European arrest warrant execution: no merits review of underlying conviction under mutual recognition; mandatory surrender absent specific refusal grounds.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the requested person, thereby upholding the Court of Appeal of Oradea’s decision that authorized their surrender to France pursuant to a European Arrest Warrant (EAW), and ordered the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state. The dispute concerned the execution of the EAW issued by the Prosecutor’s Office of Rennes, France, for the execution of a four-year prison sentence following a conviction for organized criminal group formation and aggravated theft, against which the appellant argued they were innocent, had not been summoned to the trial, and requested a stay of proceedings to obtain the judgment text as well as the application of house arrest instead of surrender. The court ruled that the Romanian executing authority is not competent to review the merits of the underlying conviction or the proportionality of the preventive measure, relying on the principles of mutual recognition and trust under Council Framework Decision 2002/584/JAI and Articles 84 and 99 of Law no. 302/2004; the court found that no mandatory or optional grounds for refusal were present, noted that the EAW was for the execution of a sentence (satisfying the requirements of CJEU Case C-241/15) and that surrender is mandatory once conditions are met, precluding alternative preventive measures like house arrest at the stage of finalizing the surrender order.
Legislator headnote
AI generatedart. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 367 alin. (2) din C. pen, art. 86 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 101 alin. (2) din Legea nr. 302/2004; European arrest warrant execution: no merits review of underlying conviction under mutual recognition; mandatory surrender absent specific refusal grounds: The dispute concerned the execution of the EAW issued by the Prosecutor’s Office of Rennes, France, for the execution of a four-year prison sentence following a conviction for organized criminal group formation and aggravated theft, against which the appellant argued they were innocent, had not been summoned to the trial, and requested a stay of proceedings to obtain the judgment text as well as the application of house arrest instead of surrender. The court ruled that the Romanian executing authority is not competent to review the merits of the underlying conviction or the proportionality of the preventive measure, relying on the principles of mutual recognition and trust under Council Framework Decision 2002/584/JAI and Articles 84 and 99 of Law no. 302/2004; the court found that no mandatory or optional grounds for refusal were present, noted that the EAW was for the execution of a sentence (satisfying the requirements of CJEU Case C-241/15) and that surrender is mandatory once conditions are met, precluding alternative preventive measures like house arrest at the stage of finalizing the surrender order.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural ground cited in the dispositive to reject the appeal as unfounded.
Provision cited to impose judicial costs on the appellant who lost the appeal.
Provision cited to determine that the fees of the court-appointed attorney are to be borne by the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 10/PI/2021 din 01 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă cererea formulată de autorităţile judiciare din Franţa, cu privire la executarea mandatului european de arestare nr. x emis la data de 13.01.2021 de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Rennes, Franţa, privind persoana solicitată A., aflată în prezent în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare.
S-a constatat că persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii.
În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data 01.02.2021 şi până la data de 02.03.2021, inclusiv şi s-a dispus emiterea mandatului de arestare.
În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Franţa.
S-a dispus ca administraţia locului de deţinere să reţină persoana solicitată la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, până la predarea efectivă către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din data de 20.01.2021, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2021, începând cu ora 18:00, iar prin încheierea penală nr. 6/IP/2021 din data de 21.01.2021 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea s-a dispus arestarea provizorie pe o durată de 15 zile, începând cu data de 21.01.2021 până la data de 04.02.2021, inclusiv.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin sesizarea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 21.01.2021, în baza art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat ordonanţa de reţinere din data de 20.01.2021, procesul-verbal de identificare şi ascultare din data de 20.01.2021, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a drepturilor persoanei reţinute din data de 20.01.2021, semnalarea în Sistemul Informatic Schengen a Biroului SIRENE Franţa privind persoana solicitată, copia mandatului european de arestare în limba statului emitent, fişa DEPABD a persoanei solicitate, copie cazier judiciar, copia CI a persoanei solicitate.
Conform dispoziţiilor art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 21.01.2021, dată la care, prin încheierea penală nr. 6/IP/2021 din data de 21.01.2021 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea, s-a dispus amânarea cauzei în vederea depunerii la dosar a traducerii în limba română a mandatului european de arestare şi, totodată, arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile, începând cu data de 21.01.2021 până la data de 04.02.2021, inclusiv.
La data de 22.01.2021 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat traducerea în limba română a mandatului european de arestare.
Persoanei solicitate i s-a comunicat la data de 22.01.2021 un exemplar din mandatul european de arestare tradus în limba română şi, în baza art. 104 alin. (3) din Legea 302/2004, i s-au adus la cunoştinţă drepturile prevăzute la art. 106, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.
Persoana solicitată A. a arătat instanţei că nu este de acord să fie predat către autorităţile judiciare din Franţa şi a precizat totodată că nu înţelege să renunţe la efectele regulii specialităţii.
Examinând cererea de executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Franţa, Curtea a reţinut următoarele:
Pe numele persoanei solicitate A., a fost emis un mandat european de arestare la data de 13.01.2021 de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Rennes, Franţa, având în vedere mandatul de arestare din data de 17.12.2020 emis de către Tribunalul Corecţional din Rennes, pentru executarea pedepsei de 4 ani închisoare.
În fapt s-a reţinut că persoana solicitată A., este cercetată împreună cu numiţii B., C. şi D., pentru trei fapte de furt în materie agricolă comise prin efracţie, în noaptea de 13/14.08.2014 în Noyant,în noaptea de 17/18.09.2014 la Lion D'Angers şi în noaptea de 15/16.10.2014 la Broons. Asocierea celor patru a avut loc între 01.01.2014 şi 05.02.2015 pe teritoriul naţional Francez, dar şi în Ungaria şi România.
S-a reţinut că aceste fapte constituie elementele constitutive ale infracţiunilor de furt prin înşelăciune, spargere sau escaladare într-o locuinţă sau un depozit, agravat de o altă circumstanţă, prevăzută de art. 311-5, art. 311-1, art. 132-73, art. 132-74 din C. pen. francez şi reprimat de art. 311-5, paragraful 5, art. 311-4 din C. pen. francez şi participarea la o asociaţie criminală pentru pregătirea unei infracţiuni pedepsite cu 10 ani închisoare, prevăzută de art. 450-1 paragraful 1, paragraful 2 din C. pen. francez şi reprimat de art. 450-1 alin. (2), art. 450-3, articolul 450-5 din C. pen. francez, cu corespondent în legislaţia română în infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (2) din C. pen. şi furt calificat, prevăzută de art. 228-229 alin. (1) lit. b) şi d) din C. pen.
Curtea a constatat că este competentă să soluţioneze prezenta cerere, potrivit art. 103 cu referire la art. 86 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi că mandatul european de arestare a cărui executare se solicită îndeplineşte condiţiile de formă şi fond cerute de lege.
Curtea a mai constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, persoanei solicitate i s-au adus la cunoştinţă, de îndată, motivele reţinerii şi că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a identificat persoana solicitată, în prezenţa unui avocat, încheindu-se în acest sens procesul-verbal de identificare şi ascultare din data de 20.01.2021.
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară emitentă a unui stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate, în vederea efectuării urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate, iar conform alin. (2) al aceluiaşi text de lege, rezultă că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu articolul 1 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din data de 13.06.2002, dar şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât şi în cea europeană, s-a apreciat că este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.
Conform Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din data de 13.06.2002, mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.
Cu privire la verificarea dublei incriminări, Curtea a constatat că infracţiunile de furt prin înşelăciune, spargere sau escaladare într-o locuinţă sau un depozit, agravat de o altă circumstanţă, şi participarea la o asociaţie criminală pentru pregătirea unei infracţiuni pedepsite cu 10 ani închisoare, se regăsesc în categoria celor care sunt expres enumerate de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (pct. 1 şi 18) şi care dau loc la predare necondiţionat de existenţa dublei incriminări.
Din conţinutul mandatului european de arestare a rezultat că nu este prescrisă răspunderea penală pentru faptele de care este acuzată persoana solicitată.
Curtea a avut în vedere că prezentul mandat european de arestare a fost emis în vederea punerii în executare a mandatului de arestare din data de 17.12.2020 emis de către Tribunalul Corecţional din Rennes, pentru executarea pedepsei de 4 ani închisoare, la care a fost condamnată persoana solicitată. Din acest punct de vedere, Curtea a constatat că sunt respectate dispoziţiile Deciziei nr. C-241/15 pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Aurel Bob-Dogi.
De asemenea, Curtea a constatat că potrivit legislaţiei franceze, procurorul, atunci când emite un mandat european de arestare, îndeplineşte exigenţele hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, reprezentând o "autoritate judiciară", în condiţiile în care acesta nu este expus riscului de a fi supus, direct sau indirect, unor ordine sau unor instrucţiuni individuale din partea puterii executive, cum este un ministru al justiţiei, în cadrul adoptării unei decizii referitoare la emiterea unui mandat european de arestare.
Totodată, s-a menţionat că în conţinutul mandatului european de arestare se arată că persoana solicitată nu a fost prezentă personal la procesul în urma căruia a fost pronunţată hotărârea, nu i s-a înmânat personal hotărârea, însă o va primi personal fără întârziere după predare şi atunci când o va primi, va fi în mod expres informată cu privire la dreptul său la o nouă procedură de judecată sau la o nouă procedură de apel, la care persoana în cauză are dreptul de a participa şi care permite re-examinarea dosarului pe fond, ţinând cont de noile elemente de dovadă, şi care poate duce la o infirmare a hotărârii iniţiale, şi va fi informată cu privire la termenul în care trebuie să solicite o nouă procedură de judecare sau o procedură de apel, adică 10 zile. De asemenea, persoana solicitată va fi prezentată unui judecător (judecătorul de libertăţi şi detenţie) care va decide dacă persoana interesată va rămâne sau nu în detenţie până la o nouă audiere, în baza mandatului de arestare.
În virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din data de 13 iunie 2002, precum şi raportat la dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speţă cel din Franţa, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.
Din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv din cazierul judiciar al persoanei solicitate, a rezultat că aceasta nu face obiectul vreunei proceduri judiciare în faţa autorităţilor române.
La termenul din data de 01.02.2021, fiind audiată potrivit dispoziţiilor art. 104 alin. (7) din Legea 302/2004, persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Franţa, având în vedere că nu a comis faptele pentru care s-a dispus condamnarea, dar nu a avut obiecţii în ceea ce priveşte identitatea. De asemenea, persoana solicitată a menţionat expres că nu renunţă la regula specialităţii.
Cu toate acestea, raportat la dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, Curtea nu a constatat incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare.
Prin urmare apărările persoanei solicitate A., s-a apreciat că sunt în esenţă apărări care trebuie făcute în faţa instanţelor din Franţa, Curtea de apel Oradea nefiind competentă să aprecieze cu privire la vinovăţia persoanei solicitate cu privire la faptele pentru care a fost condamnat. Din aceleaşi considerente s-a apreciat că nu este cazul a se solicita autorităţilor judiciare franceze trimiterea hotărârii de condamnare. Acest din urmă demers s-ar fi impus atunci când persoana solicitată ar arata că nu doreşte să execute pedeapsa în ţara în care a fost condamnat şi ar cere executarea în România, nefiind cazul în speţă.
În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, nefiind constatate impedimente legale la predare, Curtea a constatat că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este întemeiată.
Cu privire la solicitarea apărătorului ales al persoanei solicitate de a se dispune faţă de aceasta măsura preventivă a arestului la domiciliu, Curtea a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, prin hotărârea de predare, se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă. În raport de această prevedere, Curtea a constatat că cererea apărătorului persoanei solicitate apare ca fiind inadmisibilă.
Ca atare, curtea de apel a apreciat întemeiată cererea formulată de către autorităţile judiciare din Franţa, cu privire la executarea mandatului european de arestare nr. 2325/20 emis la data de 13.01.2021 de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Rennes, Franţa, privind persoana solicitată A..
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A., şi a solicitat, admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei contestate şi în rejudecarea pe fond, respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare.
În motivarea contestaţiei, apărătorul acestuia, a reiterat criticile formulate la instanţa de fond şi a arătat că persoana solicitată nu este de acord să fie predată către autorităţile judiciare franceze, având în vedere că nu a comis faptele pentru care s-a dispus condamnarea sa. Totodată, a arătat că nu a fost niciodată reţinută de către autorităţile judiciare din Franţa şi dacă se dorea citarea sa, aceste autorităţi aveau posibilitatea să facă verificări.
A mai solicitat acordarea unui nou termen pentru a se solicita autorităţii emitente a mandatului european de arestare transmiterea în copie, a hotărârii de condamnare, având în vedere că persoana solicitată nu a avut cunoştinţă despre acest proces.
A mai susţinut că persoana solicitată este căsătorită, deţine o societate în Belgia, a lucrat timp de 20 de ani, are în întreţinere părinţii care au o vârstă înaintată.
S-a solicitat luarea faţă de persoana solicitată a măsurii preventive a arestului la domiciliu având în vedere situaţia personală şi profesională a acesteia.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, Înalta Curte apreciază contestaţia declarată de persoana solicitată A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.
Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.
Pe de altă parte, se observă că situaţiile care pot determina respingerea cererii autorităţilor judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare sunt reglementate expres de art. 99 alin. (1) (motivele obligatorii) şi alin. (2) (motivele facultative) din Legea nr. 302/2004.
Verificând actele dosarului, în raport cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată, din analiza conţinutului mandatului european de arestare întocmit la data de 13.01.2021 de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Rennes, Franţa, că acest mandat a fost întocmit în vederea executării mandatului de arestare din data de 17.12.2020 emis de către Tribunalul Corecţional din Rennes, pentru executarea pedepsei de 4 ani închisoare, faptele constand în accea că persoana solicitată A., împreună cu numiţii B., C. şi D., a săvârşit trei fapte de furt în materie agricolă comise prin efracţie, în noaptea de 13/14.08.2014 în Noyant, în noaptea de 17/18.09.2014 la Lion D'Angers şi în noaptea de 15/16.10.2014 la Broons. Asocierea celor patru a avut loc între 01.01.2014 şi 05.02.2015 pe teritoriul naţional Francez, dar şi în Ungaria şi România.
Ca atare, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menţionate toate informaţiile enumerate în acest text de lege.
Totodată, se observă că fapta reţinută de autoritatea judiciară emitentă se regăseşte printre cele enumerate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (pct. 1 şi 18) care dau loc la predare, fără a fi necesară verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol. De altfel, faptele reţinute constituie elementele constitutive ale infracţiunilor de furt prin înşelăciune, spargere sau escaladare într-o locuinţă sau un depozit, agravat de o altă circumstanţă, prevăzută de art. 311-5, art. 311-1, art. 132-73, art. 132-74 din C. pen. francez şi reprimat de art. 311-5, paragraful 5, art. 311-4 din C. pen. francez şi participarea la o asociaţie criminală pentru pregătirea unei infracţiuni pedepsite cu 10 ani închisoare, prevăzută de art. 450-1 paragraful 1, paragraful 2 din C. pen. francez şi reprimat de art. 450-1 alin. (2), art. 450-3, articolul 450-5 din C. pen. francez, au corespondent în legislaţia română în infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (2) din C. pen. şi furt calificat, prevăzută de art. 228-229 alin. (1) lit. b) şi d) din C. pen.
Înalta Curte are în vedere, de asemenea, faptul că, fiind audiată, la termenul din 01 februarie 2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea sa către autorităţile emitente ale mandatului şi nu a invocat în favoarea sa niciunul din motivele de refuz ale executării mandatului european de arestare, prevalându-se, totodată, de regula specialităţii şi necontestându-şi identitatea .
De altfel, se observă că, în speţă, nu este incident nici vreunul din motivele, obligatorii sau facultative, de refuz al executării mandatului european de arestare expres reglementate de art. 99 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată nu face obiectul unei alte proceduri judiciare cu privire la aceeaşi acuzaţie în România sau în alt stat, iar răspunderea penală pentru fapta care motivează mandatul nu este prescrisă, după cum nu a intervenit nici amnistia potrivit legii române. Aşa cum, în mod corect, a reţinut instanţa de fond, lipsa consimţământului la predare nu se regăseşte printre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare expres enumerate de textul de lege.
În ce priveşte lipsa citării persoanei solicitate A. de către autorităţile judiciare franceze, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că prin mandatul european de arestare s-au dat asigurări că hotărârea va fi comunicată persoanei solicitate şi că aceasta va avea acces la o nouă procedură de judecare.
Prin urmare, apărările persoanei solicitate A., sunt în esenţă apărări care vizează fondul cauzei şi care urmează a fi făcute în faţa instanţelor din Franţa, instanţele din România nefiind competente să aprecieze cu privire la vinovăţia persoanei solicitate sau cu privire la faptele pentru care a fost condamnat. Din aceleaşi considerente în mod corect s-a apreciat că nu este cazul a se solicita autorităţilor judiciare franceze trimiterea hotărârii de condamnare, întrucât acest demers s-ar fi impus doar atunci când persoana solicitată ar fi arătat că nu doreşte să execute pedeapsa în ţara în care a fost condamnat şi cere executarea în România, nefiind cazul în speţă.
Aşadar, Înalta Curte subliniază că aspectele vizând temeinicia acuzaţiilor formulate în statul emitent împotriva persoanei solicitate excedează analizei în prezenta cauză, sens în care se au în vedere dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 care stabilesc că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce în conformitate cu dispoziţiile Deciziei Cadru a Consiliului nr. 584/2002/JAI din 13 iunie 2002, aşa încât verificarea acestei apărări revine în competenţa exclusivă a autorităţii judiciare a statului emitent.
Pentru acelaşi motive, în deplin acord cu prima instanţă, Înalta Curte notează că, în procedura reglementată de art. 84 şi urm. din Legea nr. 302/2004, instanţa română nu are competenţa de a examina temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară din Franţa şi nici oportunitatea emiterii mandatului european de arestare.
Deopotrivă, raportându-se la dispoziţiile art. 104 alin. (6)-(11) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte arată că, în calea de atac ce formează obiectul cauzei, nu poate fi analizată temeinicia măsurii arestării preventive, din interpretarea coroborată a acestor prevederi, rezultând că măsurile preventive reglementate de art. 202 alin. (4) lit. b), c) şi d) din C. proc. pen. (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune şi arestul la domiciliu) pot fi dispuse doar pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare desfăşurate în faţa instanţei, nu şi la finalizarea acesteia prin admiterea cererii formulate de autorităţile judiciare solicitante, când, odată cu încuviinţarea predării, organul judiciar român trebuie să emită de îndată şi un mandat de arestare (conform alin. (13) al art. 104 din Legea nr. 302/2004), astfel încât luarea măsurii arestării preventive faţă de persoana solicitată este obligatorie, iar nu facultativă.
Faţă de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 13.01.2021 de autorităţile judiciare din Franţa, cu privire la persoana solicitată A., întrucât acesta a fost emis în vederea executării mandatului de arestare din data de 17.12.2020 emis de către Tribunalul Corecţional din Rennes, pentru executarea pedepsei de 4 ani închisoare, acesta cuprinde faptele pentru care se solicită predarea şi nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.
Pentru motivele de mai sus, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 10/PI/2021 din 01 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată se află în culpă procesuală şi va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 10/PI/2021 din data de 01 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 255 RON, până la prezentarea apărătorului desemnat din oficiu, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 februarie 2021.