Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 126/2021 AI generated

Inadmissibility of unconstitutionality challenge to penal code article previously partially struck down by Constitutional Court

Case Number Decizia nr. 126/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's prior order to reject the referral to the Constitutional Court, and ordered the defendant to pay 300 RON in judicial costs while the state covered the 313 RON fee for the defense attorney. The case involved a criminal appeal where the defendant challenged the admissibility of a claim regarding the unconstitutionality of Article 155(1) of the Penal Code (regarding the interruption of the statute of limitations for criminal liability), arguing that the remaining text of the article, after a specific phrase was previously declared unconstitutional, lacked the required legal clarity and predictability. The High Court held the referral inadmissible under Articles 29(1)-(3) of Law No. 47/1992 because the specific legal provision had already been subject to a prior Constitutional Court decision (No. 297/2018) which declared only a specific phrase unconstitutional, thereby failing the condition that the norm not have been previously declared unconstitutional; furthermore, the court ruled that the defendant's claim was not a valid challenge to the abstract constitutionality of the statute but rather an impermissible attempt to expand the scope of the prior Constitutional Court decision to the entire article, which exceeds the jurisdiction of the constitutional court.

Legislator headnote

AI generated

art. 155 alin. (1) din C. pen, art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 155 din C. pen, art. 5 din C. pen, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 155 alin. (4) din C. pen; Inadmissibility of unconstitutionality challenge to penal code article previously partially struck down by Constitutional Court: The case involved a criminal appeal where the defendant challenged the admissibility of a claim regarding the unconstitutionality of Article 155(1) of the Penal Code (regarding the interruption of the statute of limitations for criminal liability), arguing that the remaining text of the article, after a specific phrase was previously declared unconstitutional, lacked the required legal clarity and predictability. The High Court held the referral inadmissible under Articles 29(1)-(3) of Law No. 47/1992 because the specific legal provision had already been subject to a prior Constitutional Court decision (No. 297/2018) which declared only a specific phrase unconstitutional, thereby failing the condition that the norm not have been previously declared unconstitutional; furthermore, the court ruled that the defendant's claim was not a valid challenge to the abstract constitutionality of the statute but rather an impermissible attempt to expand the scope of the prior Constitutional Court decision to the entire article, which exceeds the jurisdiction of the constitutional court.

Keywords

AI generated
constitutionality judicial law criminal attempt statute of limitations lack of jurisdiction clarity of legal norms

Cited Legislation

AI generated
art. 155 alin. (1) din C. pen
relativ la neconstituţionalitatea art. 155 alin. (1) din C. pen.
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
Pentru a pronunţa această soluţie, făcând trimitere la condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin.
art. 155 din C. pen
În motivarea cererii, recurentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 155 din C. pen., susţinând, referitor la condiţiile de admisibilitate a cererii, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.
art. 5 din C. pen
297/2018 a Curţii Constituţionale "a lipsit de orice efect cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în efectuarea oricărui act de procedură şi este aplicabilă în cauza pendinte fiind vorba, în realitate, de o lege penală mai favorabilă în sensul prevederilor art. 5 din C.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
Pentru a pronunţa această soluţie, făcând trimitere la condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin.
art. 155 alin. (4) din C. pen
relativ la neconstituţionalitatea art. 155 alin.
art. 123 alin. (1) din C. pen
"Având în vedere considerentele mai sus arătate, curtea constată că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
Applied in the dispositive to obligate the appellant to pay judicial costs to the state.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Applied in the dispositive to obligate the appellant to pay judicial costs to the state.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Applied in the dispositive to rule that the legal aid fee for the defender is paid from the Ministry of Justice's funds.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2021

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în decizia penală nr. 1430/A din data de 15 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1430/A din data de 15 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, instanţă învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 415/F/20.12.2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018, printre altele, a respins, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de apelantul-inculpat A..

Pentru a pronunţa această soluţie, făcând trimitere la condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, instanţa a reţinut, în esenţă, că excepţia invocată de inculpatul A. relativ la neconstituţionalitatea art. 155 alin. (1) din C. pen. este inadmisibilă, cu argumentarea că nu este îndeplinită condiţia ca prevederea semnalată ca fiind neconstituţională să nu fi fost declarată neconstituţională.

În concret, curtea de apel a constatat că apelantul-inculpat A. a criticat faptul că instanţa de control constituţional nu a reţinut neconstituţionalitatea art. 155 alin. (1) din C. pen. în integralitate, ci a fost vizată exclusiv sintagma "oricărui act de procedură în cauză".

S-a reţinut că această critică nu poate fi primită, motivat de împrejurarea că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege invocat şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională.

Or, prin efectul acestei decizii, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, norma juridică este suspendată de drept şi, în final, în lipsa intervenţiei legiuitorului îşi încetează efectele.

Astfel, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 665 din 5 iulie 2007 şi Decizia nr. 1615 din 20 decembrie 2011), curtea de apel a notat că această împrejurare nu este de natură a conduce la reţinerea ca îndeplinită a condiţiei prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât opozabilitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale implică obligaţia constituţională a tuturor autorităţilor de a aplica întocmai deciziile instanţei de contencios constituţional la situaţiile concrete în care normele declarate neconstituţionale au incidenţă.

Prin urmare, nu mai trebuie să se interpreteze efectul deciziei, ci să se aplice decizia într-un mod conform considerentelor acesteia la cazul dedus judecăţii, motiv pentru care curtea de apel a respins, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de apelantul-inculpat A..

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 09.02.2021.

În motivarea cererii, recurentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 155 din C. pen., susţinând, referitor la condiţiile de admisibilitate a cererii, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(5) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia de neconstituţionalitate este ridicată de părţi, în faţa unei instanţe judecătoreşti, ea priveşte dispoziţii dintr-o lege care au legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Astfel, recurentul a arătat că decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, se referă în mod particular la sintagma "oricărui act de procedură (...)", nefiind reţinut ca neconstituţional art. 155 alin. (1) din C. pen. în ansamblul său, motiv pentru care, în opinia sa, este îndeplinită şi condiţia potrivit căreia prevederea legală criticată să nu fi fost anterior declarată neconstituţională.

Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, inculpatul A. a arătat că art. 155 alin. (1) din C. pen., în lipsa sintagmei privind îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", nu respectă cerinţele constituţionale referitoare la calitatea, previzibilitatea şi claritatea legii.

În concret, făcând trimitere la jurisprudenţa instanţei supreme (decizia nr. 151 din 8 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), a instanţei de contencios constituţional (deciziile Curţii Constituţionale nr.: 903 din 6 iulie 2010, publicată în M. Of., Partea I, nr. 584 din 17 august 2010; 743 din 2 iunie 2011 - paragraful 29; 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), precum şi la jurisprudenţa europeană (cauzele Cantoni contra Franţei, Wingrowe contra Regatului Unit, Rotaru contra României etc.), recurentul a susţinut, în esenţă, că "problematica în discuţie se referă la (im)posibilitatea interpretării dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., ca urmare a extragerii din fondul legislativ activ a părţii finale a respectivei norme, demers neurmat de punerea acesteia în acord, de către legiuitor".

Totodată, susţinând că decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale "a lipsit de orice efect cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în efectuarea oricărui act de procedură şi este aplicabilă în cauza pendinte fiind vorba, în realitate, de o lege penală mai favorabilă în sensul prevederilor art. 5 din C. pen..", recurentul a criticat soluţia de condamnare dispusă de instanţa de apel, cu argumentarea că această instanţă i-a creat o situaţie "mai nefavorabilă" şi i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, prin aplicarea eronată a art. 5 din C. pen. şi respingerea excepţiei de neconstituţionalitate invocată.

Examinând recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 din C. pen. din cuprinsul deciziei penale nr. 1430/A din data de 15 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Evaluând excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul A. prin prisma exigenţelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a tuturor motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte apreciază, similar primei instanţe, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerinţele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Astfel, din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

c) - existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

d) - verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte constată următoarele:

Excepţia a fost ridicată de către o parte din proces (apelantul-inculpat A.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea căii ordinare de atac a apelului declarată împotriva sentinţei penale nr. 415/F/20.12.2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018.

Înalta Curte notează că prin decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

În considerentele deciziei anterior menţionate, instanţa de contencios constituţional a reţinut, în esenţă, următoarele:

"Întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale" (parag. 24).

"Având în vedere aceste considerente, se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menţionat este şi data de la care începe să curgă şi poate fi calculat noul termen de prescripţie. A accepta soluţia contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului şi care au ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripţiei speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din C. pen.." (paragr. 28).

"Curtea constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. instituie o soluţie legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situaţie juridică incertă referitoare la condiţiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârşite" (paragr. 30).

"(. . . . . . . . . .)Curtea reţine că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale" (paragr. 31).

"Având în vedere considerentele mai sus arătate, curtea constată că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat" (paragr. 34).

În acest context factual, Înalta Curte reţine că nu este admisibilă o nouă cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu o excepţie de neconstituţionalitate vizând acelaşi text de lege.

În ceea ce priveşte susţinerea apărării în sensul că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă, întrucât dispoziţiile rămase în cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen., după pronunţarea de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 297/2018, nu mai corespund condiţiilor de claritate şi previzibilitate a legii, Înalta Curte constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra acestui aspect, stabilind limitele în care textul este neconstituţional.

Examinarea deciziei nr. 297/2018 relevă faptul că în considerentele acesteia este evidenţiată în mod clar şi lipsit de echivoc soluţia legislativă apreciată drept constituţională, referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Deşi suficientă constatarea neîndeplinirii condiţiei ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituţional, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notează că nu este însă îndeplinită nici condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Astfel, prin demersul efectuat, recurentul nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiei legale criticate. Criticile aduse de inculpat dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a acesteia în raport cu conţinutul propriu-zis in abstracto.

Practic, susţinând că "problematica în discuţie se referă la (im)posibilitatea interpretării dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., ca urmare a extragerii din fondul legislativ activ a părţii finale a respectivei norme, demers neurmat de punerea acesteia în acord, de către legiuitor", recurentul urmăreşte, în realitate, extinderea aplicării deciziei Curţii Constituţionale la norma amintită în integralitatea sa. Or, asupra efectelor deciziei în cauză, instanţa de contencios constituţional a statuat deja, iar o modificare a deciziei nu poate face obiectul excepţiei prin extinderea neconstituţionalităţii la dispoziţia legală în ansamblu, iar nu doar la sintagma în cauză, solicitare ce excedează, în mod vădit, competenţei Curţii Constituţionale.

Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune jurisdicţiei constituţionale problematica privind efectele unei decizii anterior pronunţate, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.

Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci exclusiv la tranşarea unei probleme de interpretare şi aplicare a unei decizii de admitere pronunţată de Curtea Constituţională.

De altfel, Înalta Curte reţine faptul că inculpatul A., în motivarea cererii de recurs a menţionat, în mod expres, că motivul pentru care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 155 din C. pen. constă în imposibilitatea interpretării dispoziţiilor criticate, ulterior pronunţării deciziei nr. 297/2018 a Curţii Consituţionale, ca efect al înlăturării sintagmei declarate neconstituţionale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în decizia penală nr. 1430/A din data de 15 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în decizia penală nr. 1430/A din data de 15 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2021.