Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 282/2020 AI generated

Inadmissibility of repetitive execution challenge for identical grounds under Art. 599(5) CPP despite claimed new defense regarding conversion of foreign cumulative sentence

Case Number Decizia nr. 282/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by a convicted prisoner against the Court of Appeal of Constanța’s decision, which had previously rejected as inadmissible a second request for challenge to execution; consequently, the lower court’s ruling stands and the convicted individual was ordered to pay 200 RON in judicial fees. The dispute concerned the execution of a Spanish prison sentence of 6,385 days (17 years and 7 months) in Romania following the recognition of a foreign judgment under international judicial cooperation law; the appellant argued that the sentence should be converted to 3,405 days (9 years and 4 months) under Romanian rules on the cumulative calculation of penalties for multiple crimes, claiming the Romanian court failed to adapt the foreign sentence to domestic law upon recognition. The court held that the challenge was barred by the doctrine of res judicata and Article 599(5) of the Code of Criminal Procedure, as the arguments regarding the miscalculation of the cumulative penalty were identical to those rejected in a prior, now final decision; the court further noted that the competent court had already verified the compatibility of the foreign sentence with Romanian law limits at the time of recognition under Article 154(8)(b) of Law No. 302/2004.

Legislator headnote

AI generated

art. 599 alin. (5) C. proc. pen, art. 166 din Legea nr. 302/2004, art. 135 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, art. 157 din Legea nr. 302/2004, art. 556 din C. pen; Inadmissibility of repetitive execution challenge for identical grounds under Art. 599(5) CPP despite claimed new defense regarding conversion of foreign cumulative sentence: În motivarea contestaţiei a susţinut că, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a contestaţiei la executare este netemeinică şi nelegală, deoarece deşi s-a invocat acelaşi temei de drept, respectiv art. 597 lit. c) C. proc. pen., apărările sunt diferite, având în vedere că, în prima contestaţie s-a invocat o cauză de micşorare a pedepsei, iar în prezenta contestaţie o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, apreciind că pe această cale se poate constata că pedeapsa rezultantă pe care o are de executat este de 9 ani şi 4 luni, având în vedere că se aplică cumulul aritmetic aşa cum a fost reţinut de autorităţile spaniole, regăsit în legislaţia română potrivit art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Keywords

AI generated
criminal sentence foreign law grounds for cassation res judicata standing to appeal cooperation procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 599 alin. (5) C. proc. pen
x/2019, în baza dispoziţiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A.
art. 166 din Legea nr. 302/2004
156, 159 şi art. 166 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
art. 135 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004
x/2018 s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi în baza art. 135 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoaşterea Hotărârii nr.
art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004
art. 157 din Legea nr. 302/2004
de art. 157 din Legea nr. 302/2004.
art. 556 din C. pen
(1), art. 556 din C. pen.
art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
În baza art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a dedus din durata pedepsei de 6.385 zile închisoare, a perioadei executate, de la data de 20 martie 2012, la zi.
art. 597 lit. c) C. proc. pen
În motivarea contestaţiei a susţinut că, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a contestaţiei la executare este netemeinică şi nelegală, deoarece deşi s-a invocat acelaşi temei de drept, respectiv art. 597 lit.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 36/P din 09 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, în baza dispoziţiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 52 din data de 12.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. x/2018.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 17.12.2019, persoana condamnată A. a formulat contestaţie la executare, împotriva Sentinţei penale nr. 52 din 12.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen. în referire la art. 156, 159 şi art. 166 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

În susţinerea motivelor contestaţiei formulate, contestatorul-condamnat, prin intermediul apărătorului ales a subliniat că se impune conversiunea condamnării conform legislaţiei române, prin reducerea pedepsei rezultante aplicate de autorităţilor spaniole de la 6.385 zile (17 ani, 7 luni închisoare) la 3.405 zile (9 ani şi 4 luni închisoare)

Examinând contestaţia la executare, prin prisma dispoziţiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., Curtea a constatat că prin Sentinţa penală nr. 52 din 12.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul penal nr. x/2018 s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi în baza art. 135 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoaşterea Hotărârii nr. 34/2015 din data de 14.04.2015, pronunţată de Secţia penală nr. 5 a Audienţei Provinciale din Madrid, Spania, definitivă la data de 15.12.2015, prin care i s-a aplicat persoanei condamnate A., pedeapsa de 6.385 zile închisoare.

În baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de transfer a persoanei condamnate, în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei de 6.385 zile închisoare, aplicată de instanţa statului emitent şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., din Regatul Spaniei în România, cu respectarea regulii specialităţii, prev. de art. 157 din Legea nr. 302/2004.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., aflat în stare de deţinere pe teritoriul Regatului Spaniei, în vederea executării pedepsei de zile închisoare şi executarea în România, potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., a pedepsei rezultante de 6.385 zile închisoare, aplicate condamnatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de: participare la un grup criminal organizat, exploatarea sexuală a copiilor, pornografie infantilă şi răpire, lipsire de libertate în mod ilegal şi luare de ostatici, precum şi opunere de rezistenţă faţă de autoritate, prev. de art. 188 alin. (1), (2) şi (4) b), (6) şi (9), 163 alin. (1), art. 556 din C. pen. spaniol.

În baza art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a dedus din durata pedepsei de 6.385 zile închisoare, a perioadei executate, de la data de 20 martie 2012, la zi.

Sentinţa penală evocată a fost atacată cu apel de către condamnat, iar prin Decizia 232/A din 02.07.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul penal nr. x/2019 s-a respins, ca tardiv, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 52 din 12.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul penal nr. x/2018.

Prin Sentinţa penală cu nr. 144 din 04.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 52 din 12.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în Dosarul penal cu nr. x/2018, reţinându-se, în esenţă, că prin formularea contestaţiei la executare s-a urmărit reformarea unei hotărâri definitive, ce se bucură de autoritate de lucru judecat.

La data de 07.11.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia cu nr. 555 a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 144 din 04.10 2019 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţate în Dosarul cu nr. x/2019

Potrivit art. 599 alin. (5) C. proc. pen. "Cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări"

Astfel, s-a constatat că în cauză ne găsim în faţa reiterării aceleiaşi contestaţii la executare, formulată de acelaşi contestator-condamnat, cu invocarea aceloraşi temeiuri legale şi aceloraşi apărări.

Împotriva Sentinţei penale nr. 36/P din 09 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, prin apărător ales, condamnatul A. a formulat contestaţie.

În motivarea contestaţiei a susţinut că, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a contestaţiei la executare este netemeinică şi nelegală, deoarece deşi s-a invocat acelaşi temei de drept, respectiv art. 597 lit. c) C. proc. pen., apărările sunt diferite, având în vedere că, în prima contestaţie s-a invocat o cauză de micşorare a pedepsei, iar în prezenta contestaţie o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, apreciind că pe această cale se poate constata că pedeapsa rezultantă pe care o are de executat este de 9 ani şi 4 luni, având în vedere că se aplică cumulul aritmetic aşa cum a fost reţinut de autorităţile spaniole, regăsit în legislaţia română potrivit art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

În acest sens, a arătat că execută o pedeapsă nelegală de 17 ani şi 7 luni închisoare, faţă de 9 ani şi 4 luni închisoare, deoarece instanţa care a recunoscut hotărârea de condamnare străină nu a avut în vedere dispoziţiile referitoare la adaptarea pedepsei la legea română în cazul concursului de infracţiuni. Aşa cum rezultă din hotărârea de recunoaştere, examinarea s-a făcut doar din perspectiva faptelor reţinute, nu şi a limitelor de pedeapsă aplicate, fără să se facă vreo trimitere la cuantumul pedepsei şi la contopirea pedepselor potrivit legii penale noi ca lege penală mai favorabilă.

Examinând contestaţia prin prisma dispoziţiilor legale incidente, în raport cu criticile invocate, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea celor ce succed:

Prioritar, Înalta Curte aminteşte că, pe calea contestaţiei la executare pot fi soluţionate incidentele ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.

În speţă, la momentul recunoaşterii Hotărârii nr. 34/2015 din data de 14.04.2015, pronunţată de Secţia penală nr. 5 a Audienţei Provinciale din Madrid, Spania, definitivă la data de 15.12.2015, instanţa română competentă să aplice în cauză dispoziţiile Legii nr. 302/2004 a avut în vedere chestiunea adaptării pedepsei la care a fost condamnat cetăţeanul român A. şi a soluţionat acest aspect, reţinându-se în considerentele Sentinţei penale nr. 52/P din 12 martie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, că pedepsele evaluate în mod separat în cuprinsul hotărârilor străine de condamnare, alături de pedeapsa globală de 6.385 zile de închisoare, stabilită potrivit legislaţiei din Regatul Spaniei, corespund limitelor de pedeapsă prevăzute de legea română, determinate potrivit art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004; s-a avut în vedere că persoanei condamnate i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 6.385 de zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de participare la un grup criminal organizat, exploatare sexuală a copiilor şi pornografie infantilă şi răpire, lipsire de liberate în mod ilegal şi luare de ostatici, precum şi opunere de rezistenţă faţă de autoritate, prev. de art. 188 alin. (1), (2) şi 4 b), (6) şi (9), art. 163 alin. (1), art. 556 toate din C. pen. spaniol, infracţiuni pentru care există corespondent în legislaţia penală română, respectiv constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1), (3), lit. b) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 5 alin. (1) C. pen. şi ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic, art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

Ca atare, prin hotărârea definitivă de recunoaştere pronunţată de instanţa română competentă, s-a avut în vedere compatibilitatea cu legislaţia română, în privinţa naturii şi duratei, a pedepsei aplicată de autorităţile judiciare spaniole, aspect care a fost constatat, de altfel, şi prin Sentinţa penală nr. 144/P din 14.10.2019 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 (definitivă prin Decizia nr. 555 din 7 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) - hotărâre prin care a fost respinsă o primă contestaţie la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 52/P din 12 martie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, prin care acesta a solicitat în esenţă micşorarea pedepsei, invocând necesitatea adaptării pedepsei rezultante pronunţate de autorităţile spaniole.

Deşi în prezenta contestaţie apărătorul contestatorului încearcă justificarea cererii pe un alt temei, respectiv cel al ivirii unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, Înalta Curte constată că, în speţă, motivele invocate nu se circumscriu cazului referitor la existenţa vreunei nelămuriri în legătură cu dispozitivul sentinţei prin care s-a recunoscut pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare spaniole, pe care condamnatul o execută, în continuare, într-un penitenciar din România, urmare a dispunerii transferului odată cu recunoaşterea hotărârii străine. În esenţă, prin susţinerea că persoana condamnată execută o pedeapsă nelegală de 17 ani şi 7 luni închisoare, faţă de 9 ani şi 4 luni închisoare, deoarece instanţa care a recunoscut hotărârea nu a avut în vedere dispoziţiile din Legea nr. 302/2004 referitoare la adaptarea pedepsei potrivit legii române în cazul concursului de infracţiuni, contestatorul reiterează aceleaşi motive şi apărări invocate prin cererea soluţionată anterior, prin Sentinţa penală nr. 144/P din 14.10.2019 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 (definitivă prin Decizia nr. 555 din 7 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În aceste condiţii, se reţine că soluţia primei instanţe este corectă, hotărârea contestată fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 36/P din 09 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 36/P din 09 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2020.

GGC - NN