Decizia nr. 191/A/2020 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Şedinţa publică din data de 27 iulie 2020

Asupra cauzei penale de faţă:

Prin sentinţa penală nr. 65/P.I./2017 din 31 mai 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2016 s-au dispus următoarele:

I. În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014 a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul A. este C. pen. din 1969 (acuzaţia de la punctul 2 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, prevăzute art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 2 din rechizitoriu), faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei întrucât din probele administrate nu rezultă:

a. pretinderea de către inculpatul A. de la martorul B. (protopopul Episcopiei Române Unite cu Roma Greco - Catolică Oradea) a folosului constând în donarea în favoarea Primăriei municipiului Beiuş a suprafeţei de 427 mp teren (înscrisă în cartea funciară nr. x Beiuş, nr. topografic x şi în cartea funciară nr. x Beiuş, nr. topografic x, situată pe str. x din municipiul Beiuş) aflată în proprietatea unităţii de cult, în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către inculpat;

b. legătura dintre efectuarea actului de donaţie şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului A. în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului;

c. efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură a conduce la tergiversarea cercetării penale în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. x/2009;

d. efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură a conduce la favorizarea numitului B. în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. x/2009;

e. dispunerea de către inculpatul A. a vreunei măsuri în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. 510/P/2009;

f. solicitarea de către inculpatul A. ca procurorul de caz (martora C.) sau organul de cercetare penală (D.) să dispună o soluţie favorabilă martorului B..

II. În baza art. 386 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de care au fost acuzaţi inculpaţii A. şi E. din infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (acuzaţia de la punctul 3 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, prevăzute de art. 272 alin. (1) C. pen. (punctul 3 din rechizitoriu), faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei în condiţiile în care:

a. din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. a exercitat, direct sau indirect, acte de constrângere materială sau morală asupra martorului F. pentru a-l determina pe acesta să nu sesizeze Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea prin intermediul unui denunţ cu privire la infracţiuni de corupţie pretins a fi comise de către inculpat;

b. la data faptelor de care a fost acuzat inculpatul A. (aprilie 2015) martorul F. sesizase deja organele de urmărire penală, formulând la data de 26 februarie 2015 un denunţ împotriva lui A. cu privire la săvârşirea de către acesta a faptelor descrise la punctul 1 din rechizitoriu, iar în temeiul acestui act de sesizare, la data de 03 martie 2015, urmărirea penală fusese începută in rem pentru această acuzaţie de luare de mită.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului E. pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, prevăzute de art. 272 alin. (1) C. pen. (punctul 3 din rechizitoriu), faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei în condiţiile în care:

a. din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul E. a exercitat, direct sau indirect, acte de constrângere materială sau morală asupra martorului F., cu scopul de a-l determina pe acesta să nu sesizeze Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, cu privire la infracţiuni de corupţie pretins a fi comise de către inculpatul A.;

b. la data faptelor de care a fost acuzat inculpatul E. (aprilie 2015) martorul F. sesizase deja organele de urmărire penală, formulând la data de 26 februarie 2015 un denunţ împotriva lui A. cu privire la săvârşirea de către acesta a faptelor descrise la punctul 1 din rechizitoriu, iar în temeiul acestui act de sesizare, la data de 03 martie 2015, urmărirea penală fusese începută in rem pentru această acuzaţie de luare de mită.

A luat act că martorul F. a renunţat la calitatea de persoană vătămată şi nu s-a constituit parte civilă în cauză.

III. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen. (punctul 4 din rechizitoriu), faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei în condiţiile în care din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că:

a. inculpatul E. decisese să formuleze un denunţ penal împotriva martorului F. pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de construire referitoare la imobile apaţinând lui E.;

b. inculpatul A. a efectuat acte de natură de a-l determina pe E. să renunţe la decizia de a sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, cu intenţia de a-l favoriza pe martorul F. în modalitatea împiedicării tragerii acestuia la răspundere penală.

IV. În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014 a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpaţii A. şi G. (acuzaţia de la punctul 5 din rechizitoriu) este noul C. pen. interpretat în ceea ce priveşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu în lumina deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 517 din 08.07.2016).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei G. pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 5 din rechizitoriu), având în vedere considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 (paragrafele 68 - 80), care conduc la concluzia neîntrunirii elementelor de tipicitate obiectivă ale faptei de care a fost acuzată inculpata faţă de neîndeplinirea cerinţei esenţiale derivate din principiul minimei intervenţii a legii penale, potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul "ultima ratio", în condiţiile în care fapta concretă comisă de inculpată nu prezintă un grad de intensitate sau de gravitate care să justifice sancţiunea penală şi nu reliefează o diferenţă specifică de gravitate care să o distingă de cea a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, constând în exercitarea de către magistrat a funcţiei cu rea - credinţă sau gravă neglijenţă obiectivată în încălcarea cu intenţie a normelor de procedură.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de săvârşire a instigării la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 5 din rechizitoriu), faţă de lipsa tipicităţii obiective a faptei:

d. în condiţiile în care parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. a realizat în mod efectiv o activitate de determinare a inculpatei G. în urma căreia aceasta a luat hotărârea de a comite o faptă prevăzută de legea penală; şi

e. având în vedere considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 (paragrafele 68 - 80), care conduc la reţinerea lipsei tipicităţii obiective a faptei de care a fost acuzată inculpata G. faţă de neîntrunirea cerinţelor principiului minimei intervenţii a legii penale.

În baza art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, a dispus sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la inculpaţii A. şi G. cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în legătură cu instituirea prin ordonanţa din data de 4 iunie 2013 a sechestrului asigurator, în vederea reparării pagubei, asupra bunului mobil constituit din autoturism marca x, având numărul de înmatriculare x, aflat în proprietatea părţii civile Ocolul Silvic Codrii Beiuşului.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă Ocolul Silvic "Codrii Beiuşului" RA, precum şi de partea civilă Consiliul Local Beiuş.

A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 20 ianuarie 2016 emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea asupra bunurilor imobile şi mobile proprietatea inculpaţilor A. şi G., până la concurenţa sumei de 26.680 RON, în vederea recuperării pagubei, ca urmare a soluţiei de achitare dispuse pentru infracţiunea de abuz în serviciu (autorat şi instigare).

V. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale - punctul 6 din rechizitoriu) faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptelor reţinute în acuzare întrucât din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă:

h. pretinderea repetată de foloase de la martorul H. de către inculpatul A. în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu;

i. primirea de obiecte de mobilier pentru cabană (două mese din lemn şi patru scaune/bănci pentru acestea) de la martorul H. de către inculpatul A.;

j. legătura dintre primirea de la martorul H. a următoarelor foloase (cantitatea de 20-30 litri de vin, serviciile de transport, cazare şi masă ocazionate de deplasarea în mun. Mediaş, jud. Sibiu, serviciile prestate de către muncitorii care au efectuat lucrări la cabana din com. Uileacu de Beiuş, sat Prisaca, situată în locul denumit "I.") şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului A. în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului;

k. omisiunea sesizării din oficiu de către organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş cu privire la fapte penale pretins a fi comise de martorul H.;

l. efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură a conduce la favorizarea numitului H. în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. 465/P/2014;

m. dispunerea de către inculpatul A. a vreunei măsuri în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. 465/P/2014;

n. solicitarea de către inculpatul A. ca procurorul de caz (martorul C.) sau organul de cercetare penală (J.) să dispună o soluţie favorabilă martorului H..

VI. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale - punctul 7 din rechizitoriu) faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptelor întrucât din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă:

a. pretinderea repetată de către inculpatul A. de la martorul K. a foloaselor constând în contravaloarea manoperei lucrării efectuate de martorul L. sau a cireşelor, în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu;

b. legătura dintre primirea de către inculpatul A. a lădiţei cu cireşe sau a folosului rezultat din efectuarea lucrării de reparaţii (schimb filtru de apă şi montaj) de către martorul L. (două acte) şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului A. în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului;

c. efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură de a conduce la tergiversarea cercetării penale în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. x/2015;

d. efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură de a conduce la favorizarea numitului K. în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. x/2015;

e. dispunerea de către inculpatul A. a vreunei măsuri în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. 239/P/2015;

f. solicitarea de către inculpatul A. ca procurorul de caz (inculpata G.) sau organul de cercetare penală (M.) să dispună o soluţie favorabilă martorului K..

VII. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzute de art. 326 C. pen. (punctul 8 din rechizitoriu) întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă existenţa faptei, în condiţiile în care parchetul nu a produs vreun mijloc de probă din care să rezulte:

a. existenţa unui act juridic sau unui fapt juridic care să fi condus, prin vreunul dintre modurile de dobândire a proprietăţii prevăzute de C. civ., la dobândirea de către inculpatul A. a proprietăţii asupra terenului din localitatea Prisaca, com. Uileacu de Beiuş, situată în locul denumit "I.", ori a proprietăţii asupra cabanei edificate pe acest teren;

b. existenţa în sarcina inculpatului A. a obligaţiei de a menţiona în declaraţia de avere întocmită de acesta la data de 04.06.2015 şi depusă la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 11.06.2015 a cabanei şi/sau terenului din localitatea Prisaca, com. Uileacu de Beiuş, situată în locul denumit "I.".

VIII. În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014 a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul A. este C. pen. din 1969 (acuzaţia de la punctul 1 din rechizitoriu).

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (actele de executare descrise la punctele 1.5. şi 1.8. din rechizitoriu).

A dispus excluderea din conţinutul infracţiunii continuate care face obiectul acuzaţiei de la punctul 1 din rechizitoriu a actelor de executare de la punctele 1.1.,1.2., 1.3.,1.4., 1.6. şi 1.7. întrucât parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă pretinderea de către inculpatul A. cu titlu de mită de la martorul F. a următoarelor foloase:

e. cantitatea de 20 mc lemn de foc în valoare de 3000 RON; deopotrivă, parchetul nu a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă primirea acestor foloase de către inculpatul A. în primăvara anului 2009 (punctele 1.1. şi 1.2);

f. cantitatea de 10 mc lemn de lucru, esenţă stejar, în valoare de aproximativ 4.000 RON (punctul 1.3.);

g. cantitatea de 10 mc lemn de lucru, esenţă stejar; deopotrivă, parchetul nu a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă primirea sumei de 4000 de RON reprezentând contravaloarea cantităţii a 10 mc lemn de lucru, esenţă stejar de către inculpatul A. în cursul anului 2010 (punctul 1.4);

h. asigurarea unui tratament preferinţial pentru martora N. (soţia inculpatului), în cadrul Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei din cadrul Primăriei mun. Beiuş, menţinerea în funcţie a martorei N. în cadrul Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei din cadrul Primăriei mun. Beiuş în perioada în care se făceau disponibilizări în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010, respectiv promovarea martorei N. în funcţia de şef de birou la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei din cadrul Primăriei mun. Beiuş (punctele 1.6. şi 1.7.);

A constatat că dispoziţia de excludere a actelor de executare de la punctele 1.1.,1.2., 1.3.,1.4., 1.6. şi 1.7. din rechizitoriu nu determină scindarea unităţii infracţionale sau schimbarea încadrării juridice şi nici nu conduce la dispunerea pentru acestea a unei soluţii de achitare alături de soluţia de condamnare dispusă pentru faptele de la punctele 1.5. şi 1.8. din rechizitoriu, întrucât acţiunile care au făcut obiectul acuzării ca acte materiale ale infracţiunii unice continuate nu reprezintă infracţiuni distincte cu care instanţa a fost sesizată şi asupra cărora să se pronunţe.

În baza art. 71 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului A. exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului A. exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969 cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. şi art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore din data de 16.12.2015 ora 21:00 la 17.12.2015 ora 21:00, durata arestului preventiv din data de 18.12.2015 până în data de 12.02.2016, precum şi durata arestului la domiciliu din data de 12.02.2016 până la 28.07.2016, inclusiv.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. 1969 şi art. 254 alin. (3) C. pen. 1969 a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 25 703 RON reprezentând contravaloarea foloaselor primite cu titlu de mită.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a dispus menţinerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa din data de 20 ianuarie 2016 emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea asupra bunurilor imobile şi mobile proprietatea inculpatului A. numai până la concurenţa sumei de 25 703 RON, în scopul asigurării confiscării speciale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 6.000 RON (3.000 RON aferente urmăririi penale şi 3.000 RON aferente fazei de cameră preliminară şi etapei judecăţii în primă instanţă) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat având în vedere culpa procesuală a inculpatului raportat la infracţiunea continuată pentru care s-a dispus o soluţie de condamnare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu O. (delegaţia nr. 2273/18.05.2016 emisă de Baroul Bihor) în cuantum de 360 RON urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

I. Cu privire la acuzaţia de comitere a infracţiunii de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 2 din rechizitoriu)

Curtea a reţinut ca fiind dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă următoarele împrejurări de fapt:

a. încheierea la data de 28 septembrie 2009 a contractului de donaţie autentificat sub. nr. 3180 de către BNP P., prin care reprezentanţii Episcopiei Române Unite cu Roma Greco - Catolică Oradea au donat mun. Beiuş suprafaţa de 427 mp teren (înscrisă în cartea funciară nr. x Beiuş, nr. topografic x şi în cartea funciară nr. x Beiuş, nr. topografic x, situată pe str. x din municipiul Beiuş;

b. efectuarea actului de donaţie de către reprezentanţii Episcopiei Române Unite cu Roma Greco - Catolică Oradea ca urmare a solicitării adresate de inculpatul A. martorului B. [declaraţiile martorilor F., B. ]. Curtea a considerat că nu este relevant în cauză pentru această acuzaţie dacă de efectele donaţiei urmau să beneficieze şi alte persoane sau numai inculpatul, ci doar că demersurile pentru efectuarea donaţiei au fost demarate de inculpat;

c. existenţa unei investigaţii în actele premergătoare începerii urmăririi penale (deci înainte de a exista un proces penal prin începerea urmăririi penale) care a făcut obiectul dosarului nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş. Investigaţia a vizat faptele de furt calificat, distrugere şi profanare de morminte sesizate a fi fost comise de către reprezentanţii Bisericii Greco - Catolice constând în aceea că, în cadrul unei executări silite reprezentanţii cultului greco-catolic au pătruns în lăcaşul de cult, au distrus încuietorile şi au luat obiectele de cult. Astfel, ca urmare a plângerii formulate de Parohia Ortodoxă "Sfântul Dumitru" Pocola, reprezentată prin preotul paroh Q. la data de 7 mai 2009 au fost efectuate acte premergătoare cu privire la aspecte de natură penală generate de litigiile existente între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco - Catolică, consecinţă a proceselor de restituire a unor lăcaşuri de cult. Potrivit art. 224 C. proc. pen. 1969 actele premergătoare erau actele pe care organele de urmărire penală le puteau efectua înainte de începerea urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare pentru a decide dacă este sau nu cazul să înceapă urmărirea penală. Sfera actelor premergătoare trebuia limitată numai la actele necesare pentru a se determina dacă se impune sau nu începerea urmăririi penale;

d. audierea în actele premergătoare începerii urmăririi penale a martorului B.; în cadrul acestei audieri nu a fost formulată vreo acuzaţie penală împotriva martorului;

e. procurorul C. şi-a însuşit prin rezoluţia din 29.09.2015 argumentele din referatul cu propunere de clasare întocmit de organul de cercetare penală (D.) în data de 20.08.2009 şi a dispus clasarea in rem reţinând existenţa impedimentului prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii);

f. în cauza nr. 510/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş implicarea inculpatului A. a rămas numai la nivelul rezoluţiilor administrative ce intrau în sfera atribuţiilor conducătorului unui parchet şi care nu aveau natura unor acte judiciare efectuate în legătură cu un dosar penal. În această cauză inculpatul nu a efectuat niciun act de urmărire sau cercetare penală, nu a dispus vreo măsură procesuală, nu a interferat în niciun fel cu activitatea investigativă a organului de cercetare penală sau cu cea a procurorului în sensul de a impune sau sugera dispunerea unei soluţii favorabile martorului B. sau a oricărei alte măsuri apte să îl favorizeze .

Relevante în acest sens sunt declaraţiile martorului D. (organul de cercetare penală) care a exclus posibilitatea ca inculpatul A. să îl fi influenţat pe parcursul investigaţiei penale ori în legătura cu soluţia propusă în cauză declarând următoarele:

"Inculpatul R. nu mi-a cerut nici în această cauză şi nici în altă cauză să adopt o soluţie favorabile vreunei persoane. Îl cunosc pe inculpatul R. de când a venit procuror la Beiuş, iar relaţiile cu acesta erau normale, instituţionale. Nu ne vizitam şi nu eram prieteni" .

Tot astfel, martorul C. (procurorul de caz) a învederat neimplicarea inculpatului A. în actele premergătoare efectuate în cauza nr. 510/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş arătând că:

"Am avut spre soluţionare dosarele penale în care efectuam activitate de urmărire penala in rem în cauzele privind pe denunţătorii B. si H. şi în niciuna dintre aceste cauze inculpatul R. nu mi-a solicitat sa dau o anumită soluţie." .

Curtea a considerat că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită în formă continuată de care a fost acuzat inculpatul A. era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a pretins sau primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Din probele administrate Curtea a constatat că parchetul nu a produs vreun mijloc de probă din care să rezulte:

1. existenţa unei înţelegeri între martorul B. şi inculpatul A. în cadrul căreia acesta din urmă să îi fi asigurat protecţia penală martorului sau să îi fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile sale de serviciu.

2. existenţa unui act de pretindere repetată de foloase de la martorul B. de către inculpatul A. în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

Pe de o parte, simpla existenţă a unei investigaţii înainte de începerea procesului penal vizând verificarea unor fapte imputate în actul de sesizare martorului B. nu este prin ea însăşi aptă de a conduce la concluzia că inculpatul A., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit foloase de la martorul B. în legătură cu această anchetă în absenţa unor probe din care să rezulte cu certitudine această conexiune.

Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor S., B. şi T. rezultă că actul de donaţie nu a fost realizat în legătură cu activitatea de prim - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş sau cu soluţionarea vreunui dosar aflat pe rolul acestui parchet.

În consecinţă, Curtea a apreciat că pentru dovedirea cerinţei esenţiale a infracţiunii era necesar ca parchetul să fi probat faptul că pretinderea sau primirea foloaselor a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpatului, în caz contrar deducţiile parchetului nefiind apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

Având în vedere faptul că actul de donaţie a fost încheiat la data de 28 septembrie 2009, Curtea a considerat că se impune analizarea în cauză a incidenţei legii penale mai favorabile.

Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Curtea a constatat că în timpul procesului penal a intrat în vigoare noul C. pen.

Modificările ivite ca urmare a succesiunii în timp a legilor penale, C. pen. din 1969, legislaţia penală specială în vigoare înainte de data de 01.02.2014 şi C. pen. în vigoare şi legislaţia penală specială în vigoare după data de 01.02.2014, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen. a pronunţat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în cauză, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost constatată, mai este necesar ca faptele ce fac obiectul acuzaţiei să fie infracţiuni atât potrivit legii sub imperiul căreia au fost comise, cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Prin compararea legilor penale succesive şi prin raportare la acuzaţiile formulate de procuror, Curtea a apreciat că faţă de conţinutul constitutiv şi de regimul sancţionator al normelor de incriminare succesive şi de sfera subiecţilor activi legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969 şi dispoziţiile Legii nr. 78/2000 în forma în vigoare înainte de data de 01.02.2014.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, prevăzute art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 2 din rechizitoriu), faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei întrucât din probele administrate nu rezultă:

a. pretinderea de către inculpatul A. de la martorul B. (protopopul Episcopiei Române Unite cu Roma Greco - Catolică Oradea) a folosului constând în donarea în favoarea Primăriei municipiului Beiuş a suprafeţei de 427 mp teren (înscrisă în cartea funciară nr. x Beiuş, nr. topografic x şi în cartea funciară nr. x Beiuş, nr. topografic x, situată pe str. x din municipiul Beiuş) aflată în proprietatea unităţii de cult, în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către inculpat;

b. legătura dintre efectuarea actului de donaţie şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului A. în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului;

c. efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură a conduce la tergiversarea cercetării penale în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. x/2009;

d. efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură a conduce la favorizarea numitului B. în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. x/2009;

e. dispunerea de către inculpatul A. a vreunei măsuri în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. x/2009;

f. solicitarea de către inculpatul A. ca procurorul de caz (martora C.) sau organul de cercetare penală (D.) să dispună o soluţie favorabilă martorului B..

II. Cu privire la acuzaţia formulată împotriva inculpaţilor A. şi E. de comitere a infracţiunii de şantaj, prevăzute de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) C. pen. (punctul 3 din rechizitoriu).

Curtea a constatat că parchetul a reţinut în sarcina inculpaţilor A. şi E. acuzaţia de comitere a infracţiunii de şantaj prin aceea că, în primăvara anului 2015, au exercitat acte de constrângere asupra martorului F., cu scopul de a-l determina să nu sesizeze Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, cu privire la infracţiunile de corupţie comise de inculpatul A., prin ameninţarea cu repercusiuni grave la care s-ar expune în cazul în care ar formula o astfel de sesizare.

Curtea a considerat că odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 01.02.2014 trebuie avute în vedere restructurările operate în cadrul infracţiunilor contra justiţiei, prin reglementarea unor noi infracţiuni sau forme speciale ale altora. Astfel, infracţiunea de influenţarea declaraţiilor prevăzută de art. 272 C. pen. este o incriminare nouă, care, potrivit expunerii de motive a C. pen., urmăreşte "garantarea accesului liber la justiţie prin protejarea libertăţii oricărei persoane de a se adresa justiţiei şi de a da declaraţiile ori de a înfăţişa probele pe care le consideră necesare în raport de interesele sale, independent de orice formă de presiune exercitată din partea vreunui terţ, fie asupra sa, fie asupra membrilor de familie".

Astfel, în ipoteza în care încercarea de a determina sau determinarea unei persoane să adopte o anumită conduită (să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe) în legătură cu o cauză este realizată prin constrângere sau prin săvârşirea unor fapte cu efect vădit intimidant Noul C. pen. a incriminat o formă specială a şantajului în art. 272 C. pen. situat în capitolul referitor la infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei. Astfel, legiuitorul a apreciat că, în ipoteza în care prin constrângere se urmăreşte obţinerea unei anumite conduite prin care, pe de o parte, se poate periclita înfăptuirea justiţiei, iar, pe de altă parte, este afectată libertatea psihică ori fizică a oricărei persoane, primele valori sociale au prioritate, ceea ce conduce la incriminarea acesteia forme speciale de şantaj în capitolul referitor la infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei.

Constatând că parchetul a reţinut în fapt încercarea de determinare a unei persoane să nu sesizeze organele de urmărire penală realizată prin constrângerea prin ameninţare cu repercusiuni grave, Curtea a apreciat că, în limitele sesizării, acuzaţia de şantaj are o incriminare particulară prevăzută de art. 272 C. pen.. Prin urmare, în baza art. 386 C. proc. pen. Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de care au fost acuzaţi inculpaţii A. şi E. din infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (acuzaţia de la punctul 3 din rechizitoriu).

Referitor la elementul material al infracţiunii, Curtea a considerat că parchetul trebuia să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpaţii A. şi E. au încercat să-l determine ori l-au determinat pe martorul F. să nu sesizeze organele judiciare.

Curtea a constatat că la data faptelor de care au fost acuzaţi inculpaţii A. şi E. (aprilie 2015) martorul F. sesizase deja organele de urmărire penală, formulând încă din data de 26 februarie 2015 un denunţ împotriva lui A. cu privire la săvârşirea de către acesta a faptelor descrise la punctul 1 din rechizitoriu.

În temeiul denunţului formulat de martorul F., la data de 03 martie 2015, urmărirea penală a fost începută in rem pentru acuzaţia de luare de mită în formă continuată, parchetul asumând atât existenţa unei pluralităţi de acte de executare, cât şi unitatea de subiect activ.

Tot în data de 03 martie 2015 a fost formulat un denunţ împotriva inculpatului A. de către martorul U. .

După începerea urmăririi penale, martorul F. a fost audiat de procuror la data de 10 martie 2015 dând declaraţii detaliate în care a formulat acuzaţii de luare de mită împotriva inculpatului A..

Probele administrate în cauză relevă că inculpatul A. a avut cunoştinţă dintr-un moment incipient al investigaţiei de faptul că fuseseră formulate denunţuri împotriva sa. Astfel, din conţinutul discuţiilor telefonice purtate de inculpatul A. cu V. la datele de 06 aprilie 2015, 22 iunie 2015 şi 10 iulie 2015 rezultă în mod explicit că inculpatul avea cunoştinţă de demararea unei investigaţii penale împotriva sa la începutul lunii martie 2015, de faptul că face obiectul unui mandat de supraveghere tehnică pus în executare începând cu luna martie 2015, de conţinutul denunţurilor formulate de martorul F., precum şi de martorii indicaţi de acesta pentru a-i susţine acuzaţiile [în discuţia purtată la data de 10.07.2015, ora 09:46, de inculpatul A. cu V.:

"V.: - Târziu! A.: - Da’ de ce, măi V.? (...)Păi, de la 6 şi până la 8 stau de veghe, să văd dacă nu vine tânărul şi cu băieţii şi după aia, dacă văd că nu-i nime', mă culc. A.: - Mare dilemă e nu dacă vine, asta e o certitudine. Mare dilemă îi, vine înainte de concediu sau după? (...) V.: - Da’ bă, io nici amu nu înţeleg de ce ar trebui să vină la tine! A.: - Păi dacă F. îi la primărie! Prin analogie, nu ar trebui să vină? V.: - Nu! A.: - Nu? V.: - Nu! Da’ ce legătură are una cu alta? A.: - Păi el o ieşit din puşcărie pă numele meu! V.: - Da’ bine, şi? Da’ tu ce ai făcut? Ce putea să toarne, ceva faptă de corupţie care te priveşte pe tine. Ce puteai tu să faci? Ce-ai făcut? Na. A.: - Păi, n-am făcut nimic, da’ io ştiu ce inventează omu'?! V.: - Na, bun, da’ invenţia aia trebuie să şi dovedească cu ceva. Acuma, ce... o fabricat şi probe? Îi absurd. A.: - Are 2 martori, da. Sigur. Nu ţi i-am şi spus? V.: - Că ce? Ce-ai făcut? Că ai pri... că ai cumpărat lemnele alea? A.: - Da, da, da. V.: - Hai, mă lasă-mă, aia nu faptă, du-te amu de aici! A.: Expiră alea 4 luni de interceptare, V., şi de aia ar trebui băieţii să vină, ştii? V.: - 4 luni? A.: - Păi da’ cam 4 luni te cam ţine. (s.n. implicit inculpatul arată că avea cunoştinţă că este interceptat din luna martie 2015) V.: - Doamne feri! (...) V.: - Amu, serios? Pentru... pentru nişte... Da’ bun, da’ dacă tu ai dovada că dom’le, ai plătit lemnele alea, nu înţeleg, care-i? A.: - Da, mă, da... na! Ce să zic io? Poate mai crede că dacă interceptează discuţiile, mai vorbesc şi alte prostii sau dinde să ştiu io ce îi în capul oamenilor ].

Faptul că inculpatul A. avea cunoştinţă de existenţa denunţurilor formulate de martorul F. rezultă implicit şi din conţinutul discuţiilor purtate de inculpatul A. cu martorul U. la data de 23 martie 2015 şi de inculpatul E. la data de 16 aprilie 2015 cu U., sau la data de 18 aprilie 2015 cu martorul F. .

Prin urmare, Curtea constată că discuţiile purtate de inculpatul E. la data de 16 aprilie 2015 cu U., cât şi cele purtate la data de 18 aprilie 2015 cu martorul F., respectiv cele purtate de inculpatul A. cu martorul U. la data de 23 martie 2015 invocate în acuzare sunt ulterioare sesizării organelor judiciare şi începerii urmăririi penale şi că inculpatul A. avea cunoştinţă de existenţa investigaţiei penale.

Curtea a mai reţinut că discuţiile purtate de inculpatul E. la data de 16 aprilie 2015 cu U., cât şi cele purtate la data de 18 aprilie 2015 cu martorul F., respectiv cele purtate de inculpatul A. cu martorul U. la data de 23 martie 2015 au vizat situaţiile de fapt deja sesizate organelor de urmărire penală de martorul F.

Relevant este şi faptul că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că începând cu luna aprilie 2015 martorul F. intenţiona să formuleze şi alte denunţuri împotriva inculpatului A. sau că ar fi formulat alte denunţuri. Deopotrivă, prezintă importanţă şi faptul că organele de urmărire penală aveau cunoştinţă în timp real despre conţinutul discuţiilor purtate de către inculpaţii A. şi E. prin utilizarea mijloacelor de supraveghere tehnică astfel că nu se poate considera că actele inculpaţilor erau apte să producă o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.

În consecinţă, Curtea a considerat că nu se poate constata că inculpaţii A. şi E. au încercat în luna aprilie 2015 să îl determine pe martorul F. să nu sesizeze Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea în condiţiile în care este indubitabil că martorul F. formulase deja denunţul în baza căruia fusese începută urmărirea penală în cursul lunii februarie 2015, discuţiile purtate şi înregistrate ambiental au vizat fapte cu care organele de urmărire penală erau deja sesizate şi nu s-a probat că martorul F. urmărea în cursul lunii aprilie 2015 să formuleze şi alte denunţuri împotriva inculpatului A. în care să releve şi alte fapte de corupţie decât cele deja sesizate.

Referitor la cerinţa esenţială ataşată elementului material al infracţiunii: pentru a se reţine existenţa unor acte de constrângere era necesar ca parchetul să dovedească că prin acţiunile lor inculpaţii A. şi E. au urmărit să îl forţeze (oblige) pe martorul F. să nu formuleze denunţuri împotriva inculpatului A.. Deopotrivă, trebuia dovedit faptul că a existat o ameninţare fie cu o infracţiune, fie cu o faptă păgubitoare îndreptată împotriva martorului F. care să fie aptă să îi producă acestuia o stare de temere. Ameninţarea nu trebuie însă să constea în realizarea unor demersuri legale care pot fi susceptibile să producă efecte negative cu privire la martor. Tot astfel, parchetul trebuia să probeze producerea unei stări de pericol pentru libertate psihică a martorului.

În ceea ce priveşte discuţia purtată de inculpatul A. cu martorul U. la data de 23 martie 2015 Curtea a reţinut că iniţiativa întâlnirii a aparţinut martorului, iar în cadrul acesteia U. a făcut referire la cele relatate de soţia martorului F., potrivit căreia vinovat de situaţia soţului său este inculpatul A. şi că acesta intenţionează să sesizeze organele judiciare cu privire la anumite fapte de corupţie comise de inculpat.

Acest cadru de discuţie creat de martorul U. a fost considerat prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Oradea, nr. 28/2016 pronunţată în această cauză şi definitivă prin încheierea nr. 652/2016 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca având natura juridică a unei provocări la probă, procedeu legal şi loial, prin care martorul nu a făcut altceva decât să ofere inculpatului o ocazie obişnuită de a relata sau confirma fapte ori împrejurări, în cadrul unei discuţii informale.

În urma ascultării conţinutului discuţiei purtate de inculpatul A. cu martorul U. la data de 23 martie 2015, Curtea a considerat că nici din conţinutul faptelor sau împrejurărilor de fapt relatate de inculpat şi nici din inflexiunea vocii nu rezultă că acesta ar fi urmărit constrângerea prin ameninţare a martorului F. (aflat în stare de arest preventiv la acel moment), inculpatul precizând că martorul poate face orice demers juridic consideră necesar [(A.: - Nu-l poate... Ascultă! Nimeni nu-l poate pe el opri să nu facă plângere. Facă! Nu-i nicio problemă! Dar te va chema pe tine, îl cheamă pe W., probabil. Fiecare spune ce o fost. (...) A.: - Vezi de ce-i prost? Da' bun. Nu-i nicio problemă. Lasă-l dracului să scrie! Numa' io îţi spun că a doua zi, îs cu ăsta după mine ]. În acest cadru inculpatul A. a relevat protecţia penală pe care i-a asigurat-o martorului F., subliniind că nu poate fi acuzat că s-ar afla în spatele dosarelor penale ale martorului şi că singura problemă penală pornită de la parchetul condus de inculpat este cea în legătură cu dosarul în care era investigată legalitatea achiziţionării autoturismului x şi că această investigaţie a fost demarată la un moment în care, din cauza relaţiilor încordate existente între cei doi, inculpatul A. nu a înţeles să îi mai asigure protecţia penală martorului F..

Prin urmare, este eronată interpretarea realizată de acuzare a relatărilor inculpatului A. din cadrul discuţiei purtate cu martorul U. la data de 23 martie 2015 potrivit căreia acesta a urmărit să profereze ameninţări astfel încât să îl constrângă pe martorul F. să nu sesizeze organele judiciare. Curtea a considerat că referirile făcute de inculpatul A. cu privire la posibilitatea sesizării de către E. a unor fapte de corupţie comise de către martorul F. nu pot avea natura juridică a unei ameninţări, ci doar a notificării posibilităţii folosirii de către un martor a unor căi legale prin care să fie sesizate fapte ilicite comise de soţul doamnei F. (cu care martorul U. susţinea că avusese discuţia pe care i-o relata inculpatului A.). Chiar şi în ipoteza în care martorului F. i s-ar fi creat o stare de temere ca urmare a intenţiei de sesizare a organelor judiciare, aceasta nu poate fi evaluată ca având relevanţă penală în condiţiile în care este consecinţa încunoştinţării despre posibilitatea efectuării unui demers legal.

Din probele administrate nu rezultă nici că inculpatul A. ar fi exercitat asupra martorului F. acte de constrângere prin ameninţare prin intermediul martorului X. în data de 02 aprilie 2015. Astfel, din declaraţiile martorilor X. şi Y. rezultă că martorul X. a fost contactat de F., că i-a comunicat acest lucru inculpatului A. care nu i-a transmis vreun mesaj martorului F. .

Deopotrivă, Curtea nu a putut reţine existenţa unor acte de ameninţare venite din partea inculpaţilor A. şi E. faţă de martorul F. în cadrul discuţiei purtate de inculpatul E. la data de 16 aprilie 2015 cu U.: - Nu. El îi... Ascultă-mă! El îi speriat de următoarea faptă. El. .. Ai vorbit cu Sabău. E.: - Nu, tati. U.: - N-ai vorbit? E.: - Io nu vorbesc şi nu mă interesează treaba lor. U.: - Nu? Am înţeles. Nu ştiu. Nu mă interesează. E.: - Io, treaba mea. U.: - El o încercat... Am înţeles. Treaba ta. El o încercat, Z., înţelegi, o chestie şi-am spus, bă, io... exact ce spui tu. Io n-am treabă, io nu-s băgat în ţigănii de doi RON. E.: - Tati! U.: - înţelegi? E.: - Ştiu. Ştiu. U.: - Zic, vezi-ţi de treaba ta, pentru că oamenii ăştia n-au treabă cu tine. E.: - Asta vreau să-i explic, dar toate din gura mea. Asta vreau să-i spun. (...) U.: - Io am spus:

"n-o avut treabă... n-o avut treabă A. cu tine. Deci, n-o avut treabă cu tine. Nu mai spune... Zi-i la AA. să înceteze prin oraş tot felu 'de..." (...) E.: - Nu mă duc cu război. Io n-am fost niciodată cu război. (...) U.: - l-am spus, bă, bă, i-am spus. I-am spus io când o încercat să mă acosteze pe mine, atunci i-am spus:

"Bă, n-are treabă cu tine nimeni". E.: - Bă... Bă, îi nebun. U.: - Nimeni nu are treabă cu tine ". E.: - Bă, io trebuie să mă duc la prost acasă, să-i spun. (...) U.: - I-am spus:

"bă, n-are nimic oamenii cu tine, mă. Eşti prost? N-are nimic cu tine, mă. Spune-i, în (n.n. trivial) mea, la AA. să nu mă bage pe mine... " E.: - Bă, A. şi-o făcut treaba. O vrut să-1 (n.n. trivial)? L-o (n.n: trivial)! Punct. Ce are el cu A., îi treaba lor, nu mă interesează, de împărţit. Da' ştiu că n-are că nici n-o fost prieteni. Am io cu el amu. Am io cu el, că mancă (n.n: trivial). Şi când mancă (n.n: trivial), în loc să-şi facă treaba să fie linişte, îi prost. (...) U.: - Bă, o i-am spus la A. când o început să vorbească de el, AA., şi că face prostii şi că din alea. Io l-am sunat şi i-am zis, bă, vino să ne întâlnim! Înţelegi? Vezi că... E.: - Tati, nici nu vreau să aud. Nici nu mă interesează. Tati, acolo-i vorba de autorităţi. U.: - Ştiu, ştiu. Ştiu, mă, ştiu. E.: - Ei să-şi facă treaba. U.: - Da, mă. E.: - Pe mine mă doare-n (n.n: trivial)! Io-s revoltat io! U.: - Da, mă. Ştiu, mă. Da' ştiu că eşti revoltat, pentru că, în discuţia care-am avut-o io cu A., înţelegi, mi-o spus, bă, zice:

"nu i-am vrut rău', mă. Pentru că, dacă-i vroiam rău'.." E.: - Is aci io. Da, mă, da. U.: - "... mergea E., mă, şi scria. I-am spus: nu te duci nicăieri în viata ta, mă".E.: - Io-s revoltat, E.. Io nu mă duc, io nu vreau să-i fac bai! Ii prost? (...) U.: - O zis că-mi dă de ştire... Îţi dau cuvântu' meu că n-am număru' lui de telefon! Deci, nu ştiu ce număr de telefon foloseşte. O zis că-mi dă de ştire undeva pe sâmbătă după-masa, să te vezi cu el. E.: - Nu-l suna. Când vrea (n.n: trivial) lui. U.: - Io atâta i-am spus numa':

"O zis E. că vrea să fie numa' el cu tine". Asta i-am spus. E.: - Şi-i de bine. Asta poţi să-i spui. E de bine. Să nu se sperie, prostu'... U.: - Da. I-am spus, i-am spus. E.: - Nu mă duc cu război. Io n-am fost niciodată cu război. Io vin să-i expun situaţia. Atât vreau să fac. U.: - Îhm. ].

Curtea a constatat că inculpatul E. nu a dorit să transmită ameninţări martorului F. în scopul de a-l constrânge să nu formuleze vreun denunţ, în nenumărate momente ale discuţiei acesta precizând că nu doreşte să îi facă vreun rău martorului sau să poarte un război cu acesta, ci doar să se întâlnească pentru a lămuri situaţia. Deopotrivă, nu rezultă că acţiunile inculpatului E. au fost determinate de rugăminţi sau cereri venite din partea inculpatului A. şi că iniţiativa organizării întâlnirii cu martorul F. i-a aparţinut inculpatului E..

Aceeaşi atitudine a avut-o inculpatul E. şi în cadrul discuţiei purtate de acesta cu martorul F.. În urma ascultării conţinutului discuţiei purtate de inculpatul E. cu martorul F. la data de 18 aprilie 2015 Curtea a considerat că nici din conţinutul faptelor sau împrejurărilor de fapt relatate de inculpat şi nici din inflexiunea vocii inculpatului nu rezultă că acesta ar fi urmărit constrângerea prin ameninţare a martorului F. sau că ar fi transmis ameninţări din partea inculpatului A. [E.: -... tati! Unu... Doi. Şi să-ţi mai spun. Sunt... Chestiunea cu fotbalul nu interesează pe nimeni. Deci, stai liniştit! (...) E.: - A doua zi, ca să... Fii atent! ELVASTAR-u` este... are dosar. Este pus sub ascultare! A doua zi după ce-ai venit amu, l-ai sunat după BB.. O zis că nu vine el, că i-i frică, şi l-o trimis pe CC.. Ca să înţelegi că nu interesează pe nimeni! E.: - Tati, deci, nimeni nu-ţi vrea... nu, n-are niciun fel de treabă. Asta am venit să-ti spun. (...) E.: - Deci, taţi, io am venit să-ţi spun lucrurile astea. Dosaru` cu fotbalu' nu merge mai departe. Nu interesează pe nimeni, fă-ţi treaba! Alte chestiuni nu se fac, da` şi tu să fii ok! (...) E.: - Ok, în sensu'... adică, n-ar fi voie să ne lovim noi între noi, să mergem cu autodenunturi, să mergem cu de astea, că nu-i... astea nu-s frumoase, tati, între noi. Astea nu-s frumoase. Nu se fac! (...) E.: - N-ajunge! Tati, nu pricepi? S-o oprit! N-ajunge nicăieri. Stop joc! Asta am venit să-ti transmit. Stai liniştit! Nimic... E. nu merge să facă plângere. Degeaba mâncă ăştia (n.n: trivial), prietenaşii tăi. E. n-o făcut pentru el, mă! (...) E.: - Dacă ai nevoie să te ajut cu ceva, dacă ai nevoie de "novaci", dacă ai nevoie, absolut, oricând, la orice oră, cu mine n-ai niciun fel de...Io nici n-am fost funcţionar, nici n-am avut treabă. Cu mine, liber, deschis, orice vrea (n.n: trivial) ta!].

Inexistenţa unor acte de constrângere prin ameninţare a fost confirmată şi de martorul F. care a evaluat discuţia avută cu inculpatul E. ca fiind una amicală, nefiind ameninţat în vreun fel de acesta [Discuţia pe care am avut-o cu E. era una amicală. Nu am discutat cu inculpatul E. despre zvonurile că i-aş face un denunţ, eu neavând pentru ce să-i fac un denunţ inculpatului E.. Inculpatul E. mi-a dat asigurări că nimeni nu intenţionează să-mi facă vreun rău şi că nici inculpatul E. nu urmează să depună vreo plângere ], a arătat că nu s-a simţit şantajat de inculpatul E. ["La acel moment mă aflam în arest la domiciliu, iar E. a venit la mine să îmi transmită mesajul inculpatului Sabău.

Ameninţător nu a fost domnul E., eu nesimţindu-mă şantajat de către acesta, ci domnul Sabău prin intermediul mesajului, însă mie nu îmi era teamă pentru că aceasta era o simplă şantajare din partea inculpatului Sabău care nu era deloc reală cu privire la faptele aduse la cunoştinţă", "Inculpatul E. nu m-a constrâns in vreun fel, acolo era vorba de un mesaj transmis de la inculpatul Sabău, inculpatul E. nu avea nicio problemă cu acest aspect" ], a recunoscut relaţia de prietenie pe care o are cu inculpatul E. şi sprijinul pe care l-a primit de la acesta ["De inculpatul E. mă leagă o relaţie de prietenie acesta susţinându-mă cu diferite produse alimentare şi organizând diferite mese in campanii electorale (locale, prezidenţiale, europarlamentare), de asemenea inculpatul suporta o parte din costurile efectuate cu familia cu ocazia petrecerii de 8 martie", " inculpatul E. mi-a spus că înţelege prin ce trec, că si el a trecut prin astfel de momente, înţelege că suferă familia si copiii si că dacă poate să mă ajute cu ceva pot oricând să apelez la el" ] şi a precizat că inculpatul E. l-a sfătuit să urmeze căile legale, inclusiv în ceea ce-l priveşte pe A. ["În cadrul discuţiilor inculpatul E. mi-a spus ca dacă nu sunt mulţumit de inculpatul Sabău să le spun organelor abilitate.

Inculpatul E. a fost şocat de faptul că inculpatul Sabău mi-ar fi făcut sesizări legale aşa cum i-am relatat. De asemenea era şocat de toate lucrurile pe care eu i le-am făcut lui Sabău (asfaltare, lemne, apă termală) şi de comportamentul lui Sabău (sesizări, dosare penală). Inculpatul E. mi-a spus să nu mă gândesc la nimeni doar la familia mea şi să fac ce trebuie făcut. De când îl ştiu pe inculpatul E. nu am considerat niciodată ca fiind un pericol pentru mine." ].

Curtea a considerat că referirile făcute în cadrul declaraţiei martorului F. la inculpatul A. nu sunt apte să conducă la concluzia că inculpatul a exercitat acte de constrângere prin ameninţare atâta timp cât:

a. inculpatul E. a purtat discuţia cu martorul F. în nume personal, iar nu în calitate de reprezentant al inculpatului A.;

b. din conţinutul discuţiei nu rezultă să sunt exercitate acte de constrângere prin ameninţare de către inculpatul E. nici personal şi nici cu titlu de mesaj transmis de inculpatul A.;

c. martorul îl percepea pe inculpatul A. ca fiind un om slab, care nu îi spusese că îi va face dosare penale, iar informaţiile transmise de inculpatul E. ca nefiind credibile ["Inculpatul Sabău era un om slab care se ascundea in spatele dosarelor si a oamenilor pe care îi punea să trimită sesizările. Personal nici atunci, nici în prezent nu îmi este frică de inculpatul Sabău, teama mea raportându-se la capacitatea instituţională a acestuia. Niciodată Sabău nu mi-a spus direct că o să-mi facă vreun dosar penal"; "Informaţiile pe care mi le-a transmis E. nu erau credibile prin conţinutul lor, însă le-am luat în considerare pentru că inculpatul Sabău avea pârghii şi încă cred că le mai are pentru a acţiona la nivelul poliţiei în condiţiile în care şeful poliţiei Beiuş era prietenul intim al inculpatului, iar adjunctul era fratele inculpatului. Eu nu am fost niciodată impresionat de inculpatul Sabău, noi doi fiind două firi puternice" ];

d. în data de 02 aprilie 2015 (ulterior discuţiei avute de inculpatul A. cu martorul U.) martorul F. îi transmitea inculpatului A. că doreşte să îl întâlnească [F.: - Nu, că şi io vreau... chiar aş vrea să mă văd cu el că, nu ştiu, să îngropăm şi securea asta a războiului sau dacă-i supărat...X.: - Da' nu cred că are el nicio secure a războiului. Ascultă-mă ce-ţi spun io! Nu cred, adică, aşa de... securea războiului, amu. F.: - Nici io. Niciodată n-am avut... Poate-i supărat sau cine ştie ce-i bagă în cap. (...) X.: -Dacă, cumva, răspunde ceva, ti-am zis . . . . . . . . . .F.: - Deci, ţi-am zis să-i zici că, na, cu tot dragu', aştept să beau un pahar de vin cu el şi să nu fie supărat sau să nu se ia după poveşti. X.: - Da' nu-i, mă! Nu cred că-i supărat. N-are ce... supărat? Dracu. ].

În plus, Curtea a considerat relevante în reţinerea netemeiniciei acuzaţiilor referitoare la existenţa unor acte de constrângere şi următoarele aspecte:

i) cu privire la modalitatea de ameninţare prin indicarea faptului că există dovezi din care rezultă că martorul F. ar fi încălcat obligaţiile ce decurgeau din măsurile preventive luate împotriva sa de către organele judiciare în dosarul nr. x/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, respectiv că ar fi luat legătura cu persoane cu care avea interdicţia de a comunica, fapt ce ar putea conduce la arestarea preventivă a primarului: în declaraţia sa martorul F., după ce a precizat că erau necredibile împrejurările de fapt relatate de inculpatul E., a subliniat că a luat legătura cu martorul "cu acordul organelor de urmărire penală şi înştiinţarea lor, deci nu mă temeam că urmează să mă denunţe R. pentru că legătura cu martorul s-a făcut pentru a lămuri problema cu apa geotermală, martorul fiind K.. Organele de urmărire penală m-au lăsat să iau legătura cu martorul K.".

Curtea a mai constatat că încălcarea obligaţiilor impuse de organele judiciare putea conduce în mod legal la înlocuirea măsurii controlului judiciar cu o măsură preventivă mai severă (situaţie legitimă care nu putea constitui obiect al unei ameninţări), însă demersul de a sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi nu aparţinea Parchetului Beiuş, ci Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, astfel că nu se poate considera că intra în sfera atribuţiilor instituţionale ale inculpatului A.;

ii) referitor la modalitatea de ameninţare prin indicarea faptului că există dovezi din care rezultă comiterea de către martorul F. a unor noi fapte penale, în legătură cu finanţarea ilegală din fonduri publice a echipei de fotbal din Beiuş, fapt ce ar putea conduce la constituirea unui nou dosar penal faţă de martor: din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate purtate de inculpatul A. cu martorul DD. ori cu V. rezultă că informaţiile pe care inculpatul A. le deţinea cu privire la finanţarea echipei de fotbal C.F. Bihorul Beiuş au fost aduse la cunoştinţa organelor de urmărire penală competente să investigheze presupusele fapte (Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea), iar nu folosite pentru declanşarea unei investigaţii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş.

Deopotrivă, din conţinutul discuţiei purtate de inculpatul E. la data de 16 aprilie 2015 cu U. rezultă că nici pentru inculpatul E. şi nici pentru inculpatul A. nu prezenta importanţă acest subiect şi nu au formulat ameninţări cu constituirea unui dosar penal în mod abuziv [E.: - ... să înţeleagă, boule, ştim! Nu noi te (n.n: trivial)! Nu-ţi avem treaba! Fă-ţi treaba. Opreşte-te! Sau te (n.n: trivial) Dumnezeu! Îţi dăm atunci, dacă eşti prost, ia, să ai să duci! Nu-i are nimeni treaba la prost. Fotbalu'. Nu ne interesează, este tot. Nu ne interesează, fă-ţi treaba, prostule, da' opreşte-te! Deci, nu ştiu, bă, io nu... îi nebun. El tot mârâie că ăla... Nu, mă. Capu' lui cel sec. Nu, capu' sec. U.: - Extraordinar! Păcat că s-o ajuns în ţigănii de astea şi-n situaţii de genu' ăsta şi... asta... Da' nu... nimeni nu...E.: - Dacă nu aude... dacă nu aude din gura noastră...U.: - Nimeni nu i-o făcut-o E.: - ... dacă n-aude... Nu-i treaba lumii. Nu mă interesează. Aia-i de domeniul trecutului. (...) E.: - Tati, ideea-i în felu' următor. Trebuie să audă din gura mea. U.: - Io nu ştiu. Ţi-am spus. E.: - Atât. Din gura mea, ca să nu creadă că cineva denaturează. Să nu există niciun fel de suspiciune la nimeni că denaturează lucrurile. El trebuie să audă din gura mea exact ce vreau io să-i spun. Şi atunci, ştie. Şi s-o încheiat orice fel de dubiu şi orice fel de suspiciune. U.: - Da' el ce crede amu? E.: - Asta-i la el. U.: - Că amu-l (n.n: trivial) tu şi cu nu ştiu cine? Amu, las' că-l (n.n. trivial) voi în continuare? E.: - Da, mă. Da. Îi prost. Îi prost, îi prost. Îi prost. Dacă era, a doua zi, era... Da' aia, când o să-i spun aia, pe lângă fotbal(n.n. vorbeşte în şoaptă) şi aia ... da' n-are... îi prost. I-i frică. Io-l înţeleg. Amu, când era bine, se teme din spate. Nu. Nu, tati. El să-şi facă treaba lui. Pe ce-o pornit, să-şi facă liniştit, că nu vine nimeni din spate. Asta trebuie să înţeleagă, da' vreau să i-o transmit io! U.: - Io nici nu îi transmit aşa ceva. E.: - Ca să nu existe dubii. Tu pricepi? Omu' să ştie, bă, aşa. Am fost, (n.n: trivial) Dumnezeu guriţa lui şi mama lui, că poate om apuca vreodată să mai stăm în trei, cu el, după ce-o ieşi...! Că io sper să-şi rezolve. În doi, trei ani de zile să... Să-i ajute Dumnezeu! Io am fost acolo. Ştiu cum îi. Şi să-l întrebi pe (n.n: trivial):

"bă, jegosule! Cine ţi-o spus ţie, mă, prima dată, înainte de a fi început orice nebunie pe lumea asta, înainte de a fi... să te calce cineva, să înceapă ceva, vreun control... (n.n: trivial)! Cine ţi-o spus, mă, ţie primu' să ai grijă? Pe lumea asta? De unde am venit, cine ţi-o spus?" Şi tot prost eşti ].

Lipsa vreunei ameninţări în legătură cu efectuarea unei investigaţii referitoare la finanţarea echipei de fotbal reiese şi din discuţia purtată de inculpatul E. cu martorul F. la data de 18 aprilie 2015 [E.: -... tati! Unu... Doi. Şi să-ţi mai spun. Sunt... Chestiunea cu fotbalu' nu interesează pe nimeni. Deci, stai liniştit! F.: - Din punctu' meu de vedere … Y., că ea s-o ocupat de el. E.: - Tati! Tati, n-avem treabă. Io. .. spun io. F.: - I-am dat alea la Y., tati, te ocupi, tu faci partea juridică...E.: - Tati, ascultă-mă! Nu interesează pe nimeni, nici nu va fi... lasă-mă să vorbesc io, niciun fel de dosar de nimic! F.: - Te las. Da, da, da. E.: - Îs la el toate. Se blochează, se stopează, fă-ţi treaba! Că ştim că trebuie să ţi-o faci şi fă-ţi-o liniştit! Să-ţi ajute Dumnezeu! Io am fost acolo, io ştiu prin ce momente treci, rezolvă-ţi problemele! Ca să înţelegi că nu interesează pe nimeni din partea noastră să fii (n.n: trivial). Singuru' dosar care ţi l-o făcut el îi ăla cu maşina! F.: - Corect. Da' aşa ...[neinteligibil] . . . . . . . . . .E.: - Îl recunoaşte şi spune oricând. Pentru că, nu ştiu io, o auzit când l-ai înjurat ...[neinteligibil] . . . . . . . . . .Restu'... aşa-i treaba cu DD. şi cu nănăşiile. Ai înţeles (...) E.: - Deci, tati, io am venit să-ţi spun lucrurile astea. Dosaru' cu fotbalu' nu merge mai departe. Nu interesează pe nimeni, fă-ţi treaba! Alte chestiuni nu se fac, da' şi tu să fii ok! F.: - Da ...[neinteligibil] . . . . . . . . . .E.: - Ok, în sensu'... adică, n-ar fi voie să ne lovim noi între noi, să mergem cu autodenunţuri, să mergem cu de astea, că nu-i... astea nu-s frumoase, tati, între noi. Astea nu-s frumoase. Nu se fac! (...) F.: - ...[neinteligibil] . . . . . . . . . .n-am înţeles nici chestia cu maşina, n-am înţeles nici chestia cu DD. şi uită-te ...[neinteligibil] E.: - DD.? DD. şi acuma te-ar mânca. F.: - Ştiu. E.: - Şi l-o stopat! Ho! Cu fotbalu' şi ...[neinteligibil] . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Stop! Tată... Lasă că aşa trebuie să fie bine, că ajunge, tati. Oricât ar fi, ajunge! Bă, ai vrut să te lupţi cu omu'... nu contează cine-i... Şi bun, acuma îi jos, l-ai (n.n. trivial), îi jos, îi knockout... Gata! Nu mai da în om jos! Gata, tati! Că aşa se pune, gata, ho! ].

iii) cu privire la modalitatea de ameninţare prin indicarea faptului că inculpatul E. va sesiza organele judiciare cu un denunţ împotriva martorului F. pentru comiterea unor infracţiuni de luare de mită, constând în primirea unor sume de bani de către primar pentru emiterea unor autorizaţii de construire: din relatările inculpatului E. din cadrul discuţiei purtate cu U. la data de 16.04.2015 ori în cadrul discuţiei purtate cu două zile mai târziu (18.04.2015) cu martorul F. rezultă în mod explicit că inculpatul E. nu dorea să formuleze vreun denunţ împotriva martorului F..

În consecinţă, Curtea a apreciat că parchetul nu a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă exercitarea unor acte de constrângere prin ameninţare de către inculpaţii A. şi E. asupra vreunuia dintre martorii cu care au purtat discuţii prin care să fie afectată libertatea psihică a acestora în scopul nedenunţării inculpatului A., nefiind întrunite astfel nici condiţiile cerinţei esenţiale ale infracţiunii, pe lângă cele referitoare la elementul material al infracţiunii.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, prevăzute de art. 272 alin. (1) C. pen. (punctul 3 din rechizitoriu), faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei în condiţiile în care:

a. din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. a exercitat, direct sau indirect, acte de constrângere materială sau morală asupra martorului F. pentru a-l determina pe acesta să nu sesizeze Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea prin intermediul unui denunţ cu privire la infracţiuni de corupţie pretins a fi comise de către inculpat;

b. la data faptelor de care a fost acuzat inculpatul A. (aprilie 2015) martorul F. sesizase deja organele de urmărire penală, formulând la data de 26 februarie 2015 un denunţ împotriva lui A. cu privire la săvârşirea de către acesta a faptelor descrise la punctul 1 din rechizitoriu, iar în temeiul acestui act de sesizare, la data de 03 martie 2015, urmărirea penală fusese începută in rem pentru această acuzaţie de luare de mită.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. Curtea a dispus achitarea inculpatului E. pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, prevăzute de art. 272 alin. (1) C. pen. (punctul 3 din rechizitoriu), faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei în condiţiile în care:

a. din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul E. a exercitat, direct sau indirect, acte de constrângere materială sau morală asupra martorului F., cu scopul de a-l determina pe acesta să nu sesizeze Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, cu privire la infracţiuni de corupţie pretins a fi comise de către inculpatul A.;

b. la data faptelor de care a fost acuzat inculpatul E. (aprilie 2015) martorul F. sesizase deja organele de urmărire penală, formulând la data de 26 februarie 2015 un denunţ împotriva lui A. cu privire la săvârşirea de către acesta a faptelor descrise la punctul 1 din rechizitoriu, iar în temeiul acestui act de sesizare, la data de 03 martie 2015, urmărirea penală fusese începută in rem pentru această acuzaţie de luare de mită.

A luat act că martorul F. a renunţat la calitatea de persoană vătămată şi nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Referitor la cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public prin care a solicitat reţinerea stării de recidivă postexecutorie în sarcina inculpatului E., Curtea a reţinut următoarele:

1. recidiva constituie o stare de agravare a răspunderii penale care, în esenţă, ţine de regimul sancţionator al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului în ipoteza constatării acestei pluralităţi de infracţiuni. Astfel, instituţia recidivei este exterioară instituţiei infracţiunii la care se raportează cea a încadrării juridice şi care presupune stabilirea normei de incriminare precum şi determinarea variantei de comitere a infracţiunii (variantă de bază, agravată sau atenuată), stabilirea formei infracţiunii (consumată sau tentată), precum şi a formei de participaţie penală. În acest sens, în literatura juridică s-a arătat că "încadrarea juridică sau legală a faptei înseamnă corespondenţa dintre fapta materială şi norma sau normele legale ce i se aplică. Operaţia judiciară a încadrării are drept scop găsirea acelui raport exact dintre fapta şi norma care constituie încadrarea legală. Încadrarea juridică nu se referă numai la corespondenţa dintre faptă şi norma cuprinsă în textul de lege care incriminează infracţiunea respectivă, ci se referă la corespondenţa dintre faptă şi totalitatea normelor care-i deter­mină caracterizarea juridică. Aceasta caracterizare juridică poate cuprinde texte din Partea specială a C. pen. care indică infracţiunea şi eventual o forma calificată (agra­vată) a acesteia, precum şi, în unele cazuri, un text complinitor în care se arată pedeapsa; ea poate cuprinde şi texte din Partea generală, ca acelea care reglementează tentativa, complicitatea. Vom spune, aşadar, că încadrarea juridică cuprinde toate textele a căror îmbinare realizează în mod complet caracterizarea juridică a faptei. Acesta este conţinutul încadrării juridice." (G. Marcov, Despre încadrarea juridică, în R.R.D. nr. 2/1967, p. 106);

2. în privinţa schimbării de încadarare juridică, în doctrină s-a arătat că aceasta înseamnă "constatarea că un alt text de lege prevede şi sancţionează fapta cu a cărei judecare a fost sesizată instanţa, deci stabilirea unui alt temei juridic al răspunderii penale decât acela arătat prin actul de sesizare (rechizitoriu). În noua încadrare juridică, fapta poate constitui o variantă a infracţiunii în încadrarea dată prin rechizitoriu sau o altă infracţiune, o tentativă a acelei infracţiuni sau, invers, o faptă consumată, o altă formă de participaţie etc." (V. Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice ale C. proc. pen. român, vol. VI, Editura C.H.Beck, 2003, p. 189);

3. instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor reţinerea stării de recidivă cu asigurarea deplină a principiilor oralităţii, publicităţii şi contradictorialităţii şi a celorlalte garanţii procedurale prevăzute de art. 6 paragraful al 3-lea din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, însă reţinerea acestei stări de agravare nu se realizează prin intermediul instituţiei schimbării încadrării juridice prevăzute de art. 386 C. proc. pen.. Curtea a respectat această obligaţie procedurală pozitivă inculpatul E. beneficiind de toate garanţiile prevăzute de art. 6 paragraful al 3-lea din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale pentru a analiza şi dezbate cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public prin care a solicitat reţinerea stării de recidivă postexecutorie în sarcina sa, cerere care a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părţilor la termenul din 03 mai 2017, în stadiul procesual al dezbaterilor;

4. în lipsa întrunirii cerinţelor de tipicitate obiectivă a faptei de care a fost acuzat inculpatul E., nu se poate reţine în cauză nici întrunirea condiţiilor celui de-al doilea termen al recidivei postexecutorii şi, pe cale de consecinţă, nici starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 41 alin. (1) C. pen.

Prin urmare, Curtea a apreciat că nu se impunea în prealabil schimbarea încadrării juridice şi reţinerea stării de recidivă postexecutorie, iar ulterior dispunerea unei soluţii de achitare a inculpatului E. pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, prevăzute de art. 272 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 41 alin. (1) C. pen.

III. Cu privire la acuzaţia formulată împotriva inculpatului A. de comitere a infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen. (punctul 4 din rechizitoriu)

Curtea a considerat că, pentru a se reţine în cauză comiterea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, parchetul trebuia să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă atât elementul material al infracţiunii (existenţa unor acte de favorizare personală comise de către A.), cât şi scopul urmărit (actele de ajutorare să fi fost comise în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a martorului F.).

Pe de o parte, Curtea a constatat că parchetul a dispus o soluţie de clasare faţă de martorul F. sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinând că nu există probe din care să rezulte faptele de corupţie comise de martor. Prin această soluţie de netrimitere în judecată, definitivă prin necontestare, parchetul a atestat în realitate că din probele administrate în cadrul investigaţiei efectuate in rem nu se poate reţine calitatea de făptuitor a lui F.. Or, în aceste condiţii se remarcă lipsa situaţiei premise a laturii obiective a infracţiunii de favorizarea făptuitorului care afectează tipicitatea faptei. Atâta vreme cât din probele administrate nu rezultă date cu privire la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală de către făptuitor şi nici nu se poate constata o perturbare a activităţii organelor judiciare prin actele inculpatului se impune reţinerea lipsei tipicităţii obiective a faptei de favorizarea făptuitorului.

Pe de altă parte, Curtea a considerat că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că, prin actele sale, inculpatul A. a prejudiciat activitatea de justiţie penală în legătură cu investigaţia unor fapte de corupţie.

Curtea a constatat că, în structurarea acuzării, parchetul a apreciat mai întâi că elementul material al infracţiunii constând în ajutorul dat făptuitorului s-a obiectivat în activitatea inculpatului A. de determinare a inculpatului E., care luase hotărârea şi intenţiona să formuleze un denunţ penal împotriva primarului F. pentru comiterea a două infracţiuni de luare de mită în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de construire a unor imobile aparţinându-i acestuia, să nu sesizeze organele de urmărire penală şi că scopul din cadrul laturii subiective s-a obiectivat în îngreunarea activităţii de urmărire penală prin devoalarea faptei de către inculpatul A., cu ocazia discuţiei cu martorul U. din 23.03.2015.

Referitor la elementul material al infracţiunii, Curtea a constatat că nu se poate reţine comiterea unor acte de ajutorare a făptuitorului F. de către inculpatul A. în condiţiile în care:

a. infracţiunea de luare de mită nu este vreuna dintre infracţiunile strict şi limitativ prevăzute de art. 266 C. pen. cu privire la care există o obligaţie de denunţare, astfel că era la latitudinea inculpatului E. (care nu avea vreo calitate oficială) de a formula sau nu un denunţ în ipoteza în care avea cunoştinţă de comiterea de către martorul F. a unor fapte de corupţie, pasivitatea acestuia nefiind incriminată ca infracţiunea de nedenunţare şi nici asimilată unor acte de favorizare, în lipsa unor activităţi infracţionale distincte;

b. parchetul nu a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul E. decisese să formuleze un denunţ penal împotriva martorului F. pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de construire referitoare la imobile aparţinând lui E.. Curtea a considerat că nu se poate oferi forţă probantă determinantă declaraţiilor date de inculpatul E. în cursul urmăririi penale faţă de precizările credibile făcute de acesta în cursul cercetării judecătoreşti, care nuanţează declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, precum şi faţă de relatările inculpatului E. din cadrul discuţiei purtate cu U. la data de 16.04.2015 ori în cadrul discuţiei purtate cu două zile mai târziu (18.04.2015) cu martorul F. din care rezultă în mod explicit că inculpatul E. nu dorea să formuleze vreun denunţ împotriva martorului F.. Relevant este şi faptul că relatările inculpatului A. din cuprinsul discuţiei purtate cu martorul U. la data de 23.03.2015 nu sunt susţinute nici de declaraţiile inculpatului E. ["Nu i-am dat niciodată mită primarului F. ] şi nici de cele ale martorului X. ["Nu am cunoştinţă in mod direct despre fapte de corupţie săvârşite de primarul F. în legătură cu emiterea şi eliberarea autorizaţiilor de construire în favoarea familiei lui E.. (...) Nu am participat în nici un moment la predarea unor sume de bani realizată de E. către F.. De altfel, nu am participat în nici un moment la discuţii purtate între cei doi."(filele x din volumul al III-lea al dosarului de urmărire penală] şi sunt în contradicţie cu relatările inculpatului E. din cadrul discuţiei purtate la data de 16.04.2015 cu acelaşi interlocutor - U., ori în cadrul discuţiei purtate cu două zile mai târziu (18.04.2015) cu martorul F.;

c. parchetul nu a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul A. a efectuat acte de natură de a-l determina pe E. să renunţe la decizia de a sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din probele expuse mai sus, nu se poate reţine existenţa unei astfel de decizii luate de inculpatul E..

În ceea ce priveşte scopul urmărit de inculpatul A., Curtea a reţinut că parchetul a considerat că activitatea de urmărire penală a fost îngreunată deoarece, având în vedere specificul probaţiunii în domeniul faptelor de corupţie, în cauză nu au mai putut fi folosite mijloacele speciale de probă pentru dovedirea mitei, absolut necesare în condiţiile de specificitate ale cauzei, persoanele implicate cunoscând că aceste date au ajuns la cunoştinţa organelor de urmărire penală, astfel că şi-au luat măsuri de prevedere ce au făcut imposibilă dovedirea faptelor.

Pe de o parte, Curtea a constatat că parchetul nu a evidenţiat care mijloace "speciale" de probă nu au putut fi administrate, în condiţiile în care în cauză fuseseră autorizate activităţi de supraveghere tehnică care au fost puse în executare fiind interceptate şi înregistrate atât discuţiile purtate de inculpatul E. la data de 16.04.2015 cu U., cât şi cele purtate la data de 18.04.2015 cu martorul F. . Deopotrivă, trebuie avut în vedere că organele de urmărire penală au avut de îndată cunoştinţă despre conţinutul discuţiilor purtate de inculpatul A. cu martorul U. la data de 23.03.2015, astfel că nu se poate considera că inculpatul A. a devoalat fapta primarului şi a fost afectată activitatea de urmărire penală în cauză, în condiţiile în care organele de urmărire penală puteau decide, de îndată, crearea unei strategii de anchetă şi demararea activităţii investigative. În plus, Curtea a constatat că parchetul a audiat în legătură cu această faptă investigată atât coinculpaţii, cât şi martorii care rezultau din activităţile de supraveghere tehnică şi care au arătat că nu au cunoştinţă despre aceste acte de corupţie, fapt ce a condus la dispunerea unei soluţii de clasare. Prin urmare, nu se poate reţine îngreunarea activităţii investigative şi nici a tragerii la răspundere penală în condiţiile în care orice persoană beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, iar parchetul nu a probat comiterea faptei prevăzute de legea penală, deşi în temeiul principiului libertăţii probei puteau administra orice mijloace de probă care nu erau interzise de lege.

Pe de altă parte, Curtea a opinat că scopul care trebuia probat de parchet trebuie raportat la forma de vinovăţie reţinută în legătură cu actele de ajutorare a făptuitorului prin determinarea la nedenunţare, iar nu cu privire la acte distincte de divulgare în cadrul unei discuţii a unor fapte de corupţie care nu au format obiectul învestirii instanţei, nefiind avute în vedere ca făcând parte din elementul material al infracţiunii.

În plus, Curtea a apreciat că nu se poate reţine existenţa unei probe, chiar şi indirecte, din care să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că în discuţiile purtate cu inculpatul E., inculpatul A. a urmărit împiedicarea tragerii la răspundere penală a martorului F..

În consecinţă, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen. (punctul 4 din rechizitoriu), faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei în condiţiile în care din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că:

a. inculpatul E. decisese să formuleze un denunţ penal împotriva martorului F. pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de construire referitoare la imobile aparţinând lui E.;

b. inculpatul A. a efectuat acte de natură de a-l determina pe E. să renunţe la decizia de a sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, cu intenţia de a-l favoriza pe martorul F. în modalitatea împiedicării tragerii acestuia la răspundere penală.

IV. Cu privire la acuzaţia de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu (autorat şi instigare), prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 5 din rechizitoriu)

Din probele administrate în cauză Curtea a reţinut următoarele:

a. legalitatea sesizării organelor de urmărire penală în cauza nr. 591/P/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş

Ca urmare a apariţiei la data de 04.05.2013 a unui articol în cotidianul local Bihoreanul în care erau relevate fapte de natură infracţională, inculpata G. a întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu din 14.05.2013 în conformitate cu dispoziţiile art. 221 C. proc. pen. 1969. În baza acestui act de sesizare a fost constituit dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş.

b. legalitatea efectuării actelor premergătoare de către procurorul G. în cauza nr. 591/P/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş

Potrivit art. 224 C. proc. pen. 1969, actele premergătoare erau actele pe care organele de urmărire penală, lucrătorii operativi din Minis­terul Administraţiei şi Internelor, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale le puteau efectua înainte de începerea urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare pentru a decide dacă este sau nu cazul să înceapă urmărirea penală. Efectuarea actelor premergătoare avea caracter facultativ, organele de urmărire penală putând dispune începerea urmăririi penale numai prin raportare la datele rezultate din actul de sesizare. Sfera actelor premergătoare trebuia limitată numai la actele necesare pentru a se determina dacă se impune sau nu începerea urmăririi penale.

În acest sens, instanţa supremă arătase în jurisprudenţa sa că "actele premergătoare, efectuându-se conform art. 224 C. proc. pen. în vederea începerii urmăririi penale, sunt limitate la îndeplinirea scopului lor, de a com­pleta informaţiile organului de urmărire penală pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine înce­perea urmăririi penale, de a verifica informaţiile deţinute, con­firmând sau infirmând concordanţa acestora cu realităţile faptice ale cauzei şi, după caz, de a fundamenta convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluţia de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen. (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1390 din 14 aprilie 2008).

Respectând scopul şi limitele legale după sesizarea din oficiu, inculpata G. a efectuat următoarele acte premergătoare începerii urmăririi penale: audierea în calitate de făptuitor a numiţilor EE. şi FF., obţinerea de declaraţii olografe ale numiţilor GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., ridicarea de înscrisuri de la instituţiile implicate, inclusiv documentaţia privind achiziţia, înmatricularea şi darea în folosinţă a autoturismului.

Din actele premergătoare efectuate au rezultat următoarele elemente care puteau avea valoare probatorie:

1. achiziţionarea de către Ocolul Silvic Codrii Beiuşului a unui autovehicul marca x în condiţiile în care existau indiciile lipsei unui referat de necesitate cu privire la achiziţie;

2. existenţa unor indicii de nelegalitate a achiziţiei autovehicului marca x în condiţiile în care din declaraţia olografă a numitei FF. audiată la data de 28.05.2013 rezultau date cu privire la inexistenţa caietului de sarcini la momentul achiziţiei, precum şi cunoaşterea valorii autovehiculului (deşi aceasta nu fusese cuprinsă sau prevăzută în niciunul dintre înscrisurile prealabile achiziţiei şi nici ca şi cheltuială în bugetul pe 2013). Deopotrivă, din declaraţiile numitului GG. rezultau date cu privire la nelegalitatea votului exprimat pentru achiziţionarea autovehiculul în condiţiile în care persoana audiată a arătat că:

"În hotărârea 36/08.04.2013 nu este o specificare concretă privind cumpărarea autoturismului sau lucrările la sediul Ocolului Silvic deoarece cele două aspecte nu au fost supuse votului astfel încât nu s-a hotărât în mod concret asupra acestora. În calitate de preşedinte al şedinţei, eu aveam atribuţia de a supune la vot orice chestiune asupra căreia trebuia dată o hotărâre, inclusiv achiziţionarea autoturismului, iar la data de 08.04.2013 eu nu am supus la vot acest aspect.";

3. implicarea activă a primarului F. în procedura de achiziţie cu privire la care existau indicii de nelegalitate. Astfel, în declaraţia olografă din 31.05.2013, numitul EE. arată faptul că primarul s-a ocupat efectiv de cererile de ofertă şi a hotărât care maşină rămâne la cumpărare şi că din partea Ocolului Silvic Codrii Beiuşului de întocmirea actelor privind achiziţionarea autoturismului s-a ocupat doamna contabil-şef FF. care a colaborat direct cu primarul F.;

4. existenţa de indicii de nelegalitate a încheierii contractului de comodat la data de 12.04.2013 cu privire la autoturismul cu nr. de înmatriculare x, în condiţiile în care din înscrisuri rezulta că la acea dată autoturismul x nu era înmatriculat.

c. legalitatea măsurilor luate în vederea prezervării valorii probante a actelor premergătoare

Potrivit art. 224 alin. (3) C. proc. pen. 1969, valorificarea sub aspect probatoriu a actelor premergătoare presupune întocmirea unui proces-verbal prin care să fie constatată efectuarea acestora.

În acest sens, inculpata G. a întocmit la data de 04.06.2013 procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare

d. îndeplinirea condiţiilor de legalitate ale începerii urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş

Potrivit C. proc. pen. din 1969 începerea urmăririi penale constituia momentul iniţial al procesului penal, actele premergătoare având natura unor proceduri penale desfăşurate înainte de existenţa unui proces penal.

Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen. 1969, în cazul în care procurorul constata din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efec­tuate că sunt date cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi nu exista niciun impediment la punerea în mişcare a acţiunii penale dintre cele prevăzute de art. 10 C. proc. pen. 1969 dispunea prin rezoluţie începerea urmăririi penale.

Curtea a considerat că, în condiţiile în care procesul-verbal de sesizare din oficiu din 14.05.2013 respecta exigenţele art. 221 C. proc. pen. 1969, iar din actele premergătoare nu rezulta în mod evident vreun impediment dintre cele prevăzute de art. 10 C. proc. pen. 1969, ci indicii cu privire la comiterea unor infracţiuni, inculpata G. a procedat în mod legal la data de 04.06.2013 la dispunerea începerii urmăririi penale în cauză faţă de EE. (şef al ocolului silvic), NN. (contabil şef) şi F. (primar) urmând a fi investigate infracţiunile de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în care a reţinut în fapt că:

1. în perioada 04.04.2013 - 26.04.2013 conducerea Ocolului Silvic Codrii Beiuşului a achiziţionat un autoturism x în valoare de 16.000 Euro cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006, acţionând la comanda primarului F.;

2. pe parcursul cercetărilor, contabila Ocolului Silvic Codrii Beiuşului, martora FF., a contrafăcut un caiet de sarcini pe care l-a depus la dosarul cauzei, în scopul de a acoperi împrejurările nelegale în care s-a desfăşurat achiziţia, fapt ce sublinia cu atât mai mult nelegalităţile comise;

3. autoturismul a fost destinat în realitate folosinţei exclusive a primarului, sens în care Ocolul Silvic Codrii Beiuşului a încheiat cu acesta un contract de comodat cu privire la un autoturism identificat cu un număr de înmatriculare care la data de 12.04.2013 a încheierii contractului, nu era încă înmatriculat;

4. în cauză s-a produs o pagubă în cuantum de 16.000 Euro, fiind întrunite toate condiţiile privind existenţa temeiurilor pentru începerea urmăririi penale în cauză.

Obiectul investigaţiei declanşate de inculpata G. corespundea dispoziţiilor art. 200 C. proc. pen. 1969 potrivit căruia obiectul urmăririi penale îl constituie: i) strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii penale sau civile a acestora; organele de urmărire penală trebuie să strângă atât probe în acuzarea cât şi pe cele în apărarea învinuitului sau inculpatului şi să lămurească cauza sub toate aspectele (inclusiv cu privire la împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunii); ii) evaluarea probelor strânse pentru a se constata dacă este cazul să se dispună punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului sau o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, respectiv încetarea urmăririi penale.

Curtea a considerat că lipsa caracterului arbitrar al dispoziţiei de începere a urmăririi penale, precum şi inexistenţa în mod manifest a unui impediment la punerea în mişcare a acţiunii penale rezultă, în mod implicit, şi din actele efectuate de parchetul specializat după declinarea cauzei la Direcţia Naţională Anticorupţie prin ordonanţa emisă la data de 21.03.2014 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş. Astfel, cauza declinată de parchetul local a fost înregistrată la Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Oradea sub nr. x/2014 şi ulterior conexată la dosarul penal nr. x/2012 în care erau cercetate alte fapte de care era acuzat F..

Din punct de vedere probator, timp de aproape un an şi 6 luni, procurorul de caz din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea a efectuat în continuare urmărirea penală începută de inculpata G., dispunând reaudierea persoanelor ascultate la Parchetul de pe lângă Judecătora Beiuş, administrarea probei cu înscrisuri, precum şi întocmirea unui raport de constatare tehnico - ştiinţifică.

Din punct de vedere al cadrului procesual, având în vedere intrarea în vigoarea a noului C. pen. şi a noului C. proc. pen. la data de 01.02.2014, procurorul de caz din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie -Serviciul Teritorial Oradea a dispus prin ordonanţa din 14.05.2014 continuarea efectuării urmăririi penale faţă de suspecţii F., EE. şi FF. considerând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 305 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora când din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. Prin aceeaşi ordonanţă procurorul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor de care erau acuzaţi suspecţii în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, arătând că prin săvârşirea faptelor s-a obţinut un avantaj patrimonial pentru suspectul F., constând în folosinţa nestingherită şi gratuită a autoturismului x.

Aşadar, Curtea a apreciat că efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii F., EE. şi FF. de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea este de natură să releve lipsa caracterului arbitrar al investigaţiei penale declanşate de inculpata G..

e. existenţa unor relaţii tensionate între inculpatul A. şi primarul F. la momentul efectuării actelor premergătoare şi a urmăririi penale de către inculpata G.

Relaţiile tensionate existente între inculpatul A. şi F. la momentul demarării investigaţiilor de către inculpata G. rezultă, pe de o parte, din declaraţiile martorului F., iar, pe de altă parte, din procesele-verbale de redare a înregistrării discuţiilor ambientale;

f. nelegalitatea luării măsurii sechestrului asiguratoriu de către inculpata G. şi efectele acesteia

Potrivit art. 163 C. proc. pen. 1969, atât în cauzele în care învinuiţii/inculpaţii sunt persoane fizice, cât şi în cele în care aceştia sunt persoane juridice, măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei constau în indisponibilizarea bunurilor mobile/imobile ori a veniturilor învinuitului/inculpatului/părţii responsabile civilmente până la concurenţa valorii probabile a pagubei produse. Prin urmare, conform C. proc. pen. din 1969 nu se putea dispune o măsura asiguratorie în vederea reparării pagubei asupra bunurilor altor participanţi la procesul penal decât învinuitul, inculpatul sau partea responsabilă civilmente, ori asupra bunurilor unor persoane care nu au legătură cu cauza penală.

Prin ordonanţa din data de 04.06.2013 procurorul G. a dispus luarea măsurii sechestrului, în vederea reparării pagubei, asupra bunului mobil constituit din autoturism marca x, având numărul de înmatriculare x, aflat în proprietatea persoanei vătămate Ocolul Silvic Codrii Beiuşului, până la concurenţa valorii pagubei, respectiv până la concurenţa sumei de 16.000 euro .

Curtea a constatat că la momentul instituirii măsurii asiguratorii în cauză existau în calitate de subiecţi procesualii numai învinuiţii şi că persoana vătămată nu se constituise parte civilă, astfel că nu exista o acţiune civilă (alăturată acţiunii penale) prin intermediul căreia persoana care se pretindea prejudiciată să fi solicitat repararea pagubei.

Curtea a apreciat că procurorul G. a dispus, în mod nelegal, luarea măsurii sechestrului asigurator, în vederea reparării pagubei, asupra bunului mobil constituit din autoturism marca x în condiţiile în care:

1. bunul nu aparţinea învinuitului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente, ci persoanei vătămate Ocolul Silvic Codrii Beiuşului;

2. a reţinut în mod explicit în ordonanţă că prejudiciul în sumă de 16 000 euro a fost creat în dauna Ocolului Silvic Codrii Beiuşului, care era şi proprietarului bunului sechestrat;

3. Ocolul Silvic Codrii Beiuşului, în calitate de instituţie publică, administrând fondul forestier aflat în domeniul public al Primăriei mun. Beiuş, nu putea fi subiect activ al infracţiunilor investigate faţă de dispoziţiile art. 191 C. pen. 1969, potrivit cărora în ceea ce priveşte instituţiile publice, dacă prin actul de înfiinţare le este conferită acestora posibilitatea de a desfăşura o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, alături de alte activităţi care pot face obiectul acestui domeniu, imunitatea penală a persoanei juridice este generală, iar nu limitată la acţiunile sau inacţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul dome­niului privat; pe cale de consecinţă, Ocolul Silvic Codrii Beiuşului nu putea dobândi calitatea de învinuit sau inculpat în cauză;

4. nu exista o acţiune civilă exercitată în procesul penal prin care persoana vătămată Ocolul Silvic Codrii Beiuşului să fi solicitat repararea prejudiciului produs prin comiterea faptei care făcea obiectul investigaţiei penale. În absenţa existenţei unei acţiuni civile exercitate în procesul penal era nelegală luarea unei măsuri asiguratorii în scopul reparării prejudiciului;

5. Ocolul Silvic Codrii Beiuşului nu putea avea în aceeaşi cauză atât calitatea de persoană vătămată/parte civilă, cât şi de parte responsabilă civilmente cu privire la aceeaşi faptă ilicită comisă de către persoanele care aveau calitatea de învinuiţi cauză.

Aceste aspecte rezultă şi din declaraţia dată de inculpata G. în faţa instanţei din care rezultă că avea cunoştinţă de cadrul procesual în care a instituit măsura asiguratorie. Astfel, inculpata a arătat că "la momentul luării măsurii asiguratorii nu exista vreo constituire de parte civilă în cauza şi nici nu întrebasem persoanele care puteau fi prejudiciate dacă se constituie parte civilă în cauză. (...) După începerea urmăririi penale, nu am făcut verificări pentru a vedea dacă vreuna dintre persoanele care puteau fi prejudiciate înţeleg să se constituie parte civilă în cauză. Am dispus măsura asiguratorie deşi nu exista o acţiune civilă exercitată în cadrul procesului penal" .

Curtea a apreciat că efectele acestei încălcări a dispoziţiilor art. 163 C. proc. pen. 1969 se cantonează, în principal, în sfera procesuală atrăgând incidenţa sancţiunii nulităţii relative a ordonanţei procurorului în condiţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. 1969.

Această nelegalitate putea fi invocată de persoana ale cărei drepturi şi interese legitime au fost vătămate prin instituirea nelegală a sechestrului (Ocolul Silvic Codrii Beiuşului) pe calea plângerii formulate împotriva măsurilor asigurătorii sau/şi a modului de aducere la îndeplinire a acestuia, competenţa de soluţionare revenind procurorului, conform deciziei nr. 71/2007 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii. Plângerea putea fi formulată oricând în cursul urmăririi penale.

Curtea a constatat că, deşi bunul sechestrat nelegal a fost lăsat în custodia martorului JJ. (angajat al persoanei vătămate) şi că reprezentanţii Ocolul Silvic Codrii Beiuşului aveau cunoştinţă de instituirea sechestrului (relevante în acest sens fiind declaraţiile martorilor OO., HH., JJ., FF., EE.), proprietarul bunului nu a făcut niciun demers în vederea contestării legalităţii măsurii asiguratorii şi nu a formulat o plângere în acest sens.

Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş la data de 14.01.2014 reprezentanţii persoanei vătămate au solicitat ridicarea sechestrului asiguratoriu motivându-şi cererea pe considerente de oportunitate a măsurii, în vederea asigurării bunului mers al unităţii în condiţiile în care faţă de scopul şi obiectul de activitate al unităţii autovehiculul este necesar pentru deplasarea la diverse comisii interne şi internaţionale. În acest sens este relevantă declaraţia martorei OO. care a arătat că "În legătură cu ridicarea sechestrului asigurator precizez că după ce m-am întors din concediu, aproape zilnic martorul JJ. venea la mine în birou şi mă întreba dacă nu există vreo posibilitate de a fi ridicat sechestrul sau de a fi mutată maşina de la el din curte întrucât avea nevoie de spaţiu pentru tăierea porcului. De asemenea, cei de la Ocol doreau ridicarea sechestrului întrucât aveau nevoie de autovehicul pentru deplasarea la Braşov în cadrul parteneriatului cu Universitatea Transilvania" .

Aşadar, Curtea a reţinut că Ocolul Silvic Codrii Beiuşului nu a formulat o plângere în care să fie invocate motive de nelegalitate a măsurii asiguratorii şi nulitatea ordonanţei prin care a fost instituit sechestrul, ci a apelat doar la instituţia ridicării măsurii asiguratorii pe calea căreia, fără a critica legalitatea măsurii sechestrului asiguratoriu, a învederat că la acel moment procesual măsura restrictivă de proprietate nu se mai impunea.

Faţă de această cerere, inculpata G. a apreciat că este incidentă în cauză instituţia restituirii lucrurilor şi, în baza art. 169 C. proc. pen. din 1969, a dispus ridicarea sechestrului asigurator. Curtea a constatat că şi în cazul ridicării măsurii asiguratorii inculpata a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor procedurale confundând instituţia ridicării sechestrului asiguratoriu (incidentă în ipoteza în care nu se poate reţine că mai subzistă motivele care au determinat luarea măsurii ori atunci când durata măsurii restrictive de proprietate este disproporţionat de mare faţă de durata procedurii) cu cea a restituirii lucrurilor (care putea fi dispusă cu privire la bunurile care fac obiectul măsurii asiguratorii, fără ridicarea sechestrului, cu caracter provizoriu deoarece cel căruia bunurile îi sunt restituite are obligaţia să le păstreze până la pronunţarea unei soluţii definitive în procesul penal).

În consecinţă, Curtea a constatat că inculpata G. a avut în vedere doar considerente de oportunitate la ridicarea măsurii asiguratorii şi a făcut în mod eronat aplicarea dispoziţiilor art. 169 C. proc. pen. din 1969 (situaţie factuală care nu face obiectul acuzaţiei în prezenta cauză).

Curtea a apreciat că omisiunea reprezentaţilor Ocolului Silvic Codrii Beiuşului de a formula plângere împotriva măsurii asiguratorii şi solicitarea formulată doar în scopul ridicării măsurii sechestrului asigurator produce consecinţe juridice în privinţa nelegalităţii măsurii asiguratorii instituite de inculpata G..

Astfel, Curtea a opinat că efectele nulităţii relative trebuie analizate în condiţiile C. proc. pen. din 1969, nu numai prin raportare la actul nelegal, ci şi la titularii dreptului de a invoca nulitatea relativă. Deopotrivă, se va avea în vedere că, în cauză, nulitatea relativă nu a fost niciodată declarată, măsura asiguratorie nefiind revocată pe motiv de nelegalitate, ci ridicată pentru considerente de oportunitate, astfel că la evaluarea gravităţii încălcării normei procesuale de către inculpată trebuie avute în vedere numai efectele pe care le produce nulitatea anterior declarării sale judiciare.

Curtea a considerat că nulitatea nu devine eficientă decât din momentul constatării şi declarării sale de către organul judiciar, ceea ce echivalează cu faptul că până la acest moment actul efectuat cu încălcarea legii va fi considerat din punct de vedere procesual ca fiind unul valabil. Numai din momentul declarării nulităţii de organele judiciare sancţiunea procesuală va conduce retroactiv la invalidarea procesuală a actului. Or, în cazul nulităţii relative neinvocarea acesteia conduce la acoperirea nelegalităţii procesuale.

Curtea a apreciat că aceste situaţii procesuale prezintă o implicaţie semnificativă cu privire la analiza gravităţii nelegalităţii comise faţă de geometria elementului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu.

Aşadar, la evaluarea tipicităţii acuzaţiei formulate de parchet se vor avea în vedere doar efectele pe care le produce nulitatea relativă anterior declarării sale judiciare, respectiv nevalabilitatea potenţială a ordonanţei de instituire, în mod nelegal, a sechestrului asigurator.

g. neîntrunirea standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă cu privire la actele de instigare imputate inculpatului A..

Curtea a considerat că parchetul nu a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că scopul urmărit de inculpata G. prin dispunerea măsurii asiguratorii a fost acela de răzbunare faţă de martorul F., ca urmare a relaţiilor conflictuale în care acesta se afla la acel moment cu şeful său, inculpatul A..

Astfel, este nefondată alegaţia de nelegalitate a parchetului potrivit căreia "luarea în mod nelegal şi abuziv a măsurii asiguratorii, cu prejudicierea vădită a proprietarului bunului (Ocolul Silvic Codrii Beiuşului, persoană vătămată/civilă în cauză), a fost dispusă de inculpata G. în condiţiile în care situaţia de fapt reţinută de aceasta a fost aceeaşi la momentul sesizării organelor de urmărire penală, la momentul începerii urmăririi penale în cauză, la momentul luării măsurii asiguratorii şi la momentul revocării măsurii asiguratorii, respectiv fără a fi administrată vreo probă ori fără să apară vreun element nou care să modifice semnificativ situaţia de fapt existentă la momentul iniţial al sesizării organelor judiciare."

Pe de o parte, Curtea a constatat că analiza legalităţii măsurii asiguratorii se realizează prin raportare la dispoziţiile legale şi standardul probator existent la momentul instituirii măsuri restrictive de proprietate, iar nu prin raportare la evoluţia ulterioară a urmăririi penale în cauză.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că procurorul de caz nu a dispus revocarea măsurii asiguratorii instituite în cauză pe motiv de nelegalitate, ci ridicarea măsurii asiguratorii, care nu se dispunea potrivit vechiul C. proc. pen. pentru motive de nelegalitate a luării măsurii.

Din analiza probelor pe care parchetul şi-a fundamentat acuzarea Curtea a considerat că rezultă protecţia penală pe care inculpatul A. i-o acorda martorului F. (reţinută şi la pct. VIII de mai jos).

Astfel, din declaraţia martorului F. rezultă că, deşi la momentul începerii urmăririi penale şi al instituirii măsurii asiguratorii relaţiile dintre martor şi inculpat erau tensionate, ulterior, la aproximativ câteva săptămânii după data indisponibilizării bunului, acestea s-au normalizat martorul fiind asigurat de inculpat că nu va avea probleme juridice în aceea cauză. Citarea numitului F. pentru a fi audiat în calitate de învinuit de procurorul G. a condus la o nouă întâlnire între inculpat şi martor, care a arătat că " procurorul A. mi-a spus că va studia dosarul aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş şi îmi va comunica ce să fac şi cum să procedez, dar să fiu liniştit că el mă va ajuta şi totul va fi în regulă. În cursul lunii august 2013, A. mi-a transmis prin intermediul lui X. să nu dau nicio declaraţie în cauză, pentru că aşa poate să mă ajute cel mai uşor, asigurându-mă că va închide dosarul de urmărire penală". Aceste situaţii factuale sunt apte să releve atitudinea inculpatului A., constând în efectuarea de demersuri în exercitarea atribuţiilor de serviciu în scopul asigurării unei protecţii penale martorului F..

Această atitudine rezultă şi din transcrierea rezultatelor măsurilor de supraveghere tehnică efectuate în cauză cu autorizarea judecătorului după cum urmează:

i. discuţia înregistrată în mediul ambiental, din data de 23 martie 2015, în incinta Restaurantului "PP." din Beiuş dintre martorul U. şi inculpatul A. în care acesta din urmă a arătat că " El, dacă se oprea... Fii atent! El, dacă se oprea la timp şi nu făcea măgăriile astea, poate că şi ăia îl lăsau în pace. Da' el nu s-o mai oprit, mă, înţelegi? N-o avut treabă cu mine. Poate că io, la un moment dat, când m-am certat cu el, amu-s vreo doi, trei ani, i-am spus: «bă, io te (n.n: trivial)!» Da' una-i să spui şi alta să faci, înţelegi tu? Alta-i să faci! Atunci când o fost treaba cu maşina, atunci o fost cearta noastră, când am făcut dosaru' cu maşina. Da' arestatu-l-am io pentru maşină? (n.n: trivial) Dumnezeu! Că şi io îl puteam, ca şi ceia, aresta! L-am arestat? Nici măcar nu l-o chemat nimeni la declaraţii, mă! I-o chemat pe ăia de la ocol. (...) Toată implicarea mea în legătură cu problemele lui, poate să spună că-i treaba cu maşina. Şi i-am şi spus io lui, când m-am întâlnit cu el aici! (...)«Bă, (n.n: trivial)! Dacă vreau să te (n.n. trivial), io te (n.n: trivial)! Şi cu maşina te-ai plimbat două zile şi ţi-am luat-o! Asta, dacă vrei să…». Da' asta o fost tot! (...) Singura problemă o fost cu maşina. Aia o fost de la mine şi i-am spus şi lui. (...) Că după ce s-o întâmplat cu maşina, la o săptămână, ne-am întâlnit aici: «Bă, (n.n: trivial), ce-ai cu mine?» - «Bă, am vrut să-ţi dovedesc, când vreau să te (n.n: trivial), te (n.n. trivial)! Ţi-am luat maşina, ţi-am luat! Pară-ţi bine, zic, că nu te-am şi reţinut!» - «Cum?» - «Bă, aşa cum am luat maşina, (n.n: trivial) Doamne!» - «Bă, hai s-o lăsăm moartă!» - «O lăsăm!» Da' restu' ce i s-o întâmplat, n-are nicio treabă cu mine. Bag mâna-n foc, merg şi la biserică, fac ce vrei, da' nu... n-am nicio treabă. Asta-i.";

ii. discuţiile purtate de inculpaţii A. şi G. în legătură cu necesitatea instituirii măsurii asiguratorii în cauză asupra autoturismului x, având numărul de înmatriculare x, aflat în proprietatea Ocolul Silvic Codrii Beiuşului (aspect cunoscut de cei doi inculpaţi), precum şi solicitările inculpatului de a fi instituită măsura.

Curtea a constatat că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă participaţia penală a inculpatului A. la comiterea faptei de care a fost acuzată inculpata G..

Astfel, pentru ca instanţa să poată reţine instigarea la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu era necesar ca din probele administrate să rezulte cu certitudine că inculpatul A. a realizat, în mod efectiv, o activitate de determinare a inculpatei G. în urma căreia aceasta a luat hotărârea de a comite fapta prevăzută de legea penală. Activitatea de determinare realizată de inculpatul A. trebuia să se situeze în timp anterior luării hotărârii de a săvârşi fapta de către inculpata G. şi trebuia realizată astfel încât aceasta din urmă să înţeleagă intenţia instigatorului.

Curtea a reţinut că parchetul a probat existenţa discuţiilor purtate de către cei doi inculpaţi pe tema luării măsurii asiguratorii fără a verifica în cadrul declaraţiilor date de către aceştia dacă inculpata G. a fost sau nu determinată de inculpat să comită o faptă prevăzută de legea penală.

Astfel, în declaraţia dată în calitate de inculpată în cursul urmăririi penale în prezenţa avocaţilor aleşi, G. a arătat că luarea măsurii asiguratorii a fost consecinţa unor discuţii avute de către cei doi inculpaţi în care A. i-a menţionat procurorului de caz că "este necesară şi se impune luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra autoturismului x". Inculpata G. a mai arătat că, referitor "la existenţa pagubei am purtat o discuţie mai amplă cu A., în final acesta fiind cel care şi-a reiterat cererea ca eu să dispun luarea măsurilor asiguratorii şi aplicarea sechestrului asupra autoturismului x." Inculpata a subliniat că instituirea măsurii asiguratorii s-a datorat cererii şi insistenţelor exprese ale primului procuror A. şi că acesta a fost cel care le-a dat indicaţii poliţiştilor care urmau să aplice sechestrul cu privire la locul unde se află maşina, în incinta Primăriei Beiuş, precum şi modalitatea de aplicare a sechestrului şi darea în custodie a maşinii Ocolului Silvic "Codrii Beiuşului" .

În faza de judecată, inculpata G. a confirmat existenţa discuţiilor prealabile instituirii măsurii cu inculpatul A. şi interesul acestuia pentru dispunerea unei măsurii asiguratorii în cauză precizând însă că "menţiunea din declaraţia din cursul urmăririi penale referitoare la cererile şi insistenţele exprese ale inculpatului Sabău cu privire la luarea măsurii asiguratorii vizează discuţia purtată cu acesta anterior luării măsurii şi că, ca orice discuţie purtată între colegi, aceasta poate contribui la luarea unei decizii ulterior, la fel cum o soluţie adoptată de un coleg sau de o instanţă poate influenţa o soluţie ulterioară a unui alt magistrat. Menţionez că inculpatul A. nu mi-a cerut să iau măsura asiguratorie, însă a subliniat necesitatea luării acestei măsuri asigurătorii care a fost dispusă exclusiv de mine în baza probelor administrate. După luarea măsurii asigurătorii, inculpatul A. le-a dat indicaţii poliţiştilor cu privire la locul unde se afla maşina precum şi la modalitatea de instituire a sechestrului asigurător" .

Curtea a apreciat drept credibilă această nuanţare făcută de inculpată în faza de judecată în condiţiile, în care în cursul urmăririi penale, parchetul nu a depus diligenţe pentru a lămuri sensul afirmaţiilor inculpatei referitoare la "cererile şi insistenţele exprese ale inculpatului Sabău" prin raportare la condiţiile impuse de art. 47 C. pen. pentru a se reţine existenţa instigării şi având în vedere faptul că aceste precizări sunt similare cu cele relatate în prima declaraţie dată în cauză de G. în calitatea de martor, la data de 05.11.2015, când a arătat că "fiind întrebată, declar că nu am fost influenţată de prim - procurorul A. nici la momentul sesizării din oficiu, nici la momentul luării măsurii asiguratorii în cauză. Prim - Procurorul A. s-a interesat de mersul anchetei în această cauză, însă nu mi-a influenţat deciziile în niciun fel." .

Curtea a considerat că declaraţiile date de G. în calitatea de martor la data de 05.11.2015 pot fi folosite în cauză în favoarea acesteia, fiind suspuse principiului liberei aprecieri a probei şi având valoare probantă deplină. Astfel, dispoziţiile art. 118 C. proc. pen. nu constituie un temei pentru înlăturarea valorii probante a declaraţiei date de G. în calitate de martor, anterior inculpării, în condiţiile în care din conţinutul declaraţiei nu reies aspecte incriminatoare sau elemente care să afecteze credibilitatea declaraţiei.

Astfel, declaraţiile date de o persoană în calitate de martor pot fi folosite cu deplină valoare probantă în cadrul procesului penal în favoarea acesteia sau a vreunui coinculpat, chiar dacă ulterior parchetul a dispus inculparea persoanei audiate, în acest caz neputându-se constata o lezare a privilegiului împotriva autoincriminării.

Posibilitatea folosirii declaraţiei de martor luate numitei G. la data de 05.11.2015 în favoarea acesteia şi a inculpatului A. a fost stabilită şi prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Oradea, nr. 28/2016 pronunţată în această cauză şi definitivă prin încheierea nr. 652/2016 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a arătat că "declaraţia de martor luată numitei G. la data de 05.11.2015 a fost administrată cu respectarea dispoziţiilor legale şi fără încălcarea privilegiului împotriva autoincriminării. În aceste condiţii, inculparea sa ulterioară la data de 14.12.2015 nu are ca efect retroactiv nelegalitatea declaraţiei date de G. în data de 05.11.2015. În cursul judecăţii, instanţa va putea folosi toate elementele de fapt ce rezultă din declaraţia de martor din data de 05.11.2015 favorabile inculpatei G. sau orice elemente de fapt care, fără a încălca privilegiul împotriva autoincriminării, pot conduce la lămurirea cauzei. Nu va putea fi avută în vedere această declaraţie pentru a trage concluzii cu privire la vinovăţia inculpatei G.."

Inexistenţa unor acte de determinare la comiterea unei infracţiuni efectuate de inculpatul A. faţă de G. este confirmată şi de martorii C., QQ., RR..

Astfel, martora C. (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş) a subliniat că:

"La interval de 1-2 luni se organizau şedinţe de analizare a dosarelor vechi în cadrul cărora se discutau dosarele înregistrate de mult timp pe rolul parchetului. Recomandările prim-procurorului erau în legătură cu modalitatea de desfăşurare a activităţii de urmărire penală şi cu celeritate a actelor, fără a fi impuse soluţii ce urmau a fi date în cauză. În prezenţa mea nu am asistat la vreo discuţie în care inculpatul R. să fi solicitat vreunui procuror să-l favorizeze pe martorul F. .

Tot astfel, martora QQ. (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş) a arătat că nu are cunoştinţă "ca inculpatul R. să fi solicitat vreunui coleg de parchet dispunerea vreunei soluţii în sensul dorit de acesta, nici măcar în cauzele privind pe martorul F.. În cadrul colectivului existau discuţii fie în cadrul şedinţelor comune, fie de către procurorii de caz cu prim-procurorul. Îmi amintesc în legătură cu dosarul referitor la achiziţionarea unui autoturism că inculpatul R. avea cunoştinţă despre această achiziţie. Mi-a solicitat părerea cu privire la faptă, iar ulterior cu privire la această faptă s-a sesizat colega mea, inculpata G. .

Deopotrivă, martora RR. a învederat lipsa vreunei implicări a inculpatului A. în soluţiile dispuse de coinculpata G., menţionând următoarele aspecte constatate în calitate de grefier al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş după cum urmează:

"Nu cred ca prim-procurorul să fi dispus vreo măsură în scop de răzbunare faţă de martorul F.. Nu cunosc ca inculpatul R. să-i fi solicitat inculpatei G. luarea măsurii asigurătorii asupra autovehiculului marca x. (...) Nu am cunoştinţă de existenţa unui caz în care inculpatul R. să fi solicitat vreunui procuror adoptarea unei soluţii favorabile sau defavorabile vreunei persoane. (...) În cadrul parchetului existau şedinţe de lucru cu procurorii în care se discutau dosarele cu procurorii. Şi separat de aceste şedinţe procurorii de caz discutau cu prim-procurorul despre dosarele instrumentate. (...) În cadrul discuţiilor la cafea, prim-procurorul R. i-a reproşat procurorului G. că nu ştie ce se întâmplă în jurul ei în aria de competenţă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş. Acest reproş constituie un element firesc în cadrul discuţiilor avute de prim-procuror cu procurorii. (...) Uneori prim-procurorul era autoritar în relaţiile cu procurorii, alteori nu. Nu am auzit în schimb ca prim-procurorul să le fi cerut procurorilor să dea soluţii împotriva legii" .

Prin urmare, Curtea a considerat credibile precizările formulate de inculpata G. în cadrul declaraţiilor date în faza de judecată.

În acest sens sunt şi declaraţiile constante ale inculpatului A. atât în cursul urmăririi penale (Nu am determinat-o în niciun fel pe G. să dispună anumite măsuri procedurale în cauză, acesteia revenindu-i întreaga responsabilitate a actelor procedurale întocmite în cauză), cât şi în faza de judecată (Nu i-am sugerat vreo soluţie sau dispunerea vreunei măsuri procuroarei G., consultările având loc la iniţiativa ei).

Chiar dacă nu se poate constata efectuarea unui act de determinare la comiterea unei infracţiuni, Curtea a reţinut că interesul inculpatului A. de a se dispune o măsură asiguratorie în cauză venea pe fondul situaţiei tensionate existente între acesta şi martorul F., context în care inculpatul decisese, în condiţii de maximă nervozitate, să nu îi mai asigure protecţia penală martorului.

Astfel, din discuţia înregistrată în mediul ambiental, din data de 23 martie 2015, în incinta Restaurantului "PP." din Beiuş dintre martorul U. şi inculpatul A. acesta din urmă a arătat că "Atunci când o fost treaba cu maşina, atunci o fost cearta noastră, când am făcut dosaru' cu maşina." Din aceasta discuţie rezultă, în mod neechivoc, faptul că inculpatul A. reafirmă protecţia penală pe care i-a asigurat-o martorului, subliniind că nu poate fi acuzat că s-ar afla în spatele dosarelor penale ale martorului şi că singura problemă penală pornită de la parchetul condus de inculpatul A. este cea în legătură cu dosarul în care era investigată legalitatea achiziţionării autoturismului x şi că această investigaţie a fost demarată la un moment în care, din cauza relaţiilor încordate existente între cei doi, inculpatul A. nu a înţeles să îi mai asigure protecţia penală martorului F..

Prin urmare, este eronată interpretarea efectuată de acuzare a relatărilor inculpatului A. din cadrul discuţiei purtate cu martorul U. la data de 23 martie 2015, în incinta Restaurantului "PP." din Beiuş, potrivit căreia luarea măsurii asiguratorii a fost realizată în scop de răzbunare.

Curtea a constatat că parchetul nu a oferit vreo explicaţie rezonabilă a motivului pentru care inculpatul A. ar fi dorit să se răzbune pe martorul F. prin crearea unui dosar penal în contextul în care, la scurt timp după instituirea măsurii asiguratorii, inculpatul A. a continuat comportamentul protectiv făcând următoarele demersuri: l-a sfătuit pe F. să uzeze de dreptul la tăcere în momentul în care va fi chemat pentru audiere de procurorul G., respectiv i-a comunicat că pentru ridicarea sechestrului trebuie formulată o cerere în acest sens de Ocolul Silvic Codrii Beiuşului.

Curtea a considerat că în cadrul acestei discuţii din data de 23 martie 2015 inculpatul A. a arătat că, deşi nu i-a mai oferit o protecţie penală martorului F., nu a înţeles să acţioneze vindicativ, dovadă fiind faptul că nu au fost instituite măsuri preventive cu privire la acesta. [Da' arestatu-l-am io pentru maşină? (n.n: trivial) Dumnezeu! Că şi io îl puteam, ca şi ceia, aresta! L-am arestat? Nici măcar nu l-o chemat nimeni la declaraţii, mă! (...) «Bă, am vrut să-ţi dovedesc, când vreau să te (n.n: trivial), te (n.n. trivial)! Ţi-am luat maşina, ţi-am luat! Pară-ţi bine, zic, că nu te-am şi reţinut!»].

Faptul că inculpatul A. nu a mai oferit protecţie penală martorului F. în momentul în care relaţiile dintre aceştia erau tensionate rezultă şi din discuţia înregistrată în mediul ambiental purtată la data de 10 iulie 2015 de soţia magistratului, martora N. cu martorul F.:

"N.: - E..., de atunci.. aia o fost, s-o enervat. L-am ştiut pă A., atunci... în viaţa mea nu l-am văzut aşa nervos! Deci, nu ştiu chiar de unde o pornit aia şi el chiar o crezut atunci! O crezut că aşa o fost. (...) F.: - Nu, da’ şi aicea ştii, că vorbeam şi cu el, când ne-am întâlnit la un pahar de vin. Şi i-am zis:

"bă, nu te mai lua după unul, după altul". Acuma ştii politica, probabil că na, şi lui îi bagă în cap sau strâmbe legate de mine. Zic:"bă tot ce-o fost de colaborat între noi, am colaborat foarte bine". Ştii ce zic? N.: - Da, ştiu, deci singura problemă... F.: - Dacă m-o rugat să... N.: - ... o fost făcută cu intenţie de A., atuncea când o fost nervos, o fost chestia aia, cu maşina. În rest... nu! De la el nu vă puteţi…DOMOCOŞ ADRIAN NICOLAE: - Nu pot striga pe-aci, că numai ăsta... Dacă o fost o chestie, i-am spus lui:

"bă, zic, orice chestie ai, nu te mai complica nici cu aia! Ai nevoie de un lemn, cum ţi-am mai aprobat, îţi aprob în continuare. Ai nevoie de... ăsta... Sau o fost nevoie de apa termală. Gândeşte-te că nu poţi să strigi în gura mare. Hai să le rezolvăm, că aşa-i normal să fie între noi. Să te ajuţi unul pe altul! Ştii ce zic? Nu să fie duşmănie şi intrigi şi ţigănii. O lămurim noi".

Reiese aşadar, că în cadrul acestei discuţii, martorul F. îşi exprimă nemulţumirea în legătură cu dosarul deschis la parchet pe fondul relaţiilor tensionate cu inculpatul A. în condiţiile în care până la acel moment "colaboraseră foarte bine" făcându-şi servicii reciproce, în vreme ce martora N. îl asigura că, în afara de acest dosar, nu i se poate reproşa soţului ei că s-ar afla în spatele problemelor penale ale lui F..

Tot astfel, vulnerabilitatea martorului F. în absenţa protecţiei penale oferite de inculpatul A. rezultă şi din cuprinsul discuţiilor înregistrate în mediul ambiental, din 16 aprilie 2015, respectiv 18 aprilie 2015 între inculpatul E. şi martorul U.:

"U.: - Aia-i zero, mă. Aia o vrut numa' să-i arate, că, dacă vrea să-i rău, îi face rău! E.: - Da. U.: - Înţelegi? Poate să-i facă. E.: - Da' nici pe aia nu i-o băgat-o, că o luat-o ăştia! N-are treabă nicio ăsta... (n.n: trivial) mea, nu l-o interesat, da'...U.: - Deci, practic, i-o arătat, bă, stai liniştit, mă, că n-are nimeni treabă cu tine. Practic... E.: - Îi prost. "Şi mi-o asum. Dacă vreau ceva, mi-o asum. Îi spun, asta-i de la mine", "E.: - (…) Ca să înţelegi că nu interesează pe nimeni din partea noastră să fii (n.n: trivial). Singuru' dosar care ţi l-o făcut el îi ăla cu maşina!" .

Menţiunile făcute în cadrul acestor discuţii de inculpatul E. potrivit cărora acţiunea inculpatului A. se grefează pe acte necuviincioase ale martorului F. constând în înjurături adresate inculpatului cu referire la mama sa [Ba da. Ba da. O avut. Şi i-o spus. Şi i-o şi spus. Şi-ţi spun io că o avut. După ce l-o înjurat pe A. de mamă... (...)" Prostule, tu m-ai înjurat, io-ţi fac. Dacă nu te linişteşti, în fiecare zi, prostule! Io nu mă tem de tine". (...)- Îl recunoaşte şi spune oricând. Pentru că, nu ştiu io, o auzit când l-ai înjurat ...[neinteligibil] . . . . . . . . . . .Restu'... aşa-i treaba cu DD. şi cu nănăşiile. Ai înţeles?"] nu trebuie înţelese în sensul că acţiunea inculpatului A. a fost mânată de răzbunare, ci în sensul că, faţă de comportamentul ireverenţios al martorului pe care îl protejase, prim- procurorul a decis, chiar şi temporar, să nu mai acţioneze aşa cum făcuse până atunci, prin asigurarea protecţiei penale. Astfel, aceste acte ale inculpatului nu trebuie analizate în mod singular, ci corelate la natura relaţiilor de ansamblu dezvoltate de-a lungul timpului între inculpatul A. şi martorul F..

Faptul că demararea investigaţiilor a apărut în contextul în care inculpatul A. nu a mai asigurat protecţia penală martorului F. se poate constata şi din discuţia înregistrată în mediul ambiental purtată la data de 02 aprilie 2015 de martorul X. (finul magistratului) cu primarul F.. Din cuprinsul acestei discuţii rezultă că, după depăşirea stării tensionate dintre inculpatul A. şi martorul F., care a condus la suspendarea protecţiei penale de care acesta beneficiase de-a lungul timpului, martorul F. se aştepta la un tratament similar din partea inculpatului A. care să se finalizeze cu închiderea dosarului penal demarat în perioada în care nu mai beneficia de protecţia penală ["F.: - Nu. Da' zic aşa, că... Şi cu ăsta am înţeles că mă trimite în instanţă cu... dosaru' cu maşina. Şi atunci, ştii bine că noi...X.: - Da. F.: - Ţi-o zis ţie, no:

"nu da declaraţie". Măcar de... dacă dădeam declaraţia, era în regulă. Bă, măcar ştiam, uite, dau, declar aşa, aşa. Că aveam şi mail-uri, aveam pe telefon...X.: - Da' ce dracu' să se întâmple cu ăla? Că doar acolo-i maşina. Care-i problema? F.: - Păi, da' uite, l-o declinat şi l-o trimis la DNA. Da? Tu mi-ai zis atunci că o zis el:

"bă, nu da declaraţie!" Na, n-am dat declaraţie. X.: - Aşa o fost atunci discuţiile, na! F.: - Io, dacă dădeam declaraţia, poate scăpam de el. Acum, ce-am auzit pe surse, am înţeles că ăştia de la Oradea mi-o trimis şi cu ăla la instanţă. Nu-mi ajunge câte am în instanţă, mă trimite şi cu ăla cu maşina. Deşi, dacă dădeam aci o declaraţie, că aveam e-mail-urile pe telefon, aveam convorbirile, aveam ofertă de preţ, tot ce era, aşa, poate c-o lămuream aci, să nu ajungă la Oradea. Na, şi acolo am mers pe ce-ai zis tu! De ce nu l-o închis după aia, nu-mi dau seama! Înţelegi ce zic? X.: - Da' ştiu io problemele voastre? Chiar, na, mă depăşesc, să zic aşa, acuma, da'... F.: - Da' bine, da' tu ai mers pe cuvântu'... pe cuvântu' lui! (...) Dar aici măcar cu G., mă gândeam c-o puteam lămuri! Aşa, îţi dai seama, va ajunge la... la DNA, ăştia or început să-l ia din păr în păr. Plus că le-o trimis şi celelalte toate. L-o trimis şi pe ăla cu SS., din 2012, în instanţă. X.: - Am citit în ziar. F.: - Şi asta, măcar cu partea asta, măcar îl puteam lămuri aci. Io n-am scris nimic aci. M-am dus până la procuror şi na... Cum ai zis:

"bă, nu da, că aşa-i mai uşor să-l închidă". Na, n-am dat! M-am dus şi-am tăcut din gură. Da' n-am înţeles de ce. (...) F.: - Bine, da' n-am înţeles de ce n-o închis aci, atunci, dacă tot mi-o zis:

"bă, nu scrie..." Cum ţi-o zis ţie:

"no, du-te şi spune-i lu' Z. să nu scrie, că-l închid"! Na, dă-l în (n.n: trivial) atunci! Trebuia să-l închidă, nu? X.: - O cerut ăia de acolo de la Oradea? Sau ştie dracu' de ce! Că nu cred io că el... De ce să-l dea el? Pentru ce... intenţie avea să-l dea la Oradea? F.: - Nu ştiu. L-o ţinut aci un an. X.: - Da, da. Păi, atunci am înţeles că-l ţine aşa mai mult ca să... să pierde... se dezamorsează problemele, în sensu' ăsta. (...) X.: - Da. Deci, io nu cred atunci că o fost rău intenţionat. Îţi spun sincer, nu cred, na! Amu... Că altfel... altfel nu vroia să ne întâlnim, clar, nu, dacă era rău intenţionat. Înţelegi? Nu vroia, efectiv. Că doar el o venit, el m-o ăsta şi... încă io am zis, na, când vrei. Deci, nu l-am văzut rău intenţionat. Numa' cât să nu fi... după aia, să zic... mă gândesc io, să nu fi intervenit altceva. Ştiu io, să fi auzit ăia de acolo... Adevăru-i că, na, şi el... sunt convins, că n-am vorbit, că niciodată... nu recunoaşte niciunu... şi lui i-i frică şi suflă şi în iaurt pentru orice (n.n: trivial), înţelegi cum spun? Cred io! (...) X.: Mă gândesc io logic, că probabil, toţi... la toţi li-i frică unu de altu'. Atunci, să nu fi intervenit ceva probleme sau, ştiu io, să fi fost după aia ceva, să fi cârâit aia ceva, că nu vrea s-o... Sau, nu ştiu, zic şi o amu. Zic, să nu fi apărut ceva. Altfel... altfel, ar fi zis:

"bă, nu ne întâlnim". Că el ştia de ce ne întâlnim. Nu ne-am întâlnit de... n-am băut vinu' ăla că, aşa numa', ca şi altădată. Înţelegi? Deci, el cred c-o fi vrut. Probabil, nu ştiu, să fi apărut ceva, să-i fi fost frică după aia că... din alte motive. Nu ştiu ce să zic, înţelegi? Iar atunci, el o zis... na. Asta îi, că, ştii tu, vorba aia, zice că baiurile nu vin singure, sau cum dracu? Aşa-i când toată lumea... Cum ai zis tu, pe AA. ai ajutat şi când ai o problemă, nici măcar nu întreabă, întoarce spatele, înţelegi? Sunt convins că ai văzut zeci de genu' ăsta" ].

În consecinţă, Curtea a apreciat că, faţă de contextul descris mai sus, nu se poate reţine că acţiunile inculpatului A. au fost cele care au sădit în mintea inculpatei G. ideea de a comite o infracţiune prin exercitarea abuzivă a funcţiei şi nici că inculpatul A. a îndemnat-o pe inculpata G. la săvârşirea unei infracţiuni, iar în urma actelor de îndemnare inculpata şi-a însuşit ideea instigatorului şi a decis să comită infracţiunea la care a fost îndemnată. Astfel, din declaraţia inculpatei dată în cursul fazei de judecată rezultă neechivoc că, în urma discuţiei purtate cu inculpatul A., aceasta a luat act de poziţia inculpatului raportat la situaţia din cauză, pe care a evaluat-o ca încadrându-se în tipicul discuţiilor purtate în cadrul parchetului şi, cunoscând cadrul procesual şi probele strânse în actele premergătoare, a luat propria decizie de instituire a sechestrului asigurator.

Curtea a apreciat că parchetul nu a produs vreo probă din care să rezulte că scopul urmărit de către inculpata G. a fost doar lipsirea primarului F. de folosinţa autoturismul x, în contextul relaţiilor tensionate pe care acesta le avea la acel moment cu prim - procurorul A.. Astfel, parchetul a reţinut acţiunea vindicativă a inculpatului numai prin interpretarea scoasă din context a afirmaţiei inculpatului A., făcută în timpul discuţiei din data de 23 martie 2015, pe care a avut-o cu martorul U.: "- «Bă, (n.n: trivial)! Dacă vreau să te (n.n. trivial), io te (n.n: trivial)! Şi cu maşina te-ai plimbat două zile şi ţi-am luat-o! Asta, dacă vrei să…». Da' asta o fost tot!"

Pe de o parte, Curtea a subliniat că, aşa cum s-a dovedit mai sus, această afirmaţie are rolul de a evidenţia vulnerabilitatea martorului F. în absenţa protecţiei penale oferite de către inculpat, iar nu faptul că inculpaţii G. şi A. au urmărit prin instituirea măsurii doar lipsirea temporară de folosinţă autoturismul x.

Pe de altă parte, concluzia parchetului este contrazisă de inculpata G. care a arătat că: "Am apreciat că valoarea prejudiciului constă în valoarea bunului achiziţionat în mod nelegal cu nerespectarea procedurilor de achiziţie publică din fondurile Ocolului Silvic. Am evaluat că exista posibilitatea fie ca prejudiciul să se localizeze în patrimoniul Ocolului Silvic, fie în patrimoniul Consiliului Local, care nu beneficiase de posibilitatea virării acestei sume de către Ocolul Silvic. Deşi nu am emis adresă pentru a se solicita constituirea de parte civilă în cauză, am apreciat în urma raportului de constatare financiar contabilă se va lămuri acest aspect şi se va determina persoana prejudiciată."

În consecinţă, în urma analizei probelor administrate în cauză Curtea a considerat că subsecvent consultării cu prim - procurorul A. şi luând act de sugestiile acestuia de a institui o măsură asiguratorie în cauză, prin ordonanţa din data de 04.06.2013 inculpata G. a dispus, în mod nelegal, cu încălcarea art. 163 C. proc. pen. 1969, luarea măsurii sechestrului în vederea reparării pagubei, asupra bunului mobil constituit din autoturism marca x, având numărul de înmatriculare x, aflat în proprietatea persoanei vătămate Ocolul Silvic Codrii Beiuşului, până la concurenţa sumei de 16.000 euro.

Având în vedere faptul că măsura asiguratorie a fost luată de inculpata G. la data de 04.06.2013 şi ridicată la data de 30 ianuarie 2014, Curtea a considerat că se impune analizarea în cauză a incidenţei legii penale mai favorabile.

Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Curtea a constatat că în timpul procesului penal a intrat în vigoare noul C. pen.

Modificările ivite ca urmare a succesiunii în timp a legilor penale, C. pen. din 1969, legislaţia penală specială în vigoare înainte de data de 01.02.2014 şi C. pen. în vigoare şi legislaţia penală specială în vigoare după data de 01.02.2014, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen. a pronunţat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în cauză, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost constatată, mai este necesar ca faptele ce fac obiectul acuzaţiei să fie infracţiuni atât potrivit legii sub imperiul căreia au fost comise, cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Prin compararea legilor penale succesive şi prin raportare la acuzaţiile formulate de procuror, Curtea a apreciat că faţă de conţinutul constitutiv şi de regimul sancţionator al normelor de incriminare succesive, de sfera subiecţilor activi şi de criteriile apte să asigure previzibilitatea normei de incriminare legea penală mai favorabilă este noul C. pen. interpretat în ceea ce priveşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu în lumina deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 517 din 08.07.2016).

Faţă de legea penală astfel determinată trebuie analizat dacă nerespectarea de către inculpata G. a normelor de procedură cu privire la sfera subiecţilor asupra bunurilor cărora pot fi instituite măsuri asiguratorii constituie o faptă tipică de abuz în serviciu.

Curtea a considerat că o faptă concretă este tipică dacă corespunde modelului abstract prevăzut în norma de incriminare de legiuitor, atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiec­tiv. Analiza tipicităţii presupune studierea: obiectului infracţiunii, a subiecţilor infracţiunii, a laturii obiective şi a laturii subiective ale acesteia.

Esenţială în cauză este analiza laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin raportare la considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 517 din 8 iulie 2016) prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii."

Curtea a opinat că efectele acestei decizii se aplică mutatis mutandis şi cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 248 C. pen. 1969 în conţinutul căreia prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

În acest sens prin decizia nr. 392 din 06 iunie 2017 Curtea Constituţională a arătat că "în privinţa dispoziţiilor art. 248 din C. pen. din 1969, Curtea a aplicat considerentele ce au stat la baza pronunţării Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016. (...). Prin urmare, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 248 din C. pen. din 1969 încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece sintagma "îndeplineşte în mod defectuos", din cuprinsul acestora, nu întruneşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind enunţată cu suficientă precizie pentru a se înţelege la ce dispoziţii legale se raportează încălcarea atribuţiilor de serviciu. Astfel, Curtea a reţinut că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu."

Având în vedere caracterul de normă incompletă a celei care reglementează abuzul în serviciu decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016 produce următoarele efecte:

a. limitează sfera normelor de complinire numai la cele prevăzute de legislaţia primară;

Prin această decizie cu caracter interpretativ a fost restrânsă sfera actelor abuzive numai la cele prin care au fost încălcate atribuţiile de serviciu stipulate explicit în lege, ordonanţă a Guvernului sau Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, scoţând astfel din sfera incriminării actele nelegale sau defectuoase care au fost comise prin încălcarea atribuţiilor de serviciu stipulate doar în acte normative care nu constituie legislaţia primară (de pildă, prin Hotărâri de Guvern, Ordine ale miniştrilor sau ale conducătorilor autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, regulamente interne, coduri deontologice etc) sau care sunt stipulate în detaliu în aceste acte în condiţiile în care norma de drept primar este echivocă sau cu o aplicabilitate extrem de generală. Astfel, în paragrafele 59 - 61, 65 din considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 se reţine că:

i) raportarea organelor judiciare la o sferă normativă largă care cuprinde, pe lângă legi şi ordonanţe ale Guvernului, şi acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine, coduri etice şi deontologice, regulamente de organizare internă, fişa postului, are influenţă asupra laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin extinderea acesteia la acţiuni sau inacţiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infracţiunii, dar care nu sunt prevăzute în acte normative de reglementare primară; ii) neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului; iii) comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie, respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice; iv) în materie penală, principiul legalităţii incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale;

v) dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

b. operează o dezincriminare in concreto a faptelor constând în neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea acestuia în mod defectuos de către un funcţionar public/privat aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu prevăzute numai în legislaţia secundară sau prevăzută în mod previzibil şi precis doar în legislaţia secundară, dacă norma de drept primar este echivocă, neclară, imprevizibilă, nefiind aptă să stabilească limitele în care se pot emite actele de drept secundar;

Astfel, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut prin hotărârile prealabile nr. 18/2016 şi nr. 6/2017 că efectele unei decizii a Curţii Constituţionale sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării şi că atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicităţii nu este întrunită indiferent dacă dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii excepţiei de neconstituţionalitate şi al constatării neconstituţionalităţii normei. Constatarea neconstituţionalităţii unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituţionalităţii unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existenţa unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituţionalităţii are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanţei de contencios constituţional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare. Prin urmare, în ipoteza în care norma de complinire a normei incomplete constând în abuzul în serviciu are valoare infralegală, îndeplinirea defectuoasă a acesteia sau neîndeplinirea acesteia nu constituie o faptă tipică de abuz în serviciu.

În acest sens, prin decizia nr. 179/RC din 26 aprilie 2017 pronunţată în recurs în casaţie instanţa supremă a arătat că "raportat la considerentele reţinute de instanţa de control constituţional prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, constată că neîndeplinirea acestei exigenţe a conduitei inculpatului scoate această conduită din sfera ilicitului penal. Ca urmare, pentru situaţiile în care acuzaţia de abuz în serviciu nu a vizat încălcarea unor norme cu putere de lege, decizia Curţii Constituţionale echivalează cu o lege de dezincriminare. Consecinţa dezincriminării faptei o constituie lipsa prevederii actuale în legea penală. Astfel, neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reţinută prin raportare la menţiuni sau obligaţii regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice etc., în esenţă, orice acte normative infralegale sau documente interne ale angajatorului."

c. impune în sarcina organelor judiciare necesitatea evaluării incidenţei principiului minimei intervenţii a legii penale;

Făcând referire la principiul minimei intervenţii, Curtea Constituţională a constatat că "în prezent, orice acţiune sau inacţiune a persoanei care se circumscrie calităţilor cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârşite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare determină Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voinţa legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu. Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea constată că legiuitorul a identificat şi reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte care, deşi, potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale. (...) În concluzie, Curtea a reţinut că sarcina aplicării principiului "ultima ratio" revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea.

Astfel, Curtea Constituţională apreciază că responsabilitatea de a reglementa şi aplica, în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind abuzul în serviciu, ţine atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât şi de organele judiciare - ministerul public şi instanţele judecătoreşti -, indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare".

Prin urmare, se poate considera că, în mod implicit, Curtea Constituţională a stabilit că faptele care prin efectele lor sunt lipsite de importanţă ori sunt apte să atragă numai răspunderea disciplinară nu pot fi considerate fapte tipice de abuz în serviciu.

Pe de o parte, Curtea a apreciat că, din probele administrate în cauză, rezultă în mod indubitabil că inculpata G. a încălcat dispoziţiile de drept primar (art. 163 C. proc. pen. fiind o normă prevăzută de o lege organică) şi a dispus în mod nelegal luarea măsurii sechestrului asigurator în vederea recuperării prejudiciului asupra autoturismului x, în condiţiile în care acest bun aparţinea entităţii care avea calitatea de persoană vătămată în cauză Ocolul Silvic Codrii Beiuşului şi nu exista acţiunea civilă exercitată în cauză.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că prin art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, este sancţionată ca abatere disciplinară exercitarea de către magistrat a funcţiei cu rea - credinţă sau gravă neglijenţă obiectivată în încălcarea cu intenţie a normelor de procedură.

În jurisprudenţa disciplinară (decizia nr. 251 din 16 iulie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători) s-a reţinut că "legislaţia muncii, practica şi doctrina în materia răspunderii disciplinare au stabilit unanim că abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare, cu vinovăţie, a obligaţiilor de serviciu sau a normelor de comportare la serviciu, constând într-o acţiune sau omisiune, săvârşită de către o persoană, subiect al unui raport de muncă. În ceea ce priveşte răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor, aceasta este una specială şi derivă din statutul profesional distinct al acestora, ce prezintă anumite particularităţi specifice. Angajarea răspunderii disciplinare este supusă cerinţei îndeplinirii cumulative a condiţiilor generale referitoare la faptă, vinovăţie şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs, iar în ceea ce priveşte vinovăţia, aceasta trebuie constatată în mod cert, pe baza probatoriului administrat în cauză. Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare şi inexistenţa unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii în context disciplinar."

Astfel, instanţa supremă a consacrat analiza abaterii disciplinare prin raportare la structura de analiză a infracţiunii, făcând referire la latura obiectivă a abaterii disciplinare (elementul material, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate) precum şi la latura subiectivă a acesteia.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 303/2004, sub aspectul laturii obiective, este necesar să existe o încălcare a normelor de drept substanţial sau a celor de procedură. În acest sens, art. 991 din Legea nr. 303/2004 prevede că exista rea-credintă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiintă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vatamarea unei persoane, respectiv că exista grava neglijentă atunci cand judecatorul sau procurorul nesocoteşte din culpa, in mod grav, neindoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Nu orice încălcare a normei de drept substanţial sau a normei de procedură poate atrage răspunderea disciplinară. Atât în jurisprudenţa constantă a secţiei de judecători, cât şi în soluţiile pronunţate de secţia de procurori al Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară, confirmate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost consacrată atât explicit, cât şi implicit necesitatea existenţei unei gravităţi însemnate a încălcării normei de drept substanţial sau procedural.

Astfel, prin hotărârea 15 J din 15 septembrie 2015 pronunţată de secţia de judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2015, menţinută prin decizia nr. 230 din 27 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, s-a arătat că textul art. 991 din Legea nr. 303/2004 în care legiuitorul defineşte reaua - credinţă şi grava neglijenţă circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la cele de o gravitate deosebită care au consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de către magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor. Pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător sau procuror şi pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare. În motivarea soluţiei pronunţate instanţa supremă a reţinut că gravitatea faptelor şi a consecinţelor produse constituie criterii de individualizare a sancţiunii de către instanţa de disciplină.

Necesitatea existenţei unei gravităţi deosebite a încălcării normei de drept material sau procesual a fost atestată explicit şi în hotărârile pronunţate de secţia de procurori în materie disciplinară confirmate de instanţa supremă (de exemplu, hotărârea 2P din 8 ianuarie 2014 pronunţată de secţia de procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2013, menţinută prin decizia nr. 65 din 15 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în care s-a constatat încălcarea principiului legalităţii şi imparţialităţii procurorului în efectuarea urmăririi penale şi a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa justiţiei, reglementate de art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, de C. proc. pen. şi de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi, nu în ultimul rând, de Constituţia României care a produs efectele prejudiciabile aduse drepturilor procesuale şi substanţiale ale părţilor, dar şi imaginii, şi prestigiului justiţiei; hotărârea 7 P din 7 iulie 2014 pronunţată de secţia de procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2014, menţinută prin decizia nr. 37 din 27 martie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători prin care a fost sancţionată modalitate de lucru, fundamentată pe ignorarea vădită a prevederilor legale care impun întocmirea cu corectitudine şi echidistanţă a actelor de procedură, cu respectarea legalităţii, imparţialităţii şi a controlului ierarhic; hotărârea 10 P din 29 octombrie 2014 pronunţată de secţia de procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2014, menţinută prin decizia nr. 152 din 12 octombrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în care s-a nuanţat standardul de gravitate, subliniindu-se că exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei de către procuror nu constă în simpla aplicare a normelor de drept material şi substanţial, ci trebuie să existe intenţia clară a unei distorsionări în aplicarea dreptului prin aplicarea normelor procesuale sau materiale, încălcare prin care cu ştiinţă să se urmărească sau să se accepte vătămarea unei persoane).

Necesitate existenţei unei gravităţi deosebite a încălcării normei de drept material sau procesual rezultă şi implicit din jurisprudenţa disciplinară.

Astfel, prin hotărârea nr. 3/P din 17 iunie 2015, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea disciplinară exercitată pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. g), h), i) şi t) din Legea nr. 303/2004, reţinând autoritatea de lucru judecat a unei soluţii anterioare de clasare dispuse de Inspecţia Judiciară (definitive prin necontestare) şi încălcarea principiului ne bis in idem prin declanşarea noii proceduri disciplinare. Pentru a dispune această soluţie Consiliul Superior al Magistraturii a făcut aplicarea criteriilor Engel şi a dispoziţiilor art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a reţinut caracterul penal al materiei în care a fost pronunţată soluţia de clasare de către Inspecţia Judiciară.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, prin decizia nr. 204/2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, a menţinut soluţia instanţei de disciplină "privind întrunirea tuturor condiţiilor pentru stabilirea incidenţei principiului ne bis in idem, consacrat de art. 4 paragaful 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, astfel încât argumentele invocate de recurentă în acest cadru, relativ la neîntrunirea acestor condiţii, ca şi cele referitoare la pretinsele situaţii diferite în care s-ar fi efectuat verificările/cercetarea pentru fiecare dintre sesizările în discuţie şi care reprezintă, din perspectiva examinată, aspecte procedurale pur formale, corect evaluate de secţia pentru procurori, nu au relevanţa juridică ce li se atribuie prin motivele de recurs şi, pe cale de consecinţă, nu sunt de natură să justifice casarea hotărârii atacate".

Prin această din urmă soluţie instanţa supremă a confirmat abordarea Consiliului Superior al Magistraturii care a plasat procedura disciplinară în sfera procedurii penale în sens european prin constatarea, în urma aplicării criteriilor Engel, că soluţia Inspecţiei Judiciare, care nu fusese contestată, are natura unei hotărâri definitive în materie penală.

Curtea a reamintit că noţiunea de "acuzaţie în materie penală" are un caracter autonom, semnificând notifi­carea oficială, emisă de o autoritate competentă, prin care se impută unei persoane săvârşirea unei infracţiuni, ceea ce atrage repercusiuni importante asupra respectivei persoane. Într-o jurisprudenţă constantă (a se vedea CEDO, hotărârea din 8 iunie 1976, în cauza Engel ş.a. c. Olandei, parag. 81; CEDO, hotărârea din 26 martie 1982, în cauza Adolf c. Austriei, parag. 30; CEDO, hotărârea din 28 iunie 1984, în cauza Campbell şi Fell c. Marii Britanii, parag. 68-71), CEDO a stabilit trei criterii alternative ("criterii Engel") pentru a aprecia dacă o ramură a dreptului intern intră în noţiunea de "materie penală" în sens european: calificarea faptei ca infracţiune în dreptul intern, natura faptei incriminate şi natura şi gradul de severitate al sancţiunii ce poate fi aplicată persoanei acuzate.

Prin urmare, Curtea a constatat că, de această dată, criteriul gravităţii încălcării normei de drept procesual sau substanţial a fost apreciat ca fiind determinat pentru calificarea ca având natură penală a procedurii disciplinare.

Faţă de aceste standarde rezultate din jurisprudenţa în materie disciplinară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în interpretarea şi aplicarea art. 99 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 303/2004, precum şi de principiul minimei intervenţii a legii instituit de Curtea Constituţională în cazul abuzului în serviciu, Curtea a considerat că trebuie reţinute următoarele paliere de analiză în cazul în care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, magistratul încalcă normele de drept procesual penal:

1. încălcări ale normei procesuale care intervin în procesul de interpretare a legii sau care nu afectează valabilitatea actelor întocmite, ori care nu pot fi calificate ca fiind grave care nu constituie abateri disciplinare;

2. încălcări ale normelor de drept procesual de o gravitate deosebită care au consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de către magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor care constituie abateri disciplinare;

3. încălcări ale normelor de procedură care produc o vătămare structurală, semnificativă şi iremediabilă a drepturilor sau intereselor legitime, care sunt sancţionate de art. 297 C. pen.

Curtea a apreciat că pentru a fi sancţionată penal ca abuz în serviciu nu este suficient ca încălcarea normei de procedură să fie de o gravitate deosebită şi să afecteze valabilitatea actelor de procedură sau să vatăme grav drepturile şi interesele părţilor, ci ca paguba ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice să fie extrem de gravă astfel încât să justifice intervenţia sancţiunii penale. Astfel, fapta concretă comisă trebuie să prezinte un grad de intensitate sau de gravitate care să justifice sancţiunea penală şi să reliefeze o diferenţă specifică de gravitate care să o distingă de cea a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Doar în aceste situaţii, în care sancţiunea disciplinară nu este proporţională cu scopul urmărit prin reglementarea acesteia, pentru asigurarea unei protecţii adecvate a valorilor sociale se impune sancţionarea penală.

Curtea a constatat astfel că principiul minimei intervenţii, inserat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale în cadrul laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, obligă organul judiciar la realizarea unei analize in concreto asupra gravităţii generată de încălcarea legislaţiei primare. În acelaşi timp, trebuie subliniat că analiza decurge din principiul legalităţii incriminării întrucât nerespectarea principiul minimei intervenţii echivalează cu neîntrunirea condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu.

Deşi principiul minimei intervenţii se impune, în primul rând, legiuitorului (astfel cum s-a reţinut în considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016), Curtea a constatat că Parlamentul a rămas în pasivitate, neoperând vreo modificare legislativă până la data pronunţării prezentei hotărâri.

În plus, Curtea a remarcat că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 06 iunie 2017 s-a reţinut că instanţa de contencios constituţional "a considerat că delimitarea dintre diferitele forme de răspundere juridică şi răspunderea penală nu poate avea drept unic criteriu tipul actului normativ încălcat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv un act de reglementare primară (lege sau ordonanţă a Guvernului) sau un act normativ administrativ, ci, dimpotrivă, reţinând posibilitatea ca, în cazul săvârşirii unei fapte prin încălcarea unei legi sau ordonanţe a Guvernului, să poată fi incidentă atât răspunderea penală, cât şi alte forme de răspundere extrapenală, cum este cea disciplinară, administrativă sau civilă, Curtea a reţinut, drept criteriu suplimentar, gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale, respectiv necesitatea existenţei unei anumite valori a pagubei sau a unei anumite gravităţi a vătămării a drepturilor sau intereselor legitime rezultate din comiterea faptei. (...) În ceea ce priveşte dispoziţiile penale referitoare la fapta de "abuz în serviciu", Curtea a constatat că lipsa unor circumstanţieri cu privire la determinarea unui anumit cuantum al pagubei ori a unei anume gravităţi a vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice face dificilă şi, uneori, imposibilă, delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică, cu consecinţa deschiderii procedurilor de cercetare penală, trimitere în judecată şi condamnare a persoanelor care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, indiferent de valoarea pagubei sau de intensitatea vătămării.

Dispoziţiile penale în vigoare sunt formulate în sens larg şi în termeni vagi, ce determină un grad sporit de impredictibilitate, aspect problematic din perspectiva art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a altor cerinţe fundamentale ale principiului statului de drept, această redactare constituind premisa unor interpretări şi aplicări arbitrare/aleatorii". În vederea înlăturării situaţiei de neconvenţionalitate constatate, Curtea Constituţională a arătat că "legiuitorul are obligaţia de a reglementa pragul valoric al pagubei şi intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii".

Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat că, în opinia instanţei de contencios constituţional, faţă de pasivitatea legiuitorului, actuala incriminare a abuzului în serviciu nu satisface exigenţele art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la exigenţa de previzibilitate (lex certa) care decurge din principiul legalităţii incriminării, asigură protejarea valorilor sociale ca funcţie a dreptului penal şi presupune ca norma de incriminare să fie clară astfel ca orice persoana sa îşi poată da seama daca o acţiune sau inacţiune constituie sau nu o faptă tipică.

În lipsa unor criterii legislative în baza cărora să se discearnă aplicarea principiului ultima ratio, Curtea a opinat că, atât conform considerentelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 205/2016, cât şi potrivit literaturii de specialitate, revine instanţei de judecată rolul de a determina în condiţiile care să asigure previzibilitatea normei de incriminare incidenţa principiul minimei intervenţii în faza de aplicare a normelor penale.

În acest cadru, Curtea a constatat că, faţă de standardele jurisprudenţiale constante în materie disciplinară în interpretarea şi aplicarea art. 99 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 303/2004, care satisfac exigenţele de previzibilitate a legii în sensul art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (lex certa) în sensul că pentru reţinerea abaterii disciplinare este necesar ca încălcarea normei de drept procesual să fie de o gravitatea deosebită şi că gravitatea încălcării este evaluată de instanţele disciplinare în cadrul procesului de individualizare a sancţiunii disciplinare potrivit art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, instanţa poate reţine răspunderea penală doar în condiţiile în care încălcarea normei de procedură produce o vătămare structurală a procedurii în cauză sau aduce o vătămare semnificativă, substanţială şi iremediabilă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor implicate în cadrul procedurilor penale care face ca aplicarea sancţiunii disciplinare să nu fie eficientă.

Faţă de aceste standarde, Curtea a considerat că nu se poate reţine că prin încălcarea dispoziţiilor art. 163 C. proc. pen. 1969 la momentul emiterii ordonanţei din data de 04.06.2013 prin care procurorul G. a dispus luarea măsurii sechestrului, în vederea reparării pagubei, asupra bunului mobil constituit din autoturism marca x, având numărul de înmatriculare x, până la concurenţa sumei de 16.000 euro, nu este aptă să atingă standardul de gravitate necesar pentru a justifica sancţionarea penală, având în vedere că:

a. prin această nelegalitate nu a fost afectată structural investigaţia penală efectuată în cauză, după legala sesizare a organului de urmărire penală şi a începerii urmăririi penale;

b. nu se poate reţine caracterul arbitrar al investigaţiei penale efectuate de inculpata G.;

c. restricţia exercitării prerogativelor dreptului de proprietate asupra autoturismului marca x, având numărul de înmatriculare x nu a fost îndelungată şi a intervenit în condiţiile în care bunul a fost folosit exclusiv începând cu momentul achiziţionării de către martorul F., iar nu de proprietarul autoturismului, persoana vătămată Ocolul Silvic Codrii Beiuşului;

d. bunul sechestrat s-a aflat în permanenţă în custodia unui angajat al proprietarului persoana vătămată Ocolul Silvic Codrii Beiuşului;

e. persoana vătămată Ocolul Silvic Codrii Beiuşului nu a contestat legalitatea măsurii asiguratorii, neformulând plângere la procuror în cadrul căreia să invoce nulitatea relativă a măsurii procesuale luate, deşi a avut cunoştinţă de instituirea sechestrului şi nu a avut vreun impediment legal sau de altă natură de a contesta măsura. Astfel, încălcarea normei de procedură a rămas în stadiul unei nevalabilităţi potenţiale a ordonanţei de instituire în mod nelegal a sechestrului;

f. partea civilă U.A.T. Mun. Beiuş nu a contestat legalitatea măsurii asiguratorii, neformulând plângere la procuror în cadrul căreia să invoce nulitatea relativă a măsurii procesuale luate, deşi a avut cunoştinţă de instituirea sechestrului şi nu a avut vreun impediment legal sau de altă natură de a contesta măsura; deopotrivă, trebuie avut în vedere că faptul că bunul se afla în folosinţa gratuită a U.A.T. Mun. Beiuş în al cărei parc auto existau şi alte vehicule funcţionale care puteau servi atât la asigurarea transportului primarului, cât şi a altor angajaţi ai autorităţii publice;

g. neinvocarea pe calea plângerii a nulităţii relative de către persoana ale cărei drepturi şi interesele legitime au fost vătămate conduce la acoperirea nulităţii; astfel, ambele părţi civile din cauză au contribuit la acoperirea nulităţii relative prin neformularea unei plângeri la procuror. În plus, deşi partea civilă Ocolul Silvic Codrii Beiuşului a sesizat parchetul nu a criticat legalitatea măsurii instituite, ci a solicitat reevaluarea oportunităţii sechestrului asigurator după trecerea unui interval de timp de la momentul luării măsurii procesuale;

h. nu se poate reţine existenţa de probe care să conducă la stabilirea cu certitudine a urmării imediate a actului nelegal al inculpatei.

În această ultimă privinţă, Curtea a constatat că parchetul a reţinut în acuzare faptul că inculpata G. a dispus, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi judiciare, luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, în vederea reparării pagubei, asupra bunului mobil constituit din autoturism marca x, având numărul de înmatriculare x, aflat în proprietatea persoanei vătămate/părţii civile Ocolul Silvic Codrii Beiuşului, cauzându-se un prejudiciu proprietarului bunului, respectiv Ocolului Silvic Codrii Beiuşului, în cuantum de 1.615 RON, constând în contravaloarea reparaţiilor cauzate de indisponibilizarea autoturismului pentru o perioadă îndelungată de timp, cât şi Primăriei mun. Beiuş, ce a fost lipsită de folosinţa autoturismului pe care îl deţinea în baza unui contract de comodat legal întocmit, în sumă de 25.065 RON.

Curtea a considerat că infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, iar acuzarea a reţinut că urmarea imediată a actului nelegal al inculpatei constă în producerea unui prejudiciu. Prin urmare, în optica acuzării, fapta inculpatei G. s-a consumat la momentul producerii pagubei.

Curtea a constatat contradicţia existentă între declaraţiile martorilor audiaţi în cauză în legătură cu funcţionarea autovehiculul x după ridicarea măsurii asiguratorii, precum şi cu locul unde a fost efectuată reparaţia.

Astfel, pe de o parte, din declaraţiile martorilor indirecţi OO., HH., JJ., FF. şi EE. a rezultat că autoturismul s-ar fi defectat şi reparaţia s-ar fi efectuat la service-ul TT. aparţinând lui UU..

Pe de altă parte, martorul UU. atestă faptul că maşina funcţiona la momentul la care a fost adusă la service după ridicarea măsurii asiguratorii şi că reparaţia nu a fost efectuată în service-ul TT.. Astfel, martorul a susţinut că:

"autoturismul x mi-a fost adus într-o zi de către domnul JJ. care era vecin, locuind în apropierea Service-lui şi client al acestuia. Nu am făcut o evaluare a maşinii şi nici nu am aplicat vreo procedură de tip tester întrucât domnul JJ. nu avea actele maşinii. Nu aveam cunoştinţă a cui este maşina, însă bănuiam că este a primarului, dar totodată şi angajaţii Ocolului Silvic umblau cu această maşină. Maşina funcţiona, având unele becuri aprinse în bord. Nu am făcut nici o investigaţie cu privire la starea tehnică a maşinii. Am pornit maşina, m-am plimbat cu ea până în autogară şi pot să spun că aceasta funcţiona în mod corespunzător. JJ. nu mi-a spus care este motivul pentru care nu are actele maşinii. (…) Am fost chemat în cursul urmăririi penale la DNA în urmă cu aproximativ 1 an, am fost întrebat dacă am reparat maşina şi spunând că nu am reparat-o, mi s-a spus că sunt liber şi pot pleca fără să mi se ia o declaraţie. Autoturismul a ajuns la Service fiind condus de JJ.."

Incertitudinile în legătură cu amploarea prejudiciului sunt potenţate de martora FF. care a arătat că:

"deoarece service-ul ne cerea aproximativ 3.000 RON pe pompă, am făcut verificări şi am constatat că aceasta este mai ieftină în Oradea de unde am cumpărat-o eu cu suma de aproximativ 1.700 RON, pompa fiind nouă. Service-ul unde s-a aflat maşina este S.C. TT. S.R.L., iar cel de la care am cumpărat pompa S.C. VV. S.R.L.. După ce s-a pus pompa, maşina a fost adusă la Ocol. Banii pentru pompă au fost plătiţi de către Ocolul Silvic. Piesele necesare pentru repararea autovehiculului cumpărate din Oradea i le-am predat martorului JJ. care le-a dus la service. Cred că reparaţia a fost efectuată la service-ul TT. din Beiuş. (…) Piesele achiziţionate pentru repararea autovehiculului le-am achitat cu ordin de plată. Nu pot să precizez de ce există o diferenţă de un an între data existentă pe factură şi data ordinului de plată. După ce am primit factura, am dat cu aceeaşi ocazie sau în zilele imediat următoare ordinul de plată. Aceste situaţii pot fi verificate în funcţie de extrasul de cont. Întrucât preţul de la S.C. VV. era semnificativ mai bun decât cel de la S.C. TT., am fost de acord ca pe factură să apară atât manoperă cât şi reparaţii întrucât cei de la S.C. VV. nu au magazin de vânzare de piese, iar piesele le pot da numai dacă se fac reparaţii şi manopera la ei în service, acesta este motivul pentru care pe factură apar menţionate şi piesă şi manoperă. Nu pot preciza de ce pe bonul de consum apar două alternatoare şi două curele decât dacă verific pe factură şi în programul de contabilitate. După verificarea facturii bonului de consum şi a devizului, constat că acestea cuprind aceeaşi sumă finală, fiind posibil să fi greşit eu la bonul de consum" .

În schimb, martorul WW. (persoana cu privire la care parchetul susţine că a efectuat lucrările de montare a alternatorului) a arătat că reparaţia nu a fost realizată de către service-ul TT., ci de către martor personal, în stradă, în afara service-ului şi pentru această lucrare nu a încasat nici un ban .

În aceste condiţii, Curtea a apreciat că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă urmarea acţiunii ilicite a inculpatei G. în condiţiile în care din probele administrate nu se poate stabili cu certitudine:

i. momentul în care a intervenit defecţiunea maşinii (pe durata măsurii asiguratorii sau imediat după aceasta);

ii. dacă defecţiunea maşinii se află în legătură de cauzalitate directă şi exclusivă cu măsura asiguratorie instituită şi care a condus la neutilizarea autovehicului o perioadă de peste 7 luni sau dacă această defecţiune a fost generată de alte cauze preexistente sau concurente;

iii. dacă schimbarea alternatorului era absolut necesară sau piesa putea fi reparată sau recondiţionată;

Relevante sunt şi împrejurările legate de incongruenţa menţiunilor din documentele justificative care conţin, în mod inexplicabil, de două ori valoarea achitată către S.C. VV. S.R.L., ori în cele referitoare la plata facturii emise de către S.C. VV. S.R.L. în anul 2014, care este achitată abia în cursul anului 2015.

Deopotrivă, din probele administrate a rezultat că evaluarea defecţiunii maşinii a fost făcută empiric de către martorul WW., iar nu într-un service autorizat să efectueze reparaţii pentru autovehicule marca x.

Astfel, martorul WW. a învederat că "alternatorul era blocat şi că acesta era motivul pentru care nu funcţiona maşina. Cureaua alternatorului era îmbătrânită şi de obicei când schimbi alternatorul, schimbi şi cureaua. Eu i-am spus că alternatorul este blocat şi i-am dat lui XX. alternatorul în mână, iar decizia de a aduce un nou alternator nu ştiu cui a aparţinut. Nu ştiu de unde a fost adus alternatorul şi nici cât a costat.".

În aceste condiţii, decizia de cumpărare a unui nou alternator şi preţul acestuia a fost luată de către reprezentaţii persoanei vătămate în lipsa unor minime criterii de evaluare a defecţiunii şi fără a fi verificat dacă vreun electrician autorizat sau vreo altă societate putea efectua lucrări de remediere a alternatorului blocat. Menţinându-se nota de imprevizibilitate şi provizorat, lucrările de instalare a alternatorului achiziţionat de partea civilă nu au avut loc într-un service autorizat, ci pe stradă, în proximitatea service-ului TT.. În acest sens, martorul WW. a arătat că "după o anumită perioadă de timp, XX. mi-a adus un alt alternator despre care nu ştiu dacă era sau nu nou, pe care l-am montat pe maşină. Montajul l-am făcut în stradă, în afara atelierului TT.".

Tot astfel, Curtea a constatat că parchetul nu a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă producerea unei pagube în patrimoniul Consiliul Local Beiuş/Primăriei municipiului Beiuş preluând suma rezultată din raportul de expertiză contabilă extrajudiciară (care are valoarea probantă a unui înscris) întocmit la solicitarea părţii civile de către expertul contabil YY.. Or, în condiţiile în care parchetul a reţinut în acuzare comiterea infracţiunii de abuz în serviciu având ca urmare producerea unui prejudiciu era în principal în sarcina procurorului, nu doar a părţii civile, producerea de probe cu privire la urmarea imediată a infracţiunii cu care a fost sesizată instanţa.

Curtea a constatat lipsa de fiabilitatea a raportului de expertiză contabilă extrajudiciară în condiţiile în care:

1. criteriul principal de evaluare a pagubei a fost stabilit în mod aleatoriu, fără legătură cu efectele directe ale măsurii asiguratorii, procedându-se la calcularea diferenţei dintre costurile deplasării cu avionul şi cele ale deplasării cu autovehiculul. Pe de o parte, Curtea a constatat că aceasta criteriu de calcul nu are vreo legătură directă cu indisponibilizarea autovehiculului x prin măsura asiguratorie dispusă de inculpata G., în condiţiile în care partea civilă folosea gratuit autovehiculul, iar în parcul auto al primăriei existau şi alte vehicule funcţionale care puteau asigura deplasarea către Bucureşti a primarului. Astfel, din adresa nr. x/05.08.2016 emisă de Primăria Beiuş rezultă că în perioada iunie- decembrie 2013, parcul auto al Primăriei municipiului Beiuş era format din următoarele autovehicule: autoturismul x (funcţional); autoturismul x (funcţional); autoturismul x (functional, nefolosit); autoutilitară x (funcţională); autoutilitară x (funcţională). Oricare dintre aceste autovehicule puteau fi folosite la deplasările primarului F. la Bucureşti, astfel că deplasarea cu avionul se învederează a fi strict în legătură cu deciziile administrative ale autorităţii publice, iar nu generată de măsura asiguratorie instituită de inculpată.

Deopotrivă, caracterul aleatoriu şi nerelevant al criteriului de evaluare a pagubei folosit de către expert rezultă şi din faptul că, deşi în cazul deplasării auto a fost avut în vedere un consum mediu de 7,5 l/100 km, în cazul deplasării cu avionul au fost avute în vedere sumele rezultate din facturile achitate de autoritatea locală. Or, este notoriu că preţul biletului de avion nu este fix, ci variază în funcţie de perioada anului în care are loc deplasarea şi, mai ales, de data achiziţiei biletului de transport prin raportare la data zborului (biletul de avion este cu atât mai scump cu cât data achiziţiei se apropie de data zborului). Curtea a reţinut că din facturile aflate la filele x din volumul al IV - lea al dosarului de urmărire penală rezultă că preţul biletelor de avion achiziţionate de partea civilă a variat între 830 RON şi 3254 RON. Faţă de această variaţie semnificativă a preţului transportului este evident că aceasta a fost urmarea deciziilor administrative de cumpărarea a biletului de avion, iar nu în legătură directă de cauzalitate cu măsura asiguratorie instituită în cauză. Mai mult, Curtea a reţinut că preturile extrem de ridicate ale unora dintre biletelor de avion achiziţionate de autoritatea publică pentru călătoriile efectuate de către martorul F. pe o rută internă către Bucureşti sunt în mod evident consecinţa achiziţionării biletului de avion în imediata proximitate a zborului [3254 RON (aproximativ 700 euro), 3058 RON (aproximativ 660 euro), 3016 RON (aproximativ 650 euro) etc] fiind similare preţurilor practicate pentru cursele externe de lungă durată.

Caracterului aleatoriu al criteriului folosit de expert rezultă şi din faptul că deplasările la Bucureşti cu avionul ale primarului F. nu au intervenit în mod excepţional, ca urmare a sechestrării autovehiculului pe care îl folosea în mod exclusiv. Astfel, prin adresa nr. x/27.01.2017 Primăria municipiului Beiuş a comunicat situaţia deplasărilor cu avionul efectuate de martorul F., din care rezultă că acesta a efectuat un număr total de 116 deplasări, după cum urmează: în anul 2009 - 17 deplasări, în anul 2010 - 30 deplasări, în anul 2011 - 32 deplasări, în anul 2012 - 29 deplasări, în anul 2013 a efectuat un număr de 8 deplasări.

2. în cadrul prejudiciului au fost incluse cu titlu de cheltuieli reparaţii auto la autoturismul vechi în cuantum de 7.005,04 RON care au fost achitate prin ordin de plată x/13.03.2013 către S.C. ZZ. S.R.L., deci anterior luării măsurii asiguratorii în cauză. Astfel, nici această sumă nu poate fi avută în vederea la stabilirea urmăririi imediate a măsurii asiguratorii instituite în mod nelegal de inculpata G..

În aceste condiţii, Curtea a considerat că parchetul nu poate dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă o dată certă în care apreciază că s-a consumat infracţiunea de care au fost acuzaţi inculpaţii A. şi G. şi nici amploarea urmăririi imediate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014, Curtea a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpaţii A. şi G. (acuzaţia de la punctul 5 din rechizitoriu) este noul C. pen. interpretat în ceea ce priveşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu în lumina deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 517 din 08.07.2016).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei G. pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 5 din rechizitoriu), având în vedere considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 (paragrafele 68 - 80), care conduc la concluzia neîntrunirii elementelor de tipicitate obiectivă ale faptei de care a fost acuzată inculpata faţă de neîndeplinirea cerinţei esenţiale derivate din principiul minimei intervenţii a legii penale, potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul "ultima ratio", în condiţiile în care fapta concretă comisă de inculpată nu prezintă un grad de intensitate sau de gravitate care să justifice sancţiunea penală şi nu reliefează o diferenţă specifică de gravitate care să o distingă de cea a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, constând în exercitarea de către magistrat a funcţiei cu rea - credinţă sau gravă neglijenţă obiectivată în încălcarea cu intenţie a normelor de procedură.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de săvârşire a instigării la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 5 din rechizitoriu), faţă de lipsa tipicităţii obiective a faptei:

a. în condiţiile în care parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. a realizat în mod efectiv o activitate de determinare a inculpatei G. în urma căreia aceasta a luat hotărârea de a comite o faptă prevăzută de legea penală; şi

b. având în vedere considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 (paragrafele 68 - 80), care conduc la reţinerea lipsei tipicităţii obiective a faptei de care a fost acuzată inculpata G. faţă de neîntrunirea cerinţelor principiului minimei intervenţii a legii penale.

În baza art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, a dispus sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la inculpaţii A. şi G. cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în legătură cu instituirea prin ordonanţa din data de 4 iunie 2013 a sechestrului asigurator, în vederea reparării pagubei, asupra bunului mobil constituit din autoturism marca x, având numărul de înmatriculare x, aflat în proprietatea părţii civile Ocolul Silvic Codrii Beiuşului.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă Ocolul Silvic "Codrii Beiuşului" RA, precum şi de partea civilă Consiliul Local Beiuş.

Ca o consecinţă a lăsării nesoluţionate a acţiunii civile, Curtea a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 20 ianuarie 2016 emisă Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea asupra bunurilor imobile şi mobile proprietatea inculpaţilor A. şi G., până la concurenţa sumei de 26.680 RON, în vederea recuperării pagubei, ca urmare a soluţiei de achitare dispuse pentru infracţiunea de abuz în serviciu (autorat şi instigare).

V. Cu privire la acuzaţia formulată împotriva inculpatului A. de comitere a infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale - punctul 6 din rechizitoriu)

Curtea a reţinut ca fiind dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă următoarele împrejurării de fapt:

a. existenţa unei investigaţii in rem cu privire la fapta de abuz în serviciu care a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş. Astfel, ca urmare a plângerii formulate de petenţii AAA. şi BBB. în cauză a fost începută urmărirea penală in rem prin ordonanţa organului de cercetare penală (J.) din data de 17.06.2014;

b. procurorul C. şi-a însuşit prin ordonanţa din 06.06.2015 argumentele din referatul cu propunere de clasare întocmit de organul de cercetare penală (J.) în data de 15.05.2015 şi a dispus clasarea in rem, reţinând existenţa impedimentului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există);

c. în cauza nr. 465/P/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş implicarea inculpatului A. a rămas numai la nivelul rezoluţiilor administrative, respectiv al semnării adreselor de înaintare a unor acte, ambele intrând în sfera atribuţiilor administrative ale conducătorului unui parchet şi neavând natura unor acte judiciare efectuate în legătură cu un dosar penal. În această cauză inculpatul nu a efectuat niciun act de urmărire sau cercetare penală, nu a dispus vreo măsură procesuală, nu a interferat în niciun fel cu activitatea investigativă a organului de cercetare penală sau cu cea a procurorului în sensul de a impune sau sugera dispunerea unei soluţii favorabile martorului H. sau a oricărei alte măsuri apte să îl favorizeze.

Relevante în acest sens sunt declaraţiile martorului J. (organul de cercetare penală) care a exclus posibilitatea ca inculpatul A. să îl fi influenţat pe parcursul investigaţiei penale ori în legătura cu soluţia propusă în cauză declarând că:

"Inculpatul R. nu mi-a solicitat vreodată să adopt vreo soluţie in vreun dosar pe care l-am instrumentat, propunerile pe care le-am făcut fiind strict opiniile mele. În ceea ce priveşte dosarul în care se făceau cercetări cu privire la numitul H. arăt că am avut o discuţie cu inculpatul R., însă numai ca urmare a faptului că acesta constituia un dosar vechi. Precizez ca discuţia a vizat nu numai acest dosar, ci si alte dosare vechi pe care le aveam in instrumentare. Menţionez că acest dosar se afla în supravegherea procurorului C.. (...) Îmi amintesc că soluţia care trebuia dată în cauză mi-a scris-o domnişoara procuror C.. (...) Menţionez că situaţia de fapt care a făcut obiectul cauzei privindu-l pe numitul H. mai făcuse obiectul unei reclamaţii anterioare. Ştiu că şi cu privire la această reclamaţie s-a dispus tot o soluţie de neîncepere a urmăririi penale" .

Tot astfel, martorul C. (procurorul de caz) a învederat neimplicarea inculpatului A. în ancheta pe care a supravegheat-o în cauza nr. 465/P/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş arătând că:

"Am avut spre solutionare dosarele penale in care efectuam activitate de urmărire penala in rem in cauzele privind pe denunţătorii B. si H. si in niciuna dintre aceste cauze inculpatul R. nu mi-a solicitat sa dau o anumită soluţie .

Curtea a apreciat că nu există vreun suport probator pentru evaluările efectuate de procuror în actul de sesizare în legătură cu celeritate suspectă a soluţionării cauzei, precum şi cu privire la modul de operare al inculpatului "în sensul tergiversării cercetărilor pe o perioadă mai mare de 6 luni în dosarele penale în care magistratul avea interes, urmată de soluţionarea urgentă a cauzelor respective, urgenţă "justificată" tocmai de vechimea dosarului."

Din raportul privind activitatea desfăşurată de Inspecţia Judiciară în anul 2015 (disponibil pe site-ul www.x.ro) Curtea a constatat că una dintre temele activităţii de control efectuate în anul 2015 la unităţile de parchet a viza "măsurile luate de procurori şi conducerile parchetelor pentru soluţionarea cauzelor mai vechi de 1 an de la sesizare şi de 6 luni de la începerea urmăririi penale. În urma controalelor tematice efectuate cu aprobarea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară a propus un set de măsuri pentru reducerea semnificativă a duratei urmăriri penale:

"(i) efectuarea periodică, de procurorii cu funcţii de conducere, a unor controale privind cauzele mai vechi de 5 ani de la data sesizării, precum şi adoptarea oricăror alte măsuri de natură să sporească eficienţa activităţii; (ii) reevaluarea şi eficientizarea modului în care procurorii exercită supravegherea cercetărilor penale, cu respectarea riguroasă a dispoziţiilor art. 300 şi 303 din C. proc. pen. precum şi a Ordinului comun nr. 12/C/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerului Afacerilor Interne privind Normele metodologice privind înregistrarea, evidenţa unitară, circuitul sesizărilor penale şi coordonarea administrativă a activităţilor dispuse organelor de poliţie de către procuror, asigurând astfel - verificarea periodică a stadiului cercetărilor în dosarele aflate în curs de instrumentare, - întocmirea de îndrumări scrise, - organizarea unor întâlniri între şefii unităţilor de parchet şi poliţie pentru identificarea măsurilor de natură organizatorică menite a utiliza resursele existente în scopul bunei desfăşurări a activităţii de urmărire penală, - sesizarea conducerii organelor de poliţie în cazul neîndeplinirii ori îndeplinirii defectuoase a dispoziţiilor procurorului, - aplicarea unor amenzi judiciare pentru abaterile prevăzute de art. 283 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) lit. m) din C. proc. pen., - propunerea de retragere a avizului (art. 55 alin. (4)-(5) din C. proc. pen.)".

Prin urmare, faţă de cele reţinute mai sus şi având în vedere necesitatea monitorizării de către conducătorii de parchete a ritmicităţii efectuării actelor de urmărire penală în dosarele mai vechi, Curtea a apreciat drept credibile afirmaţiile inculpatului A. care a plasat discuţiile purtate cu martorul J. în cadrul verificărilor periodice a dosarelor cu o anumită vechime. Aceste declaraţii sunt confirmate de martora C., care a învederat modalitatea concretă în care se realiza în cadrul parchetului monitorizarea dosarelor mai vechi arătând că:

"La interval de 1-2 luni se organizau şedinţe de analizare a dosarelor vechi în cadrul cărora se discutau dosarele înregistrate de la mult timp pe rolul parchetului. Recomandările prim-procurorului erau în legătura cu modalitatea de desfăşurare a activităţii de urmărire penală si cu celeritate a actelor, fără a fi impuse soluţii ce urmau a fi date în cauza" .

În acest sens sunt şi discuţiile telefonice purtate de inculpat cu martorul J. în perioada 24.04.2015 - 28.04 2015, din care rezultă preocuparea inculpatului A. cu privire la mersul dosarelor mai vechi de 6 luni, fără însă ca inculpatul să - şi fi manifestat interesul pentru vreo anumită cauză sau să fi dat indicaţii cu privire la soluţionarea acesteia. Referiri la cauza nr. 465/P/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş a făcut doar martorul J. care, în cadrul discuţiei purtate la data de 28.04.2015, ora 12:47, fără a fi întrebat de inculpat, a apreciat că nu se poate reţine comiterea vreunei infracţiuni (J.: - Am una cu primarul de la Bunteşti, propriu-zis...primarul, cu consiliul local, cu terenurile din Padis. Dar acolo o mai fost, sunt doi bătrâni care tot au reclamat ei, mi-au zis...la doamna CCC.-i. Am făcut rost de toate actele, tot, din moment ce e hotărâre de consiliu local, prin schimb de teren, nu e nici o infracţiune, părerea mea. A.: - Măi, nu ştiu, numai dacă văd dosarul, amu. Hai că ne vedem când te întorci la lucru. .

Curtea a considerat că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită în formă continuată de care a fost acuzat inculpatul A. era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a pretins şi primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu)

Din probele administrate Curtea a constatat că parchetul nu a produs vreun mijloc de probă din care să rezulte:

1. existenţa unei înţelegeri între martorul H. şi inculpatul A. în cadrul căreia acesta din urmă să îi fi asigurat protecţia penală martorului sau să îi fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile sale de serviciu.

Faptul că în perioada martie - iulie 2015 inculpatul A. a discutat telefonic de 33 de ori cu martorul H. şi că s-au întâlnit de 10 ori nu conduce în sine la concluzia că inculpatul a efectuat acte de favorizarea a martorului sau că au purtat discuţii sau realizat înţelegeri în legătură cu dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş. În acest sens, din înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpat nu a rezultat că acesta ar fi discutat cu privire la cauza penală sus - menţionată.

Relevantă este şi declaraţia martorul H. care a arătat că "Nu m-am înţeles cu R. ca acesta să mă ajute în legătură cu eventualele reclamaţii pe care le-aş fi avut la Parchetul Beiuş" .

2. existenţa unui act de pretindere repetată de foloase, respectiv de primire de obiecte de mobilier pentru cabană (două mese din lemn şi patru scaune/bănci pentru acestea) de la martorul H. de către inculpatul A., în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu. Tot astfel, nu este probată legătura dintre primirea de la martorul H. a următoarelor foloase (cantitatea de 20-30 litri de vin, serviciile de transport, cazare şi masă ocazionate de deplasarea în mun. Mediaş, jud. Sibiu, serviciile prestate de către muncitorii care au efectuat lucrări la cabana din com. Uileacu de Beiuş, sat Prisaca, situată în locul denumit "I.") şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului A. în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului;

Pe de o parte, simpla existenţă a unei investigaţii in rem vizând analiza unor fapte posibil comise de martorul H. nu este prin ea însăşi aptă de a conduce la concluzia că inculpatul A., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit foloase de la martorul K. (ale cărui fapte erau investigate) în legătură cu această anchetă în absenţa unor probe din care să rezulte cu certitudine această conexiune.

Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor H. şi DDD. rezultă că bunurile solicitate sau primite de inculpat de la martorul H. (cantitatea de 20-30 litri de vin, serviciile de transport, cazare şi masă ocazionate de deplasarea în mun. Mediaş, jud. Sibiu) se plasează strict în cadrul relaţiilor de prietenie existente între aceştia, iar nu în legătură cu activitatea de prim - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş sau cu soluţionarea vreunui dosar aflat pe rolul acestui parchet.

Tot astfel, lucrările efectuate de martorii EEE. si FFF. la cabana din com. Uileacu de Beiuş, sat Prisaca, situată în locul denumit "I." nu pot fi considerate bunuri sau valori pretinse, respectiv primite de inculpatul A. în legătură cu activitatea de prim - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş sau în legătură cu soluţionarea vreunui dosar aflat pe rolul acestui parchet, în lipsa unor probe concludente în acest sens.

Astfel în declaraţia sa martorul H. a arătat că "Inculpatul R. m-a întrebat dacă nu ştiu nişte persoane care să-1 ajute cu montarea unor stâlpi la cabana familiei din localitatea Prisaca. Precizez că eu ştiu că această cabană aparţine familiei inculpatului. Eu am rugat doi băieţi săraci din comună să-1 ajute pe inculpat, iar aceştia mi-au spus că faţă de munca prestată, le-a fost ruşine să solicite vreun ban inculpatului. Trimisul oamenilor la muncă nu are legătură cu activitatea de prim procuror a inculpatului R. şi nici cu privire la cauzele aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş. Când i-am contactat pe cei doi muncitori, le-am comunicat că plata muncii acestora va fi efectuată de inculpatul R.. Eu nu le-am plătit pe cele două persoane care l-au ajutat la cabană pe inculpatul R.. Nu-mi amintesc dacă eu i-am trimis pe cei doi muncitori o dată sau de două ori la muncă, la cabana inculpatului. Ştiu că inculpatul R. s-a oferit să-i plătească pe cei doi muncitori pentru munca prestată" .

Relatările martorului H. sunt credibile, coroborându-se cu cele ale martorilor EEE. şi FFF., precum şi cu declaraţiile inculpatului.

Deopotrivă, Curtea a constat că obiectele de mobilier pentru cabană (două mese din lemn şi patru scaune/bănci pentru acestea) au fost achiziţionate de către inculpat şi, pe cale de consecinţă, nu pot fi considerate bunuri sau valori pretinse, respectiv primite de inculpatul A. în legătură cu activitatea de prim - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş sau cu soluţionarea vreunui dosar aflat pe rolul acestui parchet, în lipsa unor probe concludente în acest sens.

Astfel, din coroborarea declaraţiilor martorului H. cu cele ale martorului GGG. rezultă că martorul H. l-a ajutat pe inculpatul A. doar să identifice un meşter care să îi realizeze obiectele de mobilier, iar ulterior lemnul necesar lucrării a fost procurat de inculpat şi contravaloarea manoperei a fost suportată integral de inculpat, care nu a rămas dator faţă de martorul GGG. cu privire la serviciile prestate de acesta.

În consecinţă, Curtea a apreciat că pentru dovedirea cerinţei esenţiale a infracţiunii era necesar ca parchetul să fi probat faptul că pretinderea sau primirea foloaselor a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpatului în caz contrar deducţiile parchetului nefiind apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

3. omisiunea sesizării din oficiu de către organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş cu privire la fapte penale pretins a fi comise de martorul H.;

Curtea a constatat că parchetul a opinat că în schimbul foloaselor primite, magistratul urma să-l favorizeze pe primar în dosarele penale aflate în cercetarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, cât şi să nu se sesizeze din oficiu şi să nu constituie noi dosare penale cu privire la posibile fapte penale comise de primarul comunei Bunteşti, având la bază relatările inculpatului din data de 15.05.2015 în cuprinsul discuţiei purtate de acesta cu numita V..

Curtea a apreciat că din probele administrate nu rezultă că inculpatul A. avea obligaţia de a se sesiza din oficiu.

Pe de o parte, din conţinutul discuţiei din data de 15.05.2015 rezultă că inculpatul avea informaţii obţinute din surse informale (posibil zvon public), tratând relatarea sa ca o "poveste". Conştient că îi sunt ascultate comunicaţiile telefonice, inculpatul A. considera că nu era în competenţa sa de a face vreun demers investigativ cu privire la aceste zvonuri şi că acestea ar putea intra în competenţa unităţii specializate de parchet, cu privire la care inculpatul avea convingerea că îi supraveghează telefoanele. [V.: - Da, deci legat de povestea de la Padiş, toţi au constatat că lucrurile sunt în ordine. Drumul nu s-a stricat, primăria… A.: - Aia cu drumu'? V.: - Da. A.: - Hai să îţi spun eu povestea. N-o ştii tu povestea? V.: - Nu. A.: - Ha, nu o ştii povestea? V.: - Nu, nu, nu, nu, nu. A.: - Hai că ţi-o spun io povestea, că sută la sută o aud şi ăştia şi poate se sesizează. Dar, prea puţin probabil, că, când o să audă de un nume, nu se mai sesizează. Acolo s-a făcut o partidă. În Padiş. O partidă de brad, mă auzi?].

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că inculpatul A. a făcut unele demersuri pentru a verifica credibilitatea informaţiilor intrate în posesia sa în legătură cu cele relatate la telefon numitei V., întâlnindu-se cu persoane care îi putea oferi date despre zona Padiş (martorii HH. şi EE.), însă rezultatul acestora nu a confirmat existenţa unor indicii cu privire la comiterea unor fapte penale. Astfel, martorul HH. a arătat că:

"În anul 2015, primăvara sau vara, m-am întâlnit cu inculpaţii E. şi R. precum şi cu martorul EE. la o cafenea/pizzerie, vizavi de spital. Cu ocazia discuţiilor, inculpatul R. s-a interesat despre o partidă de lemn din zona Padiş, iar eu am precizat că nu este necesar să se facă nicio verificare în acea zonă pentru că nu este nicio problemă în zona Padis. Începând cu anul 2012, şeful de district din zona Padiş era domnul HHH.. Nu cred că primarul H. are vreun amestec în legătură, cu partidele de lemn din zona administrată" .

Tot astfel, martorul EE. nu a confirmat existenţa unor acţiuni ilicite ale martorului H. menţionând că:

"Am avut o întâlnire cu inculpatul R., martorul HH. si inculpatul E. la un local aflat in proximitatea spitalului din Beiuş. Nu reţin dacă discuţia l-a vizat pe martorul III. însă ştiu că am discutat despre furturile de material lemnos. Nu mai ştiu dacă am discutat despre o partidă din zona Padiş. Nu stiu dacă in legătură cu vânzarea de material lemnos din zona Padiş, primarul H. avea vreo implicare" .

Inexistenţa unor activităţi ilicite în zona Padis ale martorului H., afirmată în cadrul întâlnirii avute de inculpat cu HH. şi EE., este confirmată de martorul HHH. (şef de district în zona Padiş) care a arătat că nu avea cunoştinţă de efectuarea unor acte ilicite de martorul H. [Din 2013 sunt şef district în zona Padiş. Primăria Bunteşti fiind proprietarul pădurii pe care eu o am în gestiune. Am marcat lemnele din această zonă în anul 2015 şi nu am cunoştinţă de situaţiile referitoare la sustrageri de lemn din acea zonă. Nu cunosc dacă H. are legătura cu marcarea şi vânzarea materialului lemnos din această zonă şi nu ştiu dacă în prezent este o cercetare penală cu lemnele din acea zonă." ].

În consecinţă, faţă de aceste mijloace de probă, nu se poate considera că din conţinutul convorbirii telefonice purtate de inculpatul A. cu numita V. în data de 15.05.2015 rezultă cu certitudine că acesta avea obligaţia de a se sesiza din oficiu şi că omisiunea inculpatului în exercitarea atribuţiilor de serviciu este în legătură cu bunuri sau valori pretinse sau primite de la martorul H..

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale - punctul 6 din rechizitoriu) faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptelor reţinute în acuzare întrucât din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă:

a. pretinderea repetată de foloase de la martorul H. de către inculpatul A. în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu;

b. primirea de obiecte de mobilier pentru cabană (două mese din lemn şi patru scaune/bănci pentru acestea) de la martorul H. de către inculpatul A.;

c. legătura dintre primirea de la martorul H. a următoarelor foloase (cantitatea de 20-30 litri de vin, serviciile de transport, cazare şi masă ocazionate de deplasarea în mun. Mediaş, jud. Sibiu, serviciile prestate de către muncitorii care au efectuat lucrări la cabana din com. Uileacu de Beiuş, sat Prisaca, situată în locul denumit "I.") şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului A. în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului;

d. omisiunea sesizării din oficiu de către organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş cu privire la fapte penale pretins a fi comise de martorul H.;

e. efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură de a conduce la favorizarea numitului H. în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. x/2014;

f. dispunerea de către inculpatul A. a vreunei măsuri în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. x/2014;

g. solicitarea de către inculpatul A. ca procurorul de caz (martorul C.) sau organul de cercetare penală (J.) să dispună o soluţie favorabilă martorului H..

VI. Cu privire la acuzaţia de comitere de către inculpatul A. a infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale - punctul 7 din rechizitoriu)

Curtea a reţinut ca dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă următoarele împrejurării de fapt:

1. prin rechizitoriul emis la data de 06 martie 2015 Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea a dispus disjungerea şi declinarea în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş a cauzei privind printre alţii pe K., în vederea continuării investigaţiei in rem cu privire la infracţiunea de executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a lucrărilor prevăzute de art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea 50/1991 . După înregistrarea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. x/2015, la data de 22 aprilie 2015 urmărirea penală a fost începută in rem de inspectorul principal de poliţie M. şi a fost efectuată de acesta în calitate de organ de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Bihor, iniţial sub supravegherea procurorului QQ., iar începând cu data de 08 aprilie 2015, ca urmare a unei noi repartizării în supravegherea inculpatei G. . Din declaraţia martorului M. rezultă că acesta a avut o singură discuţie despre dosarul nr. x/2015 cu procurorul G. în data de 10 noiembrie 2015 şi că nu a purtat nicio discuţie cu privire la acest dosar cu inculpatul A.. După aproximativ şapte luni de la începerea urmăririi penale in rem dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin ordonanţa din 12 noiembrie 2015;

2. din declaraţia martorului K. coroborată cu declaraţia martorului L., precum şi cu procesele-verbale de transcriere a înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate între martorii K. şi L. din data de 29 mai 2015, ora 12:34:32:, respectiv între inculpatul A. şi martorul L. din data de 29 mai 2015, ora 13:22:37, rezultă că la data de 29 mai 2015, urmare a solicitării venite din partea lui K., şeful său, martorul L. s-a deplasat la locuinţa inculpatului şi a efectuat o lucrare constând în montarea filtrului de apă;

3. din declaraţia martorului K. coroborată cu procesele-verbale de transcriere a înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate între inculpatul A. şi martorul K. la data de 10 iunie 2015, ora 20:47:52 rezultă că martorul i-a dat inculpatului o lădiţă de cireşe în cursul lunii iunie 2015;

4. atât în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, cât şi în cea din etapa judecăţii în prima instanţă martorul K. a arătat că nici lucrările pe care le-a efectuat angajatul pe care l-a trimis la locuinţa inculpatului şi nici cireşele din producţia proprie care au fost date inculpatului, nu au avut legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului A., ci acestea au venit pe fondul relaţiei de prietenie care îl lega pe martor de inculpat. Astfel, în declaraţia dată în faţa instanţei martorul K. a arătat în mod explicit că "nici direct, nici indirect nu am dat vreun bun sau folos vreunei persoane şi deci, implicit, nici inculpatului Sabău, în legătură cu vreun dosar aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, respectiv că "lucrările pe care le-am efectuat gratuit pentru inculpatul Sabău şi lădiţa de cireşe nu le-am dat/efectuat în legătură cu dosarul pe care-l aveam la Parchetul Beiuş." În acest sens sunt şi declaraţiile date de martorul K. în faza urmăririi penale în care a arătat că "nu l-am rugat în nici un moment pe A. să mă ajute în vederea soluţionării dosarului într-un mod favorabil mie şi nici acesta nu s-a oferit în acest sens".

Pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită în formă continuată de care a fost acuzat inculpatul A. era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a pretins şi primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Din probele administrate Curtea a constatat că parchetul nu a produs vreun mijloc de probă din care să rezulte:

i) existenţa unui act de pretindere repetată de către inculpatul A. a foloaselor constând în contravaloarea manoperei lucrării efectuate de martorul L. sau a cireşelor, în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu;

ii) legătura dintre primirea lădiţei cu cireşe sau a folosului rezultat din efectuarea lucrării de reparaţii (schimb filtru de apă şi montaj) de martorul L. (două acte) şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului A. în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului.

Astfel, parchetul nu a probat că foloasele au fost primite cu titlul de contraechivalent al conduitei pe care inculpatul s-a angajat să o aibă şi anume pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a unui act de serviciu.

Simpla existenţă a unei investigaţii in rem vizând analiza unor fapte posibil comise de martorul K. nu este prin ea însăşi aptă de a conduce la concluzia că inculpatul A., aflat în exercitarea atribuţiiilor de serviciu, a pretins şi primit foloase de la martorul K. (ale cărui fapte erau investigate) în legătură cu această anchetă în absenţa unor probe din care să rezulte cu certitudine această conexiune.

În plus, foloasele primite de inculpat nu au caracter extraordinar, sunt de valoare extrem de redusă, se află în legătură cu domeniul de activitate a martorului sau cu înveşnicirile acestuia, ceea ce conduce la reţinerea credibilităţii declaraţiilor martorului şi ale inculpatului, în sensul că acestea au fost date în temeiul relaţiei de amiciţie existente între cei doi.

Astfel, pentru dovedirea acestei cerinţe esenţiale a infracţiunii, era necesar ca parchetul să fi probat faptul că primirea foloaselor a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpatului, în caz contrar deducţiile parchetului nefiind apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

iii) efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură de a conduce la tergiversarea cercetării penale în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. x/2015 sau la favorizarea numitului K. în această cauză.

Existenţa unui dosar înregistrat pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, condus de către inculpat, în care erau investigate fapte posibil a fi comise de martorul K. nu conduce în sine la concluzia că foloasele primite de inculpat de la martor au fost în scopul tergiversării urmăririi penale în cauză.

Pasivitatea organului de cercetare penală de efectuare a investigaţiei pe o perioadă de aproximativ şapte luni, coroborată cu pasivitatea procurorului de caz de a face demersuri în vederea asigurării unei supravegheri efective a activităţii de urmărire penală, nu poate fi imputată inculpatului în condiţiile în care nu s-a dovedit prin niciun mijloc de probă că acesta ar fi făcut demersuri dilatorii pe lângă ofiţerul de poliţie judiciară sau pe lângă procurorul de caz.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale - punctul 7 din rechizitoriu) faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptelor, întrucât din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă:

a. pretinderea repetată de către inculpatul A. de la martorul K. a foloaselor constând în contravaloarea manoperei lucrării efectuate de martorul L. sau a cireşelor, în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu;

b. legătura dintre primirea de către inculpatul A. a lădiţei cu cireşe sau a folosului rezultat din efectuarea lucrării de reparaţii (schimb filtru de apă şi montaj) de către martorul L. (două acte) şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului A. în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului;

c. efectuarea de către inculpatul A. vreunui act de natură de a conduce la tergiversarea cercetării penale în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. x/2015;

d. efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură de a conduce la favorizarea numitului K. în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. x/2015;

e. dispunerea de către inculpatul A. a vreunei măsuri în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş sub nr. 239/P/2015;

f. solicitarea de către inculpatul A. ca procurorul de caz (inculpata G.) sau organul de cercetare penală (M.) să dispună o soluţie favorabilă martorului K..

VII. Cu privire la acuzaţia de comitere a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzute de art. 326 C. pen. (punctul 8 din rechizitoriu)

Pentru a se reţine existenţa infracţiunii de fals în declaraţii, era necesar ca parchetul să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. era proprietarul imobilului din localitatea Prisaca, com. Uileacu de Beiuş, situată în locul denumit "I." şi că acesta a omis cu intenţie să insereze imobilul în declaraţia de avere întocmită la data de 04.06.2015 şi depusă la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 11.06.2015 .

Conform art. 93 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, procurorii au obligaţia sa prezinte, in condiţiile şi la termenele prevăzute de lege, declaraţia de avere şi declaraţia de interese. Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice declaraţiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere, potrivit anexei nr. 1 la lege.

Conform Ghidului de completare a declaraţiilor de avere şi de interese, publicat de Agenţia Naţionala de Integritate, pe site-ul www.integritate.eu, menţiunile referitoare la bunurile imobile trebuie efectuate conform datelor rezultate din titlul de proprietate (adresa, categoria imobilului, anul dobândirii, suprafaţa, cota parte şi modul de dobândire).

Faţă de limitele factuale ale sesizării instanţei, care nu vizează acuzaţii referitoare la realitatea declaraţiilor de avere ale inculpatului A. pentru perioada anterioară anului 2015, Curtea a reţinut că parchetul a considerat că, la data depunerii declaraţiei de avere aferente anului 2015, în proprietatea inculpatului se afla imobilul din localitatea Prisaca, com. Uileacu de Beiuş, situată în locul denumit "I.". În condiţiile în care magistraţii au obligaţia depunerii anuale a declaraţiei de avere şi având în vedere faptul că, exceptând veniturile (care trebuie menţionate cu datele aferente anului fiscal anterior), celelalte menţiuni din cuprinsul declaraţiei de avere (deci şi cele referitoare la bunurile imobile aflate în proprietatea magistratului) trebuie completate în acord cu realitatea de la data declarării, parchetul a considerat că inculpatul A. a dobândit în proprietate imobilul din localitatea Prisaca, com. Uileacu de Beiuş, situată în locul denumit "I." între data depunerii declaraţiei de avere aferente anului 2014 şi data de 11.06.2015.

Din probele administrate în cauză Curtea a reţinut următoarea situaţie de fapt:

a. terenul din localitatea Prisaca, com. Uileacu de Beiuş, situată în locul denumit "I." are o suprafaţă de 4.093 mp, fiind identificat cu numărul topografic x, înscris în cartea funciară in nr. 252 Prisaca şi intabulată la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliara Beiuş pe numele bunicului inculpatului A.;

b. terenul din localitatea Prisaca, com. Uileacu de Beiuş, situată în locul denumit "I." a fost declarat ca fiind proprietatea tatălui inculpatului, martorul JJJ. (domiciliat în judeţul Bihor), respectiv a mamei inculpatului KKK. (domiciliată in sat Prisaca nr. 38 comuna Uileacu de Beiuş judeţul Bihor) astfel cum rezultă din adresa nr. x/08.12.2015 emisă de Primăria Uileacu de Beiuş; prin adresa nr. x/22.03.2017, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură- Centrul Judeţean Bihor a arătat:

"Suprafaţa de teren identificată de dumneavoastră în BF 31921-994, conform CF x din localitatea Prisaca, UAT Uileacu de Beiuş, judeţul Bihor şi a inventarului de coordonate comunicat, a fost declarată la APIA Centrul Judeţean Bihor de către PFA KKK. (CUI x), în perioada 2012-2016.";

c. în perioada anilor 1998-2000 pe terenul din localitatea Prisaca, com. Uileacu de Beiuş, situată în locul denumit "I." a fost construit un imobil (cabană) de către martorul JJJ. cu materiale de construcţii pe care le-a primit de la inculpatul E., astfel cum rezultă din declaraţia martorului JJJ. care se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor A. şi E. . În acest sens, martorul LLL. a arătat că acest imobil aparţine părinţilor inculpatului A. . Tot astfel, martorul MMM. a precizat "cabana aflată în comuna Prisaca, în partea stângă, pe deal, aparţine martorului JJJ. . Faţă de dispoziţiile art. 492 C. civ. 1864 (în vigoare la data realizării construcţiei) se poate reţine în acest caz un mod de dobândire a proprietăţii de către JJJ. pe calea accesiunii imobiliare artificiale;

d. cabana a fost construită de părinţii inculpatului fără a avea o autorizaţie de construire. Astfel, prin adresa nr. x/08.12.2015, Primăria Uileacu de Beiuş a comunicat că nu deţine autorizaţii de construire, acte de impunere imobil, coli funciare, declaraţii fiscale, impozite achitate, fila din registrul agricol în legătură cu imobilul din comuna Uileacu de Beius sat Prisaca, situat în locul numit "I." la circa 250-300 metri de drumul comuna DC 211 în partea stângă înainte de intrarea în localitatea Prisaca;

e. în anul 2015 au fost efectuate lucrări de renovare la cabana construită pe terenul din localitatea Prisaca, com. Uileacu de Beiuş, situată în locul denumit "I.". Materialele necesare executării lucrării au fost achiziţionate de inculpatul A. de la S.C. NNN. S.R.L. Beiuş, iar manopera a fost executată de echipa martorului OOO., de muncitorii trimişi în două rânduri de martorul H., de inculpat, fratele şi tatăl acestuia precum şi de doi muncitori aduşi de tatăl acestuia; o parte a costurilor renovării (hrana muncitorilor precum şi plata unor sume de bani) le-a suportat şi martorul JJJ. [declaraţiile martorilor JJJ., OOO., H., FFF., EEE. ];

f. cabana era percepută de către apropiaţii inculpatului care participau la diferite petreceri sau întâlniri în aceasta locaţie ca aparţinând familiei R., astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor X., Y. şi H. .

Curtea a considerat că, în mod nefondat, parchetul a reţinut că inculpatul A. este proprietarul cabanei situate în localitatea Prisaca, com. Uileacu de Beiuş, situată în locul denumit "I.", prin raportare la declaraţiile date de inculpatul E. şi de martorii OOO. . DD., X. şi Y. care, în esenţă, au arătat că inculpatul foloseşte imobilul, că organizează ieşiri cu prietenii la acest imobil şi că a efectuat lucrări de reabilitare a acestuia.

De asemenea, parchetul a mai opiniat că proba faptului că dreptul de proprietate asupra cabanei ar aparţine inculpatului ar rezulta şi din cuprinsul convorbirilor telefonice purtate de acesta cu PPP. [la data de 16.06.2015, ora 21:51:55 ], respectiv cu DD. [la data de 23 mai 2015, ora 12:36:52 sau la data de 14 iunie 2015, ora 18:12:42 ] faţă de relatările inculpatului despre lucrările pe care le efectua la cabana şi despre intenţia sa de a-o înscrie în cartea funciară ulterior reamenajării. Acuzarea a mai arătat că la data de 08.12.2015 cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatului A. din Beiuş, str. x, fiindu-i adus la cunoştinţă inculpatului despre efectuarea percheziţiei şi la cabana din sat Prisaca, situată în locul denumit "I.", acesta l-a contactat telefonic pe cumnatul său QQQ., desemnându-l pe acesta persoană de încredere care să-l reprezinte cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare .

Curtea a constatat că parchetul nu a produs vreun mijloc de probă din care să rezulte existenţa unui act juridic sau a unui fapt juridic care să fi condus, prin vreunul dintre modurile de dobândire a proprietăţii prevăzute de C. civ. din 2011 (în vigoare la data vizată de acuzaţiile formulate de parchet) la dobândirea de către inculpatul A. a proprietăţii asupra terenului din localitatea Prisaca, com. Uileacu de Beiuş, situată în locul denumit "I.", ori a proprietăţii asupra imobilului edificat pe acest teren.

Curtea a considerat că stabilirea în cadrul procesului penal a existenţei dreptului de proprietate al inculpatului A. are natura unei chestiuni prealabile care, potrivit art. 52 alin. (2) poate fi tranşată numai în condiţiile de fond şi de probaţiunea stipulate de legea civilă.

Faţă de modalităţile de dobândire a dreptului de proprietate prevăzute cu caracter general de art. 557 C. civ. [alin. (1) - convenţia, moştenirea legală sau testamentară, accesiunea, uzucapiunea, ocupaţiunea, tradiţiunea şi hotărârea judecătorească; alin. (2) - actul administrativ; alin. (3) - legea; alin. (4) - înscrierea în cartea funciară), de normele civile care detaliază aceste modalităţi de dobândire a proprietăţii [convenţia (art. 1011-1033, care reglementează donaţia; art. 1166-1323, care reglementează contractul, în general; art. 1650-1776, care reglementează contractul de vânzare, contractul de schimb, contractul de furnizare şi contractul de report; art. 2158-2170, care reglementează împrumutul de consumaţie); moştenirea legală (art. 963-983) şi moştenirea testamentară (art. 1034-1163); accesiunea (art. 567-601); uzucapiunea imobiliară (art. 930-934); ocupaţiunea (art. 941-947)], precum şi de modalitatea în care se poate proba dobândirea dreptului de proprietate [art. 565 C. civ. - în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară prin extrasul de carte funciară, iar în privinţa celorlalte imobile care nu sunt înscrise în cartea funciară - prin intermediul titlurilor de proprietate adică a actelor juridice translative sau declarative de drepturi ] Curtea a apreciat că:

1. realizarea de inculpatul A., pe parcursul anului 2015, a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a cabanei existente din localitatea Prisaca, com. Uileacu de Beiuş, situată în locul denumit "I." nu constituie o modalitatea de dobândire a proprietăţii asupra acestui imobil prevăzută de art. 557 C. civ. sau de vreo altă dispoziţie legală. Aşadar, prin lucrările de îmbunătăţire efectuate asupra unui imobil existent aparţinând altuia, inculpatul nu putea să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilului astfel amenajat;

2. nu se poate dovedi dobândirea dreptului de proprietate de inculpatul A. prin folosirea imobilului edificat pe terenul părinţilor săi ori prin faptul că inculpatul deţinea cheile de la acest imobil şi l-a desemnat pe cumnatul său pentru a participa la efectuarea percheziţiei domiciliare;

3. înzestrarea inculpatului A. de către tatăl său, învederată de martorul OOO., nu este de natură să facă dovada dobândirii dreptului de proprietate prin intermediului unui act juridic inter vivos în condiţiile de probă prevăzute de C. civ.. Parchetul nu a dovedit existenţa vreunui act cu titlu oneros sau gratuit din care să rezulte transferul de proprietate din patrimoniul părinţilor inculpatului în patrimoniul inculpatului A.;

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzute de art. 326 C. pen. (punctul 8 din rechizitoriu) întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă existenţa faptei, în condiţiile în care parchetul nu a produs vreun mijloc de probă din care să rezulte:

a. existenţa unui act juridic sau unui fapt juridic care să fi condus, prin vreunul dintre modurile de dobândire a proprietăţii prevăzute de C. civ., la dobândirea de către inculpatul A. a proprietăţii asupra terenului din localitatea Prisaca, com. Uileacu de Beiuş, situată în locul denumit "I.", ori a proprietăţii asupra cabanei edificate pe acest teren;

b. existenţa în sarcina inculpatului A. a obligaţiei de a menţiona în declaraţia de avere întocmită de acesta la data de 04.06.2015 şi depusă la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 11.06.2015 a cabanei şi/sau terenului din localitatea Prisaca, com. Uileacu de Beiuş, situată în locul denumit "I.".

VIII. Cu privire la acuzaţia de comitere a infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. (punctul 1 din rechizitoriu)

VIII.1. Referitor la standardul de probă şi la valoarea probantă a probelor administrate în legătură cu acuzaţiile de la punctul 1 din rechizitoriu

Curtea a considerat că stabilirea adevărului judiciar şi evaluarea probelor administrate în prezenta cauză în legătură cu acuzaţiile formulate de procuror la punctul 1 din rechizitoriu impune o atenţie deosebită faţă de multitudinea de fapte reţinute şi de natura raporturilor existente între inculpatul A. şi martorul F..

Deopotrivă, faţă de incongruenţele existente în declaraţiile unora dintre martorii din cauză trebuie analizată valoarea probantă a acestor declaraţii în condiţiile în care în cursul urmăririi penale martorul F. a avut calitatea de denunţător, în scopul de a beneficia de cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Curtea a opinat că ab initio se impune o determinare a modificărilor aduse în teoria generală a probelor prin Noul C. proc. pen.

Odată cu intrarea în vigoare a noului C. proc. pen. a fost consacrat prin art. 97 alin. (2) lit. f) principiul libertăţii probelor, potrivit căruia în procesul penal poate fi administrat orice mijloc de probă (judiciar sau extrajudiciar) cu condiţia să fie respectată exigenţa de legalitate. În aceste condiţii, respectarea principiului legalităţii stipulat de art. 2 C. proc. pen. conduce la posibilitatea administrării oricărui mijloc de probă indiferent dacă acesta este prevăzut de C. proc. pen. sau de legislaţia specială, dacă are natură judiciară sau extrajudiciară, ori de subiectul procesual care solicită administrarea.

Deopotrivă, trebuie remarcat faptul că art. 103 alin. (1) C. proc. pen. consacră principiul liberei aprecieri a probelor, potrivit căruia niciuna dintre probele administrate în cauză nu are o valoare predeterminată, iar valoarea probantă a fiecărui mijloc de probă administrat este aceeaşi. Prin urmare, nu există vreun criteriu legal de stabilire a priorităţii în evaluarea vreunui mijloc de probă şi de stabilire a unei valori probante superioare a vreunuia dintre mijloacele de probă administrate. Astfel, organele judiciare trebuie să evalueze toate probele administrate în cursul procesului penal în mod legal, fiecare dintre acestea având, în esenţă, o valoarea probantă egală.

Este însă necesar ca reţinerea sau înlăturarea unui mijloc de probă să aibă loc motivat în special atunci când proba este propusă şi administrată în exercitarea dreptului la apărare. Tot astfel, evaluarea fiabilităţii mijloacelor de probă administrate trebuie motivată.

O altă modificare de esenţă a fost operată în noua legislaţie procesuală scopul întăririi garanţiilor procedurale aferente prezumţiei de nevinovăţie. Astfel, Noul C. proc. pen. a preluat standardul de probă din common law în ceea ce priveşte gradul de convingere al judecătorului stipulând în art. 103 alin. (2) teza a II -a C. proc. pen. că o soluţie de condamnare se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest standard joacă un rol vital în cadrul procesului penal şi constituie principalul instrument pentru reducerea riscului comiterii de erori judiciare.

Faţă de această modificare de optică, Curtea a considerat că interpretările jurisprudenţiale ale standardului din jurisprudenţa anglo - saxonă se impun a fi avute în vedere. Astfel în jurisprudenţa britanică (cauza Blackford) juriul trebuie informat că trebuie să fie sigur cu privire la vinovăţia acuzatului înainte de a-l condamna. Tot astfel, dubiul rezonabil nu echivalează cu o gravă incertitudine sau cu un dubiu substanţial actual (Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii, cauza Cage contra Louisiana).

În aceste condiţii, exigenţa de siguranţă în evaluare trebuie transpusă şi în sistemul de drept procesual român în interpretarea standardului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a reţinut că "probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe s-a făcut în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Hotărârea judecătorească s-a întemeiat pe acele probatorii care s-au coroborat între ele şi sunt în măsură să confirme o situaţie clară, de necombătut, indiferent de faza procesuală în care acestea au fost administrate. (...) Important pentru justa soluţionare a cauzei este faptul ca mijloacele de probă să asigure aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, iar prin coroborarea lor să se confirme o situaţie exactă, neafectată de vreun dubiu." (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2479 din 8 septembrie 2014).

În consecinţă, Curtea a considerat că pot fi reţinute în cauză numai situaţiile de fapt care sunt rezultate din probe fiabile şi care se află în vecinătatea certitudinii, iar orice dubiu profită inculpatului în scopul garantării prezumţiei de nevinovăţie.

Curtea a apreciat că prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei s-a produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

1.vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei;

2. sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului;

3. la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte erga omnes;

4. hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, administrate în mod legal şi loial, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.

Faţă de particularităţile probelor administrate în cauză, Curtea a apreciat că este necesară reliefarea unor nuanţe în ceea ce priveşte modalitatea de evaluare a valorii probante declaraţiilor martorilor în ipotezele în care, prin poziţia lor procesuală anterioară ca urmare a celor relatate, aceştia au obţinut unul sau mai multe benefici de drept substanţial sau procesual.

Mai întâi, trebuie stabilite standardele de evaluare ale Curţii de la Strasbourg în ceea ce priveşte echitabilitate procedurii în cauzele în care martorii au obţinut unul sau mai multe beneficii de drept substanţial sau procesual.

Astfel, în cauza Verhoek contra Olandei, Curtea Europeană a arătat că utilizarea unor declaraţii date de martori în schimbul imunităţii de la urmărire penală sau alte avantaje poate ridica o problemă de echitate a procesului în care este implicat acuzatul şi poate da naştere unor problematici sensibile, din moment ce, prin însăşi natura lor, astfel de declaraţii sunt susceptibile de a fi manipulate şi pot fi date pentru simplul scop al obţinerii avantajelor sau pentru răzbunare. Cu toate acestea, folosirea unei astfel de declaraţii nu este, prin ea însăşi, suficientă pentru a determina constatarea procedurii în ansamblu ca fiind inechitabilă (CEDO, decizia din 27 ianuarie 2004, în cauza Verhoek contra Olandei).

Curtea nu a putut ignora că unele beneficii substanţiale de care s-a bucurat martorul F. au fost atât de semnificative (reducerea limitelor de pedeapsă cu jumătate) încât sunt susceptibile să pună în discuţie valoarea probantă a declaraţiilor sale în măsura în care acestea nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză.

În aceste condiţii, Curtea a considerat că obţinerea unor beneficii de drept substanţial de către martorul F. pe de o parte, şi contradicţiile dintre declaraţiile acestui martor şi cele relatate de unii dintre martorii audiaţi în cauză conduc la concluzia imposibilităţii reţinerii valorii probante determinante a declaraţiilor martorului F.. În aceste condiţii, Curtea a apreciat că declaraţiile martorului F. au o valoarea probantă condiţionată şi nu pot servi în mod determinant la stabilirea adevărului în această cauză.

Existenţa unui proces public şi contradictoriu a permis inculpatului A. să conteste credibilitatea declaraţiilor de martor administrate în cursul urmăririi penale în sensul că aceasta a beneficiat de o modalitate adecvată prin care să conteste probele administrate de organele de urmărire penală.

VIII.2. Cu privire la natura relaţiilor existente între inculpatul A. şi martorul F.

Particularităţile raporturilor dintre inculpatul A. şi martorul F. trebuie analizate ţinând cont de specificul comunităţii locale beiuşene în care cei doi au deţinut o lungă durată funcţii de conducere în cadrul instituţiilor publice.

Din probele administrate în cauză Curtea a considerat că, în mod cert, inculpatul A. şi martorul F. au avut o înţelegere în baza căreia martorul beneficia de protecţia penală din parte inculpatului cu privire la sesizările sau cauzele înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş unde inculpatul îşi exercita atribuţiile de serviciu în calitate de prim - procuror.

La baza acestei înţelegeri a stat faptul că inculpatul A. şi martorul F. se cunoşteau de o lungă perioadă de timp, având o relaţie de amiciţie de lungă durată. Animozităţile apărute de-a lungul timpului între cei doi inculpaţi nu au afectat, în esenţă, înţelegerea dintre ei în legătură cu protecţia penală, probele administrate în cauză relevând faptul că majoritatea conflictelor apărute între inculpaţi au fost gestionate de către cei doi care, ulterior, s-au împăcat.

Această înţelegere a fost favorizată de faptul că în comunitatea locală inculpatul A. a exercitat în perioada 2009 -2015 funcţia de prim - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, având printre atribuţiile de serviciu organizarea şi coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, exercitarea controlului asupra acestora, fiind totodată persoana care repartiza procurorilor spre soluţionare dosarele penale, având totodată posibilitatea de a infirma soluţiile adoptate de procurorii din subordine, când erau apreciate ca fiind nelegale.

Un alt factor favorizant al înţelegerii au fost şi relaţiile de prietenie sau de rudenie pe care inculpatul A. le avea în cadrul poliţiei municipiului Beiuş. Astfel, inculpatul A. se afla într-o relaţie de prietenie de lungă durată cu martorul LLL. (comisar şef de poliţie) care a deţinut în perioada 2005 - 2005 funcţia de şef al Poliţiei Ştei, iar din 2009 până în 2016, cea de şef al Poliţiei municipiului Beiuş, iar în cadrul acestei unităţi de poliţie lucra fratele inculpatului.

Declaraţiile celor doi martori denunţători cu privire la protecţia penală de care beneficia F. sunt confirmate şi de procesele-verbale de transcriere a rezultatelor măsurilor de supraveghere tehnică, interlocutorii atestând - o explicit sau implicit. Astfel, din discuţia înregistrată în mediul ambiental, din data de 23 martie 2015, în incinta Restaurantului "PP." din Beiuş dintre martorul U. şi inculpatul A. precum şi din discuţiile purtate la data de 02 aprilie 2015 de martorul X. (finul magistratului) cu primarul F., sau de inculpatul E. la data de 16 aprilie 2015 cu U., sau la data de 18 aprilie 2015 cu martorul F., ori din discuţia purtată la data de 10 iulie 2015 de soţia magistratului, martora N. cu martorul F. rezultă faptul că:

a. martorul F. beneficia de protecţia penală a inculpatului A., care a fost suspendată doar în momentul în care relaţiile dintre aceştia se deterioraseră;

b. după depăşirea situaţiei tensionate martorul F. se aştepta la un tratament similar din partea inculpatului A. care să se finalizeze cu închiderea dosarului penal demarat în perioada în care nu mai beneficia de protecţia penală;

c. inculpatul A. era interesat de menţinerea condiţiilor înţelegerii cu martorul F., nedorind să aibă o relaţie conflictuală cu acesta din cauza vulnerabilităţilor magistratului care puteau fi speculate de martor.

VIII. 3. Referitor la acuzaţiile de la punctele 1.1 - 1.4 din rechizitoriu

Curtea a constatat că acuzaţiile formulate de procuror la punctele 1.1, 1.2 şi 1.4 din rechizitoriu se întemeiază, în esenţă, doar pe declaraţiile celor doi martori denunţători F. şi U., în vreme ce acuzaţia formulată de procuror la punctul 1.3 din rechizitoriu are la bază doar declaraţia martorului F..

Evaluând materialul probator administrat în cauză, Curtea a apreciat că parchetul nu a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă pretinderea şi/sau primirea în anul 2009 sau în anul 2010 de către inculpatul A. de material lemnos, cu titlul de mită din partea martorului F. în condiţiile în care:

a. nu s-a probat de către parchet predarea cu titlu de mită a 20 mc lemne de foc în primăvara anului 2009 în parcarea aparţinând staţiei de carburanţi RRR. (punctele 1.1. şi 1.2. din rechizitoriu).

Astfel, din avizul de însoţire a materialului lemnos nr. x/13.05.2009, rezultă că Ocolul Silvic Codrii Beiuşului a expediat în 13.05.2009 lemn de lucru de esenţa răşinoase (esenţa duglas), iar nu lemn de foc, cu mijlocul de transport având nr. de înmatriculare x către SSS. în localitatea Nimăeşti, iar nu inculpatului A. în parcarea aparţinând staţiei de carburanţi RRR..

În acest sens, martorul TTT. a arătat că "Avizul aflat la dosar instanţă nu este emis de către mine, ci de către UUU. şi vizează lemn duglas care era un lemn de lucru (lemn de răşinoase)" .

Relevantă este şi declaraţia martorului EE. care a detaliat modalitatea în care se putea realiza achiziţionarea şi transportul materialului lemnos ("în cazul achiziţionării de material lemnos de către persoanele fizice, în avizul de însoţire a mărfii era menţionat: cantitatea, specia, lemn de lucru sau lemn de foc, ora şi locul plecării, destinaţia transportului, numărul maşinii, cine elibera actele. Avizul de însoţire a mărfii era după caz întocmit, în funcţie de proprietarul materialului lemnos, era întocmit fie de brigadier, fie de pădurar. Preţul era stabilit întotdeauna de proprietar până acum jumătate de an în funcţie de natura materialului (lemn de lucru sau lemn de foc). În anii 2009 - 2010 proprietarii stabileau preţul materialului lemnos").

Din declaraţia martorului VVV. (proprietarul parcării aflate în staţia de carburanţi RRR.) rezultă că în anul 2009 inculpatul A. nu a adus şi depozitat lemne în parcarea aparţinând staţiei de carburanţi RRR. cu autovehicule aparţinând societăţii SC. WWW. S.R.L. având număr de înmatriculare x, ci numai cu autocamionul având numărul BH - GMA. Martorul a învederat că are cunoştinţă de modalitatea în care au fost transportate lemnele de către inculpatul A. deoarece, pe de o parte, acesta îl suna şi îl anunţa despre transporturi şi despre vehiculul cu care este transportat lemnul, iar, pe de altă parte, deoarece avea cunoştinţă despre maşinile care intrau în parcarea sa . Credibilitatea martorului nu a fost contestată de parchet şi nici nu au fost învederate date care să afecteze fiabilitatea probei.

b. inculpatul A. a probat achiziţionarea de material lemnos de natura celui aflat în parcarea aparţinând staţiei de carburanţi RRR. (punctele 1.1. şi 1.2. din rechizitoriu)

Din înscrisurile administrate în cauză rezultă că în luna aprilie 2008 inculpatul A. a cumpărat de la Ocolul Silvic Beiuş cantitatea de 11 mc lemn de lucru de esenţă stejar, respectiv cantitatea de 4 mc lemn de foc de esenţă stejar, pe care le-a depozitat în parcarea aparţinând staţiei de carburanţi RRR..

Din declaraţia martorului HHH. rezultă că în lunile noiembrie - decembrie 2009 acesta a procedat la tăierea lemnelor depozitate în parcarea aparţinând staţiei de carburanţi RRR. la solicitarea martorului U., iar faţă de structura lemnului acestea erau taiate si depozitate de cel puţin un an, întrucât unele dintre acestea erau deja date în sufocare; credibilitatea martorului nu a fost contestată de parchet şi nici nu au fost învederate date care să afecteze fiabilitatea probei.

Prin urmare, faţă de natura lemnului tăiat de către martorul HHH. este evident că nu putea fi vorba de lemne achiziţionate în primăvara anului 2009, însă puteau fi lemnele achiziţionate de inculpatul în cursul anului 2008.

c. nu există dovada achiziţionării în anul 2009 a materialului lemnos pe numele altor persoane pentru a disimula mita (punctele 1.1. şi 1.2. din rechizitoriu)

Faţă de declaraţiile martorului U. potrivit cărora în privinţa materialului lemnos livrat inculpatului A. în primăvara anului 2009 au fost întocmite chitanţe şi avize de însoţire a mărfii pe numele altor persoane, parchetul nu a probat existenţa acestora documente justificative şi nici faptul că persoanele despre care martorul susţine că au fost menţionate în mod nereal în înscrisurile sub semnătură privată nu au fost beneficiarele materialului lemnos.

d. mijloacele de supraveghere tehnică folosite în cauză nu confirmă acuzaţia de luare de mită cu privire la materialul lemnos

Din convorbirea telefonică purtată de inculpatul A. cu V. la data de 10.07.2015 nu rezultă că inculpatul ar fi primit cu titlu de mită lemnele la care fac referire martorii F. şi U., ci numai că ambii interlocutori aveau cunoştinţă de obiectul investigaţiilor efectuate de parchet referitor la acuzaţia de luare de mită având ca obiect o cantitate de material lemnos şi că la întrebarea lui V. inculpatul A. a confirmat că a achiziţionat personal lemnele.

Tot astfel, din convorbirea purtată de inculpatul A. cu martorul U. la data de 23.03.2015 nu rezultă că inculpatul ar fi primit nici de la interlocutor şi nici de la martorul F. vreo cantitate de lemne şi că inculpatul a achitat lemnele pe care le-a primit de la Ocolul Silvic Codrii Beiuşului .

e. declaraţia martorului U. în legătură cu acuzaţia de la punctul 1.4. din rechizitoriu nu este credibilă

Din declaraţiile martorului TTT. rezultă că acesta a fost persoana care a achitat lemnele pe care i le solicitase inculpatul A. şi că martorul a U. doar a ridicat aceste lemne, care aparţineau inculpatului. Deopotrivă martorul a învederat că nu are cunoştinţă ca inculpatul A. să fi primit lemne de la martorul denunţător F. . Credibilitatea martorului nu a fost contestată de parchet şi nici nu au fost învederate date care să afecteze fiabilitatea probei.

Această declaraţie se coroborează cu declaraţiile constante ale inculpatului, iar împrejurările de fapt relatate sunt întărite de înscrisurile administrate în cauză, precum şi de declaraţia martorului XXX. de unde rezultă că preţul metrului cub de lemn de lucru varia între 30 RON - 60 RON în intervalul vizat de acuzare.

Curtea a considerat ca nefiind credibile declaraţiile martorului U. referitoare la valoarea materialului lemnos (4000 RON, cel puţin de 6 ori mai mare decât preţul rezultat din probele administrate), precum şi la modalitatea de achitare a acestuia către Ocolul Silvic.

În consecinţă, standardul de probă cerut de art. 103 alin. (2) C. proc. pen. în legătură cu acuzaţia de la punctul 1.4. din rechizitoriu nu poate fi atins prin coroborarea declaraţiilor acestui martor cu declaraţiile martorului F. care avea cunoştinţă despre situaţia de fapt doar din relatările martorului U..

f. declaraţia martorului F., contestată de inculpat, nu poate avea caracter determinant

Faţă de analiza realizată mai sus cu privire la valoarea probantă a declaraţia martorului denunţător care a obţinut beneficii de drept substanţial ca urmare a declaraţiei sale, Curtea a considerat că standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă presupune ca declaraţia martorului să se coroboreze cu alte mijloace de probă administratate în cauză şi care să creeze certitudinea instanţei cu privire la comiterea actelor de corupţie; în ceea ce priveşte punctele 1.1, 1.2. şi 1.4. din rechizitoriu declaraţia martorului F. nu se coroborează decât cu declaraţia martorului denunţător U.. Ambele declaraţii nu sunt însă apte să lămurească care sunt documentele justificative ale achiziţiei şi transportului materialului lemnos în primăvara anului 2009 şi nici să înlăture apărările inculpatului A. confirmate de martorul HHH. sau de martorul VVV..

g. la baza acuzării de la punctul 1.3. din rechizitoriu stă numai o probă care nu poate servi în mod determinant la stabilirea adevărului

În lipsa altor probe relevante declaraţiile martorului F., care au valoare probantă condiţionată, sunt singurele probe prezentate de parchet în legătură cu pretinderea materialului lemnos în cursul anului 2009 (punctul 1.3. din rechizitoriu), nefiind apte să înlăture apărările inculpatului A..

Astfel, parchetul nu a probat contextul în care a avut loc actul de pretindere a mitei, modul în care s-au obiectivat demersurile martorului F. pentru a face rost de materialul lemnos (10 mc lemn de lucru, esenţă stejar, în valoare de aproximativ 4.000 RON) ori persoanele cu care acesta a discutat, acuzaţiile cantonându-se strict la relatările echivoce ale martorului F.. Deşi martorul a indicat, în mod vag, posibilitatea de a fi discutat şi cu alte persoane (martorii EE. şi TTT.) în legătură cu această cantitate de lemne, din declaraţiile acestora nu rezultă că li s-ar fi solicitat de către primar să livreze cu titlu gratuit lemn de lucru inculpatului. Parchetul nu a mai produs vreun alt mijloc de probă din care să rezulte comiterea actului de corupţie prin pretinderea de material lemnos.

VIII. 4. Referitor la acuzaţiile de la punctele 1.6 şi 1.7. din rechizitoriu

Curtea a constatat că acuzaţiile formulate de procuror la punctele 1.6 şi 1.7. din rechizitoriu se întemeiază, în esenţă, doar pe declaraţiile martorului F..

Evaluând materialul probator administrat în cauză, Curtea a apreciat că parchetul nu a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă pretinderea de către inculpatul A. de foloase în legătura cu activitatea profesională a soţiei sale (asigurarea unui tratament preferinţial, neemiterea unei dispoziţii de concediere, promovarea în funcţia de şef de birou la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei din cadrul Primăriei municipiului Beiuş) în condiţiile în care:

i) declaraţia martorului F., contestată de inculpat, nu poate avea caracter determinant

Faţă de analiza realizată mai sus cu privire la valoarea probantă a declaraţia martorului denunţător care a obţinut beneficii de drept substanţial ca urmare a declaraţiei sale Curtea a considerat că standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă presupune ca declaraţia martorului să se coroboreze cu alte mijloace de probă administrate în cauză şi care să creeze certitudinea instanţei cu privire la comiterea actelor de corupţie.

În ceea ce priveşte punctele 1.6 şi 1.7. din rechizitoriu declaraţia martorului F. nu se coroborează decât cu propriile relatări din cadrul discuţiei purtate cu martora N. (înregistrată ambiental, filele x din volumul al XI-lea al dosarului de urmărire penală).

Declaraţii martorului F. nu sunt însă apte să lămurească data şi împrejurările în care inculpatului i-au fost pretinse foloasele, modalitatea în care martora N. a devenit una dintre persoanele cu privire la care se putea dispune desfacerea contractului de muncă şi obiectivarea scriptică a acestei situaţii, modalitatea în care a asigurat un tratament preferenţial martorei N., prin raportare la situaţia celorlalţi angajaţi, numărul persoanelor disponibilizate din Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei Beiuş şi modalitatea în care a fost asigurat tratamentul diferit pentru martora N., cadrul competenţelor primarului în legătură cu crearea posturilor de conducere şi condiţiile în care acestea pot fi ocupate.

Mai mult, din discuţiile purtate cu soţia inculpatului rezultă că martorul F. avea doar cunoştinţe echivoce despre situaţia posturilor de conducere din primărie;

ii) din celelalte probe administrate în cauză nu rezultă că vreun angajat din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei Beiuş şi-ar fi pierdut locul de muncă, că martora N. ar fi figurat printre persoanele susceptibile de a fi disponibilizate şi că inculpatul i-ar fi pretins martorului F. menţinerea în funcţie a soţiei sale.

Curtea a considerat că în mod eronat a fost reţinută în acuzare declaraţia martorului MM., în condiţiile în care acesta a arătat în mod explicit că nu are cunoştinţă ca inculpatul A. să fi pretins martorului F. să nu îi disponibilizeze soţia, relevând totodată că nu au fost făcute disponibilizări de către primar["Nu am cunoştinţă că inculpatul Săbău, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş să îi fi solicitat ceva martorului F. în legătura cu cariera profesională a soţiei sale, N. (...). Apreciez că, mai degrabă în urma O.U.G. nr. 63/2010, persoanele din cadrul Primăriei au fost mutate pe alte posturi şi nu disponibilizate. Percepţia mea rezultată din discuţiile cu martorul F. a fost aceea că acesta nu discutase cu inculpatul Săbău despre situaţia soţiei sale şi că activităţile de mutare pe alte posturi s-au încadrat în tendinţa de a încerca să nu fie disponibilizaţi angajaţii, prin mutarea acestora pe alte posturi (...). După intrarea în vigoarea a O.U.G. nr. 63/2010, 4 angajaţi ai Ministerului de Interne, care funcţionau la Serviciul de Evidenţa a Persoanei Beiuş, s-au reîntors în această structură, încetându-le detaşarea, alte două persoane, în baza dispoziţiei primarului, au lucrat la Starea Civilă ca împuterniciţi şi alte 3-4 persoane la YYY., care în fapt urmau să continue tot în cadrul Serviciului de Evidenţă a Persoanei. Munca efectivă a acestor persoane a continuat tot la Serviciul de Evidenţă a Persoanei. Inculpatul Săbău nu mi-a solicitat niciodată să nu o disponibilizez pe soţia să" ].

Inexistenţa vreunui caz de disponibilizare la Serviciul de Evidenţă a Persoanei din cadrul Primăriei Beiuş ca urmare a aplicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 (pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare), modul în care au fost redistribuite posturile şi reconfigurate schemele de personal în urma intrării în vigoare a actului normativ, precum şi lipsa unei tratament preferenţial acordat martorei N. rezultă în mod explicit nu numai din declaraţiile martorului MM., ci şi din declaraţiile martorilor N., Y., ZZZ., AAAA., BBBB., . Credibilitatea acestor martori nu a fost contestată de parchet şi nici nu au fost învederate date care să afecteze fiabilitatea probei.

Prin urmare, din toate aceste probe nu se poate concluziona că inculpatul A. i-ar fi pretins martorului F. cu titlu de mită foloase necuvenite constând în asigurarea unui tratament preferinţial soţiei sale sau neemiterea unei dispoziţii de concediere, declaraţia martorului denunţător fiind singulară sub acest aspect;

iii) parchetul nu a probat faptul că martorul F. avea posibilitatea de a dispune promovarea într-o funcţie de conducere a martorei N. şi pretinderea cu titlu de mită de către inculpatul A. a acestor foloase martorului F..

Din înscrisurile administrate în cauză rezultă că până la data de 02 iulie 2010 (data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010) în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei Beiuş au existat următoarele funcţii de conducere: funcţia de şef serviciu ocupată de numita CCCC. şi funcţia de şef birou, ocupată din anul 2006 de HHH..

După data de 02 iulie 2010 în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei Beiuş nu a mai fost înfiinţat nici un post de conducere (nici de şef serviciu şi nici de şef birou), ci s-au redus posturile la un număr total de 3 angajaţi, prin Hotărârea nr. 52/12.08.2010 a Consiliului Municipal Beiuş, iar, după intrarea în vigoare a Legii 13/2011, s-a mărit numărul de posturi la 9 angajaţi, prin Hotărârea nr. 100/31.09.2011 a Consiliului Municipal Beiuş .

În plus, în competenţele primarului nu intrau nici înfiinţarea unui post de conducere şi nici numirea unei persoane pentru a ocupa un post de conducere, astfel cum rezultă şi din declaraţiilor martorilor MM. şi ZZZ. .

Curtea a mai reţinut că martorii audiaţi în cauză nu au fost de natură de a oferi credibilitate declaraţiilor martorului F., precizând că nu au cunoştinţă ca inculpatul A. să îi fi solicitat denunţătorului promovarea în funcţie a martorei N..

Astfel, martorul denunţător U., persoană apropiată primarului, nu a confirmat relatările martorului F. ["Nu am cunoştinţă că inculpatul R. să fi intervenit la martorul F. în legătură cu activitatea pe care soţia să o desfăşura în primărie." (fila x din volumul al II-lea al dosarului instanţei].

Deopotrivă, X., martor aflat în relaţii de prietenie atât cu inculpatul A. cât şi cu martorul F., nu a confirmat existenţa actelor de pretindere de foloase cu titlu de mită [ "Nu cunosc ca inculpatul Sabău să-i fi solicitat martorului F. să o menţină în funcţie pe soţia sa, martora Săbău şi nici să o promoveze în vreo funcţie în cadrul primăriei" ].

Tot astfel, martorul MM. a arătat în cursul urmăririi penale că nu a purtat personal niciodată discuţii cu inculpatul A. pe marginea promovării soţiei sale în funcţia de şef de birou sau despre înfiinţarea postului respectiv, declaraţia menţinută în cursul judecăţii ["Nu am cunoştinţă ca inculpatul Sabău, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş să îi fi solicitat ceva martorului F. în legătura cu cariera profesională a soţiei sale, N. (...).Eu am avut această iniţiativă, întrucât urma să propun înfiinţarea postului de şef de birou, care urma să fie aprobat de către autorităţile mai sus menţionate. Această iniţiativă care mi-a aparţinut a fost ulterior agreată de către primarul F.. Pentru a avea această iniţiativă, nu am avut o discuţia anterioară cu inculpatul A.. După ce eu am avut discuţia cu martorul F., acesta a avut iniţiativa de a solicita avizele celor două instituţii. Nu am discutat nici cu martorul F. nici cu inculpatul Săbău despre această iniţiativă şi nu am cunoştinţă că martorul F. să fi discutat anterior cu inculpatul Săbău despre solicitarea acestor avize." ].

iv) mijloacele de supraveghere tehnică folosite în cauză nu confirmă acuzaţia de luare de mită.

Din discuţia înregistrată în mediul ambiental la data de 10 iulie 2015, purtată între martorii F. şi N. nu rezultă existenţa actelor de pretindere de foloase de către inculpat.

În esenţă, în cadrul discuţiei (care a avut natura juridică a unei provocări la probă) situaţiile de fapt relatate de martorul F. nu au fost confirmate de către martora N. în sensul existenţei unor acte de pretindere de foloase cu titlu de mită de către inculpatul A. în legătură cu activitatea şi cariera profesională a martorei N..

În plus, relatările martorului F. din cadrul discuţiei sunt în contradicţie cu declaraţiile martorilor MM., N. şi ZZZ. redate mai sus.

v) din declaraţia martorului DDDD., folosit în mod eronat de parchet în acuzare, nu rezultă că inculpatul A. i-ar fi pretins mită martorului F. în legătură cu activitatea sau cariera profesională a martorei N.

Astfel, martorul DDDD. şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în declaraţia dată în faza de judecată nu a relevat vreo activitate de natură penală a inculpatului A. ["Inculpatul Sabău nu mi-a solicitat direct sau, indirect să efectueze vreo activitate sau demers în cadrul atribuţiilor mele de serviciu în cadrul Primăriei şi nici nu am cunoştinţă că acesta să fi solicitat acest lucru martorului F.. Am dedus fără să îmi fie solicitat sau precizat explicit dintr-o discuţie cu inculpatul că soţia să intenţiona să participe la un concurs pentru funcţia de şef serviciu în cadrul primăriei în cazul în care se organiza un asemenea concurs (...). Discuţia cu inculpatul Sabău despre postul şef serviciu în cadrul primăriei la Evidenţa Persoanei a avut loc la pensiunea EEEE., din mun. Beiuş. Din câte îmi amintesc inculpatul Sabău a iniţiat această întâlnire în urma unei discuţii telefonice. Nu am făcut nici un demers în vederea scoaterii la concurs a postului de şef serviciu pentru soţia inculpatului Sabău. Eu i-am spus inculpatului Sabău că în cazul în care exista o cale legală pentru suplimentarea schemei oricum trebuie organizat un concurs. În anul 2015, înainte de a discuta cu inculpatul Săbău, m-am deplasat la Agenţia Naţionala a Funcţionarului Public unde am discutat în general despre organigrama primăriei şi unde mi s-a sugerat că ar fi bine să fie organizat un concurs pentru funcţia de şef serviciu la evidenţa persoanei pentru că acesta era ocupat pe bază de delegare (...).Aproximativ în luna mai 2015 m-am deplasat o singură dată la locuinţa inculpatului Sabău împreună cu inculpatul E. ca sa bem un pahar de vin. Cu această ocazia nu am discutat nimic despre situaţia personală a soţiei inculpatului Sabău. ].

În aceste condiţii, nu se poate poate constata că declaraţia martorului denunţător se coroborează cu declaraţia martorului DDDD..

VIII. 5. Cu privire la acuzaţiile de la punctul 1.5. din rechizitoriu

Curtea a apreciat că declaraţiile martorului denunţător F. sunt credibile cu privire la această acuzaţie, coroborându-se cu alte probe administrate în cauză fiind astfel de natură de a satisface standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, în condiţiile înţelegerii avute de inculpatul A. cu martorul F. în baza căreia acesta din urmă beneficia de protecţie penală (descrisă la punctul VIII.2.), ca urmare a dispoziţiei martorului realizată în calitate de primar al municipiului Beiuş, în cursul anului 2009 inculpatul A. a primit foloase constând în asfaltarea unei porţiuni din str. x din Beiuş, ce face accesul la locuinţa magistratului, din fondurile publice ale Primăriei mun. Beiuş, în afara planului de investiţii pentru anul respectiv, costul lucrării fiind de 20.050 RON.

Curtea a constatat că este indubitabil că drumul de acces spre locuinţa inculpatului a fost realizat fără să fie prevăzut în contractul de execuţie nr. x/21.09.2009, încheiat de Primăria Beiuş cu S.C. FFFF. S.A. Oradea .

Faptul că şi alte 22 de străzi au fost asfaltate şi plombate, deşi nu se aflau trecute în contractul de execuţie, nu constituie un argument pentru a exclude dispoziţia expresă dată de primarul F. în considerarea înţelegerii avute cu inculpatul A., astfel cum rezultă din declaraţiile martorului denunţător ["Sunt sigur că solicitarea pe care mi-a făcut-o inculpatul Sabău dea asfalta terenul care asigura accesul către locuinţa sa a realizat-o în considerarea funcţiei de prim procuror şi a protecţiei pe care spusese că mi-o oferă. (...) Aleea interioară care asigura accesul la locuinţa inculpatului nu constituia o prioritate in asfaltare pentru municipalitate, ea nefiind inclusă in anexa la contractul de execuţie pentru anul 2009 care cuprindea toate străzile şi alele care trebuiau să fie reabilitate. La presiunile inculpatului am introdus această alee din spatele unui bloc în planul de investiţii, renunţând la o stradă care trebuia făcută. Această asfaltarea a fost făcută strict ca urmare a solicitării inculpatului, din vara anului 2009 până în toamna anului 2009 fiind realizată şi asfaltarea si donaţia. Nu au existat in zonă solicitări ale altor persoane pentru realizării asfaltării. La un moment dat orice asfaltare era necesară pentru că toată lumea îşi doreşte să aibă asfalt, trotuare, rigole, însă această asfaltare a fost realizată strict la solicitarea inculpatului care era prim procuror. Dacă nu era prim procuror nu i-aş fi făcut această lucrare de asfaltare. Am fost cu colegii de la primărie în zonă, cu martorii GGGG. şi HHHH. în zonă când s-a stabilit lăţimea şi grosimea covorului asfaltic ].

Declaraţia martorului F. este confirmată şi de declaraţia martorului GGGG. (persoana responsabilă din partea Primăriei mun. Beiuş de urmărirea lucrărilor de investiţii şi reparaţii de pe raza mun. Beiuş) care a arătat că faţa de natura lucrărilor de asfaltare care nu erau prevăzute în anexa contractului dispoziţia de asflatare a fost dată de primar .

Chiar dacă asfaltarea străzii a profitat mai multor persoane (martorii P., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO. Şi PPPP.) niciunii dintre aceştia nu au învederat efectuarea unor demersuri în vederea asfaltării.

În aceste condiţii, Curtea a considerat că, pe lângă probele directe administrate în cauză, din analiza declaraţiilor martorilor QQQQ., RRRR., GGGG. rezultă, în mod indirect, că a existat o dispoziţie din partea conducerii Primăriei Beiuş în vederea asflatării căii de acces la locuinţa inculpatului în absenţa vreunei solicitări venite din parte vreunuia dintre proprietarii care foloseau acest drum.

Faţă de această situaţie, Curtea a apreciat că sunt credibile declaraţiile martorului denunţător F. cu privire la solicitarea venită din partea inculpatului A. referitoare la asfaltarea drumului de acces la locuinţa sa.

Intenţia inculpatului A. de a face demersuri în vederea asfaltării străzii este confirmată şi de martora SSSS., care audiată în cercetarea judecătorească a arătat că menţine "declaraţia dată în cursul urmăririi penale în sensul că înainte de asfaltare am discutat cu prim procurorul Sabău care mi-a spus că va face demersuri în vederea asfaltării străzii în condiţiile în care strada era improprie folosinţei din cauza noroiului." .

Prin urmare, Curtea a considerat că este probat dincolo de orice dubiu rezonabil actul de corupţie de la punctul 1.7. din rechizitoriu, ca act de executare în structura infracţiunii continuate de luare de mită.

VIII. 6. Cu privire la acuzaţiile de la punctul 1.8. din rechizitoriu

Curtea a apreciat că declaraţii martorului denunţător F. sunt credibile cu privire la această acuzaţie, coroborându-se cu alte probe administrate în cauză fiind astfel de natură de a satisface standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, în condiţiile înţelegerii avute de inculpatul A. cu martorul F. în baza căreia acesta din urmă beneficia de protecţie penală (descrisă la punctul VIII.2.), ca urmare a dispoziţiei martorului realizată în calitate de primar al municipiului Beiuş, inculpatul A. a primit foloase constând în manopera şi o parte din materialele aferente racordării locuinţei inculpatului, situate în mun. Beiuş, strada x, nr. 32B, la reţeaua de apă geotermală a oraşului, costul lucrării fiind de 5.653 RON.

Astfel, în baza solicitării venite din partea martorului F. care dorea să beneficieze de protecţia penală oferită de procuror, în perioada decembrie 2011 - ianuarie 2012, martorul K. a dispus ca societatea pe care o administrat, S.C. TTTT. S.R.L., să execute lucrările aferente racordării locuinţei prim-procurorului A. la reţeaua de apă geotermală a oraşului Beiuş. Materialele necesare execuţiei lucrării constând în ţeavă izolată pe distanţa de 56.2 metri liniari au fost puse la dispoziţie de martorul K., fiind decontate, împreună cu manopera aferentă, în luna martie 2012 de S.C. TTTT. S.R.L. de la Primăria mun. Beiuş în costul lucrării "Reparaţii sistem de încălzire Sala de sport str. x".

SC TTTT. S.R.L. nu a facturat şi încasat de la inculpatul A. materialele şi manopera aferentă racordării locuinţei magistratului la reţeaua de apă geotermală a mun. Beiuş. .

Lucrările aferente racordării locuinţei inculpatului A. au fost decontate de S.C. TTTT. S.R.L. Beiuş, potrivit înţelegerii dintre martorii K. şi F., prin întocmirea unor devize fictive, în costul unei alte lucrări pe care firma menţionată o realiza în perioada respectivă în favoarea Primăriei mun. Beiuş, respectiv pe lucrările de racordare a Sălii de sport de la Stadionul municipal din Beiuş la reţeaua de apă geotermală a oraşului .

Relevante sunt declaraţiile martorului K. .

Curtea a considerat drept credibile declaraţiile martorului K. atât în ceea ce priveşte acuzaţia de la punctul 1.8. din rechizitoriu (confirmând acuzaţia referitoare la efectuarea de lucrări de racordare a locuinţei inculpatului la reţeaua de apă geotermală la solicitarea martorului F., care nu au fost achitate de inculpat, ci decontate din fondurile primăriei), cât şi în ceea ce priveşte acuzaţiile de la punctul 7 din rechizitoriu (atât în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, cât şi în cea din etapa judecăţii în prima instanţă martorul K. a infirmat acuzaţiile formulate de parchet arătând că nici lucrările pe care le-a efectuat angajatul pe care l-a trimis la locuinţa inculpatului şi nici cireşele din producţia proprie care au fost date inculpatului nu au avut legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului A., ci acestea au venit pe fondul relaţiei de prietenie care îl lega pe martor de inculpat). Aşadar, Curtea a considerat că nu se pot reţine elementele care să afecteze credibilitatea martorului în ansamblu.

Curtea a reţinut că în declaraţia dată în faţa instanţei martorul K. a reafirmat explicit că lucrarea de racordare a fost efectuată la solicitarea martorului F. şi suportată intergral de către S.C. TTTT. S.R.L. Beiuş ["2) lucrarea de racordare a locuinţei inculpatului la reţeaua de apă geotermală care nu a fost achitată de către inculpatul R., ci din fondurile primăriei. Inculpatul R. mi-a lăsat impresia că ştia că nu va achita această lucrare, cred că eu spunându-i acest lucru sau e posibil să fi aflat acest lucru de la primarul F.. Martorul F. mi-a spus că inculpatul R. nu va achita contravaloarea lucrării care urma să fie decontată din costul lucrărilor de la sala de sport de la stadionul mun. Beiuş. (...) Inculpatul R. nu a contribuit cu nici un material la această a două lucrare sau nu a realizat nici un cost cu această lucrare. Martorul F. nu m-a mai rugat să fac lucrări gratuite altor persoane în legătură cu instalaţia geotermală, ci doar inculpatului R.. Nu pot să evaluez motivele pentru care martorul F. mi-a solicitat să fac gratuit lucrarea lui R.. Nu pot să fac o afirmaţie în legătură cu motivele avute de martorul F. şi nu ştiu dacă acestea aveau legătură sau nu cu activitatea profesională a inculpatului R.. Această lucrare a avut un preţ de aproximativ 5.600 RON. După ce inculpatul R. aflase că martorul F. formulase un denunţ împotriva sa, mi-a spus că el avea facturi cu privire la ţeava folosită la lucrarea de la punctul 2. E exclus ca inculpatul să fi cumpărat ţeava pentru această lucrare întrucât toate materialele proveneau de la firma noastră ].

Relatările martorului K. sunt concordante cu înscrisurile administrate în cauză de organele de urmărire penală evidenţiate mai sus şi vin să confirme cele relatate de martorul denunţător F. ("Inculpatul mi-a solicitat efectuarea acestei racordări, iar la momentul în care i-am spus că nu se poate realiza această racordare din fondurile primăriei mi-a spus că aşa cum mă ajută el pe mine cu soluţionarea dosarelor penale aflate pe rolul Parchetului Beiuş trebuie să-l ajut şi eu pe el cu racordarea. Primăria nu face din fondurile publice astfel de racordări, însă având în vedere solicitarea inculpatului i-am spus martorului K. să-i facă racordarea locuinţei la reţeaua a de apă geotermală a inculpatului, iar cheltuielile să le introducă in devizul de la racordarea sălii de sport la reţeaua de apă geotermală a oraşului, unde firma domnului K. avea un contract şi efectua o lucrare. În urma solicitării mele martorul K. a efectuat lucrarea de racordare a locuinţei inculpatului la reţeaua de apă geotermală şi mi-a comunicat că a introdus cheltuielile in devizul de la sala sportului. Nu ştiu in mod detaliat despre ce cheltuieli este vorba, dar ştiu că au fost incluse în devizul de la sala sportului. Această lucrare efectuată de K. a avut loc în cursul anului 2011, nu pot să precizez dacă a avut loc in prima sau în a doua parte a anului. Nu cunosc dacă martorul K. a mai efectuat si alte lucrări la locuinţa inculpatului R.. Sunt sigur că inculpatul R. nu a cumpărat nici un material şi nici elementele de legătură, K. mi-a spus că toată investiţia a fost trecută în acel deviz care a fost trecută la sala sportului ].

Aducerea ţevii pentru efectuarea racordului de către S.C. TTTT. S.R.L. Beiuş şi lipsa vreunei implicări a inculpatului în legătură cu această este relevată şi de martorii L. şi UUUU. (fila x din volumul al III-lea al dosarului de urmărire penală, declaraţie menţinută în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv fila x verso din volumul al IV-lea la dosarului instanţei)

Aşadar, chiar dacă declaraţia martorului F. are valoare probantă condiţionată ea se coroborează cu înscrisurile administrate în cauză şi cu declaraţiile martorilor K., L. şi UUUU. conducând la reţinerea dincolo de orice îndoială rezonabilă a comiterii actului de corupţie de către inculpatul A..

Curtea a apreciat că apărările realizate de inculpatul A. nu pot fi reţinute în cauză ele urmărind, în esenţă, specularea unor disonanţe dintre declaraţiile unor martori cu privire la data lucrărilor, invocarea unei practici cutumiare în achiziţionarea materialelor necesare la efectuarea de lucrări şi decredibilizarea martorului K.. În acest cadru Curtea a constatat că:

a. inculpatul a admis efectuarea lucrării de racordare la reţeau de apă geotermală de către S.C. TTTT. S.R.L. Beiuş şi nu a probat că a achitat vreo sumă de bani societăţii pentru lucrarea efectuată, astfel cum procedase în aceeaşi perioadă martorul P., care încheiase cu S.C. TTTT. S.R.L. Beiuş respectiv în perioada 09-17 ianuarie 2012, conform contractului comercial nr. 2/9.01.2012;

b. factura seria x, nr. x/27.04.2012, emisă de S.C. NNN. S.R.L. şi ordinul de plată nr. x/30.04.2012, pentru suma de 2.015 RON precum şi factura seria x, nr. x/12.07.2012, emisă de S.C. NNN. S.R.L. şi ordinul de plată nr. x/13.07.2012, pentru suma de 2.000 RON nu sunt apte să dovedească faptul că materialele care figurau în aceste facturi sunt cele folosite în urmă cu patru - cinci luni în vederea racordării locuinţei inculpatului la reţeaua de apă geotermală. Curtea a considerat că inculpatul a urmărit prin apărarea formulată să lege achiziţia unor materiale de un moment anterior profitând de o anumită practică creată în raporturile sale cu S.C. NNN. S.R.L., însă situaţiile de fapt prezentate sunt în contradicţie cu cele ce rezultă din declaraţiile martorilor L., UUUU. (fila x din volumul al III-lea al dosarului de urmărire penală, declaraţie menţinută în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv fila x verso din volumul al IV-lea la dosarului instanţei) şi K.;

c. constatările organelor Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală consemnate în actul de control nr. 27287/28.10.2015 nu sunt apte să conducă la afectarea fiabilităţii declaraţiei martorului K. raportat la obiectul acuzaţiei în prezenta cauză, neregulile invocate de inculpat neavând vreo legătură cu obiectul prezentei cauzei şi nici nu pot conduce la concluzia existenţei unei practici generalizate a S.C. TTTT. S.R.L. Beiuş sau doar în raporturile cu inculpatul, de a înregistra în devizele de lucrări materiale achitate de beneficiari; De altfel, chiar din declaraţiile inculpatului rezultă că avea o relaţie de prietenie cu K. în care, ca regulă, martorul îl ajută prin efectuarea de lucrări la locuinţa inculpatului.

Prin urmare, Curtea a considerat că este probat dincolo de orice dubiu rezonabil actul de corupţie de la punctul 1.8. din rechizitoriu, ca act de executare în structura infracţiunii continuate de luare de mită.

VIII. 7. În drept

VIII.7.1. Cu privire la legea penală mai favorabilă.

Având în vedere faptul că actele de corupţie reţinute în cauză au fost comise de inculpatul A. înainte de 01 februarie 2014 Curtea a considerat că se impune analizarea în cauză a incidenţei legii penale mai favorabile.

Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Curtea a constatat că în timpul procesului penal a intrat în vigoare noul C. pen.

Modificările ivite ca urmare a succesiunii în timp a legilor penale, C. pen. din 1969, legislaţia penală specială în vigoare înainte de data de 01.02.2014 şi C. pen. în vigoare şi legislaţia penală specială în vigoare după data de 01.02.2014, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen. a pronunţat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în cauză, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost constatată, mai este necesar ca faptele ce fac obiectul acuzaţiei să fie infracţiuni atât potrivit legii sub imperiul căreia au fost comise, cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Prin compararea legilor penale succesive şi prin raportare la acuzaţiile formulate de procuror, Curtea a apreciat că faţă de conţinutul constitutiv şi de regimul sancţionator al normelor de incriminare succesive şi de sfera subiecţilor activi legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969 şi dispoziţiile Legii nr. 78/2000 în forma în vigoare înainte de data de 01.02.2014.

VIII. 7.2. Cu privire la unitatea legală de infracţiune

Curtea a considerat că, în această ipoteză, în care s-a reţinut a fi probate numai actele de executare descrise la punctele 1.5. şi 1.8. din rechizitoriu nu se poate dispune o soluţie de achitare pentru actele de executare de la punctele 1.1.,1.2., 1.3.,1.4., 1.6. şi 1.7., întrucât acţiunile care au făcut obiectul acuzării ca acte materiale ale infracţiunii unice continuate nu reprezintă infracţiuni distincte cu care instanţa a fost sesizată şi asupra cărora să se pronunţe.

Deopotrivă, în cauză nu se poate dispune nici schimbarea încadrării juridice prin reţinerea a două infracţiuni de luare de mită în formă continuată, aflate în concurs real [pe de o parte, o infracţiune de luarea de mită în formă continuată (punctele 1.5. şi 1.8.), pe de altă parte infracţiune de luarea de mită în formă continuată (punctele 1.1.,1.2., 1.3.,1.4., 1.6. şi 1.7.), aflate în concurs] pe considerentul necesităţii pronunţării unei soluţii de achitare pentru acuzaţiile neprobate, în condiţiile în care în cursul cercetării judecătoreşti nu au apărut elemente care să înlăture unitatea legală a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Curtea a apreciat că a fost sesizată cu o singură infracţiune de luare de mită în formă continuată, astfel că se impune pronunţarea unei soluţii unice pentru actele materiale dovedite, cu excluderea din conţinutul infracţiunii a acţiunilor nedovedite, în acest mod nefiind afectată unitatea legală de infracţiune.

În consecinţă, având în vedere că acuzaţia penală de la punctul 1 din rechizitoriu a constat într-o infracţiune continuate în conţinutul căreia au fost reţinute 8 acte de executare Curtea a dispus excluderea din conţinutul infracţiunii continuate a actelor de executare de la punctele 1.1.,1.2., 1.3.,1.4., 1.6. şi 1.7, întrucât parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă pretinderea de către inculpatul A. cu titlu de mită de la martorul F. a următoarelor foloase:

a. cantitatea de 20 mc lemn de foc în valoare de 3000 RON; deopotrivă, parchetul nu a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă primirea acestor foloase de către inculpatul A. în primăvara anului 2009 (punctele 1.1. şi 1.2);

b. cantitatea de 10 mc lemn de lucru, esenţă stejar, în valoare de aproximativ 4.000 RON (punctul 1.3.);

c. cantitatea de 10 mc lemn de lucru, esenţă stejar; deopotrivă, parchetul nu a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă primirea sumei de 4000 de RON reprezentând contravaloarea cantităţii a 10 mc lemn de lucru, esenţă stejar de către inculpatul A. în cursul anului 2010 (punctul 1.4);

d. asigurarea unui tratament preferinţial pentru martora N. (soţia inculpatului), în cadrul Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei din cadrul Primăriei mun. Beiuş, menţinerea în funcţie a martorei N. în cadrul Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei din cadrul Primăriei mun. Beiuş în perioada în care se făceau disponibilizări în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010, respectiv promovarea martorei N. în funcţia de şef de birou la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei din cadrul Primăriei mun. Beiuş (punctele 1.6. şi 1.7.);

VIII. 7.3. Cu privire la încadrarea juridică

Faţă de standardele în materia probei relevate mai sus (punctul VIII.1.) Curtea a opinat că în cauză a fost dovedită comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată de inculpatul A. fiind probată dincolo de orice dubiu rezonabil:

a) pretinderea şi primirea de foloase necuvenite de către inculpatul A.;

b) Cerinţe esenţiale ale elementului material al infracţiunii:

(i) fapta inculpatului a avut ca obiect foloase patrimoniale (racordarea la reţeaua de apă geotermală a oraşului şi asfaltarea străzii de acces la locuinţa sa) care nu sunt cuvenite în mod legal inculpatului A., pretinse şi primite pentru sine;

(ii) pretinderea şi primirea de foloase necuvenite a fost comisă în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii îndeplinirii îndatoririlor de serviciu ale inculpatului A.. Astfel, competenţele oferite de art. 62 - art. 65 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară precum şi de art. 94 şi 95 din Regulamentul de ordine interioară al Parchetelor i-au permis inculpatului A. să realizeze înţelegerea cu martorul F. în baza căreia acesta beneficia de protecţie penală, iar inculpatul obţine diverse foloase patrimoniale. În acest cadru, trebuie avut în vedere că această cerinţă ataşată elementului material este îndeplinită şi în situaţia în care îndeplinirea actului intră în atribuţiile altui funcţionar (procurorul de caz), dar inculpatul, prin competenţele atribuite de lege, poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul competent fie la momentul repartizării cauzei, fie prin exercitarea controlului ierarhic de legalitate.

Aşadar, Curtea a reţinut că faptele inculpatul A. (punctele 1.5. şi 1.8. din rechizitoriu), care în perioada 2009 - 2012, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins şi a primit foloase patrimoniale care nu i se cuveneau în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuţiile sale de serviciu este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită comisă în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

Elementul material al laturii obiective constă în pretinderea şi primirea de către inculpatul A. a foloaselor patrimoniale care nu i se cuveneau în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii îndeplinirii îndatoririlor de serviciu, urmarea imediată constă în starea de pericol pentru buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, consecinţă a comportării incorecte a inculpatului, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. 1969, întrucât a avut reprezentarea consecinţelor acţiunii sale, pe care le-a urmărit (intenţie directă).

VIII.8 Cu privire la individualizarea pedepsei principale, accesorii şi complementare precum şi la aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale

Infracţiunea de luare de mită a fost comisă de inculpatul A. în forma unităţii legale a infracţiunii continuate existând în cauză atât unitatea de subiect activ (inculpatul A.), unitatea de conţinut al infracţiuni (acţiunile concrete, efective, ale inculpatului A. prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni de luare de mită, lezând acelaşi obiect juridic), unitatea de rezoluţie infracţională (inculpatul a avut reprezentarea ansamblului activităţilor infracţionale înainte de comiterea primului act de executare şi a dorit să realizeze în timp acţiunile din conţinutul aceleiaşi infracţiuni de luare de mită în condiţiile în care asigura protecţia penală a martorului F.), precum şi pluralitatea de acţiuni infracţionale săvârşite la diferite intervale de timp.

Faţă de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. 1969, Curtea a considerat că este important de analizat, pe de o parte, faptele comise [împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, gradul de pericol social al faptei săvârşite], iar pe de altă parte persoana inculpatului.

În ceea ce priveşte faptele de corupţie, Curtea a reţinut că inculpatul A. a comis în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale două fapte de corupţie care au avut efecte semnificative în sensul că foloasele patrimoniale au fost primite în condiţiile în care inculpatul asigura protecţia penală a martorului F., care în schimbul acestei imunităţi de facto dispunea de fondurile publice în interesul privat al inculpatului.

Curtea a apreciat că sancţiunea care trebuie aplicată în prezenta cauză trebuie să fie proporţională cu pericolul social concret al faptelor comise de inculpatul A.. Astfel, Curtea a avut în vedere atât gradul ridicat de vinovăţie al inculpatului în activitatea infracţională, obiectivat prin comiterea faptelor cu intenţie directă, cât şi scopul urmărit prin efectuarea acestora.

Deopotrivă, Curtea a avut în vedere şi urmarea produsă prin comportamentul inculpatului, acesta contribuind şi la subminarea funcţiei publice. Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte primul folos patrimonial necuvenit pretins şi primit, inculpatul A. a solicitat, în fapt, deturnarea de către primarul municipiului Beiuş a fondurilor alocate de autoritatea locală pentru asfaltare în cursul anului 2009 şi efectuarea de lucrări din banii publici în interesul său (şi colateral al persoanelor care foloseau porţiunea de teren în suprafaţă de 420 mp din str. x din Beiuş) în schimbul asigurării protecţiei penale a primarului. Referitor la cel de-al doilea folos patrimonial necuvenit pretins şi primit Curtea a constatat că inculpatul A. a solicitat, în fapt, deturnarea de către primarul municipiului Beiuş a fondurilor prin realizarea din banii publici a unei lucrări care trebuie achitată din bani personali.

Astfel, Curtea a considerat determinant în procesul de individualizare a regimului sancţionator aplicabil inculpatului A. faptul că prin modul de organizare şi executare a activităţii sale infracţionale inculpatul a produs efecte nocive cu privire la buna funcţionare atât a instituţiei publice în care acesta îşi desfăşura activitatea, cât şi a Primăriei Municipiului Beiuş.

Curtea a considerat că regimul sancţionator ce trebuie impus inculpatului A. nu trebuie să urmărească numai gravitatea infracţiunii comise, ci şi efectul pe care fapta sa o produce asupra publicului care constată că serviciul public este deturnat de la scopul său, astfel că efectul hotărârii de condamnare trebuind să fie şi acela de a denunţa public un anumit tip de comportament ce afectează o instituţie publică.

Astfel, exemplaritatea pedepsei produce efecte şi asupra altor persoane care, constatând constrângerea la care este supus inculpatul, vor evalua dintr-o altă perspectivă costurile şi beneficiile implicării într-o activitate infracţională care afectează un serviciu public.

În acest cadru, Curtea a apreciat că circumstanţele personale ale inculpatului A. (nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială) ori lipsa antecedentelor penale constituie factori care să conducă la aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, care însă se impune a fi executată în regim de detenţie. Astfel, în procesul de individualizare al tratamentului sancţionator ce urmează să fie impus inculpatului A. se asigură, pe de o parte, necesitarea sancţionării infractorului, iar, pe de altă parte, prevenţia generală, reformarea şi reeducarea infractorului, precum şi necesitatea protecţiei publicului.

Pentru aceste considerente, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. Curtea l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de luarea de mită în formă continuată (actele de executare descrise la punctele 1.5. şi 1.8. din rechizitoriu).

A dispus excluderea din conţinutul infracţiunii continuate care face obiectul acuzaţiei de la punctul 1 din rechizitoriu a actelor de executare de la punctele 1.1.,1.2., 1.3.,1.4., 1.6. şi 1.7. întrucât parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă pretinderea de către inculpatul A. cu titlu de mită de la martorul F. a următoarelor foloase: cantitatea de 20 mc lemn de foc în valoare de 3000 RON; deopotrivă, parchetul nu a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă primirea acestor foloase de către inculpatul A. în primăvara anului 2009 (punctele 1.1. şi 1.2); cantitatea de 10 mc lemn de lucru, esenţă stejar, în valoare de aproximativ 4.000 RON (punctul 1.3.); cantitatea de 10 mc lemn de lucru, esenţă stejar; deopotrivă, parchetul nu a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă primirea sumei de 4000 de RON reprezentând contravaloarea cantităţii a 10 mc lemn de lucru, esenţă stejar de către inculpatul A. în cursul anului 2010 (punctul 1.4); asigurarea a unui tratament preferinţial pentru martora N. (soţia inculpatului), în cadrul Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei din cadrul Primăriei mun. Beiuş, menţinerea în funcţie a martorei N. în cadrul Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei din cadrul Primăriei mun. Beiuş în perioada în care se făceau disponibilizări în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010, respectiv promovarea martorei N. în funcţia de şef de birou la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei din cadrul Primăriei mun. Beiuş (punctele 1.6. şi 1.7.).

A constatat că dispoziţia de excludere a actelor de executare de la punctele 1.1.,1.2., 1.3.,1.4., 1.6. şi 1.7. din rechizitoriu nu determină scindarea unităţii infracţionale sau schimbarea încadrării juridice şi nici nu conduce la dispunerea pentru acestea a unei soluţii de achitare alături de soluţia de condamnare dispusă pentru faptele de la punctele 1.5. şi 1.8. din rechizitoriu, întrucât acţiunile care au făcut obiectul acuzării ca acte materiale ale infracţiunii unice continuate nu reprezintă infracţiuni distincte cu care instanţa a fost sesizată şi asupra cărora să se pronunţe.

La individualizarea pedepsei accesorii Curtea a avut în vedere atât dispoziţiile art. 71 şi 64 C. pen. 1969, cât şi exigenţele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, a Protocoalelor adiţionale la Convenţie şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte pedepsele accesorii, Curtea a notat că jurisprudenţei Curţii Europene trebuie să i se recunoască valoarea de sursă de drept, indiferent dacă soluţiile au fost pronunţate în cauze care privesc sau nu România faţă de dispoziţiile art. 11 si 20 din Constituţia României, precum şi pe împrejurarea că sistemul european de protecţie a drepturilor omului nu are în vedere numai sursa convenţională, ci şi sursa jurisprudenţială (aceasta din urmă completând-o pe prima, astfel încât Convenţia europeană şi jurisprudenţa Curţii Europene formează împreună un bloc de convenţionalitate).

În acest context, Curtea a reţinut că, aşa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauza Sabou şi Pârcălab contra României şi în cauza Hirst contra Marii Britanii), exerciţiul unui drept poate fi interzis doar în măsura în care există o nedemnitate. În cauză, natura faptelor comise de inculpat reflectă o atitudine de sfidare a acestuia în raport cu valori sociale importante, ceea ce relevă în mod indubitabil existenţa unei nedemnităţi de a participa la organizarea şi reprezentarea comunităţii din care face parte - deci a unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969. În schimb, în ceea ce priveşte dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii - prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deţinuţilor condamnaţi la executarea unei pedepse cu închisoarea, deşi urmăreşte un scop legitim, nu respectă principiul proporţionalităţii, reprezentând astfel o încălcare a art. 3 din Protocolul 1 din Convenţie - Curtea a considerat că, în raport cu natura concretă a faptelor comise de către inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu a interzis exerciţiul acestui drept.

Prin urmare, în baza art. 71 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 Curtea a interzis inculpatului A. exerciţiului drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În ceea ce priveşte pedepsele complementare, având în vedere că exercitarea acestora drepturi se impune a fi interzisă şi după executarea pedepsei deoarece inculpatul nu este demn să le exercite, în baza art. 65 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 Curtea a interzis inculpatului A. exerciţiului drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969 cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. şi art. 72 C. pen. Curtea a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore din data de 16.12.2015 ora 21:00 la 17.12.2015 ora 21:00, durata arestului preventiv din data de 18.12.2015 până în data de 12.02.2016, precum şi durata arestului la domiciliu din data de 12.02.2016 până la 28.07.2016, inclusiv.

În ceea ce priveşte măsura de siguranţă, Curtea a considerat că se impune confiscarea de la inculpat a contravalorii foloaselor primite de inculpat cu titlu de mită. Prin urmare, în baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. 1969 şi art. 254 alin. (3) C. pen. 1969 Curtea a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 25 703 RON (5.653 RON contravaloarea lucrărilor de racordare la reţeau de apă geotermală şi 20.050 RON contravaloare lucrărilor de asfaltare, ambele primite cu titlu de mită).

Având în vedere cuantumul sumei cu privire la care s-a dispus măsura de siguranţă a confiscării speciale, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. Curtea a dispus menţinerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa din data de 20 ianuarie 2016 emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea asupra bunurilor imobile şi mobile proprietatea inculpatului A. numai până la concurenţa sumei de 25 703 RON, în scopul asigurării confiscării speciale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. Curtea a dispus obligare pe inculpatul A. la plata sumei de 6 000 RON (3000 RON aferente urmăririi penale şi 3000 RON aferente fazei de cameră preliminară şi etapei judecăţii în primă instanţă) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat având în vedere culpa procesuală a inculpatului raportat la infracţiunea continuată pentru care s-a dispus o soluţie de condamnare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu O. (delegaţia nr. 2273/18.05.2016 emisă de Baroul Bihor) în cuantum de 360 RON urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, inculpatul A. şi partea civilă U.A.T. - Municipiul Beiuş.

Apelul inculpatului A. este fondat.

S-a reţinut în acuzarea inculpatului A. că în cursul anului 2009, în realizarea aceleiaşi hotărâri infracţionale şi în scopul protejării activităţii infracţionale a primarului Municipiului Beiuş, inculpatul i-a pretins denunţătorului F. să asfalteze o porţiune din str. x din Beiuş, ce face accesul la locuinţa sa, din fondurile publice ale Primăriei Municipiului Beiuş.

Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar până la data de 13.04.2010 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş şi Poliţia Beiuş nu a fost înregistrat niciun dosar privindu-l pe F., Primăria Beiuş sau Consiliul Local Beiuş.

Martora VVVV. a declarat că a participat la mai multe evenimente organizate de inculpatul A., însă acesta nu era în relaţii de prietenie cu F. şi nu a existat nicio înţelegere între cei doi.

Martorul WWWW. a relatat că în perioada 2011-2012, când ocupa funcţia de procuror şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a avut o discuţie cu F. referitoare la dosarele pe care le avea la Parchetul Beiuş. Astfel, i-a solicitat ca dosarele care îl vizau să fie preluate la Parchetul Tribunalului Bihor întrucât procurorii de la parchetul Beiuş, printre care şi inculpatul A., îi instrumentează dosarele tendenţios.

Martora Y. a declarat că F. nu i-a spus vreodată că ar avea vreo anumită protecţie din partea inculpatului A..

Martorul RRRR., viceprimar în cadrul Primăriei Beiuş în perioada 2008-2012, referitor la asfaltarea unei alei către imobilul inculpatului A., a declarat că nu a avut nicio discuţie cu inculpatul sau cu F. cu privire la această asfaltare. Cu acea ocazie, au fost asfaltate mai multe străzi.

Martorul QQQQ. a confirmat că asfaltarea străzilor se realiza urmare a solicitării beneficiarului - Primăria Beiuş - şi nu a avut nicio discuţie cu inculpatul legat de acest aspect.

Concluzionând, se impune achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită întrucât nu s-a dovedit că acesta a pretins asfaltarea porţiunii din str. x din Beiuş şi nici că pretinderea/primirea foloaselor, constând în asfaltarea strazii a fost legată de atribuţiile de serviciu ale inculpatului.

Cu privire la punctul 1.8 din rechizitoriu, ca act material ce intră în componenţa infracţiunii de luare de mită, se impune achitarea inculpatului A. pentru următoarele motive:

Nu s-a dovedit că a existat o înţelegere între inculpatul A. şi martorul F., în sensul îndeplinirii/neîndeplinirii ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ori a unui act contrar acestor îndatoriri ce decurgeau din funcţia de prim-procuror în schimbul remiterii folosului constând în manopera şi o parte din materialele montate la instalaţia de apă geotermală de la locuinţa inculpatului. Astfel, declaraţia denunţătorului F. este insuficientă pentru a fundamenta o soluţie de condamnare.

Din probe a reieşit că inculpatul a solicitat martorului K. ca societatea sa, S.C. TTTT. S.R.L. să execute lucrările de introducere subterană a conductei de apă geotermală la locuinţa sa, iar nu denunţătorul F..

Martorul XXXX. a declarat, în calitate de administrator al S.C. NNN. S.R.L., societate de la care a fost achiziţionată conducta, că inculpatul A. a achiziţionat şi achitat integral conducta izolată pentru apă geotermală. A precizat că toate materialele achiziţionate de la S.C. NNN. S.R.L. au fost plătite integral de inculpatul A. în perioada 2007 - 2015 .

Martorul K. a confirmat că a executat la locuinţa inculpatului A. mai multe lucrări: montaj instalaţie solară de producere a apei calde cu panouri solare, lucrare de racordare a unui puţ de apă, achitate integral de inculpat.

Însă, cel mai important, atât acuzarea, dar nici instanţa de fond nu au indicat concret actul pe care inculpatul A. trebuia să-l îndeplineasă/neîndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea acestuia în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu.

Apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi părţii civile U.A.T. Municipiul Beiuş sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare.

S-a reţinut de acuzare că în vara anului 2009, inculpatul A. a pretins protopopului Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică Oradea, B., să doneze Municipiului Beiuş suprafaţa de 427 m.p. teren, aflată în proprietatea unităţii de cult, în scopul asfaltării de către Primăria Municipiului Beiuş a drumului ce face accesul la locuinţa magistratului, fiind încheiat la data de 28.09.2009 contractul de donaţie.

Demersurile inculpatului A. pe lângă protopopul de Beiuş al Biesericii Greco-Catolice, B., au fost făcute în considerarea calităţii sale de prim-procuror şi în contextul în care la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş era înregistrat dosarul penal nr. x/2009, având ca obiect comiterea infracţiunilor de furt calificat, distrugere şi profanare de morminte de către reprezentanţii Bisericii Greco-Catolice: B., YYYY., ZZZZ., DDD..

În dosarul nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, privindu-l pe B. ş.a., procurorul C. prin rezoluţia din 29.09.2015 a dispus clasarea pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor.

În această cauză, inculpatul A. nu a efectuat nici un act de urmărire penală, nu a dispus vreo măsură procesuală şi nu a influenţat în vreun mod soluţia dispusă de procuror cu privire la B..

În acest sens, martorul D. (poliţist) a precizat că inculpatul A. nu i-a solicitat în cauza respectivă sau în vreo altă cauză să adopte o soluţie favorabilă vreunei persoane.

De asemenea, martora C. a relatat că a avut spre soluţionare dosarul nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, însă inculpatul A. nu i-a solicitat să dispună o anumită soluţie.

Martorii S., B. şi T. au declarat că actul de donaţie nu a fost realizat în legătură cu activitatea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş sau cu soluţionarea vreunui dosar aflat pe rolul acestui parchet.

Ca atare, corect, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită întrucât nu s-a dovedit că pretinderea sau primirea foloaselor a fost legată de atribuţiile de serviciu ale inculpatului.

Cu privire la acuzaţia de şantaj formulată împotriva inculpaţilor A. şi E.

S-a reţinut în acuzare în sarcina inculpaţilor A. şi E. că în primăvara anului 2015, au exercitat acte de constrângere asupra martorului F., cu scopul de a-l determina să nu sesizeze Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, cu privire la infracţiunile de corupţie comise de inculpatul A., prin ameninţarea cu repercusiuni grave la care s-ar expune în cazul în care ar formula o astfel de sesizare.

În mod corect, s-a dispus achitarea inculpaţilor A. şi E. pentru infracţiunile de influenţarea a declaraţiilor prevăzute de art. 272 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de şantaj.

La data faptelor de care au fost acuzaţi inculpaţii A. şi E., martorul F. sesizase deja organele de urmărire penală, în sensul că a formulat un denunţ la data de 26.02.2015 împotriva lui A., iar la data de 03.03.2015 urmărirea penală fusese începută in rem pentru luare de mită.

Din probe nu a rezultat că inculpaţii au exercitat, direct sau indirect, acte de constrângere materială sau morală asupra martorului F. cu scopul de a-l determina să nu sesizeze Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, cu privire la infracţiuni de corupţie comise de inculpatul A..

Inculpatul A. a avut cunoştinţă că fuseseră formulate denunţuri împotriva sa, astfel cum rezultă din convorbirile telefonice purtate de acesta.

Inexistenţa unor acte de constrângere prin ameninţare a fost confirmată şi de F. care a caracterizat discuţia avută cu inculpatul E. ca fiind una amicală, nefiind ameninţat în vreun fel de acesta.

Cu privire la acuzaţia formulată împotriva inculpatului A., de comitere a infracţiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

În cauză, parchetul a dispus o soluţie de clasare faţă de martorul F. pentru infracţiunea de luare de mită, întrucât nu există probe din care să rezulte faptele de corupţie comise de martor.

Inculpatul E. a declarat că a decis să prezinte unele aspecte nereale în cursul urmăririi penale întrucât mai avea câteva luni până la reabilitare, însă niciodată nu a dat mită primarului F..

Martorul X. a precizat că nu are cunoştinţă despre fapte de corupţie săvârşite de primarul F. în legătură cu emiterea şi eliberarea autorizaţiilor de construcţie în favoarea familiei lui E.,,...nu am participat în niciun moment la predarea unor sume de bani realizată de E. către F.." De altfel, nu a participat în niciun moment la discuţiile purtate între cei doi.

Acuzarea nu a dovedit că inculpatul E. hotărâse să formuleze un denunţ penal împotriva lui F. pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de construire referitoare la imobile aparţinând lui E..

De asemenea, nu s-a dovedit că inculpatul A. a efectuat acte pentru a-l determina pe E. să renunţe la decizia de a sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea.

Referitor la acuzaţia de instigare la abuz în serviciu săvârşită de inculpatul A.

Se constată că nu s-a dovedit că au existat acte de determinare a inculpatei G. de către inculpatul A. cu privire la luarea măsurii asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului x, în dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, aflat în instrumentarea inculpatei G..

În cursul urmăririi penale, martora G. a declarat că nu a fost influenţată de prim-procurorul A. la momentul luării măsurii asiguratorii în cauză. După ce a devenit suspect, G. a precizat că măsura asiguratorie a fost luată în urma unor discuţii cu A., pentru ca ulterior în cursul judecăţii să ateste că nu a existat o dispoziţie a prim-procurorului Sabău pentru luarea măsurii asiguratorii, decizia de începere a urmăririi penale şi luării măsurii aparţinându-i doar inculpatei G.. A avut în vedere atât faptul că autoturismul fusese achiziţionat nelegal, cât şi faptul că fusese folosit nelegal raportat la modul în care se încheiase contractul de comodat.

Martora QQ., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, a declarat că în cadrul unităţii de parchet se discutau cauzele aflate pe rolul acestuia, însă nici în cauzele privind pe martorul F., nici în alte cauze, inculpatul R. nu i-a solicitat să dea vreo soluţie favorabilă sau defavorabilă. Nu are cunoştinţă ca inculpatul R. să fii solicitat vreunui procuror dispunerea vreunei soluţii în sensul dorit de acesta.

Martora C. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş a relatat că în şedinţele de analiza a dosarelor, recomandările prim-procurorului A. erau în legătură cu modalitatea de desfăşurare a activităţii de urmărire penală şi cu celeritatea actelor, fără a fi impuse soluţii ce urmau a fi date în cauze.

Martora RR. - grefier şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş a declarat că nu cunoaşte ca inculpatul R. să-i fi solicitat inculpatei G. luarea măsurii asiguratorii asupra autovehiculului marca x şi nu cunoaşte în ce circumstanţe a instituit procurorul G. măsura asiguratorie asupra autovehiculului. Nu are cunoştinţă de existenţa unui caz în care inculpatul R. să fi solicitat vreunui procuror adoptarea unei soluţii favorabile sau defavorabile vreunei persoane.

Prin urmare, corect, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de săvârşire a instigării la infracţiunea de abuz în serviciu, întrucât nu s-a dovedit că inculpatul A. a realizat o activitate de determinare a inculpatei G., în urma căreia aceasta a luat hotărârea de a comite o faptă prevăzută de legea penală.

Cu privire la acuzaţia formulată împotriva inculpatului A., de comitere a infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale)

Nu s-a dovedit existenţa unei înţelegeri prealabile între martorul H. şi inculpatul A., în cadrul căreia acesta să-i fi asigurat protecţia penală martorului sau să-i fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile sale de serviciu.

Martorul H. a declarat că nu s-a înţeles cu inculpatul A. să-l ajute în legătură cu eventualele reclamaţii pe care le-ar fi avut la Parchetul Beiuş.

Din declaraţiile martorilor H. şi DDD. a rezultat că bunurile solicitate sau primite de inculpat de la martorul H. (20-30 litri vin, servicii de transport, cazare şi masă ocazionate de deplasarea în Municipiul Mediaş) nu au legătură cu activitatea de prim-procuror al Parchetului Beiuş sau cu soluţionarea vreunui dosar aflat pe rolul parchetului.

În acest sens, martorul H. a declarat că în vara anului 2015 s-a întâlnit în Beiuş cu A., fiind prieten cu acesta, şi l-a rugat să-l însoţească la Mediaş pentru a cumpăra vin. Inculpatul Sabău a fost de acord, astfel că s-au deplasat la Mediaş la un prieten, AAAAA.. Acesta i-a invitat la o pensiune, unde au servit masa, au înnoptat, a doua zi i-a adus vinul, 40-50 litri, iar când a ajuns acasă din vinul respectiv i-a dat şi inculpatului A. 5 litri de vin alb şi 5 litri de vin roşu.

În acelaşi sens a declarat şi martorul DDD..

Aşadar, martorii menţionaţi au atestat că bunurile primite de inculpat de la martorul H. se circumscriu relaţiilor de prietenie existente între aceştia, iar nu în legătură cu activitatea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş sau cu soluţionarea vreunui dosar.

Cât priveşte lucrările efectuate de martorii EEE. şi FFF. la cabana din comuna Uileacu de Beiuş, sat Prisaca, acestea nu au avut legătură cu activitatea de prim-procuror a inculpatului A. şi nici cu privire la cauzele aflate pe rolul Parchetului Beiuş.

Martorul H. a precizat că nu a executat nicio lucrare la cabana inculpatului, însă în martie 2015 l-a întrebat dacă nu cunoaşte doi oameni care să-l ajute la montarea unor stâlpi de gard, pe care să-i plătească inculpatul.

H. a trimis două persoane să-l ajute pe inculpat.

În acelaşi sens au declarat şi martorii EEE. şi FFF..

Referitor la obiectele de mobilier pentru cabană (două mese din lemn şi patru scaune/bănci) au fost achiziţionate de inculpat.

Acuzarea a susţinut că în schimbul foloaselor primite, inculpatul urma să-l favorizeze pe H. în dosarele penale aflate în cercetarea parchetului, cât şi să nu se sesizese din oficiu şi să nu constituie noi dosare penale cu privire la posibile fapte penale comise de primarul comunei Bunteşti.

Inculpatul A. nu avea nicio obligaţie să se sesizeze din oficiu.

Astfel, avea informaţii din zvon public referitoare la o posibilă tăiere ilegală de material lemnos din pădurea proprietatea Primăriei Bunteşti, despre care ar avea cunoştinţă şi primarul H..

Pentru a verifica aceste informaţii s-a întâlnit cu martorii EE. şi HH., care aveau în gestiune pădurea respectivă. Martorul EE. a declarat că la solicitarea inculpatului A. a verificat aspectele sesizate, însă nu a constatat modificări asupra arborilor, în sensul că s-ar fi tăiat ilegal, aspect comunicat inculpatului Sabău.

Declaraţia martorului EE. se coroborează cu cele ale martorilor HH. şi HHH., în sensul că primarul H. nu a avut nicio legătură cu tăierile ilegale de arbori.

Cu privire la acuzaţia de comitere de către inculpatul A. a infracţiunii de luare de mită în forma continuată prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Probele administrate nu au dovedit că a existat o înţelegere între inculpatul A. şi martorul K., în sensul de a-i asigura protecţia penală.

Martorul K. a arătat că nu l-a rugat în niciun moment pe A. pentru soluţionarea dosarului într-un mod favorabil.

Nu s-a dovedit legătura dintre primirea lădiţei de cireşe sau a folosului rezultat din efectuarea lucrării de reparaţii (schimb filtru de apă şi montaj) de martorul L. şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului A. în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu.

Martorul K. a declarat că aceste foloase nu au avut legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului A., ci au fost date pe fondul relaţiei de prietenie dintre cei doi.

În dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, cercetările s-au efectuat in rem cu privire la infracţiunea de executare fără autorizaţie de construire, sub supravegherea primarului QQ., iar apoi a procurorului G..

Inculpatul A. nu a efectuat niciun act de urmărire penală în dosarul respectiv, nu a dispus nicio soluţie.

Prin urmare, corect s-a dispus achitarea inculpatului A. în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracţiunea de luare de mită (2 acte materiale).

Cu privire la acuzaţia de comitere a infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 326 C. pen.

Temeinic şi legal s-a dispus achitarea incupatului A. sub aspectul acestei infracţiuni, întrucât nu s-a dovedit că acesta era proprietarul terenului şi al imobilului, ca atare nu avea obligaţia să o menţioneze în declaraţia de avere.

Terenul din localitatea Prisaca era proprietatea tatălui inculpatului, martorul JJJ. şi a mamei inculpatului, KKK., astfel cum rezultă din acte.

Cabana edificată pe teren aparţine părinţilor incupatului, iar parchetul nu a dovedit că inculpatul a devenit proprietarul imobilului respectiv.

Referitor la acuzaţia de comitere a infracţiunii de luare de mită în formă continuată reţinută în sarcina inculpatului A.

Din probele administrate nu s-a dovedit că inculpatul A. a pretins şi primit de la F. şi U. lemne de foc, inculpatul achiziţionând material lemnos de foc şi de lucru de la Ocolul Silvic Beiuş şi de la pădurarul TTT., pe care l-a depozitat în parcarea aparţinând staţiei de carburanţi RRR..

Convorbirile telefonice purtate de inculpatul A. nu confirmă acuzaţia de luare de mită cu privire la materialul lemnos.

Referitor la pretinderea de către incupatul A. de foloase în legătură cu activitatea profesională a soţiei sale (asigurarea unui tratament preferenţial, promovarea în funcţia de şef de birou la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei din Primăria Beiuş), declaraţia denunţătorului F. este insuficientă pentru soluţia de condamnare.

Nu s-a dovedit că F. avea posibilitatea de a dispune promovarea într-o funcţie de conducere a martorei N.. În competenţele primarului nu intrau nici înfiinţarea unui post de conducere şi nici numirea unei persoane pentru a ocupa un post de conducere, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor MM., ZZZ.. Aceştia au precizat că nu au cunoştinţă ca inculpatul Sabău să îi fi solicitat denunţătorului promovarea în funcţie a martorei N.. În acelaşi sens au declarat şi martorii U. şi X..

În ceea ce o priveşte pe inculpata G., corect, s-a dispus achitarea sa pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

La data de 4.06.2013 inculpata G., în calitate de procuror, a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător în vederea reparării pagubei asupra bunului mobil constituit din autoturism marca x.

Nelegalitatea luării măsurii sechestrului asigurător putea fi însă contestată în instanţă de persoana ale cărei drepturi şi interese legitime au fost vătămate.

Ulterior, inculpata G., la data de 30.01.2019 a dispus ridicarea sechestrului asigurător în baza art. 169 C. proc. pen.

Însă, măsurile dispuse de procuror pot fi contestate în instanţă, singura competentă să analizeze legalitatea acestora.

În ceea ce priveşte sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la inculpaţii A. şi G., urmează a fi înlăturate aceste dispoziţii ale instanţei de fond întrucât exced obiectului judecăţii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 alin. (1), pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 65/P.I./31 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2016, va desfiinţa sentinţa penală atacată şi în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul A. pentru infracţiunile de:

- luare de mită, prevăzută art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 2 din rechizitoriu);

- influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (punctul 3 din rechizitoriu), prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen.

- favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. (punctul 4 din rechizitoriu);

- instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 5 din rechizitoriu);

- luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale - punctul 6 din rechizitoriu);

- luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale - punctul 7 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. va achita pe inculpatul A. pentru infracţiunile de:

- luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. (8 acte materiale - punctul 1 din rechizitoriu) şi

- fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 C. pen. (punctul 8 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul E. pentru infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (punctul 3 din rechizitoriu), prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I) C. proc. pen. va achita pe inculpata G. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 5 din rechizitoriu).

Va constata că inculpatul A. a fost reţinut 24 de ore începând cu data de 16.12.2015, arestat preventiv de la 18.12.2015 la 12.02.2016 şi arestat la domiciliu de la 12.02.2016 la 28.07.2016.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. va lăsa nesoluţionate acţiunile civile exercitate de părţile civile Ocolul Silvic "Codrii Beiuşului" RA şi Consiliul Local Beiuş.

Va dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 20 ianuarie 2016 emisă Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea asupra bunurilor imobile şi mobile proprietatea inculpaţilor A. şi G..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în fond vor rămâne în sarcina acestuia.

Va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi de partea civilă U.A.T. Municipiul Beiuş împotriva aceleiaşi sentinţe penale, în temeiul dispoz. art. 421 pct. 1 lib. B C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpatul A. şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea vor rămâne în sarcina statului.

Va obliga apelanta parte civilă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A. şi pentru intimaţii inculpaţi G. şi E., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 217 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 65/P.I./31 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2016.

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul A. pentru infracţiunile de:

- luare de mită, prevăzută art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 2 din rechizitoriu);

- influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (punctul 3 din rechizitoriu), prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen.

- favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. (punctul 4 din rechizitoriu);

- instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 5 din rechizitoriu);

- luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale - punctul 6 din rechizitoriu);

- luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale - punctul 7 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul A. pentru infracţiunile de:

- luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. (8 acte materiale - punctul 1 din rechizitoriu) şi

- fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 C. pen. (punctul 8 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul E. pentru infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (punctul 3 din rechizitoriu), prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I) C. proc. pen. achită pe inculpata G. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 5 din rechizitoriu).

Constată că inculpatul A. a fost reţinut 24 de ore începând cu data de 16.12.2015, arestat preventiv de la 18.12.2015 la 12.02.2016 şi arestat la domiciliu de la 12.02.2016 la 28.07.2016.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. lasă nesoluţionate acţiunile civile exercitate de părţile civile Ocolul Silvic "Codrii Beiuşului" RA şi Consiliul Local Beiuş.

Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 20 ianuarie 2016 emisă Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea asupra bunurilor imobile şi mobile proprietatea inculpaţilor A. şi G..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în fond rămân în sarcina acestuia.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi de partea civilă U.A.T. Municipiul Beiuş împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpatul A. şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea rămân în sarcina statului.

Obligă apelanta parte civilă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A. şi pentru intimaţii inculpaţi G. şi E., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 217 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iulie 2020.