Substitution of non-custodial educational measure with internment for concurrent minor-offender offenses

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A., constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 132 din 22 mai 2019, Judecătoria Dragomireşti a înlocuit măsura asistării zilnice pentru o perioadă de 4 luni dispusă faţă de inculpatul A. prin Sentinţa penală nr. 242 din data de 25 septembrie 2018, cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de un an şi 4 luni, prevăzută de art. 124 din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. şi de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 113 din C. pen.

Prin Decizia penală nr. 1031/A din 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 132 din 22 mai2019, pronunţată de Judecătoria Dragomireşti.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că faptele inculpatului A. care, la data de 25 februarie 2016, în jurul orei 10:00, a întreţinut raporturi sexuale orale cu minorul B., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută şi pedepsită de art. 220 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 113 din C. pen.

În concret, în acord cu instanţa de condamnare, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

La data de 25 februarie 2016, în jurul orei 10:00, persoana vătămată B. s-a deplasat, împreună cu martorii C. şi D., într-o casă nelocuită de pe raza comunei Ieud, loc în care se afla inculpatul A. împreună cu numiţii E. şi F., toţi elevi la Şcoala Gimnazială Ieud.

Din materialul probator administrat în cauză, respectiv din declaraţiile martorilor C., E., D., şi F., s-a reţinut, ca o constantă a declaraţiilor, faptul că inculpatul a întreţinut un act sexual oral cu persoana vătămată după ce aceasta din urmă a acceptat să întreţină raporturi sexuale orale în schimbul sumei de 100 de RON primite de la inculpat.

Totodată, s-a reţinut că, după ce a consimţit să întreţină actul sexual oral cu inculpatul, faptul că acesta ţinea persoana vătămată de ceafă în timp ce actul se consuma, nu poate fi privit ca o constrângere în sensul prevăzut de art. 220 din C. pen.

S-a mai reţinut că după actul sexual, inculpatul a ameninţat partea vătămată, motiv pentru care B. s-a speriat şi i-a înapoiat banii acestuia.

Făcând trimitere la art. 220 alin. (2) din C. pen., s-a notat că la data săvârşirii faptei persoana vătămată avea vârsta de 11 ani şi 11 luni, iar inculpatul 15 ani şi 5 luni.

Curtea de apel a constatat că, în mod corect, instanţa de condamnare a reţinut că fapta săvârşită la data de 25 februarie 2016, care face obiectul cauzei pendinte, este comisă în concurs real de infracţiuni cu fapta pentru care s-a dispus faţă de inculpat măsura neprivativă de libertate a asistării zilnice pentru o perioadă de 4 luni prin Sentinţa penală nr. 242 din data de 25 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Dragomireşti, definitivă prin neapelare la data de 23 octombrie 2018, împrejurare în raport de care a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 123 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 129 alin. (1) din C. pen. şi art. 113 din C. pen.

La dozarea şi individualizarea măsurii educative, curtea de apel a avut în vedere atât pericolul social ridicat al faptei, cât şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care, în pofida dovezilor de vinovăţie, a negat constant acest lucru, încercând astfel să obstrucţioneze aflarea adevărului, ceea ce duce la concluzia că pentru reeducarea lui se impune aplicarea unui tratament juridic adecvat, respectiv, menţinerea soluţiei instanţei de fond, instanţa de apel respingând solicitarea subsidiară a apărătorului ales al apelantului.

S-a apreciat că poziţia adoptată de către inculpat în faţa poliţiei şi a primei instanţe, de nerecunoaştere a infracţiunii, constituie un aspect negativ cu privire la fapta comisă, astfel că nu este de natură, prin ea însăşi să formeze convingerea judecătorilor că pentru reeducarea lui este suficientă prelungirea măsurii educative prevăzută de art. 123 alin. (3) lit. a) din C. pen.

Notând că atitudinea procesuală reprezintă o componentă semnificativă în cadrul circumstanţelor personale, ce conturează profilul de personalitate al inculpatului care, la rândul său, se examinează în mod plural cu celelalte criterii legale adecvate în contextul cauzei, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, circumstanţele reale efective, condiţii în care nu este oportună şi nici posibilă cererea subsidiară a apărătorului apelantului, instanţa de control judiciar a reţinut că măsura dispusă de prima instanţă constituie un avertisment adecvat pentru inculpat faţă de reprobabilitatea faptei sale şi îi va crea o atitudine potrivită faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, pe care le-a încălcat cu brutalitate.

Împotriva Deciziei penale nr. 1031/A din 1 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 8 noiembrie 2019.

În motivarea căii de atac, făcând trimitere la art. 418 alin. (1) din C. proc. pen., recurentul inculpat, prin apărător, a susţinut că instanţa de apel i-a menţinut, în mod nelegal, măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an şi 4 luni dispusă de instanţa de fond, cu argumentarea că, în opinia sa, singura soluţie legală ce putea fi dispusă în cauză, în raport cu dispoziţiile prevăzute de art. 123 alin. (3) lit. a) din C. pen. coroborat cu art. 124 alin. (4) lit. b) şi art. 134 alin. (2) din C. pen., consta în prelungirea măsurii educative luate prin Sentinţa penală nr. 242 din 25 septembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Dragomireşti, în Dosarul nr. x/2018.

Faţă de argumentele expuse, recurentul a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 449 din C. proc. pen., admiterea cererii de recurs în casaţie formulată, casarea Deciziei penale nr. 1031/A din 1 octombrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, înlăturarea greşitei aplicări a legii şi, pe cale de consecinţă, prelungirea măsurii educative susmenţionate în raport cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 123 alin. (3) lit. a) din C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 noiembrie 2019.

Prin Încheierea din 7 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată constatând că, formal, criticile privind măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an şi 4 luni se circumscriu cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sub aspectul aplicării unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv în şedinţa din data de 29 mai 2020, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua hotărârii.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul în casaţie este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală în raport de încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea atacată, excluzându-se, printre altele, criticile privind individualizarea judiciară sau cele vizând încadrarea juridică a infracţiunii.

Se reţine faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a statuat în sensul incidenţei sale nu doar în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci, printre altele, şi în ipoteza aplicării unei măsuri educative pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii (I.C.C.J., secţia penală, Decizia penală nr. 51/RC/2016, Decizia penală nr. 96/RC/2016, Decizia penală nr. 24/RC/2017, www.x.ro).

Aceasta deoarece, în procesul penal, natura şi durata unei măsuri educative nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depăşirea cerinţelor normative proprii unui anumit mod de executare.

Încălcarea dispoziţiilor legale relative la aceste din urmă elemente plasează măsura educativă aplicată în afara limitelor determinate de legiuitor şi justifică intervenţia instanţei de casaţie.

În cazul infracţiunilor săvârşite în timpul minorităţii, cauzele de atenuare (circumstanţele atenuante, tentativa) şi de agravare (circumstanţele agravante, forma continuată, concursul de infracţiuni) sunt avute în vedere la alegerea măsurii educative şi produc efecte numai cu privire la individualizarea între limitele prevăzute de lege în cazul fiecărei măsuri educative, neoperând o reducere sau o majorare a acestor limite, conform art. 128 şi art. 129 din C. pen.

Procedând la evaluarea măsurii educative exclusiv prin prisma legalităţii, Înalta Curte constată că faţă de recurent s-a dispus înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice dispusă faţă de inculpatul A. prin Sentinţa penală nr. 242 din data de 25 septembrie 2018, cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de un an şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 alin. (2) din C. pen.

Astfel, s-a avut în vedere că fapta comisă de recurentul A. a fost săvârşită în concurs real de infracţiuni cu fapta pentru care s-a dispus faţă de inculpat măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice.

Conform art. 114 din C. pen., cu denumirea marginală "Consecinţele răspunderii penale", " (1) Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.

(2) Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:

a) dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat;

b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă."

C. pen. prevede în art. 123 alin. (3) lit. c) următoarele: "Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa dispune: ... c) înlocuirea măsurii luate iniţial cu o măsură educativă privativă de libertate."

Având în vedere dispoziţiile legale incidente, se remarcă faptul că legea prevede posibilitatea înlocuirii unei măsuri educative neprivative de libertate în cazul în care minorul este judecat pentru săvârşirea unei infracţiuni concurente, astfel cum este cazul recurentului. Mai mult, în condiţiile în care pentru infracţiunea săvârşită, pedeapsa prevăzută de lege este de la 2 la 7 ani închisoare, faţă de acesta legea penală prevede posibilitatea luării unei măsuri educative privative de libertate, chiar şi în lipsa unei măsuri educative dispuse pentru comiterea unei infracţiuni concurente.

În ce priveşte limitele măsurii educative privative de libertate, se observă că durata de 1 an şi 4 luni se înscrie în durata legală prevăzută de art. 124 alin. (2) din C. pen., potrivit căruia "(2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu şi 3 ani.", fiind orientată spre minim.

Ca atare, criticile recurentului nu sunt fondate, acestea nu se circumscriu ipotezei reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", ci vizează individualizarea măsurii educative aplicate, chestiune ce excedează cazului de casare invocat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1031/A/2019 din data de 1 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată B., în sumă de 470 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1031/A/2019 din data de 1 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată B., în sumă de 470 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2020.

Procesat de GGC - LM