Extradition for fraud: sufficiency of evidence and rejection of pandemic-related inhuman treatment claims
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal and upheld the lower court's order to extradite the respondent to the United States for prosecution, thereby allowing the extradition request to proceed. The case involved a passive extradition request based on charges of conspiracy to commit access device fraud, where the respondent challenged the extradition on the grounds that the supporting evidence was insufficient and that incarceration in the United States during the global pandemic would constitute inhuman or degrading treatment in violation of international human rights standards. The court relied on the bilateral Extradition Treaty between Romania and the United States and the Romanian Law on International Judicial Cooperation, determining that the conditions of form and substance for extradition were met, including dual criminality and the absence of mandatory or optional grounds for refusal. The court held that the national judiciary lacks competence to examine the merits of the foreign criminal accusation and found that the specific information provided by U.S. authorities regarding pandemic prevention measures and prison conditions was sufficient to rule out a real risk of inhuman or degrading treatment, thus rejecting the humanitarian arguments raised by the defense.
Legislator headnote
AI generatedart. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, art. 57 din Legea nr. 302/2004, art. 49 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 3 din Legea nr. 302/2004; Extradition for fraud: sufficiency of evidence and rejection of pandemic-related inhuman treatment claims: The case involved a passive extradition request based on charges of conspiracy to commit access device fraud, where the respondent challenged the extradition on the grounds that the supporting evidence was insufficient and that incarceration in the United States during the global pandemic would constitute inhuman or degrading treatment in violation of international human rights standards. The court relied on the bilateral Extradition Treaty between Romania and the United States and the Romanian Law on International Judicial Cooperation, determining that the conditions of form and substance for extradition were met, including dual criminality and the absence of mandatory or optional grounds for refusal. The court held that the national judiciary lacks competence to examine the merits of the foreign criminal accusation and found that the specific information provided by U.S. authorities regarding pandemic prevention measures and prison conditions was sufficient to rule out a real risk of inhuman or degrading treatment, thus rejecting the humanitarian arguments raised by the defense.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive.
Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.
Basis for determining that the legal aid fees for the defense attorney remain in the charge of the state.
Full text
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1/EP din data de 22 februarie 2021 Curtea de Apel Târgu Mureş, în conformitate cu art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile extrădării persoanei extrădabile A. către Statele Unite ale Americii şi în consecinţă, a admis cererea de extrădare formulată de Statele Unite ale Americii şi a dispus extrădarea d-lui A. către Statele Unite ale Americii, cu respectarea regulii specialităţii prevăzute de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii.
În temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, a menţinut măsura arestării provizorii în vederea extrădării până la predarea persoanei extrădabile A., conform art. 57 din Legea nr. 302/2004 republicată, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de astăzi - 22 februarie 2021, până la data de 23 martie 2021 inclusiv.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a solicitat luarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, pe o durată de 30 de zile, a persoanei urmărite A., în baza cererii de arestare provizorie în regim de urgenţă formulată în 16 octombrie 2020 de către autorităţile americane -Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, secţia penală .
În motivarea propunerii, s-a arătat că la data de 16 octombrie 2020, Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, secţia penală a transmis Ministerului Justiţiei din România, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, o cerere de arestare provizorie în regim de urgenţă, în vederea extrădării persoanei urmărite A., faţă de care judecătorul competent din Statul Florida a emis un mandat de arestare pentru săvârşirea conspiraţiei la infracţiunea de fraudă cu dispozitive de acces, prevăzută de Titlul 18 din Codul Statelor Unite ale Americii 1029 (b) (2) şi în privinţa căruia autorităţile SUA urmează să transmită cererea de extrădare şi documentaţia aferentă în termenul de 60 de zile de la data arestării provizorii, prevăzut în Tratatul bilateral de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii.
Prin Încheierea penală din 25 octombrie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, în baza art. 12 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008 (în continuare Tratatul bilateral de extrădare/Tratat), şi art. 44 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a admis propunerea procurorului şi a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei urmărite A. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25 octombrie 2020, până la data de 23 noiembrie 2020 inclusiv, măsură pe care această instanţă a menţinut-o prin încheierea penală din 20 noiembrie 2020 pentru alte 30 de zile, calculate începând cu 20 noiembrie şi până în 19 decembrie 2020 inclusiv .
S-a reţinut că la data de 17 decembrie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a transmis la dosarul cauzei cererea de extrădare a lui A., formulată în 24 noiembrie 2020 de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii, secţia penală, însoţită de documentele anexate în sprijinul acesteia, cerere care a trecut examenul de regularitate internaţională efectuat de către Ministerul Justiţiei din România. În acest fel, începând cu 17 noiembrie 2020, procedura în faţa Curţii de Apel a continuat conform dispoziţiilor art. 43, art. 46 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată, referitoare la soluţionarea cererii de extrădare .
Odată cu trimiterea cererii de extrădare, procurorul a informat instanţa că, întrucât prin cererea de arestare provizorie în regim de urgenţă formulată în 16 octombrie 2020, Departamentului de Justiţie al Statelor Unite a solicitat, în temeiul art. 16 din Tratatul bilateral de extrădare, remiterea tuturor bunurilor, instrumentelor, obiectelor de valoare, documentelor sau a altor dovezi referitoare la infracţiunea pentru care este inculpat A. şi care se regăsesc asupra acestuia în momentul arestării lui, pe baza unui mandat de percheziţie emis de judecător, în 25 octombrie 2020 s-a efectuat percheziţia domiciliului persoanei extrădabile, însă nu au fost descoperite bunuri, înscrisuri sau valori care să intereseze cauza.
La data de 18 decembrie 2020, persoana extrădabilă A. a declarat expres că se opune extrădării în Statele Unite ale Americii, iar înăuntrul termenului de 8 zile acordat de instanţă în baza art. 46 alin. (2) şi art. 49 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, acesta a depus la dosar opoziţia scrisă la extrădare.
Cu prilejul opoziţiei la extrădare, s-a reţinut că A. nu a avut obiecţiuni cu privire la identitate, dar a considerat că nu sunt întrunite condiţiile extrădării pentru două motive: pe de o parte, a precizat că autorităţile statului solicitant nu au transmis informaţii de natură să ofere motive rezonabile să se creadă că persoana căutată a săvârşit infracţiunea pentru care se cere extrădarea, în sensul art. 8 alin. (3) lit. c) din Tratatul bilateral de extrădare. Din această privinţă, a considerat că nu satisfac exigenţele art. 8 alin. (3) lit. c) citat informaţiile comunicate de d-na procuror B. şi de agentul special FBI C., întrucât provin de la persoane care au fost implicate în efectuarea urmăririi penale şi sunt astfel în acord cu actul de acuzare, ci doar acele informaţii care îndeplinesc cerinţele procedurii penale române şi care provin din alte surse decât de la agenţii statului solicitant. Mai precis, persoana extrădabilă a cerut instanţei să solicite autorităţilor statului în relaţie să comunice declaraţiile date de coinculpaţii D., E. şi F., despre care se susţine că ar fi făcut relatări care o învinuiesc.
Pe de altă parte, prevalându-se de dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana extrădabilă a făcut trimitere la efectele deosebit de dăunătoare sau chiar fatale pe care curenta pandemie globală cu virusul Sars-Cov2 le-a avut pe teritoriul Statelor Unite, în special în mediul carceral şi a considerat că admiterea cererii de extrădare ar avea consecinţe deosebit de grave asupra sa, motiv pentru care a apreciat că se impune fie amânarea extrădării până la momentul încetării oficiale a efectelor pandemiei cu virusul Covid-19 pe teritoriul SUA, fie chiar respingerea cererii de extrădare. În acest context, A. a mai denunţat condiţiile precare de detenţie în penitenciarele din statul Florida, în special suprapopularea carcerală şi absenţa acordării în favoarea deţinuţilor a asistenţei medicale adecvate.
S-a arătat că prin încheierea din 28 decembrie 2020, instanţa nu a primit primul punct al opoziţiei la extrădare şi a notat că "informaţiile" la care se referă art. 8 alin. (3) lit. c) din Tratatul bilateral de extrădare nu echivalează cu probe obţinute prin mijloacele de probă prevăzute de legislaţia statului solicitat, căci extrădarea este o formă de cooperare aptă să uşureze procedurile penale derulate în statul solicitant, sau după caz, executarea unei pedepse privative de libertate aplicate în acesta şi nicidecum un mecanism prin intermediul căruia procedurile penale declanşate în statul solicitant sunt continuate sau verificate sub aspectul temeiniciei în statul solicitat. Principiul suveranităţii se opune examinării în substanţă de către autorităţile statului solicitat a temeiniciei acuzaţiei aduse persoanei extrădabile. De aceea, a decis că sunt suficiente în sensul art. 8 alin. (3) lit. c) din Tratat rapoartele, declaraţiile ori informările credibile care provin de la autorităţile statului solicitant pentru ca instanţa să deducă motivele rezonabile că persoana vizată a săvârşit infracţiunea.
Instanţa a reţinut că în cauză sunt suficiente informaţiile transmise de autorităţile americane, mai precis declaraţia dată în 24 noiembrie 2020 de către agentul FBI C., care a sintetizat cauza şi a prezentat mijloacele de probă pe care în Statele Unite ale Americii se întemeiază acuza. În plus celor specificate în încheierea din 28 decembrie 2020, instanţa mai subliniază şi cele specificate în cuprinsul informaţiilor suplimentare oferite de autorităţile americane, mai precis că prin rechizitoriul suplimentar înaintat la data de 21 octombrie 2020 (ataşat în copie la cererea de extrădare), marele juriu a stabilit că A. a participat în activităţile infracţionale care i se impută, a acceptat că rechizitoriul reflectă implicarea lui, a explicat vinovăţia lui, a analizat probatoriul împotriva lui A. şi a coinculpaţilor săi şi a stabilit că probele prezentate au arătat că fiecare a participat la activităţile infracţionale, prin urmare au existat suficiente probe ca persoana extrădabilă şi coinculpaţii să fie acuzaţi prin rechizitoriu.
Revenind la încheierea din 28 decembrie 2020, cu referire la al doilea punct din opoziţia la extrădare, Curtea de Apel a constatat că persoana extrădabilă nu a invocat o situaţie deosebită în care s-ar afla în prezent - o problemă gravă medicală sau de altă natură, care să activeze clauza umanitară prevăzută de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, ci, date fiind motivele substanţiale expuse, în realitate a reclamat un tratament inuman sau degradant, contrar art. 3 din Convenţia ONU împotriva torturii şi altor pedepse şi tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984, la care ar fi expus după predare în penitenciarele din SUA - statul Florida.
Cum, în virtutea art. 3 din Legea nr. 302/2004 republicată, alături de cerinţele prevăzute în Tratatul bilateral de extrădare şi în art. 18-35 din Legea specială, în cazul extrădării pasive este activă şi prioritară condiţia de sorginte constituţională referitoare la salvgardarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, instanţa a recunoscut că este ţinută să verifice în mod concret şi precis dacă există motive serioase şi temeinice de a crede că persoana extrădabilă va confrunta, ca urmare a extrădării şi detenţiei sale în statul solicitant, un risc real de a fi supusă unui tratament inuman sau degradant în sensul art. 1 din Convenţia ONU indicată. În aceste împrejurări, a decis ca, în temeiul art. 9 din Tratatul bilateral de extrădare, să ceară autorităţilor statului solicitant furnizarea unor informaţii suplimentare, referitoare la următoarele aspecte: 1) în contextul pandemiei cauzate de răspândirea virusului SARS-COV 2, în ipoteza în care se va dispune extrădarea d-lui A., să comunice care sunt măsurile adecvate pe care le vor lua pentru prevenirea riscului de infectare a acestuia, iar în caz de nevoie, dacă îi vor asigura persoanei extrădate pe întreaga perioadă a detenţiei asistenţă medicală de specialitate; 2) să indice date referitoare la condiţiile materiale de detenţie pe teritoriul Statelor Unite ale Americii a d.lui A., mai exact, indicarea stabilimentului penitenciar unde va fi cazat şi dacă i se va asigura un spaţiu de minim de 4 m2 de cazare şi un minim de 6 m3 de aer.
Prin încheierea din 29 ianuarie 2021, reţinând situaţia pandemică actuală şi având acordul lui A. de a participa la proces şi de a fi audiat în sistem de videoconferinţă, prima instanţă a mai solicitat autorităţilor americane să evalueze posibilitatea recurgerii la măsura alternativă a asigurării prezenţei la proces a persoanei extrădabile şi a audierii acestuia prin videoconferinţă în măsura în care sistemul de drept al statului în relaţie permite o asemenea procedură.
Prin mijlocirea Ministerului Justiţiei din România, la data de 10 februarie 2021, a fost comunicat la dosar răspunsul elaborat în 8 februarie 2021 de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii, conţinând informaţiile suplimentare solicitate în cauză, în cuprinsul căruia au fost detaliate condiţiile de detenţie asigurate persoanelor încarcerate în penitenciarele din Statele Unite, s-au făcut referiri la dovezile participării lui A. la infracţiunile de care este acuzat, au fost indicate drepturile de care persoana extrădabilă beneficiază în proces şi s-a precizat că Tribunalul Districtual pentru Districtul Central al statului Florida nu a efectuat niciodată un proces prin videoconferinţă şi nici nu va putea să facă aceasta.
La termenul din 12 februarie 2021 au avut loc dezbaterile judiciare şi, anterior acestora, apărătorul persoanei extrădabile, considerând că răspunsul oferit de autorităţile Statelor Unite nu este suficient, a cerut ca instanţa să solicite completarea informaţiilor cu arătarea în concret a măsurilor luate în scopul prevenirii virusului SARS-COV 2 în penitenciare şi prezentarea de statistici oficiale privind situaţia epidemiologică din penitenciare, precum şi indicarea penitenciarului unde va fi deţinut A. cât timp va fi sub puterea măsurii arestării preventive şi date referitoare la condiţiile materiale de detenţie, cerere reiterată cu ocazia concluziilor scrise depuse în 20 februarie 2021. Prin încheierea din 12 februarie 2021, instanţa a respins cererea de obţinere de noi informaţii suplimentare, considerând că materialul informativ şi răspunsurile oferite de Departamentul de Justiţie al Statelor Unite sunt îndeajuns pentru ca autoritatea judiciară română să intre în stadiul deliberării. Pe parcursul deliberării, instanţa a constatat că informaţiile comunicate în 10 februarie 2021 sunt îndestulătoare pentru a lua o hotărâre cu privire la cererea de extrădare pendinte şi nu este necesară repunerea cauzei pe rol.
Pe toată durata procedurii de soluţionare a cererii de extrădare, în temeiul art. 1 şi art. 12 alin. (4) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii şi art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, prin încheierile din 18 decembrie 2020, 15 ianuarie şi 12 februarie 2021, instanţa a menţinut succesiv măsura arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile A., acesta aflându-se în prezent în stare de detenţie provizorie.
Examinând cererea de extrădare, Curtea a constatat îndeplinirea condiţiilor de formă precum şi a condiţiilor de fond prev. de legea specială.
Astfel în ceea ce priveşte condiţiile de formă ale extrădării prevăzute în art. 8 din Tratatul bilateral de extrădare s-a reţinut că, prin cererea scrisă formulată la data de 24 noiembrie 2020 Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii, secţia penală, prin reprezentantul său - d-na procuror B., a solicitat extrădarea lui A. către Statele Unite ale Americii pentru a fi adus în faţa instanţei pentru comiterea infracţiunilor de conspiraţie la fraudă cu dispozitive de acces, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 C.S.U. & 1029 (a)(l), (a)(4), (a)(5), (b)(2) şi (c).
În susţinerea cererii de extrădare, s-a arătat, în esenţă, că la data de 19 august 2020, un mare juriu întrunit în Jacksonville, Florida a înaintat un rechizitoriu prin care A. şi coinculpaţii lui au fost acuzaţi pentru fapte penale comise cu încălcarea legilor penale ale Statelor Unite şi marele juriu a înregistrat acest rechizitoriu la Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul Central din Florida. La data de 21 octombrie 2020, un mare juriu întrunit în Jacksonville, Florida a înaintat un rechizitoriu suplimentar înlocuitor prin care A. şi coinculpaţii lui (au fost adăugaţi alţi doi coinculpaţi) au fost acuzaţi pentru fapte penale comise cu încălcarea legilor penale ale Statelor Unite şi marele juriu a înregistrat acest rechizitoriu la Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul Central din Florida.
La data de 19 august 2020, d-na procuror B. a semnat şi a înaintat instanţei o moţiune pentru obţinerea unui mandat de aducere prin care a urmărit arestarea lui A.. Moţiunea a fost analizată de d-na Judecător Magistrat a Statelor Unite, G. care a dat un Ordin prin care s-a autorizat emiterea unui mandat de arestare a lui A.. După aceea, un grefier al tribunalului, în baza autorizării date de judecător, a emis un mandat de arestare pe numele lui A.. Această măsură s-a efectuat cu aprobarea Grefierului Tribunalului şi a Judecătoarei Magistrat a Statelor Unite G.
Capul de acuzare Unu din rechizitoriul suplimentar înlocuitor îl acuză pe A. şi pe alţii pentru conspiraţie la fraudă cu dispozitive de acces, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 C.S.U. § 1029(b)(2). Se inculpă faptul că A. cu intenţie şi cu bună ştiinţă a conspirat să facă trafic şi să folosească unul sau mai multe dispozitive de acces neautorizat pe parcursul unui an, şi prin această activitate a obţinut bunuri de valoare care au o valoare agregată mai mare de 1.000 dolari SUA într-o perioadă de un an.
Pedeapsa maximă pentru comiterea infracţiunii de conspiraţie la fraudă cu dispozitive de acces, cu încălcarea prevederilor din Secţiunea 1029(b)(2) din Titlul 18 din Codul Statelor Unite este de 7,5 ani închisoare, ceea ce reprezintă jumătate din pedeapsa maximă de 15 ani pentru comiterea infracţiunii principale de fraudă cu dispozitive de acces.
Infracţiunea enumerată în Capul de acuzare Unu este pedepsibilă conform unei legi care (1) era o lege adoptată legal de Statele Unite la data când s-a comis infracţiunea, (2) fost o lege a Statelor Unite în vigoare la data înaintării rechizitoriului, şi (3) este în vigoare şi în prezent. Această infracţiune este considerată o infracţiune gravă pedepsibilă conform legilor din Statele Unite cu o pedeapsă de mai mult de un an închisoare.
Termenul de prescripţie pentru aceste infracţiuni este guvernat de prevederile din Secţiunea 3282 din Titlul 18 din Codul Statelor Unite, care prevede: "Dacă legea nu prevede în mod expres altfel, nicio persoană nu va fi urmărită penal, judecată sau pedepsită pentru nicio infracţiune necapitală dacă (...) rechizitoriul nu este instituit în decurs de cinci ani de la comiterea unei astfel de infracţiuni."
Întrucât termenul de prescripţie aplicabil este de cinci ani, primul rechizitoriu suplimentar înlocuitor a fost înaintat la data de 21 octombrie 2020, care inculpă fapte infracţionale comise de la începutul anului 2019 şi care au continuat până în luna iunie 2020, rechizitoriul suplimentar înlocuitor a fost înregistrat în timp util.
Cu privire la starea de fapt, în cererea de extrădare s-a specificat că, după cum este descris în amănunt în declaraţia dată sub jurământ de Agentul Special FBI C., o investigaţie desfăşurată de FBI cu privire la o fraudă bancară a stabilit că inculpaţii din acest caz, inclusiv A., au conspirat să instaleze dispozitive de skimming şi dispozitive de înregistrare video la bancomate ("ATM-uri"), să codifice informaţiile obţinute în cârduri albe de debit, credit sau carduri cadou ca apoi să retragă bani din cont fără a avea autorizare să facă acest lucru. Conspiraţia a început la o dată necunoscută, dar cel puţin de la începutul anului 2019 şi a continuat până în iunie 2020. Conspiratorii au instalat dispozitive de skimming şi au comis fraudă bancară în principal în Jacksonville, Florida şi New Orleans, Louisiana, cât şi în alte părţi. Inculpatul A. a fost un participant activ la conspiraţie. De fiecare dată, inculpaţii, inclusiv A., instalau dispozitive de skimming şi de înregistrare video la bancomate (ATM), aşteptau până ce victimele neavizate foloseau bancomatul ca să-şi acceseze contul bancar, recuperau dispozitivele, descărcau informaţiile bancare furate şi le încărcau în carduri albe, după care retrăgeau fără autorizare cât de mulţi bani puteau din conturi, prin intermediul bancomatelor.
Cu privire la identitatea persoanei extrădabile, în cererea de extrădare s-a precizat că A. este cetăţean român. Este un bărbat de culoare albă, înălţime de aproximativ x cm, greutate aproximativ x kg. Are păr brunet şi ochi căprui. Actele sale de identificare includ: CNP românesc; permis de conducere românesc. Locul naşterii este MS, fiind anexată şi o fotografie a lui A.. Toate aceste date furnizate confirmă că d-l A. este persoana căutată.
S-a reţinut că cererii de extrădare i-au fost anexate copia primului rechizitoriu suplimentar din data de 21 octombrie 2020, copia mandatului de arestare din data de 20 august 2020 emis pe numele persoanei extrădabile A., extras după legislaţia relevantă a Statelor Unite, declaraţia dată sub jurământ de agentul special FBI C. şi fotografia lui A.. Atât cererea, cât şi înscrisurile ataşate au fost însoţite de o traducere autorizată în limba română.
În contextul expus mai sus, instanţa a constatat că cererea de extrădare formulată în cauză şi documentele anexă corespund cerinţelor art. 8 alin. (1), (2) şi (3) din Tratatul bilateral de extrădare, astfel condiţiile formale ale extrădării lui A. în Statele Unite ale Americii sunt îndeplinite.
Cu privire la condiţiile de fond ale extrădării, prima instanţă a reţinut că acestea vizează persoana extrădabilă, infracţiunea şi pedeapsa, salvgardarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, precum şi competenţa şi exercitarea acţiunii penale - art. 3-7 din Tratat, completate cu art. 18-35 din Legea nr. 302/2004 republicată.
În privinţa condiţiilor privind persoana extrădabilă s-a reţinut că sunt îndeplinite, şi anume:
- persoana extrădabilă A. este subiectul pasiv al unei proceduri penale în curs pe teritoriul statului solicitant unde trebuie să fie supusă măsurii preventive a arestării (art. 1 din Tratatul bilateral de extrădare, art. 18 teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată), în sensul că este judecat pe teritoriul statului solicitant pentru săvârşirea infracţiunii de conspiraţie la fraudă cu dispozitive de acces, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 C.S.U. § 1029(b)(2) şi faţă de el a fost emis în lipsă un mandat de arestare.
- extrădarea persoanei solicitate este posibilă dat fiind existenţa tratatului bilateral care conţine o veritabilă clauză de reciprocitate, şi cât timp extrădarea nu poate să fie refuzată doar pe motivul cetăţeniei persoanei extrădabile, statele se obligă să îşi acorde reciproc extrădarea. Prin urmare, prima instanţă a apreciat că cetăţenia română a lui A. nu constituie o piedică la extrădarea lui în Statele Unite ale Americii, fără să mai fie necesară acordarea din partea statului solicitant a vreunei garanţii de natura celei prevăzute de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.
- persoana extrădabilă nu riscă consecinţe grave pentru viaţa sau integritatea sa corporală, datorită vârstei sau a unei boli [art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată], din materialul dosarului nerezultând că la acest moment A. ar suferi de o boală gravă sau s-ar afla într-o ipostază aparte din cauza căreia extrădarea imediată i-ar produce consecinţe de o gravitate deosebită.
S-a apreciat că Pandemia cauzată de virusul Sars-Cov2 nu împiedică deferirea lui de îndată justiţiei Statelor Unite ale Americii, de vreme ce persoana extrădabilă nu este infectată în prezent cu Covid-19, iar autorităţile Statelor Unite deţin o strategie bine organizată, cuprinzând măsuri pertinente şi efective pentru preîntâmpinarea infectării cu Covid-19 a persoanelor deţinute. În plus, s-a apreciat că afecţiunile medicale reclamate de persoana extrădabilă, prin natura lor, nu îi pun în primejdie viaţa, ele putând fi tratate în mediul carceral, iar autorităţile Statelor Unite au oferit informaţii suficiente din care instanţa să deducă faptul că, extrădat fiind, A. va beneficia de o asistenţă medicală adecvată pe teritoriul statului solicitant.
În ceea ce priveşte condiţiile privind infracţiunea şi pedeapsa prima instanţă a analizat următoarele chestiuni:
a) dubla incriminare [art. 2 alin. (3) din Tratatul bilateral de extrădare, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată].
Prima instanţă a verificat existenţa unei corespondenţe formale între infracţiunea incriminată de legea penală a statului solicitant, de care este acuzată persoana extrădabilă, şi infracţiunea analogă incriminată de legea statului român solicitat.
S-a reţinut că infracţiunea de conspiraţie la fraudă cu dispozitive de acces, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 C.S.U. § 1029(b)(2) de care este acuzat A. în Statele Unite ale Americii se circumscrie, potrivit legii penale române, infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen., falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată, prevăzută de art. 311 alin. (1) şi (2) C. pen., acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1) şi (2) C. pen., transfer neautorizat de date informatice, prevăzută de art. 364 C. pen. şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau date informatice, prevăzută de art. 365 alin. (1) C. pen., în concurs real, prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen., astfel condiţia dublei incriminări este satisfăcută.
În ceea ce priveşte natura infracţiunii s-a reţinut că A. nu este acuzat însă în Statele Unite de o infracţiune politică sau militară, ci de conspiraţie la fraudă cu dispozitive de acces, care este o infracţiune de drept comun ce dă loc la extrădare.
Cu privire la gravitatea infracţiunii, prima instanţă a constatat că în cazul lui A., infracţiunea de conspiraţie la fraudă cu dispozitive de acces pusă pe seama sa în Statele Unite ale Americii este sancţionată, potrivit menţiunilor făcute în cererea de extrădare, cu o pedeapsă maximă de 7,5 ani închisoare. În România, pentru fiecare dintre infracţiunile corespondente celei de care este acuzat A. în Statele Unite, legea prevede pedepse mai mari de un an închisoare, maximul fiind de 10 ani închisoare pentru infracţiunea de falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată, prevăzută de art. 311 alin. (1) şi (2) C. pen.
În ceea ce priveşte condiţiile privind salvgardarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale [art. 3, art. 21 alin. (1) lit. a), b), c), d) din Legea nr. 302/2004 republicată, art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 şi art. 22 din Constituţia României], prima instanţă a reţinut că cererea de extrădare provine de la un stat cu solide şi îndelungate principii democratice, din actele dosarului nerezultând niciun element care să genereze îngrijorarea că procesul penal derulat împotriva lui A. pe teritoriul Statelor Unite nu ar respecta garanţiile de echitate, aşa cum sunt ele recunoscute prin instrumentele internaţionale pertinente, în special în Declaraţia universală a drepturilor omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. S-a reţinut că, odată cu informaţiile suplimentare transmise în 10 februarie 2021, autorităţile americane au confirmat o dată în plus că în timpul procesului penal, A. şi coinculpaţii săi au dreptul să fie prezenţi la proces, au dreptul să prezinte dovezi, să pună întrebări martorilor procuraturii şi să depună mărturie dacă doresc. Deopotrivă, s-a constatat că în Statele Unite cauza se judecă de o instanţă de drept comun şi nu de un tribunal excepţional şi că nimic din piesele dosarului nu reflectă vreo suspiciune că extrădarea ar fi solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii lui A. pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social, sau că situaţia persoanei extrădabilă riscă să se agraveze din cauza unuia dintre aceste motive.
În acelaşi timp, instanţa a reţinut că Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii a furnizat în 10 februarie 2021 informaţii, apreciate suficiente ca să demonteze relatările din mass-media depuse selectiv de către persoana extrădabilă şi să îi creeze convingerea că, odată predat, A. nu va fi expus pe durata custodiei lui de către autorităţile americane, unor tratamente contrare art. 1 din Convenţia ONU împotriva torturii şi a altor pedepse şi tratamente cu cruzime, inumane sau degradante şi art. 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Astfel, în ceea ce priveşte măsurile adecvate pe care autorităţile americane le-au implementat pentru prevenirea infectării deţinuţilor cu virusul SARS-cov 2, prima instanţă a reţinut că din cele comunicate de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii, rezultă că H. a luat măsuri rapide şi eficiente ca răspuns la boala Coronavirus 2019. Astfel, s-a arătat că H. monitorizează cu atenţie răspândirea virusului COVID-19 şi, ca în oricare altă situaţie de urgenţă, a analizat atent ce măsuri trebuie să fie adoptate pentru a asigura siguranţa personalului angajat, a deţinuţilor şi a publicului. Toate centrele de detenţie de sub tutela H. implementează ghidul de atenuare a răspândirii COVID-19. Ca răspuns la COVID-19, H. a instituit o abordare cuprinzătoare de demersuri administrative care includ măsuri de verificare, testare, tratament corespunzător, educaţionale şi de control al infecţiei. Din ianuarie 2020, H. şi-a coordonat eforturile privind COVID-19 cu experţii în domeniu atât din interiorul, cât şi din afara agenţiei, inclusiv îndrumări şi directive de la Centrele pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC), Biroul de administrarea personalului (OPM), Departamentul de Justiţie (DOJ) şi Biroul vice-preşedintelui. Ca urmare, s-a constatat o scădere a numărului deţinuţilor spitalizaţi care sunt pe ventilator (cele mai grave cazuri de infecţie), care la data formulării răspunsului se ridica la numărul de numai nouă deţinuţi.
În plus, s-a mai reţinut că H. colaborează cu Centrele pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC) şi cu Operaţiunea vaccin/terapie COVID-19 a guvernului federal pentru a asigura recepţionarea corespunzătoare a vaccinului COVID-19 când devine disponibil. H. a primit 33.550 de doze de vaccin şi a administrat 31.149 de doze de vaccin COVID-19. H. este decis să pună la dispoziţie cât de curând posibil vaccinul tuturor angajaţilor şi a deţinuţilor care doresc să se vaccineze. Când o instituţie primeşte cota alocată de vaccin, vaccinul este oferit întâi personalului care lucrează cu normă întreagă în acel loc, având în vedere că personalul angajat - care se deplasează dus-întors între centrul de detenţie şi comunităţi - prezintă un risc mai ridicat de a fi vectori de transmitere a COVID-19. Prin vaccinarea personalului angajat se protejează personalul, deţinuţii din centrul de detenţie şi comunităţile. Dozele rămase la fiecare centru sunt distribuite deţinuţilor în funcţie de priorităţi, conform îndrumărilor date de CDC.
În acest context, contrar susţinerilor persoanei extrădabile, instanţa a dedus că autorităţile Statelor Unite ale Americii au stabilit şi implementat un program eficace de măsuri punctuale, adecvate şi adaptate situaţiei particulare în care se află persoanele private de libertate, măsuri menite să preîntâmpine răspândirea virusului Covid-19 în rândul deţinuţilor şi să asigure siguranţa acestora şi a personalului angajat.
Din această perspectivă, prima instanţă a reţinut că ceea ce prezintă interes este că autorităţile statului solicitant au luat şi au pus în practică măsuri strategice anti Covid -19, care şi-au dovedit eficienţa în rândul persoanelor deţinute (constatându-se o scădere a numărului deţinuţilor spitalizaţi care sunt pe ventilator) şi nicidecum ca aceste autorităţi să garanteze că A. nu se va infecta, o asemenea garanţie fiind de altfel imposibil de oferit.
În ceea ce priveşte condiţiile materiale de detenţie în Statele Unite ale Americii, instanţa a remarcat faptul că Departamentul de Justiţie a confirmat că, în toate centrele de detenţie care aparţin de H., acesta promovează un climat de sănătate pentru personalul angajat şi pentru deţinuţi, prin punerea unui accent deosebit pe păstrarea unui ambient de aer curat şi menţinerea unor condiţii de siguranţă în locurile de cazare şi de muncă ale deţinuţilor.
De asemenea, H. întruneşte standardele naţionale pentru dimensiunea celulelor şi aceste dimensiuni variază în funcţie de centru de detenţie la care este repartizat cel vizat. Camerele/celulele H. folosite pentru cazarea deţinuţilor au o suprafaţă de cel puţin 2,32 metri pătraţi (25 de picioare pătrate) de spaţiu liber pentru fiecare ocupant. Spaţiu liber este spaţiul de folosinţă care nu este ocupat de mobilier sau accesorii. Cel puţin una din dimensiunile spaţiului liber au are mai puţin de 2,13 metri (7 picioare). Totodată, H. a luat măsuri ca cel puţin 0,424 metri cubi (15 picioare cub) de aer proaspăt sau aer filtrat recirculat să circule pe minut/per ocupant pentru celule/camere.
În acord cu Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii şi opus apărărilor persoanei extrădabile, instanţa a subliniat că aprecierea dacă condiţiile de detenţie constituie o încălcare a drepturilor fundamentale trebuie analizată ţinând cont de ansamblul acestor condiţii şi nu doar de simpla dimensiune a celulei din penitenciar sau oricare alt factor singular. Având în vedere că H. asigură persoanelor private de libertate un mediu sigur, spaţiu, lumină, aerisire/ventilaţie, curăţenie, hrană, recreere în aer liber, îngrijire medicală şi posibilităţi de învăţământ, toate pentru a oferi la maximum posibilitatea deţinuţilor de reabilitare şi dezvoltare, privite împreună aceste condiţii nu pot să fie catalogate drept tratamente inumane sau degradante.
În ceea ce priveşte accesul la asistenţă al persoanelor deţinute în penitenciarele din Statele Unite, s-a constatat că Departamentul de Justiţie a specificat în răspunsul din 8 februarie 2021 că personalul profesional al H. furnizează servicii esenţiale medicale, stomatologice şi de sănătate mintală (psihiatrie) într-o modalitate conformă standardelor comunitare acceptate în închisori. H. foloseşte cadre medicale autorizate şi acreditate în unităţile sale de îngrijire ambulatorie, care sunt sprijinite de consultanţi şi specialişti comunitari. în cazul deţinuţilor cu afecţiuni medicale cronice sau acute, H. operează mai multe centre medicale de recomandare care oferă servicii avansate de îngrijire medicală.
H. pune accent pe promovarea sănătăţii prin sfaturi medicale în timpul controlului medical, descrierea efectelor medicamentelor, prevenirea bolilor infecţioase şi informarea publicului şi clinici pentru afecţiuni cronice cum ar fi boli cardiovasculare, diabet şi hipertensiune arterială. Programul de servicii alimentare al H. pune accent pe regim alimentar cardio sănătos, educaţie privind nutriţia şi sfaturi privind regimul alimentar în legătură cu un anumit tratament medical.
În raport cu aceste informaţii, prima instanţa şi-a creat convingerea că pe durata detenţiei în Statele Unite ale Americii, A. va beneficia, în caz de nevoie, de o asistenţă medicală adecvată, cu sublinierea că afirmaţiile acestuia referitor la condiţiile improprii de detenţie pe care le-a încercat până la deportarea sa, pe lângă faptul că nu au fost dovedite, ele se referă oricum la situaţia din centrul de deportare şi nu la cea din centrele de detenţie.
Referitor la condiţiile privind competenţa, prima instanţă a reţinut că pentru a dispune extrădarea, este necesar ca:
a) statul solicitant să îşi atribuie o competenţă de urmărire sau judecare a cauzei în virtutea oricăruia dintre principiile teritorialităţii, personalităţii, realităţii sau universalităţii [art. 2 alin. (4) din Tratatul bilateral de extrădare, art. 29 din Legea nr. 302/2004 republicată], constatând că A. este judecat în Statele Unite în virtutea principiului teritorialităţii, pentru fapte infracţionale acolo săvârşite.
b) statul român să nu îşi revendice vreo competenţă teritorială sau extrateritorială de urmărire sau de judecată a infracţiunii care motivează cererea de extrădare [art. 22 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată], constatând că această cerinţă nu este incidentă atunci când autorităţile statului român solicitat, în virtutea principiului personalităţii, pot să declanşeze în viitor o urmărire pentru faptele care motivează cererea de extrădare, cum este situaţia lui A..
Privitor la condiţiile privind exercitarea acţiunii penale, prima instanţă a analizat regula ne bis in idem şi cauzele care sting acţiunea penală date de intervenţia prescripţiei răspunderii penale, a amnistiei ori graţierii antecondamnatorii.
a) ne bis in idem [art. 5 alin. (1) din Tratatul bilateral de extrădare, art. art. 8 din Legea nr. 302/2004]. S-a arătat că în domeniul extrădării în relaţia cu Statele Unite ale Americii, regula ne bis in idem imprimă un obstacol în calea extrădării exclusiv în ipoteza autorităţii negative de lucru judecat. S-a reţinut A. nu a fost condamnat sau achitat pe teritoriul statului român solicitat pentru comiterea vreunei infracţiuni, aşadar nici pentru faptele care au justificat formularea cererii de extrădare, prin urmare în cauză nu se pune problema activării ne bis in idem.
b) incidenţa cazurilor de stingere a acţiunii penale [art. 6 din Tratatul bilateral de extrădare, art. 33 - 35 din Legea nr. 302/2004 republicată]. S-a constatat că prescripţia răspunderii penale de 5 ani prevăzută de legea penală a Statelor Unite ale Americii nu este îndeplinită, iar persoana extrădabilă nu a invocat şi nici autorităţile americane nu au comunicat incidenţa vreunei legi de graţiere care să acopere activitatea infracţională de care A. este acuzat în statul solicitant. De asemenea, s-a constatat că în România pentru faptele penale în discuţie nu este împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. şi aceste fapte nu formează obiect al vreunei legi de graţiere ori amnistie.
Constatând îndeplinite condiţiile extrădării, pentru a asigura succesul misiunii de predare a lui A. către autorităţile Statelor Unite şi întrucât predarea are loc doar cu persoana extrădată aflată în stare de detenţie, în temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa a menţinut măsura arestării provizorii în vederea extrădării până la predarea persoanei extrădabile A..
Împotriva acestei hotărâri, persoana extrădabilă A. a formulat contestaţie, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi respingerea cereri de extrădare, susţinând că în mod greşit prima instanţă a considerat îndeplinite condiţiile pentru a se dispune extrădarea, susţinând că acuzaţiile sunt false şi lipsite de probe şi că pandemia generată de virusul Covid-19 este scăpată de sub control în Statele Unite ale Americii, fiind extinsă în rândul deţinuţilor, care sunt supuşi unui tratament degradant, unor condiţiile inumane de detenţie cu încălcarea Convenţiei adoptată la New York la 10 decembrie 1984.
Examinând hotărârea contestată prin prisma criticilor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Din analiza cauzei, instanţa de control judiciar constată că în mod judicios şi temeinic, prima instanţă a constatat că sunt întrunite condiţiile extrădării şi în temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 şi art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România şi S.U.A., ratificat de România prin Legea nr. 111/2008 a admis cererea de extrădare formulată de S.U.A. şi a dispus extrădarea şi predarea către autorităţile S.U.A. a persoanei extrădabile A. faţă de care a fost emis un mandat de arestare la data de 20 august 2020 de autorităţile judiciare americane, ca urmare a înregistrării la data de 19 august 2020 la Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul Central din Florida a rechizitoriului cu nr. x. La data de 21 octombrie 2020, un mare juriu întrunit în Jacksonville, Florida a înaintat un rechizitoriu suplimentar înlocuitor prin care A. şi coinculpaţii lui (au fost adăugaţi alţi doi coinculpaţi) au fost acuzaţi pentru fapte penale comise cu încălcarea legilor penale ale Statelor Unite şi marele juriu a înregistrat acest rechizitoriu la Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul Central din Florida.
Se constată că prima instanţă a făcut o analiză minuţioasă a condiţiilor de formă şi de fond ale cererii de extrădare, din oficiu, cât şi prin prisma criticilor formulate de apărare, la acestea din urmă, referindu-se în mod punctual.
În baza examenului propriu, în raport cu dispoziţiile Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, precum şi ale Legii nr. 302/2004, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă pentru a se dispune extrădarea numitului A. către autorităţile americane şi nu este incident niciunul din motivele de refuz expres prevăzute de lege, analiza efectuată sub acest aspect de către instanţa de fond fiind una corectă şi completă.
În acelaşi timp se constată şi că persoana extrădabilă A. nu a avut obiecţiuni cu privire la identitate.
Astfel, Înalta Curte, sub aspectul condiţiilor de formă pe care trebuie să le îndeplinească cererea de extrădare (art. 8 din Tratatul bilateral de extrădare) se constată că cererea de extrădare a lui A. a trecut examenul de regularitate internaţională efectuat de Ministerul Justiţiei, iar în susţinerea acesteia au fost depuse înscrisurile şi informaţiile prevăzute de norma mai sus menţionată, şi anume copia rechizitoriului suplimentar din data de 21 octombrie 2020, copia mandatului de arestare emis pe numele persoanei extrădabile A., extras după legislaţia relevantă a Statelor Unite, declaraţia dată sub jurământ de agentul special FBI C. şi fotografia lui A.. Atât cererea, cât şi înscrisurile ataşate au fost însoţite de o traducere autorizată în limba română.
Sub aspectul condiţiilor de fond (art. 3-7 din Tratat, completate cu art. 18-35 din Legea nr. 302/2004), Înalta Curte constată că:
- persoana extrădabilă A. este cetăţean român iar existenţa tratatului bilateral, permite extrădarea propriilor cetăţeni sub cerinţa complementară a reciprocităţii, fără să mai fie necesară îndeplinirea condiţiilor suplimentare menţionate de art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 republicată (art. 1 şi art. 3 din Tratatul bilateral de extrădare);
- persoana extrădabilă A. este subiect pasiv al unei proceduri penale în curs pe teritoriul statului solicitant unde trebuie să fie supusă măsurii preventive a arestării, constatând că este judecat pe teritoriul statului solicitant pentru săvârşirea infracţiunii de conspiraţie la fraudă cu dispozitive de acces, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 C.S.U. § 1029(b)(2) şi faţă de el a fost emis în lipsă un mandat de arestare(art. 1 din Tratatul bilateral de extrădare, art. 18 teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată);
- persoana extrădabilă A. nu va suferi consecinţe grave pentru viaţa sau integritatea sa corporală, datorită vârstei sau a unei boli, întrucât că la acest moment afecţiunile medicale reclamate de persoana extrădabilă, prin natura lor, nu îi pun în primejdie viaţa, ele pot să fie tratate în mediul carceral, nu este infectat cu virusul Sars-Cov2, iar autorităţile Statelor Unite au oferit informaţii suficiente din care instanţa să deducă faptul că, extrădat fiind, A. va beneficia de o asistenţă medicală adecvată pe teritoriul statului solicitant [art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată];
- infracţiunea de conspiraţie la fraudă cu dispozitive de acces, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 C.S.U. § 1029(b)(2) de care este acuzat A. în Statele Unite ale Americii se circumscrie, potrivit legii penale române, infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen., falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată, prevăzută de art. 311 alin. (1) şi (2) C. pen., acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1) şi (2) C. pen., transfer neautorizat de date informatice, prevăzută de art. 364 C. pen. şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau date informatice, prevăzută de art. 365 alin. (1) C. pen., în concurs real, prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen., fiind îndeplinită regula dublei incriminări [art. 2 alin. (3) din Tratatul bilateral de extrădare, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată];
- persoana extrădabilă nu este acuzată de o infracţiune politică sau militară, ci de conspiraţie la fraudă cu dispozitive de acces, care este o infracţiune de drept comun, sancţionată, potrivit legislaţiei americane, cu o pedeapsă maximă de 7,5 ani închisoare [art. 4 din Tratatul bilateral de extrădare şi art. 21 alin. (1) lit. e) şi f) din Legea nr. 302/2004 republicată];
- infracţiunea de care este acuzată persoana extrădabilă dă loc la extrădare, fiind pedepsită de legea ambelor părţi cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, potrivit legislaţiei americane, cu o pedeapsă maximă de 7,5 ani închisoare [art. 2 alin. (1) din Tratatul bilateral de extrădare şi art. 26 din Legea nr. 302/2004];
- în raport de data comiterii, termenul de prescripţie al răspunderii penale nu s-a împlinit, nici potrivit legislaţiei statului solicitant, nici potrivit C. pen. român [art. 6 din Tratatul bilateral de extrădare, art. 33-35 din Legea nr. 302/2004 republicată];
- persoana extrădabilă A. nu a fost condamnat sau achitat pe teritoriul statului român solicitat pentru faptele care au justificat formularea cererii de extrădare, prin urmare în cauză nu se pune problema activării ne bis in idem [art. 5 alin. (1) din Tratatul bilateral de extrădare, art. 8 din Legea nr. 302/2004];
Sub aspectul îndeplinirii condiţiilor privind salvgardarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale [art. 3, art. 21 alin. (1) lit. a), b), c), d) din Legea nr. 302/2004 republicată, art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 şi art. 22 din Constituţia României], Înalta Curte reţine că statele sunt ţinute să se preocupe ca, prin extrădarea unei persoane, să nu se pună în pericol drepturile şi libertăţile fundamentale de care aceasta se bucură în temeiul Convenţiei, şi că acea persoană să nu fie supusă riscului încălcării dreptului la viaţă, prevăzut de art. 2 din Convenţie ori să nu sufere tratamente contrare art. 3 din Convenţie sau o "denegare flagrantă de justiţie" în statul solicitant, adică procesul intentat persoanei în cauză să nu fie în mod vădit contrar art. 6 din Convenţia europeană sau principiilor enunţate de acest articol.
Se reţine că din actele dosarului nu rezultă date care să genereze îngrijorarea că procesul penal derulat împotriva lui A. pe teritoriul Statelor Unite nu ar respecta garanţiile de echitate, aşa cum sunt ele recunoscute prin Declaraţia universală a drepturilor omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În cuprinsul informaţiilor suplimentare transmise în 10 februarie 2021, ca urmare a solicitării instanţei naţionale, autorităţile americane au indicat drepturile de care persoana extrădabilă beneficiază în proces, confirmând că în timpul procesului penal aceasta are dreptul să fie prezentă la proces, să prezinte dovezi, să pună întrebări martorilor procuraturii şi să depună mărturie dacă doreşte.
În acelaşi timp se observă că extrădarea nu este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii persoanei extrădabile pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social, sau că situaţia acesteia riscă să se agraveze din cauza unuia dintre aceste motive.
Ca atare, instanţa naţională este îndreptăţită să creadă că odată predat, A. nu va fi expus pe durata custodiei lui de către autorităţile americane, unor tratamente contrare art. 1 din Convenţia ONU împotriva torturii şi a altor pedepse şi tratamente cu cruzime, inumane sau degradante şi art. 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Înalta Curte constată, de asemenea, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz al extrădării (art. 21 şi 22 din Legea nr. 302/2004).
Nu în ultimul rând se reţine, sub aspectul competenţei că persoana extrădabilă A. este judecat în Statele Unite în virtutea principiului teritorialităţii, pentru fapte infracţionale acolo săvârşite [art. 2 alin. (4) din Tratatul bilateral de extrădare, art. 29 din Legea nr. 302/2004 republicată].
Criticile punctuale ale persoanei extrădabile A. cu privire la Sentinţa penală nr. 1/EP din data de 22 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, vizează falsitatea acuzaţiei ce i se aduce şi lipsa unui probatoriu care să o susţină, precum şi condiţiile inumane de detenţie din SUA.
Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate de contestatorul persoană extrădabilă, în sensul că infracţiunea pentru care se cere extrădarea sa este falsă şi lipsită de suport probatoriu, întrucât în această procedură specială instanţa naţională nu poate examina critici, în fapt şi în drept, cu privire la infracţiunile pentru care A. a fost cercetat şi trimis în judecată, acestea fiind de esenţa acuzaţiei, ceea ce excede dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, care stipulează că instanţa naţională "nu este competentă să se pronunţe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea (...)".
Critica vizând condiţiile degradante de detenţie din SUA, care pe fondul pandemiei globale cu virusul Sars-Cov2 ar avea consecinţe deosebit de grave asupra persoanei extrădabile, nu poate determina admiterea căii de atac şi pronunţarea unei soluţii contrare celei date de prima instanţă.
Persoana extrădabilă a depus articole din mass-media care susţin ideea că din cauza situaţiei pandemice actuale şi a condiţiilor de detenţie, există riscul să sufere în Statele Unite tratamente inumane sau degradante.
Se constată că prima instanţă a depus diligenţe în acest sens, solicitând relaţii privitoare la condiţiile de detenţie asigurate persoanelor încarcerate în penitenciarele din Statele Unite, precum şi la măsurile adecvate pe care autorităţile americane le-au implementat pentru prevenirea infectării deţinuţilor cu virusul SARS-COV 2, iar relaţiile furnizate de Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii au fost apreciate suficiente ca să creeze convingerea instanţei că, odată predat, A. nu va fi expus pe durata custodiei lui de către autorităţile americane, unor tratamente contrare art. 1 din Convenţia ONU împotriva torturii şi a altor pedepse şi tratamente cu cruzime, inumane sau degradante şi art. 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În cuprinsul aceloraşi relaţii s-a arătat că persoanelor private de libertate şi se asigură un mediu sigur, spaţiu, lumină, aerisire/ventilaţie, curăţenie, hrană, recreere în aer liber, îngrijire medicală şi posibilităţi de învăţământ, condiţii care nu pot să fie catalogate drept tratamente inumane sau degradante.
Pandemia cauzată de virusul Sars-Cov2 nu împiedică admiterea cererii de extrădare, având în vedere că autorităţile Statelor Unite au oferit informaţii suficiente din care instanţa să deducă faptul că A. va beneficia de o asistenţă medicală adecvată pe teritoriul statului solicitant.
Se constată că persoana extrădabilă nu a formulat critici cu privire la menţinerea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, menţinută prin hotărârea contestată.
Astfel, în cauză, fiind îndeplinite toate condiţiile de formă şi de fond prevăzute de lege şi de tratat, neexistând niciun motiv obligatoriu sau facultativ pentru a refuza extrădarea, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a dispus extrădarea persoanei extrădabile A..
În consecinţă, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 1/EP din data de 22 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană extrădabilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 1/EP din data de 22 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 martie 2021.
GGC - GV