Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 125/2021 AI generated

European Arrest Warrant execution: identity verification required before surrender despite dual incrimination

Case Number Decizia nr. 125/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the requested person, vacated the lower court's judgment, and ordered his immediate release from pre-surrender custody, substituting it with judicial supervision for 60 days, while remanding the case to the Alba Iulia Court of Appeal for re-examination. The dispute concerned the execution of a European Arrest Warrant (EAW) issued by French authorities for the crime of migrant trafficking, where the requested individual contested the identity of the person named in the warrant, arguing that identification data (specifically the second given name and place of birth) were incomplete or inconsistent with his identity. Relying on the principle of mutual recognition and the procedural requirement for the executing court to verify identity objections, the appellate court determined that the lower court erred in dismissing these claims as merely challenging the merits of the conviction; instead, the discrepancies in formal identification data necessitated a request for supplementary information from the issuing state, rendering the initial surrender order legally defective. The decision explicitly invoked Article 104 of Law No. 302/2004, Article 4251 of the Code of Criminal Procedure, and Articles 6 and 7 of the European Convention on Human Rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 109 din Legea nr. 302/2004, art. 117 din Legea nr. 302/2004, art. 263 din C. pen, art. 104 din Legea nr. 302/2004, art. 87 din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004; European Arrest Warrant execution: identity verification required before surrender despite dual incrimination: The dispute concerned the execution of a European Arrest Warrant (EAW) issued by French authorities for the crime of migrant trafficking, where the requested individual contested the identity of the person named in the warrant, arguing that identification data (specifically the second given name and place of birth) were incomplete or inconsistent with his identity. Relying on the principle of mutual recognition and the procedural requirement for the executing court to verify identity objections, the appellate court determined that the lower court erred in dismissing these claims as merely challenging the merits of the conviction; instead, the discrepancies in formal identification data necessitated a request for supplementary information from the issuing state, rendering the initial surrender order legally defective. The decision explicitly invoked Article 104 of Law No. 302/2004, Article 4251 of the Code of Criminal Procedure, and Articles 6 and 7 of the European Convention on Human Rights.

Keywords

AI generated
European arrest warrant identity verification mutual recognition principle right to be arrested code of criminal procedure human trafficking

Cited Legislation

AI generated
art. 109 din Legea nr. 302/2004
(7), art. 109 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus predarea persoanei solicitate A.
art. 117 din Legea nr. 302/2004
către autorităţile judiciare franceze cu respectarea regulii specialităţii, conform art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată.
art. 263 din C. pen
francez astfel cum au fost redate anterior au corespondent în art. 263 din C. pen.
art. 104 din Legea nr. 302/2004
În baza art. 104 alin. (7), art. 109 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare franceze cu respectarea regulii specialităţii, conform art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată.
art. 87 din Legea nr. 302/2004
art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004
În baza art. 104 alin. (7), art. 109 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare franceze cu respectarea regulii specialităţii, conform art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată.
art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004
iv al art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004.
art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
În concluzie, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, infracţiunile pentru care a fost emis mandatul european de arestare fiind incriminate şi în legislaţia română în art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.

Procedural basis for admitting the appeal, setting aside the lower court's decision, and remanding the case for retrial.

art. 215 alin. (1) C. proc. pen.

Basis for imposing specific obligations on the requested person during the period of judicial supervision.

art. 215 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

Basis for imposing the obligation not to leave the territory of Alba county without prior authorization.

art. 215 alin. (3) C. proc. pen.

Basis for the warning that breach of judicial supervision obligations may lead to preventive arrest or house arrest.

art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

Basis for assigning the judicial costs to the state.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Basis for paying the legal aid attorney's fees from the Ministry of Justice funds.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2021

Deliberând asupra contestaţiei formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 7 din 05 februarie 2021, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală a admis cererea formulată de către autorităţile judiciare din Franţa - Parchetul Procurorului Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Lille privind privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 29.12.2020, prin care s-a solicitat predarea persoanei solicitate A., reţinându-se, totodată, că aceasta nu a fost de acord cu predarea.

În baza art. 104 alin. (7), art. 109 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare franceze cu respectarea regulii specialităţii, conform art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată.

În baza art. 104 alin. (10) şi alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare.

S-a revocat măsura controlului judiciar dispusă prin încheierea penală nr. 11 din 21.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2021.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută începând cu data de 20.01.2021 ora 23:50 şi până la data de 21.01.2021 ora 15:30.

Cheltuielile judiciare ocazionate pe teritoriul statului român de executarea mandatului european de arestare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că, la data de 29.12.2020, autorităţile judiciare franceze au emis pe numele persoanei solicitate A., cetăţean român, domiciliat în România, un mandat european de arestare, urmare a condamnării acestuia, la data de 2.11.2020, printr-o hotărâre judecătorească executorie pronunţată în lipsă în dosarul nr. x (nr. urmărire penală JIRSAC/18/6) de Tribunalul Judiciar din Lille prin care s-a reţinut, în fapt, că, în data de 14 iunie 2018, Poliţia de frontieră a efectuat reţineri într-un dosar de imigraţie clandestină organizată în Franţa şi Belgia de către cetăţeni albanezi cu complicitatea unor piloţi maritimi italieni pentru treceri în Marea Britanie pe parcursul anului 2018. Ancheta a evidenţiat existenţa unei reţele care aduce în mod clandestin cetăţeni albanezi în Belgia (Bruxelles şi Grand), care, ulterior, sunt preluaţi de transportatori albanezi până pe coasta franceză de la Pas-de-Calais şi Marea Mânecii pentru a-i duce în Marea Britanie cu vapoare sau în camioane conduse de şoferi români sau cu autoturisme personale. În acest sens, s-a reţinut că numitul A. a recrutat în data de 18 iulie 2018 un şofer rutier care avea să participe regulat la trafic şi că a participat, totodată, la douăsprezece treceri între 2018 şi 2019.

Prima instanţă a reţinut că, deşi starea de fapt expusă în mandatul european de arestare nu este completă, în cuprinsul sentinţei de condamnare se menţionează, pe de o parte, că în data de 21.06.2018 persoana solicitată se afla la bordul unui autoturism Mercedes clasa A condus de B., ce îi aparţinea lui C., iar pe de altă parte că, în acelaşi timp, a fost oprit un ansamblu rutier cu 8 migranţi albanezi la bord.

S-a reţinut că în cuprinsul sentinţei de condamnare se mai arată că la data de 22.06.2018 A. a vorbit la telefon cu D. despre acest control, iar la data de 18.07.2018 a recrutat şi instruit un conducător auto numit "E." care, conform interceptărilor telefonice, a devenit un şofer cu regularitate asociat trecerilor de migranţi.

S-a notat că persoana solicitată A. a fost condamnat la o pedeapsă de 18 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- ajutor la intrarea, circulaţia sau şederea ilegale a unor străini pe teritoriul unui stat semnatar al Protocolului contra traficului ilegal de migranţi, în grup infracţional organizat, fapte prevăzute de articolele L. 622-5 1° L.622-J ALA din Codul privind intrarea şi şederea străinilor şi dreptul de azil, articolul 132-71 din C. pen. şi pedepsite de articolele L.622-5, L. 622-6, L.622-7, L. 622-3 din Codul privind intrarea şi şederea străinilor şi dreptul de azil (Nat in/31198);

- ajutor la intrarea, circulaţia sau şederea ilegale a unor străini în Franţa sau într-un stat semnatar al Convenţiei de la Schengen, în grup infracţional organizat, fapte prevăzute de articolul L. 622-5 1°, articolul L.622-1 alin. l, alin. (2), al, 3 din C. pen. privind intrarea şi şederea străinilor şi dreptul de azil, articolul 132-71 din C. pen. şi pedepsite de articolul L.622-5, articolul L. 622-6, articolul L.622-7, articolul L.622-3, din Codul privind intrarea şi şederea străinilor şi dreptul de azil, (Nat in/22098),

S-a reţinut că faptele incriminate şi pedepsite de C. pen. francez astfel cum au fost redate anterior au corespondent în art. 263 din C. pen. român - traficul de migranţi.

S-a notat că persoana solicitată a fost achitată pentru infracţiunea de participare la un grup infracţional organizat, cu reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii celor două infracţiuni în grup infracţional organizat.

Făcând trimitere la art. 104 din Legea nr. 302/2004 şi reţinând că persoana solicitată nu este de acord cu predarea sa şi că nu renunţă la beneficiul conferit de regula specialităţii, prima instanţă a constatat că mandatul european de arestare emis în baza mandatului francez de arestare pe numele acesteia conţine toate informaţiile prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004.

S-a notat că persoana solicitată, personal şi prin apărător ales, a invocat că nu există identitate între aceasta şi persoana menţionată în mandat şi în hotărâre, cu argumentarea, pe de o parte, că nu există identitate între numele persoanei menţionate în mandatul european de arestare şi persoana solicitată, iar, pe de altă parte, că persoana solicitată nu se face vinovată de faptele pentru care a fost condamnată faţă de împrejurarea că aceasta nu se afla pe teritoriul statelor pe care s-a realizat traficul de migranţi la datele menţionate.

Astfel, s-a reţinut că, în probaţiune, relativ la critica vizând lipsa de identitate dintre persoana vizată de hotărârea de condamnare şi persoana solicitată, s-au prezentat adeverinţe şi foi colective de prezenţă conform cărora, din iunie 2017 şi până în prezent, persoana solicitată A. a avut un loc de muncă ce a necesitat prezenţa fizică a acesteia 8 ore/zi.

Cu privire la acest aspect, curtea de apel a reţinut că mandatul european de arestare şi sentinţa de condamnare privesc persoana al cărei nume este A., fără domiciliu cunoscut, iar persoana prezentată în faţa instanţei a fost A., cu domiciliul în Judeţul Alba.

În urma verificărilor făcute în DEPABD de Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Alba s-a stabilit că există în România 4 persoane cu numele "A." născute în anul 1971, dintre care una este A., iar celelalte trei persoane au alte prenume decât A. şi alte date de naştere decât 17.06.2071 .

Prin urmare, în pofida lipsei celui de-al doilea prenume al persoanei solicitate în datele de identificare menţionate în mandatul european de arestare şi în hotărârea de condamnare pronunţată de instanţa franceză, curtea de apel a constatat că identitatea dintre persoana vizată de cele două documente şi persoana solicitată nu poate fi contestată.

În ceea ce priveşte imposibilitatea săvârşirii faptelor arătate în mandatul european de arestare faţă de împrejurarea că numitul A. nu a părăsit teritoriul statului român în perioadele reţinute de către instanţele franceze, făcând trimitere la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a reţinut că această critică nu vizează o obiecţie privind identitatea din perspectiva legii speciale, întrucât aspectele privind nevinovăţia persoanei solicitate nu pot forma obiectul analizei instanţei din statul de executare, ci sunt de competenţa exclusivă a instanţelor din statul emitent.

Or, aspectele invocate de persoana solicitată în sensul că o altă persoană s-ar fi folosit de identitatea sa şi de o copie a cărţii sale de identitate, motivat de faptul că s-a aflat în tot acest timp pe teritoriul României (aşa cum ar rezulta din fişele de pontaj depuse la dosar), nu reprezintă o obiecţie privind identitatea în sensul Legii nr. 302/2004, câtă vreme hotărârea de condamnare şi mandatul european de arestare au vizat persoana solicitată, ci un aspect de netemeinicie a hotărârii de condamnare care nu poate fi verificat de instanţa sesizată cu cererea de punere în executare a mandatului european de arestare.

Totodată, s-a reţinut că acest aspect poate fi invocat cu ocazia noii judecăţi la care persoana solicitată are dreptul în statul emitent, aşa cum se va arăta în cele ce urmează.

În cauză, prima instanţă a reţinut că persoana solicitată refuză să execute pedeapsa atât în statul emitent, cât şi în România şi că nu este incident niciunul din motivele de refuz obligatoriu sau facultativ al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, făcând trimitere la art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, prima instanţă a reţinut că, aşa cum rezultă din mandatul european de arestare, dar şi din hotărârea de condamnare, persoana solicitată a fost judecată în lipsă, nu a fost înştiinţată despre proces, nu a mandatat vreun avocat să o reprezinte, nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, dar i s-a dat garanţia că va primi personal hotărârea după predare şi va fi expres informată de dreptul său la o nouă procedură de judecată sau o procedură de apel la care are dreptul de a participa şi care permite reexaminarea dosarului pe fond, ţinând cont de noile elemente de probă, şi care poate avea drept consecinţă o infirmare a deciziei iniţiale. În acest sens, s-a reţinut că persoana solicitată va fi informată că are un termen de 10 zile în care trebuie să ceară o nouă procedură de judecată sau o procedură de apel.

Prin urmare, s-a reţinut că este incidentă excepţia de la pct. iv al art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004.

În concluzie, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, infracţiunile pentru care a fost emis mandatul european de arestare fiind incriminate şi în legislaţia română în art. 263 din C. pen. - traficul de migranţi, pedeapsa pentru forma tip fiind închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pentru forma agravantă pedeapsa fiind închisoarea de la 3 la 10 ani, motiv pentru care s-a reţinut că este îndeplinită condiţia dublei incriminări a faptei care dă loc la predare.

Totodată, s-a constatat că infracţiunea de trafic de migranţi se regăseşte în prevederile art. 97 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 302/2004 în categoria faptelor care dau loc la predare fără să fie supuse condiţiei dublei incriminări.

Cu referire la fişa de cazier a persoanei solicitate, s-a reţinut că nu există niciun motiv de amânare a predării persoanei solicitate.

Sub aspectul măsurilor provizorii dispuse faţă de persoana solicitată, s-a notat că, ulterior reţinerii persoanei solicitate (20.01.2021) şi în vederea depunerii mandatului european de arestare şi a traducerii acestuia în limba română, a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 21.01.2021 şi până la data de 19.02.2021.

Făcând trimitere la art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, prima instanţă a dispus revocarea măsurii controlului judiciar luată faţă de persoana solicitată A. prin încheierea penală nr. 11 din 21.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. x/2021, şi a dispus arestarea acesteia pe o durată de 30 de zile în vederea predării către autorităţile judiciare ale statului solicitant începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare.

Împotriva sentinţei penale nr. 7 din data de 05 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală, a formulat contestaţie persoana solicitată A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 10 februarie 2021.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi a motivelor invocate în argumentarea acesteia, Înalta Curte o constată întemeiată pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte notează că se impune a fi analizate cu precădere criticile vizând modul în care prima instanţă a evaluat obiecţiunile formulate de persoana solicitată A. cu privire la identitate între persoana indicată în mandatul european de arestare şi persoana acestuia.

Se constată că, prin declaraţia dată în faţa primei instanţe la termenul de judecată din data de 04.02.2021, persoana solicitată A. a arătat că nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă şi a formulat obiecţii în ceea ce priveşte identitatea, poziţie procesuală menţinută şi cu ocazia verificării efectuate în contestaţie.

Potrivit art. 104 alin. (7), (8) şi 12 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, "(7) Dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.

(8) În cazurile prevăzute la alin. (5) şi (7), atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată.

(12) Dacă judecătorul apreciază că în cauză se impune solicitarea de informaţii sau garanţii suplimentare autorităţii judiciare emitente, amână cauza, stabilind un termen pentru primirea datelor solicitate. Termenul fixat nu poate fi mai mare de 10 zile."

Contrar evaluării primei instanţe, Înalta Curte apreciază în principal că împrejurările relevate de contestatorul A. se circumscriu unor obiecţii în ceea ce priveşte identitatea persoanei solicitate în sensul Legii nr. 302/2004, având în vedere, pe de o parte, că elementele de identificare oferite de autorităţile judiciare franceze sunt sumare şi constau în nume, prenume şi data naşterii, iar pe de altă parte, acestea sunt fie incomplete cum este cazul prenumelui, fie neclare sub aspectul locului de naştere al persoanei solicitate, în mandatul european de arestare reţinându-se că persoana solicitată s-a născut în Cluj - România.

De altfel, în subsidiar, instanţa de control judiciar constată că în hotărârea străină de condamnare apar neconcordanţe cu privire la locul naşterii persoanei solicitate A.: "persoana în cauză nu este cunoscută de autorităţile franceze şi albaneze. Identitatea lui exactă rămâne necunoscută, acesta din urmă indicând că s-a născut în localitatea Tropoja din Albania, dar declarând cu ocazia controlului că s-a născut în România.".

În raport de această situaţie, se impun a fi solicitate autorităţii emitente informaţii suplimentare, în sensul de a fi indicate orice alte acte şi/sau informaţii pe care acestea le deţin cu privire la identitatea persoanei solicitate pentru a se putea statua cu exactitate asupra identităţii.

Informaţiile sunt cu atât mai necesare cu cât persoana solicitată a susţinut că nu a părăsit teritoriul statului român în perioada reţinută prin hotărârea de condamnare ca fiind intervalul de timp în care au fost săvârşite infracţiunile, sens în care a depus mai multe înscrisuri care atestă prezenţa sa la muncă în România la firmele S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L., exercitându-şi meseria de "dulgher".

De asemenea, se notează că, în vederea clarificării identităţii persoanei solicitate, prima instanţă ar putea, eventual, să trimită datele de identificare ale persoanei solicitate A. din cartea de identitate a acestuia pentru o verificare de către autorităţile franceze, eventual chiar transmiterea în copie a acesteia sau orice alte informaţii utile.

Prin urmare, pronunţarea unei soluţii de punere în executare a mandatului european de arestare în condiţiile inexistenţei unui verificări efective a inadvertenţelor existente cu privire la datele formale reţinute în mandatul european de arestare privind identitatea persoanei solicitate, care, în speţă, chiar şi la un examen sumar, sunt confirmate de actele dosarului, afectează legalitatea acesteia, impunând, cu necesitate, desfiinţarea hotărârii, cu respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie în materie, care impune reluarea judecăţii în faţa primei instanţe, respectiv Curtea de Apel Alba-Iulia.

Aşadar, menţinând actele îndeplinite în cursul judecăţii în primă instanţă, în rejudecare, urmează să fie solicitate informaţii suplimentare în vederea lămuririi identităţii persoanei solicitate.

Faţă de cele arătate, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, Înalta Curte urmează să admită contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 7 din data de 05 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală.

Va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Alba-Iulia.

Va dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate de sub puterea mandatului de arestare în vederea predării nr. 3/2021, emis de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală la data de 05.02.2021.

Văzând dispoziţiile art. 104 alin. (11) teza I din Legea 302/2004, potrivit cărora "În cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanţa dispune faţă de aceasta măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau arestului la domiciliu, dispoziţiile art. 211-222 din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.", va dispune luarea faţă de persoana solicitată A. a măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 12.02.2021 şi până la data de 12.04.2021.

În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen.., va impune persoanei solicitate să respecte pe timpul cât se află sub control judiciar următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori va fi solicitată;

b)să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Alba Iulia, judeţul Alba, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori va fi chemat.

În baza art. 215 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.., va impune pe timpul controlului judiciar persoanei solicitate şi obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Alba decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei.

În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen.., va atrage atenţia persoanei solicitate că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive sau cu măsura arestului la domiciliu.

Supravegherea respectării de către persoana solicitată a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de către Poliţia Municipiului Alba Iulia, judeţul Alba.

Va constata că persoana solicitată A. a fost reţinută începând cu data de 20.01.2021 ora 23:50 şi până la data de 21.01.2021 ora 15:30 şi arestată în vederea predării de la data de 05.02.2021 şi până la data punerii în libertate.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 7 din data de 05 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală.

Desfiinţează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Alba-Iulia.

Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate de sub puterea mandatului de arestare în vederea predării nr. 3/2021, emis de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală la data de 05.02.2021.

Dispune luarea faţă de persoana solicitată A. a măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 12.02.2021 şi până la data de 12.04.2021.

În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen.. impune persoanei solicitate să respecte pe timpul cât se află sub control judiciar următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori va fi solicitată;

b)să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Alba Iulia, judeţul Alba, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori va fi chemat.

În baza art. 215 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.. impune pe timpul controlului judiciar persoanei solicitate şi obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Alba decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei.

În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen.. atrage atenţia persoanei solicitate că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive sau cu măsura arestului la domiciliu.

Supravegherea respectării de către persoana solicitată a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de către Poliţia Municipiului Alba Iulia, judeţul Alba.

Constată că persoana solicitată A. a fost reţinută începând cu data de 20.01.2021 ora 23:50 şi până la data de 21.01.2021 ora 15:30 şi arestată în vederea predării de la data de 05.02.2021 şi până la data punerii în libertate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea contestaţiei rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2021.