Impartiality of appellate judges who previously ruled on preventive measures as preliminary chamber judges

Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin Sentinţa penală nr. 72 din 28.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2015, printre altele, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din cursul anului 2010.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunea de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81 şi următoarele vechiul C. pen. prin Sentinţa penală nr. 54 din 28.04.2016 a Tribunalului Buzău rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 6.06.2016 a Curţii de Apel Ploieşti şi cu infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 26 din 03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 85 alin. (1) vechiul C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare mai sus menţionată.

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (2), (3) lit. a) şi 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlaltor pedepse, rezultând o pedeapsă de 10 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 32 din 01.11.2016 emis de către Curtea de Apel Braşov şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în conformitate cu dispoziţiile prezentei hotărâri.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 54 din 28.04.2016 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 6.06.2016 a Curţii de Apel Ploieşti şi ale Sentinţei penale nr. 26 din 03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii, arestului la domiciliu şi arestării preventive ale inculpatului, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014, 21.11.2014 la data de 17.04.2015, de la data de 18.04.2015 la data de 15.05.2015 inclusiv şi de la data de 01.11.2016 la zi.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de 34.400 RON, respectiv 440 euro ridicate de la locuinţa inculpatului A. cu ocazia percheziţiei domiciliare, instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 21.11.2014; măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani aflate în conturile inculpatului A., instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014 şi măsura asigurătorie a sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A., instituită prin Ordonanţa nr. x/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 11.02.2015.

În baza art. 112 lit. b), d) şi e) C. pen., art. 289 alin. (3) C. pen., art. 290 alin. (5) C. pen., art. 291 alin. (2) C. pen., art. 292 alin. (4) C. pen. şi art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumelor de 2.288.000 euro şi 10.000 RON.

În baza art. 397 C. proc. pen.. raportat la art. 19, art. 20, art. 21 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, art. 1357, art. 1359 şi art. 1381 C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice şi au fost obligaţi inculpaţii A., B., C., D., E., F. şi partea responsabilă civilmente SC N. SRL, în solidar, la plata unei sume de 21.740.241 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României la data executării, în favoarea părţii civile.

În baza art. 398 C. proc. pen.. raportat la art. 274 C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi de judecată în primă instanţă.

Împotriva sentinţei penale, au formulat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpatul A..

B. Prin Decizia penală nr. 177 din data de 06 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, printre altele, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 72 din 28.06.2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2015 şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu opinie separată, în ceea ce priveşte inculpatul A. în sensul admiterii apelului şi pronunţarea unei soluţii de achitare conform art. 16 lit. c) C. proc. pen.., revocarea măsurilor asigurătorii şi înlăturarea măsurilor de siguranţă corespunzătoare faptelor de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen..cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (cu referire la B., C. şi G.).

Împotriva acestei decizii, în termen legal (13.01.2020), a formulat contestaţie în anulare contestatorul A..

Cererea de contestaţie în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14.10.2020 sub nr. x/2020.

C. Prin încheierea din 16 decembrie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis, în principiu, contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 şi a acordat termen pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare la data de 20 ianuarie 2021.

De asemenea, a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

Înalta Curte a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu arătând că în etapa admisibilităţii în principiu, instanţa verifică doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la termenul de introducere a contestaţiei, motivul pe care se întemeiază contestaţia şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori s-au invocat dovezi care sunt la dosar.

S-a reţinut că titularul cererii de contestaţie în anulare are legitimarea procesuală cerută de lege pentru promovarea căii de atac, A. având calitatea de apelant inculpat în etapa judecării cauzei în apel, iar cererea a fost formulată de condamnat, prin intermediul apărătorului ales.

De asemenea, s-a reţinut că, motivul de contestaţie invocat se regăseşte printre cazurile de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute de art. 426 lit. a) - i) îmbrăcând forma prevăzută de dispoziţiile art. 426 lit. d) teza a II-a C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii atacate s-a reţinut că potrivit prevederilor art. 430 C. proc. pen.., instanţa învestită poate dispune, suspendarea executării hotărârii a cărei anulare se cere, dar numai în situaţia în care, faţă de împrejurările cauzei, aspectele invocate şi dovezile aduse în sprijinul acestora, consideră că nu se mai justifică executarea condamnării înainte de soluţionarea contestaţiei. Or, raportat la aceste aspecte, instanţa a constatat că, această măsură nu se justifică.

Prin motivele formulate, atât în scris, cât şi oral, cu ocazia dezbaterilor, contestatorul A. a invocat motivul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza a II-a C. proc. pen., considerând că a existat un caz de incompatibilitate la judecata în apel în ceea ce îi priveşte pe judecătorii H. şi I.. S-a susţinut că domnul judecător H. a prezidat, anterior completul de judecată la Curtea de Apel Ploieşti la termenul când a fost pusă în discuţie temeinicia şi legalitatea măsurii preventive faţă de contestator, iar doamna judecător I. a contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie privindu-l pe inculpat când a verificat legalitatea măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpat.

Au fost invocate dispoziţiile art. 64 alin. (4) C. proc. pen.., apreciind că judecătorul care participă la soluţionarea contestaţiei împotriva încheierii prin care s-a dispus asupra măsurii preventive devine incompatibil să exercite o funcţie de judecată în aceeaşi cauză în faza superioară a procesului penal. De asemenea, contestatorul a precizat că judecătorul care se pronunţă asupra temeiniciei şi legalităţii unei măsuri preventive în faza procesuală a camerei preliminare este incompatibil să exercite funcţia de judecată.

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătoreşti definitive şi se promovează în condiţiile procedurale reglementate expres în art. 426-art. 432 din C. proc. pen., care sunt mult mai stricte decât în cazul căilor ordinare de atac (cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor etc.), tocmai în considerarea caracterului acestei instituţii juridice, determinat de faptul că, prin formularea contestaţiei în anulare, se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă care îşi produce deja efectele.

După admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, dezbaterea contestaţiei în anulare nu se poate cantona decât la cazurile de contestaţie care au fost invocate în cererea iniţială şi care au trecut prin filtrul admisibilităţii în principiu.

Contestatorul A. şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

Potrivit art. 426 lit. d) din C. proc. pen., se poate formula contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.

În argumentarea cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen., s-a susţinut că a existat un caz de incompatibilitate la judecata în apel în ceea ce îi priveşte pe judecătorii H. şi I. întrucât s-au pronunţat în calitate de judecători de cameră preliminară cu privire măsura preventivă luată faţă de contestatorul A. apreciind că judecătorul care se pronunţă asupra temeiniciei şi legalităţii unei măsuri preventive în faza procesuală a camerei preliminare, în fond ori în cale de atac, este incompatibil să exercite funcţia de judecată.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Imparţialitatea instanţei presupune, conceptual, lipsa oricărei prejudecăţi sau idei preconcepute cu privire la soluţia ce trebuie pronunţată în cadrul unui proces, iar potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, imparţialitatea se analizează şi se apreciază, atât sub aspect subiectiv, cât şi sub aspect obiectiv (cauza Piersack împotriva Belgiei, cauza Kyprianou împotriva Ciprului, cauza Micallef împotriva Maltei, cauza Fey împotriva Austriei).

Din perspectiva criteriului subiectiv, se impune a se determina dacă convingerile personale ale unui judecător pot influenţa soluţionarea unei anumite cauze, iar din acela al criteriului obiectiv dacă judecătorul prezintă garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparţialitatea sa (cauza Morice împotriva Franţei, cauza Grieves împotriva Regatului Unit).

În cadrul demersului subiectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că imparţialitatea personală a unui magistrat este prezumată până la proba contrară (cauza Hauschildt împotriva Danemarcei).

În ceea ce priveşte demersul obiectiv, este necesar să se stabilească dacă, spre deosebire de conduita judecătorului, există fapte verificabile care pot ridica îndoieli privind imparţialitatea sa (Cauza Micallef împotriva Maltei).

Curtea a mai statuat că graniţa dintre cele două noţiuni nu este una ermetică întrucât comportamentul unui judecător poate, din punct de vedere al unui observator extern, să antreneze îndoieli obiectiv justificate cu privire la imparţialitatea judecătorului (demersul obiectiv), dar poate viza şi problema opiniei personale a judecătorului (demersul subiectiv). Întrucât, uneori este dificil să se prezinte proba care ar răsturna prezumţia de imparţialitate subiectivă a unui magistrat, cerinţa de imparţialitate obiectivă oferă o garanţie suplimentară importantă (cauza Kyprianou împotriva Ciprului).

Demersul obiectiv înseamnă să se determine dacă, independent de atitudinea personală a judecătorului, anumite fapte verificabile ar putea să pună la îndoială rezonabilă imparţialitatea acestuia. Astfel, imparţialitatea analizată sub imperiul criteriului obiectiv, presupune a se verifica dacă judecătorul oferă garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, aparenţele prezentând o importanţă deosebită, în raport cu încrederea pe care instanţele trebuie să o inspire justiţiabililor, într-o societate democratică (cauza Piersack împotriva Belgiei, cauza Sramek împotriva Austriei).

În cauza Ferranteli şi Santangelo contra Italiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că este important să se stabilească dacă anumite fapte sau împrejurări pot ridica dubii legitime cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorului, deci dacă temerile unei persoane cu privire la imparţialitate sunt în mod obiectiv justificate.

Jurisprudenţa naţională

Înalta Curte aminteşte că în art. 3 alin. (1) din C. proc. pen., este reglementat principiul separării funcţiilor judiciare, în sensul că în procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare: a) funcţia de urmărire penală; b) funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată; d) funcţia de judecată.

Legiuitorul a prevăzut că în aplicarea principiului separării funcţiilor judiciare în desfăşurarea aceluiaşi proces penal exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare.

În acest sens, se reţine că judecătorul ce a exercitat funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale în faza de urmărire penală nu mai poate exercita funcţia de judecată.

În aplicarea acestui principiu au fost introduse şi dispoziţiile art. 64 alin. (4) din C. proc. pen., judecătorul de drepturi şi libertăţi fiind incompatibil să participe la judecarea cauzei în procedura de cameră preliminară, la judecata în fond ori în căile de atac.

Astfel, legiuitorul a instituit o prezumţie obiectivă de lipsă de imparţialitate stabilind o garanţie a procesului echitabil superioară standardelor impuse de Curtea europeană.

În egală măsură, art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. prevede că Judecătorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea sa este afectată.

Jurisprudenţa instanţei supreme a constatat că nu există incompatibilitate în cazul în care judecătorul fondului, în contextul motivării unei încheieri prin care instanţa a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a afirmat că în aceste condiţii luarea unei măsuri privative de libertate se impune cu atât mai mult cu cât majoritatea inculpaţilor au avut o atitudine procesuală de nerecunoaştere a învinuirii formulate de către organele de urmărire penală (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Sp, Decizia nr. 3138 din 11 decembrie 2014).

1. Abţineri în cauza pendinte

Prin cererea din 18 noiembrie 2020, judecătorii J., K. şi L., membri ai Completului nr. 3, au formulat declaraţie de abţinere de la soluţionarea cauzei nr. x/1/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, invocând faptul că, pe parcursul procesual al dosarului ce formează obiectul contestaţiei în anulare, au soluţionat, în calitate de judecători de cameră preliminară, contestaţii formulate de inculpatul contestator.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2020 pronunţată în prezentul dosar, Înalta Curte a respins declaraţiile de abţinere formulate de judecătorii J., K. şi L. reţinând că împrejurările nu sunt de natură a demonstra existenţa, la momentul actual, a unor relaţii ori împrejurări care să pună sub semnul îndoielii obiectivitatea acestora în soluţionarea prezentei cauze şi care s-ar putea circumscrie noţiunii de suspiciune rezonabilă, aşa cum o cere textul art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., precum şi faptul că motivele invocate nu creează o bănuială legitimă în sensul afectării imparţialităţii.

La data de 26 noiembrie 2020, doamna judecător I., membru al completului de judecată C3, învestit cu soluţionarea contestaţiei în anulare declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, a formulat declaraţie de abţinere invocând faptul că a făcut parte din completul de judecată C9 care a soluţionat apelul inculpatului A., prin Decizia nr. 177/A, din şedinţa publică din 06 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Tot la data de 26 noiembrie 2020, doamna judecător M., membru al completului de judecată C3 învestit cu soluţionarea aceleiaşi cauze, a formulat declaraţie de abţinere, susţinând că este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) din C. proc. pen.. A arătat că a îndeplinit funcţia de judecător de drepturi şi libertăţi în aceeaşi cauză ce a format obiectul dosarului de urmărire penală nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., soluţionând Dosarul nr. x/2015 prin pronunţarea Încheierii nr. 278 din 26 februarie 2015.

Prin încheierea din 14 decembrie 2020, Înalta Curte a admis declaraţiile de abţinere formulate de doamnele judecător I. şi M. în Dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Instanţa a reţinut, cu privire la doamna judecător I., că a participat la judecarea, în apel, a dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în care a pronunţat Decizia penală nr. 177/A din 06 iulie 2020, iar în cauza pendinte, a fost învestită cu pronunţarea asupra contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A., împotriva aceleiaşi decizii penale şi a constatat că motivul invocat de doamna judecător I. se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (3) din C. proc. pen., în interpretarea dată acestuia prin Decizia nr. 32 din 9 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, nr. 148 din 25 februarie 2020.

De asemenea, a reţinut cu privire la doamna M. că, prin Încheierea nr. 278 din 26 februarie pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, a soluţionat o contestaţie formulată în cursul urmăririi penale de inculpatul A.. Astfel, s-a apreciat că aceasta se află în situaţia de incompatibilitate invocată, având în vedere că a participat în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi la soluţionarea unei cereri în aceeaşi cauză, care în prezent se află în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, în faza admisibilităţii în principiu. S-a reţinut că motivul invocat de doamna judecător M. se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) din C. proc. pen.

La data de 15 decembrie 2020, domnul judecător H., membru al completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei penale având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, a declarat cerere de abţinere arătând că a făcut parte din completul de judecată care a pronunţat Decizia penală nr. 177 din data de 06 iulie 2020, împotriva căreia s-a exercitat calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare.

Prin încheierea din 16 decembrie 2020, Înalta Curte a admis declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător H., în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, reţinând că aceasta se află în situaţia de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 64 alin. (3) din C. proc. pen., având în vedere că a participat la judecarea dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, iar prezenta cauză are ca obiect o cerere de contestaţie în anulare formulată împotriva hotărârii pronunţate în apel.

2. Situaţia membrilor completului: judecătorilor H. şi I.

Înalta Curte constată că prin încheierea din 6 august 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Ploieşti, domnul judecător H., în calitate de judecător de cameră preliminară, a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luat, printre alţii, faţă de inculpatul A..

Domnul judecător H. a reţinut în cuprinsul acestei încheieri că menţinerea măsurii controlului judiciar este necesară în cauză având în vedere că obligaţiile care decurg din aceasta sunt utile pentru buna desfăşurare a procesului penal, pentru asigurarea prezenţei inculpaţilor la judecată şi prin asigurarea unui control, cel puţin pentru o perioadă de timp, a activităţilor acestora.

Prin încheierea din data de 13 decembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2018 prin care s-a dispus respingerea cererii de recuzare a domnului judecător H., inculpaţii A. şi B. au invocat, în susţinerea acestei cereri, faptul că acesta a fost judecător de cameră preliminară pronunţând încheierea din data de 06 august 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2015.

Înalta Curte, respingând cererea de recuzare a reţinut că, în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, domnul judecător H., în calitate de judecător de cameră preliminară, prin încheierea pronunţată, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţi, iar această încheiere nu a vizat fondul cauzei, ci s-a analizat doar în mod sumar datele existente la dosar.

Or, simplul fapt, că a pronunţat în calitate de judecător de cameră preliminară încheierea din data de 06 august 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2015, nu poate fi considerat că ar justifica o bănuială de parţialitate în privinţa sa. De altfel, aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, în calea de atac a apelului.

De asemenea, prin Încheierea nr. 689 din 15 mai 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, doamna judecător I., în calitate de judecător de cameră preliminară, a soluţionat contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la inculpatul A., analizând legalitatea măsurii arestului la domiciliu luată faţă de acest inculpat.

În acest sens, se constată că prin Încheierea nr. 689 din 15 mai 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, doamna judecător I. a precizat expressis verbis că o asemenea analiză nu este incompatibilă cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie întrucât cu această ocazie instanţa nu se pronunţă asupra fondului procesului, respectiv asupra vinovăţiei inculpatului.

Analiza efectuată nu presupune examinarea ori stabilirea situaţiei de fapt în baza probelor administrate, aşa încât judecătorul să-şi exprime părerea în legătură cu fondul dedus judecăţii.

Evaluarea cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că dispoziţiile invocate de contestatorul A. referitoare la incompatibilitatea celor doi judecători ce au soluţionat cauza în calea de atac a apelului nu sunt incidente, aceştia pronunţându-se în calitate de judecători de cameră preliminară cu privire la măsura preventivă, fără a fi exercitat funcţii judiciare incompatibile cu judecata în fond sau apel (ca aceea de judecător de drepturi şi libertăţi).

În ceea ce priveşte calitatea de judecător de cameră preliminară în materia măsurilor preventive, analizele realizate de cei doi membri ai completului din apel, în faza camerei preliminare, nu au conţinut o evaluare exhaustivă a probelor şi o evaluare asupra vinovăţiei, ci au vizat existenţa faptelor şi necesitatea măsurii pentru buna desfăşurare a procesului penal.

În ceea ce priveşte susţinerea apărării conform căreia situaţia este similară cu cea a doamnei judecător M. a cărei declaraţie de abţinere a fost admisă, se constată că această din urmă soluţie s-a datorat incidenţei 64 alin. (4) din C. proc. pen., magistratul soluţionând, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, o contestaţie formulată în cursul urmăririi penale de acelaşi contestator A., incompatibilitatea fiind astfel consecinţa funcţiei judiciare exercitate anterior.

Evaluarea cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 lit. f) din C. proc. pen.

Instanţa consideră că motivul invocat de contestatorul A. trebuie evaluat şi prin prisma dispoziţiilor art. 64 lit. f) din C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că un mod detaliat de analiză asupra temeiniciei şi legalităţii menţinerii unei măsuri preventive care tinde să analizeze probele din dosar şi să se canalizeze spre o concluzie în sensul comiterii faptelor de către inculpat şi a vinovăţiei sale poate genera un astfel de caz de incompatibilitate.

În cauza Ionuţ Laurenţiu Tudor c. României, hotărârea din 24 iunie 2014, par 84, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că faţă de judecătorul fondului, respectiv faţă de judecătorii din apel care au verificat şi menţinut măsura arestului preventiv, respectiv au respins căile de atac împotriva hotărârilor de menţinere poate fi reţinută o suspiciune de parţialitate. Pentru a reţine temeiul pericolului pentru ordinea publică, judecătorii indicaţi au estimat că indiciile permit să se tragă concluzia probabilităţii comiterii faptelor de care este acuzat inculpatul şi că o astfel de concluzie nu ar putea fi rezultatul unei aprecieri sumare a datelor disponibile în privinţa detenţiei, ci rezultatul unei aprecieri aprofundate a probelor şi datelor administrate din dosar în vederea susţinerii vinovăţiei reclamantului.

De asemenea, în jurisprudenţa europeană, Curtea de la Strasbourg a arătat că la momentul dezbaterii privării de libertate, judecătorul analizează în mod sumar date existente în dosar în scopul stabilirii dacă există prima facie temeiuri pentru suspiciunea pentru comiterea unei infracţiuni, iar pe de altă parte în cazul pronunţării unei hotărâri instanţa trebuie să aprecieze dacă probele administrate sunt suficiente a stabili vinovăţia acuzatului. Prin urmare, s-a apreciat că suspiciunea şi stabilirea formală a vinovăţiei nu pot fi tratate ca fiind asemănătoare (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Jasinski c. Poloniei, hotărârea din 20 decembrie 2005, par. 55).

În aceste coordonate, evaluând încheierile dispuse de către cei doi judecători în calitate de judecători de cameră preliminară se constată că aceştia s-au rezumat numai la a verifica strict îndeplinirea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 202 din C. proc. pen., fără a analiza sau face aprecieri asupra vinovăţiei inculpatului.

Deşi judecătorii menţionaţi s-au pronunţat pe o măsură preventivă cu privire la contestatorul A., analiza asupra actelor şi lucrărilor dosarului nu reliefează vreo posibilă atitudine parţială sau subiectivă. La data pronunţării pe măsura preventivă, aceştia au avut în vedere existenţa unor indicii care au condus la menţinerea măsurii preventive şi nu a unor probe indubitabile de vinovăţie, astfel că nu a fost încălcat în niciun mod standardul de imparţialitate. Analiza efectuată s-a rezumat la o evaluare sumară a datelor existente, fără a se pronunţa în vreun fel cu privire la vinovăţia inculpatului, măsura fiind menţinută în considerarea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.

Suspendarea executării pedepsei

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare se solicită, Înalta Curte aminteşte că instanţa s-a pronunţat cu privire la această solicitare prin încheierea din 16 decembrie 2020, iar aspectele avute în vedere la acel moment rămân valabile nefiind indicat vreun element de noutate.

Soluţia

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte reţine că în cauză nu este incident cazul prevăzut de dispoziţiile art. 426 lit. d) din C. proc. pen., analiza efectuată în calitate de judecători de cameră preliminară de magistraţii a cărei incompatibilitate s-a criticat nefiind de natură a dovedi existenţa unei lipse de imparţialitate a acestora.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din data de 06 iulie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorul A. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.

GGC - GV