European Arrest Warrant enforcement refused due to expiration of penalty execution prescription and non-interruption by Schengen alert
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the prosecutor’s appeal, upholding the Court of Appeal’s refusal to execute a European Arrest Warrant (EAW) and leaving the lower court’s dismissal of the request in force. The dispute concerned the enforcement of a seven-year prison sentence imposed in Italy for sexual exploitation and illegal entry facilitation, where the Italian authorities requested the surrender of the requested person to serve the sentence. The key issue was whether the statute of limitations for the execution of the penalty had expired before the EAW was transmitted to Romania; the Court determined that the 12-year prescription period (five years plus the seven-year sentence) expired on November 11, 2020, effectively extinguishing the right to enforce the sentence. The Court held that a Schengen Information System alert entered in October 2020 did not interrupt the prescription period under Article 163 of the Romanian Penal Code, nor did it equate to the formal transmission of the EAW required by Article 99(2)(g) of Law No. 302/2004, which only commenced after the limitation period had already lapsed. Consequently, the execution of the EAW was lawfully refused based on the optional ground of expiration of the penalty execution prescription.
Legislator headnote
AI generatedart. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, art. 242 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen, art. 109 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 275 alin. (3) din C. proc. pen, art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, art. 211 alin. (2) din C. proc. pen; European Arrest Warrant enforcement refused due to expiration of penalty execution prescription and non-interruption by Schengen alert: The dispute concerned the enforcement of a seven-year prison sentence imposed in Italy for sexual exploitation and illegal entry facilitation, where the Italian authorities requested the surrender of the requested person to serve the sentence. The key issue was whether the statute of limitations for the execution of the penalty had expired before the EAW was transmitted to Romania; the Court determined that the 12-year prescription period (five years plus the seven-year sentence) expired on November 11, 2020, effectively extinguishing the right to enforce the sentence. The Court held that a Schengen Information System alert entered in October 2020 did not interrupt the prescription period under Article 163 of the Romanian Penal Code, nor did it equate to the formal transmission of the EAW required by Article 99(2)(g) of Law No. 302/2004, which only commenced after the limitation period had already lapsed. Consequently, the execution of the EAW was lawfully refused based on the optional ground of expiration of the penalty execution prescription.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal as unfounded, upholding the lower court's judgment.
Basis for ruling that judicial costs are to be borne by the state.
Basis for ruling that the legal aid honorarium for the defendant is to be borne by the state.
Full text
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 40/F din data de 25 martie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă cererea autorităţilor judiciare din Italia, privind executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Modena, la data de 20.10.2020, pe numele persoanei solicitate A.
În baza art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 a fost refuzată executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Modena, la data de 20.10.2020, pe numele persoanei solicitate A., având ca obiect executarea pedepsei de 7 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală 59/2006 din data de 10.11.2006 pronunţată de Tribunalul din Modena, în Dosarul nr. x/05, RGNR x/2003, confirmată prin Sentinţa penală nr. 2728/08 pronunţată de Curtea de Apel Bologna la data de 23.09.2008, irevocabilă la data de 11.11.2008), întrucât s-a împlinit termenul prescripţiei executării pedepsei (la data de 11.11.2020).
În baza art. 242 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, s-a dispus a fi constatată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de persoana solicitată A..
În termen de 24 ore de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, s-a dispus a se comunica câte o copie instituţiilor reglementate la art. 109 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că la data de 06.03.2021, sub nr. x/2021, a fost înregistrată sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia, privind executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Modena, la data de 20.10.2020, pe numele persoanei solicitate A..
S-a menţionat că, iniţial, prin încheierea de şedinţă din data de 06.03.2021, a fost respinsă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, privind luarea măsurii arestării provizorii faţă de persoana solicitată A..
În baza dispoziţiilor art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, în referire la art. 211 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 214 din C. proc. pen., în vederea executării mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brescia, s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de persoana solicitată A., pe o durată de 30 de zile de la data de 06.03.2021 până la data de 04.04.2021.
La data de 12.03.2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a comunicat mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia - Parchetul de pe lângă Tribunalul Modena, pe numele persoanei solicitate.
Totodată, s-a reţinut că mandatul european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Modena, la data de 20.10.2020, pe numele persoanei solicitate A., are ca obiect executarea pedepsei de 7 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală 59/2006 din data de 10.11.2006 pronunţată de Tribunalul din Modena, în Dosarul nr. x/05, RGNR x/2003, confirmată prin Sentinţa penală nr. 2728/08 pronunţată de Curtea de Apel Bologna la data de 23.09.2008, irevocabilă la data de 11.11.2008)
La termenul de judecată din data de 23.03.2021, persoana solicitată A. a declarat că se prevalează de motivul opţional de refuz, referitor la prescripţia executării pedepsei [prevăzut de art. 99 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 320/2004].
Astfel, persoana solicitată a precizat că se impune respingerea cererii formulate de autorităţile judiciare din Italia, referitoare la executarea mandatului european de arestare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, s-au constatat următoarele:
Autorităţile judiciare din Italia solicită predarea persoanei solicitate A., în baza mandatului european de arestare, în scopul executării pedepsei de 7 ani închisoare.
Astfel, rezultă din mandatul european de arestare că persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de exploatare sexuală a copiilor prev. de art. 100, art. 600 bis din C. pen. italian, art. 3 n.8, art. 4 n.3, art. 7 din Legea 75/1958 [având corespondent în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1), (2), (3) din C. pen. român]; respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de facilitare de intrare şi şedere ilegală în ţară prev. de art. 110 din C. pen., art. 12 alin. (5) din Decretul Legislativ 286/1998 (fără a fi identificat un corespondent în legislaţia naţională actuală).
Pedeapsa de 7 ani închisoare a fost aplicată persoanei solicitate prin sentinţa penală 59/2006 din data de 10.11.2006 pronunţată de Tribunalul din Modena, în Dosarul nr. x/05, RGNR x/2003, confirmată prin Sentinţa penală nr. 2728/08 pronunţată de Curtea de Apel Bologna la data de 23.09.2008, irevocabilă la data de 11.11.2008.
S-a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, conform cărora - autoritatea română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislaţiei române executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.
Conform art. 162 alin. (1) lit. b) din C. pen. - termenul de prescripţie a executării pedepsei este 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, calculat de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.
În cauză, s-a reţinut că termenul de prescripţie a executării pedepsei aplicate persoanei solicitate este de 12 ani (5 ani plus 7 ani - durata pedepsei), ce se calculează de la data de 11.11.2008 (data rămâneri definitive a hotărârii) şi s-a împlinit la data de 11.11.2020.
Conform art. 163 alin. (1) şi (2) din C. pen. - cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei se întrerupe prin începerea executării sau prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni.
Totodată, s-a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate de dispoziţiile mai sus arătate, întrucât în mod cert persoana solicitată nu a început executarea pedepsei.
De asemenea, conform menţiunilor din fişa de cazier persoana solicitată nu a comis nicio infracţiune după data condamnării de către autorităţile judiciare din Italia.
Astfel, în speţă nu se poate considera că termenul prescripţiei executări pedepsei ar fi fost întrerupt.
Totodată, s-a reţinut că în cauză nu are aplicabilitate Decizia nr. 2 din data de 12.03.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii.
Prin decizia mai sus arătată, s-a statuat că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi art. 127 din C. pen. - "Transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autorităţile române către autorităţile judiciare ale altui stat pe teritoriul căruia a fost localizată persoana, indiferent dacă aceasta este sau nu arestată provizoriu în vederea predării, are efect de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei. Nu produce efect întreruptiv de prescripţie transmiterea mandatului european de arestare prin difuzare".
Totodată, în speţă, s-a reţinut că mandatul european de arestare a fost emis de autorităţile judiciare din Italia, şi a fost comunicat autorităţilor judiciare din România (Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi) la data de 10.03.2021, după împlinirea termenului prescripţiei executări pedepsei.
S-a apreciat că simpla semnalare introdusă în Sistemul Informatic Schengen a unei semnalări referitoare la existenţa unui mandat european de arestare nu influenţa cursul prescripţiei răspunderi penale.
Prescripţia executării pedepsei constă în înlăturarea forţei coercitive a unei hotărâri definitive de condamnare, prin trecerea unei perioade de timp prevăzute de lege fără ca ea să fie executată, reprezentând o cauză de stingere a dreptului de a impune, prin constrângere, executarea pedepsei ce a fost aplicată unei persoane.
Raţiunea prescripţiei executării pedepsei este aceeaşi cu cea a prescripţiei răspunderii penale, eficienţa executării pedepsei diminuându-se până la dispariţie prin trecerea unui interval de timp suficient de mare în care sancţiunea nu a fost executată.
Prin natura sa juridică, prescripţia, fie că este a executării pedepsei, fie că vizează însăşi răspunderea penală, apare ca o renunţare anticipată a autorităţilor de a cere sau a impune sancţiuni penale executabile, dacă acestea nu s-au produs într-o perioadă apreciată ca fiind rezonabilă de legiuitor.
În cauză, s-a constatat că autorităţile judiciare din Italia, după data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, au rămas în pasivitate şi nu au întreprins niciun demers pentru punerea în executare a respectivei hotărâri.
Totodată, s-a reţinut că din datele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că autorităţile judiciare din Italia au comunicat hotărârea persoanei solicitate, că ar fi notificat-o pe aceasta cu privire la existenţa hotărârii de condamnare sau că ar fi întreprins demersuri pentru recunoaşterea şi executarea condamnării la pedeapsa închisorii.
Mai mult, persoana solicitată nu a fost citată ori notificată pe parcursul desfăşurării procedurilor finalizate cu această condamnare la pedeapsa de 7 ani închisoare.
Pe cale de consecinţă, a fost respinsă cererea autorităţilor judiciare din Italia, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Modena, la data de 20.10.2020, pe numele persoanei solicitate A..
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Prin motivele depuse în scris la dosarul cauzei susţinute şi oral în dezbateri, contestatorul - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a apreciat că sentinţa penală contestată este nelegală şi netemeinică, întrucât s-a respins cererea autorităţilor judiciare din Italia, de executare a mandatului european de arestare, privind persoana solicitată A.
- S-a menţionat în esenţă că Sentinţa penală nr. 40/F/25.03.2021, a Curţii de Apel Galaţi, este nelegală întrucât instanţa de judecată trebuia să constate că s-a întrerupt termenul de prescripţie a executării pedepsei.
- Instanţa de fond a apreciat că nu are aplicabilitate decizia 2, din 12.03.2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, deşi procedura mandatului european de arestare este o procedură de extrădare simplificată.
Prin voinţa legiuitorului, art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată instituie o cauză specială de întrerupere a cursului prescripţiei, atât a răspunderii penale cât şi a executării pedepsei. Această cauza specială este depunerea cererii de extrădare.
Din analiza sistematică a dispoziţiilor legale care reglementează materia extrădării rezultă că formularea cererii de extrădare, respectiv depunerea acesteia nu poate avea loc decât în măsura în care persoana solicitată este localizată şi statul de executare a cererii este cunoscut (art. 65 din Legea nr. 302/2004, republicată).
Numai în aceste condiţii cererea adresată de un stat, statului de executare reprezintă o manifestare efectivă a autorităţilor judiciare îndreptată împotriva persoanei care are obligaţia de a răspunde penal sau de a executa o pedeapsă aplicată de o instanţă judiciară.
Mandatul european de arestare este o instituţie similară extrădării, procedura mandatului european de arestare fiind o procedură de extrădare simplificată, din care au fost eliminate anumite etape.
În ceea ce priveşte mandatul european de arestare sunt aplicabile dispoziţiile art. 90 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, anume că "transmiterea spre executare a mandatului european de arestare autorităţii străine competente să-l primească sau să-l execute întrerupe cursul prescripţiei", aceste dispoziţii fiind în acelaşi sens cu cele din materia extrădării.
Dacă persoana solicitată este localizată, fiind efectiv vizată de cererea de predare a autorităţilor judiciare, adresată statului pe teritoriul căruia s-a refugiat, alerta în Sistemul Informatic Schengen echivalând cu un mandat european de arestare, transmiterea acestui act ar trebui să i se recunoască efectul prevăzut de lege pentru cererile de extrădare, respectiv caracterul de cauză specială de întrerupere a prescripţiei.
S-a considerat că, în cauză se regăsesc condiţiile menţionate, persoana solicitată fiind localizată şi statul de executare a cererii cunoscut, încă din momentul transmiterii alertei în Sistem Informatic Schengen (22.10.2020), în cuprinsul căreia este indicată adresa de domiciliu a persoanei solicitate (comuna x, judeţul Galaţi, România), precum şi toate datele de identitate ale acesteia.
Instanţa de fond a constatat că alerta în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu un mandat european de arestare în ceea ce priveşte identificarea persoanei solicitate şi luarea măsurii arestării provizorii, în acest sens fiind dispoziţiile art. 102 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Faţă de cele menţionate anterior, instanţa de judecată trebuia să constate că actul întemeiat pe mandatul european de arestare, prin care s-a manifestat efectiv dreptul statului de a cere persoanei condamnate să se conformeze prevederilor penale, fiind îndeplinit la data de 22.10.2020 (de transmitere a alertei), întrerupe termenul de prescripţie a executării pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 59/10.11.2006 a Tribunalului din Modena, irevocabilă la data de 11.11.2008.
Cum după fiecare întrerupere a cursului prescripţiei executării pedepsei începe să curgă un nou termen de prescripţie, potrivit art. 163 alin. (1) din C. pen., instanţa de fond nu ar fi trebuit să constate că s-a împlinit termenul de prescripţie al executării pedepsei în ceea ce o priveşte pe persoana solicitată A..
Totodată, s-a menţionat că Sentinţa penală nr. 40/F/25.03.2021 a Curţii de Apel Galaţi este netemeinică, întrucât instanţa de judecată a respins cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia, privind executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Modena, la data de 20.10.2020 pe numele persoanei solicitate A., deşi în cauză a apreciat că sunt incidente prevederile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, motivul de refuz al executării mandatului european de arestare fiind unul opţional.
Simpla împrejurare că executarea pedepsei s-a prescris nu dă naştere automat unui refuz al executării mandatului european de arestare, deoarece, aşa cum prevede legea, autoritatea judiciară poate refuza executarea.
Totodată, s-a menţionat că această apreciere trebuia făcută în funcţie de elementele cauzei, de natura infracţiunilor săvârşite, de garantarea de către statul solicitant a respectării drepturilor persoanei condamnate.
Astfel, persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni (una dintre acestea având corespondent în legislaţia naţională actuală) prin Sentinţa penală nr. 59/10.11.2006 pronunţată de Tribunalul din Modena, în Dosarul nr. x 489/05, RGNR x/2003, confirmată prin Sentinţa penală nr. 2728/08 a Curţii de Apel Bologna, la data de 23.09.2008, irevocabilă la data de 11.11.2008.
Infracţiunile au fost săvârşite în formă continuată, în perioada iunie- octombrie 2003, iar pedeapsa la care a fost condamnată persoana solicitată este într-un cuantum considerabil, rezultând că, faptele prezintă un pericol social ridicat.
Din menţiunile mandatului european de arestare rezultă că persoana solicitată nu a fost prezentă personal la terminarea procesului încheiat cu emiterea deciziei de condamnare, nu a primit personal notificarea deciziei, dar a fost apărată pe parcursul procesului de un avocat numit din oficiu, care a declarat chiar şi apel împotriva sentinţei emisă în primul grad de judecată.
Mai mult, i se asigură persoanei solicitate, de către statul de condamnare, o serie de garanţii - notificarea deciziei, dreptul la deschiderea procesului, reexaminarea cazului, depunerea la dosar a noi probe şi de a înainta cerere de reformare a deciziei iniţiale, fiind îndeplinite astfel condiţiile speciale de executare a mandatului european de arestare, prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Pe de altă parte, potrivit susţinerilor persoanei solicitate, infracţiunile au fost săvârşite împreună cu fratele său, B., care a fost predat autorităţilor italiene şi beneficiază de rejudecarea procesului în care a fost iniţial condamnat.
S-a apreciat că este în interesul bunei soluţionări a cauzei ca toate persoanele care au săvârşit infracţiunile să se afle la dispoziţia autorităţilor italiene, în vederea lămuririi complete şi cu celeritate a cauzei.
Mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată şi nu există vreunul dintre motivele de refuz a executării, prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, astfel încât, instanţa de judecată trebuia să admită cererea autorităţilor italiene,
Pentru aceste motive, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, în referire la art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea contestaţiei şi pe fondul cauzei admiterea cererii formulată de autorităţile judiciare italiene, dispunând punerea în executare a mandatului european de arestare şi arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile, în vederea predării autorităţilor solicitante.
Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.
În cauză, se reţine că faţă de persoana solicitată A. s-a emis un mandat european de arestare la data de 20.10.2020, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Modena ce are ca obiect executarea pedepsei de 7 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală 59/2006 din data de 10.11.2006 pronunţată de Tribunalul din Modena, în Dosarul nr. x/05, RGNR x/2003, confirmată prin Sentinţa penală nr. 2728/08 pronunţată de Curtea de Apel Bologna la data de 23.09.2008, irevocabilă la data de 11.11.2008).
Totodată, se reţine că din mandatul european de arestare rezultă că persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de exploatare sexuală a copiilor prev. de art. 100, art. 600 bis din C. pen. italian, art. 3 n.8, art. 4 n.3, art. 7 din Legea 75/1958 (având corespondent în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1), (2), (3) din C. pen. român); respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de facilitare de intrare şi şedere ilegală în ţară prev. de art. 110 din C. pen., art. 12 alin. (5) din Decretul Legislativ 286/1998 (fără a fi identificat un corespondent în legislaţia naţională actuală).
Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, conform cărora - autoritatea română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislaţiei române executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.
În egală măsură, Înalta Curte constată că, într-adevăr alerta în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu un mandat european de arestare, însă doar în ceea ce priveşte identificarea persoanei solicitate şi luarea măsurii arestării provizorii, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 102 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia a fost comunicat autorităţilor judiciare din România abia la data de 10.03.2021, după împlinirea termenului prescripţiei executării pedepsei, iar simpla semnalare introdusă în Sistemul Informatic Schengen nu influenţează cursul prescripţiei răspunderii penale şi nu echivalează cu emiterea unui mandat european de arestare.
În speţa de faţă, la data de 22.10.2020, cu privire la persoana solicitată A. a fost transmisă o alertă în Sistem Informatic Schengen, în cuprinsul căreia este indicată adresa de domiciliu a persoanei solicitate (comuna x, judeţul Galaţi, România), însă fără alte date de identitate ale acesteia.
Mai mult decât atât, potrivit art. 6 lit. a) din Legea nr. 141/2010, privind Sistemul Informatic Naţional de Semnalări, în SINS se introduc următoarele tipuri de semnalări:
a) cu privire la persoane căutate în vederea predării în baza unui mandat european de arestare sau în vederea extrădării;
Totodată, potrivit art. 8 din Legea nr. 141/2010, (1) Semnalările cu privire la persoane căutate în vederea predării în baza unui mandat european de arestare se introduc în SINS, potrivit dispoziţiilor referitoare la mandatul european de arestare, prevăzute în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Semnalările cu privire la persoane căutate în vederea extrădării se introduc în SINS, potrivit dispoziţiilor referitoare la mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării, prevăzute în Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, potrivit art. 9 din Legea nr. 141/2010, în cazul semnalărilor prevăzute la art. 8 alin. (1), în SINS se introduc şi următoarele date adiţionale:
a) copia mandatului european de arestare;
b) traducerea mandatului european de arestare în una sau mai multe dintre limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii Europene, atunci când este disponibilă.
În egală măsură, potrivit art. 14 din Legea nr. 141/2010, cu referire la Semnalări cu privire la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară, se prevăd următoarele:
(1) Semnalările cu privire la persoanele căutate în vederea participării la o procedură judiciară se introduc în SINS de către autorităţile naţionale competente, la solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată, pentru următoarele categorii:
a) martorii;
b) persoanele căutate pentru a fi citate în vederea prezentării în faţa autorităţilor judiciare pentru a da declaraţii în legătură cu faptele pentru care sunt cercetate în cadrul unui proces penal;
c) persoanele cărora urmează să li se comunice o hotărâre judecătorească sau alte documente privind activităţile din cadrul unui proces penal în care sunt cercetate;
d) persoanele căutate în vederea executării unei măsuri educative care implică privarea de libertate.
(2) În cazul identificării unei persoane cu privire la care a fost introdusă în SINS o semnalare din categoria celor prevăzute la alin. (1), se informează persoana în cauză cu privire la existenţa semnalării, se stabileşte adresa la care aceasta locuieşte şi se comunică această informaţie organului de urmărire penală sau instanţei de judecată care a solicitat introducerea semnalării.
Aşadar, faţă de textele de lege anterior evocate, Înalta Curte constată că actul întemeiat pe mandatul european de arestare, prin care s-a manifestat efectiv dreptul statului de a cere persoanei condamnate să se conformeze prevederilor penale, nu a fost îndeplinit la data de 22.10.2020 (data de transmitere a alertei),în atare situaţie nu a fost întrerupt la acea dată termenul de prescripţie a executării pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 59/10.11.2006 a Tribunalului din Modena, irevocabilă la data de 11.11.2008.
În cauză, se constatată că autorităţile judiciare din Italia, după data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv din 11.11.2008, timp de aproximativ 12 ani, au rămas în pasivitate şi nu au întreprins niciun demers pentru punerea în executare a respectivei hotărâri.
Totodată, din datele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că autorităţile judiciare din Italia au comunicat hotărârea persoanei solicitate, că ar fi notificat-o pe aceasta cu privire la existenţa hotărârii de condamnare sau că ar fi întreprins demersuri pentru recunoaşterea şi executarea condamnări la pedeapsa închisorii.
Mai mult, persoana solicitată nu a fost citată ori notificată pe parcursul desfăşurării procedurilor finalizate cu această condamnare la pedeapsa de 7 ani închisoare, iar faptul că fratele persoanei solicitate a fost deja predat autorităţilor italiene şi beneficiază de rejudecarea procesului în care a fost iniţial condamnat, nu prezintă relevanţă în speţa de faţă.
Conform art. 162 alin. (1) lit. b) din C. pen. - termenul de prescripţie a executări pedepsei este 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, calculat de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.
Aşadar, în cauză, termenul de prescripţie a executării pedepsei aplicate persoanei solicitate este de 12 ani (5 ani plus 7 ani - durata pedepsei), ce se calculează de la data de 11.11.2008 (data rămâneri definitive a hotărârii) şi s-a împlinit la data de 11.11.2020,iar din înscrisurile existente la dosar rezultă că ulterior acestei date respectiv, la data de 06.03.2021, sub nr. x/2021, a fost înregistrată sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia, şi abia la data de 12.03.2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a comunicat mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia.
Conform art. 163 alin. (1) şi (2) din C. pen. - cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei se întrerupe prin începerea executării sau prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni, iar în speţa de faţă, nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate de dispoziţiile mai sus arătate, întrucât în mod cert persoana solicitată nu a început executarea pedepsei.
Cu privire la temeinicia sentinţei, Înalta Curte apreciază că nici această critică formulată nu este fondată, întrucât:
Conform menţiunilor din fişa de cazier persoana solicitată nu a mai comis nicio infracţiune după data condamnării sale de către autorităţile judiciare din Italia, ceea ce denotă că a înţeles gravitatea faptelor anterior săvârşite, având o bună conduită în societate.
În consecinţă, se apreciază că în speţa de faţă este respectat principiul proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul de personalitate al inculpatului, care, deşi anterior a avut antecedente penale, din actele şi lucrările dosarului rezultă că de la momentul ultimei condamnări dispuse de autorităţile judiciare din Italia, respectiv din anul 2008, cu privire la fapte comise în anul 2003, a avut o conduită pozitivă în sensul că nu a mai comis alte fapte care să îmbrace forma ilicitului penal.
Aşadar, Înalta Curte reţine că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, termenul de prescripţie a executării pedepsei aplicate persoanei solicitate este de 12 ani (5 ani plus 7 ani - durata pedepsei), ce se calculează de la data de 11.11.2008 (data rămânerii definitive a hotărârii) şi s-a împlinit la data de 11.11.2020.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând legală şi temeinică sentinţa penală atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva Sentinţei penale nr. 40/F din data de 25 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul persoană solicitată A..
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva Sentinţei penale nr. 40/F din data de 25 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul persoană solicitată A..
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 aprilie 2021.
GGC - GV