Cassation appeal deemed tardy: subjective assessment of appeal prospects insufficient for reinstatement of deadline despite subsequent constitutional clarification

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşt, secţia a VI-a civilă la 10 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. ("FNGCIMM"), solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei, în temeiul prevederilor Convenţiei cadru-plafon nr. 175 din 2 mai 2012, precum si ale art. 1270 C. civ. la plata sumei de 595.000 RON, reprezentând garanţie financiară şi, în temeiul art. 9.4 alin. (4) din Convenţia cadru - plafon, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 0,01% pe zi de întârziere, calculate de la 18 mai 2015.

Prin sentinţa civilă nr. 3919 din 25 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâta la plata către aceasta a sumei de 595.000 RON, reprezentând garanţie financiară, la plata penalităţilor de întârziere de 0,01% pe zi de întârziere aferente debitului principal, calculate de la 18 mai 2015 până la data plăţii efective a debitului principal şi la plata sumei de 11.452,34 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta FNGCIMM.

Prin decizia nr. 1143A din 4 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

Împotriva acestei decizii, pârâta FNGCIMM a declarat recurs prin care a solicitat casarea deciziei atacate, rejudecarea cauzei şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Prin aceeaşi cerere, pârâta a solicitat repunerea în termenul de formulare a căii de atac a recursului.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă următoarele:

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material deoarece a dat o interpretare proprie prevderilor convenţiei dintre părţi referitoare la obligaţiile acestora şi la condiţiile de aprobare a cererii de plată.

Cu titlu prealabil, se solicită repunerea în termenul de formulare a recursului motivat de faptul ca recurenta-pârâtă a renunţat să declare calea de atac apreciind că aceasta ar fi fost respinsă ca inadmisibilă în contextul pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Deciziei nr. 52/2018. Ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454 din 4 iulie 2018, recursul ar fi devenit admisibil. Recurenta-pârâtă consideră că cele de mai sus reprezintă motive temeinic justificate ce au împiedicat-o să îşi exercite drepturile procesuale.

În susţinerea cazului de casare invocat, se arată că instanţa de apel a încălcat regulile de interpretare sistematică a contractelor, prevăzute de art. 1267 şi art. 1268 alin. (3) C. civ., ajungând la concluzia eronată că părţile nu ar fi agreat asupra prezentării certificatului fiscal pentru dovedirea condiţiilor de eligibilitate. Se mai arată că sarcina probei a fost răsturnată, cu încălcarea prevederilor art. 249 C. proc. civ., deoarece reclamanta ar fi trebuit dă dovedească îndeplinirea condiţiilor pentru plata garanţiei, respectiv faptul că beneficiarul nu se afla în executare silită.

Într-o altă critică se afirmă că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia (respectiv al art. 9.1-9.3 din convenţie) atunci când a apreciat că certificatul de atestare fiscală putea fi suplinit prin prezentarea declaraţiei pe proprie răspundere.

În opinia recurentei-pârâte, aceasta nu datorează intimatei-reclamante nicio sumă de bani deoarece plata garanţiei se face numai după îndeplinirea obligaţiilor asumate convenţional, iar în documentele comunicate între părţi nu au fost prevăzute sau acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1535 C. civ.

În drept, a fost indicat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de repunere în termen şi a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată. Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că cererea de repunere în termen nu vizează motive temeinic justificate şi că recursul este tardiv formulat.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport prin care a apreciat că recursul nu este tardiv.

Prin încheierea din 4 martie 2020, s-a fixat termen de judecată la 29 aprilie 2020, în vederea discutării cererii de repunere în termen şi a excepţiei tardivităţii recursului.

La termenul de la 29 aprilie 2020 s-a constatat suspendată de plin drept judecata cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020 şi al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020, iar ulterior prin rezoluţie a fost dispusă citarea părţilor pentru termenul de la 10 iunie 2020.

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 185 şi la art. 186 din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că excepţia este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi va anula, ca tardiv formulat, recursul pentru următoarele considerente:

Recursul declarat în cauză vizează decizia pronunţată în calea de atac a apelului într-un litigiu având ca obiect pretenţii. Potrivit prevederilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel". Acesta este un termen absolut, prevăzut de lege cu caracter imperativ. Nerespectarea sa atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează:

"când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Înalta Curte reţine că hotărârea atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la 13 iulie 2018 (conform dovezii aflate la dosarul de apel) în timp ce recursul a fost formulat la 31 octombrie 2018 (conform dovezii aflate la dosarul de recurs), cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

Referitor la cererea de repunere în termen, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei legate de opţiunea acesteia de a nu mai ataca cu recurs decizia nr. 1143A din 4 iunie 2018 deoarece a apreciat că acesta ar fi fost respins ca inadmisibil raportat la cele stabilite prin Decizia nr. 52/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi legate de interpretarea dată acestei decizii de către Curtea Constituţională prin decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 nu pot constitui motive temeinic justificate în sensul art. 186 alin. (1) C. proc. civ.. În speţă nu este vorba de o imposibilitate de a exercita dreptul procesual la recurs, ci de propria apreciere subiectivă a părţii asupra potenţialului rezultat al exercitării respectivei căi de atac.

Având în vedere cele de mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 185 şi 186 din acelaşi cod, Înalta Curte Respinge va respinge cererea de repunere în termenul de recurs, va admite excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs şi va anula, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-pârâtă FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. împotriva deciziei nr. 1143A din 4 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs ca nefondată.

Admite excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs.

Anulează, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-pârâtă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. împotriva deciziei nr. 1143A din 4 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 iunie 2020.