Unconstitutionality of lawyer organization law and court composition rules rejected for lack of nexus to criminal case of unauthorized professional title use

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2021

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 21 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată s-a respins sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2), (3), art. 59 alin. (1), (2), (3), (4), (5), art. 17 alin. (1), (2), (3), (4), art. 106, art. 103, art. 107 din Legea nr. 51/1995 modificată prin Legea nr. 270/2010, rap. la art. 1, 2, 3, 5, 61 din Constituţia României, şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Ordonanţa de Urgenţă nr. 215 din 30.12.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 1316 din 30 decembrie 2020, rap. la art. 1, 2, 3, 5, 61,73 din Constituţia României, excepţie ridicată de inculpatul A., în dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bacău a reţinut că apelantul inculpat A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate şi a dispoziţiilor art. 26 alin. (2), (3), art. 59 alin. (1), (2), (3), (4), (5), art. 17 alin. (1), (2), (3), (4), art. 106, art. 103, art. 107 din Legea nr. 51/1995 modificată prin Lg. nr. 270/2010, cu privire la care a constatat că cererea întruneşte doar o parte din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia.

Astfel, excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea unei cauze penale în apel (Curtea de Apel Bacău), de către o persoană având calitatea de inculpat apelant în acea cauză, iar textul de lege criticat nu a fost declarat anterior ca fiind neconstituţional. În ceea ce priveşte examenul legăturii cu cauza, Curtea de apel - în acord şi cu practica judiciară relevantă în materie - a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are asupra soluţiei ce poate fi pronunţată în speţă. În acest sens, a constatat că dispoziţiile criticate sunt art. 26 alin. (2), (3), art. 59 alin. (1), (2), (3), (4), (5), art. 17 alin. (1), (2), (3), (4), art. 106, art. 103, art. 107 din Legea nr. 51/1995 modificată prin Lg. nr. 270/2010, respectiv:

"Articolul 17

(1) Primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen organizat de U.N.B.R., cel puţin anual şi la nivel naţional, potrivit prezentei legi şi Statutului profesiei de avocat.

(2) Examenul pentru primirea în profesia de avocat se susţine în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi se desfăşoară în mod unitar, în centrele teritoriale ale acestuia, având la bază o metodologie elaborată şi aprobată de Consiliul U.N.B.R.

(3) Tematica examenului este unică la nivelul U.N.B.R., iar selectarea subiectelor se face de comisia naţională de examen.

(4) Comisia naţională de examen este formată cu precădere din avocaţi - cadre didactice universitare, care au minimum 10 ani vechime în profesia de avocat. Desemnarea acesteia se face de Comisia permanentă a U.N.B.R., la propunerea barourilor.

(5) Dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător, precum şi judecătorilor de la instanţele internaţionale.

Articolul 26

Calitatea de avocat încetează:

a) prin renunţarea scrisă la exerciţiul profesiei;

b) prin deces;

c) dacă împotriva avocatului s-a luat măsura excluderii din profesie ca sancţiune disciplinară;

d) dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.

Articolul 59 din toate barourile din România şi are sediul în capitala ţării, municipiul Bucureşti.

(2) U.N.B.R. este persoană juridică de interes public, are patrimoniu şi buget proprii.

(3) Bugetul U.N.B.R. se formează din contribuţia barourilor în cote stabilite de Congresul avocaţilor. Patrimoniul U.N.B.R. poate fi folosit şi în activităţi producătoare de venituri, în condiţiile legii.

(4) Baroul de avocaţi se constituie şi funcţionează numai în cadrul U.N.B.R., potrivit prezentei legi şi statutului profesiei.

(5) U.N.B.R. este succesoarea de drept a Uniunii Avocaţilor din România.

(6) Folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă."

Articolul 103

1) Avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine şi care îşi desfăşoară activitatea efectiv şi cu regularitate, pe o perioadă de cel puţin 3 ani în România, în domeniul dreptului românesc sau al dreptului comunitar sunt admişi în profesia de avocat în România, fără a fi necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 94, cu respectarea prevederilor prezentei legi referitoare la exerciţiul drepturilor civile şi politice şi la cazurile de nedemnitate şi incompatibilitate.

(2) În faţa autorităţii române competente solicitanţii trebuie să facă dovada desfăşurării cu regularitate a activităţii în România pe o perioadă de cel puţin 3 ani în domeniul dreptului românesc sau comunitar. În acest scop:

a) avocaţii trebuie să prezinte toate informaţiile şi documentele relevante cu privire la numărul de cauze în care au acordat asistenţă juridică, precum şi cu privire la natura acestora;

b) autoritatea română competentă poate să verifice caracterul efectiv şi regularitatea activităţii desfăşurate şi poate cere avocatului, dacă este necesar, să ofere clarificări, în scris sau verbal, cu privire la informaţiile şi documentele prevăzute la lit. a).

(3) Avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine în România pot oricând să ceară ca diplomele să le fie recunoscute, potrivit dispoziţiilor art. 94, în vederea obţinerii admiterii în profesia de avocat în România şi a exercitării acesteia sub titlul profesional astfel obţinut.

(4) Avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine şi care au desfăşurat în mod efectiv şi cu regularitate o activitate profesională în România pe o perioadă de cel puţin 3 ani, dar pe o perioadă mai scurtă în domeniul dreptului românesc, pot obţine admiterea în profesia de avocat şi dreptul de a o practica sub titlul profesional din România, fără a fi necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 94, cu respectarea prevederilor prezentei legi referitoare la exerciţiul drepturilor civile şi politice şi la cazurile de nedemnitate şi incompatibilitate, după următoarea procedură:

a) autoritatea română competentă ia în considerare desfăşurarea efectivă şi cu regularitate a activităţii în perioada de cel puţin 3 ani, cunoştinţele şi experienţa profesională dobândite în România, precum şi orice participare la prelegeri şi seminarii despre dreptul românesc sau deontologia profesiei de avocat;

b) solicitantul pune la dispoziţia baroului român orice informaţie şi documentaţie relevantă, în special despre cauzele în care a acordat asistenţă juridică.

(5) Decizia autorităţii române competente de a nu acorda înscrierea automată în cazul în care nu s-a prezentat dovada că cerinţele prevăzute la alin. (1) sau (4) au fost îndeplinite va fi motivată, comunicată solicitantului şi baroului şi supusă căilor de atac prevăzute de statutul profesiei.

(6) Desfăşurarea efectivă şi cu regularitate a activităţii avocatului în România şi capacitatea sa de a o continua sunt evaluate pe baza unui interviu susţinut cu comisia de evaluare prevăzută la art. 94.

(7) Autoritatea română competentă poate, printr-o decizie motivată şi supusă căilor de atac prevăzute de statutul profesiei, să refuze avocatului solicitant acordarea titlului profesional de avocat în România, dacă se consideră că aceasta ar aduce atingere ordinii publice, ca urmare a unor abateri disciplinare, a unor plângeri şi incidente de orice fel.

(8) Reprezentanţii U.N.B.R. sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea informaţiilor primite cu ocazia examinării cererii de acordare a titlului profesional în România."

"Articolul 106

Prezenta lege va fi pusă în aplicare astfel:

a) actualele organe de conducere ale Uniunii Avocaţilor din România îşi vor îndeplini în continuare atribuţiile, potrivit legii şi statutului profesiei, ca organe de conducere ale U.N.B.R., pe întreaga durată a mandatului pentru care au fost alese;

b) Consiliul U.N.B.R. va elabora proiectul statutului profesiei şi îl va adopta în termen de cel mult 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Statutul profesiei va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I^*);

*) Statutul profesiei de avocat a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 17 octombrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare. Acesta a fost înlocuit, în mod succesiv, prin statutul publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 31 mai 2001, cu modificările ulterioare, statutul publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 13 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prin statutul adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.

c) formele noi de asociere pentru exercitarea profesiei de avocat se vor organiza şi vor funcţiona numai după intrarea în vigoare a noului statut al profesiei.

Articolul 107

(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activităţi constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.

(2) De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare dispoziţiilor prezentei legi.

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică profesiei de consilier juridic, care va fi exercitată potrivit dispoziţiilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare.

(4) Consiliile şi decanii barourilor au obligaţia şi autorizarea să urmărească ducerea la îndeplinire a prevederilor alin. (1) şi (2) şi să ia măsurile legale în acest sens."

Curtea a constatat că prin excepţia invocată se pune în discuţie constituţionalitatea unor dispoziţii din Legea nr. 51/1995, act normativ ce îndeplineşte condiţia unui act de reglementare primară, care nu a fost abrogat nici expres şi nici tacit, fiind în vigoare la data sesizării instanţei, însă toate textele de lege criticate se referă la modalitatea de primire în profesia de avocat şi modalitatea de organizare şi funcţionare a U.N.B.R. Or, obiectul dosarului în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl constituie acuzaţia reţinută în rechizitoriu anume că, în îndeplinirea aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada iulie 2013 - iulie 2014, a întocmit mai multe documente în care a folosit ilegal denumiri specifice profesiei de avocat, arogându-şi această calitate şi determinând, totodată, cu intenţie, reprezentanţii mai multor instituţii ale Statului Român să emită, la rândul lor, fără vinovăţie, în perioada octombrie 2013 - iulie 2014, acte/documente în care titulaturile specifice profesiei de avocat erau folosite fără drept raportat la activitatea inculpatului, infracţiune prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, în forma pe care o au în prezent, şi nu textele criticate, a cărei rezolvare presupune analizarea actelor dosarului în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei unor indicii rezonabile sau elemente probatorii de natură a releva acuzaţiile penale aduse prin rechizitoriu. Cum în cauză verificarea realizată are în vedere doar legalitatea şi temeinicia soluţiei de condamnare prin sentinţa penală apelată, iar nu şi analizarea legalităţii organizării şi funcţionării UNBR, la care fac referire textele criticate, chiar dacă prevederile articolelor de lege invocate ar fi declarate neconstituţionale, astfel cum doreşte autorul excepţiei, hotărârea instanţei de contencios constituţional nu ar putea influenţa soluţia procesului principal, respectivele dispoziţii neconstituind norme juridice de incriminare în baza cărora instanţa de apel ar pronunţa o soluţie diferită.

De asemenea, inculpatul apelant A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din ordonanţa de urgenţă nr. 215 din 30.12.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 1316 din 30 decembrie 2020, prin care s-a legiferat că:

"Art. 1. Dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2023. În procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.

(2) În cauzele penale, dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2023. Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv se judecă în complet format din 2 judecători.

Curtea a reţinut că, având în vedere că, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, apelurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 239/2019, aplicarea prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători, a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, iar prin Legea nr. 239/2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei măsura a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv.

Însă, Curtea a observat că dosarul nr. x/2017 în care s-a pronunţat sentinţa penală apelată nr. 899 din 09.08.2020 a Judecătoriei Bacău- având ca obiect apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 899 din 09.08.2020 a Judecătoriei Bacău, este înregistrată la prima instanţă în cursul anului 2017, deci sunt aplicabile dispoziţiile tranzitorii prevăzute de art. IV din Legea nr. 207 din 20 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:

"Dispoziţiile prezentei legi privind judecarea apelurilor în complet de 3 judecători se aplică cauzelor înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a prezentei legi."

Aşadar, a constatat că prevederile a căror neconstituţionalitate s-a invocat nu au legătură şi nu pot influenţa modalitatea de rezolvare a dosarului penal cu care a fost învestită instanţa de apel în cauză, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate ridicată apare ca lipsită de pertinenţă în raport cu procesul în care a fost formulată.

Împotriva acestei încheieri, recurentul A. a declarat recurs, solicitând în esenţă, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2), (3), art. 59 alin. (1), (2), (3), (4), (5), art. 17 alin. (1), (2), (3), (4), art. 106, art. 103, art. 107 din Legea nr. 51/1995 modificată prin Legea nr. 270/2010, rap. la art. 1, 2, 3, 5, 61 din Constituţia României, şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Ordonanţa de Urgenţă nr. 215 din 30.12.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 1316 din 30 decembrie 2020, rap. la art. 1, 2, 3, 5, 61,73 din Constituţia României.

În susţinerea recursului formulat, a arătat că atât Legea nr. 51/1995, cât şi Legea nr. 270/2010 prin care a fost modificată Legea nr. 51/1995 au fost adoptate în paralelism legislativ, prin încălcarea art. 16 alin. (1), (2), (3), din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă. Nu s-a respectat principiul concentrării materiei într-un unic articol, preluându-se în aceleaşi elemente din conţinutul unui articol în conţinutul celorlalte.

Aşadar, a menţionat că norma prevăzută în art. 107 din Legea nr. 51/1995 este o încălcare a statului de drept, deoarece prevede că este desfiinţată orice formă de organizare prin care au fost autorizate activităţi de exercitare a profesiei de avocat, chiar dacă au fost aprobate prin hotărâri judecătoreşti.

În ceea ce priveşte art. 26 alin. (2), (3), art. 59 alin. (1), (2), (3), (4), (5), art. 17 alin. (1), (2), (3), (4), art. 106, art. 103, art. 107 din Legea nr. 51/1995 modificată prin Legea nr. 270/2010, a criticat constituţionalitatea acestor dispoziţii întrucât prin modificarea adusă legii nu au fost reînfiinţate Uniunea Avocaţilor din România şi barourile.

Referitor la dispoziţiile din Ordonanţa de Urgenţă nr. 215 din 30.12.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 1316 din 30 decembrie 2020, rap. la art. 1, 2, 3, 5, 61,73 din Constituţia României, a susţinut că această ordonanţă încalcă referendumul în justiţie din anul 2019, astfel cum a fost validat de Curtea Constituţională a României, prin decizia nr. 2/27.06.2019, potrivit căruia dreptul Guvernului de a adopta ordonanţe în domeniul justiţiei a fost restricţionat.

De asemenea, recurentul a mai criticat încheierea penală atacată şi pentru aspecte de nelegalitate, respectiv că nu a fost respectat principiul contradictorialităţii şi nu a fost îndeplinită procedura de citare cu intimata pentru termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2021.

Examinând recursul formulat de recurentul A., prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte aminteşte că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate (în acest sens, şi decizia nr. 3991/9.11.2010 a Î.C.C.J., secţia penală).

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din analiza aspectelor teoretice anterior menţionate, Înalta Curte apreciază că pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.

Or, în cauză, Înalta Curte apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2), (3), art. 59 alin. (1), (2), (3), (4), (5), art. 17 alin. (1), (2), (3), (4), art. 106, art. 103, art. 107 din Legea nr. 51/1995 modificată prin Legea nr. 270/2010, rap. la art. 1, 2, 3, 5, 61 din Constituţia României, şi a dispoziţiilor din Ordonanţa de Urgenţă nr. 215 din 30.12.2020 nu are legătură cu soluţionarea cauzei, aceasta vizând exclusiv apelul formulat împotriva sentinţei penale prin care s-a dispus condamnarea recurentului. Motivele invocate în susţinerea excepţiilor de neconstituţionalitate vizează în realitate nemulţumirile petentului legate de condamnarea sa prin sentinţa penală nr. 899 din 07.08.2020 a Judecătoriei Bacău şi a modalităţii de soluţionare a cauzei de către prima instanţă.

În concret, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (2), (3), art. 59 alin. (1), (2), (3), (4), (5), art. 17 alin. (1), (2), (3), (4), art. 106, art. 103, art. 107 din Legea nr. 51/1995 modificată prin Legea nr. 270/2010, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile criticate nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze, având în vedere că în fapt, nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestora referitor la modalităţile de primire în profesia de avocat şi la modalitatea de funcţionare a UNBR. Or, în cauză verificarea realizată trebuie să aibă în vedere doar legalitatea şi temeinicia soluţiei de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 dispusă prin sentinţa penală apelată, iar nu analizarea legalităţii organizării şi funcţionării UNBR, aşadar Înalta Curte apreciază că nu se impune admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu dispoziţiile anterior menţionate, întrucât ar transforma instanţa de control constituţional într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiile din Ordonanţa de Urgenţă nr. 215 din 30.12.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 1316 din 30 decembrie 2020, rap. la art. 1, 2, 3, 5, 61,73 din Constituţia României invocată de recurentul A., Înalta Curte constată că, autorul excepţiei tinde în fapt la modificarea textelor legislative, prin completarea acestora, ceea ce nu ţine de competenţa instanţei de contencios constituţional, fiind atributul puterii legislative.

Recurentul nu invocă, în concret, critici legate de neconstituţionalitatea acestui text de lege, ci aprecieri proprii ale autorului excepţiei privitoare la interpretarea legii, apreciind că această ordonanţă încalcă referendumul în justiţie din anul 2019, astfel cum a fost validat de Curtea Constituţională a României, prin decizia nr. 2/27.06.2019, potrivit căruia dreptul Guvernului de a adopta ordonanţe în domeniul justiţiei a fost restricţionat, atribuind astfel reglementării un sens pe care legiuitorul nu l-a prevăzut in terminis,

În raport de aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

În ceea ce priveşte critica recurentului referitoare la aspecte de nelegalitate ale încheierii atacate, respectiv că nu a fost respectat principiul contradictorialităţii şi nu a fost îndeplinită procedura de citare cu intimata pentru termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2021, Înalta Curte constată că astfel cum reiese din încheierea din data de 15 ianuarie 2021, i s-a acordat cuvântul atât recurentului A. în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi reprezentantului Ministerului Public cu privire la aspectele invocate de recurent.

Mai mult, Înalta Curte reţine, cu privire la îndeplinirea procedurii de citare cu intimata B. S.R.L., că instanţa de apel a apreciat că aceasta nu are calitate procesuală în cauză şi în mod greşit a fost menţionată pe citativ şi, ulterior citată.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 21 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 21 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2021.