Correction of erroneous sentencing surcharge in real competition of tax evasion offenses and inapplicability of personal penalty reduction due to corporate repayment of damages

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 41 din 4 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. x din 2018 s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., constând în stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, precum şi evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

În baza 396 alin. (1), (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitată inculpata SC B. SRL pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., constând în stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, precum şi evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

S-a luat act că prejudiciul cauzat A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, în cuantum de 9.376 RON, a fost achitat în integralitate, după cum urmează: suma de 5.626 RON, prin autocompensare din Decontul de TVA nr. x din 24 octombrie 2016, respectiv suma de 3.750 RON, conform chitanţei seria x nr. x din 6 iunie 2018 .

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate în cauză au fost lăsate în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, criticând soluţia de achitare dispusă faţă de inculpaţii A. şi SC B. SRL.

Prin Decizia penală nr. 1051/A din 15 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - secţia penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin împotriva Sentinţei penale nr. 41 din 4 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza:

1. În baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat".

În baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani.

În baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a constatat decăderea inculpatului din dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii nr. 31/1990, până la data reabilitării sale.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1), art. 79 alin. (3) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive".

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani.

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a constatat decăderea inculpatului din dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii nr. 31/1990, până la data reabilitării sale.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse principale aplicate inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a fost adăugat sporul de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat în condiţiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul A. a fost obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului A. obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Caraş-Severin.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile, în cadrul Consiliului Local Reşiţa sau în cadrul Consiliului Local Ezeriş, urmând ca, pe baza evaluării iniţiale, consilierul de probaţiune din cadrul Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin să decidă în care dintre cele două instituţii din comunitate menţionate va executa inculpatul obligaţia şi tipul de activitate.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., atenţionându-l asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce-i revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele complementare aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, care se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5), raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele accesorii aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., care se va executa în cazul anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus decăderea inculpatului A. din dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii nr. 31/1990, dispoziţie executorie de la data pronunţării hotărârii şi până la data reabilitării acestuia.

2. În baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1), art. 79 alin. (1), art. 137 alin. (1) şi alin. (4) lit. c) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei SC B. SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de "stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat", la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 (şasemii) RON - reprezentând echivalentul a 60 zile amendă penală în valoare de 100 RON pentru fiecare zi.

În baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 138 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 136 alin. (3) lit. d) C. pen. (interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice), pe o perioadă de 1 (unu) an.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, art. 35 alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1), art. 79 alin. (3) C. pen., art. 137 alin. (1) şi alin. (4) lit. c) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei SC B. SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de "evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive", la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 (şasemii) RON - reprezentând echivalentul a 60 zile amendă penală în valoare de 100 RON pentru fiecare zi.

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, art. 138 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 136 alin. (3) lit. d) C. pen., pe o perioadă de 1 (unu) an.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., s-au contopit pedepsele principale aplicate inculpatei SC B. SRL şi s-a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6.000 RON, la care a fost adăugat un spor de 2.000 RON amendă penală, urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 8.000 (optmii) RON amendă penală, echivalentul a 80 zile amendă penală în valoare de 100 RON pentru fiecare zi.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele complementare aplicate inculpatei, urmând ca aceasta să execute pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea dreptului prevăzut de art. 136 alin. (3) lit. d) C. pen., pe o perioadă de 1 (unu) an, care se va executa în condiţiile art. 138 alin. (4) C. pen.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 şi art. 7 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus ca în termen de 15 zile, o copie a hotărârii să se comunice Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

În baza art. 4 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 39/2015, cu aplicarea Anexei H.G. nr. 1000/2015, s-a dispus înscrierea infracţiunilor săvârşite de inculpaţii A. şi SC B. SRL în cazierul fiscal al acestora.

În baza art. 25 alin. (3) şi art. 397 C. proc. pen., au fost desfiinţate, în totalitate:

A. următoarele facturi emise de SC C. (C.U.I. x, cu nr. ORC x) aflate la d.u.p.: factura nr. x din 7 aprilie 2014 în valoare de 4.960 RON, denumire produse "ulei motor - 500 kg" factura nr. x din 9 aprilie 2014 în valoare de 4.836 RON, denumire produse "anvelope tracţiune 1100/20 - 3 bucăţi" factura nr. x din 10 aprilie 2014 în valoare de 4.513,6 RON, denumire produse "baterii 150 AH - 7 bucăţi" factura nr. x din 12 aprilie 2014 în valoare de 4.836 RON, denumire produse "anvelope tracţiune 1100/20 - 3 bucăţi" factura nr. x din 14 aprilie 2014 în valoare de 4.960 RON, denumire produse "cutie viteză rabă - 1 bucată" factura nr. x din 5 aprilie 2014 în valoare de 4.960 RON, denumire produse "ulei hidraulic - 500 kg".

B. următoarele chitanţe emise de SC C., aflate la d.u.p.: chitanţa nr. x din 7 aprilie 2014 în valoare de 4.960 RON; chitanţa nr. x din 9 aprilie 2014 în valoare de 4.836 RON; chitanţa nr. x din 10 aprilie 2014 în valoare de 4.513,6 RON; chitanţa nr. x din 12 aprilie 2014 în valoare de 4.836 RON; chitanţa nr. x din 14 aprilie 2014 în valoare de 4.960 RON; chitanţa nr. x din 5 aprilie 2014 în valoare de 4.960 RON.

În baza art. 398, art. 274 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi SC B. SRL, în mod individual, la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi la judecata în faţa primei instanţe.

Totodată, s-au menţinut dispoziţiile sentinţei penale apelate privind modul de soluţionare a acţiunii civile.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că situaţia de fapt descrisă în actul de inculpare este dovedită prin materialul probator administrat în cauză, din care rezultă că B. SRL, societate având ca obiect principal de activitate - tăierea şi rindeluirea lemnului, a avut, în perioada anului 2014, ca asociaţi, pe inculpatul A., care a deţinut 50% părţi sociale şi soţia sa, D., care a deţinut 50% părţi sociale, administrator fiind inculpatul A..

În luna aprilie 2014, în contabilitatea SC B. SRL au fost înregistrate un număr de şase facturi, respectiv factura nr. x din 7 aprilie 2014, nr. y din 9 aprilie 2014, nr. z din 10 aprilie 2014, nr. w din 12 aprilie 2014, nr. t din 14 aprilie 2014 şi nr. u din 15 aprilie 2014, în valoare totală de 29.066 RON, de la SC C. Cluj-Napoca, privind achiziţii de materiale consumabile (ulei motor - 500 kg.; anvelope tracţiune - 6 bucăţi; acumulatori - 7 bucăţi; cutie viteză şi ulei hidraulic - 500 kg), facturi ce au fost achitate în numerar, având în vedere că valoarea fiecăreia nu depăşea suma de 5.000 RON, conform chitanţelor cu seriile şi numerele aferente facturilor, fără a exista însă documente privind punerea în manoperă a acestora şi scoaterii din funcţiune a celor uzate, documente privind mijloacele de transport la care au fost folosite piesele de schimb sau documente privind reparaţiile efectuate, achiziţiile în cauză având un caracter fictiv.

S-a stabilit că furnizorul SC C. avea un comportament fiscal inadecvat, prezentând elementele unei societăţi de tip fantomă, fiind angrenată într-un circuit de achiziţii şi livrări fictive. Această societate nu a funcţionat niciodată la sediul social declarat, nu a avut angajaţi, iar administratorul societăţii, Mereu E., nu a putut fi depistat.

Totodată, s-a stabilit că societatea nu figurează cu achiziţiile materialelor ce ulterior ar fi fost comercializate către SC B. SRL

Achiziţiile fictive au fost declarate de SC B. SRL în Decontul de TVA, depus la A.J.F.P. Caraş-Severin sub nr. x din 19.05.2014, prin care s-a solicitat rambursarea soldului sumei negative de TVA în sumă de 26.349 RON, rambursare ce a fost aprobată, cu posibilitatea efectuării unui control ulterior.

Instanţa de apel a apreciat că activitatea infracţională anterior descrisă, imputată inculpaţilor B. SRL şi A., îndeplineşte condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., pentru care aceştia au fost trimişi în judecată.

Ca urmare, instanţa de apel a dispus condamnarea inculpaţilor pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina acestora, conform dispozitivului redat anterior, reţinând în beneficiul inculpatei SC B. SRL cauza de reducere a pedepsei prev. de art. 10 din Legea nr. 241/2005, ca urmare a constatării achitării întregului prejudiciu de societatea inculpată.

Împotriva Deciziei penale nr. 1051/A din 15 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - secţia penală în dosarul nr. x din 2018 au declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpaţii A. şi B. SRL, căile de atac fiind înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 2 decembrie 2020, sub nr. x din 2018.

Prin Încheierea nr. 73/RC din 21 februarie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x din 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata SC B. SRL împotriva Deciziei penale nr. 1051/A din data de 15 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, dispunând obligarea recurentei inculpate la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, a admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul A. împotriva aceleiaşi decizii penale, însă numai sub aspectul cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În cadrul acestui caz de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a invocat faptul că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. întrucât, în procesul de contopire a pedepselor stabilite în partida inculpatului A. în calea ordinară de atac, respectiv, de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8. alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen. şi de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1), art. 79 alin. (3) C. pen., la pedeapsa cea mai grea (2 ani închisoare) a fost adăugat un spor de 8 luni închisoare, deşi fracţia de 1/3 din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare este 6 luni închisoare.

În consecinţă, susţinând că pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare stabilită de instanţa de apel în sarcina inculpatului A. este nelegală, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea, în parte, a deciziei recurate, cu consecinţa repunerii în limite legale a pedepsei rezultante aplicate inculpatului.

În cadrul aceluiaşi caz de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a învederat că pedepsele ce i-au fost aplicate în apel sunt nelegale, întrucât la stabilirea lor nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, deşi acestea îi erau aplicabile.

În acest sens, a arătat că argumentele instanţei de apel, în sensul că nu poate beneficia de dispoziţiile legale precitate întrucât prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor a fost achitat doar de către societatea inculpată pe care a administrat-o, sunt nesusţinute.

În cauză s-a stabilit un singur prejudiciu, rezultat din activitatea pretins frauduloasă desfăşurată de societatea comercială inculpată, prin administratorul acesteia - recurentul inculpat A., care a fost însă achitat în integralitate.

Astfel, prin Procesul-verbal nr. x din 9 iulie 2015 întocmit de Direcţia Regională Antifraudă 6 Oradea cu ocazia controlului din 9 iulie 2015, au fost stabilite, prin estimarea bazei de impunere a societăţii B. SRL, următoarele obligaţii de plată: TVA în valoare de 5.626 RON şi impozit pe profit de 3.750 RON. Conform Raportului de inspecţie fiscală x din 24 iunie 2016 al A.J.F.P.-Caraş-Severin, suma de 5.626 RON (TVA-ul) solicitată la rambursare, a fost recuperată prin autocompensare din decontul de TVA (D300) nr. x din 26 octombrie 2016, conform adresei A.J.F.P. Caraş-Severin nr. x din 17.11-2016. Diferenţa de impozit pe profit în sumă de 3.750 RON a fost achitată direct, conform chitanţei nr. x din 6 iunie 2018, plata fiind făcută de inculpatul A., din bani proprii, însă în numele societăţii inculpate, întrucât era vorba despre o diferenţă a impozitului pe profit al societăţii.

În consecinţă, în raport cu motivele invocate, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara, pentru a-i fi aplicate dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005.

Aceste motive au fost sintetic susţinute la termenul fixat pentru dezbaterea recursurilor în casaţie pe fond, 29 mai 2020, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

*

Analizând recursurile în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul A., în limitele admiterii lor în principiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de faţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul A. au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a stabilit că el este incident numai în situaţia în care pedeapsa stabilită de instanţa de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanţial relevante pentru tratamentul sancţionator, este nelegală.

Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator.

1. În aceste coordonate, evaluând, prioritar, critica formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în sfera cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care vizează faptul stabilirii pedepsei rezultante aplicate inculpatului A. cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., Înalta Curte o apreciază întemeiată.

Inculpatului A. a fost condamnat, în apel, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., respectiv, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1), art. 79 alin. (3) C. pen.

Cele două infracţiuni fiind săvârşite în concurs real, instanţa de apel a procedat la contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, în condiţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat însă un spor de 8 luni închisoare, deşi fracţia de 1/3 din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare este de 6 luni închisoare.

Ca urmare, instanţa de apel a aplicat inculpatul A. pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare, deşi corecta aplicare a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. conduce la stabilirea unei pedepse de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Pentru argumentele prezentate, constatând întemeiată critica de nelegalitate a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de acesta şi va repune în limite legale pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului A., prin reducerea sporului de pedeapsă calculat conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., de la 8 luni închisoare la 6 luni închisoare, şi stabilirea unei pedepse rezultante principale de 2 ani şi 6 luni închisoare.

2. Procedând, în continuare, la evaluarea criticii invocate de inculpatul A. în sfera aceluiaşi caz de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Recurentul inculpat susţine că pedepsele ce i-au fost aplicate în apel sunt nelegale, întrucât la stabilirea lor nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, deşi acestea îi erau aplicabile, în condiţiile în care întregul prejudiciu stabilit în cauză a fost achitat integral, suma de 5.626 RON (TVA-ul) - prin autocompensare din decontul de TVA (D300) nr. x din 26 octombrie 2016, conform adresei A.J.F.P. Caraş-Severin nr. x din 17.11-2016, iar diferenţa de impozit pe profit în sumă de 3.750 RON - prin plata directă, conform chitanţei nr. x din 6 iunie 2018, pe care a efectuat-o personal, din fonduri proprii, însă în numele societăţii inculpate, întrucât era vorba despre o diferenţă a impozitului pe profit al societăţii.

Ca urmare, a susţinut că reţinerile instanţei de apel în sensul că nu poate beneficia de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 întrucât prejudiciul rezultat în urma săvârşirii infracţiunilor a fost achitat doar societatea inculpată sunt neîntemeiate.

Înalta Curte reţine că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în varianta în vigoare la data săvârşirii faptelor deduse judecăţii în cauză, stabileşte că, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

Acest text de lege instituie o cauză legală de reducere a pedepsei cu caracter personal, prin care, valorificându-se atitudinea diligentă a inculpatului care achită integral pretenţiile părţii civile, se operează o reducere la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru săvârşirea de către acesta a unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută de art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005.

Astfel, prin decizia nr. 9 din 15 martie 2017 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal.

Aceste statuări ale instanţei supreme sunt pe deplin valabile şi în cazul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data 1 februarie 2014 (astfel cum au fost modificate prin art. 79 pct. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale), aplicabile în speţă, întrucât atât în forma iniţială, cât şi în cea modificată, textul de lege vizează atitudinea subiectului activ de a acoperi, până cel mai târziu la primul termen de judecată în primă instanţă, prejudiciul/pretenţiile civile cauzate prin săvârşirea infracţiunii.

Acoperirea integrală a prejudiciului în condiţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data faptelor deduse judecăţii, constituie o formă de manifestare a conduitei după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, căreia legiuitorul i-a atribuit valoarea de cauză de reducere a limitelor de pedeapsă, menţinându-i caracterul personal, aplicabilă exclusiv făptuitorului (autor sau participant), care întruneşte condiţiile prevăzute de textul de lege precitat.

Altfel spus, acest text de lege se aplică doar acelui inculpat care a achitat integral prejudiciul, până la termenul prevăzut de legiuitor, conduita diligentă a acestuia constituind o circumstanţă personală cu efecte doar asupra participantului care are un asemenea comportament activ.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că în cauză s-a stabilit cu titlu definitiv că prin evidenţierea în contabilitatea SC B. SRL a celor şase facturi de achiziţie fictivă de la SC C., societatea inculpată s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale prin diminuarea bazei impozabile şi a TVA de plată, bugetul general consolidat al statului fiind astfel prejudiciat cu suma de 9.376 RON (compusă din 5.626 RON - TVA şi 3.750 RON - impozit pe profit).

Această sumă a fost achitată, în integralitate, după cum urmează: suma de 5.626 RON, reprezentând TVA solicitată la rambursat, a fost recuperată, conform adresei AJFP CS nr. x din 17 noiembrie 2016, prin autocompensare cu decontul de TVA (D300); diferenţa de impozit pe profit în cuantum de 3.750 RON a fost achitată de inculpata SC B. SRL, conform chitanţei nr. x din 6 iunie 2018 (dosar fond).

În consecinţă, prejudiciul cauzat bugetului statului în urma săvârşirii de către inculpaţii SC B. SRL şi A. a infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 a fost acoperit exclusiv de către inculpata SC B. SRL, întrucât autocompensarea pentru suma de 5.626 RON a operat, în mod evident, în patrimoniul societăţii inculpate, iar din cuprinsul chitanţei nr. x din 6 iunie 2018 rezultă că plata sumei de 3.750 RON s-a făcut de către aceeaşi societate.

Susţinerile recurentului inculpat A. în sensul că cea din urmă plată ar fi făcut-o personal, din fonduri proprii, însă în numele societăţii inculpate, al cărei administrator era la momentul de referinţă, nu sunt susţinute probator.

Or, în condiţiile în care recurentul inculpat nu a făcut dovada unei atitudini active în înlăturarea consecinţelor infracţiunilor săvârşite, acestuia nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, criticile subscrise de acesta cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. fiind neîntemeiate.

Pentru argumentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 teza finală C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 1051/A din data de 15 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Va casa în parte, decizia penală recurată, numai sub aspectul cuantumului sporului de pedeapsă aplicat inculpatului A., pe care îl va reduce de la 8 luni închisoare la 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi decizii.

Urmare soluţiilor astfel dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara vor fi lăsate în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 157 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 1051/A din data de 15 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează, în parte, decizia penală recurată, numai sub aspectul cuantumului sporului de pedeapsă aplicat inculpatului A., pe care îl reduce de la 8 luni închisoare la 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale.

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara rămân în sarcina statului.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 157 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2020.

Procesat de GGC - LM