Convicted briber wins retrial after ECtHR finds fair-trial violation; conviction annulled and case remanded.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the revision request filed by the convicted person against its final criminal decision no. 836 of 13 February 2013, partially annulled that decision, and ordered the retrial of the case in appeal (recurs) before a randomly assigned panel of the same court's criminal section. The revision was based on a European Court of Human Rights ruling of 9 June 2020, which found a violation of Article 6 § 1 of the Convention because the court had convicted the applicant of bribery without rehearing witnesses whose prior acquittal-related testimony it deemed less credible, depriving the applicant of a fair trial. The court acted under Article 465 of the Criminal Procedure Code, concluding that the consequences of the Convention violation could only be remedied by revising the conviction decision, and that the request was timely even though filed before the ECtHR judgment's publication in the Official Gazette.
Legislator headnote
AI generatedart. 31 alin. (2) C. pen, art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000, art. 13 C. pen, art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000; Convicted briber wins retrial after ECtHR finds fair-trial violation; conviction annulled and case remanded: 836 of 13 February 2013, partially annulled that decision, and ordered the retrial of the case in appeal (recurs) before a randomly assigned panel of the same court's criminal section. The revision was based on a European Court of Human Rights ruling of 9 June 2020, which found a violation of Article 6 § 1 of the Convention because the court had convicted the applicant of bribery without rehearing witnesses whose prior acquittal-related testimony it deemed less credible, depriving the applicant of a fair trial. The court acted under Article 465 of the Criminal Procedure Code, concluding that the consequences of the Convention violation could only be remedied by revising the conviction decision, and that the request was timely even though filed before the ECtHR judgment's publication in the Official Gazette.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for admitting the revision request following the ECtHR finding of a violation of fundamental rights.
Used to partially annul the contested decision and order the retrial of the case.
Full text
Şedinţa publică din data de 2 martie 2021
Deliberând asupra cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2005, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Ministerului Public - Parchetul Naţional Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea din 12 aprilie 2005, a fost trimis în judecata inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea îndeplinită în scopul obţinerii pentru sine sau altul de bani sau alte foloase necuvenite prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I a din Legea nr. 78/2000.
Prin acelaşi rechizitoriu a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu referire la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000,cu aplicarea art. 13 C. pen., spălare de bani, faptă prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, luare de mită, faptă prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prev. de art. 248 cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, instigare la bancrută frauduloasă, faptă prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată, abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen., instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 290 C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 251/S din 1 iunie 2010 a Tribunalului Braşov, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea îndeplinită în scopul obţinerii pentru sine sau altul de bani sau alte foloase necuvenite prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I a din Legea nr. 78/2000 (pct. 1 rechizitoriu).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen. (pct. 2 rechizitoriu), de spălare de bani prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu referire la art. 17 lit. e) din legea nr. 78/2000 (pct. 3 rechizitoriu), de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a) şi c) şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (pct. 4 rechizitoriu), de abuz în serviciu contra intereselor publice (două infracţiuni), prev. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000(faptele de la pct. 5 şi 6 rechizitoriu), de participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 31 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 6 rechizitoriu).
În baza art. 334 C. proc. pen., Tribunalul Braşov a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A., şi alţii (la pct. 7 în actul de sesizare), din art. 25 C. pen. raportat la art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 161/2003 republicată, în art. 25 C. pen. raportat la art. 143 Legea nr. 85/08.03.2006 cu art. 13 C. pen., respectiv din art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 161/2003 republicată în art. 143 Legea nr. 85/08.03.2006 cu art. 13 C. pen.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 143 din Legea nr. 85/08.03.2006 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de bancrută frauduloasă, la pedeapsa de 30.000 RON amendă penală, fiindu-i puse în vedere prevederile art. 631 C. pen.
Tribunalul Braşov a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii civile S.C. B. S.R.L. şi a respins pretenţiile civile formulate de părţile civile Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice - prin A.N.A.F. Bucureşti, Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice - prin D.G.F.P. Braşov, D.G.F.P. Bihor şi D.G.F.P. Timiş, ca nefondate.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost ridicată măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanţa procurorului din data de 09.03.2005 şi s-a dispus restituirea către inculpatul A. a sumelor indisponibilizate, respectiv, 8.000 Euro şi 20.000 USD, sume ce au fost depuse la C. la dispoziţia Parchetului potrivit notelor contabile nr. 56357 din 29.03.2005, respectiv nr. 56361 din 29.03.2005.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, inculpatul A., şi alţii, şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov.
Prin decizia penală nr. 25/Ap din 28 februarie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov şi de inculpatul A., şi alţii, împotriva sentinţei penale nr. 251/S/01.06.2010, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar penal nr. x/2005, pe care a desfiinţat-o sub următoarele aspecte:
- încadrarea juridică dată infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,
- achitarea inculpatului A. pentru comiterea a două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (faptele de la punctele 5 şi 6 din rechizitoriu) şi încadrarea juridică dată acestor infracţiuni,
- achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (punctul 6 din rechizitoriu),
- omisiunea menţionării alin. (2) lit. a) al art. 143 din Legea nr. 85/2006 şi condamnarea inculpaţilor A., şi alţii, pentru săvârşirea acestei infracţiunii de bancrută frauduloasă (instigator, respectiv, autor),
- respingerea pretenţiilor civile formulate de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov,
- temeiul obligării inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în primă instanţă şi cuantumul sumei stabilite în sarcina inculpatului A..
Rejudecând în aceste limite, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A. din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 1 lit. a), c) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 (punctul 4 din rechizitoriu).
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale, punctul 5 din rechizitoriu).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale, punctul 5 din rechizitoriu).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 13 alin. (3) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. şi participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (punctul 6 din rechizitoriu).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 13 alin. (3) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor A., şi alţii, pentru comiterea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 25 raportat la art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (A.), respectiv, de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (D., punctul 7 rechizitoriu).
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ. (în vigoare la data faptei), a obligat pe inculpatul A. să plătească părţii civile Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov suma de 159.014.642 RON vechi (15.901,4642 RON noi), reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii prevăzută de art. 248 C. pen.. a respins restul pretenţiilor acestei părţi civile.
În baza art. 348 C. proc. pen., a desfiinţat în totalitate facturile fiscale seria x nr. x/30.05.2002 şi seria x ACA nr. x/27.06.2002, emise de S.C. E. S.R.L. către F.; a desfiinţat parţial, în limita sumei de 157.711.741 RON vechi, factura fiscală seria x nr. x/02.12.2002, emisă de S.C. E. S.R.L. către F..
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, partea civilă Statul Român Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a decis următoarele:
În opinie majoritară:
I. A admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov împotriva deciziei penale nr. 25/Ap din 28 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
A casat în parte decizia penală nr. 25/Ap din 28 februarie 2012 şi sentinţa penală nr. 251/S/01.06.2010, pronunţată de Tribunalul Braşov şi rejudecând în fond:
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. combinat cu art. 124 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, îndeplinită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I a din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit cele două pedepse de câte 3 ani închisoare şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 şi art. 118 lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpatul A. apartamentul nr. x situat în municipiul Oradea, judeţul Bihor.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen., a confiscat de la inculpatul A. suma de 349.543.468 RON (ROL) şi l-a obligat la plata acestei sume către stat.
În baza art. 163 C. proc. pen., art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art. 32 din Legea nr. 656/2002, a dispus luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A. până la concurenţa sumei confiscate, respectiv a cotravalorii apartamentului.
A menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa procurorului din data de 9.03.2005 privind indisponibilizarea sumelor de 8.000 euro şi 20.000 dolari, sume ce au fost depuse la C. la dispoziţia parchetului potrivit notelor contabile nr. 56357 din 29.03.2005, respectiv nr. 56361 din 29.03.2005.
A menţinut restul dispoziţiilor din hotărârile atacate care nu vor fi contravenit decizei pronunţate.
II. A respins ca nefondate recursurile declarate de inculpatul A. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov împotriva aceleaşi decizii.
Cu opinie separată în ce priveşte dispoziţia de luare a măsurii sechestrului asigurător şi confiscării speciale.
Dispoziţiile la care se referă opinia separată sunt rezultatul condamnării inculpatului, în recurs, cu privire la infracţiunile de spălare de bani şi luare de mită, soluţia de condamnare fiind fundamentată pe declaraţia inculpatului din faţa instanţei de recurs în care a precizat că menţine aspectele relatate în declaraţiile sale detaliate, anterioare, pe ansamblul înscrisurilor depuse în dosar, pe probele ştiinţifice administrate de-a lungul întregului proces penal şi pe conţinutul interceptărilor audio-video apreciate ca fiind legal obţinute. Este de subliniat faptul că inculpatul, dar şi Ministerul Public au formulat obiecţiuni la expertiza contabilă efectuată în cursul judecării apelului, (f 208 şi urm., vol III; dosar CA) ce au fost analizate de instanţă şi ulterior a fost completat raportul de expertiză . În cursul urmăririi penale se întocmiseră însă şi rapoarte de constatare economico-financiare de către specialişti din structura organului de urmărire penală (f. Vol VIII, f 125-150; vol. XII, f 3 şi urm.) Aceste probatorii au fost analizate coroborat reţinându-se că sunt apte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie sub aspectul infracţiunilor menţionate anterior.
În procesul de individualizare a pedepsei au fost avute în vedere criteriile enumerate în art. 72 C. pen., dar a fost evaluată şi durata procedurii, cuantumul pedepselor fiind determinat şi în raport cu acest ultim criteriu.
În mod indubitabil din soluţia de condamnare în legătură cu infracţiunile menţionate rezultă ope legis obligativitatea dispunerii măsurilor sechestrului asigurător şi confiscării speciale.
Se constată însă că aceste măsuri nu au fost solicitate nici în concluziile orale ale Ministerului Public, nici în motivele scrise de recurs.
De esenţa procesului penal echitabil este ca toate aspectele relevante cauzei, ce vor fi dezlegate prin dispoziţii ale instanţei, să fie supuse dezbaterii contradictorii.
Severitatea măsurilor impune ca la momentul luării acestora să se respecte garanţiile procesuale recunoscute în favoarea părţilor interesate.
Rolul activ al instanţei nu putea genera punerea în discuţie a aspectelor referitoare la luarea celor două măsuri întrucât evaluarea acestora în recurs se poate face în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 punct 17/2 C. proc. pen., ce poate fi pus în discuţie din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului. În plus, rolul activ al instanţei nu presupune o subrogare în drepturile procesuale ale părţilor sau ale reprezentantului Ministerului Public, ci acordarea unui sprijin sau suport în exercitarea acestora.
La data de 09 septembrie 2020, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2005 (întemeiată pe dispoziţiile art. 465 din C. proc. pen.), cerere ce a fost înregistrată pe rolul secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2020. În argumentarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că, în fapt, la data de 09.06.2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat o hotărâre de condamnare a statului român în cauza A. c. României (nr. 39855/13), în care a avut calitatea de reclamant.
A arătat că, în esenţă, CEDO a stabilit că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil (prevăzut de art. 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită, fără readministrarea probelor administrate în faţa celorlalte organe jurisdicţionale, în condiţiile în care instanţele în faţa cărora au fost administrate nemijlocit probele pe baza cărora a fost condamnat au pronunţat hotărâri de achitare a sa sub aspectul acestei infracţiuni.
Având în vedere conţinutul hotărârii A. c. României (nr. 39855/13), a solicitat a se constata că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 465 C. proc. pen.
Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 465 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale omului ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
În speţă, se constată că, prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 9 iunie 2020 în cauza A. împotriva României (Cererea nr. 39.855/13), publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1247 din 17 decembrie 2020, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit următoarele:
1. a declarat cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenţie, referitor la condamnarea reclamantului pentru luare de mită, şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. a hotărât că a fost încălcat art. 6 §1 din Convenţie;
3. a hotărât:
a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1.500 EUR (una mie cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru acest cuantum, cu titlu de prejudiciu moral, care va fi convertită în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de G., aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. a respins restul cererii de acordare a unei reparaţii echitabile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a reţinut la paragrafele 35-39 următoarele:
"În speţă, este suficient să constate că Înalta Curte s-a prevalat de posibilitatea oferită de legea internă de a examina din nou mărturiile pentru a se pronunţa asupra vinovăţiei părţii interesate (supra, pct. 15). Reiese, astfel, clar din motivaţia deciziei din 13 februarie 2013 că aceste mărturii, în special cele ale lui H., I.. şi J., au contribuit în mod semnificativ la formarea convingerii judecătorilor Înaltei Curţi. Or, tocmai aceste mărturii i-au determinat pe judecătorii din prima instanţă să se îndoiască suficient de temeinicia acuzaţiei, astfel încât să decidă achitarea persoanei în cauză de acuzaţia de luare de mită (supra, pct. 16 şi 17).
Prin urmare, CEDO apreciază că Înalta Curte ar fi trebuit să aibă în vedere necesitatea unei noi audieri a martorilor respectivi, cu atât mai mult cu cât s-a pronunţat asupra caracterului credibil al mărturiilor. Într-adevăr, instanţa a dat întâietate declaraţiilor făcute de martori în faţa procurorului, considerându-le mai credibile decât pe cele pe care aceştia le-au dat în faţa primei instanţe (supra, pct. 17), deşi martorii făcuseră cunoscute presiunile exercitate de parchet asupra lor pentru a-i determina să depună mărturie împotriva reclamantului (supra, pct. 8).
CEDO reaminteşte, în acest context, că cei care au responsabilitatea de a decide cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia unui inculpat trebuie, în principiu, să fie în măsură să asculte martorii personal şi să evalueze credibilitatea acestora. Evaluarea credibilităţii unui martor este o sarcină complexă care, în general, nu poate fi dusă la bun sfârşit prin simpla citire a declaraţiilor scrise (Dan împotriva Moldovei, nr. 8.999/07, pct. 33, 5 iulie 2011). Desigur, există cazuri în care este imposibilă ascultarea martorului de către instanţă, de exemplu, dacă persoana în cauză a decedat sau atunci când este vorba de respectarea dreptului acesteia de a nu se autoincrimina [Craxi împotriva Italiei (nr. 1), nr. 34.896/97, pct. 86, 5 decembrie 2002, şi Dan, citată anterior, pct. 33]. Însă nu acesta a fost cazul în speţă.
Având în vedere aceste elemente, CEDO apreciază că în speţă omisiunea Înaltei Curţi de a audia martorii înainte de a-l declara pe reclamant vinovat de luare de mită i-a restrâns semnificativ dreptul la apărare (Destrehem împotriva Franţei, nr. 56.651/00, pct. 45, 18 mai 2004, Dan, citată anterior, pct. 31-35, şi Lazu împotriva Republicii Moldova, nr. 46.182/08, pct. 36-44, 5 iulie 2016).
În consecinţă, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie."
În considerarea celor expuse anterior, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 465 alin. (1) C. proc. pen., consecinţele încălcării dreptului la un proces echitabil neputând fi remediate decât prin revizuirea hotărârii prin care s-a dispus condamnarea revizuentului.
Deopotrivă, instanţa mai constată că prezenta cerere de revizuire a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 465 alin. (4) C. proc. pen. (care stipulează că aceasta trebuie introdusă în termen de 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în Monitorul Oficial al României), având în vedere că revizuentul a formulat cererea de revizuire la data de 09 septembrie 2020, deci anterior momentului la care Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 17 decembrie 2020.
Totodată, se reţine că, prin Decizia nr. 2/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 06/03/2015, s-a stabilit că, "în urma desfiinţării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 din C. proc. pen., în condiţiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicţie (primă instanţă, apel şi recurs), în ultimă instanţă soluţionându-se recursul procurorului, calea de atac este recursul în forma şi reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului iniţial."
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 465 alin. (1)-(6) C. proc. pen., cu referire la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 9 iunie 2020 în cauza A. împotriva României (Cererea nr. 39.855/13), publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1247 din 17 decembrie 2020, va admite cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2005.
În baza art. 465 alin. (11) lit. b) C. proc. pen., va desfiinţa, în parte, decizia atacată şi, potrivit Deciziei nr. 2/2015 din 02 februarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 06/03/2015, va dispune - cu privire la inculpatul A. - rejudecarea cauzei în recurs.
Va trimite cauza în vederea repartizării aleatorii unui complet al secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competent să judece prezenta cauză în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul art. 465 alin. (1)-(6) C. proc. pen., cu referire la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 9 iunie 2020 în cauza A. împotriva României (Cererea nr. 39.855/13), publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1247 din 17 decembrie 2020, admite cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2005.
În baza art. 465 alin. (11) lit. b) C. proc. pen., desfiinţează, în parte, decizia atacată şi, potrivit Deciziei nr. 2/2015 din 02 februarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 06/03/2015, dispune - cu privire la inculpatul A. - rejudecarea cauzei în recurs.
Trimite cauza în vederea repartizării aleatorii unui complet al secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competent să judece prezenta cauză în recurs.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cererii de revizuire rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 160 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2021.