Negative conflict of jurisdiction over appellate review of preventive detention: competence assigned to the superior court of the issuing instance
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) definitively resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Court of Appeal Brașov, ordering it to hear the case and dismiss the competing claim of the Court of Appeal Ploiești. The dispute concerned the proper appellate venue for a challenge to a pretrial detention order (specifically, the denial of a request to replace preventive arrest with house arrest) issued by the Brașov District Court Judge for Rights and Liberties on March 4, 2020; both appellate courts initially declined jurisdiction, with Ploiești arguing that the primary case had been transferred to the Dâmbovița District Court for pretrial chamber proceedings, thereby shifting competency to the superior court in Ploiești. The ICCJ held that under Article 204(1) of the Code of Criminal Procedure, jurisdiction for appeals against decisions on preventive measures during criminal investigation is exclusive to the judge of the hierarchically superior court to the one that issued the contested decision, rather than being determined by the location of the subsequently seized court of first instance; consequently, because the original decision was rendered in Brașov, the Court of Appeal Brașov retained exclusive jurisdiction to resolve the contestation, regardless of the parallel procedural developments in Ploiești.
Legislator headnote
AI generatedart. 224 alin. (2) C. proc. pen, art. 41 C. proc. pen, art. 47 alin. (4) C. proc. pen, art. 50 alin. (1) din C. proc. pen, art. 224 alin. (2) din C. proc. pen, art. 51 din C. proc. pen; Negative conflict of jurisdiction over appellate review of preventive detention: competence assigned to the superior court of the issuing instance: The dispute concerned the proper appellate venue for a challenge to a pretrial detention order (specifically, the denial of a request to replace preventive arrest with house arrest) issued by the Brașov District Court Judge for Rights and Liberties on March 4, 2020; both appellate courts initially declined jurisdiction, with Ploiești arguing that the primary case had been transferred to the Dâmbovița District Court for pretrial chamber proceedings, thereby shifting competency to the superior court in Ploiești. The ICCJ held that under Article 204(1) of the Code of Criminal Procedure, jurisdiction for appeals against decisions on preventive measures during criminal investigation is exclusive to the judge of the hierarchically superior court to the one that issued the contested decision, rather than being determined by the location of the subsequently seized court of first instance; consequently, because the original decision was rendered in Brașov, the Court of Appeal Brașov retained exclusive jurisdiction to resolve the contestation, regardless of the parallel procedural developments in Ploiești.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis used to resolve the negative conflict of jurisdiction and establish the competence of the Court of Appeal Brașov.
Provision determining that judicial costs remain the responsibility of the state.
Full text
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 29/CC/U din data de 9 martie 2020 judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în baza art. 50, art. 224 alin. (2) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de inculpatul A. împotriva Încheierii nr. 28 din data de 4 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Braşov, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Braşov a reţinut că prin Încheierea nr. 28/UP din 4 martie 2020, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Braşov a respins cererea formulată de inculpatul A., deţinut în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 43 din 15 decembrie 2019 emis de Tribunalul Braşov, având ca obiect înlocuirea măsurii arestului preventiv.
S-a mai arătat că la termenul din data de 9 martie 2020, Ministerul Public a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Braşov, pe considerentul că la data de 5 martie 2020 a fost emis rechizitoriul în cauză şi sesizată instanţa de fond, respectiv Tribunalul Dâmboviţa, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei aparţine judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Ploieşti.
Analizând competenţa de soluţionare a contestaţiei pendinte, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Braşov a constatat că aceasta aparţine Curţii de Apel Ploieşti, ca instanţă superioară a instanţei sesizate, având în vedere că Tribunalul Dâmboviţa a demarat procedura camerei preliminare, potrivit art. 224 alin. (2) C. proc. pen. Acest text legal, deşi are în vedere ipoteza propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale, prevede soluţia de principiu, că aceasta se prezintă judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.
Fiind vorba de o competenţă alternativă, asemănătoare celei prevăzute de art. 41 C. proc. pen. (acest text stabileşte ordinea de prioritate a normelor de competenţă), s-a constatat că locul săvârşirii infracţiunii are prioritate în raport de celelalte criterii, acesta fiind motivul pentru care a fost sesizat Tribunalul Dâmboviţa ca instanţă de fond. S-a menţionat că sesizarea instanţei de fond a avut loc după pronunţarea încheierii atacate ce face obiectul prezentei contestaţii.
S-a mai reţinut că legea nu prevede o astfel de situaţie, dar din interpretarea teleologică a normelor ce reglementează competenţa instanţelor, s-a constatat că după sesizarea instanţei de fond, fiind stabilit termen pentru verificarea măsurilor preventive în cauză, aceasta este competentă să soluţioneze toate cererile ce fac obiectul dosarului pendinte.
S-a concluzionat, astfel, că pentru soluţionarea contestaţiei competenţa aparţine Curţii de Apel Ploieşti, ca instanţă superioară în grad Tribunalului Dâmboviţa.
Totodată, s-a mai analizat problema dacă această cauză ar trebui soluţionată de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de judecătorul de cameră preliminară. Din această perspectivă, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Braşov a constatat că încheierea pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi (în cursul urmăririi penale) nu poate face obiectul unei căi de atac care să fie soluţionată de judecătorul de cameră preliminară, având în vedere principiul separaţiei funcţiilor judiciare.
Prin încheierea din data de 23 martie 2020 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 47 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă excepţia de necompetenţă, invocată din oficiu.
În temeiul art. 50 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 224 alin. (2) din C. proc. pen., a fost declinată competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de inculpatul A., împotriva Încheierii nr. 28 din data de 4 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Braşov, în favoarea Curţii de Apel Braşov.
În baza art. 51 din C. proc. pen., s-a dispus sesizarea Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă ierarhic superioară comună, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a dispune astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Ploieşti a arătat că la termenul din data de 23 martie 2020, în baza art. 47 alin. (4) C. proc. pen., a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă cu privire la soluţionarea prezentei contestaţii formulate împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Braşov, în raport de dispoziţiile art. 204 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., care reglementează competenţa de soluţionare a căii de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale.
Astfel, analizând în mod prioritar excepţia invocată, Curtea, în complet de drepturi şi libertăţi pentru soluţionarea contestaţiilor, a reţinut că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a căii de atac declarate împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, contrar opiniei instanţei care şi-a declinat iniţial competenţa, norma legală aplicabilă este art. 204 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. şi nu art. 224 alin. (2) din acelaşi cod, care reglementează competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de soluţionare a propunerii de arestare preventivă.
Or, potrivit textului legal aplicabil, respectiv art. 204 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., contestaţia formulată împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune asupra măsurilor preventive se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
S-a constatat, aşadar, că în acest caz, al căii de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, competenţa este una exclusivă, şi nu alternativă cum s-a apreciat de instanţa sus-amintită, şi aparţine judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa ierarhic superioară.
Aşa fiind, reţinând că judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Ploieşti nu este competent să se pronunţe cu privire la o hotărâre pronunţată de un judecător de la o instanţă care nu se află în raza sa de competenţă, în baza art. 47 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă excepţia de necompetenţă, invocată din oficiu şi, în temeiul art. 50 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 204 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei formulate de inculpatul A., împotriva Încheierii nr. 28 din data de 4 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Braşov, în favoarea Curţii de Apel Braşov, iar în baza art. 51 C. proc. pen., s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă ierarhic superioară comună, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
*
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 31 martie 2020, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 8 aprilie 2020, cu citarea inculpatului A.
Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Braşov şi Curtea de Apel Ploieşti, cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul inculpat A., Înalta Cure, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Braşov, pentru următoarele considerente:
La data de 5 martie 2020, inculpatul A., prin avocat ales, a declarat contestaţie împotriva Încheierii nr. 28/UP din data de 4 martie 2020, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Braşov prin care i-a fost respinsă cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Contestaţia inculpatului a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, care şi-a declinat competenţa de soluţionare Curţii de Apel Ploieşti ca instanţă superioară celei sesizate cu rechizitoriu, având în vedere că la data de 5 martie 2020 (imediat după pronunţarea încheierii contestate) instanţa sesizată cu rechizitoriul a fost Tribunalul Dâmboviţa, care a demarat procedura de cameră preliminară.
Conform art. 3 alin. (4) din C. proc. pen., asupra actelor şi măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuţii în acest sens, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 203 alin. (3), (5) şi (7) din C. proc. pen., rezultă că în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, contestaţiile privitoare la măsurile preventive se soluţionează de judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cameră de consiliu, prin încheiere motivată.
Referitor la instanţa competentă să soluţioneze calea atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, dispoziţiile art. 204 alin. (1) din C. proc. pen. prevăd expres că împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune asupra măsurilor preventive, inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
Înalta Curte reţine, prin urmare, că în cazul căii de atac declarate împotriva încheierilor judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care dispune asupra măsurilor preventive, competenţa este una exclusivă şi aparţine judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa ierarhic superioară.
Din examinarea dispoziţiilor legale menţionate anterior şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, respectiv cererea inculpatului din data de 5 martie 2020 prin care a declarat contestaţie împotriva Încheierii nr. 28/UP din 4 martie 2020 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Braşov, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a contestaţiei întemeiată, în cazul de faţă, pe dispoziţiile art. 204 din C. proc. pen., aceasta revine instanţei ierarhic superioare celei la care se află judecătorul de drepturi şi libertăţi care a pronunţat încheierea contestată, respectiv, în speţă, Curţii de Apel Braşov.
Pentru aceste considerente, în baza art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe privind pe inculpatul A. în favoarea Curţii de Apel Braşov, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit traducătorului de limbă engleză se va plăti din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul A. în favoarea Curţii de Apel Braşov, instanţă căreia i se trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit traducătorului de limbă engleză se plăteşte din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 aprilie 2020.
Procesat de GGC - LM