Unconstitutionality exception for judicial transfer procedure: failure of direct link between challenged magistrate status law and case outcome

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 104 din data de 29 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004, reţinându-se în argumentare, în esenţă, că textul de lege invocat ca fiind neconstituţional nu are niciun fel de legătură concretă cu soluţionarea cauzei, care are ca obiect o cerere de strămutare.

Prin aceeaşi hotărâre s-a respins cererea formulată de petentul A. de strămutare a judecării dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Buzău la o altă instanţă egală în grad, dispunându-se obligarea petentului la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

*

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004, cuprinsă în Sentinţa penală nr. 104 din data de 29 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, a formulat recurs petentul B., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 6 noiembrie 2020, sub nr. x/2020.

În argumentarea căii de atac formulate, recurentul a invocat, în scris, două motive scrise de recurs, primului motiv subscriindu-i următoarele critici, apreciate ca nulităţi de ordine publică:

1. Curtea de Apel Ploieşti, instanţă învestită cu soluţionarea cererii de strămutare a dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Buzău, era obligată ca, sub sancţiunea nulităţii, în temeiul art. 74 alin. (1) C. proc. pen., să soluţioneze definitiv cauza prin sentinţă judecătorească, iar nu prin hotărâre judecătorească. Or, Curtea de Apel Ploieşti nu a soluţionat cauza prin sentinţă judecătorească, ci prin Hotărârea nr. 104/2020 din 29 octombrie 2020.

2. Curtea de Apel Ploieşti "a constituit sub sancţiunea nulităţii absolute un cadru procesual nelegal, în privinţa părţilor, incluzând în acesta pe martorele C. şi D.". Or, atribuirea calităţii de părţi în procesul penal martorilor audiaţi în respectiva cauză contravine flagrant prevederilor art. 32, art. 33 şi art. 34 C. proc. pen.

3. Declararea nulităţii absolute a ordonanţei de clasare din data de 2 mai 2019, emisă în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, din al cărui conţinut rezultă că a fost comunicată nelegal către martorele C. şi D.. Or, "comunicarea ordonanţei de clasare martorelor C. şi D. dovedeşte premeditarea clasării omorului pacientei E. făcută în mod iresponsabil de către procurori şi nesancţionată de judecătorii obedienţi acestora".

Sub acest ultim aspect, recurentul a învederat că a invocat, în faţa Curţii de Apel Ploieşti, în dosarul nr. x/2020, autoritatea de lucru judecat a Sentinţei penale definitive nr. 53 din 2 iulie 2020 "din care face parte încheierea din data de 1 iulie 2020", ambele pronunţate în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - secţia penală, din care reiese clar că cererile de strămutare se soluţionează prin sentinţe, cât şi faptul că martorele C. şi D. nu sunt părţi în procesul penal care are ca obiect plângerea pe care a formulat-o, în temeiul art. 340 C. proc. pen., împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 2 mai 2019, dată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

În cadrul motivului 2 de recurs, petentul a invocat, în esenţă, următoarele:

Nulitatea absolută a Hotărârii nr. 104/2020 din 29 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Ploieşti întrucât aceasta "a fost dată fără citarea martorelor C. şi D. care, deşi nu pot fi legal părţi în procesul penal, apar ca fiind părţi în dosarul penal nr. x/2020 al Curţii de Apel Ploieşti, în care a fost formulată excepţia de neconstituţionalitate". Or, "necitarea tuturor părţilor unei cauze în soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate echivalează cu antepronunţarea în privinţa modului de soluţionare a acesteia prin respingere", deoarece, aşa după cum rezultă din prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, încheierea de care se face vorbire la pct. (4) trebuie să cuprindă:

"punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi". "Ulterior citării legale este libertatea părţii de a participa sau nu la soluţionarea excepţiei, dar aceasta trebuie citată".

Pe fondul recursului, petentul a arătat că respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004 este nelegală deoarece obiectul cauzei îl reprezintă soluţionarea unei plângeri formulate, în temeiul art. 340 C. proc. pen., împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 2 mai 2019, în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, de un procuror care nu este magistrat întrucât nu înfăptuieşte justiţia.

Altfel spus, ordonanţa anterior menţionată nu este dată de un participant la procesul penal care înfăptuieşte justiţia despre care se face vorbire în art. 21 din Constituţie, adică de un magistrat, motiv pentru care aceasta este neconstituţională, putând fi anulată în procedura prev. de art. 453 C. proc. pen. Aceasta întrucât, aşa după cum rezultă din conţinutul în vigoare a art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004, procurorii nu sunt magistraţi deoarece această calitate o au doar judecătorii, doar despre aceştia spunându-se explicit că înfăptuiesc justiţia de care se face vorbire în art. 21 din Constituţia României.

Or, din interpretarea dispoziţiilor art. 1 - 4 din Legea nr. 303/2004 rezultă clar că doar activitatea judecătorului poate fi asociată cu magistratura deoarece doar activitatea acestuia este desfăşurată în scopul înfăptuirii justiţiei.

Argumentele anterior prezentate au fost susţinute de către recurentul petent, într-o manieră sintetică, la termenul de dezbateri din 15 ianuarie 2021, acestea, împreună cu concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând actele dosarului şi hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat, pentru următoarele considerente:

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

Sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de acest mijloc procedural.

- existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 916/16 decembrie 2014).

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are însă valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.

În coordonatele prezentate, raportându-se la particularităţile cauzei, Înalta Curte, similar Curţii de Apel Ploieşti, constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de petentul B. Gheorghe nu are legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată.

În acest sens, Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora "magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor" a fost invocată de către petentul B. în cursul judecării cererii prin care acesta a solicitat strămutarea judecării dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Buzău la o altă instanţă egală în grad.

Altfel spus, petentul B. Gheorghe a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004 într-o procedură judiciară în care instanţa (Curtea de Apel Ploieşti) este chemată a evalua exclusiv temeinicia suspiciunilor sale cu privire la imparţialitatea judecătorilor Tribunalului Buzău, urmând ca, în funcţie de concluzie, să dispună sau nu, în condiţiile art. 71 C. proc. pen., luarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Buzău din competenţa acestei instanţe şi trimiterea ei spre soluţionare unei alte instanţe din aceeaşi categorie şi de acelaşi grad.

Or, obiectul şi finalitatea procedurii prev. de art. 71- 76 C. proc. pen. exclude o legătură, chiar şi formală, între norma legală invocată ca neconstituţională de către petentul B. - art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004 şi soluţia care ar putea fi dată în această procedură cu caracter incidental, sub ambele componente ale exigenţei analizate: aplicabilitatea dispoziţiei în speţă şi necesitatea invocării excepţiei în vederea restabilirii stării de legalitate.

În consecinţă, Înalta Curte notează că deşi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul B. respectă cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs, aflarea în vigoare a dispoziţiei legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior acel text de lege, nu îndeplineşte şi condiţia vizând "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză.

Pentru argumentele prezentate, notând şi că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală care reglementează măsuri sau activităţi procesuale, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională, Înalta Curte constată că remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de petentul B. în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, motiv pentru care cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004 este inadmisibilă, soluţia dispusă prin hotărârea recurată fiind legală.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile subscrise de petent motivului 2 de recurs, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004, cuprinsă în Sentinţa penală nr. 104 din data de 29 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Notând că aspectele subscrise de petent primului motiv de recurs, reiterate şi dezvoltate, parţial, şi în concluziile scrise depuse la termenul de dezbateri, se circumscriu unor veritabile critici aduse soluţiei dispusă de Curtea de Apel Ploieşti cu privire la cererea (principală) de strămutare formulată petent, Înalta Curte, constatând că acestea excedează limitelor în care a fost învestită în prezenta procedură, nu a procedat la evaluarea lor.

Urmare soluţiei de respingere a căii de atac exercitate de petent, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004, cuprinsă în Sentinţa penală nr. 104 din data de 29 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.

GGC - CL