European Arrest Warrant execution: mandatory pre-surrender arrest and dual criminality for cross-border organized theft

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2021

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 20 din data de 02 februarie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, în temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Franţa cu privire la executarea mandatului european de arestare nr. x, emis la data de 27.01.2021 de către Parchetul de la Tribunalul Judiciar din Amiens, Franţa, care are la bază mandatul de arestare naţional emis la data de 25.01.2021 de către Tribunalul Judiciar din Amiens, Franţa, nr. parchet: x, nr. dosar x, faţă de persoana solicitată A., în vederea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în bandă organizată, prev. de art. 311-9 alin. (1), art. 311-1, art. 132-71, art. 311-14, art. 311-15, art. 131-26-2 din C. pen. francez, art. 121-4 2o, art. 121-5, art. 121-6, art. 121-7 din C. pen. francez, respectiv participare la o asociere de răufăcători în vederea pregătirii unei infracţiuni, prev. de art. 450-1 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. francez şi sancţionate cu pedepse prevăzute la art. 450-1 alin. (2), art. 450-3, art. 450-5 din C. pen. francez şi, în consecinţă:

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 a dispus luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, începând cu data 02 februarie 2021 şi până la data de 03 martie 2021.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 a dispus emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A..

În baza art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 a constatat că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii conferită de art. 117 din Legea nr. 302/2004 şi nu a consimţit la predarea sa autorităţilor solicitante.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea 302/2004 a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Franţa.

A constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 02.02.2021, ora 15:00, până la data de 02.02.2021, ora 17:20.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Cluj a reţinut că autorităţile judiciare din Franţa au solicitat executarea mandatului european de arestare nr. x, emis la data de 27.01.2021 de către Parchetul de la Tribunalul Judiciar din Amiens, Franţa, care are la bază mandatul de arestare naţional emis la data de 25.01.2021 de către Tribunalul Judiciar din Amiens, Franţa, nr. parchet: x, nr. dosar x, în vederea urmăririi penale a persoanei solicitate A. pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în bandă organizată, prev. de art. 311-9 alin. (1), art. 311-1, art. 132-71, art. 311-14, art. 311-15, art. 131-26-2 din C. pen. francez, art. 121-4 2o, art. 121-5, art. 121-6, art. 121-7 din C. pen. francez, respectiv participare la o asociere de răufăcători în vederea pregătirii unei infracţiuni, prev. de art. 450-1 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen. francez şi sancţionate cu pedepse prevăzute la art. 450-1 alin. (2), art. 450-3, art. 450-5 din C. pen. francez, constând în aceea că: În perioada 09.02.2019-29.03.2019, A., acţionând într-un grup organizat, condus de un bărbat poreclit "B.", aflându-se pe teritoriul statului francez, a montat dispozitive de localizare prin GPS tip baliză pe autovehicule, cu scopul săvârşirii unor infracţiuni de furt.

S-a procedat la depistarea, identificarea şi ulterior la audierea persoanei solicitate de către procuror.

Prin ordonanţa din data de 02.02.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în temeiul art. 102 alin. (2) şi (3) raportat la art. 101 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în 2019, s-a dispus reţinerea persoanei solicitate pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 02 februarie 2021, ora 15:00, până la data de 03 februarie 2021, ora 15:00.

La termenul de judecată din data de 02.02.2021, persoana solicitată a arătat că nu consimte la predare, şi că nu renunţă la regula specialităţii.

Potrivit art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, opoziţia persoanei solicitate la predare nu se poate baza decât pe invocarea existenţei unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare.

În virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum şi raportat la disp. art. 84 şi urm. din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, competenţa instanţei române se limitează doar la verificarea îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă ale mandatului european de arestare, prevăzute în Legea nr. 302/2004, precum şi la examinarea motivelor de refuz obligatorii sau opţionale.

Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile legale de fond şi de formă ale mandatului european de arestare, prevăzute în Legea nr. 302/2004, precum şi faptul că nu este incident niciun motiv de refuz obligatoriu sau opţional.

Curtea de Apel a parcurs toate etapele prevăzute de art. 103-104 din Legea nr. 302/2004 în sensul că:

1. a verificat dacă i s-a comunicat mandatul european de arestare persoanei solicitate;

2. a verificat poziţia adoptată de persoana solicitată în legătură cu predarea către autorităţile judiciare ale statului solicitant;

3. a procedat la audierea acesteia cu privire la motivele obligatorii sau opţionale de refuz a executării mandatului european;

4. a verificat dacă i s-a adus la cunoştinţă persoanei solicitate învinuirile care i se aduc în mandat.

Totodată Curtea a adus la cunoştinţă persoanei solicitate regula specialităţii care semnifică faptul că, dacă persoana solicitată consimte să fie predată autorităţilor judiciare ale statului solicitant în vederea efectuării de cercetări legate de învinuirile care i se aduc, nu poate fi cercetată ulterior de acestea şi pentru alte fapte.

Persoana solicitată a învederat Curţii de Apel că:

- a înţeles învinuirile care i se aduc în cuprinsul mandatului european de arestare;

- nu renunţă la efectele regulii specialităţii;

- nu este de acord cu predarea.

Analizând sesizarea formulată şi probele administrate, Curtea a constatat că sunt respectate dispoziţiile:

- art. 87 din Legea 302/2004 referitoare la conţinutul şi forma mandatului european de arestare;

- art. 97 alin. (1) pct. 1 şi 13 din aceeaşi lege;

- nu au fost formulate obiecţii privind identitatea;

- nu este incident nici unul din motivele de refuz prevăzute de art. 99 din legea 302/2004.

Totodată, Curtea a reţinut că nu se pune problema aplicării art. 98, alin. (1), lit. a), din) Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată a arătat că a participat la procedura de judecată din faţa instanţei competente franceze.

Persoana solicitată a negat comiterea infracţiunii şi a solicitat luarea măsurii arestului la domiciliu. În această procedură, Curtea a apreciat că nu poate analiza temeinicia acuzaţiei puse în sarcina persoanei solicitate.

Faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de legea română pentru infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate, Curtea a constatat că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare franceze se poate realiza numai prin privarea de libertate a persoanei solicitate, neputând fi dispusă faţă de aceasta o altă măsură în această etapă.

Împotriva acestei sentinţe, persoana solicitată A. a formulat contestaţie.

În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei formulate şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

A apreciat că în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, întrucât în mod greşit prima instanţă a reţinut că persoana solicitată ar fi săvârşit faptele şi ar fi exercitat acte materiale în Franţa, în realitate, actele materiale reţinute în sarcina contestatorului ar fi fost efectuate din România.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, până la predarea efectivă.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în conformitate cu art. 4251 C. proc. pen., raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa mandatului european de arestare nr. x, emis la data de 27.01.2021 de către Parchetul de la Tribunalul Judiciar din Amiens, Franţa, care are la bază mandatul de arestare naţional emis la data de 25.01.2021 de către Tribunalul Judiciar din Amiens, Franţa.

Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracţiuni şi potrivit legii române, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispoziţiile legale sus menţionate, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi apreciază că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatorului persoană solicitată potrivit căreia în cauză ar fi incident cazul de refuz al predării prevăzut de dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, întrucât în mod greşit prima instanţă a reţinut că persoana solicitată ar fi săvârşit faptele şi ar fi exercitat acte materiale în Franţa, în realitate, actele materiale reţinute în sarcina contestatorului ar fi fost efectuate din România, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanţă, că pentru buna desfăşurare a cercetărilor în cauză şi a judecăţii este necesară predarea acesteia către autorităţile judiciare din Franţa, cea mai mare parte a activităţii infracţionale a fost desfăşurată pe teritoriul francez, unde au fost arestate alte patru persoane implicate.

Evaluând cererea formulată de persoana solicitată prin intermediul apărătorului ales, de dispunere a unei măsuri preventive mai puţin intruzive, Înalta Curte o constată neîntemeiată.

Potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004:

"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că, în cazul în care dispune executarea mandatului european de arestare, instanţa dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură.

Dispoziţiile art. 104 alin. (9)-(11) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, iar nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menţine până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 20 din data de 02 februarie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

Va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 205 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 20 din data de 02 februarie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 205 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2021.