Challenge to execution of sentence dismissed as inadmissible; final decision upheld and costs imposed.

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 309 din data de 22 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 4251 coroborat cu art. 597 şi următoarele C. proc. pen.., s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 510 din 29.10.2020 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa.

A fost obligat contestatorul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 510 din data de 29.10.2020 a Tribunalului Dâmboviţa, s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare a pedepsei formulată de petentul condamnat A., aflat în Penitenciarul Mărgineni.

Instanţa de fond a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. x/2020, condamnatul A. a formulat contestaţie la executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii, arătând că solicită acordarea beneficiului prevăzut de lege pentru condiţiile de detenţie de la momentul abrogării prevederilor art. 551 din Legea nr. 169/2017 (respectiv de la 23.12.2019) şi până la momentul pronunţării instanţei.

Cauza a fost iniţial înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni care, prin sentinţa penală nr. 849/03.09.2020 a declinat competenţa de soluţionare, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a precizat că petentul a solicitat acordarea beneficiului prin care să i se constate, ca executate, lunar, 6 zile suplimentare raportat la condiţiile de detenţie şi după data de 23.12.2019, când au fost abrogate dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 169/2017, care prevedeau următoarele:,,(1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată."

S-a arătat că, în ceea ce priveşte dispoziţiile din art. 551 din Legea nr. 254/2013, ca urmare a abrogării, la data de 23.12.2019, prin Legea nr. 240/2019 nu mai există vreun temei legal pentru acordarea în continuare a beneficiului şi după această dată.

De asemenea, s-a arătat că, în cauză, nu sunt incidente deciziile ICCJ nr. 8/2019, respectiv nr. 15/2018 date în interpretarea legii învederate de către petent, acestea aplicându-se pentru perioada în care art. 551 din Legea nr. 254/2013 era în vigoare.

Totodată, s-a precizat că, în speţă, nu poate fi vorba de o supraactivare a legii penale în timp, astfel, pentru perioade de detenţie de până la 23.12.2019 se calculează corespunzător beneficiul legal, iar după această dată poziţia legiuitorului a fost de a nu se mai acorda.

Împotriva acestei sentinţe a declarat contestaţie condamnatul A..

Examinând contestaţia formulată, în baza art. 4251 coroborat cu art. 597 şi următ. C. proc. pen.., Curtea a constatat că este nefondată, arătând că, prin sentinţa penală nr. 197/2019 a Tribunalului Vrancea, definitivă la 08.04.2020, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani şi 11 luni închisoare.

Prin contestaţia formulată, curtea a reţinut că dispoziţiile legale la care condamnatul a făcut trimitere şi a solicitat să-i fie aplicate, nu mai erau în vigoare la data la care acesta a început executarea pedepsei. În acest context, s-a menţionat că executarea pedepsei va fi efectuată doar sub auspiciile legilor în vigoare de la data încarcerării sale şi, eventual, a celor ce vor urma, în situaţia în care îi vor fi aplicabile.

Pentru considerentele expuse, curtea a respins contestaţia formulată de petentul condamnat A. privitor la executarea pedepsei de 6 ani şi 11 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 197/2019 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin decizia penală nr. 83 din 08.04.2020 a Curţii de Apel Galaţi.

Împotriva deciziei penale nr. 309 din data de 22 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat contestaţie condamnatul A. solicitând acordarea beneficiului prin care să i se constate ca executate, lunar, 6 zile suplimentare raportat la condiţiile de detenţie şi după data de 23.12.2019, privind condiţiile de detenţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, la data de 15.01.2021, sub nr. x/2020.

Examinând admisibilitatea contestaţiei, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare, iar art. (8) prevede că decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă.

În aceste coordonate normative, formularea contestaţiei de către condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 309 din data de 22 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia pe care a formulat-o împotriva sentinţei penale nr. 510 din 29.10.2020 a Tribunalului Dâmboviţa prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare, reliefează exercitarea căii de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă a fi reformată prin exercitarea acesteia.

Aşadar, soluţia de respingere, ca nefondată, a contestaţiei formulate este definitivă, iar condamnatul a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac neprevăzute de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Înalta Curte notează că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. pen.. cu referire la art. 597 alin. (7) şi (8) C. proc. pen.., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 309 din data de 22 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 309 din data de 22 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.