Territorial competence for minor detention offense determined by place of holding rather than location of unperformed return obligation

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 1693 din data de 20.12.2018 pronunţată de Judecătoria Sibiu, secţia penală, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sibiu.

În baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului prevăzute şi pedepsite de art. 379 alin. (1) C. pen. privind pe inculpatul A., în favoarea Judecătoriei Zârneşti.

Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Sibiu a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2018 din data de 14.05.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului prev. de art. 379 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare s-a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 1177/29.11.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Zărneşti s-a încuviinţat învoiala părţilor şi s-a dispus ca domiciliul minorului B., să fie la domiciliul mamei C. din Cisnădie, str. x, jud. Sibiu.

Tribunalul Braşov pentru minori şi familie, a dispus în Dosarul nr. x/2017, prin Decizia civilă nr. 107/A/03.05.2017, ca urmare a apelului declarat de părţi menţinerea dispoziţiilor Sentinţei civile nr. 1177 a Judecătoriei Zărneşti, cu privire la domiciliul minorului, cu privire la programul de vizitare al minorului de către tatăl său, precum şi la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 300 RON.

S-a reţinut că din probaţiunea efectuată, inculpatul la data de 13.01.2017 a luat pe minorul B., în vârstă de 4 ani de la domiciliul mamei sale din Cisnădie, conform programului de vizită şi nu l-a mai adus înapoi la domiciliul mamei sale.

La data de 16.01.2017 persoana vătămată C., a notificat prin avocat pe inculpat, cerându-i să aducă la domiciliul său pe minorul B..

Deşi între timp inculpatul A. a formulat apel la Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, pentru încredinţarea copilului minor, instanţa de apel ţinând cont şi de faptul că acesta este plecat de la domiciliul său, în ţară şi străinătate, foarte mult timp datorită meseriei (şofer pe tir) şi că nu poate să se ocupe de creşterea şi educarea corespunzătoare a minorului, i-a respins cererea şi a apreciat că la stabilirea locuinţei minorului se ţine seama de interesul său superior, avându-se în vedere mai multe criterii: dezvoltare fizică, intelectuală, morală, vârsta minorului, posibilităţi materiale, legături de afecţiune şi a decis că la acea dată părintele de care are nevoie copilul în viaţa de zi cu zi este mama care încearcă să îi clădească minorului o educaţie sănătoasă şi o dezvoltare psihico-fizică armonioasă, prin înscrierea într-un program (grădiniţă) şi prin încercarea de a corija derapajele comportamentale fireşti la vârsta minorului (4 ani).

Instanţa a atras atenţia că, creşterea şi educarea minorului impune o responsabilizare care necesită o disponibilitate a părţilor de a colabora pentru luarea deciziilor importante din viaţa copilului. Din această perspectivă, părinţii trebuie să aibă un comportament înţelept şi să prevaleze respectarea interesului superior al copilului.

În cauză a fost efectuat un raport de consiliere psihologică a minorului din care reiese că obiectivele programului de consiliere psihologică nu au fost atinse, întrucât tatăl împreună cu minorul au participat la trei şedinţe, nemaiprezentându-se la celelalte două şedinţe în care minorul era programat să relaţioneze cu mama sa, iar în urma celor observate s-a reţinut că minorul este posibil să adopte convingerile şi comportamentul tatălui faţă de mamă prin fidelizare şi transfer.

De asemenea, prin raport s-a recomandat consiliere parentală pentru tată privind dezvoltarea abilităţilor parentale care să sprijine relaţia mamă- copil, iar pentru amândoi părinţii se recomandă o terapie cu obiectivul "îmbunătăţirea abilităţilor părinţilor privind coparentalitatea".

S-a reţinut că, refuzul copilului de a mai merge la mamă nu este o alegere proprie, ci este mai degrabă rezultatul unor influenţe deloc favorabile dezvoltării sale ulterioare.

La data de 26.07.2017 persoana vătămată C. a solicitat BEJ D. din Braşov executarea silită a hotărârii judecătoreşti nr. 107/A/03.05.2017 a Tribunalului Braşov, prin care s-a stabilit domiciliul minorului la mamă.

La data de 12.09.2017 executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal de constatare din care reiese că inculpatul A. nu a depus diligenţele necesare de a-l preda pe minorul B., mamei sale C. şi nu a dus la îndeplinire exigenţele judecătorului care a stabilit locuinţa minorului în mod definitiv la domiciliul mamei sale.

S-a constatat că elementul de tipicitate al infracţiunii este reţinerea de către un părinte al copilului minor fără consimţământul celuilalt părinte.

În drept, s-a reţinut prin rechizitoriu că: fapta inculpatului A. care în perioada 15.01.2017 până în prezent a reţinut pe minorul B. fără acordul mamei sale la domiciliul său din Zărneşti constituie infracţiunea prevăzută de art. 379 alin. (1) C. pen.

În termen legal, inculpatul B. prin apărător a formulat cereri şi excepţii, invocând neregularitatea actului de sesizare, respectiv rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu nr. 156/P/2018 din data de 14.05.2018, şi s-a solicitat;

- să se constate sesizarea unei instanţe de judecată necompetente teritorial în soluţionarea dosarului raportat la dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. pen. - excepţia lipsei competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei a Judecătoriei Sibiu, cu respectarea dispoziţiilor art. 47 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., relative la momentul invocării acesteia;

- să se constate lipsa legalităţii rechizitoriului întocmit în cauză prin lipsa unor menţiuni obligatorii ale acestuia potrivit art. 328 C. proc. pen., cu consecinţa lipsei posibilităţii stabilirii limitelor şi obiectului judecaţii

- să se constate lipsa legalităţii efectuării tuturor actelor de urmărire penală, acestea fiind întocmite de organe de urmărire penală necompetente teritorial potrivit art. 41 C. proc. pen., care nu şi-au verificai competenţa teritorială potrivit art. 58 C. proc. pen., care au instrumentat actele dosarului cu încălcarea ordinii de preferinţă stabilită prin art. 41 alin. (1) C. proc. pen., dar şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 306 C. proc. pen., cu consecinţa înlăturării tuturor probelor administrate,

- să se constate sancţiunea nulităţii absolute atât a actului de sesizare a instanţei, cât şi a tuturor probelor administrate în cauză potrivit art. 281 C. proc. pen., cu consecinţa restituirii cauzei către parchet, în situaţia în care raportat la criticile expuse nu se solicită de către parchet restituirea cauzei.

Deliberând cu privire la legalitatea sesizării instanţei judecătorul de cameră preliminară al Judecătoriei Sibiu a constatat că, potrivit art. 342 C. proc. pen., obiectul procedurii în cameră preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În baza art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.

Analizând excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sibiu, invocată de inculpatul A., judecătorul de cameră preliminară a reţinut că potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. pen., competenţa teritorială a instanţelor de judecată pentru infracţiunile ce se săvârşesc pe teritoriul României se determină în ordine, în funcţie de: a) locul săvârşirii infracţiunii; b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta; d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

A constatat că prin actul de sesizare, locul săvârşirii infracţiunii a fost expres determinat, faptele fiind săvârşite în oraşul Zărneşti ce se află în circumscripţia teritorială de competenţă a Judecătoriei Zărneşti, şi nu a Judecătoriei Sibiu, judecătorul de cameră preliminară a apreciat întemeiată excepţia invocată de inculpatul A. prin apărător.

Prin încheierea din data de 20.03.2019 pronunţată de Judecătoria Zărneşti, referitor la excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Zărneşti, judecătorul a avut în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., competenţa teritorială este determinată de locul săvârşirii infracţiunii.

Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen., prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

Judecătorul a reţinut că fapta de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, de care este acuzat inculpatul constă aparent într-o acţiune: reţinerea minorului B. în oraşul Zărneşti, deşi era obligat să îl aducă pe acesta la domiciliul de fapt al mamei sale din Cisnădie, str. x, jud. Sibiu, astfel cum s-a stabilit prin Sentinţa civilă nr. 1177/29.11.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 de Judecătoria Zărneşti, definitivă prin Decizia civilă nr. 107/A/03.05.2017 pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.

Infracţiunea de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului prevăzută de art. 379 alin. (1) din C. pen. poate fi săvârşită atât printr-o acţiune, de exemplu când părintele ia copilul minor fără consimţământul celuilalt părinte căruia acesta i-a fost încredinţat, cât şi printr-o inacţiune, în situaţia în care părintele nu aduce copilul minor celuilalt părinte căruia acesta i-a fost încredinţat.

De asemenea, instanţa a arătat că din descrierea dată faptei prin rechizitoriu şi potrivit dispozitivului Sentinţei civile nr. 1177/29.11.2016 pronunţate în Dosarul nr. x/2016 de Judecătoria Zărneşti, inculpatului i s-a stabilit dreptul de a avea legături personale cu minorul, având dreptul de a lua minorul de la domiciliul mamei şi obligaţia corelativă de a aduce minorul înapoi . Din actele dosarului a rezultat că această obligaţie nu a mai fost adusă la îndeplinire; conduita reproşată a devenit ilicită în momentul în care a devenit scadentă obligaţia de restituire a minorului.

În aceste condiţii, judecătorul a considerat că actul de sesizare descrie o inacţiune, respectiv fapta inculpatului care nu a adus copilul celuilalt părinte căruia acesta i-a fost încredinţat. Fapta descrisă este una omisivă proprie, întrucât există identitate între elementul material prevăzut de lege şi inacţiunea reproşată persoanei acuzate.

Din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, a rezultat că inculpatul avea obligaţia de a-l aduce pe minor la domiciliul de fapt al mamei sale din Cisnădie, str. x, jud. Sibiu, loc expres stabilit prin sentinţa civilă menţionată mai sus.

Instanţa a considerat că locul săvârşirii faptei în cazul infracţiunilor omisive este locul unde trebuia adusă la îndeplinire obligaţia a cărei neexecutare este reproşată. Aceasta deoarece, în cazul infracţiunilor omisive locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte în sensul dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen. este locul unde trebuia executată obligaţia. Întrucât în sarcina inculpatului s-a reţinut obligaţia de a restitui copilul în Cisnădie, jud. Sibiu, judecătorul a considerat că Judecătoria Sibiu este competentă să soluţioneze prezenta cauză.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din C. proc. pen., judecătorul a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Zărneşti invocată de judecătorul de cameră preliminară din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

De asemenea, în baza art. 40 alin. (4) şi a art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului de competenţă.

Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 51 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Zărneşti.

Prioritar, Înalta Curte notează că obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competenţă este fapta de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, în modalitatea prevăzută şi pedepsită de art. 379 alin. (1) C. pen.:"reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau amenda."

Astfel, se constată că în modalitatea reţinerii, astfel cum este reglementată de dispoziţiile alin. (1) art. 379 C. pen., infracţiunea este una comisivă, materială, continuă şi de pericol şi se consumă în momentul în care minorul a fost reţinut.

În ceea ce priveşte determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată, aceasta se realizează în funcţie de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârşirii infracţiunii (forum delicticomissi), astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiaşi text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul (forum deprehensionis); locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta (forum domicilii) şi locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate (forum domicilii victimae).

Or, evaluând datele concrete ale speţei prin prisma dispoziţiilor legale care guvernează competenţa teritorială a instanţelor, anterior menţionate, Înalta Curte constată că inculpatul A. a săvârşit fapta de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, în modalitatea prevăzută şi pedepsită de art. 379 alin. (1) C. pen., prin reţinerea minorului B. la domiciliul său din oraşul Zărneşti, deşi avea obligaţia de a-l aduce pe acesta la domiciliul de fapt al mamei sale din Cisnădie, str. x, jud. Sibiu.

În acest context argumentativ, în raport de modalitatea de săvârşire a faptei prevăzută de alin. (1) art. 379 C. pen., Înalta Curte reţine că locul săvârşirii faptei este locul unde a fost reţinut minorul, respectiv domiciliul inculpatului din oraşul Zărneşti.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul A. în favoarea Judecătoriei Zărneşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul A. în favoarea Judecătoriei Zărneşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2019.

GGC - GV