Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 297/2020 AI generated

Termination of driving prohibition during deferment: lack of new facts bars re-individualization of supervision measures under res judicata

Case Number Decizia nr. 297/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ), Section for Penal Matters, admitted the prosecutor's appeal and reversed the Court of Appeal's decision, thereby rejecting the defendant's request to terminate the execution of the prohibition on driving vehicles for which a driving license is mandatory. The dispute concerned a post-conviction motion filed during the two-year supervised deferment period for a driving under the influence offense, where the defendant, a licensed attorney, argued that the measure was no longer necessary due to the burden of professional travel. The ICCJ held that the lower court erred by re-individualizing the supervision measures without the intervention of new facts, ruling that the mere passage of time and compliance with supervision terms did not justify terminating a measure already accounted for at the time of the final judgment. The decision is grounded in Article 87(2) of the Penal Code, which requires "new motives" for terminating imposed obligations, and the principle of the authority of res judicata, which prevents the modification of finalized judicial measures absent changed circumstances.

Legislator headnote

AI generated

art. 87 alin. (2) din C. pen, art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen, art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen, art. 336 alin. (1) din C. pen, art. 83 din C. pen, art. 85 alin. (1) din C. pen; Termination of driving prohibition during deferment: lack of new facts bars re-individualization of supervision measures under res judicata: The dispute concerned a post-conviction motion filed during the two-year supervised deferment period for a driving under the influence offense, where the defendant, a licensed attorney, argued that the measure was no longer necessary due to the burden of professional travel. The ICCJ held that the lower court erred by re-individualizing the supervision measures without the intervention of new facts, ruling that the mere passage of time and compliance with supervision terms did not justify terminating a measure already accounted for at the time of the final judgment. The decision is grounded in Article 87(2) of the Penal Code, which requires "new motives" for terminating imposed obligations, and the principle of the authority of res judicata, which prevents the modification of finalized judicial measures absent changed circumstances.

Keywords

AI generated
res judicata driving ban grounds for cassation the term 'judgment' changed circumstances revocation of suspended sentence

Cited Legislation

AI generated
art. 87 alin. (2) din C. pen
art. 87 alin. (2) din C. pen., a admis cererea formulată de petentul A.
art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen
şi a dispus încetarea executării obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen.
art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen
591 din 26 noiembrie 2018, definitivă prin neapelare, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 485 alin.
art. 336 alin. (1) din C. pen
de art. 336 alin. (1) din C. pen., iar în baza art.
art. 83 din C. pen
pen., iar în baza art. 83 din C. pen.
art. 85 alin. (1) din C. pen
Totodată, s-a reţinut că dacă pe durata termenului de supraveghere măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) din C. pen.
art. 85 din C. pen
(2) al art. 85 din C. pen.
art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, pe fond, respingerea cererii formulată de petentul A.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to obligate the petitioner to pay the judicial costs incurred in the main proceeding.

art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to determine that the advanced costs for the appeal remain the responsibility of the petitioner.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 7/PI din data de 15 ianuarie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul disp. art. 87 alin. (2) din C. pen., a admis cererea formulată de petentul A. şi a dispus încetarea executării obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen. constând în interzicerea dreptului de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe durata termenului de supraveghere, stabilită prin Sentinţa penală nr. 591 din 26 noiembrie 2018, definitivă prin neapelare, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/2018.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că petentul A. a solicitat încetarea executării obligaţiei de a nu mai conduce nicio categorie de autovehicule pe o durată de 2 ani, impusă acestuia prin Sentinţa penală nr. 591 din 26 noiembrie 2018, definitivă prin neapelare, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen.

În motivarea cererii, făcând trimitere la conţinutul planului de supraveghere al Serviciului de Probaţiune Arad, petentul a susţinut că pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive noi referitoare la stilul de viaţă, care este unul organizat sub aspect profesional, precizând, totodată, că nu mai există riscul săvârşirii de alte infracţiuni, nu are antecedente penale şi a respectat întocmai toate obligaţiile stabilite de instanţă.

În concret, învederând că a dobândit calitatea de avocat definitiv în luna ianuarie 2019, exercitându-şi profesia în cadrul cabinetului individual de avocat B. din Baroul Arad, petentul a susţinut că interzicerea dreptului de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere până la expirarea termenului stabilit iniţial îi îngreunează însărcinările ce îi revin în virtutea profesiei, întrucât este angajat în cauze care se derulează în diverse localităţi din judeţul Arad (ex.: Chişineu Criş, Ineu, Gurahonţ şi chiar în afara judeţului, respectiv în Oradea, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Deva, Hunedoara).

Totodată, petentul a solicitat să se ţină seama şi de împrejurarea că executarea obligaţiei ce face obiectul cauzei pendinte a atins o durată de 1 an şi 8 luni de zile, fiindu-i interzisă conducerea vehiculului încă de la data săvârşirii faptei pentru care a fost dispusă amânarea aplicării pedepsei.

În concluzie, petentul a susţinut că, în opinia sa, sunt îndeplinite toate condiţiile pentru ca instanţa să constate că obligaţia de interdicţie a conducerii unui vehicul nu se mai impune a fi executată în continuare, nemaifiind necesară, motivat de împrejurarea că durata executată coroborată cu respectarea întocmai a tuturor obligaţiilor impuse de instanţă, precum şi a programului de supraveghere, astfel cum a fost stabilit de Serviciul de Probaţiune, demonstrează că a conştientizat consecinţele negative ale faptei săvârşite şi nu există riscul reiterării acesteia.

Curtea de apel a reţinut că au fost ataşate următoarele înscrisuri: copie de pe Sentinţa penală nr. 591 din 26 noiembrie 2018, definitivă prin neapelare, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/2018, Planul de supraveghere nr. 249/S/30.12.2019 întocmit de Serviciul de Probaţiune Arad, contractul de colaborare încheiat cu Cabinetul de avocat B.; decizia de primire în profesia de avocat; listă enunţiativă de cauze care au necesitat deplasări în alte localităţi.

Astfel, s-a reţinut că, în esenţă, prin Sentinţa penală nr. 591 din 26 noiembrie 2018, definitivă prin neapelare, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul A., a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., iar în baza art. 83 din C. pen. a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) şi alin. (2) lit. g) din C. pen.

Totodată, s-a reţinut că dacă pe durata termenului de supraveghere măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) din C. pen. sunt obligatorii pentru persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, obligaţiile prevăzute de alin. (2) al art. 85 din C. pen. sunt facultative, impunerea acestora fiind lăsată la aprecierea instanţei de judecată.

S-a notat că, în conformitate cu prev. art. 87 alin. (2) din C. pen., "instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară".

În acest cadru normativ, s-a reţinut că, din Raportul de evaluare privind înlăturarea obligaţiei de supraveghere (art. 66 rap. la art. 43 - 44 din Legea nr. 252/2013), întocmit de Serviciul de Probaţiune Arad, rezultă că modalitatea de raportare a persoanei la programul de supraveghere a fost una adecvată, că întregul comportament al persoanei pe durata supravegherii a fost unul conform condiţiilor prevăzute de lege, impuse de instanţă şi verificate de serviciul de probaţiune, că şi-a achitat obligaţiile civile constând în suma de 600 RON cheltuieli judiciare, concluzionând că intervalul de aproape 2 ani scurs de la data săvârşirii infracţiunii şi reţinerii permisului auto (aprilie 2018), până în prezent, este unul suficient pentru a putea fi asociat rolului educativ pe care l-a avut interdicţia de a conduce autovehicule aplicată de instanţă, astfel încât această interdicţie poate să înceteze înainte de finalizarea termenului.

S-a mai arătat că această apreciere s-a emis în raport de comportamentul persoanei din acest interval, respectiv: regretul faţă de infracţiunea săvârşită, conştientizarea consecinţelor reale şi posibile ale infracţiunii sale, respectarea tuturor condiţiilor supravegherii, la care se adaugă nevoia obiectivă a persoanei de a-şi redobândi dreptul de a conduce autovehicule în vederea facilitării deplasărilor sale în interes de serviciu, în sens contrar, persoana fiind nevoită să depindă de terţi pentru exercitarea profesiei de avocat la alte instanţe decât cele situate în municipiul Arad.

Prin urmare, s-a propus instanţei încetarea înainte de termen a obligaţiei prev. de art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen.

Raportând efectele aplicării interdicţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen. asupra situaţiei personale a inculpatului, instanţa a constatat că, în prezent, măsura depăşeşte nivelul de proporţionalitate şi echitate pe care trebuie să-l aibă orice măsură sancţionatorie, măsură ce şi-a atins scopul.

Astfel, instanţa a reţinut, pe de o parte, că petentul A. exercită profesia de avocat în cadrul Baroului Arad, dobândind calitatea de avocat definitiv în luna ianuarie 2019, iar pe de altă parte, că acesta a făcut dovada că, în cadrul cabinetului de avocat în care îşi exercită profesia (Cabinet de avocat B.), este angajat în cauze care se derulează în diverse localităţi din judeţul Arad, şi chiar în afara judeţului, fiindu-i dificil să îşi aducă la îndeplinire sarcinile ce îi revin în virtutea profesiei dacă interdicţia de a conduce vehicule este menţinută până la expirarea termenului stabilit iniţial.

Pe cale de consecinţă, având în vedere cele stipulate în Raportul de evaluare privind înlăturarea obligaţiei de supraveghere (art. 66 rap. la art. 43 - 44 din Legea nr. 252/2013), întocmit de Serviciul de Probaţiune Arad coroborat cu faptul că activitatea de avocat, care este o profesie liberală, presupune deplasări la instanţele din municipiul Arad sau chiar la instanţele din alte judeţe ale ţării, iar menţinerea interdicţiei de a conduce vehicule ar avea impact asupra exercitării profesiei, instanţa a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a dispune încetarea executării obligaţiei de a nu mai conduce nicio categorie de autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere, durata executată coroborată cu respectarea întocmai a tuturor obligaţiilor impuse de instanţă, precum şi a programului de supraveghere, astfel cum a fost stabilit de Serviciul de Probaţiune, demonstrând faptul că petentul a conştientizat consecinţele negative ale faptei sale şi nu există riscul reiterării acesteia.

Împotriva Sentinţei penale nr. 7/PI din data de 15 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

În motivarea contestaţiei, făcând trimitere la art. 87 alin. (2) din C. pen., reprezentantul Ministerului Public a susţinut că, în procedura de executare, instanţa poate dispune încetarea unora dintre obligaţiile impuse pe parcursul termenului de supraveghere doar dacă au intervenit motive noi care justifică înlăturarea lor, altele decât cele avute în vedere de instanţa care a dispus aplicarea acestora, în caz contrar încălcându-se principiul autorităţii de lucru judecat.

Totodată, s-a arătat că "simpla conduită conformă cu dispoziţiile legale, nu conduce automat la admisibilitatea cererii, aceasta fiind o normalitate ce este sancţionată cu revocarea amânării executării pedepsei în caz contrar".

În concluzie, deşi petentul se află la primul contact cu legea penală, hotărârea atacată este nelegală deoarece curtea de apel a admis cererea petentului A. având ca obiect încetarea executării obligaţiei de a nu mai conduce nicio categorie de autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere prin raportare la aceeaşi stare de fapt avută în vedere de instanţa care a dispus iniţial aplicarea acesteia.

În concret, reprezentantul Ministerului Public a învederat că petentul A. avea calitatea de avocat atât la momentul săvârşirii faptei, cât şi la momentul pronunţării Sentinţei penale nr. 591 din 26 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin neapelare.

Totodată, a referit şi cu privire la faptul că din raportul de evaluare întocmit de către Serviciul de probaţiune Arad rezultă că supravegherea petentului a început la data de 04 februarie 2019, când a avut loc prima întâlnire cu persoana supravegheată şi i s-au adus la cunoştinţă măsurile, obligaţiile şi modalităţile de verificare a acestora, or, până la acest moment, au avut loc doar 3 întâlniri cu organele de supraveghere, frecvenţa întrevederilor fiind stabilită la 4 luni.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, pe fond, respingerea cererii formulată de petentul A. având ca obiect încetarea executării obligaţiei de a nu mai conduce nicio categorie de autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere, impusă acestuia în baza art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen. prin Sentinţa penală nr. 591 din 26 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin neapelare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 06 februarie 2020, fixându-se prim termen de judecată la data de 20.03.2020, preschimbat pe cale administrativă la data de 29.05.2020.

La data de 25.02.2020, anterior termenului de judecată stabilit în cauză, intimatul A. a transmis la dosar, prin email, un document intitulat "cerere" prin care, pe de o parte, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar pe de altă parte a solicitat respingerea contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, ca neîntemeiată, cu argumentarea că, în mod greşit, se susţine de către parchet că prima instanţă s-a raportat la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa care a dispus iniţial aplicarea obligaţiei de a nu mai conduce nicio categorie de autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere.

În concret, făcând trimitere la motivele nou ivite, intimatul a învederat că a dobândit calitatea de avocat definitiv ulterior rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 591 din 26 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara (definitivă prin neapelare), până la acel moment fiind avocat stagiar, cu drept de a pune concluzii doar la judecătorii.

Or, cererea având ca obiect încetarea executării obligaţiei de a nu mai conduce nicio categorie de autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere a fost formulată în această calitate de avocat definitiv, împrejurare în raport de care a devenit dependent de terţi pentru exercitarea profesiei la alte instanţe decât cele situate în mun. Arad.

Relativ la criticile parchetului vizând data începerii perioadei de supraveghere (4 februarie 2019), precum şi cele privind numărul întrevederilor cu organul de supraveghere, intimatul a solicitat respingerea acestora, ca neîntemeiate, cu argumentarea că durata termenului de supraveghere începe să curgă din momentul rămânerii definitive a hotărârii, iar frecvenţa întâlnirilor este atributul exclusiv al serviciului de supraveghere.

Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o admite, în considerarea următoarelor argumente:

Înalta Curte este învestită cu soluţionarea contestaţiei exercitate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva unei sentinţe penale pronunţate în cursul executării unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus încetarea executării unei obligaţii impuse contestatorului pe durata termenului de supraveghere.

Astfel, se reţine că, prin Sentinţa penală nr. 591 din 26 noiembrie 2018, definitivă prin neapelare, Curtea de Apel Timişoara a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul A., a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., iar în baza art. 83 din C. pen. a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) şi alin. (2) lit. g) din C. pen.

S-a notat că fapta reţinută în sarcina inculpatului A. constând în aceea că, la data de 14.04.2018, în jurul orelor 04:20, a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe strada x din Timişoara, având în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,8 g/l de alcool pur în sânge (1,95 gr‰ la prima probă şi 1,80 gr‰ la a doua probă), întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte reţine că măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă pe durata termenului de supraveghere în sarcina persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei se pot modifica sau înceta în condiţiile prevăzute de art. 87 din C. pen.

Astfel, potrivit art. 87 din C. pen., " (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare.

(2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară."

Înalta Curte notează suplimentar că Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, prevede în art. 48 alin. (1) următoarele: " (1) În situaţia în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune constată că se impune modificarea conţinutului unora dintre obligaţiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligaţii sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanţa de executare, potrivit art. 87 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Sesizarea instanţei poate fi făcută şi de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea persoanei supravegheate sau a persoanei vătămate, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probaţiune."

Din interpretarea sistematică a textelor rezultă că încetarea executării unei obligaţii se poate dispune doar atunci când au intervenit fapte sau împrejurări noi care relevă necesitatea unei astfel de măsuri pentru o mai bună reintegrare socială a celui în sarcina căruia au fost stabilite.

Procedând la aprecierea împrejurărilor invocate prin prisma acestor criterii, Înalta Curte constată că nu au intervenit elemente noi, necunoscute instanţei la momentul pronunţării hotărârii care să justifice încetarea obligaţiei prevăzute de 85 alin. (2) lit. g) din C. pen., calitatea de avocat a intimatului A. fiind cunoscută în contextul în care competenţa în primă instanţă a curţii de apel a fost determinată chiar de calitatea de avocat a inculpatului, în considerarea art. 38 alin. (1) lit. d) teza I din C. proc. pen.

Dobândirea calităţii de avocat definitiv sau îndeplinirea măsurilor de supraveghere nu constituie motive temeinic justificate apte să fundamenteze încetarea obligaţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen. constând în interzicerea dreptului de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe durata termenului de supraveghere, stabilită printr-o hotărâre penală definitivă, prima instanţă procedând în fapt la o reindividualizare a măsurilor de supraveghere dispuse, în condiţiile în care nu a fost relevată nicio împrejurare nouă.

Simpla trecere a timpului şi faptul că în acest interval contestatorul a respectat măsurile de supraveghere nu poate conduce la concluzia că obligaţia nu mai este necesară, în contextul în care durata măsurii este stabilită de dispoziţiile legale, iar respectarea măsurilor impuse nu reflectă decât conformarea contestatorului la dispoziţiile unei hotărâri a căror încălcare ar putea atrage revocarea amânării aplicării pedepsei.

Ca atare, se reţine că încetarea acestei obligaţii, în acest context particular, lipseşte de conţinut supravegherea instituită şi aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii întrucât nu a apărut nicio împrejurare nouă care să o justifice.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 7/PI din data de 15 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, va desfiinţa, în totalitate, sentinţa penală contestată şi, rejudecând, va respinge cererea formulată de petentul A. având ca obiect încetarea executării obligaţiei de a nu mai conduce nicio categorie de autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe petentul A. la plata sumei de 200 de RON, cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea cererii în fond, iar în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile avansate de stat în contestaţie, rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 7/PI din data de 15 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Desfiinţează, în totalitate, sentinţa penală contestată şi, rejudecând:

Respinge cererea formulată de petentul A. având ca obiect încetarea executării obligaţiei de a nu mai conduce nicio categorie de autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă pe petentul A. la plata sumei de 200 de RON, cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea cererii în fond.

Cheltuielile avansate de stat în contestaţie, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2020.

GGC - NN