Magistrate's influence peddling conviction upheld; annulment appeal rejected as unfounded with confiscation maintained.

Şedinţa publică din data de 08 septembrie 2020

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 198/A din 4 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 27 din data de 05 martie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2015, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 5 C. pen., faptă comisă în perioada anului 2008.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurator dispus prin Ordonanţa nr. 11/P/2013 din 08.12.2015 a Parchetului de pe lângă ICCJ - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2013 din data de 21.12.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Prahova, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 lit. "b" din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., faptă săvârşită de denunţătorul B., întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege - art. 292 alin. (2) din C. pen., constând în denunţarea faptei mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat.

S-a reţinut în actul de sesizare că, la data de 30.01.2013, numitul B. a sesizat unitatea de parchet prin denunţ faptul că, în perioada 2008-2009, A., judecător în cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală a pretins şi primit, în repetate rânduri, de la aceasta, sume de bani, produse alimentare, materiale de construcţie, bunuri electrocasnice şi manopera unor lucrări efectuate la două imobile deţinute de magistrat şi familia acestuia, în municipiul Ploieşti, situate în str. x, respectiv, str. x, precum şi contravaloarea unei racle edificate în incinta Cimitirului Eternităţii, din municipiul Ploieşti, toate în valoare de aproximativ 83.000 euro, în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa pe lângă judecătorii care aveau spre soluţionare cauza penală în care denunţătorul avea calitatea de inculpat (dosar nr. x/2006 al Tribunalului Prahova format urmare rechizitoriului x - Serviciul Teritorial Ploieşti, nr. 6/D/P/2005), în scopul adoptării unei soluţii favorabile acestuia.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale, procurorul a constatat că, denunţătorul B. a fost cercetat de procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, în dosarul penal nr. x/2005, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune calificată, în formă continuată, constând în emiterea unor file CEC fără acoperire, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1)-(5) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

La data de 04.05.2006, prin rechizitoriul nr. x/2005 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, B. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii menţionate, împreună cu inculpaţii: C., D., E. şi F., persoane cercetate în stare de arest preventiv. Cauza instrumentată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti a fost înaintată pentru judecarea fondului, Tribunalului Prahova, secţia Penală, formându-se dosarul penal nr. x/2006 Denunţătorul B. a fost reprezentat în acest dosar, de apărătorii aleşi, avocaţi G. şi H., din cadrul Baroului Prahova.

În cursul judecăţii, respectiv în perioada lunii noiembrie 2007, considerându-se nevinovat de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, B. s-a hotărât să apeleze la sprijinul magistratului judecător A., din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală, cunoscând că anterior acesta îl ajutase pe cumnatul său, martorul I.. Acesta din urmă i-a relatat că, în perioada în care a fost arestat şi judecat pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă a fost consiliat de judecătorul A., în ceea ce priveşte modul în care să-şi facă apărarea.

În acest context, B. i-a solicitat lui I. să-l prezinte judecătorului A., pentru a-i putea solicita sprijinul în rezolvarea favorabilă a dosarului penal nr. x/2006, aflat pe rolul Tribunalului Prahova, secţia Penală.

Astfel, după câteva zile, obţinând telefonic acceptul judecătorului A., martorul I., împreună cu denunţătorul B. s-au deplasat la locuinţa magistratului, situată în mun. Ploieşti, strada x, nr. 40.

Cu această ocazie, denunţătorul B., în prezenţa cumnatului său I. i-a prezentat judecătorului A. situaţia în care se afla, în sensul că era trimis în judecată într-un dosar de amploare, pentru comiterea unei infracţiuni economice, în legătură cu care se considera nevinovat şi i-a prezentat câteva documente pe care le avea asupra sa. Totodată, i-a spus că este nemulţumit cu privire la faptul că era cercetat împreună cu mai mulţi inculpaţi arestaţi preventiv, cu care avea legătură doar asociatul său C. şi i-a cerut să-l ajute pentru soluţionarea favorabilă a dosarului, solicitare acceptată de magistratul judecător.

În cadrul acestei prime întâlniri, judecătorul A. i-a pus în vedere denunţătorului B. că era necesar să vadă rechizitorul prin care acesta a fost trimis în judecată, pentru a putea stabili cum îl poate ajuta, spunându-i că mai întâi era necesară o schimbare de încadrare juridică într-o infracţiune mai uşoară, iar ulterior, B. urma să solicite disjungerea cauzei, pentru a fi judecat separat. Cu aceeaşi ocazie, denunţătorul i-a făcut cunoscut magistratului că este dispus să dea oricât pentru intervenţia la judecătorii fondului, numai să obţină o soluţie favorabilă, prin dispunerea achitării sale.

După această discuţie, obţinând acordul judecătorului A. de a-l sprijini, B. a stabilit cu acesta să revină ulterior cu actele solicitate, respectiv, rechizitoriul, declaraţiile date la parchet, plângerile lui C., precum şi actul de control fiscal dispus în cauză.

La aproximativ o săptămână B. a revenit la locuinţa judecătorului A. căruia i-a lăsat la studiu actele solicitate.

Până în luna februarie 2008 denunţătorul a luat legătura, în repetate rânduri cu judecătorul A. în scopul soluţionării favorabile a dosarului penal în care acesta era cercetat penal, magistratul, aducându-i la cunoştinţă că judecătorul J., din cadrul Tribunalului Prahova, care avea spre soluţionare cauza este o persoană dificilă şi era necesar să intervină prin altcineva la el pentru a-l ajuta. Din declaraţia lui B. rezultă că în acest sens A. a purtat discuţii cu judecătorul K., cu care se întâlnea în curtea Şcolii Sportive, din centrul municipiului Ploieşti şi în oraşul Băicoi, transportul, fiindu-i asigurat de denunţător.

Astfel, în perioada martie - noiembrie 2008, în schimbul ajutorului pe care judecătorul urma să i-l acorde în dosarul penal în care era implicat, prin influenţa pe care o avea asupra magistraţilor desemnaţi cu judecarea cauzei, la indicaţiile şi solicitarea repetată a inculpatului A., denunţătorul a efectuat, la imobilele acestuia (din mun. Ploieşti, strada x, nr. 40 şi la imobilul proprietatea soacrei sale, situat în mun. Ploieşti, str. x) lucrări de construcţii cu muncitori angajaţi la firma sa (S.C. L. S.R.L. Ploieşti, având ca obiect de activitate "construcţii"), suportând în întregime costurile materialelor şi manoperei.

Materialele de construcţie necesare au fost achiziţionate prin societatea deţinută de B. - S.C. L. S.R.L. Ploieşti, de la firmele: S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., O., S.C. P. S.R.L. Vatra Dornei, S.C. Q. S.R.L., S.C. R. S.R.L., astfel cum rezultă şi din facturile fiscale, pe care acesta le-a ataşat dosarului cauzei.

Din declaraţia martorului B. rezultă că, în perioada martie - noiembrie 2008 a efectuat lucrări de construcţie, la locuinţa magistratului A., situată în mun. Ploieşti, strada x, nr. 40.

B. a evaluat costul materialelor puse în operă la cele două imobile, aparţinând judecătorului A., la suma de 87.026 RON, la care se adaugă valoarea manoperei calculată la 97.470 RON şi 1.500 euro, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv, declaraţiile martorilor: I., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. şi înscrisuri: facturile fiscale emise de S.C. N. S.R.L., către S.C. L. S.R.L., în perioada iunie - iulie 2008, facturile fiscale emise de S.C. O. S.R.L., către S.C. L. S.R.L., în perioada septembrie - octombrie 2008, facturile fiscale emise de S.C. P. S.R.L., către S.C. L. S.R.L., în lunile mai şi iulie 2008, facturile fiscale emise de S.C. Q. S.R.L., către S.C. L. S.R.L., în cursul lunii august 2008, facturile fiscale emise de S.C. M. S.R.L., către S.C. L. S.R.L., din lunile iunie şi iulie 2008 - acte ce atestă achiziţionarea materialelor de construcţie, de către denunţător în cursul anului 2008, a rezultat că lucrările s-au efectuat în perioada menţionată, la imobilele, aparţinând magistratului judecător, pe cheltuiala denunţătorului B.. Pentru identificarea lucrărilor de construcţie şi stabilirea valorii lor (materiale şi manoperă) prin ordonanţa D.N.A. - S.T. Ploieşti, din data de 10.02.2015 s-a dispus efectuarea unui expertize tehnică judiciară "construcţii", cu participarea, din partea inculpatului A. a expertului tehnic consilier ing. CC..

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară "construcţii" nr. 341, din data de 11.05.2015 şi a raportului prin care s-au formulat răspunsuri la obiecţiunile suspectului A., din data de 08.12.2015, întocmite de expertul tehnic judiciar DD., din cadrul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova, desemnat în cauză valoarea totală a lucrărilor de construcţii (materiale şi manoperă) efectuate la imobilele magistratului a fost calculată la suma de 226.743 RON.

Această situaţie a fost în parte recunoscută şi de inculpatul A., care, după o perioadă de 4 ani de la efectuarea acestor lucrări de construcţie, respectiv la data de 14.09.2012, la insistenţele repetate ale denunţătorului motivate de faptul că nu îi acordase ajutorul promis în dosarul penal în care a fost trimis în judecată i-a achitat acestuia suma de 10.000 euro, sens în care a încheiat cu acesta un înscris sub semnătură privată intitulat "chitanţă", în prezenţa martorilor EE. şi FF. (act depus la dosarul cauzei) în cuprinsul căruia A. a menţionat că suma "reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţie efectuate la locuinţa mea".

De asemenea, în cursul lunii martie 2008, în timp ce denunţătorul îi asigura transportul cu autoturismul său, la sediul Curţii de Apel Ploieşti, în considerarea ajutorului pe care acesta a promis că i-l va acorda în dosarul penal, judecătorul A. i-a cerut lui B. construirea unei racle la mormântul mamei sale, din Cimitirul Eternităţii Ploieşti. B. a acceptat să suporte costul necesitat de executarea lucrării, cu constructorul GG.. Lucrările pentru edificarea raclei cu trei locuri solicitată de inculpat au fost supravegheate pe parcursul desfăşurării lor de cumnatul judecătorului (soţul surorii sale).

În luna aprilie 2008, construcţia raclei a fost finalizată, iar la data de 20.04.2008 constructorul GG., administrator al societăţii "Persoană Fizică Autorizată - GG." a eliberat pe numele lui B. chitanţa numărul 62, pentru suma de 4.000 RON, menţionând că reprezintă: contravaloarea "raclei cu trei locuri, capace tip veneţian, două ghivece şi poză color", astfel fiind dovedit faptul că denunţătorul a fost cel care a suportat costul lucrărilor respective.

La data de 13 decembrie 2012, în urma neînţelegerilor existente între denunţător şi inculpat, cu referire la neplata sumei, reprezentând contravaloarea lucrărilor menţionate, generate de faptul că, B. a fost condamnat la instanţa de fond, la o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni închisoare, în dosarul pentru a cărui soluţionare favorabilă intervenise la judecătorul A., acesta din urmă i-a expediat prin mandatul poştal nr. 18272 din 13.12.2012, suma de 4.700 RON. Pe cuponul respectiv, inculpatul A. a menţionat la rubrica "loc pentru corespondenţă" următoarele: "suma de 4.700 RON, reprezintă contravaloarea facturii nr. x, din 01.04.2010 şi contravaloarea raclei construite la Cimitirul Eternităţii Ploieşti."

Cu factura nr. x/01.04.2010, în valoare de 720 RON, emisă de S.C. M. S.R.L., către S.C. HH. S.R.L., administrată de denunţător este dovedită achiziţionarea de către acesta a hotei x 90x50, montată la locul de veci din Cimitirul Eternităţii Ploieşti, aparţinând soacrei magistratului A..

Existenţa infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului A. este dovedită prin chiar atitudinea acestuia, care, după o perioadă de 4 ani, de la efectuarea lucrărilor de construcţie menţionate a efectuat plăţi către II., urmare insistenţelor acestuia, sens în care a întocmit înscrisuri sub semnătură privată, recunoscând în acest mod susţinerile denunţătorului, în sensul că acesta a suportat contravaloarea materialelor şi manoperei necesitate de modernizarea celor două imobile şi a raclei. În plus, disproporţia dintre suma avansată de inculpat - 48.700 RON, după o perioadă de 4 ani, în modalitatea arătată şi valoarea reală a lucrărilor efectuate, calculată prin raportul de expertiză, la 231.443 RON şi certificată prin chitanţa şi facturile fiscale la care am făcut referire, atestă susţinerile denunţătorului, în sensul suportării contravalorii acestora, în schimbul promisiunii inculpatului că va interveni la judecători, pentru soluţionarea favorabilă a dosarului său.

Totodată, pe parcursul anilor 2008 şi 2009, judecătorul A. a redactat olograf, mai multe cereri către instanţele de judecată (Judecătoria Ploieşti, Tribunalul Prahova) în numele lui B., solicitând eliberarea copiei sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2006 sau comunicarea stadiului cercetărilor într-o cauză penală privindu-l pe C., relaţii pe care urma să le folosească în dosarul în care era trimis în judecată. În dovedirea acestei situaţii denunţătorul a depus la dosarul cauzei un înscris olograf - "cerere", datată 23.09.2009 şi adresată "Doamnei Preşedinte a Tribunalului Prahova", formulată în numele lui B., prin care solicita eliberarea copiei sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2006.

Prin raportul de constatare criminalistică grafoscopică nr. 712.057, din 11.02.2014, întocmit de specialiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova - Serviciul Criminalistic dispus în cauză prin ordonanţa procurorului din data de 04.02.2014 s-a concluzionat că "scrisul de mână depus pe cererea intitulată Doamna Preşedinte, datată 23.09.2009 este executat de către numitul A.", confirmându-se astfel susţinerile denunţătorului.

Este important de precizat faptul că, inculpatul A., cu ocazia audierii sale, a declarat că nu a redactat nicio cerere pentru denunţătorul B., aspect infirmat de raportul de constatare tehnică, despre care s-a făcut vorbire anterior. Această situaţie, în contextul probator al cauzei, indică în mod clar nesinceritatea inculpatului şi încercarea sa de a se disocia de activitatea infracţională în care a fost implicat.

Examinând hotărârile judecătoreşti pronunţate în soluţionarea dosarului penal în care B. a avut calitate de inculpat, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune calificată, în formă continuată, respectiv: sentinţa penală nr. 290/09.06.2008 a Tribunalului Prahova, secţia Penală, încheierea din data de 18.02.2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală (dosar nr. x/2006), decizia nr. 26/27.02./2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală (dosar nr. x/2006), sentinţa penală nr. 169/28.04.2011 a Tribunalului Prahova, secţia Penală, încheierea din data de 08.03.2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală (dosar nr. x/2006) şi decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs, la data de 01.03.2013, rezultă că acesta a fost condamnat iniţial la o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni închisoare, redusă de instanţele de control judiciar, la 5 ani, respectiv 3 ani închisoare - pedeapsă definitivă.

Relevante în reţinerea acestei situaţii de fapt, astfel cum a fost anterior formulată sunt denunţul şi declaraţia martorului B., care se coroborează cu declaraţiile martorilor: Y., Z., AA., BB., I., S., T., U., V., W., X..

S-a arătat că, săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, respectiv trafic de influenţă, aceasta din urmă, reţinută în sarcina inculpatului A. rezultă din coroborarea declaraţiilor analizate, cu raportul de expertiză tehnică judiciară construcţii nr. 341, din data de 11.05.2015, întocmit de expertul tehnic judiciar DD., din cadrul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova, incluzând şi raportul de expertiză tehnică judiciară construcţii - răspuns la obiecţiunile formulate de suspectul A., din data de 08.12.2015, raportul de constatare criminalistică grafoscopică, nr. 712.057, din 11.02.2014, întocmit de specialiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova - Serviciul Criminalistic şi înscrisuri: extrasele de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului privind S.C.

Q. S.R.L., S.C. JJ. S.R.L., S.C. KK., S.C. L. S.R.L., copia rechizitoriului nr. x, din data de 04.05.2006 al D.I.I.C.O.T - S.T. Ploieşti, copia sentinţei penale nr. 290/09.06.2008 a Tribunalului Prahova, secţia Penală, copia încheierii din data de 18.02.2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală (dosar nr. x/2006), decizia nr. 26/27.02./2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală (dosar nr. x/2006), copia sentinţei penale nr. 169/28.04.2011 a Tribunalului Prahova, secţia Penală, copia încheierii din data de 08.03.2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală (dosar nr. x/2006), copiile cererilor formulate de denunţătorul B.

în cauzele menţionate, facturile fiscale emise de S.C. N. S.R.L., către S.C. L. S.R.L., în perioada iunie - iulie 2008, facturile fiscale emise de S.C. O. S.R.L., către S.C. L. S.R.L., în perioada septembrie - octombrie 2008, facturile fiscale emise de S.C. P. S.R.L., către S.C. L. S.R.L., în lunile mai şi iulie 2008, facturile fiscale emise de S.C. Q. S.R.L., către S.C. L. S.R.L., în cursul lunii august 2008, facturile fiscale emise de S.C. M. S.R.L., către S.C. L. S.R.L., din lunile iunie şi iulie 2008 - acte ce atestă achiziţionarea materiale de construcţii de la firmele menţionate de către denunţătorul B., în cursul anului 2008, copia cuponului mandat poştal (nr. 18272 din 13.12.2012) de expediere a sumei de 4.700 RON, de suspectul A., către B., cu menţiunea că banii reprezintă contravaloarea raclei construite la Cimitirul Eternitatea Ploieşti şi facturii nr. x/01.04.2010, copia facturii nr. x/01.04.2010, în valoare de 720 RON, emisă de S.C.

M. S.R.L., către S.C. HH. S.R.L., administrată de denunţătorul B., care atestă achiziţionarea pentru A. a unei hote x, copia chitanţei din data de 14.09.2012, încheiată între A. şi B..

Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, în vigoare la data comiterii faptei, ce stabileşte standardele de conduită a acestora, conforme cu onoarea şi demnitatea profesiei, statuează în capitolul IV ("Imparţialitatea judecătorilor şi procurorilor") art. 11 alin. (3) că judecătorilor le este interzis să intervină pentru soluţionarea unor cereri, să pretindă ori să accepte rezolvarea intereselor personale ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal şi că imixtiunea în activitatea altor judecători este interzisă.

Prin acelaşi act (Hotărârea nr. 328/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor) se stipulează că judecătorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate (art. 17 al Capitolului VI - "Demnitatea şi onoarea profesiei de judecător sau procuror").

În dispreţul acestor norme impuse de garantul independenţei justiţiei, judecătorul A., de la Curtea de Apel Ploieşti, secţia Penală a acţionat într-o manieră infracţională dincolo de limita legii penale şi cu mult peste ceea ce îi este permis unui magistrat în funcţie, subordonându-şi competenţele profesionale şi relaţionale unor interese pecuniare.

Faţă de întreg ansamblul probator analizat în cele ce preced, poziţia procesuală a inculpatului A. a fost de nerecunoaştere a faptei de corupţie prezentată.

Astfel, a negat total implicarea sa în rezolvarea favorabilă a dosarului penal în care denunţătorul avea calitate de inculpat, şi pretinderea şi primirea foloaselor de la acesta, constând în contravaloarea materialelor de construcţie şi manopera lucrărilor efectuate la două imobile pe care le deţine în municipiul Ploieşti (situate în str. x, respectiv str. x), precum şi contravaloarea unei racle edificate în incinta Cimitirului Eternităţii din municipiul Ploieşti. Inculpatul a recunoscut existenţa unei relaţii cu B., care în perioada anului 2008 i-a executat lucrări la imobilele menţionate, precum şi la locul de veci din Cimitirul Eternităţii Ploieşti. Fapta, astfel cum, a fost descrisă, reţinută în sarcina inculpatului A. este, însă dovedită prin materialul probator administrat în cauză, aşa cum am detaliat anterior.

În drept, se arată că, fapta inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de judecător la Curtea de Apel Ploieşti, secţia Penală, în perioada anului 2008 a pretins şi primit de la denunţătorul B., foloase materiale, constând în contravaloarea materialelor de construcţie şi manopera unor lucrări efectuate la două imobile deţinute de magistrat şi familia acestuia în municipiul Ploieşti (situate în str. x, respectiv str. x) în sumă de 226.743 RON, astfel cum a fost calculată prin raportul de expertiză tehnică judiciară construcţii dispus în cauză, precum şi a unei racle edificate în incinta Cimitirului Eternităţii din municipiul Ploieşti, cu o valoare estimată la 4.700 RON, în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa pe lângă judecătorii care aveau spre soluţionare cauza penală în care denunţătorul B. avea calitatea de inculpat (dosar nr. x/2006 al Tribunalului Prahova format urmare rechizitoriului nr. x al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti), în scopul adoptări unei soluţii favorabile acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. "b" din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen.

Prin încheierea din data de 4.03.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, în dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia nr. 546/19.04.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 345 din C. proc. pen. s-au respins cererile şi excepţiile invocate de către inculpatul A., cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În baza art. 342 din C. proc. pen. s-a constatat competenţa şi legalitatea sesizării instanţei de judecată cu rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, privind pe inculpatul A. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. "b" din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii, urmând a se acorda termen pe fondul cauzei după rămânerea definitivă a prezentei încheieri.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul A. şi martorii B., U., I., W., X., V., S., BB., T., LL., Z., MM. şi AA..

De asemenea, în faza judecăţii, la solicitarea inculpatului s-a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice privind evaluarea lucrărilor şi a manoperei prestate de martorul denunţător B. la cele două imobile precizate în actul de sesizare.

În raportul de expertiză efectuat de expertul NN., desemnat de instanţa de judecată, lucrările de construcţie au fost evaluate la suma de 156.105 RON, în timp ce expertul parte al inculpatului, numita OO., a evaluat respectivele lucrări la valoarea de 168.329 RON .

Totodată, expertul parte recomandat de către procuror, numitul DD. (acelaşi expert care a efectuat evaluarea şi în faza urmăririi penale) şi-a menţinut aceleaşi concluzii, în sensul, că valoarea lucrărilor este de 227.379 RON .

Examinând probele administrate în ambele faze procesuale, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2005 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, din data de 04.05.2006, martorul denunţător B. (numit în continuare martor denunţător) a fost trimis în judecată, împreună cu inculpaţii C., D., E. şi F., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune calificată, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1)-(5) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., formându-se dosarul penal nr. x/2006 al Tribunalului Prahova, secţia penală.

Aşa cum se arată în rechizitoriu, în cursul judecării cauzei, în perioada lunii noiembrie 2007, considerându-se nevinovat de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, martorul denunţător B. s-a hotărât să apeleze la sprijinul magistratului judecător A., din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală, cunoscând de la cumnatul său, martorul I. că inculpatul l-ar fi ajutat anterior într-o cauză penală.

Din declaraţia martorului denunţător rezultă că acesta s-a deplasat cu autoturismul la locuinţa inculpatului, împreună cu martorul I., unde a purtat discuţii despre situaţia sa juridică în dosarul penal susmenţionat.

Această primă întâlnire dintre cei doi nu a fost recunoscută de către inculpat, care a afirmat că l-a întâlnit pe martorul denunţător în primăvara anului 2008, dar întâlnirea este însă confirmată de martorul I. (decl. martor fila x vol. I).

Cu privire la natura discuţiilor care au avut loc cu această ocazie martorul denunţător a susţinut că i-a expus inculpatului situaţia sa din dosarul în care fusese trimis în judecată, iar martorul I. a declarat că a auzit această discuţie, ce a avut loc la poarta locuinţei inculpatului, dar şi că acesta din urmă a afirmat că pentru un sfat este nevoie să-i fie aduse mai multe documente.

Tot din declaraţia martorului I. mai reiese că nu cunoaşte dacă martorul denunţător a mai discutat în perioada următoare cu inculpatul despre dosarul penal, respectiv dacă cei doi s-au mai întâlnit în continuare, ci numai că, a auzit, de la soţia sa, că inculpatului i-a fost construită o raclă de către martorul denunţător în incinta Cimitirului Eternităţii, din municipiul Ploieşti.

Instanţa de fond a constatat că aceasta a fost prima întâlnire dintre inculpat şi martorul denunţător, ocazie cu care cel din urmă a discutat şi a cerut un sfat de la inculpat în legătură cu dosarul său penal aflat pe rolul Tribunalului Prahova, aspect confirmat de martorul ocular I..

În continuare, s-a arătat că, deşi între cei doi au existat relaţii cu privire la efectuarea unor lucrări de construcţie la imobilul inculpatului, nu rezultă cu certitudine că acestea au fost efectuate gratis şi cu promisiunea că martorul denunţător va fi ajutat cu respectivul dosar penal.

În continuare, după ce inculpatul a aflat de la martorul denunţător că are o firmă de construcţii, cei doi s-au înţeles să fie efectuate unele lucrări de acest gen la locuinţa inculpatului, astfel că, în perioada martie - noiembrie 2008, martorul denunţător a efectuat lucrări de construcţie, lucrări recunoscute de către inculpat în declaraţiile date, în ambele faze procesuale.

Având în vedere faptul că lucrările de construcţie nu sunt contestate de către inculpat, iar aceste sunt specificate şi în rapoartele de expertiză, instanţa de fond nu a analizat acest aspect, ci înţelegerile ce au avut loc între cei doi (inculpat şi martorul denunţător) şi împrejurările care au condus la demararea şi executarea lucrărilor de construcţie.

În ceea ce priveşte înţelegerea dintre cei doi, instanţa de fond a constatat că aceştia nu au încheiat un contract scris în acest sens, inculpatul, afirmând în declaraţiile sale că nu avea nevoie de un document scris, iar martorul denunţător a confirmat că inculpatul i-a spus să cumpere materialele necesare şi să efectueze lucrările pe firma sa, urmând ca la final să-i achite preţul.

Astfel, toţi martorii menţionaţi în actul de sesizare şi audiaţi în faţa instanţei de judecată, cu excepţia martorului I., sunt lucrători angajaţi de către martorul denunţător să efectueze lucrări de construcţie la locuinţa inculpatului. Aceştia au declarat în ambele faze procesuale că pentru lucrările prestate la locuinţa inculpatului au fost plătiţi de către martorul denunţător.

Instanţa de fond a reţinut că din declaraţiile acestor martori - lucrători şi facturile de cumpărare a materialelor existente la dosar, a rezultat faptul că cei doi (inculpat şi martorul denunţător) nu au încheiat vreun contract scris, ci au convenit ca lucrările să fie executate şi finalizate în totalitate prin firma martorului denunţător, iar la final să fie achitate.

De asemenea au mai declarat unii dintre aceşti martori - lucrători că ştiau de la martorul denunţător că imobilul la care se efectuau lucrările aparţine inculpatului şi că acesta este judecător.

Instanţa de fond a subliniat faptul că niciunul din aceşti martori ce au lucrat pentru denunţător la imobilul inculpatului, nu au auzit măcar vreo discuţie dintre cei doi în legătură cu vreun dosar penal ori vreo promisiune de-a inculpatului în sensul că-l va ajuta cu respectivul dosar penal.

Instanţa de fond a reţinut că, deşi inculpatul a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă pentru că, în perioada anului 2008, a pretins şi primit de la denunţătorul B., foloase materiale, constând în contravaloarea materialelor de construcţie şi manopera unor lucrări efectuate la două imobile deţinute de magistrat şi familia acestuia în municipiul Ploieşti, în sumă de 226.743 RON, astfel cum a fost calculată prin raportul de expertiză tehnică judiciară construcţii dispus în cauză, precum şi a unei racle edificate în incinta Cimitirului Eternităţii din municipiul Ploieşti, cu o valoare estimată la 4.700 RON, în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa pe lângă judecătorii care aveau spre soluţionare cauza penală în care denunţătorul B. avea calitatea de inculpat, martorul denunţător a susţinut în declaraţia dată la instanţă că el i-a dat inculpatului foarte multe bunuri şi produse, depunând la dosar o listă în acest sens.

Instanţa de fond, ţinând seama de disp. art. 371 din C. proc. pen. care prevăd că, judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare, a examinat cauza numai cu privire la cele reţinute în dispozitivul rechizitoriului şi la secţiunea, în drept, a acestuia, respectiv în legătură cu lucrările de construcţie şi edificarea raclei, iar nu şi cu privire la celelalte bunuri şi produse date, aşa cum se afirmă de către martorul denunţător.

În ceea ce priveşte plata lucrărilor efectuate de către martorul denunţător, în actul de sesizare se menţionează că acesta din urmă a primit de la inculpat suma de 10.000 euro, în anul 2012, fiind întocmită în acest sens o chitanţă de mănă.

S-a mai arătat în actul de sesizare că, existenţa infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului A. este dovedită prin chiar atitudinea acestuia, care, după o perioadă de 4 ani, de la efectuarea lucrărilor de construcţie menţionate a efectuat plăţi către II., urmare insistenţelor acestuia, sens în care a întocmit înscrisuri sub semnătură privată, recunoscând în acest mod susţinerile denunţătorului, în sensul, că acesta a suportat contravaloarea materialelor şi manoperei necesitate de modernizarea celor două imobile şi a raclei. În plus, disproporţia dintre suma avansată de inculpat - 48.700 RON, după o perioadă de 4 ani, în modalitatea arătată şi valoarea reală a lucrărilor efectuate, calculată prin raportul de expertiză, la 231.443 RON şi certificată prin chitanţa şi facturile fiscale la care s-a făcut referire, atestă susţinerile denunţătorului, în sensul suportării contravalorii acestora, în schimbul promisiunii inculpatului că va interveni la judecători, pentru soluţionarea favorabilă a dosarului său.

Cu privire la această susţinere a acuzării, instanţa de fond a reţinut că, în primul rând, procurorul a luat în considerare valoarea lucrărilor efectuate, aşa cum au fost evaluate de către expertul din faza urmăririi penale, iar, în al doilea rând, data remiterii sumei de 10.000 euro, după care a ajuns la concluzia că diferenţa este destul de mare şi reprezintă foloase necuvenite şi primite de inculpat în schimbul promisiuni că va interveni în soluţionarea favorabilă a cauzei penale evocate.

Instanţa de fond a precizat că, în declaraţia sa inculpatul a afirmat că în toamna anului 2008 i-a plătit martorului denunţător suma de 60.000 RON pentru lucrările efectuate de acesta la imobilul său, bani pe care acesta i-a primit personal fără a se mai întocmii vreun document (chitanţă), aspect confirmat de martora LL. . Totodată, această afirmaţie ar fi susţinută în mare parte şi de martorul MM. care a declarat că în anul 2008 l-a împrumutat pe inculpat cu suma de 40.000 RON, bani ce -au fost restituiţi în anul 2009 .

Remiterea sumei de 60.000 RON nu a fost recunoscută de către martorul denunţător, în declaraţiile date, acesta, afirmând că nu a primit de la inculpat decât suma de 10.000 euro.

Instanţa de fond a constatat că în această privinţă există poziţii antagonice, inculpatul, afirmând remiterea banilor, în timp ce martorul denunţător nu recunoaşte acest lucru în condiţiile în care era esenţial de dovedit de către acuzare, în vederea elucidării aspectului plăţii c/val. lucrărilor efectuate de martorul denunţător, iar suma respectivă, adăugată la cei 10.000 euro, s-ar apropia de valoarea lucrărilor evaluate prin expertiza efectuată în cursul judecăţii de către expertul NN. (156.105 RON, faţă de 231.443 RON, cât a calculat expertul în faza de urmărire penală).

Instanţa de fond a reţinut că intre martorul denunţător şi inculpat au avut loc unele neînţelegeri legate de c/val lucrărilor de construcţie (materialelor şi a manoperei), discuţii ce-şi au izvorul în faptul că nu a fost încheiat un contract scris în care să se stipuleze obiectul şi preţul lucrărilor, ambii, convenind ca lucrările să fie efectuate de către martorul denunţător, iar la final inculpatul să-i achite preţul.

Din declaraţia martorului V. (fratele martorului denunţător), care a afirmat că, nu mi-a spus fratele meu că va efectua lucrările la început gratis, ci în schimbul unor sume de bani şi prin firma sa, ar rezulta că martorul denunţător nu avusese vreo înţelegere cu inculpatul, în sensul de a suporta lucrările în schimbul unui ajutor, ci având convingerea că va primi bani cuveniţi, dar au apărut ulterior neînţelegeri.

Faptul că martorul denunţător nu s-a înţeles cu inculpatul în privinţa c/val. lucrărilor se datorează, în opinia instanţei de fond şi urmare omisiunii primului de a întocmii facturi fiscale pentru fiecare etapă/lucrare de amenajare/construcţie, deşi toate acestea se prezumau a fi făcute prin firma sa, S.C. L. S.R.L. Ploieşti.

Instanţa de fond a arătat că se susţine de către acuzare că există la dosar facturi fiscale prin care această firmă a martorului denunţător a achiziţionat materiale de construcţie de la diferite societăţi de profil, numai că aceasta nu ar dovedi în mod direct că acele materiale au fost folosite pentru lucrările de construcţie la imobilul inculpatului.

Din cele ce preced, instanţa de fond a constatat că, deşi martorul denunţător a efectuat lucrări la locuinţa inculpatului, lucrări recunoscute de acesta din urmă, nu s-a stabilit încă de la început obiectul contractului verbal, respectiv ce anume lucrări vor fi efectuate şi care este costul acestora, iar pentru fiecare lucrare firma în cauză să emită facturi.

Faptul că inculpatul nu a solicitat facturarea lucrărilor reprezintă, în opinia acuzării, o încălcare a normelor Codului deontologic, respectiv art. 11 alin. (3) care prevede că judecătorilor le este interzis să intervină pentru soluţionarea unor cereri, să pretindă ori să accepte rezolvarea intereselor personale ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal şi că imixtiunea în activitatea altor judecători este interzisă, precum şi art. 17 care prevede că, judecătorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate.

Instanţa de fond a reţinut că faptul că lipsa solicitării emiterii facturilor de către firma martorului denunţător, nu conduce ab initio la concluzia că a fost încălcată vreo normă penală ori chiar de conduită. Din contră, societatea comercială ce desfăşoară activităţi economice este obligată să emită facturi pentru toate operaţiunile economice efectuate în vederea ţinerii corecte a evidenţei contabile.

Instanţa de fond a constatat că singura probă în acuzare o reprezintă declaraţia martorului denunţător, deoarece, aşa cum s-a evocat, ceilalţi martori, cu excepţia martorului I., erau angajaţi la societatea martorului denunţător (care a efectuat lucrări la imobilul inculpatului), dar niciunul dintre aceştia nu a asistat la vreo discuţie dintre cei doi, ci cunosc numai aspectul că B. cumpăra materiale de construcţie şi le achita salariul, lucru recunoscut şi de inculpat.

Instanţa de fond a arătat că un alt aspect ce ar contribui la concluzia că datorită neînţelegerilor în privinţa c/val. lucrărilor efectuate s-a ajuns la formularea denunţului de către martorul B., îl reprezintă data formulării denunţului, respectiv 30 ianuarie 2013, adică după 5 ani de la data pretinsei infracţiuni de trafic de influenţă şi anume 2008, an în care s-au efectuat lucrările de construcţie.

Mai mult decât atât, faptul că martorul denunţător solicită instanţei de fond obligarea inculpatului la plata c/val. lucrărilor (dar şi a diverselor bunuri pretins remise inculpatului), a contribuit la conturarea concluziei că acesta doreşte recuperarea unor sume mai mari decât i-a dat inculpatul, dar nu poate proba valoarea lucrărilor efectuate în lipsa emiterii de facturi fiscale, decât printr-o expertiză, aşa cum s-a dispus în speţa de faţă.

În ceea ce priveşte cauza penală în care a fost implicat martorul denunţător instanţa de fond a constatat că, prin sentinţa penală nr. 290/09.06.2008 a Tribunalului Prahova (judecător J.), martorul denunţător a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 cu aplic.art. 41 din C. pen., dar, prin decizia nr. 26/27.02./2009 a Curţii de Apel Ploieşti sentinţa a fost desfiinţată iar cauza trimisă spre rejudecare la prima instanţă.

În al doilea ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 169/28.04.2011 a Tribunalului Prahova (judecător PP.) martorul denunţător a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsă redusă în apel prin decizia nr. 51/22.03.2012 a Curţii de Apel Ploieşti şi redusă apoi prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs, la data de 01.03.2013, la 3 ani închisoare.

Din derularea procesului martorului denunţător ar rezulta elocvent că acesta a fost condamnat, atât în primă instanţă de Tribunalul Prahova, cât şi în apel de Curtea de Apel Ploieşti, instanţe la care martorul denunţător a afirmat că inculpatul i-a promis că va interveni pentru o soluţie favorabilă.

Instanţa de fond a reţinut că în concepţia martorului denunţător o soluţie favorabilă ar fi fost o hotărâre de achitare sau cel mult de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării acesteia dar faţă de martorul denunţător nu s-a pronunţat o astfel de soluţie.

În actul de sesizare s-a arătat că inculpatul i-a adus la cunoştinţă martorului denunţător că dosarul în care este judecat era repartizat, în primul ciclu procesual, judecătorului J. şi că acesta este o persoană dificilă şi că va fi necesar să intervină printr-o altă persoană, iar martorul denunţător a declarat că aceea persoană era judecătorul PP., tot din cadrul Tribunalului Prahova.

Instanţa de fond a reţinut că martorului denunţător i s-a adus la cunoştinţă că nu se poate interveni la judecătorul fondului, iar celălalt judecător prin care s-ar putea interveni şi menţionat tot de martorul denunţător l-a condamnat în al doilea ciclu procesual la o pedeapsă mai mare decât primul judecător.

Aceste aspecte, în opinia instanţa de fond, nu pot conduce decât la concluzia că martorul denunţător nu a declarat realitatea discuţiilor - dacă acestea au avut loc - purtate cu inculpatul pe tema dosarului său.

A constatat instanţa de fond că procurorul a mers în totalitate pe cele declarate de martorul denunţător şi a făcut conexiuni cu unele împrejurări de fapt, cum ar fi existenţa dosarului penal pe rol, efectuarea lucrărilor şi lipsa chitanţelor de plată, lipsa facturilor emise de firma martorului denunţător, data achitării sumei de 10.000 euro, dar nu a putut proba, fără urmă de îndoială, că inculpatul i-a promis acestuia, intervenţia la un judecător (martorul denunţător, afirmând că inculpatul i-ar fi promis intervenţia la judecătorul PP., care la rândul său să intervină la judecătorul J.), în schimbul c/val. lucrărilor de construcţie.

Instanţa de fond a constatat că în speţa de faţă acuzarea susţine că inculpatul l-a lăsat pe martorul denunţător să creadă că are influenţă la judecătorii ce aveau spre soluţionare dosarul, fără a se menţiona care sunt acei judecători, cunoscut fiind aspectul că numai completul de judecată poate pronunţa soluţia în cauza respectivă.

Instanţa de fond a constatat că acuzarea nu a luat în considerare decât în parte declaraţia martorului denunţător, inculpatul nu ar fi făcut referire la funcţionarul public ce avea în îndatoririle de serviciu îndeplinirea actului, respectiv judecătorul ce soluţiona cauza, ci la modul general, respectiv la judecători.

Nici din cuprinsul rechizitoriului nu rezultă la care funcţionar (judecător ori altă persoană nominalizată) a făcut referire inculpatul, deşi se susţine că l-a lăsat să creadă pe martorul denunţător că are influenţă la judecătorii care soluţionau cauza respectivă.

Însă, din declaraţia martorului denunţător instanţa de fond a reţinut că acesta nu face referire la judecătorul, care, în timpul efectuării lucrărilor de construcţie (anul 2008), soluţiona fondul cauzei, în primul ciclu procesual, respectiv J. şi care l-a condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, ci la judecătorul PP..

Instanţa de fond a constatat că în cauză nu poate fi vorba de judecătorul J., întrucât chiar martorul denunţător a declarat că inculpatul i-a spus că este o persoană dificilă şi nu poate interveni, iar judecătorul PP., la care martorul a făcut referire, este cel care a pronunţat sentinţa nr. 169/28.04.2011, prin care a fost condamnat la o pedeapsă mai mare decât cea adoptată de primul judecător, hotărâre pronunţată cu mult după finalizarea lucrărilor şi data presupusei infracţiuni de trafic de influenţă.

În concluzie, instanţa de fond a reţinut că, în actul de sesizare nu se nominalizează funcţionarul public (judecătorul) care putea să îndeplinească actul în mod contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv de a adopta o anumită soluţie în cauza martorului denunţător, în condiţiile în care însuşi martorul denunţător a declarat că la judecătorul ce soluţiona cauza nu putea interveni.

În situaţia în care inculpatul i-a spus martorului că nu poate interveni la judecătorul fondului, adică i-a spus în mod expres că nu are influenţă la acesta, instanţa de fond a concluzionat că nu se poate conchide că este îndeplinită această cerinţă esenţială a infracţiunii.

Instanţa de fond a precizat că o altă condiţie esenţială a laturii obiective este aceea ca subiectul activ să promită intervenţia sa pe lângă funcţionarul public spre a-l determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

În legătură cu această condiţie (care mai degrabă ar fi o a doua componentă a elementului material, deoarece pe lângă pretindere primire, acceptare de promisiuni, trebuie să existe şi acţiune corelativă de promisiune), instanţa de fond a reţinut că, din nicio probă de la dosar nu rezultă în mod indubitabil că inculpatul i-a promis martorului denunţător că va interveni la funcţionarul public (judecătorul) care avea spre soluţionare dosarul spre a-l determina să adopte o soluţie favorabilă.

Din contră, aşa cum a declarat martorul denunţător, inculpatul i-a spus expres că nu poate interveni la judecătorul fondului (J.).

Instanţa de fond a reţinut că "eşafodajul acuzării, îl constituie declaraţia martorului denunţător, care a afirmat că inculpatul îl va ajută cu dosarul în care era trimis în judecată, coroborată cu unele împrejurări de fapt, cum ar fi efectuarea lucrărilor de construcţie/amenajare, lipsa unui document scris privind achitarea sumei de 60.000 RON, data remiterii sumei de 10.000 euro şi a sumei de 4.800 RON (c/val raclei) martorului denunţător.

Însă, în opinia instanţei de fond, aşa cum s-au derulat faptele, martorul denunţător, fiind trimis în judecată şi convenind ulterior cu inculpatul - a cărei funcţie o cunoştea - să-i efectueze unele lucrări de construcţie/amenajare la cele două locuinţe, a crezut şi a sperat că acesta îl va ajuta să obţină o hotărâre judecătorească favorabilă.

În acest sens ar fi declaraţiile martorului V. care a afirmat, în faza urmăririi penale şi menţinută în instanţă, că fratele său (martorului denunţător) i-a spus că, în schimbul lucrărilor pe care le face la locuinţă inculpatului, acesta îl va ajuta să scape de dosarul penal.

Instanţa de fond a reţinut că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă esenţială este promisiunea de intervenţie la funcţionarul competent, nefiind necesar ca aceasta să fie făcută efectiv, dar, în speţa de faţă nicio probă nu dovedeşte indubitabil această cerinţă esenţială a infracţiunii.

Elocvent în acest sens ar fi fost ca acuzarea să dovedească că inculpatul chiar a încercat vreo intervenţie la vreun judecător ce făcea parte din completul de judecată ce soluţiona cauza martorului denunţător, caz în care exista implicit promisiunea concretizată de intervenţie în favoarea acestuia.

Instanţa de fond a apreciat că împrejurările derulării relaţiilor dintre inculpat şi martorul denunţător ar conduce la concluzia că, pe fondul neînţelegerilor legate de cuantumul sumei de achitat pentru lucrările prestate, cel din urmă, constatând şi că a fost condamnat la o pedeapsă cu executare în ambele cicluri procesuale, a dorit recuperarea unei sume cu mult peste cât i-a dat inculpatul până în anul 2012, motiv pentru care, la începutul anului 2013 a formulat denunţul care a stat la baza declanşării prezentei cauze.

A constatat instanţa de fond că în actul de sesizare se precizează că inculpatul a redactat olograf mai multe cereri adresate instanţelor de judecată, în numele martorului denunţător, dar la dosar există doar o singură cerere, faţă de care s-a stabilit prin expertiză criminalistică că scrisul aparţine inculpatului .

Mai mult decât atâtm cererea întocmită de către inculpat şi păstrată de martorul denunţător se referă la dosarul nr. x/2006, iar nu la dosarul penal în discuţie şi reprezintă, de fapt, aşa cum s-a arătat, un model de cerere pe care să-l folosească martorul denunţător, în condiţiile în care nu a fost depusă de acesta în dosar, deoarece nu există vreo viză sau rezoluţie de primire pe acest înscris.

O conduită corespunzătoare pentru un magistrat judecător nu ar fi condus la situaţia de a plana asupra inculpatului suspiciuni de corupţie, el trebuind să fie mult mai diligent în relaţiile din societate şi mai ales în relaţiile privind efectuarea unor achiziţii/lucrări de la o persoană care era trimisă în judecată şi fără a solicita întocmirea unor documente care să ateste plata lucrărilor efectuate, pentru a avea dovezi că acestea au fost achitate, mai ales că era vorba de sume considerabile.

Deşi această manifestare a inculpatului nu este una deontologică pentru funcţia de magistrat, acest aspect nu poate conduce la atragerea unei răspunderi penale, în lipsa unor probe concludente care, conform art. 103 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., să creeze convingerea instanţei de judecată, că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În concluziem instanţa de fond a considerat că din toate probele administrate în cauză reiese că organul de urmărire penală, pe baza denunţului şi a declaraţiilor martorului denunţător, a construit întreaga acuzaţie, coroborând cele relatate de acesta cu împrejurările în care s-au derulat relaţiile privind amenajarea imobilelor şi a raclei, ajungând la concluzia că inculpatul i-ar fi promis martorului denunţător intervenţia la judecătorii ce aveau de soluţionat cauza penală.

Având în vedere toate aceste aspecte, instanţa de fond a apreciat că elementul material al laturii obiective (ce în rechizitoriu se precizează a fi acela de primire), nu este realizat în lipsa existenţei celor două condiţii esenţiale expuse, respectiv ca inculpatul să aibe influenţă ori să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionatului public, precum şi să promită intervenţia sa pe lângă funcţionarul public spre a-l determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

În lipsa întregirii elementului material cu cele două cerinţe esenţiale, dintre care cea de-a doua reprezintă în opinia instanţei o acţiune corelativă la primire, pretindere sau acceptare de promisiuni, nu se poate concluziona că inculpatul a comis infracţiunea de trafic de influenţă.

Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a achitat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., faptă comisă în perioada anului 2008, şi a dispus ridicarea sechestrului asigurator dispus prin Ordonanţa nr. 11/P/2013 din 08.12.2015 a Parchetului de pe lângă ICCJ - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

Împotriva sentinţei penale sentinţei nr. 27 din data de 05 martie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

În esenţă, parchetul a solicitat admiterea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei nr. 27 din data de 05 martie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, apreciind că în cauză poate fi reţinută infracţiunea de trafic de influenţă.

În ceea ce priveşte aspectele ce ţin de latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă, de eventuala pretindere, primire şi acceptare de promisiuni de bani sau alte foloase, a solicitat să se ţină cont de declaraţiile date de martorul denunţător în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească la fond şi în apel, din conţinutul acestora, rezultând că s-au efectuat acele lucrări şi motivul pentru care au fost efectuate acele lucrări.

S-a arătat, că valoarea lucrărilor este cea reţinută în actul de sesizare, respectiv de 226.743 RON, ce rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit în faza de urmărire penală, apreciind că nu se poate ţine cont de raportul de expertiză tehnică întocmit în faza de judecată la fond, întrucât în conţinutul acestuia s-a precizat că s-au avut în vedere elemente existente în Buletinele tehnice de preţuri şi Cataloagele pentru reevaluarea construcţiilor din 1964 actualizate. Or, prezintă mult mai mare relevanţă preţul efectiv plătit şi nu preţul stabilit într-un astfel de catalog cu o astfel de vechime, chiar dacă este reactualizat.

S-a solicitat să se constate că aceste lucrări au fost efectuate în mod gratuit de către martorul denunţător, iar în schimbul acestor lucrări martorul denunţător era convins că inculpatul îi va rezolva favorabil cauza în care era inculpat, aspect care rezultă inclusiv din declaraţia dată de denunţător în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care precizează textual că "...convingerea mea era că voi fi ajutat de inculpat în dosarul respectiv".

Cât priveşte chestiunea legată de sumele de bani la care se face referire, parchetul a solicitat să nu fie reţinută suma de 60 000 RON (sumă reţinută de instanţa de fond), pentru că mijloacele de probă din care rezultă această sumă sunt afectate de subiectivismul persoanelor care au dat acele declaraţii, fiind vorba de martora LL. (soţia inculpatului) şi martorul MM. (prietenul fiicei inculpatului). Se arată că nu se poate vorbi despre existenţa unei astfel de sume care să fi fost dată în anul 2008, pentru că este ilogic ca în anul 2008 inculpatul să fi dat martorului denunţător suma de 60 000 RON fără să întocmească niciun fel de înscris, iar ulterior, în anul 2012, să-i dea o sumă mai mică ca valoare şi pentru care să se întocmească un înscris. Pe de altă parte, ar fi ilogic pentru că dacă în momentul anului 2012 s-a încercat constituirea unui mijloc de probă care să releve anumite sume de bani, se făcea referire şi la suma din 2012, dar şi la suma din 2008.

În ceea ce priveşte condiţia expresă cerută de legiuitor pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv invocarea expresă sau tacită a influenţei reale sau imaginare asupra unui funcţionar, a susţinut că sunt relevante declaraţiile martorului denunţător, acesta, precizând inclusiv în faţa Înaltei Curţi că inculpatul A. i-a spus cine îi judecă cauza, respectiv judecătorul J. şi că acesta este o persoană mai greu abordabilă, dar o să intervină la acesta printr-un alt coleg de al său. De asemenea, prezintă importanţă declaraţiile date de martorul I., în care se specifică că inculpatul şi martorul denunţător au hotărât să se mai întâlnească pentru a fi ajutat martorul denunţător în mod concret în legătură cu soluţionarea favorabilă a acelui dosar penal, dar şi declaraţia dată de martorul U. în faza de urmărire penală, menţinută în faţa instanţei, în care acesta precizează că a aflat de la V. (fratele martorului denunţător) că martorul denunţător B. se înţelese cu A. să-l ajute să scape de problema pe care o avea, în schimbul lucrărilor efectuate la o locuinţă, pe cheltuiala sa. Totodată, prezintă importanţă declaraţia dată de martorul V. în faza de urmărire penală, menţinută la instanţa de fond, în care face referire la faptul că judecătorul A. urma să-l ajute pe fratele său să scape de dosarul penal. Nu în ultimul rând, prezintă importanţă declaraţia dată în faza de urmărire penală de martorul S., în care face referire la martorul B. şi la faptul că acesta i-a comunicat că pentru acele lucrări judecătorul A. îi promisese că îl va ajuta să scape de dosar.

Parchetul a susţinut că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar ca funcţionarul să fie determinat prin calitatea acestuia şi să fie competent să efectueze actul la care se face referire, or, în prezenta cauză vorbim nu numai despre o referire la calitatea persoanei, respectiv judecător, ci acesta este individualizat, fiind precizat numele, respectiv judecătorul J.. Din punctul său de vedere, în mod eronat judecătorul fondului a apreciat în hotărârea apelată că nu se menţionează funcţionarul public care ar fi trebuit să adopte o soluţie favorabilă (la fila x parag. 13), întrucât din mijloacele de probă acesta rezultă în mod evident, nu numai prin funcţie, cât şi prin numele concret al acestuia.

De asemenea, a considerat că în mod eronat în hotărârea apelată, la fila x parag. 6, judecătorul fondului reţine că inculpatul i-ar fi spus martorului denunţător că nu ar putea interveni, solicitând să se aibă în vedere că anterior a făcut referire la declaraţia martorului denunţător care a spus cu totul altceva, respectiv că inculpatul i-a spus că se poate interveni, dar că este o persoană greu abordabilă şi că se poate interveni printr-o altă persoană.

A solicitat să se aibă în vedere că prin Decizia nr. 571/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a apreciat că inculpatul poate fi subiect activ al infracţiunii nu numai când pretinde că are influenţă direct asupra unei persoane, ci şi indirect printr-un intermediar, situaţia concretă din cauză.

În opinia acuzării, este îndeplinită şi condiţia legată de faptul că funcţionarul ar trebui să îndeplinească acele atribuţii concomitent cu pretinderea efectuată în cauză, în speţă înţelegerea între inculpat şi martorul denunţător a avut loc înainte de a se pronunţa o hotărâre în fond.

A arătat că în hotărârea apelată se reţine că parchetul nu a putut proba fără urmă de îndoială că inculpatul A. i-ar fi promis martorului denunţător că va interveni la un judecător, însă, din punctul său de vedere, acest aspect rezultă din mijloacele de probă la care a făcut referire anterior. În cauză, prezintă importanţă faptul că judecătorul fondului a interpretat declaraţiile sau a extras din declaraţii concluzia că inculpatul A. ar fi spus că nu poate interveni, or, inclusiv martorul denunţător, în declaraţiile date, a arătat că s-a precizat numele unei persoane şi că se poate interveni prin intermediar.

S-a arătat că în mod greşit se precizează de judecătorul fondului că acuzarea ar fi trebuit să dovedească că inculpatul chiar a încercat vreo intervenţie la vreun judecător ce făcea parte din completul de judecată ce soluţiona cauza martorului denunţător, caz în care exista implicit promisiunea concretizată de intervenţie în favoarea acestuia, întrucât nu se poate vorbi despre existenţa infracţiunii de trafic de influenţă numai în situaţia în care există şi o materializare directă a promisiunilor făcute de către inculpat. Prin expresia "lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar", se înţelege situaţia în care o persoană afirmă acest lucru şi se laudă că poate să intervină pe lângă un funcţionar, se prevalează contra realităţii că ar fi în anumite relaţii foarte bune cu o altă persoană, practica judiciară, arătând că această condiţie este îndeplinită chiar şi atunci când o persoană fără a spune ea însăşi că are influenţă, nu dezminte aceste afirmaţii făcute de o altă persoană.

În concluzie, s-a apreciat că, atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Cât priveşte cererea de constatare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, a arătat că apărarea a făcut referire la Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale prin care s-a apreciat că nu orice act de procedură ar trebui să întrerupă prescripţia, ci numai actele care sunt comunicate inculpatului. Decizia sus-menţionată este o decizie interpretativă, solicitând să se aibă în vedere aspectele care rezultă din paragrafele 23, 24, 28 şi 34 din această decizie, în care instanţa de contencios constituţional, într-un mod evident, face referire la modalitatea de tratare a instituţiei prescripţiei speciale în vechiul C. proc. pen. şi spune în mod concret că acea modalitate era una corectă pentru a fi respectate drepturilor persoanei cercetate. Prin raportare la Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale se poate verifica dacă în termenul general de prescripţie a existat sau nu un act întrerupător al acesteia, solicitând să se ţină cont că faptele sunt din perioada 2008 - 2009, rechizitoriul este întocmit în anul 2015, există o rezoluţie a DNA din 10 ianuarie 2014 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Raportat la termenul de prescripţie prev. de art. 154 din C. pen., de 8 ani, rezultă că de la data săvârşirii faptelor acest termen de prescripţie s-a întrerupt şi până la acest moment nu s-a împlinit termenul de prescripţie specială. Astfel încât, în situaţia de faţă nu se poate vorbi de împlinirea termenului de prescripţie.

Inculpatul A. a solicitat respingerea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei nr. 27 din data de 05 martie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi menţinerea sentinţei apelate ca fiind legală şi temeinică.

În opinia acestuia, instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a probelor, a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în speţă.

Raportat la elementele constitutive, la elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, din punctul de vedere al apărării, modul în care a motivat apelul parchetul este greşit, pentru că elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă este format din două acţiuni (pretinderea, primirea, direct sau indirect, de către o persoană care are sau lasă să se pretindă că ar avea o influenţă pe lângă un funcţionar şi promisiunea că va determina funcţionarul public să facă sau să nu facă ceva în exercitarea atribuţiilor de serviciu), care trebuie să fie îndeplinite cumulativ, nefiind suficient să fie îndeplinită numai una din aceste acţiuni pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât dacă legiuitorul avea această intenţie în loc de conjuncţia "şi" folosea conjuncţia "sau". Or, în momentul în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului s-a spus că în calitate de judecător la curtea de apel, în perioada martie - noiembrie 2008 a pretins şi primit materiale pentru efectuarea lucrărilor cu promisiunea că îşi va trafica influenţa faţă de judecătorii care aveau de soluţionat o cauză penală şi s-a susţinut că din declaraţiile denunţătorului şi din denunţ rezultă că inculpatul ar fi spus denunţătorului că judecătorul J. este dificil şi nu poate să intervină la el, dar va interveni pe lângă o altă persoană. Această situaţie, în opinia apărării, analizată strict la cerinţele legiuitorului nu poate fi reţinută din două considerente: numele funcţionarului public pe lângă care a făcut promisiunea inculpatul că va interveni trebuia arătat în actul de sesizare; nu pe denunţul şi pe declaraţiile denunţătorului se interpretează situaţii care, într-adevăr, ar trebui să intre în elementele constitutive ale infracţiunii.

Instanţa de fond a analizat şi a arătat că, într-adevăr, există o faptă în materialitatea ei, şi anume, aceea că între inculpat şi martorul denunţător a apărut o înţelegere cu privire la efectuarea unor lucrări şi nimic mai mult, lipsind trăsătura esenţială a infracţiunii şi anume îndeplinirea celei de a doua cerinţe pe elementul material al infracţiunii. De altfel, legiuitorul cere ca această infracţiune să fie demonstrată cu probe certe şi obiective, nu cu denunţul şi declaraţiile denunţătorului.

În opinia inculpatului, nu sunt îndeplinite cerinţele pe elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, astfel încât soluţia care se impune în cauză nu putea fi decât aceea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

S-a arătat că sub aspectul de netemeinicie, D.N.A. critică faptul că instanţa de fond a făcut o greşită apreciere a probelor şi a interpretat greşit practica judiciară în materie.

Primul aspect de netemeinicie ce a fost avut în vedere la momentul motivării apelului de către parchet a fost acela că lucrările au fost efectuate gratuit şi că s-a făcut o plată de 10.000 de euro în septembrie 2012, în condiţiile în care denunţătorul nu ar fi avut posibilitatea să acţioneze pe cale civilă, întrucât era împlinit termenul de prescripţie. Astfel, chiar din interpretarea parchetului în ceea ce priveşte motivarea acestui aspect de netemeinicie rezultă o situaţie foarte clară, respectiv că într-adevăr între cei doi a existat o înţelegere, convenţie cu privire la lucrările efectuate în perioada martie - noiembrie 2008 şi care, aşa cum rezultă din probatorii, au fost plătite.

Inculpatul a susţinut că în acest dosar este de necontestat faptul că părţile s-au cunoscut în anul 2007 prin intermediul martorului I., că martorul denunţător avea o problemă juridică şi că l-a rugat pe cumnatul său să-l ducă la judecătorul A. pentru a-i da o părere cu privire la cauza pe care o avea. Ulterior, inculpatul A. având de făcut nişte lucrări la imobilul său şi, întrucât, martorul denunţător îi spusese că are o societate de construcţii, l-a întrebat pe acesta dacă poate să efectueze lucrările respective, s-au înţeles şi lucrările au fost efectuate din martie până în noiembrie 2008. Toată modalitatea de desfăşurare a efectuării acestor lucrări rezultă, pe de o parte, din denunţ, iar, pe de altă parte, din declaraţiile pe care martorul denunţător le-a dat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească.

Cu privire la susţinerea acuzării că din declaraţiile martorilor V. şi U. ar rezulta că inculpatul A. i-ar fi promis martorului denunţător că va interveni pe lângă judecătorii care aveau spre soluţionare un dosar penal privindu-l pe acesta, inculpatul a solicitat să se aibă în vedere că martorul V. (fratele denunţătorului) a spus că ştie de la fratele său, iar martorul U. (coleg de serviciu cu V.) a spus că ştie de la fratele denunţătorului. Inculpatul a considerat că această probă nu poate să certifice o înţelegere care să intre sub incidenţa prevederilor art. 291 din C. pen., pentru că mergând chiar strict pe ceea ce se arată în motivare că a fost plătită după 4 ani suma de 10.000 euro, or, în momentul în care s-a făcut o plată, care a fost acceptată, suntem pe tărâm civil. De asemenea, inculpatul a susţinut că există contradicţii flagrante între cele două denunţuri în ceea ce priveşte conţinutul acestora, dar şi între cele 4 declaraţii din faza de urmărire penală şi cea din faza de cercetare judecătorească date de martorul denunţător. Din punctul său de vedere, nu este posibil ca declaraţia din 17 decembrie 2015 să fie o copie la indigo a declaraţiei din 20 februarie 2014, pentru că o persoană nu poate după aproximativ 1 an să redea într-o declaraţie ceea ce a spus cu un an în urmă.

Inculpatul a solicitat să se aibă în vedere că în actul de sesizare a instanţei singurele probe despre care se face vorbire nu sunt altele decât denunţul şi declaraţiile martorului denunţător, or, în atare situaţie se pune problema dacă se poate stabili o răspundere penală pe o singură probă, respectiv pe declaraţia martorului denunţător. A solicitat să se aibă în vedere faptul că niciun martor nu a spus că într-adevăr lucrările au fost efectuate în schimbul unei traficări a influenţei inculpatului pentru rezolvarea favorabilă a dosarului pe care martorul denunţător îl avea la Tribunalul Prahova, dar şi faptul că martorul denunţător a spus "...am avut impresia din discuţiile purtate că mă va ajuta în dosarul meu".

Inculpatul a arătat că în primul denunţ, la fila x parag. 3, martorul denunţător a spus că "...când a venit momentul dosarului la tribunal, m-am dus la QQ. să-i spun ce facem", iar în momentul în care QQ. i-a cerut o sumă de bani, i-a spus acestuia că nu are de unde să-i dea bani pentru că îi făcuse lucrările, QQ. răspunzându-i un lucru esenţial, respectiv "că nu au nicio legătură lucrările cu ceea ce discutăm noi acum", martorul acreditând ideea că s-ar fi discutat între ei o astfel de problemă pe rezolvarea dosarului penal. Or, instanţa de fond, în momentul în care a analizat probatoriul administrat în cauză raportat la situaţia de fapt pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, a avut în vedere toate aceste elemente, pentru că din alte probe nu rezultă ceea ce organul de urmărire penală eronat a stabilit în rechizitoriu. Din punctul său de vedere, nu există probe certe, obiective, nu sunt îndeplinite pe motivarea din actul de trimitere în judecată faptic infracţiunea pentru care ar urma să răspundă penal inculpatul.

Inculpatul a susţinut că din noiembrie 2008 (când au fost finalizate lucrările) şi până în septembrie 2012 martorul denunţător a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani cu executare, ulterior la pedeapsa de 6 ani închisoare, or, dacă ar fi fost reală teza martorului denunţător, acesta i-ar fi cerut socoteală inculpatului în acest interval de timp de aproape 5 ani de la finalizarea lucrărilor. Mai mult, martorul denunţător a făcut denunţ în data de 30 ianuarie 2013, după ce în luna septembrie 2012 primise suma de 10.000 de euro de la inculpat, motivat de faptul că lucrările au costat mai mult. Inculpatul i-a cerut dovezi justificative şi i-au fost aduse, a făcut un calcul şi în momentul în care a apreciat că într-adevăr a costat mai mult i-a dat suma de 10.000 de euro.

Referitor la întrebarea parchetului de ce s-a făcut chitanţă în luna septembrie 2012, inculpatul a susţinut că anterior nu s-a făcut chitanţă pentru că în perioada 2008-2012 relaţiile între părţi au fost într-o normalitate, inculpatul a plătit lucrările, iar martorul denunţător a primit banii pe lucrări, însă după 4 ani martorul denunţător şi-a adus aminte că lucrările au costat mai mult şi i-a cerut inculpatului suma de bani.

Inculpatul a solicitat să se aibă în vedere că martorul denunţător a primit prima sumă de bani în 2008, a doua sumă de bani în 2010 şi abia după 4 ani a făcut denunţul. Or, din punct de vedere al reglementării, ca şi modalitate de sesizare a organului de urmărire penală denunţul nu trebuia primit dacă erau analizate aspectele la care a făcut referire. Din punctul său de vedere, martorul denunţător a făcut denunţ pentru că trecuse termenul de 3 ani în care putea să se adreseze unei instanţe civile pentru suma pe care a mai vrut-o.

Referitor la expertiza dispusă în cauză inculpatul a precizat că a formulat obiective şi a cerut desemnarea unui expert consilier. Obiectivele propuse de inculpat au fost respinse de procuror, iar consilierul parte nu a fost citat, procurorul spunând că acel consilier parte nu a putut să vină datorită stării de sănătate, însă, deşi a fost înlocuit cu un alt expert, nici acesta nu a avut posibilitatea să participe la efectuarea expertizei. A susţinut că a luat cunoştinţă de expertiză în momentul în care a fost finalizat dosarul.

Referitor la cererea de constatare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, inculpatul A. a susţinut că raţionamentul pentru care a formulat această cerere rezidă din faptul că parchetul a cerut condamnarea lui, astfel încât instanţa de control judiciar trebuie să analizeze şi acest aspect până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Inculpatul a arătat că sentinţa apelată a fost pronunţată la data 05.03.2018, înainte de pronunţarea Deciziei nr. 297 din 25.06.2018 a Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 155 din C. pen.. Acest text de lege prevedea că, cursul prescripţiei se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură, iar prin decizia instanţei de contencios constituţional se spune că nu orice act de procedură duce la întreruperea cursului prescripţiei, ci numai actele de procedură expres prevăzute de lege. După publicarea în Monitorul Oficial a acestei decizii legiuitorul avea obligativitatea, în termen de 45 de zile, să pună textul declarat neconstituţional în acord cu decizia ante-menţionată, lucru care nu s-a realizat, astfel încât din 10.08.2018 art. 155 alin. (1) din C. pen. nu este în vigoare. În atare situaţie, în cauzele penale trebuie avut în vedere termenul de prescripţie prev. de art. 154 din C. pen.

Având în vedere că în cauză s-a reţinut că legea penală mai favorabilă este legea nouă, iar pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea 78/2000 este de la 2 ani şi 8 luni închisoare la 9 ani şi 4 luni închisoare, deci până la 10 ani, sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 154 lit. c) din C. pen.

Inculpatul a susţinut că unele instanţe din ţară au făcut aplicarea Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, dar aplicarea directă a acestei decizii a fost confirmată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 21.03.2019, în condiţiile în care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibile, cele două sesizări privind interpretarea dispoziţiilor acestei decizii, cu referire strictă la art. 155 din C. pen.. A precizat că decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale este de imediată aplicare, iar dispoziţiile acesteia trebuie să fie respectate. A solicitat să fie analizată şi această problemă ţinând de prescripţia răspunderii penale, arătând că se reţine că infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea 78/2000, a fost săvârşită de către inculpat în perioada martie - noiembrie 2008.

Pentru toate aceste considerente, inculpatul a solicitat să se constate că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi să se dispună respingerea apelului parchetului, ca nefondat.

Prin decizia penală nr. 198/A din 4 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a decis următoarele:

În majoritate:

A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei nr. 27 din data de 05 martie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

A desfiinţat în totalitate sentinţa apelată şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă care se execută numai în cazul revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., a stabilit termen de supraveghere a condamnatului de 3 ani, termen care curge de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatului i s-au impus să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciu de Probaţiune Ploieşti la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., instanţa impune condamnatului să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a decis că, pe parcursul termenului de încercare, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la S.C. Servicii de gospodărie urbană Ploieşti S.R.L. şi Administraţia parcului memorial "RR.".

A atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 291 alin. (2) din C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 107.090 contravaloarea foloaselor primite.

A menţinut sechestrul asigurator dispus prin Ordonanţa nr. 11/P/2013 din 08.12.2015 a Parchetului de pe lângă ICCJ - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti până la concurenţa sumei de 107.090 RON.

Cu opinia separată în sensul:

"În baza art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei nr. 27 din data de 05 martie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015.

Desfiinţează sentinţa numai în ceea ce priveşte temeiul achitării şi în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 5 C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate."

Pentru a pronunţa soluţia anterior menţionată, în opinie majoritară, Înalta Curte a reţinut următoarele considerente:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, examinând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei nr. 27 din data de 05 martie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constatat că acesta este fondat, urmând a fi admis.

Cu titlu de premiză în demersul de examinare a acestor motive de critică prin apelul promovat în cauza, Înalta Curte a reamintit că prin conformare la dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen.. care stabileşte "efectul devolutiv" al apelului şi limitele sale va proceda la examinarea apelurilor sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Instanţa de apel, prin încheierea din data de 06.09.2018, în temeiul art. 100 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., a încuviinţat proba testimonială solicitată de către reprezentantul Ministerului Public, constând în audierea martorilor B., I., S., V., W., AA. şi BB., precum şi proba testimonială solicitată de intimatul inculpat A., constând în audierea martorilor U., Y., SS. şi MM. apreciind că acestea sunt utile soluţionării cauzei.

Urmare probatoriului administrat în faza de urmărire penală, în fond şi în apel, în faţa instanţelor de judecată, Înalta Curte a reţinut următoarea stare de fapt:

Din probele administrate s-a constatat că, denunţătorul B. a fost cercetat de procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, în dosarul penal nr. x/2005, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune calificată, în formă continuată, constând în emiterea unor file CEC fără acoperire, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1)-(5) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

La data de 04.05.2006, prin rechizitoriul nr. x/2005 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, B. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii menţionate, împreună cu inculpaţii: C., D., E. şi F., persoane cercetate în stare de arest preventiv. Cauza instrumentată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti a fost înaintată pentru judecarea fondului, Tribunalului Prahova, secţia Penală, formându-se dosarul penal nr. x/2006 Denunţătorul B. a fost reprezentat în acest dosar, de apărătorii aleşi, avocaţi G. şi H., din cadrul Baroului Prahova.

În cursul judecăţii, respectiv în perioada lunii noiembrie 2007, considerându-se nevinovat de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, B. s-a hotărât să apeleze la sprijinul magistratului judecător A., din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală, cunoscând că anterior acesta îl ajutase pe cumnatul său, martorul I.. Acesta din urmă i-a relatat că, în perioada în care a fost arestat şi judecat pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă a fost consiliat de judecătorul A., în ceea ce priveşte modul în care să-şi facă apărarea.

Martorul I., a precizat că l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul numitului TT., fratele soţiei sale, persoană care la rândul ei l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul lui BB., coleg de serviciu cu TT.. La rândul său martorul BB. a declarat că îl cunoştea pe judecătorul A. în condiţiile în care desfăşura la domiciliul inculpatului din Ploieşti, activităţi gospodăreşti în folosul acestuia.

Martorul I. a menţionat că în anul 2002 a avut discuţii cu judecătorul Fieraru pe marginea dosarului său penal considerând că acesta putea să-l "înveţe de bine", sfaturi pentru care a oferit inculpatului "un buchet de flori". Aceste discuţii au fost demarate iniţial de soţia acestuia, a martorului (în condiţiile în care în acel moment martorul I. era arestat preventiv), iar după punerea sa în libertate acesta a discutat personal cu inculpatul A. pe marginea dosarului său

Martorul BB. audiat fiind de către instanţa de apel a menţionat că a locuit la o vecină a inculpatului A. şi în aceste condiţii l-a cunoscut pe inculpat, menţionând că a efectuat diverse activităţi la inculpatul A., respectiv l-a ajutat la grădinărit, iar soţia lui la spălat covoare.

Martorul BB. a precizat că şi el a beneficiat la rândul său de sprijinul inculpatului A. care l-a ajutat în anul 2008 într-un dosar penal deschis pe numele lui pentru "conducere sub alcoolemie"

Cunoscând această situaţie şi considerând că inculpatul A. poate să-l ajute şi pe el, martorul denunţător B., la rândul lui i-a solicitat lui I. să-l prezinte judecătorului A., pentru a-i putea solicita sprijinul în rezolvarea favorabilă a dosarului penal nr. x/2006, aflat pe rolul Tribunalului Prahova, secţia Penală.

Astfel, după câteva zile, obţinând telefonic acceptul judecătorului A., martorul I., împreună cu denunţătorul B. s-au deplasat la locuinţa magistratului, situată în mun. Ploieşti, strada x, nr. 40.

Cu această ocazie, denunţătorul B., în prezenţa cumnatului său I. i-a prezentat judecătorului A. situaţia în care se afla, în sensul că era trimis în judecată într-un dosar de amploare, pentru comiterea unei infracţiuni economice, în legătură cu care se considera nevinovat şi i-a prezentat câteva documente pe care le avea asupra sa. Totodată, i-a spus că este nemulţumit cu privire la faptul că era cercetat împreună cu mai mulţi inculpaţi arestaţi preventiv, cu care avea legătură doar asociatul său C. şi i-a cerut să-l ajute pentru soluţionarea favorabilă a dosarului, solicitare acceptată de inculpatul A..

În cadrul acestei prime întâlniri, inculpatul A. i-a pus în vedere denunţătorului B. că era necesar să vadă rechizitorul prin care acesta a fost trimis în judecată, pentru a putea stabili cum îl poate ajuta, spunându-i că mai întâi era necesară o schimbare de încadrare juridică într-o infracţiunea mai uşoară, iar ulterior, B. urma să solicite disjungerea cauzei, pentru a fi judecat separat. Cu aceeaşi ocazie, denunţătorul i-a făcut cunoscut magistratului că este dispus să dea oricât pentru intervenţia la judecătorii fondului, numai să obţină o soluţie favorabilă, prin dispunerea achitării sale.

Cu privire la acest aspect martorul I. a precizat la instanţa de apel că:

"Am fost împreună cu martorul Georgescu la inculpatul Fieraru şi l-am prezentat. Georgescu era implicat într-un dosar împreună cu mai mulţi inculpaţi şi voia să fie judecat separat şi a cerut un sfat cum să procedeze să se separe dosarul. Inculpatul Fieraru i-a spus martorului că această separare în cauză poate avea loc numai dacă sunt probe şi a rămas ca martorul Georgescu să vină cu acte pentru a fi văzute pentru a-i da un sfat". De asemenea, martorul I. susţine că în cadrul acelei întâlniri inculpatul A. l-a informat pe martorul denunţător B. că nu-i poate da speranţe pentru că nu cunoştea date din dosar, în acel moment, afirmând, totodată, că sunt mici şansele ca dosarul să fie disjuns, iar el să fie judecat separat de ceilalţi inculpaţi.

După această discuţie, obţinând acordul inculpatul A. de a-l sprijini, martorul denunţător B. a stabilit cu acesta să revină ulterior cu actele solicitate, respectiv, rechizitoriul, declaraţiile date la parchet, plângerile lui C., precum şi actul de control fiscal dispus în cauză.

La aproximativ o săptămână B. a revenit la locuinţa judecătorului A. căruia i-a lăsat la studiu actele solicitate.

Până în luna februarie 2008 denunţătorul a luat legătura, în repetate rânduri cu judecătorul A., în scopul soluţionării favorabile a dosarului penal în care acesta era cercetat penal, magistratul aducându-i la cunoştinţă că judecătorul J., din cadrul Tribunalului Prahova, care avea spre soluţionare cauza este o persoană dificilă şi era necesar să intervină prin altcineva la el pentru a-l ajuta. Din declaraţia lui B. rezultă că în acest sens A. a purtat discuţii cu judecătorul K., cu care se întâlnea în curtea Şcolii Sportive, din centrul municipiului Ploieşti şi în oraşul Băicoi, transportul fiindu-i asigurat de denunţător.

Astfel, în perioada martie - noiembrie 2008, în schimbul ajutorului pe care judecătorul urma să i-l acorde în dosarul penal în care era implicat, prin influenţa pe care o avea asupra magistraţilor desemnaţi cu judecarea cauzei, la indicaţiile şi solicitarea repetată a inculpatului A. denunţătorul a efectuat, la imobilele acestuia (din mun. Ploieşti, strada x, nr. 40 şi la imobilul proprietatea soacrei sale, situat în mun. Ploieşti, str. x) lucrări de construcţii cu muncitori angajaţi la firma sa (S.C. L. S.R.L. Ploieşti, având ca obiect de activitate "construcţii") suportând în întregime costurile materialelor şi manoperei.

Materialele de construcţie necesare au fost achiziţionate prin societatea deţinută de B. - S.C. L. S.R.L. Ploieşti, de la firmele: S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., O., S.C. P. S.R.L. Vatra Dornei, S.C. Q. S.R.L., S.C. R. S.R.L., astfel cum rezultă şi din facturile fiscale, pe care acesta le-a ataşat dosarului cauzei.

Din declaraţia martorului B. a rezultat că, în perioada martie - noiembrie 2008 a efectuat lucrări de construcţie, atât la locuinţa magistratului A., situată în mun. Ploieşti, strada x, nr. 40.

Martorul denunţător B. a evaluat costul materialelor puse în operă la cele două imobile aparţinând judecătorului A., la suma de 87.026 RON, la care se adaugă valoarea manoperei calculată la 97.470 RON şi 1.500 euro, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.

Înalta Curte a constatat că majoritatea martorilor menţionaţi în actul de sesizare de judecată, sunt lucrători angajaţi de către martorul denunţător să efectueze lucrări de construcţie la locuinţa inculpatului. Aceştia au declarat în ambele faze procesuale că pentru lucrările prestate la locuinţa inculpatului au fost plătiţi de către martorul denunţător.

Din declaraţiile acestor martori - lucrători şi facturile de cumpărare a materialelor existente la dosar, rezultă faptul că cei doi (inculpat şi martorul denunţător) nu au încheiat vreun contract scris, ci au convenit ca lucrările să fie executate şi finalizate în totalitate prin firma martorului denunţător, iar la final să fie achitate.

De asemenea, au mai declarat unii dintre aceşti martori - lucrători că ştiau de la martorul denunţător că imobilul la care se efectuau lucrările aparţine inculpatului şi că acesta este judecător.

În plus, martorul U. a declarat în faţa instanţei de apel că în timp ce efectua lucrări de construcţie la locuinţa inculpatului A., în anul 2008, martorul V., fratele martorului denunţător B., i-a spus că acesta din urmă era cercetat într-un dosar penal şi că s-a înţeles cu judecătorul A. ca, în schimbul lucrărilor efectuate la locuinţa sa, magistratul să-l ajute să scape de dosarul respectiv .

Martorul V. a declarat că şi el a participat la lucrările de construcţie la locuinţa inculpatului A. în anul 2008-2009 şi ştie de la fratele său că s-a înţeles cu inculpatul A. ca acesta, în schimbul lucrărilor efectuate la locuinţa sa de către martorul denunţător, îl va scăpa de dosarul penal pe care acesta îl avea.

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară "construcţii" nr. 341, din data de 11.05.2015, şi a raportului prin care s-au formulat răspunsuri la obiecţiunile inculpatului A., din data de 08.12.2015, întocmite de expertul tehnic judiciar DD., din cadrul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova, desemnat în cauză, s-a stabilit valoarea totală a lucrărilor de construcţii (materiale şi manoperă) efectuate la imobilele magistratului, la suma de 226.743 RON.

În cauză a fost întocmit un nou raport de expertiză având drept obiect stabilirea valorii lucrărilor de construcţii efectuate de către martorul denunţător la imobilele din Ploieşti ale inculpatului, respectiv cel de pe strada x şi y.

Din raportul de expertiză întocmit de expert NN., a rezultat că valoarea lucrărilor de construcţii efectuate de către martorul denunţător la imobilele din Ploieşti ale inculpatului A. sunt în sumă de 154.590 RON.

Această datorie a fost în parte recunoscută şi de inculpatul A., care, după o perioadă de 4 ani de la efectuarea acestor lucrări de construcţie, respectiv la data de 14.09.2012, la insistenţele repetate ale denunţătorului motivate de faptul că nu îi acordase ajutorul promis în dosarul penal în care a fost trimis în judecată, i-a achitat acestuia suma de 10.000 euro, sens în care a încheiat cu acesta un înscris sub semnătură privată intitulat "chitanţă", în prezenţa martorilor EE. şi FF. (act depus la dosarul cauzei) în cuprinsul căruia A. a menţionat că suma "reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţie efectuate la locuinţa mea".

De asemenea, în cursul lunii martie 2008, în timp ce denunţătorul îi asigura transportul cu autoturismul său, la sediul Curţii de Apel Ploieşti, în considerarea ajutorului pe care acesta a promis că i-l va acorda în dosarul penal, judecătorul A. i-a cerut lui B. construirea unei racle la mormântul mamei sale, din Cimitirul Eternităţii Ploieşti. B. a acceptat să suporte costul necesitat de executarea lucrării, cu constructorul GG.. Lucrările pentru edificarea raclei cu trei locuri solicitată de inculpat au fost supravegheate pe parcursul desfăşurării lor de cumnatul judecătorului (soţul surorii sale).

În luna aprilie 2008, construcţia raclei a fost finalizată, iar la data de 20.04.2008 constructorul GG., administrator al societăţii "Persoană Fizică Autorizată - GG." a eliberat pe numele lui B. chitanţa numărul 62, pentru suma de 4.000 RON, menţionând că reprezintă: contravaloarea "raclei cu trei locuri, capace tip veneţian, două ghivece şi poză color", astfel fiind dovedit faptul că denunţătorul a fost cel care a suportat costul lucrărilor respective.

La data de 13 decembrie 2012, în urma neînţelegerilor existente între denunţător şi inculpat, cu referire la neplata sumei, reprezentând contravaloarea lucrărilor menţionate, generate de faptul că, B. a fost condamnat la instanţa de fond, la o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni închisoare, în dosarul pentru a cărui soluţionare favorabilă intervenise la judecătorul A., acesta din urmă i-a expediat prin mandatul poştal nr. 18272 din 13.12.2012, suma de 4.700 RON. Pe cuponul respectiv, inculpatul A. a menţionat la rubrica "loc pentru corespondenţă"următoarele: "suma de 4.700 RON, reprezintă contravaloarea facturii nr. x, din 01.04.2010, şi contravaloarea raclei construite la Cimitirul Eternităţii Ploieşti."

Cu factura nr. x/01.04.2010, în valoare de 720 RON, emisă de S.C. M. S.R.L., către S.C. HH. S.R.L., administrată de denunţător, este dovedită achiziţionarea de către acesta a hotei x 90x50, montată la locul de veci din Cimitirul Eternităţii Ploieşti, aparţinând soacrei magistratului A..

Instanţa de apel a reţinut, totodată, că pe parcursul anilor 2008 şi 2009, judecătorul A. a redactat olograf, o cerere în numele lui B., solicitând eliberarea copiei sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2006, iar printr-o alta(tehnoredactată), comunicarea stadiului cercetărilor într-o cauză penală privindu-l pe C., relaţii pe care urma să le folosească în dosarul în care era trimis în judecată.

În dovedirea acestei situaţii, denunţătorul a depus la dosarul cauzei un înscris olograf - "cerere", datată 23.09.2009, şi adresată "Doamnei Preşedinte a Tribunalului Prahova", formulată în numele lui B., prin care solicita eliberarea copiei sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2006.

Prin raportul de constatare criminalistică grafoscopică nr. 712.057, din 11.02.2014, întocmit de specialiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova - Serviciul Criminalistic, dispus în cauză prin ordonanţa procurorului din data de 04.02.2014, s-a concluzionat că "scrisul de mână depus pe cererea intitulată Doamna Preşedinte, datată 23.09.2009, este executat de către numitul A.", confirmându-se, astfel, susţinerile denunţătorului.

Inculpatul A., cu ocazia audierii sale, la urmărire penală, a declarat că nu a redactat nicio cerere pentru denunţătorul B., aspect infirmat de raportul de constatare tehnică, despre care s-a făcut vorbire anterior.

Inculpatul A. nu a fost întrebat cu privire la acest aspect cu ocazia audierii sale de la instanţa de fond, iar instanţa de apel nu a avut posibilitatea să întrebe acest lucru în condiţiile în care la termenul din data de 06.09.2018 inculpatul a precizat că nu doreşte să dea o nouă declaraţie în faţa instanţei de apel .

Urmare a examinării hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea dosarului penal în care B. a avut calitate de inculpat, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune calificată, în formă continuată, respectiv: sentinţa penală nr. 290/09.06.2008 a Tribunalului Prahova, secţia Penală, încheierea din data de 18.02.2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală (dosar nr. x/2006), decizia nr. 26/27.02./2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală (dosar nr. x/2006), sentinţa penală nr. 169/28.04.2011 a Tribunalului Prahova, secţia Penală, încheierea din data de 08.03.2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală (dosar nr. x/2006) şi decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs, la data de 01.03.2013, s-a constatat că acesta a fost condamnat iniţial la o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni închisoare, redusă de instanţele de control judiciar, la 5 ani, respectiv 3 ani închisoare - pedeapsă definitivă.

La data de 30.01.2013, numitul B. a sesizat unitatea de parchet prin denunţ, afirmând că, în perioada 2008-2009, A. judecător în cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală a pretins şi primit, în repetate rânduri, de la aceasta, sume de bani, produse alimentare, materiale de construcţie, bunuri electrocasnice şi manopera unor lucrări efectuate la două imobile deţinute de magistrat şi familia acestuia, în municipiul Ploieşti, situate în str. x, respectiv, str. x, precum şi contravaloarea unei racle edificate în incinta Cimitirului Eternităţii, din municipiul Ploieşti, toate în valoare de aproximativ 83.000 euro, în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa pe lângă judecătorii care aveau spre soluţionare cauza penală în care denunţătorul avea calitatea de inculpat (dosar nr. x/2006 al Tribunalului Prahova format urmare a emiterii rechizitoriului x - Serviciul Teritorial Ploieşti, nr. 6/D/P/2005), în scopul adoptării unei soluţii favorabile acestuia.

Pentru a motiva hotărârea de achitare, instanţa de fond a reţinut că singura probă în acuzare o reprezintă declaraţia martorului denunţător, deoarece niciunul dintre aceştia nu a asistat la vreo discuţie dintre martorul denunţător şi inculpat, ci cunosc numai aspectul că B. cumpăra materiale de construcţie şi le achita salariul, lucru recunoscut şi de inculpat.

Înalta Curte, având în vedere probatoriul administrat, inclusiv în mod direct şi nemijlocit de către instanţa de apel, a arătat că nu-şi însuşeşte această constatare a instanţei de fond.

Astfel, martorul I. a fost de faţă la discuţia iniţială între martorul denunţător şi inculpat, prin care s-a stabilit ca inculpatul să-l ajute pe acesta în dosarul său penal. Evident, în cadrul acestei discuţii iniţiale la care a participat şi martorul mai sus amintit nu s-au stabilit toate detaliile acestei înţelegeri dintre inculpat şi martorul-denunţător, acestea, din motive lesne de înţeles, fiind stabilite ulterior.

De asemenea, această înţelegere este demonstrată prin implicarea directă a inculpatului A. în redactarea cererii olografe adresată Preşedintelui Tribunalului Prahova, redactată de către inculpat, în numele martorului denunţător, cerere datată 23.09.2009.

Martorii U. şi V., audiaţi inclusiv în apel, au declarat că ştiau încă din timpul efectuării lucrărilor la locuinţele inculpatului, în anul 2008, că martorul denunţător s-a înţeles cu judecătorul A. ca, în schimbul lucrărilor efectuate la locuinţa sa, magistratul să-l ajute să scape de dosarul penal deschis la acea dată pe numele martorului denunţător.

Aceste declaraţii devin şi mai credibile dacă ţinem cont de circumstanţele în care martorul denunţător l-a cunoscut pe inculpatul A..

Aşa cum rezultă din declaraţiilor martorilor I. şi BB., inculpatul avea un adevărat birou de audienţe prin care oferea ajutorul său unor persoane cercetate penal (chiar în stare de arest preventiv), după cum s-a arătat anterior.

Înalta Curte a constatat că nu există niciun motiv pentru a se pune la îndoială declaraţiile acestor persoane care au beneficiat în mod direct de ajutorul inculpatului. Eventual ar putea exista unele semne de întrebare cu privire la titlul cu care au fost acordate aceste "ajutoare".

În aceste condiţii, având în vedere recomandările solide cu care venea inculpatul A., este uşor de înţeles şi încrederea martorului denunţător că şi el la rândul lui va fi ajutat.

De asemenea, instanţa de fond a susţinut că inculpatul l-a lăsat pe martorul denunţător să creadă că are influenţă la judecătorii ce aveau spre soluţionare dosarul, fără a se menţiona însă care sunt acei judecători.

Astfel, instanţa de fond a arătat că martorul denunţător nu face referire la judecătorul care, în timpul efectuării lucrărilor de construcţie (anul 2008), soluţiona fondul cauzei, în primul ciclu procesual, respectiv J., şi care l-a condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, ci la judecătorul PP..

Înalta Curte a reiterat faptul că pentru a constata existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar ca funcţionarul să fie determinat prin calitatea acestuia şi să fie competent să efectueze actul la care se face referire.

Martorul denunţător a precizat că inculpatul nu numai că a indicat calitatea persoanei, respectiv judecător, ci l-a şi nominalizat, fiind precizat numele acestuia, respectiv judecătorul J..

Martorul denunţător a precizat inclusiv în faţa instanţei de apel că, după ce a aflat cine judecă în instanţă cauza lui, inculpatul A. l-a informat că judecătorul J. este mai greu abordabil, dar o să intervină la un alt coleg de-al său, care este coleg cu judecătorul J. la Tribunalul Prahova şi să se aştepte la o soluţie favorabilă.

În ceea ce priveşte atitudinea inculpatului după declanşarea cercetărilor, Înalta Curte a reţinut că, în data de 22 iunie 2014, în declaraţia olografă, acesta a precizează că, în timpul derulării lucrărilor la locuinţele lui, de către martorul denunţător, nu a purtat cu acesta discuţii despre vreun dosar întocmit pe numele acestuia.

În faţa instanţei de fond, inculpatul revine şi arată că în timpul efectuării lucrărilor de către martorul denunţător, în anul 2008, a aflat de la acesta că are un dosar pe rolul Tribunalului Prahova, dar acesta nu i-a solicitat în niciun fel ajutorul. Inculpatul susţine că ar fi făcut doar un model de cerere pentru martorul denunţător, la cererea acestuia .

Instanţa de fond a reţinut şi faptul că din nicio probă de la dosar nu rezultă în mod indubitabil că inculpatul i-a promis martorului denunţător că va interveni la funcţionarul public (judecătorul) care avea spre soluţionare dosarul spre a-l determina să adopte o soluţie favorabilă, condiţii în care lipseşte o altă condiţie esenţială a laturii obiective a infracţiunii, respectiv aceea ca subiectul activ să promită intervenţia sa pe lângă funcţionarul public.

Instanţa de apel a considerat că nici această constatare a instanţei de fond nu este susţinută, dacă se au în vedere probele administrate.

Înalta Curte a arătat că elementul material al faptei de trafic de influenţă cuprinde trei modalităţi normative, respectiv primirea (intrarea efectivă în posesia sumei de bani, a unui folos), pretinderea (formularea de către făptuitor nemijlocit, în mod expres sau tacit, a solicitării unei sume de bani, a unui bun sau alte valori), acceptarea de promisiuni (manifestarea acordului cu privire la promisiunile făcute sau banii/foloasele oferite de către cumpărătorul de influenţă).

Pentru existenţa elementului material şi deci a infracţiunii de trafic de influenţă, nu este necesar ca pretinderea banilor sau folosului, acceptarea promisiunii de foloase ori a darurilor să fi fost urmată de executare, adică de satisfacerea pretenţiei sau de respectarea promisiunii de foloase.

Înalta Curte a constatat că art. 291 din C. pen. în vigoare faţă de art. 257 din C. pen. anterior prevede o nouă condiţie de tipicitate (nouă cerinţă esenţială), necesară pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii, respectiv aceea ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influenţă că îl va determina pe funcţionarul public sau pe o altă persoană dintre cele menţionate de lege să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Aşa cum s-a stabilit, atât în practica Î.C.C.J., cât şi în practica CCR promisiunea poate fi explicită sau implicită, atunci când rezultă din împrejurări de fapt, iar infracţiunea există indiferent dacă intervenţia promisă a avut sau nu loc şi indiferent dacă s-a urmărit efectuarea unui act legal sau ilegal (decizia CCR nr. 489/2016).

Înalta Curte a constatat că în cauza de faţă, având în vedere probele administrate, dacă se ţine cont în special de declaraţiile detaliate ale martorului denunţător şi de perioada relativ lungă de timp în care inculpatul l-a asigurat pe martor că-i va rezolva problema de natură penală pe care o avea, există cel puţin o promisiune în forma implicită.

Înalta Curte a reiterat faptul că, poziţia ocupată de către inculpatul A., de magistrat judecător, presupune o conduită exemplară, atât în exercitarea profesiei, cât şi în afara ei, astfel încât încălcarea legii penale de către un magistrat, trebuie în mod obligatoriu sancţionată, cu atât mai mult cu cât atitudinea sa are în mod direct legătură cu profesia exercitată în momentul comiterii faptelor.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte a constatat că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de judecător la Curtea de Apel Ploieşti, secţia Penală, în perioada anului 2008, a pretins şi primit de la denunţătorul B., foloase materiale, constând în contravaloarea materialelor de construcţie şi manopera unor lucrări efectuate la două imobile deţinute de magistrat şi familia acestuia în municipiul Ploieşti (situate în str. x, respectiv str. x) în sumă de 226.743 RON, astfel cum a fost calculată prin raportul de expertiză tehnică judiciară construcţii dispus în cauză, precum şi a unei racle edificate în incinta Cimitirului Eternităţii din municipiul Ploieşti, cu o valoare estimată la 4.700 RON, în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa pe lângă judecătorii care aveau spre soluţionare cauza penală în care denunţătorul B. avea calitatea de inculpat (dosar nr. x/2006 al Tribunalului Prahova format urmare rechizitoriului nr. x al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti), în scopul adoptări unei soluţii favorabile acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 lit. "b" din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen.

Înalta Curte a respins cererea inculpatului prin care a solicitat constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale, făcând trimitere la Decizia nr. 297/2018 dată de către Curtea Constituţională, raportat la faptul că pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea 78/2000, este de la 2 ani şi 8 luni închisoare la 9 ani şi 4 luni închisoare, deci până în 10 ani, condiţii în care ar fi aplicabile în cauză dispoziţiile art. 154 lit. c) din C. pen.

Înalta Curte a considerat că decizia nr. 297/2018 dată de către Curtea Constituţională, în sine, astfel cum a fost ea motivată, nu elimină prescripţia specială aşa cum a susţinut inculpatul A..

Curtea Constituţională nu a declarat integral neconstituţional alin. (1) al art. 155 din C. pen., fiind declarată neconstituţională sintagma "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul textului legal.

Pe cale de consecinţă, art. 155 alin. (1) din C. pen. are în prezent următoarea formă determinată de intervenţia instanţei de contencios constituţional şi de neîndeplinirea de către legiuitor a obligaţiei pozitive ce îi revenea:

"Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea."

Chiar dacă textul legal apare ca fiind unul inform, rezultă că acesta nu este ieşit din fondul activ al legislaţiei, iar instituţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale nu a fost declarată neconstituţională în întregul său.

În aceste condiţii, instanţei de judecată îi revine obligaţia de a aplica prevederea legală, neputând a considera că este în imposibilitate de interpretare a conţinutului textului.

În interpretarea acestui text legal, instanţa este obligată a porni de la considerentele deciziei Curţii Constituţionale în condiţiile în care, pe de o parte, deciziile instanţei de contencios constituţional sunt general obligatorii, iar, pe de altă parte, acest caracter este ataşat nu doar dispozitivului, ci şi considerentelor deciziei, aşa cum acest lucru rezultă din jurisprudenţa Curţii.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale a României, "în măsura în care instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă, fie direct din dispozitivul deciziei, fie indirect din coroborarea considerentelor cu dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate cu privire la acelaşi text şi cu o motivare identică se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale, care se ataşează inclusiv deciziilor prin care se constată constituţionalitatea legilor sau a ordonanţelor ori a unor dispoziţii din acestea."(Decizia 898/30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 06.10.2011).

Prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011), Curtea a stabilit că, "indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se, astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare".

În aceste condiţii, este în primul rând de stabilit care este caracterul Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, dacă aceasta este o decizie simplă, ori este o decizie intermediară, interpretativă.

La o primă vedere decizia menţionată pare a fi o decizie simplă, Curtea Constituţională stabilind că o anumită soluţie legislativă este neconstituţională.

Cu toate acestea, în condiţiile în care deciziile interpretative pronunţate de Curte nu au o formă predefinită, după cum nu au nicio consacrare legală, fiind un produs al jurisprudenţei, iar existenţa lor poate fi determinată nu doar din dispozitiv, ci şi din analiza considerentelor, aşa cum s-a statuat prin deciziile anterior menţionate, Înalta Curte constată că, din analiza considerentelor deciziei ce a fost invocată în cauză, aceasta este în mod evident o decizie interpretativă.

Sunt avute în vedere paragrafele 23, 24, 28 şi 34 din decizie, prin care sunt indicate condiţiile care permit menţinerea instituţiei întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale în condiţii de constituţionalitate.

Arată Curtea Constituţională că:

"Aşa fiind, analiza dispoziţiilor legale ce reglementează întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale trebuie făcută din aceeaşi dublă perspectivă, ea reprezentând, pe de o parte, o soluţie juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripţie, în care îşi poate exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoştinţa suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârşit-o nu şi-a pierdut rezonanţa socială avută în momentul comiterii sale.

Prin prisma acestui ultim aspect, întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale.

Având în vedere aceste considerente, se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menţionat este şi data de la care începe să curgă şi poate fi calculat noul termen de prescripţie. A accepta soluţia contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului şi care au ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripţiei speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din C. pen.."

Având în vedere considerentele mai sus arătate, Înalta Curte a constatat că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat."

Prin raportare la aceste considerente, având în vedere că nu a fost constatată neconstituţionalitatea textului legal în integralitatea sa, ci doar a unei părţi a acestuia, instituţia întreruperii cursului prescripţiei fiind în esenţă constituţională faţă de considerente anterior citate, Înalta Curte a reţinut faptul că Decizia nr. 297/2018 are caracterul unei decizii interpretative, în cuprinsul acesteia fiind indicată şi calea pe care organele judiciare urmează a acţiona în această materie.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte a constatat că întreruperea cursului termenului de prescripţie se poate realiza doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat, aşa cum a statuat expres Curtea Constituţională în considerentele deciziei menţionate.

O soluţie contrară, pe lângă faptul că ar lăsa fără efecte o decizie a instanţei de control constituţional, lucru interzis potrivit legii, deschide în mod evident calea unor interpretări ale prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen. care nu sunt de natură a garanta drepturile persoanelor implicate în proceduri judiciare.

Înalta Curte a constatat că, raportat la termenul de prescripţie prev. de art. 154 din C. pen., de 8 ani, rezultă că de la data săvârşirii faptelor acest termen de prescripţie s-a întrerupt şi până la acest moment nu s-a împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art. 155 din C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei pentru infracţiunea de luare de mită, comisă de către inculpatul A., instanţa a ţinut cont de contextul în care s-au derulat evenimentele, intervalul de timp foarte mare care s-a scurs de la momentul în care au avut loc evenimentele(anul 2008), de vârsta inculpatului (75 de ani, fiind pensionar), de faptul că nu are antecedente penale, astfel încât o pedeapsă orientată spre minimum a fost considerată suficientă de către instanţa de apel, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 66 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă care se execută numai în cazul revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale.

Având în vedere timpul relativ lung scurs de la data comiterii faptelor, faptul că în principiu procesul penal ar trebui să se desfăşoare cu celeritate, astfel încât persoanele care au comis o faptă prevăzută de legea penală să fie trase la răspundere penală cât mai aproape de momentul comiterii ei, pentru a susţine în acest fel scopul pedepsei, respectiv cel referitor la reeducare şi exemplaritate, Înalta Curte a considerat că acest scop poate fi atins şi în situaţia în care inculpatului i se vor reţine dispoziţiile art. 91 alin. (1) C. pen., referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., a stabilit termen de supraveghere a condamnatului de 3 ani, termen care curge de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatului i s-a impus să respecte măsurile de supraveghere mai sus menţionate.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., instanţa a impus condamnatului să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de încercare, s-a decis că inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la S.C. Servicii de gospodărie urbană Ploieşti S.R.L. şi Administraţia parcului memorial "RR.".

Latura civilă a cauzei.

Înalta Curte a constatat că, în această cauză, s-au întocmit două expertize prin care au fost evaluate lucrările efectuate de către martorul denunţător la imobilele din Ploieşti ale inculpatului, respectiv cel de pe strada x şi y.

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară "construcţii" nr. 341, din data de 11.05.2015, şi a raportului prin care s-au formulat răspunsuri la obiecţiunile inculpatului A., din data de 08.12.2015, întocmite de expertul tehnic judiciar DD., din cadrul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova, desemnat în cauză, s-a stabilit că valoarea totală a lucrărilor de construcţii (materiale şi manoperă) efectuate la imobilele magistratului se ridică la suma de 226.743 RON.

În cauză a fost întocmit un nou raport de expertiză, în faza cercetării judecătoreşti, având drept obiect stabilirea valorii lucrărilor de construcţii efectuate de către martorul denunţător la imobilele din Ploieşti ale inculpatului, respectiv cel de pe strada x şi y.

Din raportul de expertiză întocmit de expert NN., a rezultat că valoarea lucrărilor de construcţii efectuate de către martorul denunţător la imobilele din Ploieşti ale inculpatului A. sunt în sumă de 154.590 RON.

Înalta Curte a reţinut raportul de expertiză întocmit de expert NN., din care rezultă că valoarea lucrărilor de construcţii efectuate de către martorul denunţător la imobilele din Ploieşti ale inculpatului A. sunt în sumă de 154.590 RON, în condiţiile în care Înalta Curte a constatat că această expertiză ţine cont de toate obiecţiunile formulate de către inculpat.

Înalta Curte a constatat că la data de 14.09.2012, inculpatul i-a achitat denunţătorului suma de 10.000 euro, fiind încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat "chitanţă, în care se menţionează că această sumă "reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţie efectuate la locuinţa mea", condiţii în care instanţa va scădea din suma de 154.590 RON echivalentul sumei 10.000 euro, urmând ca în cauză, în baza art. 291 alin. (2) din C. pen., să se dispună confiscarea sumei de 107.090.

Înalta Curte a constatat că, nu poate fi restituită contravaloarea acestor lucrări, martorului denunţător, în condiţiile în care acestea au fost date anterior formulării denunţului.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că nu poate proceda la reducerea acestei sume, cu suma de 60.000 RON, aşa cum a solicitat inculpatul A., care susţine că în anul 2008 ar fi achitat suma de 60.000 RON martorului denunţător pentru lucrările efectuate de acesta la locuinţele sale, din următoarele considerente.

În primul rând, inculpatul este singurul care a declarat că a înmânat martorului denunţător această sumă, martorul, contestând faptul că ar fi primit-o. Înalta Curte a reţinut că declaraţia martorei LL. (soţia inculpatului), dată doar în faza cercetării judecătoreşti, cu privire la acest aspect, este cel puţin subiectivă.

În al doilea rând, nu există niciun înscris care să demonstreze acest lucru, cum s-a procedat spre exemplu în 14.09.2012, când inculpatul a achitat martorului denunţător suma de 10.000 euro pentru lucrările efectuate de acesta la locuinţele sale în anul 2008 sau cum s-a procedat în 13 decembrie 2012 când inculpatul a achitat martorului denunţător suma de 4.700 RON, reprezentând contravaloarea unei racle edificate în luna aprilie 2008, în incinta Cimitirului Eternităţii din municipiul Ploieşti, lucrare efectuată de către martorul denunţător pentru inculpat.

În al treilea rând, s-a constatat că inculpatul A. şi-a amintit doar în faza cercetării judecătoreşti, atât că ar fi dat această sumă martorului denunţător, cât şi faptul că pentru a da această sumă a împrumutat în anul 2008, suma de 40.000 RON de la martorul MM., prietenul fiicei inculpatului, persoană care la momentul împrumutului avea vârsta de 24 de ani şi un salariu de 3.000 RON lunar, fiind angajat pentru prima oară în anul 2006.

Evident nici pentru acest împrumut nu s-a încheiat niciun fel de act .

În aceste condiţii, Înalta Curte a menţinut sechestrul asigurator dispus prin Ordonanţa nr. 11/P/2013 din 08.12.2015 a Parchetului de pe lângă ICCJ - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, până la concurenţa sumei de 107.090 RON.

Ţinând cont de toate aceste aspecte, Înalta Curte a pronunţat soluţia expusă în cele de mai sus.

În motivarea opiniei minoritare, s-au avut în vedere următoarele considerente:

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, în opinia minoritară, s-a apreciat că fapta inculpatului A. îmbracă formele unui litigiu civil, neputându-se reţine în sarcina sa infracţiunea de trafic de influenţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 291 C. pen., constituie infracţiunea de trafic de influenţă, primirea, pretinderea, ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Acţiunea de traficare a influenţei se poate realiza în una din următoarele modalităţi alternative:

- prin pretinderea de bani sau alte foloase, adică prin acţiunea iniţiată de făptuitor prin cuvinte, gesturi, prin care se oferă să intervină în schimbul unui folos.

Iniţiativa comiterii infracţiunii porneşte - în această modalitate -, de la făptuitor atunci când acesta îşi vinde influenţa sau pretinsa influenţă pe care o are pe lângă un funcţionar public, pretinzând bani de la cumpărătorul de influenţă, în acest caz simpla acţiune de pretindere fiind suficientă pentru existenţa infracţiunii, dacă pretinderea se face în vederea intervenţiei exercitate pe lângă funcţionarul public sau pe lângă un funcţionar pentru îndeplinirea actului solicitat.

Iniţiativa comiterii faptei poate porni de la cumpărătorul de influenţă, traficantul de influenţă "primind" sau "acceptând" promisiunile sau foloasele oferite de la acesta, caz în care pentru a fi în prezenţa traficului de influenţă este necesar ca oferta sau promisiunea să fie însoţite de primirea sau acceptarea promisiunii sau banilor de către traficantul de influenţă, prin primirea sau prin acceptarea promisiunii.

- prin primirea de bani sau alte foloase făcută de terţul interesat;

- prin acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase. A accepta promisiuni înseamnă a manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute.

Acţiunile enumerate anterior trebuie să fie însoţite sau urmate de promisiunea de a interveni pe lângă un funcţionar spre a-l determina să îndeplinească/să nu îndeplinească, să urgenteze şi să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Mai mult, traficantul de influenţă trebuie să promită că îl va determina pe acesta să efectueze un act contrar îndatoririlor sale de serviciu.

În cauza dedusă judecăţii, acuzarea nu a dovedit, dincolo de orice dubiu, că fapta inculpatului generează o răspundere penală sub forma traficului de influenţă, putând fi antrenată doar o răspundere civilă, respectiv o răspundere disciplinară.

Existenţa unui litigiu de natură civilă rezultă cu evidenţă din probele administrate, probe care nici direct şi nici indirect nu susţin acuzaţia de trafic de influenţă.

Sunt deosebit de relevante, în prezenta analiză, oscilaţiile martorului denunţător B., dar şi împrejurările relatate de ceilalţi martori care aveau calitatea de angajaţi la societatea administrată de denunţător, niciunul dintre aceştia nefiind prezenţi la discuţiile cu inculpatul A.. Toate aspectele, la care s-a făcut referire în declaraţiile date în faţa organelor judiciare, au fost cunoscute de martori de la B., în esenţă fiind confirmate lucrările de construcţii efectuate la cele două imobile, lucrări recunoscute, de altfel, de inculpat.

Dar, pentru a se putea reţine infracţiunea de trafic de influenţă, Parchetul avea obligaţia să demonstreze că aceste lucrări au fost efectuate în schimbul promisiunii inculpatului de a-şi exercita în mod concret influenţa asupra magistraţilor învestiţi cu soluţionarea cauzei denunţătorului B..

S-a arătat că, examinând denunţul înregistrat la Parchet în data de 1.02.2013 - după 5 ani de la data finalizării lucrărilor - relevante sub aspectele cauzei deduse judecăţii sunt următoarele împrejurări:

"... am rezolvat şi această problemă tot pe banii mei, dar dânsul nu m-a întrebat cât costă, iar eu crezând că o să mă ajute, nu i-am cerut nimic . . . . . . . . . . QQ. mi-a spus că trebuie să aduc şi materialele necesare pentru această lucrare, fapt la care m-am gândit că este enorm de scump. Având societatea pe care lucram, am cumpărat materiale pe această societate. După ce am adus materialele în curte, i-am spus că trebuie să-i fac factură pe ele. QQ. mi-a spus că lui nu-i trebuie factură. Am adus muncitorii şi am început lucrarea ... Eu crezând că mă ajută, făceam bani de la lucrări şi îi făceam toate poftele ...".

În continuare, denunţătorul face vorbire de diverse sume de bani pe care pretinde că i-a remis inculpatului A., dar, dat fiind faptul că acuzaţia se referă exclusiv la lucrările de construcţie efectuate în schimbul promisiunii că magistratul îşi va exercita influenţa asupra completului de judecată, judecătorul a apreciat că nu se justifică o analiză asupra acestor aspecte, reţinându-se doar multitudinea versiunilor prezentate de denunţător, relevante sub aspectul bunei sale credinţe.

În ceea ce priveşte prima întâlnire pe care denunţătorul a avut-o cu inculpatul A., sunt relevante împrejurările relatate de denunţător în declaraţia din 8.02.2013, dar şi în cele date ulterior în faţa organelor judiciare.

Astfel, denunţătorul B. arată următoarele:

". . . . . . . . . .În toamna lui 2007, în luna noiembrie, eu împreună cu I. am mers acasă la judecătorul A. ... m-a prezentat, iar eu i-am expus situaţia în care mă aflu, solicitându-i să mă ajute în obţinerea unei soluţii favorabile. A. a fost de acord să mă ajute şi mi-a promis că rezolvă problema, dar să-i aduc rechizitoriul pentru a citi. La acel moment nu mi-a cerut nicio sumă de bani. După câteva zile i-am dus o copie după rechizitoriu emis în dosarul în care eram inculpat ... La începutul lunii decembrie, A. m-a sunat şi m-a rugat să-l duc cu maşina la serviciu ... L-am dus zilnic în perioada 2008-2009. În perioada anului 2008, A. m-a rugat să caut un om care lucrează monumente funerare ... GG. a terminat lucrarea şi în luna aprilie eu i-am plătit contravaloarea de 4.000 RON, iar acesta mi-a eliberat chitanţă ...".

Cu privire la lucrările efectuate denunţătorul afirmă că:

"... sperând că mă ajută aşa cum îmi promitea mereu, i-am executat toate lucrările pe care mi le cerea ...".

De asemenea, face referire la diverse produse remise inculpatului, susţinând că acesta i-a spus că s-a interesat de dosarul său, că acesta se află la judecătorul J. de la Tribunalul Prahova şi că "trebuie să vorbească cu un alt judecător de la tribunal care să intervină pe lângă judecătorul J., dat fiind faptul că acesta este un om mai dificil ...".

La discuţiile invocate de denunţător nu au asistat alte persoane, nici la prima întâlnire şi nici ulterior, aspectele relatate de martori fiind cunoscute exclusiv de la denunţător, în condiţiile în care aceştia erau angajaţi la societatea administrată de B..

De altfel, în declaraţia dată la 20.03.2013, denunţătorul arată că " ... nu pot preciza cu exactitate conţinutul discuţiilor datorită trecerii timpului ...". În aceeaşi declaraţie, cu referire la lucrările efectuate, se fac următoarele precizări:

"... în luna martie 2008, A. mi-a spus că vrea să îşi modernizeze locuinţa. M-am oferit imediat să-i efectuez eu lucrările în schimbul ajutorului pe care mi-l dădea în dosarul penal, iar A. a fost de acord cu această situaţie ... Lucrările au fost efectuate la solicitarea judecătorului A. fără să fie pus în discuţie costul acestora, întrucât eu suportam întreaga valoare în schimbul ajutorului pe care judecătorul urma să mi-l acorde în dosarul penal ...".

În ceea ce priveşte construirea raclei, denunţătorul arată că aceasta a fost efectuată în aprilie 2008, fiind emisă chitanţă pentru suma de 4.000 RON, banii fiindu-i restituiţi de inculpatul A., integral, în decembrie 2012.

Cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei, audiat fiind la instanţa de fond, denunţătorul afirmă următoarele:

"... în luna martie 2008, inculpatul mi-a spus că vrea să facă nişte amenajări ... L-am întrebat pe inculpat dacă-i fac factură pe manoperă şi mi-a spus că nu-i trebuie factură. Nu am discutat la începutul lucrării de costul manoperei ... Inculpatul a spus că la sfârşit o să-mi plătească când îi spun suma totală.

I-am spus inculpatului în noiembrie 2008 care a fost costul acestor construcţii, dar nu-mi mai amintesc suma, ştiu că inculpatul mi-a spus că suma este exagerată ..." (declaraţia din 14.10.2016 dată la Curtea de Apel Ploieşti).

În fine, în declaraţia dată în apel denunţătorul susţine "...convingerea mea era că voi fi ajutat de inculpat în dosarul respectiv datorat de faptul că acesta se întâlnea cu colegii judecătorului J. la care se afla cauza mea ...".

De asemenea, arată că " ... am purtat mai multe discuţii cu inculpatul QQ. legat de contravaloarea acestor lucrări şi de fiecare dată era nemulţumit de preţuri, iar eu le achiziţionam şi am pentru aceste lucrări factură ... I-am propus inculpatului să întocmească facturi pentru materiale, iar dânsul a refuzat. Am continuat să cumpăr materialele cu banii personali pentru că oricine în situaţia mea ar fi făcut la fel şi am considerat că este un favor pentru ca şi dânsul să mă ajute cu dosarul ... eu am plătit contravaloarea raclei iar inculpatul ulterior mi-a plătit banii prin poştă ...".

Martorul I. este cel care l-a însoţit pe denunţător la locuinţa inculpatului, dar acesta nu confirmă promisiunea acestuia din urmă de a-şi exercita influenţa pe lângă judecătorii învestiţi cu soluţionarea dosarului penal în care denunţătorul avea calitatea de inculpat.

Astfel, în declaraţia din 15 decembrie 2015, dată în cursul urmăririi penale, martorul arată următoarele:

"... M-am deplasat cu B. la locuinţa lui A. situată în Bariera Unirii din municipiul Ploieşti. Acolo, l-am prezentat pe B. judecătorului şi am asistat la o parte din discuţia purtată cu cei doi.

B. i-a spus judecătorului A. că este cercetat într-un dosar penal de mare amploare ... judecătorul i-a spus lui B. că sunt foarte mici şansele ca dosarul să fie disjuns ... judecătorul a mai spus că momentan nu putea să-i dea un răspuns, întrucât nu cunoaşte detalii legate de dosar. I-a solicitat lui B. să-i aducă documente pentru a-l ajuta în mod concret în legătură cu soluţionarea favorabilă a acelui dosar.

La momentul respectiv, de faţă cu mine, nu a fost oferită judecătorului vreo sumă de bani şi nici acesta nu a cerut ceva în schimbul ajutorului pe care urma să i-l acorde cumnatului meu ... Nu ştiu ce s-a mai întâmplat ulterior ...".

Acelaşi martor în declaraţia din 20.02.2013 arată că " ... parcă i-a solicitat lui B. să-i aducă documente referitoare la dosar ..." iar în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, după ce relatează în ce împrejurări l-a condus pe denunţător la locuinţa inculpatului, acesta afirmă că " ... Inculpatul i-a spus că dacă îi aduce documentele se poate uita pe ele şi îi poate spune dacă se poate sau nu. În faţa mea nu i-a spus că-l ajută ... Am auzit că i-ar fi făcut o raclă. Nu cunosc de lucrări la construcţie".

Aceeaşi atitudine procesuală a avut-o martorul şi la audierea sa de către instanţa de apel, afirmând următoarele: ... "QQ. i-a spus martorului că această separare în cauză poate avea loc numai dacă sunt probe şi a rămas ca martorul UU. să vină cu acte pentru a fi văzute şi pentru a-i da un sfat. Alte discuţii nu au mai fost purtate în faţa mea de către martorul UU. cu inculpatul QQ. ...".

Analizând astfel, declaraţiile unicului martor care l-a însoţit pe denunţător la locuinţa inculpatului, se constată fără echivoc, lipsa de fundament a susţinerilor denunţătorului Georgescu, în sensul că inculpatul i-ar fi pretins materiale de construcţii, manopera unor lucrări la două imobile, construcţia unei racle în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa pe lângă judecătorii învestiţi cu soluţionarea cauzei penale în care B. avea calitatea de inculpat.

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului V. - fratele denunţătorului - care în declaraţia dată la instanţa de fond (13 decembrie 2016) arată următoarele:

"... Nu cunosc împrejurările în care l-a cunoscut fratele meu pe inculpat. La locuinţa inculpatului am confecţionat şi montat nişte rafturi într-o cămară ... Am constatat că în acea perioadă la locuinţa inculpatului fratele meu efectua lucrări de construcţie. Nu mi-a relatat fratele meu că efectuează aceste lucrări cu un anumit scop. Eu nu am primit nici un ban de la fratele meu şi nici de la inculpat. Nu mi-a spus fratele meu că va efectua lucrări la inculpat pe gratis, ci în schimbul unor sume de bani şi prin firma sa . . . . . . . . . .Este adevărat ce am menţionat în declaraţia dată la procuror în sensul că atunci când fratele meu mi-a solicitat să montez mobilierul mi-a spus că, în schimbul lucrărilor de construcţie inculpatul îl va ajuta să scape de dosarul penal.

Nu ştiu alte amănunte în legătură cu problemele dintre martorul denunţător şi inculpat. Ştiu de la fratele meu că inculpatul nu i-a dat nici un ban pentru lucrările efectuate la imobil şi de aici s-a ajuns la această situaţie".

Împrejurări similare au fost relatate de acelaşi martor şi la audierea sa în apel afirmând că " ... fratele meu a avut o discuţie cu mine în care mi-a relatat că inculpatul urma să îl ajute în procesul cu VV., dar nu ştiu amănunte despre această situaţie ... fratele meu mi-a spus că inculpatul va vorbi cu completul de judecată să se termine procesul ...".

Ceilalţi martori audiaţi - T., Z., AA., U., W., S., X. - nu au perceput nicio discuţie dintre denunţătorul B. şi inculpatul A., efectuând lucrările de construcţie, în calitate de angajaţi la firma administrată de denunţătorul B..

Analiza probelor la care s-a făcut referire anterior conturează, în mod cert, efectuarea unor lucrări de către martorul denunţător B. în beneficiul inculpatului A., cu obligaţia acestuia de a plăti la finalizarea lor, nefiind dovedită, dincolo de orice dubiu, promisiunea inculpatului că va exercita influenţa asupra magistraţilor învestiţi cu judecarea cauzei penale nr. 4230/105/2006 aflată pe rolul Tribunalului Ploieşti.

Cât priveşte preţul lucrărilor, acesta a fost stabilit prin expertiza efectuată în cauză, iar cu privire la raclă, suma de 4000 RON a fost restituită martorului denunţător, fiind ataşată factura corespunzătoare.

În ceea ce priveşte împrejurarea că inculpatul a întocmit o cerere în numele martorului denunţător, se impune a se reţine, pe de o parte, că este vorba de un singur înscris şi nu de mai multe, cum se reţine în actul de sesizare, iar pe de altă parte, această cerere priveşte un alt dosar (3542/2006) şi nu dosarul în care denunţătorul B. avea calitatea de inculpat (4230/105/2006) .

Aceasta constituie, în mod evident, o conduită necorespunzătoare a unui magistrat, dar nu poate fi circumscrisă infracţiunii de trafic de influenţă. Parchetul avea obligaţia, de a dovedi, dincolo de orice dubiu, faptul că inculpatul a pretins şi primit de la denunţător materiale de construcţii şi manopera unor lucrări în schimbul promisiunii de a-şi trafica influenţa.

Întrebările retorice ale Parchetului - expuse în analiza motivelor de apel - pot constitui, eventual, un element de debut al unei proceduri judiciare dar, exclud, categoric, pronunţarea unei hotărâri de condamnare a unei persoane.

Nu este lipsit de relevanţă faptul că denunţul a fost formulat după aproximativ 5 ani de la data efectuării lucrărilor şi nici faptul că Parchetul nu a putut proba celelalte susţineri ale denunţătorului privind remiterea, în mod repetat, a unor sume de bani, produse alimentare, alte bunuri, în beneficiul inculpatului A..

Nu se va face referire, în opinia minoritară, la existenţa unei hotărâri de condamnare a denunţătorului, întrucât infracţiunea de trafic de influenţă poate exista şi într-o asemenea ipoteză şi nici la remiterea de către inculpatul A. a sumei de 60.000 RON, acest aspect constituind un element intrinsec a neînţelegerilor ivite cu privire la preţul ce trebuia achitat de inculpat pentru lucrările de construcţie efectuate de denunţător.

Concluzionând, în opinie minoritară, s-apreciat că ne aflăm în prezenţa unui litigiu civil, ceea ce impune achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. şi nu reţinerea dispoziţiilor art. 16 lit. a) din C. proc. pen., cum în mod greşit a stabilit prima instanţă.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie recurentul inculpat A., la data de 29.10.2019 (data ştampilei poştale), prin apărător ales, avocat WW..

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurentul inculpat A. a arătat că recursul in casatie se întemeiază pe cazul prevazut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.-inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevazută de legea penală.

În cererea scrisă, aflată in extenso la dosar recurs casaţie, inculpatul a susţinut, în esenţă, că este evident faptul ca solutia de condamnare a instantei de apel este total greşita, întrucat probele administrate în cauză relevă existenţa unei convenţii civile în care martorul denunţător si-a luat angajamentul (obigaţia civila) de a executa lucrari la imobilele inculpatului (pe cheltuiala sa, cu materialele şi manopera) şi în care inculpatul şi-a luat angajamentul de a le plăti la terminarea lor, însă numai dupa ce martorul prezenta acte care sa justifice justeţea cheltuielilor efectuate cu materialele şi manopera.

O astfel de conventie este esenţialmente de natura civilă, a carei reglementare rezultă din C. civ. (contractul de antrepriza), iar încalcarea obligatiilor civile antrenează raspunderea civila a parţilor implicate (contractuala sau delictuala) si, nicidecum, raspunderea penală, asa cum a reţinut instanta de apel. O dovada a lipsei de temeinicie a solutiei instanţei de apel este şi aceea ca aceasta instanţă nu a răspuns în niciun fel aparărilor inculpatului, confirmate chiar de martorul denunţător, ceea ce denotă şi scopul ei de a pronunţa, cu orice preţ, o soluţie de condamnare a inculpatului şi de a da satisfacţie parchetului, chiar dacă este greu de inţeles in ce constau motivele sale de apel, şi care reprezentau, asa cum rezulta si din motivarea opiniei minoritare, "un început de demers judiciar" si, nicidecum, critici ale nelegalitaţii sau netemeiniciei unei hotărâri judecatoreşti atacate cu apel.

In ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării deciziei penale, s-a solicitat a se avea in vedere motivele invocate în susţinerea cererii de recurs în casaţie, prin prisma cazului de recurs de în casatie invocat.

S-a precizat că suspendarea unei decizii definitive se justifică prin necesitatea de a evita cauzarea unui prejudiciu iminent condamantului, prin punerea în executare a unui titlu ce poate fi anulat ca urmare a soluţionarii căii de atac prezente.

Au fost depuse la dosar concluzii scrise de către DNA, care a arătat că cererea de recurs în casaţie este inadmisibilă, întrucât readuce în discuţie aspecte de fond ce au fost tranşate în procedura ordinară, finalizată prin pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare. Or, nu este admisibil ca prin intermediul exercitării unei căi extraordinare de atac să se obţină o nouă apreciere a probelor administrate, motivată de recurent prin existenţa unei opinii minoritare a unuia dintre judecătorii ce au intrat în compunerea instanţei de apel, date fiind şi dispoziţiile art. 394 alin. (2) din C. proc. pen.

La data de 13.01.2020, a fost depus la dosar raportul întocmit de către magistratul asistent.

Prin încheierea din data de 14 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 198/A din 4 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015. A stabilit termen pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie la data de 25.02.2020, completul nr. 2, cu citarea inculpatului. Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a constatat că, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. c) şi lit. d) C. proc. pen.. Cu privire la declararea în termenul legal a recursului în casaţie, Înalta Curte a considera că aceasta a fost formulată în termenul legal, având în vedere că recurentul inculpat a formulat cererea de recurs în casaţie în termenul de 30 de zile de la momentul în care s-a prezentat la sediul instanţei pentru a-i fi comunicată decizia instanţei de apel (30.09.2019).

Prin încheierea din data de 7 aprilie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în conformitate cu disp. art. 43 alin. (2) din Decretul nr. 195 din 16.03.2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 şi art. 2 alin. (2) din Ordinul nr. 92/16.03.2020 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a constatat suspendarea de drept a judecării cauzei pe durata stării de urgenţă.

Prin încheierea din data de 30 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 198/A din data de 4 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2015.

La termenul din data de 08.09.2020, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casaţie declarat de inculpat, cauza rămânând în pronunţare.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casaţie expres şi limitativ prevăzute de lege.

Aşadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi de apel (situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, stabilitatea situaţiilor juridice rezultate din hotărârile judecătoreşti definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, aşa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecinţe grave, excluzând reexaminarea faptelor şi probelor, dar şi încadrarea juridică dată acestora şi, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casaţie într-un "apel deghizat".

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs în casaţie invocat de inculpatul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Examinând motivele de recurs în casaţie invocate, Înalta Curte, în deplin acord cu opinia majoritară exprimată de către instanţa de apel, ale cărei considerente şi le însuşeşte, constată că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de judecător la Curtea de Apel Ploieşti, secţia Penală, în perioada anului 2008, a pretins şi primit de la denunţătorul B., foloase materiale, constând în contravaloarea materialelor de construcţie şi manopera unor lucrări efectuate la două imobile deţinute de magistrat şi familia acestuia în municipiul Ploieşti (situate în str. x, respectiv str. x), în sumă de 226.743 RON, astfel cum a fost calculată prin raportul de expertiză tehnică judiciară construcţii dispus în cauză, precum şi a unei racle edificate în incinta Cimitirului Eternităţii din municipiul Ploieşti, cu o valoare estimată la 4.700 RON, în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa pe lângă judecătorii care aveau spre soluţionare cauza penală în care denunţătorul B. avea calitatea de inculpat (dosar nr. x/2006 al Tribunalului Prahova format urmare rechizitoriului nr. x al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti), în scopul adoptări unei soluţii favorabile acestuia, este prevăzută de legea penală şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. "b" din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 198/A din 4 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 500 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 198/A din 4 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 500 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 septembrie 2020.