Abuse of office penalty renunciation upheld; cassation appeal deemed outside penalty limits.

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 46 din 17 iulie 2019, pronunţată de Judecătoria Gurahonţ în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 396 alin. (1) şi alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 334 alin. (1) C. pen., art. 61 alin. (1) şi alin. (4) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1.800 RON amendă penală, corespunzătoare unui număr de 180 de zile amendă şi sumei de 10 RON pentru o zi amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Conform art. 334 alin. (2) C. pen., art. 61 alin. (1) şi alin. (4) lit. b) C. pen., a fost condamnat aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 2.000 RON amendă penală, corespunzătoare unui număr de 200 de zile amendă şi sumei de 10 RON pentru o zi amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Potrivit art. 38 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 2.000 RON, corespunzătoare unui număr de 200 de zile amendă şi sumei de 10 RON pentru o zi amendă, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca, în final, inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 2.600 RON, corespunzătoare unui număr de 260 de zile amendă şi sumei de 10 RON pentru o zi amendă.

Au fost puse în vedere inculpatului dispoziţiile art. 63 alin. (1) C. pen., în sensul că, neexecutarea cu rea-credinţă în tot sau în parte a amenzii atrage înlocuirea numărului de zile amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

Prima instanţă a constatat că prin Rechizitoriul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, precum şi abuz în serviciu, fapte prevăzute de art. 334 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., în actul de sesizare a instanţei fiind reţinută următoarea situaţie de fapt:

În cursul lunii decembrie 2016, inculpatul A., în calitate de agent şef principal de poliţie - şeful postului Chisindia, deşi a fost înştiinţat despre comiterea unei fapte penale de furt, neurmărite la plângerea prealabilă, nu a înregistrat nici un dosar penal şi nu a efectuat nici un act de urmărire penală în speţă, cauzând astfel o vătămare a interesului general al societăţii în buna desfăşurare a procesului penal.

De asemenea, la data de 11 noiembrie 2017, în jurul orei 22:15, inculpatul A. a fost surprins de un echipaj de poliţie conducând pe drumul comunal 64, la intrarea în localitatea Şilindia dinspre localitatea Tăuţ, jud. Arad, un autovehicul marca x, cu seria şasiu x, ce nu avea număr de înmatriculare în partea din faţă ci doar în spate avea plăcuţa cu nr. x, acest număr fiind de fapt atribuit autoturismului marca x, cu seria şasiu x, ambele autovehicule aparţinând inculpatului, dar numai cel având nr. de înmatriculare x fiind înmatriculat în circulaţie.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 20 martie 2019, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

Din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul A. a fost şeful postului de poliţie din localitatea Chisindia, jud. Arad, având calitatea de lucrător al poliţiei judiciare cu grad de agent şef principal de poliţie şi s-a pensionat la data de 7 septembrie 2017, având aceste funcţii la momentul pensionării.

În noaptea de 04/05 decembrie 2016, pe teritoriul comunei Chisindia a avut loc un furt de combustibil dintr-un tractor aparţinând martorului B. şi care era parcat pe stradă. Acest fapt a fost observat de martorul C., care l-a înştiinţat pe martorul B.. Proprietarul tractorului a constatat că de la tractor era scoasă conducta de la motorină şi sub tractor era o baltă de motorină,Acesta a declarat că în tractor a avut aproximativ 20 de litri de motorină. Atunci când s-a întâlnit întâmplător cu martorul D., agent şef principal de poliţie şi ajutor de şef de post la aceeaşi unitate, fiind şi lucrător al poliţiei judiciare, martorul B. i-a relatat acestuia cele întâmplate. Martorul B. a arătat în declaraţiile sale că nu a dorit să formuleze plângere penală împotriva celor care i-au sustras motorină din tractor, prejudiciul fiind foarte mic.

Inculpatul E. şi martorul D. au venit la faţa locului şi au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere de la un bar din localitate. Apoi, în ziua de 5 decembrie 2016, inculpatul E. a luat legătura telefonic cu colegul său, martorul F., de la postul de poliţie din Almaş, căruia i-a relatat că a văzut pe camerele de supraveghere pe hoţi sustrăgând motorina de la tractor cu furtun şi canistre. Martorul F. i-a menţionat că fapte similare au avut loc şi la Almaş şi că deţine date concrete cu privire la făptuitori şi că el a înregistrat dosar penal pentru faptele din raza sa de competenţă. De asemenea, inculpatul a luat legătura telefonic şi cu superiorul său, G., căruia i-a comunicat că e aproape de a prinde autorii, aceştia fiind surprinşi pe camere, existând şi un martor (C.).

La poliţia din Chisindia nu a mai înregistrat nici un dosar penal cu privire la fapta de furt din noaptea de 04/05 decembrie 2016 şi nu a mai efectuat în cadrul procesual legal nici un fel de cercetări în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor. Nici persoana vătămată şi nici martorul nu au fost audiaţi. În declaraţia f.68-69 dosar u.p. martorul B. a arătat că după un timp poliţiştii din Chisindia i-au spus că au prins hoţii.

Ulterior, inculpatul şi martorul D. au susţinut faptul că nu s-a depus plângere penală de către persoana vătămată B..

De asemenea, la data de 11 noiembrie 2017, în jurul orei 22:15, inculpatul A., care era pensionar, a condus pe drumul comunal 64, la intrarea în localitatea Şilindia dinspre localitatea Tăuţ, jud. Arad, un autovehicul marca x, cu seria şasiu x, ce nu avea număr de înmatriculare în partea din faţă, ci doar în spate avea plăcuţa cu nr. x,în care se afla şi fiul său, martorul H.. Distanţa parcursă pe drumul public a fost de circa 1,5 km.

Din declaraţia acestui martor şi din declaraţia inculpatului reiese faptul că atunci când cei doi s-au deplasat de la fondul de vânătoare din Tăuţ, spre casă, fiind pe drumul public, la un moment dat au văzut mai multe maşini cu avariile pornite. Crezând că este un accident, s-au deplasat spre acel loc pentru a da o mână de ajutor. Ajunşi în acel loc, s-a prezentat o persoană în civil care s-a prezentat ca fiind comisarul I..

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieşit că autovehiculul marca x, cu seria şasiu x nu figurează ca înmatriculat iar numărul de înmatriculare x este atribuit autoturismului marca x, cu seria şasiu x. Ambele autovehicule aparţin inculpatului, dar numai cel având nr. de înmatriculare x este înmatriculat în circulaţie.

În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut parţial săvârşirea faptelor.

Din fişa de cazier reiese că inculpatul nu are antecedente penale.

Situaţia de fapt reţinută de instanţă este dovedită prin următoarele mijloace de probă: declaraţii suspect/inculpat, procese-verbale,cercetare la faţa locului, adrese, planşe foto, declaraţii martori: B., C., F., D., G. şi H. şi fişă de cazier judiciar .

Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., analizând latura obiectivă a acestei infracţiuni, instanţa de fond a reţinut că aceasta constă în neîndeplinirea unui act sau în îndeplinirea defectuoasă a unui act. Urmarea imediată ar trebui să constea într-o pagubă sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

În speţă însă, urmarea imediată constă în vătămarea interesului general al societăţii în buna desfăşurare a procesului penal.

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea Constituţională a reţinut că în sens larg, scopul urmărit de legiuitor prin legislaţia penală este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, este acela de a apăra valori sociale, identificate de legiuitor în partea specială a C. pen., acest scop fiind, în principiu, legitim. Totodată, măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare şi să respecte un just echilibru între interesul public şi cel individual. Curtea a reţinut că din perspectiva principiului "ultima ratio" în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală.

În privinţa urmării imediate a infracţiunii de abuz în serviciu, în considerentele aceleiaşi decizii, Curtea Constituţională a arătat că infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, urmarea imediată a săvârşirii acestei fapte fiind cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

În speţă, deşi nu s-a înregistrat un dosar penal nu s-a făcut dovada unei pagube sau vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1), (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., instanţa de fond l-a achitat pe inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Împotriva acestei sentinţe, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonţ şi inculpatul A. au declarat apel.

În motivarea apelului formulat de procuror s-a arătat că hotărârea primei instanţe este nelegală sub aspectul achitării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât probatoriul administrat a stabilit cu certitudine că inculpatul, în calitate de lucrător de poliţie judiciară, luând la cunoştinţă despre comiterea unei fapte penale neurmărită la plângerea prealabilă, nu a înregistrat o cauză penală şi nu a efectuat acte de urmărire penală, încălcând cu ştiinţă dispoziţiile procesual penale ce reglementează modurile de sesizare, şi disp. art. 306 C. proc. pen. care stabilesc obligaţiile organelor de urmărire penală, consecinţa acestei atitudini pasive constând în imposibilitatea totală a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor faptei.

S-a mai arătat că încălcarea de către inculpat a obligaţiei de a acţiona legal în vederea aflării adevărului este de natură a afecta interesul general al societăţii în buna desfăşurare a activităţii de urmărire penală, dar şi interesul general al justiţiei penale.

S-a mai menţionat faptul că alături de inculpat a fost cercetat pentru aceeaşi infracţiune, constând în neînregistrarea sesizării penale şi neefectuarea cercetărilor pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorilor, şi colegul de la Postul de poliţie Chisindia, numitul D., faţă de care prin rechizitoriul întocmit în Dosarul nr. x/2016 s-a dispus renunţarea la urmărire penală, soluţie a cărei legalitate şi temeinicie a fost constatată prin încheierea nr. 33 din 6 martie 2019 a Judecătoriei Gurahonţ.

În final, s-a solicitat condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă cu închisoarea cu aplic. art. 91 şi urm. C. pen. privind suspendarea executării sub supraveghere.

În motivele de apel formulate de către inculpat s-a solicitat în principal renunţarea la aplicarea pedepsei şi aplicarea unui avertisment în baza art. 80 şi 81 C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 334 alin. (1) şi art. 334 alin. (2) C. pen., întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens, infracţiunile săvârşite prezentând o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care au fost comise, motivul şi scopul urmărit, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea şi diminuarea consecinţelor infracţiunii, de posibilităţile sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

S-a mai arătat că inculpatul a condus autoturismul în cauză pe o porţiune de circa 300 - 400 metri pe drum public, cu scopul de a trece de pe un fond de vânătoare pe altul, neexistând o altă posibilitate, a dat dovadă de spirit civic abătându-se de la drumul său pentru a acorda ajutor persoanelor aflate în maşinile aflate pe marginea carosabilului, crezând că a avut loc un accident de circulaţie, nu este cunoscut cu antecedente penale, a fost şeful Postului de poliţie Chisindia, este un membru apreciat şi respectat în comunitate, a recunoscut din primul moment că autoturismul nu este înmatriculat, s-a prezentat în faţa organelor judiciare ori de câte ori i-a fost solicitată prezenţa, fiind îndeplinite şi condiţiile prev. de art. 80 alin. (2) C. pen.

Cu privire la consecinţele pe care aplicarea unei pedepse le-ar avea asupra inculpatului, s-a arătat că permisul de conducere al inculpatului ar fi anulat, pe care îl va putea obţine doar după promovarea unui nou examen, doar după 6 luni de la data executării pedepsei amenzii, iar în speţă dreptul de a conduce al inculpatului a fost interzis încă din data de 11 noiembrie 2017.

În subsidiar s-a solicitat amânarea aplicării pedepsei amenzii fără a interzice inculpatului dreptul de a conduce autovehicule, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 83 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 1080/A din 17 octombrie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 46 din data de 17 iulie 2019 pronunţată de Judecătoria Gurahonţ în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonţ împotriva aceleiaşi sentinţe.

S-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a aplicat inculpatului A. în raport cu infracţiunea sus menţionată un avertisment.

S-au menţinut celelalte prevederi ale sentinţei penale apelate.

În legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu, instanţa de apel a reţinut că, din actele şi lucrările dosarului, având în vedere inclusiv declaraţiile martorilor audiaţi în calea de atac a apelului, F., D. şi G., lucrători de poliţie, rezultă în mod indubitabil că în noaptea de 4/5 decembrie 2016, pe raza comunei Chisindia, jud. Arad, a avut loc un furt de combustibil dintr-un tractor aparţinând martorului B., tractor care era parcat pe stradă, proprietarul declarând că în rezervor a avut aproximativ 20 litri motorină, existând semne cu privire la săvârşirea faptei întrucât era scoasă conducta de la rezervor şi sub tractor era o baltă de motorină, existând şi un martor (C.) care ar fi observat cele întâmplate, iar proprietarul întâmplător l-a întâlnit pe numitul D., ajutorul şefului de post, care a relatat ulterior inculpatului despre cele petrecute.

De asemenea, inculpatul A. şi martorul D. au fost la faţa locului, au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere existente la un bar din localitate, inculpatul i-a relatat fapta de furt şi martorului F. de la Postul de poliţie Almaş, luând legătura şi cu superiorul său, G., însă inculpatul nu a mai înregistrat nici un dosar penal cu privire la fapta în cauză, nu a efectuat nici un act de cercetare penală în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor, nefiind audiaţi nici persoana vătămată şi nici martorul.

Faptul că martorul B., proprietarul tractorului, nu a dorit să formuleze plângere penală împotriva celor care i-au sustras motorina din tractor, prejudiciul fiind foarte mic, nu are nici un fel de relevanţă întrucât această infracţiune nu este urmărită la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar în condiţiile în care inculpatul a luat cunoştinţă de săvârşirea unei fapte penale, era obligat să înregistreze un dosar penal la Postul de poliţie Chisindia, să efectueze actele de cercetare penală conform C. proc. pen. şi să administreze probe pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorilor, inculpatul având calitatea de lucrător al poliţiei judiciare.

Explicaţia instanţei de fond în speţa de faţă în sensul că, prin fapta inculpatului de a nu înregistra un dosar penal şi a nu efectua acte de cercetare penală nu s-a făcut dovada unei pagube sau unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice este greşită, întrucât încălcarea cu bună ştiinţă a dispoziţiilor C. proc. pen. care reglementează modurile de sesizare şi stabilesc obligaţiile organelor de urmărire penală, are drept consecinţă imposibilitatea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor faptei.

Încălcarea de către inculpatul E. a dispoziţiilor C. proc. pen. (art. 5, 288, 306 ş.a.), cu privire la obligaţia de a acţiona legal în vederea aflării adevărului, este de natură a afecta interesul general al societăţii cu privire la buna desfăşurare a activităţii de urmărire penală, dar şi interesul general al justiţiei penale, în concret păgubitul B. fiind lipsit de posibilitatea ca fapta penală comisă cu privire la un bun al său să nu poată fi descoperită în sensul identificării şi tragerii la răspundere a autorilor faptei şi nici să recupereze prejudiciul produs, chiar dacă acesta este unul mic, motiv pentru care este îndeplinită condiţia impusă de legea penală de a fi vătămate interesele legitime ale unei persoane fizice.

În aceste condiţii, instanţa de apel a constatat că în mod cumulativ sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective, impunându-se modificarea hotărârii instanţei de fond în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

Instanţa de apel a apreciat că în speţa de faţă sunt întrunite în mod cumulativ condiţiile impuse de art. 80 C. pen. cu privire la renunţarea la aplicarea pedepsei, având în vedere toate circumstanţele cauzei, urmările săvârşirii faptei, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.

Astfel, infracţiunea săvârşită de către inculpatul A. prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, a mijloacelor folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, fapta cu privire la care nu a fost înregistrat dosar penal este una de o gravitate redusă raportat la prejudiciul mic, aproximativ 20 litri motorină, un motiv posibil pentru care nu s-a înregistrat dosarul penal fiind acela de a mai apărea şi alte piste pentru prinderea făptuitorilor (ipoteză prezentată de martorul D.) şi nici persoana păgubită nu a efectuat demersuri pentru a fi luate măsurile legale de către organele de poliţie.

Adoptarea acestei soluţii este oportună şi în raport de persoana inculpatului, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, neavând antecedente penale, de posibilităţile sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună, acesta fiind membru respectat în comunitate, anterior nu s-a mai dispus faţă de acesta renunţarea la aplicarea pedepsei, nu s-a sustras de la urmărirea penală sau judecată şi nici nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, fiind suficientă aplicarea unui avertisment, motiv pentru care se va dispune în acest sens.

Totodată, instanţa de apel a apreciat că această soluţie, pentru motive de echitate, este în concordanţă cu faptul că faţă de numitul D., pentru aceeaşi faptă, de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., s-a dispus renunţarea la urmărirea penală prin rechizitoriul din 7 februarie 2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, soluţie confirmată de instanţa de judecată.

Împotriva Deciziei penale nr. 1080/A din 17 octombrie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs în casaţie, la data de 27 noiembrie 2019, fiind invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În motivarea cazului de recurs, s-a arătat că instanţa de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă nelegală, întrucât, potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., infracţiunea săvârşită de inculpat este pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, iar conform art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.

Astfel, s-a susţinut că limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de abuz în serviciu săvârşită de inculpat nu permit soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei dispusă de instanţa de apel.

Ca atare, procurorul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi înlăturarea greşitei aplicări a legii, în sensul condamnării inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea aplicată în limitele legale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen.

Prin Încheierea din 27 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 1080/A din 17 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Analizând recursul în casaţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, reţinând următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, arătând, în esenţă, că limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de abuz în serviciu săvârşită de inculpat nu permit soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei dispusă de instanţa de apel.

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Cazul de casare invocat vizează situaţiile în care s-au produs erori în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale prevăzute de lege ori a tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

Rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

În speţă, Înalta Curte constată că, în primă instanţă, inculpatul A. a fost achitat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., fiind condamnat însă pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat şi a infracţiunii de conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, având în final, de executat o pedeapsă rezultantă de 2.600 RON, corespunzătoare unui număr de 260 de zile amendă şi sumei de 10 RON pentru o zi amendă.

Instanţa de apel, după ce a analizat situaţia de fapt şi probele administrate, context în care a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, a apreciat că sunt întrunite în mod cumulativ condiţiile impuse de art. 80 C. pen. cu privire la renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., având în vedere toate circumstanţele cauzei, urmările săvârşirii faptei, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.

Verificând hotărârea atacată, din perspectiva modului de rezolvare a acţiunii penale, se observă că, instanţa de apel a menţinut în cauză soluţiile de condamnare dispuse de instanţa de fond pentru două dintre cele trei infracţiuni săvârşite în concurs, implicit pedeapsa rezultantă aplicată potrivit art. 38 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., alegând pentru cea de-a treia infracţiune, soluţia renunţării la aplicarea pedepsei.

Instituţia renunţării la aplicarea pedeapsei este situată în C. pen. în titlul III ("Pedepsele"), capitolul V ("Individualizarea pedepselor"), secţiunea a 3-a ("Renunţarea la aplicarea pedepsei"), la art. 80 - 82.

Potrivit art. 80 alin. (1) C. pen., instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit;

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Conform art. 80 alin. (2) C. pen., nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă: a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; b) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat; c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor; d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.

Potrivit art. 80 alin. (3) C. pen., în caz de concurs de infracţiuni, renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracţiune concurentă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2).

În plan procesual penal, renunţarea la aplicarea pedepsei îşi găseşte corespondenţa în art. 396 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen.

Potrivit art. 396 alin. (1) C. proc. pen., instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

În temeiul art. 396 alin. (3) C. proc. pen., renunţarea la aplicarea pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 80 - 82 din C. pen.

Raportând motivele formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la dispoziţiile legale enunţate, având în vedere că aplicarea unei pedepse (adică a unei sancţiuni pentru fapta săvârşită) este consecinţa unei soluţii de condamnare, astfel cum este prevăzută de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. (ce se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat), Înalta Curte reţine că, în cauză nu se invocă aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ci se supune examinării una dintre soluţiile procesuale ce pot fi pronunţate în rezolvarea acţiunii penale, care nu se încadrează în categoriile pedepselor (astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 53-54 C. pen.), mai exact se critică soluţia către care s-a orientat instanţa de apel, de renunţare la aplicarea pedepsei, ca fiind nelegală în raport de dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen.

Însă, examinarea unei soluţii de renunţare la aplicarea pedepsei, care, prin definiţia sa şi sfera de reglementare, se situează în afara aplicării vreunei sancţiuni pentru infracţiunea săvârşită, excedează cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care permite cenzurarea unei hotărâri definitive atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Ca atare, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în condiţiile în care soluţia supusă examinării nu poate fi subsumată noţiunii de "pedeapsă" la care se referă art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ci reprezintă în fapt o chestiune ce ţine de judecată.

Practic, în cauză nu se solicită restabilirea pedepsei în limitele legale de către instanţa de recurs în casaţie, ci condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu consecinţa aplicării unei pedepse - soluţie reglementată diferit în procesul penal de soluţia renunţării la aplicarea pedepsei (aceasta din urmă reprezentând, totodată, un mijloc de individualizare judiciară prevăzut de C. pen.).

Având în vedere şi că instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare regulilor de drept, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 1080/A din 17 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimatul inculpat A..

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 1080/A din 17 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimatul inculpat A..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 627 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2020.

Procesat de GGC - LM