Challenge to execution over unrecognized Italian early release days quashed and remanded for jurisdictional review.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the convicted person's challenge, quashed the Timișoara Court of Appeal's decision of 23 November 2020, and remanded the case for retrial to that court, with judicial costs borne by the state. The underlying dispute concerned a challenge to execution under Article 598(1)(c) of the Romanian Criminal Procedure Code against a judgment recognizing an Italian sentence of 5 years and 10 months' imprisonment transferred to Romania; the convicted person claimed that 135 additional days of early release granted by Italian authorities before transfer, beyond the 135 days already recognized, had not been credited. The High Court held that the lower court erred by declining jurisdiction, finding that Article 166(17) of Law No. 302/2004 applies—since the Italian judicial acts showing additional sentence reductions for periods before transfer (14 July 2017–13 July 2020) were issued, the Court of Appeal which pronounced the recognition judgment was competent to recognize them, with execution-challenge provisions applying correspondingly—and that the lower court failed to verify the merits of the claim; thus, the case was remanded for proper consideration.
Legislator headnote
AI generatedart. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen, art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 367 din C. pen, art. 35 din C. pen, art. 270 din C. pen, art. 73 din C. pen; Challenge to execution over unrecognized Italian early release days quashed and remanded for jurisdictional review: The underlying dispute concerned a challenge to execution under Article 598(1)(c) of the Romanian Criminal Procedure Code against a judgment recognizing an Italian sentence of 5 years and 10 months' imprisonment transferred to Romania; the convicted person claimed that 135 additional days of early release granted by Italian authorities before transfer, beyond the 135 days already recognized, had not been credited. The High Court held that the lower court erred by declining jurisdiction, finding that Article 166(17) of Law No. 302/2004 applies—since the Italian judicial acts showing additional sentence reductions for periods before transfer (14 July 2017–13 July 2020) were issued, the Court of Appeal which pronounced the recognition judgment was competent to recognize them, with execution-challenge provisions applying correspondingly—and that the lower court failed to verify the merits of the claim; thus, the case was remanded for proper consideration.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe appellant invoked this ground for contestation against execution, and the appeal against the rejection of that ground was admitted.
Applied to leave court expenses borne by the state.
Applied to leave the fee for the ex officio counsel in the state's charge.
Full text
Şedinţa publică din data de 09 februarie 2021
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 306/CO din data de 23 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea având ca obiect contestatie la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 241/PI din 17.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2020.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 16.10.2020, sub numărul x/2020, persoana condamnată a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 241/PI din 17.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2020.
În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că este nemulţumit de pedeapsa aplicată. Acesta a solicitat reducerea pedepsei, fiind nemulţumit de pedeapsa pe care trebuie să o execute, întrucât este mai mare decât cea din mandatul de executare a pedepsei, după recunoaşterea sentinţei pronunţată de Curtea de Apel din Torino. A mai arătat contestatorul că în mandatul de executare a pedepsei sunt multe erori care i-au afectat libertatea. Conform Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, precum şi art. 6 C.E.D.O., care prevede dreptul la un proces echitabil, contestatorul a susţinut că pedeapsa nu poate fi agravată în statul de executare.
În drept, au fost invocate dispoziţiile legii penale naţionale, Legii nr. 302/2004 şi prevederile art. 6 CEDO.
În susţinerea contestaţiei petentul a depus la dosar un set de înscrisuri, constând în situaţia sa juridică, memoriu, mandat european de arestare, precum şi nişte înscrisuri în limba italiană.
La dosarul cauzei s-a ataşat dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală.
Analizând actele dosarului, Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 241/PI din 17.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2019, s-a dispus, în baza art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, recunoaşterea sentinţei nr. 2340/2016 (R.G. 3395/2014, N.R.1732/04) a Curţii de Apel din Torino, secţia IV-a Penală, pronunţată la data de 12.04.2016, rămasă definitivă la data de 26.06.2016, privind persoana condamnată A., aflat în Penitenciarul Isernia din Republica Italia, prin care aceasta a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere la o grupare criminală în scopul comiterii de infracţiuni în circumstanţe agravante, furt în participaţie şi în circumstanţe agravante, tentativă de furt în participaţie şi în circumstanţe agravante şi deţinere ilicită de bunuri în participaţie conform C. pen. italian (având corespondent în legislaţia română în infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 din C. pen., furt prin efracţie şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. d) şi art. 229 alin. (2) lit. b) şi lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen., în formă continuată şi tăinuire, prevăzută de art. 270 din C. pen.
S-a dispus transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., în vederea executării pedepsei de 5 ani şi 10 luni închisoare.
În baza art. 73 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată din data de 14.06.2017 la zi, 135 de zile de liberare anticipată şi 3 luni şi 3 zile de amnistie.
S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a sentinţei.
Prin cererea depusă la data de 12.10.2020, contestatorul A. a arătat că este în situaţia de a apela la procedura reglementată de art. 598 din C. proc. pen., întrucât pedeapsa recunoscută este în cuantum mai mare decât cea aplicată de autorităţile din Italia.
Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, prin cererea formulată, contestatorul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la pedeapsa pe care trebuie să o execute, apreciind că aceasta este mai mare decât cea din mandatul de executare a pedepsei, după recunoaşterea sentinţei pronunţată de Curtea de Apel din Torino. Acesta a arătat că are de executat o pedeapsă de 5 ani, 5 luni şi 7 zile, nu cum greşit s-a reţinut 5 ani şi 10 luni.
A mai susţinut contestatorul că statul italian a comunicat statului român iniţial doar 135 de zile de liberare anticipată, însă de când au fost trimise documentele de recunoaştere până în momentul când a fost efectiv extrădat a mai executat o perioadă acolo, astfel că totalul zilelor care trebuie recunoscute este de 270, zile pe care precizează că le-a câştigat în baza unui comportament corect în penitenciarul din Italia. Susţine faptul că, datorită acestor erori a avut de suferit, întrucât în faţa Comisiei de eliberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Rahova i s-a amânat eliberarea condiţionată pe motiv că nu se înţelege în ce situaţie se găseşte.
Contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei la executare şi reducerea pedepsei, susţinând că nu i se poate agrava situaţia, conform prevederilor legale, respectiv Legii nr. 302/2004.
Examinând cererea având ca obiect contestatie la executare formulată de contestatorul A., Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveste vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau o împiedicare la executare.
S-a reţinut că, prin cererea formulată, contestatorul tinde să arate că există o nelămurire cu privire la hotarârea care se execută, întrucât instanţa română sesizată cu recunoaşterea hotărârii sale de condamnare pronunţată în Italia i-a aplicat o pedeapsă mai mare decât cea propusă spre recunoaştere de autorităţile din Italia.
Instanţa a verificat susţinerile petentului în raport cu conţinutul certificatului emis de autorităţile din Italia, identificat în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Timişoara. Din examinarea acestuia, dar şi a sentinţei de recunoaştere a hotarârii, rezultă că autorităţile din Italia au solicitat recunoaşterea pedepsei de 5 ani şi 10 luni închisoare şi, totodată, au comunicat către instanţa română perioada care urmează a fi dedusă şi anume 135 zile liberare anticipată şi 3 luni şi 3 zile cuantum pedeapsă amnistiată. Efectuând un calcul, raportat la perioada dedusă, instanţa a constatat că pedeapsa finală de executat este corespunzătoare celei indicate de persoana condamnată şi anume 5 ani, 5 luni şi 7 zile, care este indicată pe mandatul european de arestare, depus la dosar de către contestator. În concluzie, instanţa a observat că nu există nici o neconcordanţă între pedeapsa pronunţată şi pedepsa recunoscută.
În ceea ce priveşte susţinerea că, ulterior pronunţării hotarârii de recunoaştere, contestatorul a beneficiat de încă o perioadă de liberare anticipată, care se impune a fi dedusă, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că ipoteza invocată de către petent nu poate fi încadrată în situaţia reglementată de art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, aşa cum a fost modificată, care să justifice ca judecată să fie efectuată de curtea de apel.
Potrivit acestui text "în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător".
Instanţa a reţinut că, în speţă, împrejurarea invocată de petent nu vizează situaţia în care statul emitent al mandatului de arestare transmite o hotărâre sau act judiciar pentru a se justifica competenţa curţii de apel în aplicarea dispoziţiei de mai sus, partea invocând intervenirea unei situaţii care să justifică micşorarea pedepsei intervenită în etapa de executare şi care ar putea fi soluţionată de judecătorie în temeiul art. 598 alin 1 lit. d) din C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată cererea având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 241/PI din 17.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2020.
Împotriva sentinţei penale nr. 306/CO din data de 23 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a formulat contestaţie condamnatul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 16 decembrie 2020.
În susţinerea căii de atac, în esenţă, contestatorul A. a arătat că, în Italia, a beneficiat de 135 de zile de liberare anticipată, însă, până la momentul extrădării, i-au mai fost acordate încă 135 de zile de liberare anticipată, care nu i-au fost recunoscute.
Prin urmare, solicitarea sa vizează recunoaşterea celor 135 de zile de liberare anticipată (astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar), pe lângă cele 135 zile deja recunoscute prin hotărârea împotriva căreia a formulat contestaţia la executare şi deducerea acestora din pedeapsă.
Analizând sentinţa, din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Aşa cum rezultă din hotărârea contestată, Curtea de Apel Timişoara a considerat că împrejurarea invocată de petent nu vizează situaţia în care statul emitent al mandatului de arestare transmite o hotărâre sau act judiciar pentru a se justifica competenţa curţii de apel în aplicarea dispoziţiilor art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004. Instanţa a reţinut că partea invocă intervenirea unei situaţii care justifică micşorarea pedepsei intervenită în etapa de executare şi care ar putea fi soluţionată de judecătorie, în temeiul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 214/PI din data de 17 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi, în temeiul art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea sentinţei nr. 2340/2016 (R.G. 3395/2014, N.R.1732/04) a Curţii de Apel din Torino, secţia IV-a Penală, pronunţată la data de 12.04.2016, rămasă definitivă la data de 26.06.2016, privind persoana condamnată A., aflat în Penitenciarul Isernia din Republica Italia, prin care aceasta a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere la o grupare criminală în scopul comiterii de infracţiuni în circumstanţe agravante, furt în participaţie şi în circumstanţe agravante, tentativă de furt în participaţie şi în circumstanţe agravante şi deţinere ilicită de bunuri în participaţie conform C. pen. italian (având corespondent în legislaţia română în infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 din C. pen., furt prin efracţie şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. d) şi art. 229 alin. (2) lit. b) şi c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen., în formă continuată şi tăinuire, prevăzută de art. 270 din C. pen.
S-a dispus transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., în vederea executării pedepsei de 5 ani şi 10 luni închisoare.
În baza art. 73 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată din data de 14.06.2017 la zi, 135 de zile de liberare anticipată şi 3 luni şi 3 zile de amnistie.
Contestatorul A., invocând cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a susţinut că a beneficiat de 135 de zile de liberare anticipată, însă, până la momentul transferării, i-au mai fost acordate încă 135 de zile de liberare anticipată, care nu i-au fost recunoscute prin hotărârea împotriva căreia a formulat contestaţie la executare. Acesta a depus un set de înscrisuri, în limba italiană, în dovedirea susţinerilor sale.
Din actele depuse în faţa primei instanţei de către contestatorul A. la dosar (în limba italiană), în susţinerea contestaţiei la executare, ar rezulta că acesta ar beneficia de 270 zile de liberare anticipată - ordinele/ordonanţele emise de autorităţile judiciare din Italia: nr. 414/2018, pentru perioada 14.07.2017-13.01.2018 - 45 zile liberare anticipată; nr. 1075/2018, pentru perioada 14.01.2018-13.07.2018 - 45 zile liberare anticipată; nr. 222/2019, pentru perioada 14.07.2018-13.01.2019 - 45 zile liberare anticipată; nr. 2270/2019, pentru perioada 14.01.2019-13.07.2019 - 45 zile liberare anticipată; nr. 429/2019, pentru perioada 14.07.2019-13.12.2019 - 45 zile liberare anticipată; nr. 1572/2020, pentru perioada 14.01.2020-13.07.2020 - 45 zile liberare anticipată.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, în sensul că împrejurarea invocată de petent nu vizează situaţia în care statul emitent al mandatului de arestare transmite o hotărâre sau act judiciar pentru a se justifica competenţa curţii de apel în aplicarea dispoziţiilor art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 166 alin. (16) din C. proc. pen., care atrag competenţa curţii de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6) al art. 166 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Astfe, potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată (care sunt cuprinse în Capitolul II - Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene, Secţiunea a II-a - Transferarea persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România), "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător."
Aşa cum rezultă din adresa din 11.09.2020 emisă de Ministerul Afacerilor Interne - I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol, A. a fost transferat din Italia la data de 10 septembrie 2020, iar în actele judiciare emise de autorităţile din Italia, invocate de contestator, se menţionează perioade care sunt anterioare transferării sale în România (14.07.2017-13.01.2018; 14.01.2018-13.07.2018; 14.07.2018-13.01.2019; 14.01.2019-13.07.2019; 14.07.2019-13.12.2019; 14.01.2020-13.07.2020).
Drept urmare, în raport de considerentele expuse, având în vedere că instanţa de fond nu a efectuat niciun demers pentru a verifica motivul invocat de către contestator (în sensul că pe lângă cele 135 zile deja recunoscute prin hotărârea împotriva căreia a formulat contestaţia la executare, i s-au mai acordat de către autorităţile juridiciare din Italia încă 135 de zile de liberare anticipată, anterior transferării în România), Înalta Curte va admite contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 306/CO din data de 23 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, va desfiinţa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Conform prevederilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 306/CO din data de 23 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
Desfiinţează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 februarie 2021.