Appeal against refusal to refer constitutional exception on criminal procedure admissibility dismissed; judicial costs imposed on appellant

Asupra cauzei penale de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 70/CO/CP din data de 15 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. formulată de contestatorul A..

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Contestatorul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. cu modificările şi completările ulterioare, solicitând să se constate admisibilitatea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi să se dispună prin încheiere sesizarea Curţii Constituţionale a României, apreciind că prin introducerea sintagmei "în apel" în cuprinsul lit. a) a articolului, se limitează posibilitatea exercitării contestaţiei în anulare numai asupra cauzelor care au avut o judecată în apel şi o atare soluţie reprezintă o limitare a drepturilor unei părţi din cadrul dosarului, inculpat, parte civilă, petent, contestator, intimat, etc., (în funcţie de natura procesului penal), prin imposibilitatea exercitării contestaţiei în anulare de către cel care nu participă la judecata pe fond a cauzei datorită lipsei citării sau a unei citări nelegale, faţă de nejudecarea cauzei în apel, fiind încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României, precum şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea a reţinut că reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, condiţie cu privire la care s-a reţinut că "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014);

În speţă, s-a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din C. proc. pen. a fost invocată în faţa completului de judecată investit cu soluţionarea contestaţiei formulată împotriva încheierii penale nr. 327/F/11.11.2020 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Ilfov prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A., iar textul de lege criticat este în vigoare şi nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, deşi a fost supus de mai multe ori controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate decizii de respingere, ca neîntemeiate a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate (Decizia nr. 515 din 07.07.2015, Decizia nr. 203 din 06.03.2012, Decizia nr. 715 din 06.12.2016 şi Decizia nr. 503/30.06.2020).

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Curtea a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest context s-a menţionat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) C. proc. pen. are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sens în care s-a reţinut că prin Decizia nr. 203 din 06.03.2012 şi Decizia nr. 244 din 06.04.2017, Curtea Constituţională a statuat că "o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia (...). Curtea a reţinut însă, că în măsura în care sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină soluţia de inadmisibilitate în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia, aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 astfel încât instanţa de contencios constituţional îşi poate exercita controlul de constituţionalitate. Aşa fiind, Curtea a constatat că legătura cu soluţionarea cauzei a excepţiei de neconstituţionalitate este circumstanţiată de incidenţa dispoziţiilor criticate în pronunţarea soluţiei de respingere, ca inadmisibilă a cererii în justiţie. Cu alte cuvinte, atât timp cât dispoziţia criticată este temeiul respingerii, ca inadmisibile, a cererii formulate de petent în faţa instanţelor de drept comun, excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, aceste dispoziţii având legătură cu soluţionarea cauzei".

Însă, s-a constatat că aşa cum s-a arătat anterior, prin încheierea contestată, în mod legal şi temeinic, contestaţia în anulare formulată de contestator a fost respinsă, ca inadmisibilă din două considerente, respectiv pentru faptul că hotărârea contestată nu a fost pronunţată de o instanţă de apel (condiţie reglementată de art. 426 lit. a) din C. proc. pen. la care se referă excepţia de neconstituţionalitate invocată), precum şi pentru că contestaţia în anulare nu e formulată de o persoană dintre cele expres şi limitativ prevăzute în art. 427 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv de una din părţi, persoana vătămată sau de către procuror, în condiţiile în care hotărârea atacată nu este una prin care instanţa s-a pronunţat cu privire la acţiunea penală.

Prin urmare, s-a constatat că dispoziţiile art. 426 lit. a) din C. proc. pen. nu pot influenţa modul de dezlegare a prezentei cauze, având în vedere că aceste prevederi se referă la un caz de contestaţie în anulare în particular, în timp ce dispoziţiile art. 427 alin. (1) din C. proc. pen., indică persoanele care au calitate procesual activă şi dreptul de a formula calea de atac extraordinară.

În acest sens, s-a reţinut că prin Decizia nr. 623 din 08.10.2015, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a art. 426 lit. a) din C. proc. pen. şi a art. 427 din C. proc. pen. invocată de un terţ ale cărui bunuri au fost sechestrate, reţinând că acesta are calitatea de subiect procesual în sensul normelor procesual penale ale art. 34, căruia, însă legea nu îi conferă dreptul de a promova calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

De asemenea, s-a menţionat că prin Decizia nr. 515 din 07.07.2015, par. 13 - 23 Curtea Constituţională a reţinut că, contestaţia în anulare este o cale de atac de natură juridică mixtă, de cale extraordinară de atac, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât şi de retractare, fiind de competenţa instanţei a cărei hotărâre se vrea a fi anulată. Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive. În acelaşi sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 501 din 30.06.2016 când a reţinut că indiferent de motivul invocat, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei.

Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 623 din 08.10.2015 menţionată anterior, Curtea a reţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426 - 432 din C. proc. pen., statuând, la par. 21 al aceleiaşi decizii, că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părţilor, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.

Totodată, s-a arătat că nu trebuie omis nici faptul că Încheierea penală nr. 448/CP din 21.12.2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Ilfov prin care s-a dispus desfiinţarea de înscrisuri, poate fi atacată cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare de către orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate, cale de atac de care contestatorul din prezenta cauză nu a înţeles să uzeze până la acest moment procesual, deşi necitarea sa la prima instanţă poate fi invocată ca motiv de contestaţie.

Ca atare, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen. este lipsită de pertinenţă, în raport, cu procesul principal în care a fost invocată, astfel încât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (5) din acelaşi act normativ.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 70/CO/CP din data de 15 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020,recurentul A. a declarat recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, deoarece instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia. Se constată, aşadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.

Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, condiţie care nu poate însă să determine, doar prin ea însăşi, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerinţelor prevăzute de lege, sesizarea Curţii Constituţionale.

Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.

Totodată, art. 29 alin. (5) prevede că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cauză, se constată că recurentul a declarat recurs împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 70/CO/CP din data de 15 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020,dosar ce are ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 372/F/11.11.2020, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen. este lipsită de pertinenţă, în raport, cu procesul principal în care a fost invocată, astfel încât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (5) din acelaşi act normativ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că obiecţiunile formulate de recurent vizează completarea legii, iar nu neconstituţionalitatea textului de lege invocat.

Or, Înalta Curte apreciază că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci, în realitate, susţinerile sale vizează completarea dispoziţiilor enunţate, prin adăugarea la lege. Însă aceste aspecte nu pot fi cenzurate pe calea controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În aceste cazuri, Curtea Constituţională, prin natura sa, nu este legiuitor pozitiv, ci numai organul legiuitor are competenţa de a adopta, modifica sau completa legile, în acest sens fiind prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. A accepta un alt punct de vedere înseamnă nu numai să se adauge la lege, dar să se eludeze în esenţă rolul Parlamentului de legiuitor.

În acest context, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 70/CO/CP din data de 15 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 70/CO/CP din data de 15 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 martie 2021.

GGC - GV