Causal link in negligent homicide: Non-interruption by post-accident medical complications or anesthesia risks

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

Deliberând asupra apelurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 266/F din data de 16 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului este C. pen. din 1969 şi, în consecinţă:

În baza art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzuta de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a si b C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 397 alin. (1) cu ref. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. şi cu aplic. art. 1357 şi urm. C. civ., a admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile B., C. şi D. şi a obligat partea responsabilă civilmente, respectiv asigurătorul S.C. E. S.A. - prin lichidator judiciar F., la plata următoarelor sume:

- 60.000 euro daune morale, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, şi 23.925 RON daune materiale, către fiecare dintre părţile civile B. şi C.;

- 40.000 euro daune morale, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, către partea civilă D..

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu aplic. art. 1357 şi art. 1373 C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni şi a obligat partea responsabilă civilmente, respectiv asigurătorul S.C. E. S.A. - reprezentat prin lichidator judiciar F., la plata către aceasta a sumei de 6039,08 Iei, cu titlu de cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale acordate defunctei G..

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu aplic. art. 1357 şi art. 1373 C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi a obligat partea responsabilă civilmente, respectiv asigurătorul S.C. E. S.A. - reprezentat prin lichidator judiciar F., la plata către aceasta a sumei de 157,54 Iei, cu titlu de cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale acordate defunctei G..

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de partea civilă Regia Autonomă de Transport Bucureşti.

În baza art. 7 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 rap. la punctul nr. 3 al Anexei Legii nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea determinării profilului genetic şi înscrierii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 a dispus prelungirea dreptului inculpatului A. de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioada de 30 de zile, începând cu data de 02.01.2020 şi până la data de 31.01.2020, inclusiv, dar nu mai târziu de data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 13.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 11 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 132/2017 a obligat partea responsabilă civilmente, respectiv asigurătorul S.C. E. S.A. - reprezentat prin lichidator judiciar F., la plata sumei de 4.113,07 RON către fiecare dintre părţile civile B. şi C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

I. Situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare

Prin rechizitoriul nr. x/2014 din 26.03.2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, suspendat la cerere pe o perioadă nedeterminată potrivit deciziei nr. x/19.09.2017 a Baroului Bucureşti, consilier juridic la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunile de distrugere din culpă, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 38 alin. (2) C. pen., pretins comise de numitul A., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

De asemenea, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunile de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 C. pen. pretins comise de numiţii H., I., J., K., L. şi M., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Totodată, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. în raport de S.C. N. S.R.L., deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 29.08.2013, în jurul orei 11:00, prin încălcarea dispoziţiilor art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. privind circulaţia pe drumurile publice, inculpatul A. a produs la intersecţia străzilor O. cu Nerva Traian din Bucureşti, un accident de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală a numitei G. şi ulterior decesul acesteia, între leziunile traumatice produse prin accidentul rutier şi moartea susnumitei existând legătură de cauzalitate indirectă.

În cursul urmării penale au fost administrate următoarele mijloace de probă:

- Volumul I: copie foaia de observaţie clinică generală nr. 16384 a pacientei G., filele x; proces-verbal de cercetare la faţa locului întocmit de lucrătorii de poliţie din cadrul DGPMB - Brigada Rutieră - Serviciul Accidente Rutiere la 29.08.2013, filele x; schiţa locului accidentului, fila x; planşa fotografică aferentă cercetării la faţa locului, filele x; rezultat etilotest G., fila x; buletin de analiză clinică G., filele x; copie certificat constatator al decesului nr. 1144/06.09.2013, fila x; declaraţie olografă D., fila x; declaraţie de persoană vătămată D., filele x; declaraţie de parte civilă D., fila x; declaraţie olografă B., filele x; declaraţie de persoană vătămată B., filele x; declaraţie parte civilă B., filele x; declaraţie de persoană vătămată C., filele, 171, 172; declaraţie de parte civilă C., filele x; adresa nr. x/02.04.2014 a Spitalului Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI" Bucureşti de constituire parte civilă, filele x; adresa nr. x/03.04.2014 a Regiei Autonome de Transport Bucureşti privind constituirea de parte civilă, filele x; adresa nr. x/07.03.2018 a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti privind constituirea de parte civilă, filele x; rezultat etilotest A., fila x; declaraţia numitului A., fila x; cerere de analiză alcoolemie A., filele x; declaraţie de suspect A., filele x; declaraţie de inculpat A., filele x, memorii inculpat A. din 05.03.2018 şi 15.03.2018, filele x; declaraţie parte responsabilă civilmente S.C. E. S.A. - în faliment, prin lichidator judiciar F., prin consilier juridic P., fila x; alte înscrisuri, filele x.

- Volumul II: adresa nr. x/04.02.2014 a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale - Direcţia pentru Apel Unic de Urgenţă, fila x; declaraţie martor Q., filele x; declaraţie martor R., filele x; declaraţie martor S., filele x; declaraţie martor T., filele x; raport medico-legal de necropsie nr. A3/1144/2013 întocmit de INML "MINA MINOVICI" Bucureşti, filele x; buletin de analiză serologică nr. 1105/11.09.2013 întocmit de INML "MINA MINOVICI" Bucureşti, fila x; buletin de analiză nr. 97680 întocmit de Laboratorul de Anatomie Patologică - Sector de histopatologie al INML "MINA MINOVICI" Bucureşti, fila x; ordonanţa nr. 112/P/2014 din 25.04.2014 privind efectuarea unei expertize tehnice auto în cauză, filele x; raport de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de către inginer U., expert tehnic judiciar, filele x; anexa la raportul de expertiză tehnică întocmită de inginer V., expert tehnic auto la recomandarea inculpatului A., filele x; obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară formulată de inculpatul A., filele x; ordonanţa nr. 112/P/2014 din 27.08.2014 privind soluţionarea obiecţiunilor, filele x; alte înscrisuri, filele x.

- Volumul III: dosarul nr. x/2014 privind cercetarea realizată de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Inspecţia Muncii privind accidentul mortal în afara muncii soldat cu decesul la 06.09.2013 a numitei G., angajat al S.C. N. S.R.L., filele x.

- Volumul IV: copia integrală a dosarului constituit la nivelul Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti - Departamentul de Jurisdicţie Profesională şi Litigii privind sesizarea numitului D., filele x; alte înscrisuri, filele x.

- Volumul V: ordonanţa nr. 112/P/2014 din 19.03.2015 privind efectuarea unui supliment de expertiză medico-legală de către INML "MINA MINOVICI" Bucureşti, filele x; buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. 2048 din 30.08.2013 privind pe A., filele x; decizia nr. 2887/2015 a Comisiei de Disciplină a Municipiului Bucureşti în cazul G., filele x; raport medico-legal de necropsie - completare nr. A3/1144/2013 întocmit de către INML "MINA MINOVICI" Bucureşti, fila x; obiecţiuni la raportul medico-legal de necropsie formulate de inculpatul A., filele x; ordonanţa nr. 112/P/2014 din 18.09.2015 privind sesizarea Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti, filele x; avizul nr. x/2015 din 02.10.2015 al Comisiei de avizare şi control din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti, fila x; ordonanţa nr. 112/P/2014 din 16.10.2015 privind efectuarea unei noi expertize medico-legale, filele x; alte înscrisuri, filele x.

- Volumul VI: raport de nouă expertiză medico-legală nr. x întocmit de către INML "MINA MINOVICI" Bucureşti, filele x; avizul nr. x/2015 al Comisiei de avizare şi control din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti, filele x; opinie expertală medico-legală întocmită de către W., medic primar legist, filele x; memoriu suspect A., filele x; declaraţie martor H., filele x; declaraţie martor K., filele x; declaraţie martor J., filele x; declaraţie martor I., filele x; declaraţii martor L., filele x; declaraţie martor X., filele x; declaraţie martor Y., filele x; declaraţii martor Z., filele x; declaraţie martor AA., filele x; declaraţie martor M., filele x; declaraţie martor BB., filele x; declaraţie martor CC., filele x; declaraţie martor DD., filele x; declaraţie martor EE., filele x; alte înscrisuri, filele x.

- Volumul VII: adresa nr. x/09.05.2016 a Spitalului Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI" Bucureşti prin care se înaintează înscrisuri la dosarul cauzei, filele x; adresa nr. x/04.11.2016 a Spitalului Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI" Bucureşti prin care se înaintează întreg dosarul medical, în original şi opt radiografii privind pe numita G. şi se comunică informaţii necesare soluţionării cauzei, filele x; ordonanţa nr. 112/P/2014 din 11.05.2016 privind sesizarea Comisiei Superioare Medico-Legală din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti, filele x; ordonanţa nr. 112/P/2014 din 11.05.2016 privind soluţionarea obiecţiunilor formulate de inculpatul A., filele x; sesizarea Comisiei Superioare Medico-Legală din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti, filele x; alte înscrisuri, filele x.

- Volumul VIII: avizul nr. x/2016 al Comisiei Superioare Medico-Legală din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti, filele x; adresa nr. x/22.11.2016 emisă de Spitalului Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI" Bucureşti, prin care se transmite Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti procedura privind triajul urgenţelor în spital în anul 2013, filele x; memoriul suspectului A. din 28.11.2016, filele x; adresa nr. x/2016 a INML "MINA MINOVICI" Bucureşti, prin care se transmite CD-ul privind fotografiile efectuate cu ocazia autopsiei numitei G., filele x; adresa nr. x/16.12.2016 a Spitalului Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI" Bucureşti, prin care se comunică că la nivelul lunii august 2013 nu exista o normă internă care să impună efectuarea unui CT în cazul victimelor accidentelor de circulaţie care prezentau TCC, fila x; ordonanţa nr. 112/P/2014 din 21.12.2016 privind sesizarea Comisiei Superioare Medico-Legală din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti, filele x; decizia nr. 1429/2017 a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, în cazul privind pe numita G., filele x; avizul nr. x/2016 al Comisiei Superioare Medico-Legală din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti, filele x; memoriul suspectului A. din 12.10.2017, filele x; alte înscrisuri, filele x.

- Volumul IX: sesizarea Comisiei Superioare Medico-Legală din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti din 12.10.2017, fila x; adresa nr. 22115/p/25.10.2010 a ISU "Dealul Spirii" Bucureşti - Ilfov, filele x; adresa nr. x/24.10.2017 a Ministerului Sănătăţii - Direcţia Generală Asistenţă Medicală şi Sănătate Publică, fila x; avizul nr. x/2016 al Comisiei Superioare Medico-Legale din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti din 08.11.2017, filele x; adresa nr. x/07.11.2017 a Spitalului Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI" Bucureşti, fila x; clarificări solicitate Comisiei Superioare Medico-Legale din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti la 23.11.2017, filele x; avizul nr. x/2016 din 14.02.2018 al Comisiei Superioare Medico - Legale din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti, filele x; alte înscrisuri, filele x.

Anexa nr. 1 - Dosar medical, în original, G., 63 file.

II. Procedura în faţa instanţei

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II - a Penală la data de 27 martie 2018, sub nr. x/2018.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 14.05.2018 dată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II - a Penală a fost constatată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 26.03.2018 emis în dosarul nr. x/2014 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii în cauză. Încheierea menţionată a rămas definitivă prin necontestare.

În şedinţa din data de 01.10.2018 s-a dat citire actului de sesizare a instanţei, aducându-se la cunoştinţa inculpatului învinuirile ce i se aduc, drepturile prevăzute de art. 374 alin. (2) C. proc. pen., precum şi posibilitatea de a beneficia de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în ipoteza în care recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, situaţie în care judecata s-ar realiza numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate.

Poziţia inculpatului după aducerea la cunoştinţă a dispoziţiilor menţionate a fost în sensul că nu recunoaşte comiterea infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată şi nu doreşte să se prevaleze de procedura simplificată, aspecte consemnate în încheierea de şedinţă.

Anterior începerii cercetării judecătoreşti, numiţii B. şi C., în calitate de părinţi ai defunctei G., s-a constituit părţi civile în procesul penal cu suma de 100.000 de euro fiecare, reprezentând daune morale şi 80.000 RON fiecare, reprezentând daune materiale. Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti s-a constituit parte civilă în prezenta cauză prin adresa nr. x din data de 07.03.2018 cu suma de 157,54 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate numitei G., conform decontului ataşat, iar Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni", s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6039,08 RON, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale, analizelor şi investigaţiilor efectuate numitei G.. De asemenea, Regia Autonomă de Transport Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 2.360,41 RON,compusă din 525,54 RON, reprezentând contravaloarea deplasării şi efectuării intervenţiei şi, respectiv 1834,87 RON, reprezentând contravaloarea pierderilor la încasări, iar numitul D., în calitate de soţ supravieţuitor al defunctei G. s-a constituit parte civilă cu suma de 6.000 RON, reprezentând daune materiale şi 100.000 euro, reprezentând daune morale.

La acelaşi termen de judecată, Curtea a procedat la audierea inculpatului A., declaraţia acestuia fiind consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei.

Tot la termenul din data de 01.10.2018, la solicitarea inculpatului A. şi a reprezentantului Ministerului Public, Curtea a încuviinţat pe latură penală audierea martorilor R., S., H., K., J., I., L., M., BB., EE., DD., CC., Z., AA. şi X., iar pe latură civilă a încuviinţat pentru părţile civile D., B. şi C. proba cu înscrisuri şi proba testimonială constând în audierea martorilor FF., GG. (pentru partea civilă D.), HH. şi Constandache Maranda (pentru părţile civile B. şi C.), precum şi audierea părţilor civile.

Aceşti martori au fost audiaţi la termenele de judecată din zilele de 29.10.2018, 28.11.2018, 21.01.2019, 18.02.2019, 18.03.2019, 15.04.2019 şi 13.05.2019. Ca urmare a faptului că martora HH. era plecată din ţară, Curtea a încuviinţat cererea părţilor civile de înlocuire a acesteia cu martorul II., acesta fiind audiat la termenul din data de 10.06.2019.

De asemenea, Curtea a încuviinţat cererea inculpatului de audiere, în temeiul art. 172 alin. (7) C. proc. pen., a numitului JJ., specialist în cadrul Institutului de Medicină Legală "Mina Minovici", acesta fiind audiat la termenul din data de 13.05.2019.

La termenul din 10.06.2019, apreciind că sunt necesare lămuriri suplimentare cu privire la aspectele medico-legale ale cauzei, Curtea a dispus emiterea unei adrese către Comisia Superioară din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", cu solicitarea de a întocmi un supliment la avizele emise anterior care să răspundă la un set de întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de către inculpatul A..

Avizul Comisiei Superioare din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală a fost înaintat instanţei la data de 18.10.2019, fiind însoţit de opinia unui specialist neurochirurg .

În şedinţa de judecată din data de 02.12.2019 Curtea a procedat la audierea părţii civile D.. La acelaşi termen, având în vedere că nu au mai fost formulate cereri de suplimentare a probatoriului, Curtea a declarat încheiată cercetarea judecătorească, acordând părţilor cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei şi punându-le în vedere să pună concluzii inclusiv cu privire la legea penală mai favorabilă. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 389 C. proc. pen., inculpatului A. i s-a acordat ultimul cuvânt. Părţile civile B. şi C. nu s-au prezentat în vederea audierii.

Părţile civile B. şi C. au depus la dosarul cauzei înscrisuri privind cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x/2018, precum şi cheltuielile efectuate cu pomenirile defunctei şi pentru construirea monumentului funerar (235 - 240 vol. 2 dosar instanţă).

Inculpatul A., prin apărător ales, a depus la dosarul cauzei concluzii scrise .

Pe parcursul procesului penal nu au fost dispuse măsuri preventive asupra inculpatului.

III. Situaţia de fapt reţinută de instanţă

În ziua de 29.08.2013, în jurul orei 11:00, în timp ce conducea autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, la intersecţia străzilor O. cu Nerva Traian din Bucureşti, prin nerespectarea semnificaţiei indicatorului "Cedează trecerea" (art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.), inculpatul A. a lovit autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x condus de numita G., care circula regulamentar pe strada x, dinspre Splaiul Unirii către B-dul x. În urma accidentului de circulaţie a rezultat vătămarea corporală a numitei G. şi ulterior decesul acesteia, între leziunile traumatice produse prin accidentul rutier şi moartea susnumitei existând legătură de cauzalitate indirectă.

Inculpatul nu a contestat faptul că accidentul rutier s-a produs din culpa sa. Obiectul disputei pe parcursul procesului penal între parchet şi părţile civile, pe de o parte, şi inculpat, de cealaltă parte, l-a constituit existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta culpabilă a inculpatului A. şi urmarea produsă, respectiv decesul victimei G..

Astfel cum se va arăta în cele ce urmează, probatoriul administrat în cauză a relevat trei variante posibile în legătură cu cauza decesului victimei, însă în fiecare dintre aceste variante există legătură de cauzalitate între fapta inculpatului şi rezultatul produs, fiind astfel întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de ucidere din culpă pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

IV. Analiza probatoriului

a. Elementul material al infracţiunii (producerea unui accident rutier ca urmare a încălcării de către inculpat a prevederilor art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002)

La data de 29.08.2013, ora 11:33, organele de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră - Serviciul Accidente Rutiere au fost sesizate cu privire la faptul că pe strada x la intersecţia cu strada x s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, iar autorul nu a părăsit locul accidentului.

Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul A. conducea autoturismul marca x înmatriculat cu nr. x pe strada x, deplasându-se dinspre strada x către strada x, iar când a ajuns la intersecţia dirijată cu strada x, deşi avea obligaţia legală să respecte semnificaţia indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicatoarele ori semnalele poliţistului rutier, inculpatul A. nu a respectat întocmai semnificaţia indicatorului "Cedează trecerea" instalat pe direcţia sa de mers şi a continuat deplasarea. În acest timp, pe strada x se deplasa, pe banda 2, dinspre Splaiul Unirii (pod Timpuri Noi) către B-dul x autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x condus de numita G..

În aceste împrejurări, inculpatul A. a lovit autoturismul marca x lateral dreapta spate, care a deviat de la traiectorie spre stânga direcţiei iniţiale de mers şi a intrat în impact frontal cu un stâlp de beton pentru susţinerea reţelei electrice pentru tramvaie, amplasat pe mijlocul străzii Nerva Traian, unde s-a şi oprit. La rândul său, autoturismul marca x condus de inculpatul A. s-a oprit pe terasamentul liniilor de tramvai, blocând ambele sensuri de circulaţie ale acestor vehicule pentru transportul în comun. În urma evenimentului rutier ambele autoturisme implicate, asigurate, au înregistrat avarii, iar numita G. a suferit vătămări corporale, aceasta purtând centura de siguranţă.

Astfel cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 29.08.2013, în zonă circulaţia se desfăşura în ambele sensuri, suprafaţa părţii carosabile fiind din asfalt, cu o lăţime de 27,8 şi 7,0 m, cu o linie simplă discontinuă de separare a benzilor de circulaţie de pe acelaşi sens, fiecare bandă având o lăţime de 3,7 m. În zona unde s-a produs accidentul de circulaţie existau următoarele indicatoare rutiere: cedează trecerea, trecere pentru pietoni, accesul interzis, drum îngustat, sens unic, ocolire obligatoriu înainte sau la stânga, obligatoriu înainte sau la dreapta, parcare . De asemenea, în zona mediană a drumului existau linii de tramvai.

La momentul producerii accidentului de circulaţie vizibilitatea era bună, specifică zilei - cerul senin, iar suprafaţa asfaltică era uscată. În accidentul de circulaţie au fost implicate autoturismele marca x, culoare neagră, cu nr. de înmatriculare x, proprietatea S.C. KK. S.R.L., condus de inculpatul A., posesor al permisului de conducere nr. x, categoria B, eliberat de Inspectoratul General de Poliţie la 28.02.2006 şi marca x, culoare portocalie, cu nr. înmatriculare x, proprietatea LL. S.A., condus de numita G., posesor al permisului de conducere nr. x, categoria B, eliberat de Poliţia Galaţi la 02.06.2005.

Autoturismele mai sus indicate au fost găsite la faţa locului, autovehiculul cu nr. x fiind găsit pe partea carosabilă a străzii Nerva Traian, pe terasamentul căii de rulare a tramvaielor orientat cu faţa spre strada x. S-au măsurat 2,6 m de la roata stânga spate a autoturismului către Splaiul Unirii până la nivelul străzii O., 3,0 m de la roata stânga faţă a autoturismului către Splaiul Unirii până la acelaşi reper şi 10,5 m de la bara dreapta spate a autoturismului către înapoi până la bordura străzii Nerva Traian. Autoturismul cu nr. de înmatriculare x se afla pe partea carosabilă a străzii Nerva Traian, orientat cu faţa spre B-dul x, având partea din faţă în contact cu un stâlp de beton din zona mediană a străzii. S-au măsurat 12,2 m de la roata dreaptă faţă a autoturismului către dreapta privind spre B-dul x până la bordură, 12,0 m de la roata dreaptă spate până la acelaşi reper şi 6,1 m de la bara stângă spate a autoturismului către Splaiul Unirii până la nivelul străzii O..

La locul producerii accidentului s-au descoperit şi fixat, prin fotografiere, cioburi de sticlă şi fragmente de plastic situate pe partea carosabilă a străzii Nerva Traian, pe terasamentul căii de rulare a tramvaielor, împrăştiate neregulat începând de la partea din faţă a autoturismului cu nr. de înmatriculare x către B-dul x pe o distanţă 4,0 m. Nu au fost descoperite urme de frânare, de târâre, particule de vopsea, urme de ţesătură sau alte categorii de urme ori mijloace materiale de probă. Conducătorii auto A. şi G. au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Toate aceste aspecte rezultă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşa fotografică aferentă şi schiţa locului accidentului ataşată procesului-verbal.

Martorul R. a declarat că în ziua de 29.08.2013, între orele 11:00 şi 12:00, s-a aflat în zona intersecţiei dintre străzile Nerva Traian şi O., unde există şi o staţie RATB "Papazoglu", fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu. În timp ce stătea în faţa magazinului "MM.", a observat autoturismul marca x condus de o femeie, care circula dinspre Timpuri Noi, pe banda a doua, cu o viteză normală în zona respectivă şi care a fost lovit în partea dreaptă spate de un alt autoturism x de culoare neagră, care a ieşit prea mult în şosea, fără a se asigura, probabil pentru a traversa intersecţia. Martorul a văzut când autoturismul marca x a fost proiectat în stâlpul din intersecţie în urma coliziunii. Conducătorul autoturismului marca x, care purta centura de siguranţă, a fost scos din autoturism de către persoanele aflate la faţa locului şi transportat pe trotuar, femeia spunând că o doare piciorul. Martorul a precizat că nu a observat ca pe strada x, pe prima bandă, în sensul de mers către B-dul x, să fie oprită vreo maşină în momentul impactului, precizând însă că autoturismul x a ieşit prea mult în intersecţie, aproape că o traversa.

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor S. şi Q.. Astfel, martorul S. a susţinut că, în ziua de 29.08.2013, în jurul prânzului, conducând autoturismul marca x dinspre Timpuri Noi, pe banda a doua de mers a sensului către B-dul x, în apropiere de intersecţie a observat autoturismul marca x, de culoare închisă, care încerca să iasă de pe strada x, fără să se asigure. Conducătorul autoturismului respectiv pur şi simplu nu se uita spre direcţia din care circula martorul, motiv pentru acesta a claxonat şi a efectuat o manevră de evitare a acestui vehicul, intrând pe linia de tramvai.

Martorul S. a afirmat că s-a uitat în oglinda retrovizoare şi a văzut cum conducătorul autoturismului marca x a ieşit din nou fără să se asigure şi a lovit autoturismul marca x, care venea pe banda a doua a străzii Nerva Traian, pe care l-a proiectat într-un stâlp. Martorul a apreciat că autoturismul marca x l-a urmat la aproximativ un minut şi a fost lovit de autoturismul x care intrase destul de mult în intersecţie, autovehiculul martorului circulând singur şi din câte ştie/aminteşte, nu exista nicio maşină parcată/staţionată pe prima bandă de pe strada x, până în intersecţie cu strada x, dar şi într-o astfel de situaţie, conducătorul autoturismului marca x trebuia să se asigure corespunzător pentru toate benzile. A oprit maşina, a văzut că femeia care conducea autoturismul marca x era speriată, iar conducătorul autoturismului x a oprit, a acordat ajutor şi vorbea la telefon, motiv pentru care a sunat la Serviciul de Urgenţă 112, după care a plecat de la faţa locului, pentru că se grăbea .

Martorul Q., aflat în ziua de 29.08.2013 în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în tura de dimineaţă, fiind angajat al RATB, a declarat că în timp ce conducea tramvaiul nr. 1 în direcţia Şura Mare, în apropierea staţiei de tramvai "Papazoglu", la intersecţia străzii O. cu strada x, a observat autoturismul marca x, de culoare portocalie, care era proiectat într-un stâlp şi împiedica circulaţia tramvaiului. La faţa locului martorul a văzut autoturismul de culoare neagră şi salvarea care a luat pe conducătorul x, care era o femeie. La solicitarea lucrătorilor de poliţie a participat la efectuarea cercetării la faţa locului, ce a durat aproximativ o oră şi la care a participat şi conducătorul autoturismului x, care spunea că a greşit pentru că nu s-a asigurat când a intrat în intersecţie. Martorul Q. nu a văzut momentul coliziunii şi cum s-a produs accidentul de circulaţie, însă a asistat la efectuarea cercetării la faţa locului, semnând procesul-verbal întocmit de către lucrătorii de poliţie alături de inculpat, care nu a avut obiecţiuni. .

Martora T. a declarat că în ziua de 29.08.2013, în jurul prânzului, aflându-se în balconul apartamentului nr. x de pe strada y, unde îşi avea un punct de lucru S.C. NN. S.R.L., al cărei administrator era, a auzit un zgomot puternic. Martora T. s-a uitat spre bulevard şi a văzut că două autoturisme x şi x s-au lovit, autoturismul x fiind proiectat în stâlpul din intersecţie, apreciind că zgomotul pe care l-a auzit ar fi fost produs de impactul dintre acest vehicul şi stâlp. Martora a văzut că autoturismul x, care venea dinspre strada x către intersecţie, având indicatorul "Cedează trecerea" şi care trebuie să se asigure corespunzător, era condus de un bărbat, iar autoturismul marca x de o femeie, care a fost luată de salvare. A precizat că nu a coborât în stradă pentru a participa la activităţile desfăşurate şi nu cunoaşte alte aspecte referitoare la acest eveniment rutier.

O relevanţă deosebită din punct de vedere probator în ceea ce priveşte dinamica producerii accidentului de circulaţie din data de 29.08.2013 o are raportul de expertiză tehnică auto judiciară efectuat în cursul urmăririi penale. Astfel, din conţinutul acestuia rezultă că autoturismul cu număr de înmatriculare x, condus de inculpatul A., se deplasa pe strada x, dinspre strada x către strada x, iar când a ajuns la intersecţia dirijată cu strada x, inculpatul nu a respectat semnificaţia indicatorului "Cedează trecerea" instalat pe direcţia sa de mers şi a continuat deplasarea.

În acele momente, pe strada x circula, pe banda a doua, dinspre Splaiul Unirii către B-dul x autoturismul x înmatriculat cu nr. x, condus de numita G.. În aceste condiţii s-a produs coliziunea între partea frontală a autoturismului x şi partea laterală dreapta spate a autoturismului x. Din concluziile raportului de expertiză tehnică auto rezultă că impactul dintre cele două autovehicule s-a produs pe carosabilul străzii Nerva Traian, pe banda a doua a sensului de mers dinspre Splaiul Unirii către B-dul x, pe o distanţă de circa doi metri după nivelul străzii O. şi la o distanţă de circa 5,5 metri faţă de nivelul bordurii trotuarului din dreapta sensului de mers către B-dul x, cu precizarea că distanţa de 5,5 metri se referă la nivelul bordurii trotuarului de dinainte de intersecţie. După impactul dintre autovehicule, autoturismul x a fost deviat de la traiectorie spre stânga şi a intrat în coliziune frontală cu un stâlp din beton de pe mijlocul străzii, iar autoturismul x s-a oprit pe terasamentul liniilor de tramvai în poziţia evidenţiată în schiţa şi planşa foto de la dosar.

Expertul tehnic a estimat vitezele celor două vehicule premergător producerii impactului pe baza deformaţiilor caroseriilor şi în lipsa unor urme de frânare, respectiv de ordinul a 10-15 km/h pentru autoturismul x şi de ordinul a 50 km/h pentru autoturismul x. De altfel, o astfel de viteză a fost apreciată şi de către martorul OO., care a afirmat că autoturismul x circula cu o viteză normală pentru zona respectivă.

S-a reţinut de către expertul tehnic că pe baza probelor de la dosar nu se poate formula o concluzie certă care să susţină o eventuală depăşire a vitezei maxime admisă pe sectorul de drum respectiv de către conducătorul autoturismului x. În plus, expertul tehnic a concluzionat că nu există o viteză maximă teoretică a autoturismului x la care impactul să poată fi evitat, deoarece durata de timp în care autoturismul x s-a deplasat în câmpul vizual al conducătorului autoturismului marca x a fost mai mică decât durata totală a întârzierilor involuntare care precede intrarea în funcţiune a frânelor.

Expertiza a concluzionat că starea de pericol a fost creată de inculpatul A. prin nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere în intersecţiile cu circulaţie dirijată - art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., acesta având posibilitatea prevenirii producerii accidentului dacă respecta întocmai semnificaţia indicatorului "Cedează trecerea" şi îşi continua deplasarea numai după ce acorda prioritate de trecere autoturismului x.

Numita G. nu a avut posibilităţi de evitare a producerii accidentului în condiţiile în care se deplasa pe sensul său normal de mers cu o viteză care nu poate fi estimată la o valoare mai mare decât limita legală şi în condiţiile în care purta centură de siguranţă.

S-a mai reţinut în cuprinsul raportului de expertiză că impactul nu se mai producea dacă autoturismul x avea viteză nulă, conducătorul acestuia fiind obligat să oprească şi să acorde prioritate celuilalt autovehicul, precum şi că nu se pot reţine norme rutiere încălcate de conducătorul autoturismului x în momentele premergătoare impactului.

Expertul tehnic auto a răspuns şi obiectivelor propuse de inculpatul A., concluzionând în sensul că leziunile traumatice suferite de numita G. şi evidenţiate în raportul medico-legal de necropsie şi pentru a căror vindecare aceasta a necesitat intervenţie chirurgicală, este posibil să se fi produs prin lovire de pedale şi/sau podeaua caroseriei, întrucât autoturismul a intrat în impact cu stâlpul la nivelul părţii frontale stânga(partea cu şoferul).

În concluzie, s-a reţinut că nu se pot reţine norme rutiere încălcate de conducătorul autoturismului x, respectiv că inculpatul A. a nesocotit dispoziţiile art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., prin aceea că nu a respectat întocmai semnificaţia indicatorului "Cedează trecerea" şi a pătruns în intersecţie fără să acorde prioritate autoturismului x.

Expertul parte recomandat de părţile civile şi-a însuşit concluziile acestui raport, însă expertul recomandat de inculpatul A. a formulat opinie separată, apreciind că victima G. a încălcat dispoziţiile art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. şi art. 121 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 rep., precum şi art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. şi art. 77 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 rep., iar inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

În esenţă, expertul recomandat de inculpat a arătat că accidentul auto ar fi putut fi evitat de către numita G. dacă nu trecea peste marcajul cu linie continuă, trecând de pe banda a doua pe platforma de tramvai, fără să se asigure că poate face această manevră fără să perturbe circulaţia, punând în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic, inculpatul A. neavând posibilitatea tehnică a evitării impactului datorită timpului mic (secunde) avut la dispoziţie pentru a frâna. Cu toate acestea, a indicat că inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. în raport cu alte două autoturisme care circulau regulamentar, fără legătură de cauzalitate însă cu autoturismul condus de numita G. care circula pe platforma de tramvai, cu o viteză de 70 km/h, după ce trecuse peste linia continuă care delimitează partea carosabilă rutieră de platforma de tramvai.

Curtea a observat că opinia separată întocmită de către expertul recomandat de inculpat se află în contradicţie cu materialul probator administrat în cauză, care relevă fără putinţă de tăgadă faptul că victima G. nu a încălcat vreo regulă de circulaţie, neavând posibilitatea de a evita coliziunea cu autoturismul x, accidentul producându-se exclusiv din vina inculpatului. De altfel, opinia exprimată de expertul recomandat de inculpat porneşte de la premise eronate, lipsite de suport probator.

Inculpatul A. a avut o poziţie oscilantă pe parcursul urmăririi penale în privinţa modalităţii de producere a accidentului. Astfel, iniţial a afirmat că atunci când a ajuns la intersecţia cu strada x s-a angajat în traversarea acesteia, autoturismul aflat pe prima bandă s-a oprit şi i-a făcut semn să treacă, iar în momentul în care a încercat să pătrundă în intersecţie, pe banda doi, s-a ciocnit cu autoturismul condus de victimă, care s-a oprit într-un stâlp.

În declaraţia dată în calitate de suspect, numitul A. a adăugat că atunci când a ajuns la intersecţia străzii O. cu strada x, a ieşit să se asigure, iar pe prima bandă a văzut staţionate mai multe taxiuri, motiv pentru care le-a depăşit. În paralel cu acestea se afla o maşină de teren, după care, în timpul când a depăşit-o pentru a se asigura, în sensul de a avea vizibilitate, s-a lovit cu o maşină care venea dinspre Piaţa Timpuri Noi către Piaţa Unirii şi care a ajuns proiectată într-un stâlp. Inculpatul A. a afirmat că intersecţia în care s-a produs accidentul o cunoştea foarte bine, fiind drumul spre casă şi din punctul său de vedere a apreciat că a încercat să se asigure, pătrunzând în intersecţie cu viteză foarte redusă, însă vizibilitatea i-a fost obturată de autoturismele parcate în zonă. .

În faţa instanţei de judecată, inculpatul A. nu a negat faptul că accidentul rutier s-a produs din culpa sa, reiterând însă că a încercat să se asigure în mod corespunzător în momentul pătrunderii în intersecţie, dar nu a avut vizibilitate din cauza unor taximetre parcate în zonă.

Coroborând declaraţiile martorilor oculari R. şi S. cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi cu concluziile raportului de expertiză tehnică auto judiciară, Curtea constată că inculpatul A. nu a respectat semnificaţia indicatorului "Cedează Trecerea", neacordând prioritate autoturismului condus de numita G., cu încălcarea prevederilor art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora "La intersecţiile cu circulaţie dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificaţia indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicaţiile ori semnalele poliţistului rutier."

Curtea a mai reţinut că susţinerea inculpatului referitoare la faptul că vizibilitatea i-ar fi fost obturată de autoturismele parcate în zonă este lipsită de suport probator, însă, chiar şi dacă aceasta ar fi reală, nu ar fi de natură să înlăture culpa inculpatului A. în producerea accidentului rutier. Astfel, potrivit art. 6 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., expresia "acordarea priorităţii" constă în obligaţia oricărui participant la trafic de a nu îşi continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acesta îi obligă pe ceilalţi participanţi la trafic care au prioritate de trecere să îşi modifice brusc direcţia sau viteza de deplasare ori să oprească. Prin urmare, inculpatul ar fi trebuit să înainteze cu o viteză suficient de redusă până în locul în care avea vizibilitate şi apoi să procedeze la traversarea intersecţiei în condiţii de siguranţă, mai ales că ştia foarte bine acea intersecţie, fiind drumul său spre locuinţă, astfel cum el însuşi a afirmat.

Inculpatul a acţionat însă în sens contrar dispoziţiilor legale menţionate anterior, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor R. şi S., ceea ce a determinat acroşarea autoturismului condus de G. şi proiectarea sa în stâlpul de beton pentru susţinerea reţelei electrice pentru tramvaie amplasat pe mijlocul străzii Nerva Traian, cu consecinţa producerii unor leziuni traumatice care au impus transportul victimei cu ambulanţa SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI".

De asemenea, este de netăgăduit faptul că inculpatul A. putea şi trebuia să prevadă că nerespectarea semnificaţiei indicatorului rutier "Cedează Trecerea" poate avea drept consecinţă producerea unui accident rutier, fiind incidente prevederile art. 19 pct. 2 lit. b) C. pen. din 1969.

b. Urmarea imediată (decesul victimei)

Din raportul de intervenţie SMURD şi fişa de urgenţă prespitalicească - paramedic întocmite în urma solicitării de acordare a primului ajutor numitei G. la data de 29.08.2013 rezultă că victima prezenta la momentul intervenţiei o posibilă fractură la membrul inferior drept, cu stare de şoc şi durere lombară, fiind conştientă şi cooperantă. În aceste condiţii, victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI", unde a sosit la ora 11:51, fiindu-i administrat oxigen şi aplicat guler cervical şi atelă femur.

La Spitalul Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI" numita G. a fost predată Unităţii de Primiri Urgenţe, unde după efectuarea triajului, a fost repartizată pe camera de resuscitare, deşi nu necesita resuscitare, întrucât camera de urgenţe majore era foarte aglomerată.

Astfel cum rezultă din foaia de observaţie clinică generală şi din declaraţiile personalului medical, la momentul internării pacienta G. era conştientă, cooperantă, echilibrată hemodinamic şi respirator, nu prezenta leziuni vizibile, nu acuza dureri la nivelul capului, toracelui, membrelor superioare, nu avea ameţeli, stări de comă sau alte semne clinice.

După ce i-a fost făcută o ecografie abdominală şi nu s-au constatat leziuni, pacienta a fost supusă consulturilor interdisciplinare specifice, şi anume neurochirurgie, chirurgie generală şi ortopedie, starea pacientei fiind în continuare stabilă, conştientă, fără a prezenta nicio acuză de genul ameţeală, pierdere de conştienţă, durere de cap. Aceste consulturi interdisciplinare au fost realizate pentru chirurgie generală de martora BB., medic rezident în specialitatea respectivă, martorul I., medic rezident în specialitatea neurochirurgie şi martorul K., medic rezident în specialitatea ortopedie - traumatologie.

În urma acestor consulturi s-a constatat că pacienta prezenta fractură bimaleolară gleznă dreaptă, fractură maleolă posterioară gleznă dreaptă, fractură col peroneu drept fără deplasare, contuzie toracico-abdominală, TCC minor, GCS 15 puncte, fiind transportată pe secţia de ortopedie în jurul orei 14:16.

Pentru vindecarea corespunzătoare a fracturilor produse prin accidentul rutier la glezna dreaptă, numita G. a fost supusă în seara zilei de 28.09.2013, începând cu ora 20:30, unei intervenţii chirurgicale ortopedice, spre sfârşitul căreia a prezentat bradicardie severă, pentru care a necesitat masaj cardiac extern.

În urma manevrelor de resuscitare cordul şi-a reluat activitatea electrică şi mecanică, după care a fost terminată operaţia. Ulterior, numita G. a fost transportată la secţia de terapie intensivă, fiind apoi evaluată din punct de vedere neurochirurgical de doctorul J., care a recomandat o tomografie cerebrală. În urma examenului CT s-a constatat că pacienta prezenta edem cerebral difuz, cazul fiind fără indicaţie neurochirurgicală.

Aceste aspecte au fost inserate în foaia de observaţie clinică generală a pacientei G., care a rămas internată pe secţia de terapie intensivă sub ventilaţie controlată şi monitorizată, iniţiindu-se tratament antidematos cerebral, anticoagulant şi de protecţie cerebrală. În perioada 30.08.2013-06.09.2013, numita G. a rămas pe secţia de terapie intensivă, unde i s-a realizat toaletarea şi pansarea unei plăgi occipitale, a fost supusă unor examene de specialitate, cu stare deosebit de gravă sub suport ventilator şi inotrop pozitiv, tratament anticoagulant protector cerebral şi depletiv. Evoluţia acesteia a fost nefavorabilă - comă GCS 3 - decedând la data de 06.09.2013, ora 02:35.

c. Legătura de cauzalitate dintre fapta culpabilă a inculpatului şi decesul victimei

Curtea a apreciat a fi de necontestat că transportarea la spital a numitei G. a fost determinată de necesitatea tratării leziunilor traumatice suferite în urma accidentului din data de 29.08.2013, însă ceea ce s-a urmărit a se stabili a fost dacă lanţul cauzal dintre aceste leziuni şi moartea victimei survenită la data de 06.09.2013 a fost întrerupt de vreun eveniment sau o intervenţie umană care, independent de rănile provocate de evenimentul rutier şi posibilele complicaţii ale acestora, au condus la rezultatul fatal.

Relevante în privinţa stabilirii legăturii de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată a infracţiunii deduse judecăţii au fost declaraţiile personalului medical din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI" care au avut contact cu victima G., dar şi actele medico-legale emise de Institutul Naţional de Medicină Legală cu privire la cauzele care au determinat decesul acesteia. În continuare, Curtea a analizat aceste mijloace de probă, urmând a stabilili dacă în antecedenţa cauzală care a condus la decesul victimei poate fi reţinută şi contribuţia inculpatului.

Astfel, martora CC., asistent medical principal la Spitalul Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI", care a preluat-o pe numita G. la sosirea la unitatea spitalicească, a declarat că pacienta era o persoană tânără, conştientă, cooperantă, echilibrată hemodinamic şi respirator, care nu prezenta leziuni vizibile, nu acuza dureri la nivelul capului, toracelui, membrelor superioare, nu avea ameţeli, stări de comă sau alte semne clinice, aceasta comunicându-i însă că o doare piciorul. Pacientei i-a fost măsurată tensiunea arterială, fiindu-i monitorizate pulsul şi respiraţia, iar indicatorii erau în limite normale, după care martora CC. i-a pus o branulă pentru recoltarea de sânge în vederea efectuării analizelor.

Martora H., medic primar medicină de urgenţă/medic-şef U.P.U., a discutat de asemenea cu numita G., de care s-a ocupat personal imediat cum a sosit cu ambulanţa, apreciind cazul o urgenţă, un cod galben/roşu, aceasta spunându-i ce s-a întâmplat şi acuzând dureri la nivelul claviculei stângi, a umărului stâng, a genunchiului drept şi a gleznei drepte. I-a comunicat că a purtat centură şi că a fost lovită din spate, fiind proiectată într-un stâlp. Nu a indicat nicio altă acuză şi şi-a manifestat intenţia de a pleca acasă, însă nu i-a fost permis, comunicându-i-se că urmează a se efectua investigaţii. Astfel, i-a fost făcută la pat ecografia abdominală şi nu s-au constatat leziuni, după care, întrucât numita G. necesita realizarea de radiografii, acestea au fost indicate, martora H. solicitând ulterior şi consulturile interdisciplinare şi anume neurochirurgie, chirurgie generală şi ortopedie, starea pacientei fiind stabilă, conştientă, fără a prezenta nicio acuză de genul ameţeală, pierdere de conştienţă, durere de cap .

De altfel, inclusiv lucrătorii de poliţie care s-au deplasat la Spitalul Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI", la Camera de Gardă, au discutat cu numita G., care le-a spus că accidentul de circulaţie s-a produs în jurul orei 11:20, când conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare x pe strada x din direcţia Splaiul Unirii către B-dul x, iar când a ajuns la intersecţia cu strada x a fost tamponată în partea dreaptă spate a autoturismului de către un alt autovehicul, care a pătruns în intersecţie de pe strada x, astfel încât în urma coliziunii vehiculul pe care îl conducea a fost proiectat într-un stâlp din zona mediană a drumului.

În faza de judecată martora H. a reiterat faptul pacienta era conştientă, cooperantă, orientată spaţio-temporal şi că nu prezenta nicio marcă traumatică craniană, adăugând că avea un scor Glasgow 15, adică maximul, ceea ce înseamnă că avea o activitate motorie, verbală şi oculară absolut normală, fără a avea indicaţie de a efectua tomografie computerizată. De asemenea, a menţionat că în situaţia în care un pacient are edem cerebral în evoluţie aceasta prezintă simptome precum: dureri de cap, vărsături, greaţă, ameţeli, pierderea cunoştinţei, amorţirea extremităţilor. A precizat că numita G. nu prezenta niciunul dintre aceste simptome.

Martora BB., medic rezident în specialitatea chirurgie generală, a declarat că în după-amiaza zilei de 29.08.2013 a fost solicitată pentru a efectua un consult de chirurgie generală la o victimă a unui accident rutier, fapt pentru care s-a deplasat la camera de gardă unde a luat anamneza pacientei G.. Aceasta prezenta parametri vitali în limite normale, era conştientă, cooperantă şi a afirmat că a fost victima unui accident rutier, şofer, cu aproximativ cinci ore în urmă. Întrucât a constatat, urmare examinării pacientei şi a actelor medicale existente, că aceasta nu avea leziuni toracice sau abdominale, nu prezenta acuze sau alte leziuni pe care, chiar dacă nu erau specialitatea sa, le nota în foaia de consult, a încheiat consultul, înscriind rezultatul cu recomandarea de reevaluare la nevoie, a anunţat medicul specialist, după care a plecat, iar pacienta a rămas în grija personalului de la camera de gardă.

Martorul I. a declarat în cursul urmăririi penale că în anul 2013 era rezident în anul VI şi activa la Spitalul Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI", specialitatea neurochirurgie, iar în ziua de 29.08.2013 a fost chemat la camera de gardă, la compartimentul urgenţe, unde a găsit-o pe numita G., care stătea într-un fotoliu rulant. După ce a verificat radiografiile pacientei şi a observat că nu prezintă fracturi la nivelul coloanei vertebrale a purtat o discuţie cu aceasta, în urma căreia a constatat că nu prezintă dureri în zona coloanei vertebrale sau a capului. Totodată, i-a verificat pupilele şi a constatat că sunt egale şi intermediare, a verificat deficitele motorii de la membrele superioare şi membrul inferior stâng pentru că a luat la cunoştinţă că avea o fractură la membrul inferior drept şi i-a palpat zona capului, fără a identifica vreun hematom epicranian sau plăgi ale scalpului, iar numita G. nu a acuzat durere în momentul examinării.

Martorul I. a declarat că numita G. i-a comunicat că nu are greţuri, vărsături, pierderi de conştienţă, aceasta confirmându-i şi faptul că a purtat centura de siguranţă la momentul producerii evenimentului rutier. După ce a terminat partea de anamneză şi consult neurologic, discuţia purtându-se într-un mod coerent, pacienta nu era afazică, ci perfect conştientă, în jurul orei 13:27 martorul I., care nu s-a pătat de sânge cu prilejul examinării, şi-a înscris în foaia generală de observaţie rezultatul consultului şi nu a mai avut contact cu această pacientă ce a rămas la camera de gardă.

În faza de judecată martorul şi-a menţinut, în esenţă, declaraţia dată în cursul urmăririi penale, susţinând că pacienta nu avea leziuni posttraumatice cu indicaţii neurochirurgicale la momentul examinării, motiv pentru care consideră că plaga de scalp din regiunea occipitală constatată prin actele medico - legale a survenit ulterior, cu atât mai mult cu cât medicul anestezist M. nu a consemnat la consultul preanestezic existenţa unei astfel de plăgi. În acest context, a învederat că această plagă probabil a fost cauzată de transportarea în mod necorespunzător a pacientei de la masa de operaţie până la masa unde se efectua examenul computer tomograf, având în vedere şi faptul că pacienta era obeză, existând posibilitatea ca aceasta să se fi lovit cu capul de masa de la CT, care este foarte dură. Totodată, martorul I. a menţionat că această plagă nu putea cauza decesul.

Referitor la starea numitei G. prezintă relevanţă şi declaraţiile martorei DD., colegă de serviciu a acesteia, care a arătat că victima era perfect conştientă, nu avea ameţeli, vărsături, nu tremura, era speriată şi vânătă de la centura de siguranţă. Martora nu a văzut ca numita G. să prezinte leziuni deschise care să sângereze, însă nu putea să-şi mişte glezna, întrucât avea o fractură. De asemenea, martora a însoţit-o peste tot la examinări şi a rămas în spital, întrucât s-a hotărât internarea acesteia.

Martorul K., medic rezident în specialitatea ortopedie - traumatologie la Spitalul Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI", de gardă în data de 29.08.2013, a relatat că în ziua respectivă, la solicitarea colegilor de la urgenţe, a examinat-o pe pacienta G., care a fost adusă la spital în jurul prânzului. Potrivit declaraţiei martorului K., numita G. era conştientă, cooperantă, veselă, şocată că se afla în acea stare şi i-a spus că are dureri la nivelul gleznei drepte. În urma examinării radiografiilor şi a discuţiilor cu numita G. a constatat că aceasta prezenta fractură bimaleolară gleznă dreaptă, fractură maleolă posterioară gleznă dreaptă, fractură col peroneu drept fără deplasare, victimă a unui accident rutier afirmativ(şofer), contuzie toracico-abdominală, TCC minor, GCS 15 puncte, ultimele două elemente fiind preluate de la colegii care au examinat această pacientă. Întrucât primele două elemente prezentau o indicaţie chirurgicală, deoarece fără această intervenţie fracturile respective nu s-ar fi vindecat în mod corespunzător, fiind afectată articulaţia gleznei şi implicit mersul pacientei, i-a adus la cunoştinţă aceste aspecte în prezenţa soţului, partea civilă D., i-a explicat în ce constă operaţia, riscurile aferente intervenţiei chirurgicale şi modalitatea ulterioară de recuperare, inclusiv varianta tratamentului non-chirurgical.

Numita G. a optat pentru internare şi intervenţie chirurgicală, orice fractură fiind apreciată ca o intervenţie de urgenţă în sensul că, dacă starea pacientului o permite, aceasta trebuia rezolvată cât mai repede, având în vedere consecinţele. În situaţia în care se constată leziuni mai grave, atunci acestea prezentau prioritate şi ulterior se rezolva şi fractura. Întrucât la data respectivă numitul K. era rezident de anul III, acesta a prezentat cazul medicului - şef de gardă, doctor L., care a decis internarea pe secţia de ortopedie. I-a aplicat numitei G., cu ajutorul personalului de la camera de gardă, o imobilizare gipsată gambiero - podală provizorie până la intervenţia chirurgicală, starea pacientei rămânând aceeaşi. Martorul K. şi-a scris rezultatul consultului în foaia de observaţie generală - fila x, iar pacienta G. a fost transportată pe secţia de ortopedie în jurul orei 14:16.

Martorul L., medic primar având specializarea ortopedie-traumatologie, a declarat că în ziua de 29.08.2013 a fost informat, după prânz, de către medicul rezident K. că a examinat-o pe numita G., victima unui accident rutier, care prezintă o fractură de gleznă, fiindu-i făcute toate consultaţiile interdisciplinare, chirurgie, neurologie şi ortopedie, fără patologie, aceasta urmând a rămâne în spital până a doua zi, sub supraveghere, când urma a i se efectua o reevaluare. Deoarece pacienta prezenta o fractură bimaleolară, evidenţiată radiologic, a fost internată pe secţia de ortopedie, cu precizarea că dacă în intervalul 11:30-14:16, când a fost internată la ortopedie, pacienta ar fi prezentat şi alte leziuni ori manifestări ale acestora, nu s-ar fi decis în acest sens.

Martorul L. a declarat că o fractură de tipul celei constatate trebuie operată pentru că era o fractură cu deplasare şi indicaţia de elecţie era chirurgicală. I-a explicat numitei G., care era perfect conştientă, variantele de tratament, în prezenta soţului şi a unei colege, hotărând asupra intervenţiei chirurgicale, motiv pentru care a solicitat consultul preanestezic. În ceea ce priveşte accidentul de circulaţie, numita G. i-a spus că se afla într-o maşină micuţă şi a fost proiectată într-un stâlp, fiindu-i prins piciorul drept de pedală.

Fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti, martorul L. a arătat că intervenţia chirurgicală era cea mai adecvată modalitate de tratament, în caz contrar existând posibilitatea ca pacienta să rămână cu complicaţii specifice fracturii. Totodată, a adăugat că dacă nu ar fi fost efectuată operaţia pacienta putea face embolie, ca urmare a acumulării de sânge în zona afectată, precizând că a hotărât să efectueze intervenţia chirurgicală în aceeaşi zi în considerarea faptului că evoluţia ulterioară ar fi fost mai bună şi pentru confortul pacientei.

A mai declarat că în timpul masajului cardiac medicul anestezist a descoperit că pacienta avea o plagă de aproximativ 2 cm la nivel occipital, fiind chemat chirurgul plastician pentru a consulta pacienta în legătură cu acea plagă. Totodată, a precizat că pacienta nu i-a spus că ar fi avut acea plagă şi nu acuza nicio altă durere în afară de cea de la gleznă.

Consultul preanestezic a fost realizat de către doctorul M., medic primar ATI la Spitalul Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI", având specializări ca medic anestezist şi ca medic de terapie intensivă. Aceasta a relatat că în ziua de 29.08.2013, începând cu ora 13:30 se afla în spital, de gardă, împreună cu doctor EE., fiind sunată după-amiază de medicul ortoped L., care i-a expus cazul telefonic şi i-a solicitat să vadă pacienta pe care urma să o opereze în acea zi. După ce şi-a terminat activităţile în care fusese implicată, martora a stat de vorbă cu pacienta identificată în persoana numitei G., aceasta spunându-i că a fost victima unui accident rutier, maşina sa fiind lovită din spate şi aruncată într-un stâlp, cu balans, cu centură de siguranţă pusă, fractura bimaleolară producându-se ca urmare a impactului cu podeaua maşinii.

Martora M. a afirmat că i-a făcut anamneza, punându-i întrebări pentru a afla antecedentele personale şi heredo-colaterale şi a întrebat-o când a servit prima şi ultima masă şi dacă are alergii, apoi i-a efectuat examenul fizic şi pe aparate: respirator, cardiovascular, digestiv, renal, locomotor şi sistem nervos central. În urma examenului fizic a constatat leziuni tegumentare multiple, ţesut adipos bine dezvoltat, obezitate I spre II şi edem al membrului inferior drept pentru care se afla în sala de operaţie. Din punct de vedere neurologic, numita G. era perfect conştientă şi cooperantă, fără deficite neurologice, cu pupile egale şi reflexe normale. După examenul fizic, martora M. a declarat că a verificat foaia de observaţie a pacientei, a studiat analizele de laborator, traseul EKG şi aspectul radiografiei pulmonare şi examenele efectuate anterior, menţionând în urma consultului preanestezic cele constatate în fişa de anestezie: pacientă în vârstă de 26 ani, victimă a unui accident rutier(şofer), conştientă, agitată, respiră spontan eficient, murmur prezent bilateral SpO2 99%, stabilă hemodinamic, TA = 110/60 MmHg, AV 74/min, multiple contuzii şi excoriaţii la nivel toraco-abdominal, scalp occipital, membre, bazin, sacru, edem al membrului inferior drept, leucocitoza 18000 risc ASA 2 urgenţă, obezitate Grad I/II, se tentează rahi-anestezie, pacienta nu colaborează, solicită anestezie generală. Martora M. a apreciat că intervenţia chirurgicală reprezintă urgenţă, deoarece fractura prin ea însăşi este o urgenţă şi se intervine chirurgical pentru a preîntâmpina eventualele complicaţii ulterioare, inclusiv durere.

În jurul orei 20:30, după ce anterior medicul anestezist M. şi-a dat acordul şi sala de operaţie era pregătită, pacienta G. monitorizată complet - puls, tensiune, traseu EKG şi saturaţie oxigen în vase capilare, s-a intrat în operaţie, la care a participat medicul ortoped L., medicul rezident K., doctorul anestezist M., asistentele de anestezie Z. şi AA. şi asistenta de ortopedie X.. Iniţial, având în vedere natura operaţiei, martora M. a arătat că a optat pentru rahianestezie, dar nu a putut folosi acest tip de anestezie din cauza ţesutului adipos şi a durerilor acuzate de numita G., iar după ce pacienta şi-a dat acordul a decis să efectueze anestezie generală cu intubaţie orotraheală de tip balansat, pacienta fiind în acest timp conştientă. După ce i-a administrat anestezia generală, a dispus inducţia cu medicaţie aferentă, cu preoxigenare, făcând manevra de intubaţie orotraheală fără dificultăţi, moment din care numita G. a fost controlată cu parametrii ventilatori stabiliţi personal pe aparatul de anestezie. Martora M. a arătat că împreună cu asistentele de anestezie Z. şi AA., care au aplicat medicaţia scrisă în foaia de anestezie şi indicată de medicul anestezist, au rămas în sală alături de pacienta G..

Din declaraţiile personalului medical implicat în intervenţia chirurgicală reiese că spre sfârşitul acesteia aparatul de anestezie a semnalat o scădere dramatică şi bruscă a activităţii cardiace a pacientei. Astfel, martorul L. a relatat că în timp ce pacienta se afla sub anestezie generală a făcut o incizie de un centimetru la vârful maleolei externe, iar apoi a introdus o broşă sub control PP. asigurat de martora X., asistent medical generalist, perioadă în care pacienta era supravegheată de doctorul anestezist şi asistentele de specialitate. După introducerea broşei s-a activat sistemul de alarmare al aparatului de anestezie, care semnala bradicardie.

Martorii K., L., X., Z. şi AA. au declarat că, la solicitarea medicului anestezist M., asistentele Z. şi AA. i-au administrat intravenos 1 mg atropină conform protocolului şi pentru că pacienta nu a răspuns, din contră pulsul a continuat să se diminueze, s-a trecut la etapa următoare a protocolului, respectiv administrarea a 1 mg de adrenalină şi iniţierea masajului cardiac extern. Acesta a fost realizat de toţi cei prezenţi, inclusiv de medicul ortoped şi martora EE., medic primar ATI, de gardă la acea dată solicitată potrivit protocolului, tocmai pentru a fi siguri că este eficient. În tot acest timp ventilaţia cu oxigen era de 100% pe tub, iar cordul şi-a reluat activitatea electrică şi mecanică după 3-5 minute de resuscitare, potrivit declaraţiei martorei M., obţinând ritm sinusal, tahicardic 110 bătăi pe minut şi o primă tensiune arterială de 150 cu 100.

Referitor la intervalul de timp scurs de la momentul iniţierii manevrelor de resuscitare şi până când victima şi-a reluat activitatea cardiacă, martora EE. l-a estimat în declaraţia dată în faza de judecată la aproximativ 5-10 minute.

Martora M. a declarat că pacientei G. i s-a mai pus o perfuzie, i s-a administrat tratamentul de susţinere volemică şi reechilibrare hidroelectrolitică şi acido-bazică, precum şi neurotrope intravenos. De asemenea, a iniţiat tratamentul antiedem cerebral, după care a fost terminată operaţia. Martora M. a declarat că în condiţii de stabilitate hemodinamică şi ritm sinusal cardiac, fără tulburări de ritm sau de conducere, a antagonizat anestezicele administrate intraoperator, pacienta nu şi-a revenit complet, însă şi-a reluat respiraţia spontană, prezentând pupile miotice. A păstrat oxigenarea prin sonda de intubaţie orotraheală pe perioada transportului în ATI, plecând din sala de operaţie cu monitorul portabil şi pacienta monitorizată complet.

În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, martora M. a susţinut că în timpul efectuării operaţiei a stat în permanenţă lângă chirurgul ortoped şi că nu a observat să existe alte incidente intraoperatorii în afara stopului cardiac. De asemenea, a afirmat că pacienta nu a avut nicio reacţie alergică sau de altă natură la administrarea anesteziei şi nu au existat incidente din perspectiva modalităţii de administrare a anesteziei.

Martora M. a arătat că după ce numita G. a fost transportată la secţia de terapie intensivă a solicitat o reevaluare neurochirurgicală realizată de doctorul J., care a recomandat o tomografie cerebrală. În aceste condiţii pacienta a fost transportată la tomograf, conectată la aparate, i s-a făcut examenul şi după ce a revenit la ATI doctorul J. a văzut rezultatul şi pacienta, stabilind că are edem cerebral difuz.

Referitor la incidentul cardiac intervenit în timpul operaţiei martora M. a precizat că şi-a pus mai multe probleme de diagnostic, cum ar fi: contuzie miocardică, suspiciune de leziune de trunchi cerebral prin leziune vertebro-bazilară, trombembolie pulmonară, leziuni axonale difuze, leziuni cerebrale primare sau secundare cu hipertensiune craniană, dar din triada HIC lipsea hipertensiunea.

În declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, martora a arătat că a solicitat opiniile altor medici neurochirurgi referitor la cauza producerii edemului cerebral, iar opiniile acestora au fost diferite. Astfel, profesorul QQ. a opinat că este vorba despre un accident embolic de sânge sau grăsimi, iar profesorul RR. a apreciat că este vorba de o tromboză vertebro-bazilară produsă în urma traumatismului la care pacienta a fost supusă.

A precizat martora că nu a observat nici înainte şi nici în timpul operaţiei ca pacienta să prezinte leziuni la nivelul capului, însă după efectuarea tomografiei cerebrale, în cursul nopţii, a observat că cearşaful se pătase de sânge care provenea de la o leziune aflată în zona occipitală, motiv pentru care a solicitat prezenţa medicului plastician, care a toaletat rana. A precizat că nu poate spune care erau dimensiunile acelei leziuni şi nici care a fost cauza producerii sale, însă pacienta prezenta mai multe leziuni superficiale la nivelul pielii, inclusiv pe faţă.

De asemenea aceasta a adăugat următoarele: "În experienţa mea, nu am întâlnit ca în cazul unei intervenţii chirurgicale la gleznă pacientul să sufere o embolie pulmonară masivă. Au existat situaţii în care pacienţii au făcut stop cardiac şi nu au răspuns manevrelor de resuscitare fără a cunoaşte cauza producerii sale şi există posibilitatea ca în urma examenului medico legal să se fi constatat că embolia pulmonară a cauzat această stare a pacientului, însă nu cunosc un caz concret în acest sens. Pe perioada resuscitării pacientei, aceasta nu a mai fost ventilată mecanic, eu personal am ventilat-o manual, având în vedere că acesta este protocolul recomandat. În perioada degradării stării de sănătate a pacientei, nu am identificat semnele unei tromboembolii pulmonare masive. Manevrele de resuscitare nu tratează obstrucţia mecanică a vaselor de sânge apărută în urma unei embolii, însă, ca urmare a comprimării cordului, particula de grăsime sau de sânge poate fi împinsă la periferia plămânului. Embolia pulmonară s-a produs la sfârşitul operaţiei, iar după aceea plămânul s-a adaptat, embolia ameliorându-se. Practic lipsa de oxigenare a creierului a existat la momentul finalizării operaţiei.

Manevrele de resuscitare nu pot provoca prezenţa embolilor graşi în plămâni, însă în situaţia fracturării coastelor, ca urmare a manevrelor de resuscitare, prezenţa acestora în plămâni este posibilă. Nu cred însă că în cazul de faţă pacienta a prezentat fracturi de coastă. De asemenea, precizez că substanţele administrate pacientei prin perfuzii nu puteau produce embolie grăsoasă, nefiind vorba de grăsimi administrate."

Martorul J. a declarat că a văzut pacienta G. la ora 22:30, fiind solicitat de medicul anestezic, doctor M., pentru un consult, pacienta fiind decerebrată, intubată orotraheal, ventilată mecanic, la terapie intensivă. A recomandat un CT cerebral şi în urma examenului a interpretat rezultatul în sensul că pacienta prezenta edem cerebral difuz posthipoxic netraumatic, moment din care nu a mai avut contact cu acea pacientă, cazul fiind fără indicaţie neurochirurgicală.

Aşadar, din declaraţiile martorilor CC., H., BB., I., DD., K., L. şi M., persoane care au luat contact cu victima G. în intervalul de când aceasta a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI" şi până la introducerea sa în sala de operaţii în vederea efectuării intervenţiei chirurgicale ortopedice, dar şi din foaia de observaţie clinică generală, rezultă că pacienta era conştientă, cooperantă, nu prezenta stări de ameţeală, greţuri, vărsături sau alte simptome specifice unor traumatisme cranio-cerebrale sau la nivelul coloanei vertebrale, nu prezenta leziuni vizibile şi nici nu acuza dureri la nivelul capului. Starea bună în care se afla pacienta este relevată şi de scorul pe scala Glagow menţionat în foaia de observaţie clinică generală (GCS - 15, adică scorul maxim).

Practic, singurele leziuni semnificative constatate de către personalul medical au fost fracturile la nivelul membrului inferior drept, respectiv fractură bimaleolară gleznă dreaptă, fractură maleolă posterioară gleznă dreaptă şi fractură col peroneu drept fără deplasare. De asemenea, în foaia de observaţie clinică generală s-a consemnat şi faptul că pacienta prezenta un traumatism cranio-cerebral minor (de grad 0, care a fost constatat şi la necropsie şi care, dacă nu se asocia cu alte leziuni, nu prezenta risc vital şi nu ar fi condus la internarea pacientei, astfel cum rezultă din opinia medicului neurochirurg ataşată la avizul Comisiei Superioare Medico-Legale nr. E1/4920/2016 din 14.02.2018 - filele x DUP).

În mod evident, lanţul cauzal care a condus la decesul victimei G. nu poate fi în mod corect stabilit în lipsa unei analize detaliate a actelor medico-legale emise de Institutul Naţional de Medicină Legală, astfel încât, dată fiind relevanţa lor probatorie deosebită, concluziile acestora urmează a fi prezentate pe larg în continuare în ordinea cronologică a emiterii lor.

Astfel, potrivit certificatului medical constatator al decesului nr. 1144 eliberat de INML "MINA MINOVICI" Bucureşti la data de 06.09.2013 cauzele decesului numitei G. produs în Spitalul Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI" sunt insuficienţă cardio - respiratorie acută, bronhopneumonie, edem cerebral masiv, politraumatism prin accident rutier cu fractură gambă dreaptă (operat) - fila x DUP.

Prin raportul medico-legal de necropsie nr. A3/1144/2013 al INML "MINA MINOVICI" Bucureşti s-a evidenţiat că "moartea numitei G. de 26 ani a fost violentă. Aceasta s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute centrale prin encefalopatie postanoxică cu edem cerebral consecutiv consecinţa emboliei lipidice pulmonare (diagnosticată histopatologic) cu stop cardio-respirator (bradiasistolă severă) intraoperator resuscitat, cu evoluţie neurologică gravă şi bronhopneumonie. Leziunile traumatice constatate la autopsie (pct. c şi d din Capitolul III al raportului) s-au putut produce printr-un mecanism complex în circumstanţele unui accident rutier (din datele de anchetă conducător auto) posibil lovire cu şi de corpuri dure şi au legătură de cauzalitate indirectă cu decesul."

Prin ordonanţa nr. 112/P/2014 din 19.03.2015 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus efectuarea unui supliment de expertiză medico-legală de către acelaşi expert din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti. S-a stabilit astfel ca expertul să precizeze dacă tratamentul medical a fost corect indicat şi aplicat în cazul numitei G., mai exact dacă se pot reţine deficienţe sub aspect medical şi dacă embolia grasă putea fi prevenită, având în vedere leziunile traumatice .

INML "MINA MINOVICI" Bucureşti a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti raportul medico-legal de necropsie - completare nr. A3/1144/2013 prin care s-a menţionat că "analiza documentaţiei medicale pusă la dispoziţie nu relevă deficienţe de diagnostic şi tratament ale practicii medicale curente. Embolia grasă se produce cel mai frecvent la 24-72 de ore după un traumatism cu fractură de os lung, forme fulgerătoare la câteva ore după accident sunt mai rare. Clinic se manifestă cu insuficienţă respiratorie acută, manifestări neurologice(până la comă), disfuncţie renală, etc. Diagnosticul clinic este de excludere, iar cel paraclinic este nespecific. Nu există tratament specific, măsurile recomandate fiind suportive. Rata de mortalitate este de 10-20%. La autopsie examenul macroscopic nu evidenţiază elemente sugestive, examenul microscopic, pe proba recoltată din apexul pulmonar şi colorată special(SUDAN; SCHARLACH) pune în evidenţă picături de grăsime în capilarele pulmonare. Diagnosticul clinic este de excludere, iar cel paraclinic este nespecific. Nu există tratament specific, măsurile recomandate fiind suportive. Rata de mortalitate este de 10-20%. La autopsie examenul macroscopic nu evidenţiază elemente sugestive, examenul microscopic, pe proba recoltată din apexul pulmonar şi colorată special(SUDAN; SCHARLACH) pune în evidenţă picături de grăsime în capilarele pulmonare."

Prin adresa nr. x/02.10.2015 Comisia de Avizare şi Control al actelor medico-legale din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti a învederat că nu avizează concluziile raportului medico-legal de necropsie, astfel încât organele de urmărire penală au dispus efectuarea unei noi expertize pentru a stabili în mod concret leziunile constatate, legătura de cauzalitate între aceste leziuni şi moartea numitei G., dacă pe tot parcursul internării în Spitalul Clinic de Urgenţă "BAGDASAR ARSENI" de la 29.08.2013 până la 06.09.2013 au existat deficienţe în stabilirea diagnosticului, indicaţia intervenţiei chirurgicale, medicaţia trasată şi aplicată susnumitei, cauza reală a decesului şi dacă există legătură de cauzalitate între deces şi acordarea asistenţei medicale.

Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x a concluzionat următoarele:

"- moartea numitei G. a fost violentă, felul morţii fiind determinat de cauza iniţială a decesului prin edem medular ascendent extins intracerebral difuz accentuat, obiectivat imagistic la examen CT cerebral din 29.08.2013, complicat cu fenomene ischemice acute de trunchi cerebral instalate clinic şi obiectivate CT cerebral la 31.08.2013, prin insuficienţă circulatorie vertebrobazilară şi tendinţa de angajare cerebeloasă sub terapie intensivă în condiţii de monitorizare a stării de comă profundă cu tetraplegie instalată la circa 35 ore de la internare;

- între leziunile traumatice tanatogeneratoare, vertebro - medulare cervicale, complicate neurologic în evoluţie cu edem medular ascendent şi cerebral difuz obiectivat imagistic, tetraplegie, comă profundă şi ischemie acută de trunchi cerebral şi cauza decesului numitei G. există legătură de cauzalitate indirectă, moartea survenind prin complicaţii neurologice ale TVM cervical instabil cu interesare de părţi moi cervicale, leziune neurologică mielică şi disfuncţie severă cardiorespiratorie de origine centrală şi periferică bronhopneumonică, asociată în final unei embolii pulmonare lipidice capilare focale;

- nu se poate stabili legătură de cauzalitate cu decesul nici faţă de stopul cardiac resuscitat în timp optim, fără elementele medicale obiective ale unei encefalopatii hipoxice şi nici faţă de embolia lipidică pulmonară focală evidenţiată necropsic după o săptămână de supravieţuire şi a cărei cauză cel mai probabil a fost starea septică cu punct de plecare bronhopulmonar apărută tardiv pe fondul disfuncţiei respiratorii de origine mielică şi a unor modificări distrofice hepatice, producând modificări ale stării fizico-chimice ale lipidelor sanguine prin apariţia unor microvezicule insolubile (chilomicroni);

- examenul CT cerebral la internarea în spital şi implicit în perioada preoperatorie era util putând evidenţia edemul cerebral sau alte aspecte patologice cerebrale chiar dacă simptomatologia şi nici investigaţiile imagistice ulterioare CT cerebrale nu au confirmat un traumatism cranio-cerebral;

- erau necesare în scopul stabilirii diagnosticului complet al victimei politraumatizate efectuarea de radiografii ale coloanei vertebrale cervicale pentru excluderea unui traumatism vertebromedular, fie el chiar cu leziuni inaparente;

- nu există legătură de cauzalitate între plaga superficială a scalpului occipital, cu menţiunea că evidenţierea ei precoce, cu ocazia internării, ar fi putut sugera prin însăşi existenţa unei mărci traumatice, posibilitatea unui TVM sau TCC;

- diagnosticul de evaluare până la momentul stabilirii indicaţiei operatorii ortopedice a fost în concordanţă cu simptomatologia săracă în elemente neurologice;

- intervenţia chirurgicală ortopedică a fost corect indicată şi realizată;

- incidentul bradicardic urmat de stop cardiac survenit către sfârşitul intervenţiei de osteosinteză a gleznei drepte nu a fost consecinţa unei embolii lipidice pulmonare, aceasta survenind după circa o săptămână de supravieţuire şi în condiţiile unui sepsis cu punct de plecare bronhopulmonar, diagnosticul de encefalopatie postanoxică fiind infirmat de datele clinice, CT cerebral şi examenul histopatologic necropsic;

- embolia lipidică pulmonară capilară focală care, în cazul de faţă nu putea fi prevenită, descoperită după necropsie la examenul histopatologic şi fără manifestări clinice specifice a reprezentat o surpriză necropsică ilustrând un epifenomen clinic final, cu bronhopneumonie în focare confluente, unele abcedate, ceea ce atesta starea de sepsis pulmonar urmare disfuncţiei severe cardio-respiratorii din cadrul fenomenelor compresive cu tendinţa de angajare cerebeloasă şi ischemie de trunchi cerebral consecinţa insuficienţei circulatorii vertebro-bazilare şi a edemului medular ascendent extins difuz la nivelul creierului, obiectivat de examenele CT cerebral;

- majoritatea leziunilor traumatice din cadrul politraumatismului rutier nu au avut potenţial tanatogenerator prin ele însele în ansamblu şi nici în mod individual, leziunea tanatogeneratoare fiind edemul medular ascendent extins cerebral difuz obiectivat la examenul CT din 29.08.2013 şi ulterior complicat cu manifestări neurologice: bradicardie severă, ischemie în trunchi cerebral şi disfuncţie respiratorie gravă mixtă consecinţă a unui TVM cervical instabil cu leziuni predominant de părţi moi, paucisimptomatic neurologic iniţial;

- anestezia generală aplicată după tentativa de rahianestezie s-a efectuat conform fişei de anestezie fără contraindicaţii, riscul anestezic fiind de gradul II;

- incriminarea unei embolii lipidice pulmonare în primele ore de la accidentul rutier ca urmare a substanţelor anestezice de tip halogenat pe fondul leziunilor hepatice preexistente de tipul steatozei, precum şi obezitatea pacientei nu este susţinută de elemente medicale obiective - clinice, paraclinice şi anatomo-patologice;

- pentru osteosinteza efectuată pentru fractura echivalent bimaleolară a gleznei dreapta indicaţia operatorie era absolută şi necesară prevenirii unor complicaţii tardive şi a instabilităţii articulare inclusiv pentru prevenirea pseudoartrozei maleolotibiale şi peroniere distale;

- incidentul intraoperator nu este atestat de datele medicale obiective ca fiind cauzat de intervenţia chirurgicală sau de procedura anestezică;

- numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea în condiţiile unei evoluţii normale a unei astfel de leziuni ar fi fost de 70 -80 zile de îngrijiri medicale;

- exceptând leziunile traumatice nediagnosticate ca reprezentând un TVM cervical instabil cu leziuni de părţi moi şi fenomene neurologice tardiv instalate, insuficient investigat imagistic, celelalte leziuni traumatice din cadrul politraumatismului rutier, nu au avut potenţial generator prin ele însele şi nici în mod individual;

- deficienţele în acordarea asistenţei medicale din cursul spitalizării în perioada 29.08.2013 - 06.09.2013, menţionate la răspunsul la obiective, nu au fost de natură a favoriza evoluţia gravă şi decesul victimei în condiţiile unei leziuni rahidiene înalte (cervicale) cu o evoluţie neurologică complexă şi gravă."

Prin adresa nr. x/2015 din data de 26.02.2016, Comisia de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti a comunicat că nu avizează concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală nr. x/17.02.2016 efectuat de INML "MINA MINOVICI" Bucureşti privind pe numita G., recomandând avizul Comisiei Superioare Medico - Legale care dispune de opinii de specialitate ale unor reputaţi specialişti. Comisia de avizare şi control a reţinut în susţinerea acestui punct de vedere următoarele aspecte:

"- cazul nu beneficiază de o analiză abductivă ce este specifică expertizei medico-legale prin care se reconstituie împrejurările iniţiale pornind de la starea prezentă ceea ce în acest caz ar fi presupus să se înceapă de la analiza obiectivă de la momentul şi cauza stopului cardio-respirator ce a survenit în timpul intervenţiei anestezice şi chirurgicale;

- aspectele traumatice vertebro-medulare care centrează explicaţiile mecanismelor tanatogeneratoare din concluzii nu sunt documentate nici clinic ca diagnostic sau evoluţie în spital şi nici necropsic, astfel încât apar lipsite de suport;

- investigaţiile anatomo-patologice ce au fost realizate oferă date obiectiv ştiinţifice care însă nu sunt preluate în analiza cazului."

La dosarul cauzei a fost ataşat şi punctul de vedere formulat de expertul parte al inculpatului A., conf. univ. dr. W., medic primar legist, în cuprinsul căruia a arătat că tabloul clinico-paraclinic şi lezional, precum şi actul chirurgical intrinsec exclud cauza decesului asociabilă actului chirurgical, fondului patologic sau traumatic asociat sau şocului chirurgical. A arătat că moartea numitei G. s-a datorat encefalopatiei posthipoxic-ischemice consecutive unui stop cardio-respirator survenit intraanestezic, resuscitat tardiv cu edem cerebral postanoxic sever consecutiv, progresiv, cu fenomene de hipertensiune intracraniană şi de angajare tronculară şi hemoragie subsecventă acestora, complicată terminal cu bronhopneumonie, fără a putea susţine cauza stopului cardio-respirator în mod obiectiv, pe baza documentaţiei înaintate. În plus, a susţinut că este improbabilă contribuţia emboliei grase decelate necropsic în tanatogeneză, având în vedere absenţa oricărui criteriu diagnostic pentru aceasta pe durata supravieţuirii, aspectul decelat histopatologic aparţinând cel mai probabil unor intravazări în fluxul sanguin, fără impact clinic, de măduva osoasă din focarele de fractură sau în urma manevrelor de masaj cardiac iterative, dar fără a avea impact în geneza stopului cardio-respirator ce constituie cauza determinantă a decesului.

Expertul parte a arătat că etiologia acestui stop se regăseşte cel mai probabil, fără a exista însă posibilitatea obiectivării în absenţa documentaţiei medicale, în complexul potenţial de risc al actului anestezic prin contribuţia independentă sau cumulată a circumstanţelor legate de medicaţie, tehnică şi ale căror consecinţe nefavorabile sunt în mod uzual îndepărtate precoce prin ajustări prompte de îndată ce sunt semnalate, care însă în cazul de faţă nu pot fi susţinute/infirmate.

Leziunile traumatice constatate la examenul necropsic incluzând şi plaga epicraniană nu au fost în legătură cu cauza medicală a decesului şi nu au pus în primejdie viaţa victimei. Expertul parte nu a reţinut în opinia formulată deficienţe de tactică sau tehnică chirurgicală ortopedică, însă a precizat că embolia grasă nu a avut nicio contribuţie în tanatogeneză.

În final, acesta a subliniat imposibilitatea stabilirii cauzei reale şi cert obiectivabile/obiectivate a stopului cardio-respirator survenit intraanestezic, cheia de boltă a tanatogenezei în acest caz, dar existând indicii puternice privind originea ei în lipsa de supraveghere şi posibil management al anesteziei, ceea ce, a apreciat că ar putea constitui o abatere de la normele de bună practică medicală şi în legătură de cauzalitate cu decesul, astfel încât moartea numitei G. ar putea fi interpretată ca violentă prin contribuţia îngrijirilor medicale deficitare.

Comisia Superioară Medico - Legală de pe lângă INML "MINA MINOVICI" Bucureşti a comunicat prin avizul nr. x/2016 din data de 02.11.2016 următoarele concluzii:

"- moartea numitei G. a fost violentă;

- ea s-a datorat unor cauze concuratoare reprezentate de edemul cerebral(confirmat imagistic, necropsic şi histopatologic) şi embolia grasă pulmonară(confirmată histopatologic);

- leziunile traumatice prezentate de victimă s-au putut produce prin lovire de corpuri/planuri dure din interiorul autovehiculului în care se afla, urmare a unei decelări bruşte, cât şi prin torsiunea gambei drepte cu piciorul fixat, în condiţiile unei accident rutier;

- excoriaţia malară stângă şi plaga occipitală dreaptă(constatate cu ocazia necropsiei), ţinând cont de dinamica accidentului rutier şi localizarea acestora pe planuri diametral opuse, s-au putut produce, cel mai probabil, prin hiperflexia/hiperextensia extremităţii cefalice urmată de lovire de corpuri dure din interiorul autovehiculului, ce ar putea explica apariţia edemului cerebral ce a constituit cauza decesului;

- între leziunile traumatice şi deces există o legătură de cauzalitate indirectă prin apariţia complicaţiilor. Deci, între leziunile produse urmare a accidentului rutier şi deces există o legătură de cauzalitate prin modificările structurale de părţi moi pe care le poate produce mişcarea de forfecare la nivel cervical, modificări care nu au totuşi un suport imagistic în acest sens, dar nici nu pot fi excluse. Mecanismul de producere al accidentului(decelerare bruscă cu mişcări de pendulare a extremităţii cefalice) putea genera leziuni cervicale ale părţilor moi care să inducă o instabilitate a acestei zone, edem şi compresie medulară, cu manifestări la distanţă - ore. Pendularea creierului în cutia craniană poate genera edem general progresiv care să determine o bradicardie severă prin hipertensiune intracraniană. Edemul cerebral evidenţiat postoperator poate fi datorat atât mecanismului prezentat anterior, cât şi hipoxiei secundare stopului cardiac, cel mai probabil o sumare a celor două cauze. Leziunea produsă de accidentul rutier care a impus intervenţia ortopedică poate avea o legătură cauzală indirectă, odată ce a fost generată o leziune care necesită intervenţie chirurgicală, în acel moment sunt asumate de către echipa anestezico-chirurgicală şi de pacient posibile complicaţii care nu ţin de eroarea echipei medicale, ci de leziunea propriu zisă şi intervenţia asupra ei (trombembolie pulmonară, embolie grăsoasă, reacţie anafilactică severă etc);

- este evident că actul anestezic a fost corect, aşa cum este reflectat de documentele medicale şi de declaraţiile martorilor şi de asemenea, actul chirurgical ortopedic a fost indicat şi efectuat conform protocoalelor medicale. Stopul cardiac intraoperator petrecut la distanţă de inducţia anestezică nu poate fi produs prin hiperextensia capului la intubaţia traheală şi nici printr-o altă manevră/medicaţie efectuată sau administrată de medicul anestezist şi consemnată în fişa de anestezie. Datele din fişa de anestezie indică o anestezie corect condusă şi supravegheată;

- atitudinea iniţială a echipei medicale care a preluat pacienta în camera de gardă a făcut obiectul analizei Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor care a constatat deficienţe de comunicare şi competenţă în evaluarea primară şi secundară a unui politraumatism şi a luat măsuri disciplinare în consecinţă;

- indicaţia efectuării CT la prezentarea în camera de gardă a unui pacient cu TCC minor este în responsabilitatea specialistului neurochirurg şi este conformă cu protocoalele specialităţii. Medicul urgentist are obligaţia solicitării în consult a acestuia şi poate decide efectuarea CT în urma acestui consult de specialitate. Starea clinică a pacientei la internare nu a ridicat suspiciunea unui traumatism cranio-cerebral cel puţin minor(starea de conştienţă nu a fost afectată, nu a fost observată o marcă traumatică) şi în consecinţă, nu s-a dispus efectuarea de CT;

- mecanismul de producere al accidentului putea genera leziuni cervicale ale părţilor moi care să inducă o instabilitate a acestei zone, edem şi compresie medulară cu manifestări la distanţă - ore. Pendularea creierului în cutia craniană poate genera edem general progresiv care să determină o bradicardie severă prin hipertensiune intracraniană. Edemul cerebral evidenţiat postoperator poate fi datorat atât mecanismului prezentat anterior, cât şi hipoxiei secundare stopului cardiac, cel mai probabil o sumare a celor două cauze. Nu pot fi excluse nici trombembolia pulmonară sau embolia grăsoasă care pot genera hipoxemie şi stop cardio - respirator. Examenul necroptic efectuat la interval de aproximativ o săptămână poate să nu mai evidenţieze niciuna din cele două tipuri de embolii, acumulările lipidice observate pulmonar fiind mai degrabă chilomicromi rezultaţi din administrarea nutriţiei artificiale. Cauza reală a decesului numitei G. poate fi considerată o sumă de factori care încep cu trauma propriu-zisă datorată accidentului rutier care a generat propriile leziuni şi care ulterior a condus la intervenţie chirurgicală ortopedică sub anestezie generală corect indicată şi efectuată, dar care poate avea complicaţii independente de actul medical propriu-zis;

- culpa medicală nu poate fi susţinută în cazul echipei ortopedice şi anestezice, documentele puse la dispoziţie arătând că actul medical anestezico-chirurgical a fost indicat şi efectuat corect. Deficienţele de ordin administrativ reclamate pentru managementul medical la prezentarea în camera de gardă pot fi analizate de experţi din domeniul medicinei de urgenţă şi al neurochirurgiei şi au făcut obiectul unei analize disciplinare prealabile;

- din examinarea materialului înaintat nu se constată deficienţe în acordarea asistenţei medicale."

În completarea avizului anterior, Comisia Superioară Medico - Legală de pe lângă INML "MINA MINOVICI" Bucureşti a emis adresa din 20.09.2017, precizând că lucrarea a fost analizată de patru specialişti în domeniu, referatele de specialitate întocmite de aceştia fiind ataşate la dosarul cauzei.

Din conţinutul acestora a rezultat că managementul pacientei în UPU a fost corect efectuat, au fost respectate protocoalele şi algoritmi medicali în vigoare, iar cauza edemului cerebral a părut a fi mai degrabă postanoxică decât posttraumatică, întrucât nu au fost relevate semne şi simptome de tipul cefalee, greaţă, vărsături, confuzie, vertij, pierderea stării de conştienţă până la momentul anesteziei generale, adică aproximativ nouă ore de la producerea accidentului rutier. Toate aceste semne şi simptome ar fi impus investigarea radiologică (radiologie convenţională/CT) la nivelul craniului şi coloanei cervicale, însă chiar şi în absenţa acestora au fost efectuate radiografii ale coloanei vertebrale(cervicală, joncţiune cervico-toracală, toracică), care nu au decelat leziuni posttraumatice. Indicaţia operaţiei a fost corectă, la fel şi tratamentul pre şi postoperator. Lipsa simptomatologiei neurologice şi păstrarea stării de conştienţă a pacientei la prezentarea la camera de gardă a arătat lipsa mecanismelor traumatice primare în traumatismul vertebro-medular cervical, cauza decesului pacientei G., dar nu a exclus prezenţa mecanismelor traumatice secundare. Adică moartea numitei G. s-a datorat complicaţiilor secundare traumatismului vertebro-medular datorat mecanismului de producere a accidentului cu efecte în timp, constatate la examenul CT cranian după intervenţia chirurgicală.

La data de 08.11.2017, la solicitarea organelor de urmărire penală, Comisia Superioară Medico-Legală de pe lângă INML "MINA MINOVICI" Bucureşti a comunicat că îşi menţine avizele anterioare cu următoarele precizări:

"- moartea numitei G. a fost violentă. Aceasta s-a datorat unor cauze concuratoare reprezentate de edemul cerebral (confirmat imagistic, necropsic şi histopatologic) şi de embolia grasă pulmonară (confirmată histopatologic). Nu se poate cuantifica aportul fiecăruia la producerea decesului, ambele reprezintă cauze tanatogeneratoare redutabile ce pot conduce la deces şi prin ele însele;

- leziunile traumatice prezentate de victimă s-au putut produce prin lovire de corpuri/planuri dure din interiorul autovehiculului în care se afla urmare unei decelări bruşte, cât şi prin torsiunea gambei drepte cu piciorul fixat, în condiţiile unui accident rutier;

- excoriaţia malară stângă şi plaga occipitală dreaptă (constatate cu ocazia necropsiei), ţinând cont de localizarea acestora planuri diametral opuse, s-au putut produce, cel mai probabil, prin hiperflexia/hiperextensia extremităţii cefalice urmată de lovire de corpuri dure din interiorul autovehiculului ce ar putea explica apariţia edemului cerebral ce a contribuit la producerea decesului;

- între leziunile traumatice şi deces există o legătură de cauzalitate indirectă prin apariţia complicaţiilor;

- leziunile vertebro-medulare ale victimei au fost constatate la examen CT cerebral din 29.08.2013 "edem medular ascendent extins intracerebral difuz accentuat". " .

Ulterior, tot la solicitarea organelor de urmărire penală de a clarifica aspectele de natură medico-legală relevante în cauză, Comisia Superioară Medico-Legală a comunicat prin adresa din 14.02.2018 că îşi menţine integral avizele anterioare, cu următoarele precizări:

- instalarea edemului bulbar ascendent se produce în timp, ceea ce face posibil ca investigaţiile imagistice iniţiale să nu depisteze modificări incipiente în acel moment;

- din actele medicale înaintate nu se reţin deficienţe în acordarea asistenţei medicale;

- în avizul anterior s-a menţionat eronat că în CT-ul din data de 29.08.2013 se constată edem medular ascendent extins intracerebral difuz accentuat, constatare care de fapt este menţionată în raportul de nouă expertiză medico-legală. CT din data de 29.08.2013 menţionează "edem cerebral difuz mai evident supratentorial";

- cazul a fost reanalizat conform solicitării exprese a organului de urmărire penală de către medicul primar neurochirurg SS., a cărui opinie a fost ataşată.

Opinia medicului neurochirurg a relevat că nu au existat deficienţe în managementul neurochirurgical al pacientei G., în condiţiile în care aceasta nu a prezentat elemente care să fi indicat necesitatea efectuării unor investigaţii imagistice suplimentare, leziunile constatate la necropsie indicând un TCC minor grad 0 care, dacă nu s-ar fi asociat cu alte leziuni, nu ar fi condus la internarea pacientei. Cu toate acestea, numitei G. i s-au realizat radiografii de coloană vertebrală cervicală şi cervico - toracală care nu au evidenţiat leziuni.

Apreciind că sunt necesare lămuriri suplimentare cu privire la aspectele medico-legale ale cauzei, Curtea a dispus emiterea unei adrese către Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", cu solicitarea de a întocmi un supliment la avizele emise anterior, care să răspundă la un set de întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de către inculpatul A..

Avizul Comisiei Superioare din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală a fost înaintat instanţei la data de 18.10.2019, fiind însoţit de opinia unui specialist neurochirurg .

Astfel, Comisia Superioară Medico-Legală a precizat cu această ocazie că îşi menţine avizele anterioare, făcând trimitere la referatul întocmit de medicul primar neurochirurg SS.. În cadrul acestui referat, specialistul neurochirurg a arătat, în esenţă, că moartea pacientei G. nu a fost cauzată nici de embolia pulmonară şi nici de traumatismele produse în urma accidentului, ci de edemul cerebral posthipoxic produs ca urmare a lipsei oxigenării creierului în intervalul stopului cardio-respirator produs în timpul intervenţiei chirurgicale la care a fost supusă în seara de 29.08.2013, fără a emite vreo ipoteză cu privire la cauzele posibile ale producerii stopului cardio-respirator.

Pe lângă rapoartele şi avizele întocmite de Institutul Naţional de Medicină Legală, în legătură cu prezenta cauză a existat şi o cercetare efectuată de Comisia de Disciplină din Cadrul Colegiului Medicilor, fiind emise în acest sens două decizii în cuprinsul cărora s-au analizat aspecte privind o eventuală culpă medicală a unora dintre medicii care i-au acordat îngrijiri victimei G. şi cauzele care au determinat decesul acesteia.

Astfel, prin decizia nr. 2887/16.07.2015 a Comisiei de Disciplină din Cadrul Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti s-a stabilit că decesul numitei G., politraumatizat, a fost cauzat de edemul cerebral posttraumatic cu con de angajare şi suferinţă pontomezencefalică. S-a constatat lipsa implicării directe a medicului specialist neurochirurg, doctor J. la camera de gardă, chiar dacă evoluţia infaustă a cazului nu putea fi evitată. Medicul U.P.U., doctor H., nu s-a asigurat de colaborarea medicilor specialişti din gardă, deşi a făcut apel la aceste consulturi interdisciplinare care, în final, au fost realizate de medici rezidenţi. S-a mai stabilit că medicul ortoped, doctor L., a procedat în conformitate cu normele de procedură medicală adaptate la cazul respectiv. Prin urmare, s-a decis sancţionarea doctorului H. cu mustrare şi obligaţia de a efectua un curs de urgenţe traumatice, nesancţionarea doctorului L. şi stingerea acţiunii disciplinare împotriva acestuia, respectiv extinderea acţiunii disciplinare asupra medicului specialist neurochirurg de gardă, doctor J. în cadrul unui dosar separat.

Totodată, prin decizia nr. 1429/27.07.2017 a Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor Bucureşti s-a constatat că doctorul J., medic specialist neurochirurg, nu s-a implicat la camera de gardă, întrucât nu a fost înştiinţat de către medicul rezident de gardă, doctor I., care nu a recunoscut o leziune traumatică cefalică, motiv pentru care a fost sancţionat cu vot de blam. S-a apreciat că medicul anestezist, doctor M., a procedat în conformitate cu normele de procedură medicală adaptate la cazul respectiv şi s-a dispus stingerea acţiunii disciplinare împotriva acesteia, iar doctorul J. a fost sancţionat cu mustrare pentru că nu s-a prezentat la comisie pentru audiere, deşi a fost anunţat în timp util şi nu a motivat absenţa sa de la şedinţă.

De asemenea, în cursul cercetării judecătoreşti, la solicitarea inculpatului şi pentru o mai bună înţelegere a informaţiilor de natură medicală cuprinse în actele aflate la dosarul cauzei, Curtea a procedat, în temeiul art. 172 alin. (7) C. proc. pen., la audierea numitului JJ. în calitate de specialist în domeniul medico-legal, acesta fiind medic primar legist în cadrul Institutului de Medicină Legală "Mina Minovici".

În esenţă, din declaraţia medicului primar legist JJ. s-au desprins următoarele idei:

- Edemul cerebral difuz poate fi de cauză traumatică (care are o anumită localizare) sau poate interveni ca urmare a unei suferinţe generale a organismului (care este nelocalizat, difuz şi poate apărea, de exemplu, ca urmare a lipsei oxigenării creierului);

- Edemul cerebral se manifestă prin tulburări de vorbire, de vedere, de sensibilitate, greţuri, vărsături, alterarea conştienţei, tulburări respiratorii sau de circulaţie. În cazul edemului medular apar tulburări de sensibilitate, tulburări motorii sau modificarea reflexelor;

- În cazul de faţă examenul computer tomograf făcut imediat după resuscitarea pacientei a relevat un edem cerebral cu angajare descendentă, iar nu unul ascendent medular;

- Un stop cardio-respirator care este resuscitat cu succes după mai mult de 3 minute produce brutal, cvasiinstantaneu, un edem cerebral difuz, ca urmare a lipsei oxigenării creierului;

- Trebuie făcută distincţia între noţiunea de embolie grasă şi aceea de sindrom de embolie grasă. Embolia grasă semnifică prezenţa de particule de grăsime în vasele de sânge. Embolia grasă nu dă nicio manifestare şi nu are semnificaţie clinică. În schimb, sindromul de embolie grasă este cel care dă simptome şi, în anumite cazuri, poate cauza decesul;

- Sindromul de embolie grasă este specific unor traumatisme severe ale oaselor mari, cum ar fi femurul, mai rar în cazul tibiei, în cazul oaselor bazinului, precum şi fracturilor cominutive de coloană vertebrală. De asemenea, sindromul de embolie grasă mai apare la persoanele obeze, în cazul traumatismelor produse prin strivire. Sindromul de embolie grasă nu apare în cazul oaselor mici (cum ar fi maleola), întrucât acestea nu conţin o cantitate suficientă de grăsime. Sindromul de embolie grasă mai apare în cazul unor leziuni care descarcă hormonii de stres, însă acest lucru se întâmplă doar în cazul agresiunilor majore asupra organismului. Nu este cazul fracturii de maleolă, care nu constituie un şoc suficient pentru organism pentru a descărca hormonii de stres;

- Sindromul de embolie grasă se constată întotdeauna înainte de efectuarea autopsiei, întrucât acesta are nişte manifestări evidente, precum apariţia unor microcrohemoragii vizibile pe corp; Prezenţa particulelor de grăsime în sânge constatată la autopsie poate avea multiple semnificaţii şi nu semnifică neapărat că în cazul acelui pacient a intervenit sindromul emboliei grăsoase.

- Nici leziunea produsă la nivelul maleolei şi nici intervenţia chirurgicală specifică fracturii de maleolă nu pot cauza un stop cardio-respirator şi ulterior decesul;

- În schimb, există întotdeauna un risc asociat efectuării anesteziei, indiferent dacă aceasta a fost efectuată sau nu în mod corect şi indiferent de tipul de intervenţie chirurgicală. Anestezia generală prezintă cel mai mare risc. Chiar şi pentru o persoană sănătoasă există riscul de producere a decesului în urma anesteziei, chiar dacă acesta este unul redus. Atunci când acest risc intraanestezic se produce, de regulă, are loc o scădere progresivă a funcţiilor vitale, care se produce într-un interval de câteva zeci de secunde până la maximum 5 minute, iar nu o afectare brutală a acestor funcţii vitale;

- Edemul cerebral apare după producerea sindromului de embolie grasă, deci consecutiv acestuia, însă acest edem cerebral este întotdeauna localizat, iar nu difuz şi trebuie să se constate, de asemenea, prezenţa leziunilor cerebrale care au fost generate de embolia grasă. În speţa de faţă, edemul cerebral difuz nu pare să fi intervenit ca urmare a sindromului de embolie grasă, întrucât sindromul de embolie grasă nu se manifestă niciodată doar prin edem cerebral, ci trebuie să aibă asociate şi alte simptome, care în cazul pacientei G. nu au existat.

În continuarea analizei privind raportul de cauzalitate dintre elementul material al infracţiunii şi urmarea imediată, Curtea a reţinut că trebuie lămurite câteva aspecte de ordin teoretic în legătură cu criteriile de clasificare a cauzelor decesului cu care se operează în medicina legală, acestea fiind următoarele:

- în funcţie de natura cauzelor - exogene, endogene;

- în funcţie de modul de acţiune: directe imediate, directe mediate, indirecte, multiple;

- în funcţie de timpul scurs între acţiunea cauzei şi momentul apariţiei efectului: cauza primară în cauzalitatea directă mediată şi imediată, cauza secundară în cauzalitatea indirectă;

- în funcţie de numărul cauzelor: unice, multiple.

Un concept important în ştiinţa medico-legală este cauza fundamentală de deces. Aceasta a fost definită de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca reprezentând boala/leziunea care a iniţiat şirul evenimentelor morbide ce duc direct la deces. De asemenea, cauza imediată de deces reprezintă boala sau afecţiunea care duce direct la deces, iar cauza antecedentă este orice afecţiune care dă naştere celei menţionate mai sus.

Astfel, toate mijloacele de probă administrate sub acest aspect au relevat că în mod cert cauza imediată a decesului numitei G. a fost insuficienţa cardio - respiratorie acută consecutivă unui edem cerebral masiv. În schimb, din analiza actelor medico-legale emise de Institutul Naţional de Medicină Legală şi văzând şi opiniile exprimate de expertul parte al inculpatului A. (conf. univ. dr. W.) şi de către medicul primar legist JJ., audiat în conformitate cu art. 172 alin. (7) C. proc. pen., a rezultat că nu există consens nici în legătură cu natura traumatică sau nontraumatică a edemului cerebral şi nici în privinţa cauzei care a determinat stopul cardio-respirator.

Pentru a determina dacă între fapta inculpatului şi rezultatul fatal a existat legătură de cauzalitate s-a impus stabilirea succesiunii cauzelor care au condus la producerea edemului cerebral, iar apoi la insuficienţa cardio - respiratorie acută şi implicit la deces. Cu alte cuvinte, a trebuit stabilită cauza fundamentală a decesului victimei, iar apoi a trebuit verificat dacă în antecedenţa cauzală a acesteia s-a aflat şi contribuţia inculpatului.

Sintetizând aspectele esenţiale consemnate în cuprinsul actelor medico-legale în legătură cu mecanismul de producere a decesului numitei G., Curtea a constatat următoarele:

- Raportul medico-legal de necropsie nr. A3/1144/2013 a stabilit că moartea numitei G. a fost cauzată de un edem cerebral postanoxic (adică de natură netraumatică, provocat de lipsa oxigenării creierului), care a fost la rândul său cauzat de stopul cardio-respirator consecutiv emboliei lipidice pulmonare (embolie grăsoasă). De asemenea, s-a stabilit că leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce printr-un mecanism complex în circumstanţele unui accident rutier, posibil lovire cu şi de corpuri dure şi au legătură de cauzalitate indirectă cu decesul. => Embolia pulmonară a constituit cauza fundamentală a decesului;

- Prin adresa nr. x/02.10.2015, Comisia de Avizare şi Control al actelor medico-legale din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti a învederat că nu avizează concluziile raportului medico-legal de necropsie;

- Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x a concluzionat că decesul victimei a fost cauzat de edem medular ascendent şi cerebral difuz produs în urma unor leziuni traumatice vertebro - medulare cervicale. A exclus din antecedenţa cauzală a decesului stopul cardiac (resuscitat în timp optim, fără a provoca alte complicaţii) şi embolia lipidică pulmonară (care a survenit de abia în faza finală, după circa o săptămână de supravieţuire). => Leziunile traumatice vertebro-medulare produse în urma accidentului rutier au constituit cauza fundamentală a decesului;

- Prin adresa nr. x/2015 din data de 26.02.2016, Comisia de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul INML "MINA MINOVICI" Bucureşti a comunicat că nu avizează concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală;

- Expertul parte al inculpatului A., conf. univ. dr. W. a opinat că stopul cardio-respirator survenit intraanestezic reprezintă cheia de boltă a tanatogenezei, fără a se putea stabili în mod cert cauza acestuia, existând însă indicii puternice privind originea ei în lipsa de supraveghere şi posibil management al anesteziei => stopul cardio-respirator resuscitat produs în timpul intervenţiei chirurgicale a constituit cauza fundamentală a decesului, iar acesta a intervenit ca urmare a modalităţii de administrare a anesteziei şi a supravegherii necorespunzătoare a pacientei de către medicul anestezist;

- Avizul nr. x/2016 din data de 02.11.2016 emis de Comisia Superioară Medico - Legală a concluzionat că decesul a intervenit ca urmare a unor cauze concurente reprezentate de edemul cerebral evidenţiat postoperator (cauzat atât de leziunile traumatice cervicale ale părţilor moi provocate de accidentul rutier, cât şi de hipoxia secundară stopului cardiac) şi embolia grasă pulmonară. => Leziunile traumatice vertebro-medulare cervicale produse în urma accidentului rutier şi embolia pulmonară au constituit cauzele fundamentale ale decesului;

- Adresa nr. x/2016 din 20.09.2017 emisă de Comisia Superioară Medico - Legală de pe lângă INML "MINA MINOVICI" Bucureşti în completarea avizului anterior a fost însoţită de referatele de specialitate întocmite de patru specialişti în domeniu, acestea relevând că edemul cerebral pare a fi mai degrabă de natură postanoxică decât posttraumatică, concluzionând că moartea numitei G. s-a produs în urma complicaţiilor secundare traumatismului vertebro-medular apărut în urma mecanismului de producere a accidentului rutier => Leziunile traumatice vertebro-medulare produse în urma accidentului rutier au constituit cauza fundamentală a decesului;

- Prin avizul din 08.11.2017, Comisia Superioară Medico-Legală a învederat că-şi menţine avizele anterioare, concluzionând că moartea numitei G. s-a produs în urma unor cauze concuratoare reprezentate de edemul cerebral (de natură traumatică) şi de embolia grasă pulmonară, fără a se putea cuantifica aportul fiecăreia la producerea decesului. => Leziunile traumatice vertebro-medulare produse în urma accidentului rutier şi embolia pulmonară au constituit cauzele fundamentale ale decesului;

- Prin Adresa nr. x/2016 din 14.02.2018, Comisia Superioară Medico-Legale a precizat că-şi menţine integral avizele anterioare. Cu toate acestea, la acest aviz a fost ataşată opinia medicului primar neurochirurg SS., din cuprinsul căreia rezultă aspecte contrare celor reţinute în avizele Comisiei Superioare Medico-Legale, negându-se rolul tanatogenerator al leziunilor traumatice produse ca urmare a accidentului rutier şi cel al emboliei pulmonare. Acesta a relevat şi că nu au existat deficienţe în managementul neurochirurgical al pacientei.

- Prin avizul înaintat instanţei la data de 18.10.2019, Comisia Superioară Medico-Legală a precizat că îşi menţine avizele anterioare. Şi de această dată, la acest aviz a fost ataşat un referat întocmit de medicul primar neurochirurg SS., în cuprinsul căruia s-a susţinut că moartea pacientei G. nu a fost cauzată nici de embolia pulmonară şi nici de traumatismele produse în urma accidentului, ci de edemul cerebral posthipoxic produs ca urmare a lipsei oxigenării creierului în intervalul stopului cardio-respirator produs în timpul intervenţiei chirurgicale la care a fost supusă în seara de 29.08.2013, fără a se emite vreo ipoteză cu privire la cauzele posibile ale producerii stopului cardio-respirator.

- Declaraţia medicului primar legist JJ., audiat în calitate de specialist în domeniul medico-legal, conform art. 172 alin. (7) C. proc. pen., a relevat că edemul cerebral difuz evidenţiat de examenul computer tomograf realizat imediat după resuscitarea pacientei nu este de natură traumatică şi nu a fost provocat de embolia pulmonară lipidică, fiind produs de lipsa oxigenării creierului în urma stopului cardio-respirator resuscitat în timpul intervenţiei chirurgicale. Totodată, a relevat că stopul cardio-respirator nu putea fi cauzat de leziunea produsă la nivelul maleolei sau de intervenţia chirurgicală la care a fost supusă victima, sugerând posibilitatea instalării stopului cardio-respirator în urma efectuării anesteziei, care prezintă un risc chiar şi când este efectuată corect. => stopul cardio-respirator resuscitat produs în timpul intervenţiei chirurgicale a constituit cauza fundamentală a decesului, iar acesta a intervenit ca urmare a administrării anesteziei.

În concluzie, probatoriul administrat a relevat trei variante posibile în legătură cu cauza fundamentală a decesului victimei, respectiv:

1. Embolia pulmonară lipidică (grăsoasă) (reţinută drept cauză a morţii în Raportul medico-legal de necropsie nr. A3/1144/2013, în Avizul nr. x/2016 din data de 02.11.2016 emis de Comisia Superioară Medico - Legală şi în Avizul din 08.11.2017 emis de aceeaşi instituţie);

2. Leziunile traumatice vertebro-medulare produse în urma accidentului rutier, care au determinat complicaţii neurologice (reţinută drept cauză a morţii în Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x, precum şi în Avizul nr. x/2016 din data de 02.11.2016, Avizul nr. x/2016 din 20.09.2017 şi Avizul din 08.11.2017, toate trei emise de Comisia Superioară Medico - Legală);

3. Administrarea anesteziei (indicată drept posibilă cauză a morţii în opinia formulată în scris de expertul parte al inculpatului, conf. univ. dr. W., şi doar sugerată în declaraţia medicului primar legist JJ., această variantă fiind susţinută inclusiv de către inculpat).

Curtea a apreciat că primele două ipoteze în legătură cu factorul declanşator al mecanismului tanatogenerator, respectiv embolia pulmonară lipidică şi leziunile traumatice vertebro-medulare, au în mod evident un suport probator mai solid decât cea de-a treia, având în vedere că au fost susţinute în cuprinsul concluziilor avizelor emise de Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul INML "MINA MINOVICI", care reprezintă autoritatea ştiinţifică supremă în domeniul medicinei legale din ţara noastră, conform art. 23 din Regulamentul de Aplicare al O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală.

În schimb, ipoteza care a fost însuşită de apărare, conform căreia administrarea anesteziei a reprezentat factorul declanşator în cadrul lanţului cauzal care a condus în final la decesul victimei, a fost susţinută doar de către expertul parte al inculpatului (existând posibilitatea ca, din considerente lesne de înţeles, opinia acestuia să conţină o doză importantă de subiectivism), fiind de asemenea sugerată de către medicul primar legist JJ.. De asemenea, opiniile formulate în scris de medicul primar neurochirurg SS. şi ataşate la avizul din data de 14.02.2018 şi la cel înaintat instanţei în data de 18.10.2019 de către Comisia Superioară Medico-Legale au relevat faptul că stopul cardio-respirator resuscitat produs în timpul intervenţiei chirurgicale a determinat decesul victimei. În cuprinsul acestor referate medicul SS. nu a emis nicio opinie în legătură cu cauza producerii stopului cardio-respirator însă, Curtea a apreciat ca fiind evident că, în condiţiile în care acesta a susţinut că nu au existat deficienţe în managementul neurochirurgical al pacientei şi a exclus ipoteza emboliei pulmonare, precum şi pe cea a caracterului tanatogenerator al traumatismelor produse în urma accidentului, singura variantă plauzibilă rămasă este tot aceea că stopul cardio-respirator intervenit în timpul intervenţiei chirurgicale şi care a avut drept consecinţă apariţia edemului cerebral posthipoxic a fost cauzat de administrarea anesteziei.

Deşi puţin probabilă, dată fiind incongruenţa concluziilor exprimate în legătură cu cauzele care au determinat decesul numitei G. Curtea a apreciat că nici cea de-a treia ipoteză menţionată mai sus nu poate fi exclusă, cu atât mai mult cu cât este un fapt notoriu că, în pofida progreselor spectaculoase înregistrate de ştiinţa medicală în ultimele decenii, există întotdeauna un risc asociat efectuării anesteziei generale, inclusiv pentru o persoană sănătoasă (chiar dacă este unul foarte redus), indiferent dacă aceasta a fost efectuată sau nu în mod corect şi indiferent de tipul de intervenţie chirurgicală, astfel cum a precizat şi medicul primar legist JJ. în cuprinsul declaraţiei sale.

Este adevărat că toate avizele emise de către Comisia Superioară Medico-Legală au evidenţiat că anestezia a fost corect efectuată şi supravegheată, însă, astfel cum s-a arătat anterior, riscul asociat actului anestezic există şi într-o atare situaţie, întrucât acesta nu este determinat doar de eventuale erori care pot fi comise de către medicul anestezist, ci inclusiv de reacţia organismului pacientului la anestezie.

Totodată, Curtea a reţinut că nici declaraţiile personalului medical audiat în cauză şi nici rapoartele şi avizele emise de Institutul Naţional de Medicină Legală nu au relevat erori ale actului chirurgical, o astfel de ipoteză nefiind susţinută nici măcar de către inculpat. De asemenea, nicio altă ipoteză în privinţa cauzei morţii în afara celor trei menţionate anterior nu a rezultat din probatoriul administrat, astfel încât nu s-a impus a fi luată în considerare.

Prin urmare, s-a stabilit ca fiind cert că una dintre aceste trei cauze - embolia pulmonară, leziunile traumatice vertebro-medulare sau administrarea anesteziei - (primele două posibil chiar asociate) a reprezentat factorul declanşator al mecanismului tanatogenerator, varianta că victima a murit independent de oricare dintre aceste cauze fiind lipsită de suport probator. A fost limpede că victima nu a decedat pur şi simplu din senin şi că acest deznodământ a reprezentat veriga finală a unui lanţ cauzal care a avut ca punct de cotitură una dintre cele trei cauze menţionate mai sus.

În continuare, Curtea a analizat care este consecinţa juridică a aspectelor de natură faptică reţinute anterior din perspectiva raportului de cauzalitate dintre elementul material al infracţiunii de ucidere din culpă şi urmarea sa imediată.

Astfel, prin nerespectarea disp. art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., inculpatul A. a produs un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a numitei G.. Pentru vindecarea corespunzătoare a fracturii bimaleolare cominutive suferite G. a fost supusă unei intervenţii chirurgicale sub anestezie generală, spre sfârşitul căreia aceasta a făcut un stop cardio - respirator, care a fost resuscitat cu succes de către personalul medical prezent în sala de operaţie, după câteva minute cordul reluându-şi activitatea. După finalizarea operaţiei, pacienta a fost supusă unei tomografii computerizate care a evidenţiat prezenţa unui edem cerebral difuz. Evoluţia stării acesteia a fost nefavorabilă şi în pofida îngrijirilor medicale acordate a decedat după 8 zile de la producerea accidentului.

Toate actele medico-legale efectuate în prezenta cauză au relevat caracterul tanatogenerator cert al edemului cerebral pus în evidenţă în urma examenului computer tomograf, existând însă controverse asupra cauzei producerii acestuia, fiind emise în acest sens mai multe ipoteze:

- Edemul cerebral a fost de natură traumatică, formându-se ca urmare a complicaţiilor neurologice survenite în urma leziunilor traumatice vertebro-medulare produse în accidentul rutier;

- Edemul cerebral a fost de natură netraumatică, posthipoxic, fiind cauzat de stopul cardio-respirator consecutiv emboliei lipidice pulmonare;

- Edemul cerebral a fost de natură netraumatică, posthipoxic, fiind cauzat de stopul cardio-respirator consecutiv administrării anesteziei.

Curtea a reţinut că în oricare dintre aceste variante fapta culpabilă a inculpatului A. a constituit o verigă a lanţului cauzal fără de care în mod cert rezultatul fatal nu s-ar fi produs.

În prima ipoteză, în care edemul cerebral a fost de natură traumatică, formându-se ca urmare a complicaţiilor neurologice survenite în urma leziunilor traumatice vertebro-medulare produse în accidentul rutier, legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată a infracţiunii a fost mai mult decât evidentă, astfel încât nu au fost necesare explicaţii suplimentare sub acest aspect.

În această situaţie, lanţul cauzal a fost exprimat în mod sugestiv prin următoarea schemă:

Neacordare prioritate (culpă inculpat) => accident => fracturi la nivelul membrului inferior drept + traumatism vertebro-medular cu complicaţii neurologice (eventuală culpă medicală concurentă ca urmare a nediagnosticării la timp a leziunilor cu potenţial tanatogenerator) => edem cerebral => deces

În varianta în care edemul cerebral a fost de natură netraumatică, posthipoxic, fiind cauzat de stopul cardio-respirator consecutiv emboliei lipidice pulmonare, a existat de asemenea raport de cauzalitate între fapta culpabilă a inculpatului şi decesul victimei.

Astfel, embolia grăsoasă este un fenomen caracterizat prin diseminarea embolilor grăsoşi (particule de grăsime) în circulaţia sistemică. Cel mai frecvent, embolia grăsoasă apare ca urmare a unor traumatisme, fiind asociată cu fracturile oaselor lungi sau cu fracturi multiple. Cele mai frecvente fracturi în urma cărora pot apărea emboli grăsoşi sunt fracturile de femur, fracturile de tibie şi fracturile pelvisului. Alte condiţii traumatice ce pot duce la apariţia embolilor grăsoşi sunt reprezentate de artroplasia genunchiului şi artroplastia şoldului. Există unele condiţii traumatice rare ce pot fi cauză de embolie grăsoasă: leziuni severe ale ţesuturilor moi, arsuri severe, biopsie a măduvei osoase, transplant de măduvă osoasă, resuscitarea cardiopulmonară, liposucţie, sternotomie, administrarea unor fluide pe cale osoasă şi administrarea unei substanţe de contrast liposolubilă.

Factorii de risc pentru apariţia sindromului de embolie grăsoasă sunt reprezentaţi de vârsta mică, fracturile închise, fracturile multiple şi tratamentul conservator al fracturilor oaselor lungi.

Teoria mecanică consideră că picături mari de grăsime ajung la nivelul venelor ca urmare a fracturilor oaselor mari. Presiunea intramedulară ridicată ce survine ca urmare a traumatismului duce la eliberarea picăturilor lipidice la nivelul sinusoidelor venoase. Aceste picături de grăsime duc la obstruarea paturilor capilare.

Teoria biochimică oferă o altă explicaţie privind modul de producere al emboliei grăsoase. Ca urmare a traumatismului are loc apariţia unui răspuns inflamator ce duce la eliberarea acizilor graşi liberi de la nivelul măduvei osoase la nivelul sistemului venos. Atât nivelul crescut al acizilor graşi liberi (sub forma chilomicronilor) cât şi mediatorii eliberaţi în cadrul procesului inflamator (ex. proteina C reactivă) sunt responsabili de distrugerea paturilor capilare.

Intervalul de timp în care pot apărea simptomele neurologice este larg, fiind cuprins adesea între 10 ore şi 5 zile de la momentul apariţiei condiţiei ce determină embolia grăsoasă. Acestea se datorează mai frecvent hipoxiei cerebrale decât emboliei grăsoase. Simptomele neurologice ce pot apărea sunt: iritabilitate, anxietate, agitaţie, confuzie, delir şi comă. Manifestări neurologice sunt întâlnite la aproximativ 86% dintre pacienţii cu embolie grăsoasă. Sindromul emboliei grăsoase reprezintă o complicaţie generală imediată a fracturilor, iar prevenirea apariţiei acestei complicaţii constă în tratamentul corect şi precoce al şocului traumatic.

Practic, în speţa de faţă producerea emboliei nu putea fi decât consecinţa fracturilor multiple suferite de către victima G. în urma accidentului rutier la nivelul membrului inferior drept (fractură bimaleolară gleznă dreaptă, fractură maleolă posterioară gleznă dreaptă, fractură col peroneu drept fără deplasare). Este adevărat că de regulă embolia grăsoasă se produce în cazul fracturilor de oase mari, însă aceasta nu a putut fi exclusă nici în cazul fracturilor cominutive la nivelul membrelor inferioare de genul celor suferite de G., cu atât mai mult cu cât aceasta prezenta obezitate grad I/II, astfel cum rezultă din documentele medicale aflate la dosarul cauzei, stare care favorizează producerea emboliei grăsoase.

Aşadar, şi în ipoteza în care edemul cerebral difuz a fost cauzat de stopul cardio-respirator consecutiv emboliei lipidice pulmonare există raport de cauzalitate între leziunile traumatice produse ca urmare a accidentului rutier şi deces, embolia fiind o complicaţie a fracturilor suferite de victimă.

În această situaţie, legătura de cauzalitate a fost exprimată prin următoarea schemă:

Neacordare prioritate (culpă inculpat) => accident => fracturi la nivelul membrului inferior drept => embolie pulmonară grăsoasă => stop cardio-respirator => edem cerebral posthipoxic => deces

De asemenea, Curtea a reţinut că inclusiv în varianta în care edemul cerebral a fost cauzat de stopul cardio-respirator, iar acesta din urmă a fost o consecinţă a administrării anesteziei, legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi rezultatul socialmente periculos nu este întreruptă.

Astfel, în literatura juridică s-au formulat mai multe teorii referitoare la legătura de cauzalitate, cele mai reprezentative fiind: teoria echivalenţei condiţiilor sau al condiţiilor "sine qua non", teoria cauzei adecvate, teoria cauzei proxime, teoria unităţii indivizibile dintre cauză şi condiţii.

Conform teoriei echivalenţei condiţiilor, toate faptele şi împrejurările care au fost indispensabile pentru producerea rezultatului trebuie reţinute ca fiind cauze ale acestuia, cu valoare egală, adică sunt echivalente. Pe cale de consecinţă, fiecare fapt care precede rezultatul prejudiciabil şi în lipsa căruia acesta nu s-ar fi produs este considerat cauzal, împreună cu celelalte fapte şi împrejurări. Aşadar, pentru care un fapt să facă parte din lanţul cauzal este suficient să fi fost una din condiţiile sine qua non, adică necesare producerii rezultatului.

Potrivit teoriei cauzei adecvate, sunt considerate cauze numai acele fapte sau împrejurări care în mod normal, obişnuit, potrivit experienţei umane au capacitatea obiectivă de a produce un rezultat de genul celui care s-a produs.

Teoria cauzei proxime a fost elaborată în dreptul anglo-saxon şi potrivit acesteia se consideră ca aflându-se în legătură de cauzalitate cu rezultatul produs doar acel fenomen, faptă sau împrejurare imediat anterioară producerii acestuia. Această teorie a fost însă părăsită în totalitate în prezent, neavând o consacrare în jurisprudenţa instanţelor române.

În fine, potrivit teoriei unităţii indivizibile dintre cauză şi condiţii, în stabilirea raportului cauzal trebuie avut în vedere că fenomenul-cauză nu acţionează singur, izolat, ci în contextul unor condiţii externe care fară a produce în mod direct efectul păgubitor, au favorizat totuşi producerea acestui efect, înlesnind naşterea procesului cauzal, grăbind şi favorizând dezvoltarea lui sau agravându-i rezultatele negative. Unitatea acestor împrejurări este dată de faptul că ele concură ca un tot unitar la producerea prejudiciului, astfel încât trebuie recunoscută eficienţa cauzală a fiecăruia dintre elementele complexului cauzal. Cu alte cuvinte, între cauza principală şi condiţii este o unitate indivizibilă, raportul de cauzalitate cuprinzând nu numai faptele care constituie cauza necesară şi directă, ci şi condiţiile cauzale, fapte care au făcut posibilă acţiunea-cauză sau i-au asigurat ori agravat efectele dăunătoare. În general, jurisprudenţa instanţelor române a adoptat această teorie, apreciind că este în măsură să atenueze în mare măsură neajunsurile celorlalte teorii, configurând de o manieră echitabilă raportul de cauzalitate dintre faptă şi rezultatul produs.

Revenind la speţa dedusă judecăţii, Curtea a reţinut că şi în ipoteza în care administrarea anesteziei a cauzat stopul cardio-respirator survenit în timpul intervenţiei chirurgicale, iar acest eveniment a determinat formarea edemului cerebral care a condus la decesul victimei G., nu poate fi ignorat faptul că fapta culpabilă a inculpatului este cea care a declanşat lanţul cauzal care a condus la decesul victimei, iar toate evenimentele petrecute de la momentul producerii accidentului rutier şi până la moartea acesteia (complicaţiile survenite în perioada de spitalizare, eventuala culpă medicală) reprezintă împrejurări care au contribuit la producerea acestui rezultat. Curtea a constatat că este evident că dacă inculpatul nu ar fi produs din culpa sa accidentul rutier rezultatul fatal nu ar fi avut loc.

Aplicând consideraţiile de ordin teoretic de mai sus la speţa concretă dedusă judecăţii, Curtea a constatat că fapta culpabilă a inculpatului a reprezentat acţiunea-cauză care a dat naştere şirului de evenimente care au avut ca rezultat decesul victimei, iar celelalte împrejurări survenite ulterior au reprezentat condiţii cauzale care au agravat efectele dăunătoare ale acţiunii inculpatului. Practic, acţiunea culpabilă a inculpatului A. a cauzat producerea accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală a numitei G.. Pentru tratarea leziunilor traumatice suferită de victimă aceasta a fost transportată la spital, unde în urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că se impune efectuarea unei intervenţii chirurgicale ortopedice, care era absolut necesară pentru vindecarea corespunzătoare a fracturii bimaleolare cominutive. Victimei i-a fost administrată anestezie generală, în condiţiile în care rahianestezia nu a putut fi realizată ca urmare a ţesutului adipos şi a durerilor acuzate de pacientă. Spre sfârşitul operaţiei, pacienta a intrat în stop cardio - respirator, care a fost resuscitat cu succes de către personalul medical prezent în sala de operaţie, după câteva minute cordul reluându-şi activitatea. După finalizarea operaţiei, pacienta a fost supusă unei tomografii computerizate care a evidenţiat prezenţa unui edem cerebral difuz ce a condus în cele din urmă la deces.

Analizând succesiunea acestor evenimente, Curtea a observat că şi în ipoteza în care administrarea anesteziei a provocat stopul cardio-respirator, iar acesta la rândul său a determinat formarea edemului cerebral şi indiferent dacă acest fapt i s-ar putea imputa medicului anestezist sau a reprezentat o complicaţie care nu putea fi prevăzută, legătura de cauzalitate dintre fapta săvârşită de inculpat şi urmarea imediată nu a fost întreruptă. Eventuala culpă a medicului anestezist ar reprezinta o acţiune secundară, intervenită după accident, determinată în mod esenţial de acţiunea infracţională a inculpatului, în lipsa căreia nici nu s-ar fi pus problema transportării victimei la spital, efectuării intervenţiei chirurgicale sau administrării anesteziei.

Cu alte cuvinte, eventuala culpă medicală ar reprezenta o cauză concurentă a morţii, iar nu un eveniment care întrerupe raportul de cauzalitate. Înlănţuirea unor alte evenimente, fie că este vorba de atitudini culpabile sau dimpotrivă, nu exonerează şi nu înlătură acţiunea culpabilă anterioară, întrucât în lipsa celei dintâi rezultatul nu s-ar fi produs. În plan subiectiv această situaţie s-ar traduce sub forma culpei mediate, care presupune că rezultatul socialmente periculos nu este doar consecinţa comportamentului culpabil al autorului şi nu se produce imediat, ci prin intermediul comportării culpabile a mai multor persoane.

Curtea a stabilit că este mai puţin relevant dacă în condiţii obişnuite leziunile produse în urma accidentului rutier erau apte, prin ele însele, să producă decesul, întrucât analiza posibilelor consecinţe trebuie să fie făcută prin raportare la datele concrete ale speţei, iar nu la o situaţie tipică abstractă, luând în calcul inclusiv apariţia unor împrejurări exterioare contribuţiei inculpatului, dar care nu înlătură propria sa culpă în producerea rezultatului. De altfel, a constatat că nu se poate spune de plano că nişte fracturi la nivelul gleznei nu sunt apte să provoace decesul, cu atât mai mult cu cât este de notorietate că afecţiuni care la prima vedere par banale pot pune viaţa în pericol în situaţia în care sunt tratate în mod necorespunzător sau dacă se grefează pe anumite vulnerabilităţi organice sau sensibilităţi fiziologice preexistente ale victimei. În această ipoteză, lanţul cauzal a fost exprimat prin următoarea schemă: Neacordare prioritate (culpă inculpat) => accident => fracturi la nivelul membrului inferior drept => administrare anestezie în vederea efectuării intervenţiei chirurgicale ortopedice (eventuală culpă concurentă a medicului anestezist) => stop cardiorespirator => edem cerebral posthipoxic => deces

În altă ordine de idei, Curtea a reţinut că într-o speţă relativ recentă s-a pus problema legăturii de cauzalitate dintre fapta unui conducător auto care a provocat, din culpă, un accident de circulaţie în urma căruia au rezultat mai multe victime şi decesul uneia dintre acestea, în condiţiile unei asistenţe medicale defectuoase.

În speţa în cauză s-a reţinut că un inculpat rula cu autoturismul cu o viteză ce nu depăşea limita legală maximă admisă, pe o porţiune de drum şi, într-un moment de neatenţie, s-a aplecat să ridice din partea dreaptă a cabinei o sticlă de plastic, observând prea târziu că autoturismul din faţa sa a oprit într-o coloană, nu a mai putut frâna la timp şi astfel nu a putut evita coliziunea cu acesta; în urma coliziunii au rezultat patru victime, una dintre ele suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 9 zile de îngrijiri medicale, a doua, 18 zile de îngrijiri medicale, cea de-a treia a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 45 de zile îngrijiri medicale, iar cea de-a patra victimă, în vârstă de 61 de ani, a fost internată în spital după accident, cu diagnosticul comoţie cerebrală, traumatism toracic cu fractura coastelor V-X stânga şi IV, V şi VI dreapta, contuzie abdominală, luxaţie şold stâng şi pericardită lichidiană minimă. După ce victimei i s-au făcut investigaţii medicale (radiografie toracică, ecografie abdominală şi de cord, precum şi analizele uzuale), a fost supusă, în ziua internării, unei reduceri ortopedice a luxaţiei la şold, întrucât s-a apreciat că starea medicală a pacientei permite acest lucru, intervenţie chirurgicală realizată cu succes. În ziua următoare accidentului, consultul neurochirurgului nu a evidenţiat leziuni patologice intracerebrale; în acelaşi timp, tomografia toracică a evidenţiat un revărsat pleural bilateral în cantitate medie - apreciat ca fiind normal în contextul fracturilor costale pe care victima le avea şi fuseseră evidenţiate cu ocazia radiografiei toracice.

Ulterior, în ziua a treia de la producerea accidentului, cu ocazia efectuării vizitei de către medici, aceştia au constatat starea bună a victimei; s-a solicitat un consult de specialitate chirurgie toracică, context în care medicul specialist a decis că se impune un drenaj toracic pentru a fi extras din cavitatea toracică lichidul pleural. În condiţiile respective, victima a fost internată la secţia ATI pentru a-i fi monitorizate funcţiile vitale pe parcursul drenajului toracic realizat cu anestezie locală. Ca tehnică, drenajul toracic se realizează cu ajutorul unui instrument medical numit "trocar", al cărui vârf se introduce în cavitatea toracică printr-o incizie intercostală.

În cazul în speţă, medicul specialist a introdus trocarul cu tubul de dren "la nivelul hemitoracelui stâng, pe linia medioclaviculară, în imediata apropiere a inciziei de mastectomie radicală pe care o prezenta pacienta"; în realitate, ca tehnică medicală operatorie, protocoalele operatorii din literatura de specialitate prevăd că locul optim pentru un drenaj sigur şi eficient este spaţiul intercostal IV-V pe linia axilară mijlocie.

Imediat însă după introducerea trocarului cu tub de dren în cavitatea toracică a victimei, starea acesteia s-a depreciat brusc - hemodinamic şi respirator -, şi-a pierdut starea de conştienţă, părând leşinată; medicul specialist ATI a constatat că victima era în colaps, tensiunea arterială era nedecelabilă, respiraţia insuficientă şi superficială, devenise inconştientă - context în care a decis realizarea de urgenţă a ventilaţiei mecanice şi intubarea orto-traheală; tot acest medic a constatat că în recipientul de drenaj erau circa 200 de mililitri de sânge proaspăt şi a solicitat de urgenţă transfuzie sangvină; de asemenea, a constatat că în patul victimei era mult sânge, precum şi pe tubul de dren. Toate aceste manifestări exterioare şi simptome ale victimei au fost cauzate de medicul specialist care a realizat drenajul toracic, perforând cu vârful trocarului peretele anterior ventricular stâng. Victima a intrat în stop cardiac, iar medicul specialist a decis transferul în blocul operator în vederea intervenţiei chirurgicale, respectiv închiderea pericardului, drenaj etc. Pe traseul de transfer în blocul operator, medicul specialist în cauză a efectuat victimei masaj cardiac intern, introducând degetul prin incizia intercostală pe unde a introdus vârful trocarului, i-a injectat adrenalină şi atropină dar, cu toate eforturile, la puţin timp a fost declarat decesul victimei.

Instanţa a reţinut, în raport de rezultatul final produs, culpa ambelor persoane care au avut contribuţie culpabilă pe lanţul cauzal, respectiv conducătorul auto care a produs accidentul de circulaţie, cauzând vătămarea corporală a victimei, şi medicul specialist care a efectuat drenajul pleural în mod defectuos, cauzând vătămări suplimentare, altele decât cele iniţiale, care în final au condus la deces.

A motivat instanţa în sensul că sunt considerate cauze ale rezultatului produs toate condiţiile care l-au precedat, şi fără de care rezultatul nu s-ar fi produs; deci orice condiţie care a precedat şi care a avut o legătură cât de mică cu rezultatul este cauza acestui rezultat, fiind echivalentă cu cauza. Activitatea conducătorului auto a determinat un lanţ cauzal care a necesitat intervenţia medicului specialist, iar cele două activităţi infracţionale au condus ulterior la decesul victimei. Fără activitatea infracţională a conducătorului auto decesul victimei nu s-ar fi produs, deci activitatea infracţională a acestuia a fost necesară şi trebuie socotită cauza rezultatului.

S-a constatat că problema de drept prezentată mai sus este similară celei deduse judecăţii, concluzia fiind aceeaşi, în sensul că eventuala culpă medicală a fost cea care a reprezentat o cauză concurentă a morţii, iar nu un eveniment care întrerupe raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a conducătorului auto şi rezultatul fatal.

În concluzie, Curtea a apreciat că materialul probator administrat în cauză a demonstrat dincolo de orice dubiu rezonabil legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului A. - care prin nerespectarea regulilor de circulaţie a provocat un accident rutier soldat cu rănirea victimei G. - şi decesul acesteia, produs în urma complicaţiilor neurologice survenite, posibil favorizate şi de o eventuală culpă medicală, despre care a apreciat însă că nu întrerupe lanţul cauzal dintre elementul material al infracţiunii deduse judecăţii şi urmarea imediată. A constatat că legătura de cauzalitate dintre leziunile traumatice produse prin accidentul rutier şi deces a fost una indirectă, astfel cum a relevat ansamblul actelor medico-legale emise de către Institutul Naţional de Medicină Legală, fiind suficientă pentru a atrage răspunderea penală a inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

V. Încadrarea juridică şi legea penală mai favorabilă

La ultimul termen de judecată Curtea a pus în discuţia părţilor legea penală mai favorabilă, având în vedere succesiunea de legi penale intervenită de la momentul săvârşirii infracţiunii. Astfel cum instanţa de contencios constituţional a statuat în considerentele Deciziei nr. 1470/08.11.2011 şi ale Deciziei nr. 265/06.05.2014, pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecinţelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici.

În acest sens, Curtea Constituţională a statuat că "Determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Aşa fiind, Curtea a constatat că criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă, cu privire la aceasta din urmă putând exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar şi deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă şi, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret."

A stabilit că legea penală mai favorabilă trebuie identificată şi aplicată în mod concret, prin raportare la o serie de aspecte, determinarea nefiind un proces abstract, ci unul concret în raport direct cu fapta comisă şi cu autorul ei.

Curtea a constatat că actualul C. pen. (art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.) prevede aceleaşi limite de pedeapsă pentru infracţiunea de ucidere din culpă ca şi C. pen. din 1969 (art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen.), respectiv închisoarea de la 2 la 7 ani. Cu toate acestea, Curtea a apreciat că mai favorabilă inculpatului este legea penală în vigoare la data săvârşirii faptei (C. pen. din 1969), prin raportare la regimul juridic al circumstanţelor atenuante, care permite aplicarea în concret a unei pedepse mai reduse, dar şi din perspectiva modalităţii de individualizare judiciară a executării pedepsei, în condiţiile în care inculpatului i se va aplica o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării, conform art. 81 şi urm. C. pen. din 1969 şi ţinând cont de sfera mai restrânsă a obligaţiilor pe care acesta va trebui să le respecte pe durata termenului de încercare în comparaţie cu măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite în cazul aplicării unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere conform art. 91 şi următoarele din C. pen. actual. (în condiţiile în care limitele de pedeapsă nu permit amânarea aplicării pedepsei conform art. 83 C. pen.).

În drept, instanţa de fond a constatat următoarele:

Fapta inculpatului A., care în ziua de 29.08.2013, în jurul orei 11:00, în timp ce conducea autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, la intersecţia străzilor O. cu Nerva Traian din Bucureşti, prin nerespectarea semnificaţiei indicatorului "Cedează trecerea" (art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.), a lovit autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x condus de numita G., care circula regulamentar pe strada x, dinspre Splaiul Unirii către B-dul x, iar în urma accidentului de circulaţie a rezultat vătămarea corporală a numitei G. şi ulterior decesul acesteia, între leziunile traumatice produse prin accidentul rutier şi moartea susnumitei existând legătură de cauzalitate indirectă, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969.

Sub aspect subiectiv, fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie a culpei fără prevedere, întrucât inculpatul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.

Constatând că fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat cu vinovăţie, Curtea a dispus condamnarea acestuia, fiind îndeplinite în mod cumulativ condiţiile pentru tragerea sa la răspundere penală.

VI. Individualizarea pedepsei

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului A., Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 72 alin. (1) şi (3) şi ale art. 52 C. pen. din 1969. Astfel, Curtea a ţinut cont de gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, de circumstanţele personale ale inculpatului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă stabilite de lege.

Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art. 181 alin. (2) C. pen. din 1969, avându-se în vedere modul şi mijloacele de săvârşire, împrejurările concrete în care s-a comis, precum şi urmările produse.

Curtea a apreciat că gravitatea infracţiunii de ucidere din culpă săvârşită de către inculpatul A., deşi sporită prin prisma consecinţelor sale, este atenuată de împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârşită, astfel cum au fost prezentate anterior.

Culpa inculpatului A. a constat în faptul că nu a respectat semnificaţia indicatorului "Cedează trecerea" conform art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., pătrunzând în intersecţia dintre străzile O. şi Nerva Traian fără a se asigura în mod corespunzător.

Inculpatul putea şi trebuia să prevadă faptul că neasigurarea în mod corespunzător poate pune în pericol siguranţa participanţilor la traficul rutier. Astfel, acesta avea obligaţia de a fi mai diligent, astfel încât să se asigure la momentul pătrunderii în intersecţie şi să evite acroşarea autoturismului condus în mod regulamentar de către G..

Cu toate acestea, Curtea a luat în considerare că la producerea rezultatului socialmente periculos a contribuit, pe lângă comportamentul imprudent în trafic al inculpatului, şi neşansa intervenirii unor complicaţii care în cele din urmă au condus la decesul victimei, deznodământ care părea improbabil la momentul producerii accidentului, în condiţiile în care leziunile traumatice depistate la momentul preluării victimei de către ambulanţă şi ulterior, în primele ore după spitalizare, nu păreau să aibă risc vital. A apreciat că, la producerea acestui rezultat este posibil să fi contribuit şi o culpă medicală, astfel cum s-a arătat în cuprinsul prezentei hotărâri, însă acest aspect nu a putut fi stabilit cu certitudine pe parcursul urmăririi penale, motiv pentru care personalul medical implicat nu a fost trimis în judecată. Toate aceste aspecte favorabile inculpatului au fost reţinute prin prisma circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969.

În privinţa circumstanţelor personale ale inculpatului A., Curtea a constatat că acesta a avut anterior săvârşirii infracţiunii o conduită bună, aflându-se la primul contact cu legea penală, astfel cum a rezultat din fişa de cazier judiciar ataşată la dosarul cauzei, aspect care a fost valorificat prin reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969. S-a luat act de împrejurarea că inculpatul este o persoană instruită şi perfect integrată în societate, având profesia de avocat (în prezent suspendat) şi un loc de muncă stabil.

Acesta a avut pe parcursul procesului penal o atitudine de colaborare cu organele judiciare, prezentându-se în faţa acestora ori de câte ori a fost chemat şi manifestând o atitudine de regret faţă de consecinţele evenimentului rutier în care a fost implicat.

Astfel, punând în balanţă ansamblul acestor considerente, prin prisma dispoziţiilor legale invocate anterior şi ţinând cont de reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. din 1969, Curtea a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată sub minimul intervalului prevăzut de lege, conform art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, în cuantum de 1 an inchisoare, având ca modalitate de executare suspendarea condiţionată a executării pedepsei, aceasta fiind aptă să atingă scopul preventiv şi punitiv al sancţiunii, neimpunându-se executarea pedepsei în regim de detenţie pentru îndreptarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta va executa efectiv pedeapsa în cazul în care în termenul de încercare ce urmează a fi stabilit conform art. 82 C. pen. din 1969 va săvârşi o altă infracţiune.

În privinţa pedepselor accesorii şi complementare, Curtea a reţinut că deşi art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 prevede: "condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) C. pen. din momentul în care hotărârea a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei…", totuşi, prin Decizia nr. 74 din 05.11.2007, instanţa supremă a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I - C. pen. din 1969 nu se va face automat, ci va fi supusă aprecierii instanţei în funcţie de criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) din C. pen. din 1969.

De asemenea, în cauza Sabou şi Pîrcălab c. României şi Hirst c. Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului - a cărei jurisprudenţă este obligatorie, aplicându-se cu preeminenţă faţă de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţie - a stabilit că exerciţiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.

În plus, interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deţinuţilor condamnaţi la executarea unei pedepse cu închisoarea, deşi urmăreşte un scop legitim, nu respectă principiul proporţionalităţii, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenţie.

Curtea a apreciat că, în raport de natura infracţiunii săvârşite de către inculpatul A., acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i-a interzis exerciţiul acestui drept.

Cu toate acestea, a constatat că este necesară interzicerea faţă de inculpat a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice sau de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

Pentru aceste motive, în baza art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevazută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b C. pen. din 1969, care a fost însă suspendată conform art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969.

VII. Latura civilă

Anterior începerii cercetării judecătoreşti, numiţii B. şi C., în calitate de părinţi ai defunctei G., s-au constituit părţi civile în procesul penal cu suma de 100.000 de euro fiecare, reprezentând daune morale şi 80.000 RON fiecare, reprezentând daune materiale.

Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti s-a constituit parte civilă în prezenta cauză prin adresa nr. x din data de 07.03.2018 cu suma de 157,54 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate numitei G., conform decontului ataşat, iar Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni", s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6039,08 RON, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale, analizelor şi investigaţiilor efectuate numitei G..

De asemenea, Regia Autonomă de Transport Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 2.360,41 RON, compusă din 525,54 RON, reprezentând contravaloarea deplasării şi efectuării intervenţiei şi, respectiv 1834,87 RON, reprezentând contravaloarea pierderilor la încasări, iar numitul D., în calitate de soţ supravieţuitor al defunctei G. s-a constituit parte civilă cu suma de 6.000 RON, reprezentând daune materiale şi 100.000 euro, reprezentând daune morale.

Potrivit art. 1357 C. civ., "Cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare".

Prin urmare, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat, precum şi existenţa capacităţii delictuale a celui care a săvârşit fapta ilicită.

De asemenea, conform art. 1391 alin. (2) C. civ., "instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu".

În privinţa acţiunii civile exercitate de părţile civile B. şi C., având în vedere considerentele exprimate anterior sub aspectul laturii penale a cauzei, Curtea a apreciat că în speţă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită a inculpatului cauzând acestora atât un prejudiciu de ordin material, cât si unul de ordin moral.

În ceea ce priveşte prejudiciul, ca un element esenţial al răspunderii delictuale, Curtea a reţinut că acesta constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite comisă de o altă persoană. Cu privire la prejudiciu, practica judiciară şi doctrina de specialitate au stabilit că acesta trebuie să aibă un caracter cert şi, în mod evident, să nu fi fost reparat încă. Totodată, în materia răspunderii civile delictuale operează principiul reparării integrale a prejudiciului.

În privinţa daunelor materiale solicitate de catre părţile civile B. şi C., Curtea a constatat că acestea au depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri în dovedirea cheltuielilor cauzate de inmormantarea şi parastasele organizate în memoria victimei, care justifica partial sumele solicitate cu titlu de despagubiri materiale. Astfel, din cuprinsul acestor înscrisuri arezultat că părţile civile au cheltuit cu acest titlu suma totală de 47.850 RON.

De asemenea, din declaraţiile martorilor propuşi în dovedirea pretenţiilor civile, a rezultat că aceştia au suportat cheltuielile legate de inmormantarea persoanei decedate, precum si cele ulterioare, ocazionate de ritualurile de pomenire a memoriei victimei, nefiind însă în măsură să precizeze cu certitudinea valoarea acestor cheltuieli.

În raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Curtea a acordat fiecăreia dintre părtile civile B. şi C. suma de 23.925 RON (47.850/2) cu titlu de daune materiale, constatând că restul cheltuielilor solicitate cu acest titlu nu au fost dovedite.

Referitor la prejudiciul moral reclamat, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că daunele morale trebuie stabilite de instanţa de judecată prin evaluare, însă pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru ca să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului, precum şi toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din probele administrate (Decizia nr. 2617/2009).

Astfel, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral instanţa de judecată are în vedere o serie de criterii: consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Curtea a mai reţinut că în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului poate avea doar un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate băneşte. În schimb, se poate acorda victimei o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-si aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. Ceea ce trebuie evaluat în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral reclamat de părţile civile B. şi C., părinţii defunctei, Curtea, pornind de la legăturile puternice de afecţiune dintre părinte şi copil, de la suferinţa cauzată de pierderea unei fiinţe dragi în mod violent şi intempestiv, a apreciat că acesta este unul evident. Astfel, consecinţele negative suferite de către partile civile în plan psihic şi afectiv cauzate de pierderea unicului copil sunt de netăgăduit, fiind totodată notorie suferinţa provocată de o astfel de pierdere.

Astfel, Curtea a avut în vedere faptul că părţile civile au suferit o traumă psihică enormă şi ireversibilă, în condiţiile în care şi-au pierdut fiica în vârstă de 26 de ani în condiţii neaşteptate, pierdere ce i-a afectat profund, aspect care rezultă şi din declaraţiile martorilor audiaţi pe latură civilă. În plus, este îndeobşte cunoscut că sentimentele de afecţiune dintre părinţi şi copii sunt de regulă deosebit de puternice.

Este adevărat că nu se poate stabili un preţ al suferinţei, fiind evident că pierderea intempestivă a unei fiinţe dragi nu poate fi cuantificată şi nici durerea nu va putea fi alinată deplin indiferent de suma de bani acordată de instanţă, însă Curtea a apreciat că suma de 60.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, care a fost acordată fiecăreia dintre părţile civile B. şi C., este de natură a conferi un caracter rezonabil despăgubirilor în raport de suferinţa pricinuită.

În privinţa acţiunii civile exercitate de partea civilă D., soţul victimei G., Curtea a constatat că din perspectiva daunelor morale solicitate sunt aplicabile, în esenţă, aceleaşi principii ca şi cele menţionate în cazul părţilor civile B. şi C., astfel încât nu se mai impune reluarea acestora. În plus, Curtea a reţinut că şi în cazul acestuia prejudiciul moral suferit prin moartea soţiei sale este incontestabil, cu atât mai mult cu cât erau proaspăt căsătoriţi, urmând să organizeze în scurt timp căsătoria religioasă. În schimb, Curtea a observat că toate cheltuielile generate de înmormantarea şi parastasele organizate în memoria victimei au fost suportate de către părinţii acesteia, aspect care reflectă într-o anumită măsură şi implicarea emoţională mai mare a acestora în comparaţie cu soţul victimei.

Prin urmare, raportat la materialul probator administrat în cauză, Curtea a apreciat că suma de 100.000 euro solicitată de către partea civilă cu titlu de daune morale este prea mare, fiind de natură să genereze o îmbogăţire fără justă cauză a acesteia. Ţinand cont de aspectele mentionate anterior, Curtea a considerat că suma de 40.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, reprezintă o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă D..

În privinţa sumei de 6000 RON solicitate cu titlu de daune materiale de către D., Curtea a constatat că aceasta reprezintă contravaloarea parţială a unui credit bancar contractat de către cei doi soţi, partea civilă D. susţinând că a fost nevoită să achite suplimentar această sumă ca urmare a decesului soţiei sale, în condiţiile în care aceasta în mod evident nu a mai putut contribui la restituirea creditului. Curtea a apreciazat că solicitarea de acordare a acestei sume este nefondată. Astfel, creditul bancar respectiv reprezenta o datorie comună a soţilor, iar partea din datorie care îi revenea defunctei s-a transmis către moştenitorii săi odata cu deschiderea succesiunii, făcând parte din pasivul succesoral. În mod evident, partea civilă D. nu are niciun temei legal pentru a solicita plata acestei părţi a pasivului succesoral, întrucât moştenitorii sunt cei care suportă datoriile moştenirii proporţional cu cotele-părţi de care beneficiază din masa succesorală, neavând un drept de regres într-o atare situaţie faţă de inculpat sau partea responsabilă civilmente, ci eventual faţă de ceilalţi moştenitori.

Referitor la acţiunile civile exercitate de către părţile civile Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni", Curtea a apreciat că acestea sunt întemeiate, în contextul în care reprezintă contravaloarea serviciilor medicale acordate numitei G., conform deconturilor ataşate la dosar.

În privinţa acţiunii civile formulate de către partea civilă Regia Autonomă de Transport Bucureşti, Curtea a constatat că potrivit art. 371 C. proc. pen., "Judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei". Această dispoziţie legală se repercutează şi asupra acţiunii civile exercitate în procesul penal, astfel încât prejudiciul reclamat de către partea civilă trebuie să fie rezultatul faptei ilicite constând în infracţiunea dedusă judecăţii. În măsura în care prejudiciul solicitat excedează faptei reţinute în actul de sesizare, neavând legătură cu infracţiunea dedusă judecăţii, nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate ale acţiunii civile în cadrul procesului penal.

S-a constatat că aceasta este situaţia şi în cauza de faţă, în condiţiile în care sumele solicitate de către partea civilă Regia Autonomă de Transport Bucureşti cu titlu de daune materiale vizează prejudiciul suferit de aceasta ca urmare a distrugerii suportului stâlpului din beton aparţinând RATB, precum şi prin deplasarea şi efectuarea intervenţiei în vederea reluării traficului tramvaielor în zona unde s-a produs accidentul, respectiv prin beneficiul nerealizat în urma opririi temporare a traficului. Or, aceste sume nu au legătură cu infracţiunea de ucidere din culpă pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, ci derivă din infracţiunea de distrugere din culpă faţă de care s-a dispus clasarea prin rechizitoriu, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), motiv pentru care partea civilă Regia Autonomă de Transport Bucureşti se poate adresa în vederea reparării prejudiciului reclamat instanţei civile.

În altă ordine de idei, Curtea a constatat că autoturismul condus de către inculpat la momentul producerii accidentului de circulaţie era asigurat RCA la S.C. E. S.A., societate aflată în prezent în procedura falimentului, fiind reprezentată legal de lichidatorul judiciar F..

Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în vigoare la momentul săvârşirii faptei ilicite, asigurătorul acordă despăgubiri in baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.

Potrivit art. 50, despagubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuieli de judecata persoanelor pagubite prin vatamare corporala sau deces, precum si prin avarierea sau distrugerea de bunuri. În caz de vatamare corporala sau deces, despagubirile se acorda pentru persoanele aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru persoanele aflate în acel autovehicul, numai daca acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu detinatorul autovehiculului respectiv.

Conform art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.

Prin urmare, Curtea a obligat asigurătorul de răspundere civilă auto, în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor stabilite către părţile civile, acesta urmând să achite inclusiv suma de 4.113,07 RON către fiecare dintre părţile civile B. şi C., cu titlu de cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosarul cauzei, în baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 11 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 132/2017.

Împotriva sentinţei penale nr. 266/F din data de 16 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în termen legal, au declarat apel inculpatul A., partea civilă D. şi partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A., prin lichidator judiciar F.

Apelantul inculpat A. a criticat sentinţa atacată pentru netemeinicie, solicitatând desfiinţarea acesteia şi pronunţarea unei soluţii de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., susţinând în esenţă că nu există legătură de cauzalitate între fapta sa culpabilă şi decesul victimei, instanţa de fond aplicând greşit teoria unităţii indivizibile între cauze şi condiţii

Apelantul parte civilă D. şi apelanta parte responsabilă civilmente S.C. E. S.A., prin lichidator judiciar F., au criticat soluţia dispusă de instanţa de fond pe latura civilă a cauzei. Prin motivele de apel formulate, apelantul parte civilă a solicitat admiterea cererii de constituire parte civilă, astfel cum a fost formulată, iar apelanta parte responsabilă civilmente a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor civile acordate de instanţa de fond, în raport de probatoriul administrat.

Examinând cauza, prin prisma criticilor de apel formulate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază hotărârea instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică, iar criticile de apel, ca nefondate.

Referitor la criticile de apel formulate de inculpatul A., se reţin următoarele:

În mod corect, instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în cauză, şi a dat faptei reţinute în sarcina acesteia încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.

În acest context, analizând probele administrate în cauză, se constată că, în ziua de 29.08.2013, în jurul orei 11:00, prin încălcarea dispoziţiilor art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. privind circulaţia pe drumurile publice, inculpatul A. a produs la intersecţia străzilor O. cu Nerva Traian din Bucureşti, un accident de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală a numitei G. şi ulterior decesul acesteia, între leziunile traumatice produse prin accidentul rutier şi moartea victimei existând legătură de cauzalitate indirectă.

Legătura de cauzalitate între fapta culpabilă a inculpatului şi decesul victimei a fost analizată în considerentele ample ale hotărârii atacate, unde sunt examinate şi teoriile formulate în literatura juridică cu privire la acest subiect, în final instanţa de fond optând, în mod corect, în susţinerea raţionamentului său juridic, pentru teoria unităţii indivizibile între cauze şi condiţii, potrivit căreia fenomenul cauză nu acţionează singur, izolat, ci în contextul unor condiţii externe.

În acord cu prima instanţă, se constată că fapta culpabilă a inculpatului reprezintă acţiunea-cauză care a dat naştere şirului de evenimente care au avut ca rezultat decesul victimei, iar celelalte împrejurări survenite ulterior au reprezentat condiţii cauzale care au agravat efectele acţiunii inculpatului.

Astfel, acţiunea culpabilă a inculpatului A. a cauzat producerea accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală a numitei G.. Pentru tratarea leziunilor traumatice suferită de victimă aceasta a fost transportată la spital, unde în urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că se impune efectuarea unei intervenţii chirurgicale ortopedice, care era absolut necesară pentru vindecarea corespunzătoare a fracturii bimaleolare cominutive. Victimei i-a fost administrată anestezie generală, în condiţiile în care rahianestezia nu a putut fi realizată ca urmare a ţesutului adipos şi a durerilor acuzate de pacientă. Spre sfârşitul operaţiei, pacienta a intrat în stop cardio - respirator, care a fost resuscitat cu succes de către personalul medical prezent în sala de operaţie, după câteva minute cordul reluându-şi activitatea. După finalizarea operaţiei, pacienta a fost supusă unei tomografii computerizate care a evidenţiat prezenţa unui edem cerebral difuz ce a condus în cele din urmă la deces.

Se reţine că şi în ipoteza în care administrarea anesteziei a provocat stopul cardio-respirator, iar acesta la rândul său a determinat formarea edemului cerebral şi indiferent dacă acest fapt i se poate imputa medicului anestezist sau a reprezentat o complicaţie care nu putea fi prevăzută, legătura de cauzalitate dintre fapta săvârşită de inculpat şi urmarea imediată nu este întreruptă. Eventuala culpă a medicului anestezist reprezintă o acţiune secundară, intervenită după accident, care este determinată în mod esenţial de acţiunea infracţională a inculpatului, în lipsa căreia nici nu s-ar fi pus problema transportării victimei la spital, efectuării intervenţiei chirurgicale sau administrării anesteziei.

Astfel, eventuala culpă medicală reprezintă doar o cauză concurentă a morţii, iar nu un eveniment care întrerupe raportul de cauzalitate. Înlănţuirea unor alte evenimente, fie că este vorba de atitudini culpabile sau dimpotrivă, nu exonerează şi nu înlătură acţiunea culpabilă anterioară, întrucât în lipsa celei dintâi rezultatul nu s-ar fi produs.

În cauză, dacă nu ar fi existat accidentul de circulaţie provocat de inculpat, victima nu ar fi ajuns niciodată în spital, astfel încât nu ar fi trebuit să fie operată şi nu s-ar fi ajuns ca, din anumite motive medicale, care puteau să subziste, să se producă decesul acesteia.

Cum din probele administrate rezultă că lanţul de cauzalitate între fapta culpabilă a inculpatului (producerea accidentului rutier) şi decesul victimei G. nu a fost întrerupt de nicio culpă medicală, vinovăţia inculpatului în producerea decesului victimei a fost corect stabilită.

Criticile de apel formulate de partea civilă D. sunt nefondate.

În mod corect instanţa de fond a apreciat că, în raport de probatoriul administrat, solicitarea părţii civile D. de acordare a sumei de 6000 RON, cu titlu de daune materiale, nu poate fi admisă. Astfel, deşi din declaraţiile martorilor audiaţi pe latură civilă a rezultat împrejurarea că au fost efectuate unele cheltuieli de către această parte civilă, în concret nu a fost indicată suma cheltuită.

În ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri reprezentând daune morale, se reţine că legiuitorul nu a stabilit criterii legale pentru determinarea acestora, revenind instanţei de judecată dreptul şi obligaţia de a identifica, în concret, criteriile de individualizare a prejudiciului nepatrimonial, aprecierea rezonabilităţii sumei acordate cu titlu de daune morale incluzând o doză de aproximare, ceea ce este de esenţa unui proces de apreciere.

Se apreciază că suma stabilită de instanţa de fond, cu titlu de daune morale pentru apelantul parte civilă D., are un caracter rezonabil, proporţional şi adecvat scopului reparator al răspunderii civile delictuale.

Criticile de apel formulate de partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A., prin lichidator judiciar F. sunt de asemenea nefondate, despăgubirile civile reprezentând daune materiale şi morale acordate părţilor civile fiind corect cuantificate de către instanţa de fond.

Astfel, în considerentele sentinţei, instanţa de fond a făcut trimitere la probele de natură civilă administrate cu privire cheltuielile efectuate de părţile civile, daunele materiale fiind acordate în cuantumul rezultat din aceste probe, respectiv 47.850 RON.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A., de partea civilă D. şi de partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A., prin lichidator judiciar F. împotriva sentinţei penale nr. 266/F din data de 16 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat, apelantul parte civilă şi apelanta parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 300 RON, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 220 RON, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A., de partea civilă D. şi de partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A., prin lichidator judiciar F. împotriva sentinţei penale nr. 266/F din data de 16 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă apelantul parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă apelanta parte responsabilă civilmente la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 300 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,1 octombrie 2020.