Negligent homicide on construction site: causal link and legal typicality of failing to appoint safety coordinator vs. technical violation of building safety standards

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2020

Deliberând asupra recursurilor în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin sentinţa penală nr. 1309 din data de 30.04.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A., S.C. B. S.R.L., C. şi S.C. D. S.R.L. din infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192, alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. în infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178, alin. (1), (2) şi 5 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 178 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (faptă comisă în data de 29.10.2012).

În baza art. 71 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II - a, b şi c (administrator al S.C. B. S.R.L.) C. pen. din 1969, pe durata executării sau considerării ca executată pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (administrator al S.C. B. S.R.L.) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 ani de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

S-a constatat că infracţiunea din speţă este concurentă cu infracţiunea pedepsită prin sentinţa penală nr. 238/F/12.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 332/A/28.09.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) (administrator al S.C. B. S.R.L.), pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 4 C. pen.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, a fost contopită pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată în speţă, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 238/F/12.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 332/A/28.09.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final, inculpatul A. urmând a executa pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, au fost interzise inculpatului A. drepturile prev. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (administrator al S.C. B. S.R.L.) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 ani de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 71 C. pen. din 1969, a fost interzis inculpatului A. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (administrator al S.C. B. S.R.L.) C. pen. din 1969, pe durata executării sau considerării ca executată pedepsei principale.

În baza art. 178 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. din 1969 rap. la art. 711 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata S.C. B. S.R.L. (cu sediul în Slobozia, judeţul Ialomiţa, CUI x prin mandatar special E., cu sediul în Slobozia, str. x) la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 500.000 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (faptă comisă în data de 29.10.2012).

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., s-a dispus achitarea inculpatei C. , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178, alin. (1), (2) şi 5 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., s-a dispus achitarea inculpatei S.C. D. S.R.L. (cu sediul în com. Cocora, judeţul Ialomiţa, CUI x prin mandatar F. cu sediul în Slobozia, str. x, et. parter), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178, alin. (1), (2) şi 5 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul art. 25 şi art. 397 din C. proc. pen.. rap. la art. 1357, alin. (1) C. civ., a fost admisă - în parte - acţiunea civilă formulată de părţile civile G., H., I. şi J..

În temeiul art. 1357, alin. (1) C. civ., au fost obligaţi inculpaţii A. şi S.C. B. S.R.L., în solidar, la plata către părţile civile a următoarelor sume:

- 12.350 RON către partea civilă G., cu titlu de daune materiale - cheltuieli de înmormântare şi pomenire, contravaloare servicii psiholog,

- 700 RON către partea civilă H. domiciliată în judeţul Ialomiţa, reprezentând contravaloare servicii psiholog,

- 50.000 euro către partea civilă G., cu titlu de daune morale,

- 50.000 euro către partea civilă H., cu titlu de daune morale,

- 13.250 RON către partea civilă I. , cu titlu de daune materiale - cheltuieli de înmormântare şi pomenire, contravaloare servicii psiholog,

- 500 RON către partea civilă J. , reprezentând contravaloare servicii psiholog,

- 50.000 euro către partea civilă I., cu titlu de daune morale,

- 50.000 euro către partea civilă J., cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 1357, alin. (1) C. civ. rap. la art. 1390 C. civ.., au fost obligaţi inculpaţii A. şi S.C. B. S.R.L., în solidar, la plata lunară a contravalorii a 1/4 din salariul minim net pe economie către partea H., începând cu luna noiembrie 2012. până la finalizarea studiilor de către partea civilă H., dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani.

În temeiul art. 1357, alin. (1) C. civ. rap. la art. 1390 C. civ.., au fost obligaţi inculpaţii A. şi S.C. B. S.R.L., în solidar, la plata lunară a contravalorii a 1/4 din salariul minim net pe economie către partea J., începând cu luna noiembrie 2012 până la finalizarea studiilor de către partea civilă J., dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., s-au lăsat nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile G., H., I. şi J. în contradictoriu cu inculpaţii C. şi S.C. D. S.R.L.

În temeiul art. 249 C. proc. pen.., cu aplicarea Deciziei nr. 19/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, aparţinând inculpatului A., în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi a garantării executării cheltuielilor judiciare, până la concurenţa sumelor de 46.127,125 RON şi 200.000 euro, la care se adaugă cheltuielile judiciare efectuate în apel, în cazul exercitării acestei căi de atac.

În temeiul art. 249 C. proc. pen.., cu aplicarea Deciziei nr. 19/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatei S.C. B. S.R.L., în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi a garantării executării cheltuielilor judiciare, până la concurenţa sumelor de 46.127,125 RON şi 200.000 euro, la care se adaugă cheltuielile judiciare efectuate în apel, în cazul exercitării acestei căi de atac.

B. Prin decizia penală nr. 197/A din data de 15.02.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi părţile civile G., H., I., J. împotriva sentinţei penale nr. 1309 din data de 30.04.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr. x/2017, a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi în fond, rejudecând:

A majorat pedeapsa principală la care a fost condamnat inculpatul A. de la 4 ani şi 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 alin. (1), (2), (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

A majorat pedeapsa rezultantă aplicată de la 5 ani, la 5 ani şi 6 luni închisoare.

A anulat liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 4506/10.12.2018 a Judecătoriei Găieşti, definitivă prin decizia penală nr. 71/2019 a Tribunalului Dâmboviţa.

A dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, durata detenţiei de la 29.09.2017, la 4.02.2019.

În baza art. 531 alin. (3) lit. b) C. pen. şi art. 713 alin. (1) C. pen. anterior, a dispus suspendarea pentru un an a activităţii S.C. B. S.R.L.

În baza art. 531 alin. (3) lit. e) C. pen. şi art. 717 C. pen. anterior, a dispus afişarea hotărârii de condamnare a S.C. B. S.R.L.

În baza art. 717 C. pen. anterior, a dispus ca afişarea să se facă la sediul Consiliului Local al oraşului Slobozia, judeţul Ialomiţa. Se vor afişa dispozitivul sentinţei penale nr. 1309/2018 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi cel al prezentei decizii în condiţiile art. 717 alin. (2) C. pen. anterior şi fără datele de stare civilă ale vreunui participant procesual.

În baza art. 178 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpata C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 81-82 C. pen. anterior şi pus în vedere inculpatei disoziţiile art. 83 C. pen. anterior.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen. anterior, rap. la art. 64 lit. a) teza finală şi b C. pen. anterior.

În baza art. 178 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. din 1969 rap. la art. 711 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata S.C. D. S.R.L. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 500.000 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 531 alin. (3) lit. e) C. pen. şi art. 717 C. pen. anterior, a dispus afişarea hotărârii de condamnare a S.C. D. S.R.L.

În baza art. 717 C. pen. anterior a dispus ca afişarea să se facă la sediul Consiliului Local al comunei Cocora, judeţul Ialomiţa. Se va afişa dispozitivul prezentei decizii, în condiţiile art. 717 alin. (2) C. pen. anterior şi fără datele de stare civilă ale vreunui participant procesual.

În baza art. 1357 alin. (1) C. civ., a obligat în solidar pe inculpaţii A., C., S.C. B. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. la plata în favoarea părţilor civile a următoarelor sume:

- 12.350 RON, către partea civilă G., cu titlu de daune materiale - cheltuieli de înmormântare şi pomenire, contravaloare servicii psiholog;

- 700 RON, către partea civilă H. domiciliată în judeţul Ialomiţa, reprezentând contravaloare servicii psiholog;

- 100.000 euro, către partea civilă G., cu titlu de daune morale;

- 100.000 euro, către partea civilă H., cu titlu de daune morale;

- 13.250 RON, către partea civilă I. , cu titlu de daune materiale - cheltuieli de înmormântare şi pomenire, contravaloare servicii psiholog;

- 500 RON, către partea civilă J. , reprezentând contravaloare servicii psiholog;

- 100.000 euro, către partea civilă I., cu titlu de daune morale;

- 100.000 euro, către partea civilă J., cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 1357, alin. (1) C. civ. rap. la art. 1390 C. civ., a dispus obligarea inculpaţilor A., C., S.C. B. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., în solidar, la plata lunară a contravalorii a 1/4 din salariul minim net pe economie, către partea H., începând cu luna noiembrie 2012, până la finalizarea studiilor de către partea civilă H., dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani.

În temeiul art. 1357, alin. (1) C. civ. rap. la art. 1390 C. civ., a dispus obligarea inculpaţilor A., C., S.C. B. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., în solidar, la plata lunară a contravalorii a 1/4 din salariul minim net pe economie către partea J., începând cu luna noiembrie 2012, până la finalizarea studiilor de către partea civilă J., dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţi.

C. Prin încheierea din data de 11 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., C., S.C. B. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 197/A din 15 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2017, a trimis cauza la Completul 3 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 12 februarie 2020 apreciind că aspectele invocate de inculpaţi vizând evaluarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă şi a pronunţării unei hotărâri de condamnare succesiv achitării prin reevaluarea materialului probator deja administrat pot fi evaluate în cadrul recursului în casaţie prin prisma cazului de casare invocat.

Analizând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., C., S.C. B. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte constată că inculpatele C. şi S.C. D. S.R.L. au înţeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, inculpatele au menţionat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă apreciind că actul de conduită reţinut în sarcina acestora nu coincide cu modelul abstract prevăzut de norma de incriminare. Au menţionat că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că încălcarea obligaţiei prevăzute de art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 300/2006, respectiv aceea de a se asigura că, înainte de deschiderea şantierului, să fie stabilit un plan de securitate şi sănătate, conform art. 54 lit. b) din aceeaşi Hotărâre, echivalează uciderea, prin inacţiune, a două persoane, precizând că încălcarea acestor obligaţii au un rol în procesul tanatogenerator. Au arătat că astfel cum rezultă din raportul de expertiză şi din situaţia de fapt reţinută de instanţa de judecată, accidentul s-a produs din cauza prăbuşirii unui zid în construcţie, prăbuşire ce s-a datorat lipsei perpendicularităţii panourilor de zidărie realizate faţă de placa pe care au fost edificate.

De asemenea, inculpatele au mai susţinut că nu aveau obligaţia să desemneze un coordonator în materie de securitate şi sănătate pe durata realizării lucrării în ceea ce priveşte existenţa succesivă pe şantier a antreprenorilor S.C. K. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., întrucât nu a avut cunoştinţă de faptul că S.C. B. S.R.L. a subcontractat lucrarea. Au considerat că şi în cazul în care le-ar fi incumbat obligaţia de a desemna un coordonator în materie de securitate şi sănătate pe durata realizării lucrării în cazul existenţei mai multor entităţi pe şantier, conform art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 300/2006, inculpata nu a fost informată în acest sens de către antreprenor. Astfel, nu se poate imputa faptul că nu a îndeplinit o obligaţie legală, dat fiind faptul că este o condiţie esenţială pentru desemnarea unui responsabil, cunoaşterea faptului că pe şantier există un antreprenor si unul sau mai mulţi subantreprenori.

Totodată, inculpatele au precizat că în cauză lipseşte din structura laturii obiective a infracţiunii, legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată, respectiv legătura dintre inacţiunea de se asigura ca, înainte de deschiderea şantierului, să fie stabilit un plan de securitate şi sănătate conform art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 300/2006 şi rezultatul socialmente periculos produs în cauză, respectiv, decesul a două persoane în urma prăbuşirii unui zid din cauza modalităţii defectuoase în care acesta fusese construit de către antreprenor.

În egală măsură, inculpatele C. şi S.C. D. S.R.L. au invocat faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre de condamnare succesiv achitării prin reevaluarea materialului probator deja administrat în cauză.

Inculpaţii A. şi S.C. B. S.R.L. au înţeles să indice, de asemenea, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În susţinerea cererilor de recurs în casaţie inculpaţii au apreciat că prin raportare atât la tipicitatea obiectivă, cât şi la tipicitatea subiectivă, fapta, astfel cum a fost reţinută, nu este prevăzută de legea penală.

Au menţionat că elementul material al infracţiunii, pentru a se încadra în rigorile urmărite de legiuitor, presupune în acelaşi timp şi identitatea dintre persoana responsabilă de respectarea dispoziţiilor legale şi persoana care a încălcat efectiv dispoziţiile legale (îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru subiectul activ). Astfel, au precizat că dispoziţiile legale care stabilesc răspunderea în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă prevăd că responsabilitatea implementării planului privind securitatea în muncă revine angajatorului, iar această obligaţie nu poate reprezenta un temei al răspunderii penale, atât timp cât asigurarea securităţii şi sănătăţii de către angajator nu presupune exercitarea în mod direct de către acesta a acţiunilor aferente securităţii si sănătăţii în muncă, acest aspect derivând din coroborarea tuturor textelor legale ce stabilesc atribuţiile si răspunderea persoanelor implicate într-un astfel de proces.

S-a susţinut că elementul material constând în acţiunea de neasigurare a măsurilor corespunzătoare de prevenire a deplasării zidului ca urmare a instabilităţii temporare dată de fazele de execuţie a lucrărilor, precum şi acţiunea de nerealizare a unei evidenţe a zonelor periculoase existente în şantier şi neluarea de măsuri de delimitare şi semnalizare a zonei periculoase, reprezintă acţiuni strict tehnice aflate în atribuţia persoanelor ce ocupau posturile menţionate, nefiind identificate printre atribuţiile generale ale angajatorului.

Totodată, s-a susţinut cu privire la latura subiectivă a faptei prevăzute de legea penală că vinovăţia, sub forma culpei, trebuie dovedită şi în aceste cazuri, ea nu poate fi prezumată. S-a arătat că, în speţă, în motivare, s-a dat curs prezumţiei în sensul răspunderii, inclusiv penale a administratorului. A precizat că, în calitate de angajator, prin administrator A., a asigurat elaborarea unui plan de securitate şi siguranţă în muncă, a asigurat echipamentul de protecţie al angajaţilor, a asigurat realizarea instructajului specializat al acestora şi a numit persoane special angajate pentru realizarea şi aducerea la îndeplinire şi respectarea acestor dispoziţii. A considerat că motivele pentru care accidentul de muncă s-a produs nu au fost reprezentate de greşeli la nivelul conducerii societăţii, ci, dimpotrivă, sunt legate de nerespectarea dispoziţiilor şi documentelor interne elaborate cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, la nivelul şantierului.

Inculpaţii au mai menţionat că luând în considerare probele administrate şi depoziţiile martorilor nu a fost informat cu privire la toate deciziile, acţiunile şi inacţiunile care au concurat la producerea accidentului de muncă, fiind vorba de angajaţi a căror colaborare a început de o perioadă însemnată de timp, ce deţineau o experienţă semnificativă în construcţii. În acest sens, a apreciat că, deşi este greu de dovedit împrejurarea că nu a putut prevedea producerea acestui rezultat, relevante în speţă sunt declaraţiile martorilor referitoare la faptul că în şantier au fost luate decizii de către persoanele cu atribuţii de conducere, în mod direct, atât în ceea ce priveşte neasigurarea lucrărilor de zidărie, cât şi privitor la decizia de mutare a muncitorilor şi lăsarea lucrărilor de zidărie fără asigurare şi fără marcarea zonei respective.

Astfel, sub aspect subiectiv, s-a considerat că forma de vinovăţie cerută pentru reţinerea infracţiunii de ucidere din culpă nu este îndeplinită, iar circumstanţele reale şi personale favorabile inculpaţilor nu au fost avute în vedere la pronunţarea deciziei.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate s-a considerat, în esenţă, că în măsura în care factorul decizional ar fi existat în vreun moment în sarcina inculpaţilor, s-ar fi conturat o eventuală culpă, existând în acea situaţie si o legătură de cauzalitate între decizia acestora de a nu lua măsurile de mai sus si uciderea celor două victime. Însă au considerat că prin izolarea faptică a fiecărei contribuţii la săvârşirea uciderii din culpă, se poate aprecia că inacţiunea angajatorului nu este de natură să producă acest rezultat, sens în care se poate concluziona că nu există o legătură de cauzalitate în situaţia analizată.

De asemenea, inculpaţii A. şi S.C. B. S.R.L. au susţinut încălcarea dreptului la un proces echitabil apreciind că prezumţia de nevinovăţie a fost înlocuită cu o prezumţie de vinovăţie.

În ceea ce priveşte recursul în casaţie formulat de inculpatele C. şi S.C. D. S.R.L., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:

Jurisprudenţa CEDO cu privire la condamnarea în calea de atac prin reaprecierea probatoriului ce a stat la baza soluţiei de achitare

În ceea ce priveşte pronunţarea unei soluţii de condamnare succesiv achitării, Înalta Curte aminteşte că modalitatea de reapreciere a probelor administrate în faze anterioare ale procesului penal, cu consecinţa condamnării direct în calea de atac, conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (CEDO).

În acest sens, se are în vedere practica bogată a Curţii Europene (Curtea EDO) şi jurisprudenţa naţională dezvoltată în considerarea acestui aspect, prin care s-a constatat că stabilirea vinovăţiei şi condamnarea inculpatului fără audierea directă a martorilor, deşi inculpatul fusese achitat de două instanţe inferioare, este contrară cerinţelor unui proces echitabil (Curtea EDO - cauza Potoroc c. României, par. 38, cauza Manolachi c. României, par. 51, cauza Hogea c. României, par. 54, cauza Moinescu c. României, par. 39-40, cauza Spînu c. României, par. 64, ICCJ, S.P., dec. nr. 3757 din 16 noiembrie 2012, ds. 2216/99/2011, pe site ICCJ; ICCJ, SP, dec. nr. 3223 din 22 octombrie 2013, ds. 9111/62/2011, www.x.ro).

În jurisprudenţa sa, Curtea EDO a arătat care sunt exigenţele respectării dreptului la un proces echitabil în ipoteza particulară a pronunţării condamnării succesiv achitării, faţă de acelaşi inculpat, direct în calea de atac. În cauza Dănilă împotriva României (cererea nr. x/00), hotărârea din 8 martie 2007, Curtea EDO a reţinut că, deşi Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat în cadrul unei proceduri de recurs împotriva unei sentinţe care făcuse obiectul unui apel, trebuia să procedeze la propria apreciere asupra faptelor spre a cerceta dacă erau suficiente spre a permite condamnarea reclamantului. Ca urmare, în calea de atac, când se statueaza asupra unor aspecte de fapt şi de drept, trebuie să se evalueze în ansamblu chestiunea vinovăţiei, prin administrare directă, nemijlocită, de probe. Curtea EDO a conchis, şi în această cauză, în sensul că soluţia de condamnare a reclamantului, pronunţată fără ca acesta din urmă să fie audiat în persoană şi mai ales după achitarea de cele două jurisdicţii inferioare, este contrară cerinţelor unui proces echitabil, în sensul art. 6 & 1 al Convenţiei.

Când unei instanţe de control judiciar i se devoluează cauza în fapt şi în drept, aceasta trebuie să analizeze în ansamblul său chestiunea vinovăţiei şi nu poate, din motive de echitate ale procesului, să decidă asupra acestor aspecte fără aprecierea directă a mărturiilor prezentate personal. Instanţa de apel pentru o apreciere completă a problemei vinovăţiei sau nevinovăţiei, trebuie să administreze probe, urmând fie să decidă menţinerea soluţiei de achitare, fie să pronunţe o hotărâre de condamnare (pg. 49, Cauza Mircea împotriva României, cererea nr. x/20, hotărârea din 29 martie 2007).

Instanţa aminteşte jurisprudenţa constantă ce atestă posibilitatea evaluării aspectelor privind condamnarea succesiv achitării în cadrul recursului în casaţie, aceasta fiind valorificată de instanţa supremă în cadrul mai multor cauze: ICCJ, SP, dec. 203/RC din 06 iunie 2018, dosar nr. x/2014, ICCJ, SP, dec. 204/RC din 06 iunie 2018, dosar nr. x/2017, ICCJ, SP, dec. 205/RC din 06 iunie 2018, dosar nr. x/2018; ICCJ, SP, dec. 65/RC din 20 februarie 2019, dosar nr. x/2016, ICCJ, SP, dec. 203/RC din 29 mai 2019, dosar nr. x/2016

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la soluţia de achitare dispusă în calea de atac a recursului în casaţie prin prisma cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte a reţinut că, potrivit art. 15 din C. pen. "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.". Astfel, se instituie un nou concept de ilicit penal, deoarece nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, raportat la soluţia reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în vigoare, respectiv de achitare pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Aşadar, faţă de soluţia reglementată prin dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conţinută în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege". (ICCJ, SP, încheierea nr. 366/RC din data de 08 octombrie 2019).

Evoluţia jurisprudenţei în materia recursului în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a condus la analiza în cadrul acestui caz de casare şi a vinovăţiei prevăzute de lege: acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune (ICCJ, SP, încheierea nr. 29/RC din 28 ianuarie 2020).

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel. Altfel spus, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În aplicarea acestor considerente teoretice, instanţa supremă a constatat lipsa elementelor de tipicitate prevăzute de norma de incriminare şi a dispus achitarea inculpaţilor în calea de atac a recursului în casaţie (ICCJ, SP, decizia nr. 64/RC din 19 februarie 2019, dosar nr. x/2013).

De asemenea, Înalta Curte, în recurs în casaţie, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 298 din C. pen.

În considerentele deciziei, instanţa supremă a reţinut, în esenţă, că îndeplinirea defectuoasă de către inculpat a unei atribuţii de serviciu impusă prin Codul deontologic sau prin fişa postului nu are semnificaţie penală, impunându-se achitarea acestuia sub aspectul comiterii infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Fapta reţinută în sarcina inculpatului nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 298 din C. pen., putând constitui temei al răspunderii civile sau al răspunderii disciplinare, fără să constituie o faptă prevăzută de legea penală (ICCJ, SP, decizia nr. 46/RC din 12 februarie 2019, dosar nr. x/2017).

Înalta Curte, în recurs în casaţie, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen.

S-a reţinut că în raport cu interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor din conţinutul normelor legale ce definesc infracţiunile de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, completul pentru judecarea recursului în interesul legii a stabilit că fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată întruneşte numai elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., neexistând concurs de infracţiuni între cele două infracţiuni. S-a arătat că, în cauză, recurentul inculpat a fost condamnat pentru infracţiunile de favorizarea făptuitorului şi de mărturie mincinoasă raportat la declaraţia acestuia din data de 15.04.2016 în sensul că, în desfăşurarea evenimentelor din 14.09.2014, rolurile au fost schimbate, respectiv persoana vătămată ar fi fost atacatorul, iar inculpatul ar fi fost persoana vătămată, condiţii în care instanţa de recurs a constatat întemeiată cererea recurentului de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului (ICCJ,SP, decizia nr. 175/RC din 15 mai 2019, dosar nr. x/2017).

Faptele imputate inculpatelor C. şi S.C. D. S.R.L.:

Prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatelor C. şi S.C. D. S.R.L. reţinându-se că: faptele inculpatei C., care, în calitate de administrator al S.C. D. S.R.L. (beneficiarul obiectivului "moara" Cocora), nu a asigurat întocmirea planului de securitate şi sănătate pentru şantiere temporare şi mobile nedesemnând un coordonator de securitate şi sănătate în muncă pe durata elaborării lucrărilor; nu a asigurat desemnarea unui coordonator de securitate, contrar prevederilor art. 7, 10 şi 60 din H.G. nr. 300/2006, deşi pe şantier s-au succedat mai mulţi antreprenori-executanţi, omisiuni care au legătură de cauzalitate cu producerea accidentului de muncă din data de 28.10.2012, ce s-a soldat cu decesul numiţilor L. şi M., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzute de art. 192 alin. (2) şi (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., iar faptele inculpatei S.C. D. S.R.L. (beneficiarul obiectivului "moara Cocora"), care, prin administratorul său (inculpata C.), nu a asigurat întocmirea planului de securitate şi sănătate pentru şantiere temporare şi mobile nedesemnând un coordonator de securitate şi sănătate în muncă pe durata elaborării lucrărilor; nu a asigurat desemnarea unui coordonator de securitate, contrar prevederilor art. 7, 10 şi 60 din H.G. nr. 300/2006, deşi pe şantier s-au succedat mai mulţi antreprenori-executanţi, omisiuni care au legătură de cauzalitate cu producerea accidentului de muncă din data de 28.10.2012, ce s-a soldat cu decesul numiţilor L. şi M., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prevăzute de art. 192 alin. (2) şi (3) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Instanţa de fond, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatelor apreciind că existenţa planului de securitate şi sănătate întocmit de către beneficiar nu împiedica producerea accidentului de muncă întrucât, pe de o parte, zona periculoasă era un survenită, sens în care antreprenorul avea obligaţia de adapta planul în funcţie de evoluţia şantierului (art. 21 din H.G. nr. 300/2006), iar, pe de altă parte, accidentul de muncă nu a fost prevenit nici în prezenţa planului de securitate şi sănătate întocmit de către antreprenor care prevedea în mod expres că zidurile trebuie rigidizate, planul de securitate şi sănătate în muncă întocmit de antreprenor nefiind respectat în şantier.

S-a considerat că, în condiţiile în care aplicarea în concret a planului de securitate şi sănătate al antreprenorului nu a fost respectată, în mod evident prezenţa planului de securitate şi sănătate întocmit de beneficiar nu era apt să prevină producerea accidentului de muncă şi implicit decesul persoanelor vătămate, lipsind astfel legătura de cauzalitate între inacţiunea reţinută în sarcina inculpatelor S.C. D. S.R.L. şi C. şi decesul persoanelor vătămate.

De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că nu rezultă o legătură de cauzalitate între eventuala obligaţia de a desemna un coordonator în materie de securitate şi sănătate în muncă de către inculpatele S.C. D. S.R.L. şi C., şi producerea accidentului de muncă de la data de 29.10.2012, implicit, decesul persoanelor vătămate.

Instanţa de apel a reţinut vinovăţia inculpatelor şi a dispus condamnarea acestora. A apreciat că, în speţă, este aplicabil art. 7 din H.G. nr. 300/2006, în sensul că beneficiarul trebuie să desemneze un coordonator de securitate şi sănătate, pe durata lucrării, acesta fiind obligat ca, în condiţiile art. 54 lit. b) din H.G. nr. 300/2006, să elaboreze sau să solicite să se elaboreze, sub responsabilitatea sa, un plan de securitate şi sănătate, precizând regulile aplicabile şantierului respectiv şi ţinând seama de activităţile de exploatare care au loc în cadrul acestuia.

A reţinut că planul depus la instanţă în cursul judecăţii nu are dată certă şi nu poate fi opus niciunui participant procesual, în afara emitenţilor.

De asemenea, a precizat că, prima instanţă a arătat că, indiferent, dacă ar fi existat un astfel de plan pe şantier, acest lucru nu ar fi împiedicat producerea rezultatului infracţional. Curtea a considerat că un astfel de raţionament ar lipsi de efect juridic dispoziţiile art. 10 şi 54 lit. b) din H.G. nr. 300/2006.

S-a arătat că dispoziţiile sus-amintite au un scop bine definit şi anume de a aduce garanţiile suplimentare din partea tuturor persoanelor implicate, în calitate de beneficiar sau antreprenor, în activitatea de şantier, tocmai pentru a proteja vieţile lucrătorilor de pe şantier.

S-a considerat că încălcarea acestei obligaţii îşi are rolul său în procesul tanatogenerator, instanţa trebuind să se asigure că toate persoanele implicate au respectat dispoziţiile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă apreciindu-se că nu este vorba de o răspundere obiectivă a celor două inculpate, pentru că acestea nu ar fi fost ţinute să răspundă pentru orice accident de muncă de pe şantier, ci este vorba de o răspundere subiectivă, datorată încălcării dispoziţiilor menţionate anterior, cu referire la securitatea în muncă.

Dispoziţiile legale încălcate:

Instanţa de apel a reţinut încălcarea următoarelor dispoziţii din Hotărârea de Guvern nr. 300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile

Art. 7: Atunci când la realizarea lucrărilor pe şantier participă mai mulţi antreprenori, un antreprenor şi unul sau mai mulţi subantreprenori, un antreprenor şi lucrători independenţi ori mai mulţi lucrători independenţi, beneficiarul şi/sau managerul de proiect trebuie să desemneze un coordonator în materie de securitate şi sănătate pe durata realizării lucrării.

Art. 10: Beneficiarul lucrării sau managerul de proiect trebuie să asigure ca, înainte de deschiderea şantierului, să fie stabilit un plan de securitate şi sănătate, conform art. 54 lit. b).

Art. 54 lit. b): Coordonatorul în materie de securitate şi sănătate pe durata elaborării proiectului lucrării, numit în conformitate cu art. 6, are următoarele atribuţii:

b) să elaboreze sau să solicite să se elaboreze, sub responsabilitatea sa, un plan de securitate şi sănătate, precizând regulile aplicabile şantierului respectiv şi ţinând seama de activităţile de exploatare care au loc în cadrul acestuia;

Art. 57: Atunci când beneficiarul sau managerul de proiect desemnează un coordonator în materie de securitate şi sănătate pe durata realizării lucrării, altul decât cel desemnat pe perioada realizării proiectului, această desemnare va avea loc înaintea începerii lucrărilor pe şantier.

Art. 60: Atunci când un beneficiar sau un manager de proiect a desemnat unul ori mai mulţi coordonatori în materie de securitate şi sănătate pentru a executa sarcinile prevăzute la art. 54 şi 58, acesta nu va fi exonerat de răspunderile care îi revin în acest domeniu.

Evaluarea elementelor de tipicitate prevăzute de norma de incriminare

Existenţa formei agravate a infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) teza I din C. pen. necesită îndeplinirea cumulativă a mai multor cerinţe: fapta să fie comisă cu ocazia exercitării unei profesii sau meserii ori a efectuării unei anumite activităţi, să existe dispoziţii legale sau măsuri de prevedere pentru exerciţiul respectivei profesii sau meserii ori pentru efectuarea respectivei activităţi, fapta să fie urmarea nerespectării acelor dispoziţii legale sau măsuri de prevedere. Prin instituirea acestei agravante, legiuitorul a urmărit să determine la prudenţă pe cei care exercită profesii sau meserii ori desfăşoară anumite activităţi pentru care există dispoziţii legale sau măsuri de prevedere tocmai în considerarea faptului că orice neatenţie în exercitarea, respectiv efectuarea acestora poate avea consecinţe grave, constând chiar în pierderea vieţii uneia sau mai multor persoane. În considerarea unor asemenea atitudini de lipsă de atenţie faţă de viaţa celor din jur, legiuitorul - preocupat să ocrotească viaţa persoanei - obligă pe destinatarii textului de lege criticat să manifeste atenţie, chibzuinţă în relaţiile sociale ori de câte ori efectuează activităţi care ar putea provoca moartea unei persoane. Sintagma "unei anumite activităţi" se referă, aşadar, la acele activităţi pentru a căror desfăşurare există dispoziţii legale sau măsuri de prevedere tocmai în considerarea faptului că orice neatenţie în efectuarea acestora poate avea consecinţe grave, constând chiar în pierderea vieţii uneia sau a mai multor persoane. (CCR, decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 315 din 3 mai 2017, par. 16).

În acest context, se constată că "uciderea din culpă profesională" se poate reţine atunci când rezultatul este produs ca urmare a nesocotirii unor norme, reguli ori măsuri specifice exerciţiului unei activităţi, meserii sau profesii.

Înalta Curte aminteşte că pentru existenţa infracţiunii de ucidere din culpă ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii este necesar, sub aspectul laturii obiective, să existe o acţiune sau inacţiune a autorului care să producă rezultatul prevăzut de lege, decesul unei persoane, fiind totodată necesar a exista şi o încălcare a dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru efectuarea acelei activităţi.

Determinarea existenţei legăturii de cauzalitate implică stabilirea unui raport cauză-efect între acţiunea inculpatului şi urmarea imediată a acesteia, pentru a se putea constata că acţiunea prevăzută de norma de incriminare a fost cea care a cauzat urmarea imediată. Astfel, în ipoteza în care se pune problema unei culpe profesionale, atragerea răspunderii penale nu este automată, în sensul că nu decurge din simpla efectuare neconformă sau neefectuare a unei activităţi reglementate necesare sau obligatorii, situaţie ce ar echivala cu o răspundere obiectivă.

Conduita de care sunt acuzate inculpatele constă într-o inacţiune, respectiv faptul că nu au asigurat întocmirea planului de securitate şi sănătate pentru şantiere temporare şi mobile, nu au desemnat un coordonator de securitate şi sănătate în muncă pe durata elaborării lucrărilor, precum şi că nu au desemnat un coordonator de securitate.

A. Plecând de la acuzaţia adusă inculpatelor, Înalta Curte reţine, în primul rând, că la dosarul cauzei există un plan de securitate şi sănătate elaborat de proiectantul N. ce datează din august 2010.

Astfel, instanţa de recurs constată existenţa planului de securitate depus la dosarul cauzei de către inculpata C.. Veridicitatea acestuia nu poate fi contestată cât timp nicio parte nu s-a înscris în fals, iar acest înscris nu a fost desfiinţat ca urmare a constatării caracterul fictiv.

Mai mult, se constată că singura persoană ce putea da detalii despre realizarea şi data întocmirii acestui plan, proiectantul N., nu a fost audiat de instanţa de apel, deşi a fost solicitată audierea sa de către reprezentantul Ministerului Public, teza probatorie fiind reprezentată de momentul întocmirii acestui plan.

Instanţa de apel a apreciat că audierea martorului nu este utilă întrucât nu poate da dată certă şi există posibilitatea ca martorul să se autoincrimineze, însă a reţinut în susţinerea vinovăţiei inculpatelor faptul că planul nu are dată certă şi nu poate fi opus niciunui participant procesual, în afara emitenţilor.

Totodată, şi dacă s-ar reţine inexistenţa unui plan de securitate, instanţa constată că prin contratul de antrepriză nr. 801 din 14.08.2012, încheiat de antreprenorul executant S.C. B. S.R.L., reprezentată legal de inculpatul A. şi beneficiara S.C. D. S.R.L., reprezentată legal de inculpata C. s-a stipulat expres, în capitolul II art. 2 alin. (1), faptul că obiectul contractului îl constituie executarea de către antreprenor, pe riscul său şi în mod independent, în favoarea beneficiarului, pe terenul proprietatea acestuia, a lucrărilor care fac obiectul proiectului.

De asemenea, la art. 2 alin. (4) s-a stipulat că antreprenorul se obligă să respecte întocmai proiectul de execuţie, planurile generale şi de detaliu, precum şi toate planurile şi specificaţiile ataşate, executând lucrările de construcţie la calitatea şi parametrii indicaţi, ţinându-se cont de toleranţele admise de normativele în vigoare de industria construcţiilor. Alin. (4) al contractului prevede că antreprenorul va dispune de independenţă absolută, va lucra la capacitatea şi eficienţa maximă, cu respectarea întocmai a proiectului de execuţie, a termenelor de executare ce vor fi stabilite de comun acord de părţi, a prevederilor prezentului contract, a tuturor normelor şi avizelor legale în vigoare, fiind direct răspunzător de încălcarea acestora.

Or, în considerarea acestor aspecte se constată că inculpata C., în calitate de administrator al beneficiarei S.C. D. S.R.L., avea reprezentarea faptului că toate riscurile edificării construcţiei s-au transmis prestatorului de servicii.

Astfel, din perspectiva inculpatei, la nivelul unui om "obişnuit" şi diligent, ce a încheiat un contract în vederea edificării unei construcţii, prin care antreprenorul şi-a asumat respectarea tuturor normelor impuse de legislaţia în construcţii, toate obligaţiile şi riscurile fuseseră transferate antreprenorului. Din această perspectivă este exclusă evaluarea sau prevederea unui rezultat periculos de către inculpată.

În egală măsură, ceea ce se impunea în prezenta cauză era a se stabili dacă rezultatul produs, respectiv decesul celor două persoane, este o consecinţă a stării de pericol creată prin inacţiunea inculpatei, respectiv omisiunea de a desemna un coordonator de securitate sau sănătate în muncă.

Subsecvent constatării existenţe planului de securitate întocmit de beneficiar, respectiv S.C. D. S.R.L. prin administrator C., Înalta Curte va analiza şi raportul de cauzalitate între conduita inculpatei legată de întocmirea planului şi urmarea produsă, respectiv decesul persoanelor vătămate.

Evocarea probatoriului ştiinţific

Potrivit concluziilor raportului de expertiză din data de 22.11.20112 întocmit în faza de urmărire penală de expertul tehnic O. la solicitarea organului de cercetare penală prin ordonanţa din 05.11.2012: Vinovatul principal de producere a prăbuşirii zidului este şeful de şantier (a se urmări dacă fişa postului prevede acest lucru), dirigintele de şantier nu a urmărit execuţia calitativa a lucrărilor, nu a cerut lămuriri suplimentare la proiectant si nu a recepţionat blocurile ceramica (BKS 25) conform legii alături de constructor (să se urmărească contractele cu beneficiarul), responsabil tehnic cu execuţia nu a urmărit execuţia corectă a zidului ce s-a prăbuşit (să se urmărească contractele cu beneficiarul), proiectanţii nu au întocmit corect memoriile justificative de arhitectură (memoriu de rezistenţă este lipsă), nu au menţionat clar ce fel de zidărie este (confinată, umplutură în cadre, BCA etc.) de fapt planşa nedatata de rezistenţă nr. R5 arată în secţiune dimensiunea corectă a stâlpului. Planşa se referă de fapt la cadre de beton armat şi nu la zidărie confinată cum este în realitate executată. Nu a elaborat toate detaliile de execuţie privitoare la zidăria Pavilionului Administrativ.

După prăbuşirea zidului şi în urma controlului Inspecţiei de Stat în Construcţii, proiectantul şi verificatorul de proiecte dau dispoziţia de şantier nr. 8 din 4.12.2012 în care se propun soluţii de remediere şi de continuare a lucrărilor.

Ca observaţie colaterală afirm faptul că zidul de la et 1 al Pavilionului Administrativ s-a prăbuşit datorită executării incorecte si nerespectării fişei tehnice elaborate de furnizori. Vântul care nu a fost de mare putere în acea perioada este o cauză minoră deoarece orice altă cauză ar fi putut produce accidentul (simpla rezemare a unui muncitor, rezemarea scărilor în vederea realizării cofrajelor, un seism neperceput de om, ploaie, ninsoare etc), el s-a comportat ca o diafragmă în echilibru neprinsă solid de placa de beton şi nerezemată în niciun fel.

De asemenea, raportul de expertiză întocmit în faza de urmărire penală, la data de 4 februarie 2016, de către dl. expert P. la solicitarea organului de cercetare penală, probă dispusă prin ordonanţa din 05.10.2015, atestă următoarele: Construcţia a fost realizată fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea şi rezistenţa, fapt care a produs pierderea de vieţi omeneşti şi distrugerea parţială a construcţiei.

Numitul Q. în calitate de şef de şantier a încălcat prevederile art. 25 lit. a), c) şi g) din Legea 10/1995 republicată, prin faptul că nu a sesizat investitorul prin Dirigintele de şantier autorizat, despre neconformităţile şi neconcordanţele din documentaţia de proiectare în vederea soluţionării acestora, nu a întocmit Planul calităţii pentru acest obiectiv, conform prevederilor Regulamentului privind conducerea si asigurarea calităţii în construcţii aprobat prin H.G. nr. 766/1997.

Persoana responsabilă de neluarea măsurilor de protecţie a muncii (asigurarea tuturor măsurilor de securitate) este şeful de şantier Q., conform prevederilor punctului 2 pag. 2 din Planul de securitate şi sănătate elaborat conform H.G. nr. 300/2006 şi întocmit pentru şantierul în cauză. Numitul Q. mai îndeplinea conform Deciziei 134/01.06.2011 şi funcţia de Persoană desemnată cu activitatea SSM pentru acelaşi şantier, fiind şi semnatarul Planului de securitate şi sănătate în muncă întocmit conform H.G. nr. 300/2006.

Obligaţiile şi răspunderile proiectantului nu au fost respectate în totalitate, astfel prevederile lit. b), d) şi f), art. 23 din Legea 10/1995 republicată, au fost încălcate prin neîntocmirea în documentaţia tehnică a Caietului de sarcini, Instrucţiuni tehnice - cu detalii, Dispoziţii de şantier modificatoare de soluţii cu detalii aferente (Vezi Dispoziţia de Şantier 8 cu detaliu şi Caietul de sarcini care au fost întocmite la data de 04.12.2012 după data producerii accidentului mortal) privind execuţia lucrărilor aferente obiectului "Pavilion Administrativ".

Astfel a izvorât/s-a generat încălcarea art. 5 lit. a) şi a) art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea 10/1995 republicată.

Deci proiectarea unei construcţii fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea şi rezistenţa care a produs pierderea de vieţi omeneşti şi distrugerea parţială a construcţiei în acest caz este imputabilă proiectantului de specialitate structură - rezistenţă şi anume N..

Cerinţa la care trebuia verificat de către verificator de proiecte atestat obiectul "Pavilion Administrativ", pentru partea de rezistenţă şi stabilitate este A1, aceasta verificare fiind asigurată pentru piesele desenate (planşe) din Proiect, de Ing. R., atestat MLPAT nr. x, conform prevederilor Legii 10/1995 republicată.

Dar ceea ce trebuie precizat este aceea că verificarea a fost realizată doar pentru partea desenată, partea scrisă de structură - rezistenţă nefiind verificată deoarece Memoriu tehnic de structură sau rezistenţă, Breviar de calcul al structurii de rezistenţă, Caiet de sarcini, Instrucţiuni tehnice privind execuţia lucrărilor aferente obiectului "Pavilion Administrativ", nu au fost întocmite de proiectantul de structură-rezistenţă. Astfel verificatorul de proiecte încalcă prevederile din H.G. nr. 925/1995 "art. 11 Verificatorul de proiecte atestat va semna si va stampila piesele scrise si desenate numai in condiţiile în care documentaţia transmisă de investitor este corespunzătoare din punct de vedere al cerinţelor stabilite în lege."

Astfel prin inexistenţa pieselor scrise: Memoriu tehnic de structură sau rezistenţă, Breviar de calcul al structurii de rezistenţă, Caiet de sarcini, Instrucţiuni tehnice privind execuţia lucrărilor aferente obiectului "Pavilion Administrativ", în acest mod se încalcă prevederile art. 11 din H.G. nr. 925/1995 şi "art. 26 din Legea nr. 10/1995 republicată. Prin urmare, neasigurarea nivelului de calitate corespunzător proiectului a dus la izvorârea/generarea încălcării art. 5 lit. a) si art. 6 alin. (1) si 2 din Legea nr. 10/1991 republicată.

Verificatorii de proiecte atestaţi răspund în mod solidar cu proiectantul în ceea ce priveşte asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor proiectului: Construcţia realizată fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea şi rezistenţa care a produs pierderea de vieţi omeneşti şi distrugerea parţială a construcţiei în acest caz este imputabilă proiectantului de specialitate structură - rezistenţă şi anume N. şi verificatorului de proiecte R..

(...) executantul, prin sistemul propriu de calitate, conceput şi realizat la nivelul său, prin personal propriu, având responsabil tehnic cu execuţia atestat MLPAT, nu a sesizat investitorul cu privire la deficienţele de proiectare constatate (acest fapt neavând impact direct în producerea prăbuşirii zidului).

Conform răspunsurilor de la obiectivul 10 şi 12 dispuse de Organul de cercetare penală, rezultă şi încălcarea art. 44, alin. a, punctele 3,4,6 şi 13 şi lit. b), punctele 5,6,8,11 şi 12 din Ordinului nr. 1496/2011 Ordin al ministrului dezvoltării regionale şi turismului pentru aprobarea Procedurii de autorizare a diriginţilor de şantier, prin netransmiterea de dirigintele de şantier, către proiectant, a deficienţelor, existente în proiect, rezultând lucrări care nu respectă reglementările tehnice privind stabilitatea şi rezistenţa în construcţii (acest fapt neavând impact direct în producerea prăbuşirii zidului).

Cât priveşte calculul seismic în acea perioadă nu s-a înregistrat nici o mişcare seismică conform Adresei nr. x din 08.01.2016 a Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (anexată la prezentul Raport).

Viteza vântului în rafală la care s-ar fi putut prăbuşi zidul raportat la direcţia cea mai defavorabilă de acţionare asupra panoului de zidărie este de 30,98 m/s.

Iar viteza vântului în rafală maximă înregistrată în data de 29.10.2012 între orele 7:00 - 10,00 a fost de 15 m/s în rafală, conform adresei nr. x din 09.11.2012 emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În ceea ce priveşte planul de securitate şi sănătate în muncă, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 (Planul de securitate şi sănătate trebuie să fie completat şi adaptat în funcţie de evoluţia şantierului şi de durata efectivă a lucrărilor sau a fazelor de lucru), art. 22 (Planul de securitate şi sănătate trebuie să se afle în permanenţă pe şantier pentru a putea fi consultat, la cerere, de către inspectorii de muncă, inspectorii sanitari, membrii comitetului de securitate şi sănătate în muncă sau de reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii), art. 25 (Atunci când un antreprenor se angajează să realizeze lucrări pe şantier, acesta trebuie să pună planul propriu de securitate şi sănătate la dispoziţia managerului de proiect, beneficiarului sau coordonatorilor în materie de securitate şi sănătate, după caz) şi art. 27 (Planul propriu de securitate şi sănătate trebuie să fie armonizat cu planul de securitate şi sănătate al şantierului) din H.G. nr. 300/2006, antreprenorul S.C. B. S.R.L. avea la rândul său obligaţia de a elabora un plan de securitate şi sănătate ce trebuia să se afle permanent pe şantier în vederea consultării şi care trebuia armonizat cu planul de securitate şi sănătate al şantierului, antreprenorul fiind cel care aplică în concret planul de securitate şi sănătate în muncă. În lipsa planului beneficiarului, se aplica planul întocmit de antreprenor.

Înalta Curte reţine că antreprenorul S.C. B. S.R.L. a elaborat la rândul său un plan de securitate şi sănătate şi avea obligaţia de a adapta planul în funcţie de evoluţia şantierului (art. 21). De altfel, S.C. D. era obligată să întocmească planul înainte de deschiderea şantierului (art. 10) ce ar fi vizat numai zonele considerate periculoase la momentul întocmirii sale, nu şi cele ce ar fi apărut pe parcursului executării lucrării. Astfel, zona în care s-a produs accidentul a fost considerată periculoasă ulterior, cu ocazia construirii zidului, aspect ce nu putea fi prevăzut de beneficiar la momentul întocmirii planului iniţial.

Existenţa planului de securitate şi sănătate întocmit de antreprenor care prevedea că zidurile trebuie rigidizate nu a putut împiedica producerea rezultatului în condiţiile nerespectării acestuia în şantier.

Instanţa de recurs constată că producerea accidentului s-a datorat executării lucrării în condiţiile ignorării fişei tehnice, sens în care existenţa unui plan iniţial, întocmit la deschiderea şantierului ar fi fost irelevant în raport cu urmarea produsă.

Chiar în condiţiile în care s-ar reţine obligaţia impusă de art. 10 din H.G. nr. 300/2006 în sarcina inculpatei S.C. D. S.R.L., prin administrator C., constând în aceea că, fiind, beneficiarul lucrării sau managerul de proiect, ar fi trebuit să se asigure ca, înainte de deschiderea şantierului, să fie stabilit un plan de securitate şi sănătate, conform art. 54 lit. b), aceasta executată nu ar fi fost aptă a înlătura producerea accidentului şi decesul celor două persoane vătămate. Instanţa de recurs evaluează că între acţiunea ori inacţiunea beneficiarului lucrării şi a reprezentantului său şi urmarea produsă nu există legătură de cauzalitate.

B. Cu privire la omisiunea de a desemna un coordonator de securitate, Înalta Curte va identifica dispoziţiile legale ce incumbau beneficiarului S.C. D. S.R.L. în raport de situaţia concretă a cauzei.

Potrivit art. 7 din H.G. nr. 300/2006, atunci când la realizarea lucrărilor pe şantier participă mai mulţi antreprenori, un antreprenor şi unul sau mai mulţi subantreprenori, un antreprenor şi lucrători independenţi ori mai mulţi lucrători independenţi, beneficiarul şi/sau managerul de proiect trebuie să desemneze un coordonator în materie de securitate şi sănătate pe durata realizării lucrării.

De asemenea, potrivit art. 57, atunci când beneficiarul sau managerul de proiect desemnează un coordonator în materie de securitate şi sănătate pe durata realizării lucrării, altul decât cel desemnat pe perioada realizării proiectului, această desemnare va avea loc înaintea începerii lucrărilor pe şantier.

Aceste norme legale impun desemnarea unui coordonator de securitate înaintea începerii lucrărilor şi numai atunci când participă mai mulţi antreprenori, caz în care ar fi fost necesară existenţa unui coordonator.

Beneficiarul S.C. D. S.R.L. nu a urmărit realizarea lucrării cu ajutorul a doi antreprenori, contractul de antrepriză nr. 801 din 14.08.2012 şi procesul-verbal de predare - primire prin care S.C. B. a preluat şantierul, susţinând pe deplin acest aspect. S.C. B. S.R.L. nu a notificat-o pe inculpata C., reprezentantul S.C. D. S.R.L., privind subcontractarea lucrărilor ori cu privire la faptul că pe şantier îşi desfăşoară activitatea şi un subantreprenor.

În acest context, Înalta Curte constată că beneficiarului lucrării îi era străină/necunosută situaţia existenţei în şantier a unei pluralităţi de antreprenori, pluralitate ce numai dacă era cunoscută şi asumată ar fi generat în sarcina sa obligaţia menţionată. În situaţia n cauză, în sarcina beneficiarului S.C. D. S.R.L. nu exista obligaţia de a numi un coordonator anterior începerii lucrărilor pe şantier, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 7 şi art. 57 din H.G. nr. 300/2006.

Accidentul de muncă şi decesul persoanelor nu s-a datorat lipsei de coordonare între beneficiar şi antreprenor/subantreprenor, ci s-a produs ca urmare a nerespectării de către antreprenorul S.C. B. S.R.L. a propriului plan de securitate şi a lipsei măsurilor pentru asigurarea respectării normelor de securitate şi sănătate în muncă şi, în special, a executării lucrării cu ignorarea totală a condiţiilor tehnice şi a planului tehnic. Această ignorare totală a parametrilor tehnici de execuţie nu este imputabilă beneficiarului, ci se circumscrie exclusiv conduitei antreprenorului.

Înalta Curte reţine că infracţiunea de ucidere din culpă poate fi reţinută numai în cazul în care inculpatul a încălcat o dispoziţie legală, iar între această încălcare şi moartea victimei se stabileşte un raport de cauzalitate. Având în vedere norma de incriminare, se apreciază că, în cazul uciderii din culpă profesională sau specială, cum mai este cunoscută varianta agravantă prevăzută la alin. (2), de esenţa acestei infracţiuni este nerespectarea unor dispoziţii legale ori măsuri de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei activităţi.

Având în vedere considerentele anterior menţionate, Înalta Curte constată lipsa legăturii de cauzalitate între conduita inculpatelor C. şi S.C. D. S.R.L. în legătură cu întocmirea sau existenţa pe şantier a planului de securitate şi sănătate ori desemnarea unui coordonator de securitate de către beneficiarul S.C. D. S.R.L. şi urmarea produsă, respectiv decesul persoanelor vătămate L. şi M., acţiunile acestora nefiind circumscrise ilicitului penal. Faptele reţinute în sarcina inculpatelor nu întrunesc elementele de tipicitatea obiectivă prevăzute de norma de incriminare pentru care s-a dispus condamnarea de către instanţa de apel, respectiv art. 178 alin. (1), (2) şi (5) din C. pen. din 1969.

În ceea ce priveşte recursul în casaţie formulat de inculpaţii A. şi S.C. B. S.R.L., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că fapta imputată inculpaţilor, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă.

Potrivit art. 178 alin. (1), (2) şi (5) din C. pen. din 1969: (1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

(5) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente se poate adăuga un spor până la 3 ani.

Înalta Curte constată că situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, relevă faptul că executantul antreprenor S.C. B. S.R.L., prin administrator A. a ignorat dispoziţiile legale referitoare la calitatea lucrărilor în şantier prevăzute de Legea nr. 319/2016, H.G. nr. 971/2006 şi H.G. nr. 1425/2006, acţiunile acestora conducând la decesul a două persoane, între acţiunile menţionate şi urmarea produsă existând legătură de cauzalitate.

În acest sens, este şi concluzia instanţei de apel care a reţinut că zidul trebuia asigurat de către executantul S.C. B. S.R.L., prin rigidizarea dintr-un metru în altul, iar responsabil tehnic cu execuţia era S.C. B. S.R.L., prin inculpatul A. (…) în aceste condiţii, că S.C. B. S.R.L., prin administratorul său, A., a ignorat exigenţele art. 13, lit. a) din Legea nr. 319/2006 şi art. 6 din H.G. nr. 971/2006, respectiv art. 23 alin. (2) din H.G. nr. 1425/2006.

Astfel, se constată că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpaţilor întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

În ceea ce priveşte criticile invocate de inculpaţii A. şi S.C. B. S.R.L. referitoare la lipsa vinovăţiei se constată că poate face obiectul analizei instanţei de recurs în procedura pendinte. Astfel cum s-a arătat anterior, evoluţia jurisprudenţială în această materie a consacrat posibilitatea analizei laturii subiective a infracţiunii în calea extraordinară a recursului în casaţie.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Astfel, în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., inculpatul A. avea îndatorirea de a crea condiţiile respectării normelor privind securitatea în muncă, condiţiile optime pentru execuţia lucrărilor conform planurilui tehnic . Probele administrate în cursul procesului penal susţin pe deplin vinovăţia inculpatului în nerespectarea normelor de securitate contrar criticilor inculpatului care a considerat că vinovăţia aparţine persoanelor care edificau construcţia.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut că prin desemnarea unui şef de şantier şi a unui coordonator SSM, inculpaţii nu pot fi exoneraţi de răspundere penală întrucât dispoziţiile legale încălcate, anterior enunţate (art. 13 lit. a) din Legea nr. 319/2006 coroborat cu punctele 4, 12.2, 12.3 din Anexa 4, Partea B, secţiunea 2 din H.G. nr. 300/2006; art. 6 din H.G. nr. 971/2006 coroborat cu Anexa 4, Partea A, pct. 10.4 din H.G. nr. 300/2006) sunt reţinute în mod expres în sarcina angajatorului, persoana juridică răspunzând în nume propriu şi prin administratorul care asigură conducerea societăţii şi îndeplineşte toate actele necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii.

De asemnea, sub aspectul vinovăţiei, s-a reţinut că fapta a fost comisă cel puţin din culpă fără prevedere, potrivit art. 19, alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. pen. din 1969, inculpaţii trebuind şi putând să prevadă rezultatul faptei, respectiv producerea unui accident de muncă soldat cu vătămarea sau decesul lucrătorilor. Însă, din modul concret de realizare a faptei reţinute, din modul de construire a zidului (fără ancorare), în prezenţa zidului prăbuşit de pe latura sudică, raportat la intervalul de timp în care zidul a fost lăsat liber la partea superioară, instanţa apreciază că forma de vinovăţie cu care au acţionat inculpaţii este culpa cu prevedere, rezultând că inculpaţii au prevăzut împrejurarea că zidurile pavilionului administrativ al etajului I se pot prăbuşi peste lucrători şi implicit aceştia pot fi vătămaţi corporal sau pot deceda, socotind fără temei că rezultatul nu se va produce, încălcând astfel dispoziţiile pct. 12.2 din Anexa 4, Partea B, secţiunea 2 din H.G. nr. 300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantiere temporare şi mobile, cu referire la dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea 319/2006 şi prevederile din Anexa 4, pct. 10.4 din H.G. nr. 300/2006, coroborat cu art. 6 din H.G. nr. 917/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă.

Decesul persoanelor vătămate este consecinţa ignorării de către inculpata S.C. B. S.R.L. prin administratorul A. a condiţiilor tehnice de realizare a lucrării, a nerespectării propriului plan de securitate şi sănătate în muncă şi a normelor de securitate şi sănătate în muncă, în special.

Probele ştiinţifice relevă că prăbuşirea zidului, în condiţiile ignorării de către antreprenor a parametrilor tehnici recomandaţi în proiect, era inevitabilă. De altfel, însuşi contractul de antrepriză nr. 801 din 14.08.2012 evoca obligaţia inculpaţilor de respectare a proiectului de execuţie şi a tuturor planurilor şi specificaţiilor ataşate, aspect ignorat de inculpaţi. Ignorarea ori nerespectarea condiţiilor tehnice prevăzute în proiect constituie cauza determinantă a accidentului soldat cu decesul celor două victime.

Referitor la susţinerea conform căreia a fost încălcat dreptul la un proces echitabil întrucât prezumţia de nevinovăţie a fost înlocuită cu o prezumţie de vinovăţie, Înalta Curte constată că au fost respectate garanţiile procesuale ale inculpaţilor, iar instanţa de apel, după evaluarea probatoriului şi a bazei factuale, a apreciat îndeplinite condiţiile necesare tragerii la răspundere penală a inculpaţilor, prezumţia de nevinovăţie fiind răsturnată. În apel, instanţa de control judiciar a reaudiat martorii S. şi T. şi a procedat la audierea inculpatului A..

Văzând modul de soluţionare a acţiunii penale cu privire la inculpatele C. şi S.C. D. S.R.L.., Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. impun lăsarea nesoluţionată a laturii civile în cazul în care se dispune achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare solicitate de părţile civile, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că intimatele I. şi J. au efectuat cheltuieli în calea de atac a recursului în casaţie în cuantum de 2500 de RON, iar intimatele U. şi G. în cuantum de 3000 de RON, cheltuieli ce vor fi acoperite în solidar de recurenţii inculpaţi A. şi S.C. B. S.R.L..

Pentru considerentele anterior evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite recursurile în casaţie declarate de inculpatele C. şi S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 197/A din data de 15 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, va casa, în parte, decizia atacată şi, rejudecând, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatelor C. şi S.C. D. S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzute de art. 178 alin. (1), (2) şi (5) din C. pen. din 1969.

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă formulată de părţile civile I., J., U. şi G. faţă de inculpatele C. şi S.C. D. S.R.L..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursurilor în casaţie formulate de inculpatele C. şi S.C. D. S.R.L. vor rămâne în sarcina statului.

De asemenea, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii penale.

În temeiul art. 276 alin. (1) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi A. şi S.C. B. S.R.L., în solidar, la plata sumei de 2500 RON către părţile civile I. şi J. şi a sumei de 3000 RON către părţile civile U. şi G. cu titlu de cheltuieli judiciare.

Va obliga recurenţii inculpaţi A. şi S.C. B. S.R.L. la plata a câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursurile în casaţie declarate de inculpatele C. şi S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 197/A din data de 15 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Casează, în parte, decizia penală menţionată şi, rejudecând:

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpatele C. şi S.C. D. S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzute de art. 178 alin. (1), (2) şi 5 din C. pen. din 1969.

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de părţile civile I., J., U. şi G. faţă de inculpatele C. şi S.C. D. S.R.L..

Dispune desfiinţarea formelor de executare emise în baza deciziei penale mai sus-menţionată pe numele inculpatelor C. şi S.C. D. S.R.L..

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale nr. 197/A din data de 15 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală care nu contravin dispoziţiilor prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursurilor în casaţie formulate de inculpatele C. şi S.C. D. S.R.L. rămân în sarcina statului.

II. Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurenţii inculpaţi A. şi S.C. B. S.R.L., în solidar, la plata sumei de 2500 RON către părţile civile I. şi J. şi a sumei de 3000 RON către părţile civile U. şi G. cu titlu de cheltuieli judiciare.

Obligă recurenţii inculpaţi A. şi S.C. B. S.R.L. la plata a câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2020.