Lease clause nullity claim rejected for non-retroactivity; appeal upheld as unfounded.

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 8.05.2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii B. S.A. şi C. S.A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1. Constatarea nulităţii - începând cu data de 1 iunie 2013 - a clauzelor enumerate mai jos, conţinute de Contractele de închiriere încheiate între reclamantă şi pârâta B. S.A. - în calitate de companie de proiect a concesionarului C. S.A., care contravin Avizului conform nr. DER/928 emis de către ANCOM la data de 30 mai 2013;

2. Obligarea pârâţilor la înlocuirea - începând cu data de 1 iunie 2013 - a clauzelor nule enumerate mai jos, conţinute de contractele încheiate între reclamantă şi B. S.A. - în calitate de companie de proiect a concesionarului C. S.A., cu alte clauze valide, care să respecte prevederile Avizului conform nr. DER/928 emis de către ANCOM la data de 30 mai 2013;

3. Obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat în intervalul 1 iunie 2013 - 30 aprilie 2014, în cuantum de 347.986,64 euro (echivalentul sumei de 1.553.882,89 RON calculaţi la cursul mediu de referinţa EUR/RON = 4.4653 RON comunicat de BNR pentru perioada 1 iunie 2013 - 30 aprilie 2014);

4. Obligarea pârâţilor la plata unei dobânzi penalizatoare aferente prejudiciului, calculată până la data de 7 mai 2014, în cuantum de 18.100,75 euro, (echivalentul sumei de 80.825,28 RON calculaţi la cursul mediu de referinţa EUR/RON = 4.4653 RON comunicat de BNR pentru perioada 1 iunie 2013 - 7 mai 2014) precum şi obligarea pârâţilor la plata dobânzii penalizatoare calculate asupra prejudiciului pentru perioada scursă între data introducerii prezentei cereri şi data achitării efective a prejudiciului;

5. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea precizatoare reclamanta a indicat valoarea clauzelor contractuale care au aceeaşi finalitate în cazul anulării şi/sau înlocuirii lor cu unele valide şi modul de calcul al taxei de timbru potrivit art. 3 alin. (1) sau art. 8 alin. (1) lit. b) din O U.G. nr. 80/2013.

La data de 27 iunie 2014 pârâta S.C. C. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La data de 27 iunie 2014 pârâta S.C. B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 2743 din 5 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins acţiunea precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată; s-a luat act că pârâta, a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin încheierea din 20 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. S.A.; s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de şedinţă din data de 7 iunie 2017 în sensul că, la pag. 2 paragraful 2 se va trece:

"la dosar s-a depus raportul efectuat de Consiliul Concurenţei potrivit căruia pârâta deţine 100% din piaţa subterană de infrastructură" în loc de:

"la dosar s-a depus raportul efectuat de Consiliul Concurenţei potrivit căruia pârâta deţine 10% din piaţa subterană de infrastructură"; s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul hotărârii nr. 2743 din 5 iulie 2016 cu privire la denumirea ei, în sensul că aceasta se va trece ca fiind sentinţă în loc de decizie, precum şi îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul pag. 36 paragraful 1 al hotărârii cu privire la data emiterii Avizului conform al ANCOM, nr. DER/928, în sensul că aceasta se va trece ca fiind 30 mai 2013, în loc de 30 iunie 2013 cum din eroare s-a consemnat. Îndreptările se vor face pe ambele exemplare originale ale hotărârii.

Prin decizia civilă nr. 1267/A din 4 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-au respins apelurile declarate de către apelanta-reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., împotriva încheierii din data de 10 mai 2016, sentinţei civile nr. 2743 din 5 iulie 2017 şi încheierii din data de 20 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, ca nefondate; a fost respinsă cererea apelantei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 1267/A din 4 iunie 2018 a declarat recurs A. S.R.L.

După prezentarea situaţiei de fapt recurenta arată că decizia civilă nr. 1267/A din 4 iunie 2018 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de procedură şi a normelor de drept material (art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.).

Decizia civilă nr. 1267/A din 4 iunie 2018 a fost dată cu încălcarea normelor de procedură arată recurenta, deoarece judecarea încheierii de şedinţă din 10 mai 2016 s-a făcut pe de o parte, cu încălcarea normelor de procedură referitoare la alcătuirea completului şi repartizarea aleatorie a dosarelor, iar pe de altă parte, recursul împotriva aceleiaşi încheieri a fost recalificat ca fiind apel. (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).

Cu privire la încheierea de şedinţă din 10 mai 2016 recurenta arată că instanţa de apel a interpretat în mod greşit legislaţia aplicabilă în ceea ce priveşte obiectul cererii de îndreptare a erorilor materiale şi cu precădere, dispoziţiile art. 9 alin. (3) din noul C. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Recurenta mai arată că nu este întemeiată nici înlăturarea motivelor referitoare la faptul că încheierea din 10 mai 2016 cuprinde motive contradictorii şi că a fost pronunţată de un complet de judecată a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii fiind aplicabile motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2 şi 6 din C. proc. civ.

Referitor la încheierea de şedinţă din 20 decembrie 2017 recurenta arată că instanţa de apel nu a analizat deloc apelul declarat împotriva încheierii, nici sub aspectul obiectului cererii şi nici din perspectiva temeiniciei.

De asemenea recurenta arată că decizia nr. 1267/A din 4 iunie 2018 a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012, instanţa de apel denaturând temeiul de drept cu privire la modificarea clauzelor contractuale, a reţinut în mod eronat că cererea de chemare în judecată are ca temei legal prevederile integrale ale art. 37 şi art. 38 din Legea nr. 154/2012. Mai arată recurenta că, hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 din noul C. civ. referitoare la principiul aplicării imediate a legii noi deoarece instanţa de apel nu a făcut interpretarea şi nu a aplicat în mod corect prevederile art. 6 alin. (6), art. 1246 coroborate cu cele ale art. 1250 şi 1255 din noul C. civ., ale art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012 precum şi pe cele ale art. 4 din Directiva 2002/21/CE (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea deciziei civile nr. 1267/A din 4 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

În prezenta cauză în temeiul art. 493 alin. (1)-(3) C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1267/A din 4 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucurteşti, secţia a V-a civilă, iar în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului părţilor din proces şi s-a pus în vedere acestora să formuleze în scris un punct de vedere.

În şedinţa de la 12 februarie 2020 în procedura de filtru s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1267/A din 4 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului în limita controlului de legalitate în raport de criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Pentru acurateţe juridică instanţa de recurs va analiza mai întâi criticile recurentei care vizează decizia atacată privind încheierile de şedinţă din 10 mai 2016 şi 20 decembrie 2017 din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

De asemenea, va fi analizată şi critica recurentei încadrată în art. 488 pct. 2 şi 6 C. proc. civ. referitoare la faptul că încheierea din 10 mai 2016 cuprinde motive contradictorii şi că a fost pronunţată de un complet a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii sau când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., doctrina a precizat că intră sub incidenţa acestui motiv de casare orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură indiferent de regimul său juridic, bineînţeles cu respectarea art. 488 alin. (2).

În ceea ce priveşte motivul de nelegaliate prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. doctrina a statuat că textul are în vedere situaţiile în care instanţa a recurs la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le-a încălcat, în litera sau în spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.

Prin încheierea de şedinţă din 10 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de A. S.R.L.

Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat "recurs" A. S.R.L. care a fost calificat de către instanţa de control judiciar ca fiind apel.

Nemulţumirea recurentei în ceea ce priveşte hotărârea instanţei de apel referitoare la soluţionarea căii de atac provine din faptul că, pe de o parte s-a menţinut dispoziţia încheierii din 10 mai 2016 prin care s-a respins cererea de îndreptare materială, iar pe de altă parte faptul că a fost recalificată calea de atac din recurs în apel şi soluţionarea acesteia s-a făcut de către acelaşi complet de judecată.

Potrivit art. 442 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul precum şi orice alte erori sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu, ori la cerere.

Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că eroarea materială supusă procedurii de rectificare vizează aspecte formale ce nu pot influenţa soluţia pronunţată.

Din moment ce Tribunalul Bucureşti a precizat expres în încheierea de şedinţă din 10 mai 2016 că între noţiunile de legalitate şi valabilitate există o echivalenţă din punct de vedere juridic, este evident că eroarea materială pretinsă de recurentă nu are importanţă în eficacitatea sau executarea hotărârii.

Aşadar, în mod corect şi în concordanţă cu art. 9 alin. (3) din C. civ. a reţinut instanţa de apel că ceea ce este esenţial în analiza unei cereri de îndreptare este ca erorile ori omisiunile să fie de natură să afecteze eficacitatea sau executarea hotărârii.

În ceea ce priveşte critica recurentei care vizează recalificarea căii de atac din recurs în apel, Înalta Curte nu şi-o însuşeşte faţă de faptul că încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi a cărei îndreptare a fost solicitată după repunerea pe rol nu se atacă cu recurs deoarece prin soluţionarea cererii de îndreptare materială, ulterioară suspendării nu se întrerupe cursul judecăţii.

Într-o altă exprimare, încheierea prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea de şedinţă din 16 septembrie 2014 prin care s-a dispus suspendarea în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se atacă cu recurs.

În consecinţă, în mod corect instanţa de control judiciar a calificat calea de atac şi a considerat că este învestită cu soluţionarea apelului, fapt pentru care în temeiul art. 111 alin. (2) pct. 4 din Regulamentul din 17 decembrie 2015 de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti a dispus în acord cu art. 229 alin. (1) disjungerea dosarului nou-format şi repartizarea aceluiaşi complet pentru respectarea principiului continuităţii şi nu în ultimul rând a principilului celerităţii procesului civil.

Critica recurentei referitoare la înlăturarea de către instanţa de apel, a faptului că încheierea din 10 mai 2016 cuprinde motive contradictorii şi a fost pronunţată de un complet a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii, încadrată în art. 488 alin. (1) pct. 2 şi 6 C. proc. civ., nu va fi însuşită de Înalta Curte.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii, iar conform punctului 6 când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Este adevărat că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. are în vedere încălcarea principiului continuităţii şi al stabilirii aleatorii a completului de judecată, iar art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti prevede că cererile de îndreptare a erorilor materiale şi cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită, însă recurenta nu se poate prevala de acest motiv de nelegalitate atât timp cât nu a depus niciun înscris din care să rezulte că judecătorii care au pronunţat încheierea de suspendare de la 14 septembrie 2014 se mai aflau în schema instanţei şi la 10 mai 2016 când s-a pronunţat încheierea de îndreptare a erorii materiale.

Înalta Curte va înlătura şi critica recurentei privind hotărârea atacată referitoare la existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul încheierii din camera de consiliu din data de 10 mai 2016 deoarece soluţia pronunţată este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu, iar din conţinutul deciziei nu se poate reţine existenţa unor contradicţii, ci, dimpotrivă argumentele instanţei de apel se constiuie într-o înrăurire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, împrejurarea că recurenta este nemulţumită de argumentele şi soluţia pronunţată în cauză nu determină incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la critica recurentei cu privire la faptul că instanţa de apel nu a motivat apelul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 20 decembrie 2017, nici sub aspectul cererii şi nici din perspectiva temeiniciei, Înalta Curte o va înlătura faţă de faptul că din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa a analizat apelurile declarate de către apelanta-reclamantă împotriva soluţiilor pronunţate în cererile de îndreptare a erorilor materiale.

Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia în acest context că prin încheierea din 20 decembrie 2017 pronuţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost soluţionată cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în încheierea de şedinţă din data de 7 iunie 2017 şi a sentinţei civile nr. 2743 din 5 iulie 2017, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2014.

Cu alte cuvinte, faptul că instanţa de apel nu a răspuns, în mod separat, fiecărui argument prezentat de A. S.R.L. în susţinerea apelului îndreptat împotriva celor două încheieri din camera de consiliu prin care s-au soluţionat cererile de îndreptare eroare materială, nu echivalează cu o nemotivare a deciziei atacate, din moment ce instanţa de apel a analizat cerinţele pentru aplicarea procedurii de îndreptare eroare materială prevăzută de art. 442 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica recurentei referitoare la încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012 în sensul că instanţa de apel a reţinut eronat că cererea de chemare în judecată are ca temei legal prevederile integrale ale art. 37 şi art. 38 din Legea nr. 154/2012, Înalta Curte o va înlătura deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă fără echivoc că instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe art. 38 alin. (3) din moment ce a reţinut că textul de lege se referă la "modificare", nicidecum la o "înlocuire de drept".

În realitate ceea ce critică recurenta-reclamantă este faptul că, în prezent contractele încheiate cu intimata-pârâtă B. S.A. sub imperiul vechiul cod nu au fost aliniate cu avizul conform emis de către ANCOM ca urmare a apariţiei Legii nr. 154/2012, iar instanţele de fond nu şi-au însuşit opinia potrivit căreia intervine nulitatea parţială ca efect a adoptării acestora ulterior încheierii contractelor de închiriere din 2009 şi 2010.

Potrivit art. 6 alin. (1) din Noul C. civ. intrat în vigoare la 1 noiembrie 2011, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta nu are putere retroactivă. Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau după caz, a săvârşirii ori producerii lor. (alin. (2)

Aşadar, raporturile juridice derivate din contractele de închiriere încheiate între părţi în anii 2009 şi 2010 sunt guvernate de legea în vigoare la momentul încheierii acestora şi nu de Legea nr. 154/2012 care a intrat în vigoare ulterior.

Art. 6 alin. (6) din C. civ. prevede că, dispoziţiile legii mai sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea peroanelor din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.

Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că, recurenta-reclamantă nu se poate prevala de art. 6 alin. (6) din C. civ., deoarece, excepţiile prevăzute sunt de strictă interpretare neputând fi aplicate şi a altor situaţii neprevăzute în mod expres de lege.

Într-o altă exprimare, art. 6 alin. (6) din C. civ. nu este incident în prezenta cauză, deoarece nu se dispută efectele unor "facto futura" derivate din starea şi capacitatea persoanelor din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la aplicarea greşită a art. 1246 şi art. 1250 din noul C. civ. care reglementează nulitatea şi cauzele de nulitate absolută, instanţa de recurs reţine că nu sunt incidente în cauză întrucât contractele de închiriere de infrastructură au fost încheiate de părţi înainte de data de 1 octombrie 2011.

Potrivit art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012, la solicitarea furnizorilor de reţele de comunicaţie electronice sau din oficiu, clauzele cuprinse în contractele deja încheiate prin care se stabileşte că accesul furnizorilor de reţele de comunicaţie electronice la proiectele prevăzute la art. 10 alin. (2) vor fi modificate în vederea asigurării respectării condiţiilor tehnice şi economice stabilite în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (3).

Din dispoziţiile legale menţionate rezultă fără echivoc că nu operează noţiunea de nulitate a actelor juridice, respectiv a contractelor de închiriere încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 154/2012, ci operează noţiunea de modificare sau completare a condiţiilor anterioare.

Aşadar, în mod corect a reţinut instanţa de apel că art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012 ieşit din vigoare în prezent se referă la o modificare, nicidecum la o "înlocuire de drept" a clauzelor referitoare la preţ.

În consecinţă, faţă de realitatea că atât Legea nr. 154/2012 cât şi Avizul ANCOM au fost adoptate ulterior încheierii contractelor între părţi, nu poate fi incidentă sancţiunea nulităţii în funcţie de prevederile legale ulterioare, ci este operantă doar modificarea/completarea clauzelor anterioare intrării în vigoare a legii, potrivit art. 38 alin. (3) în vederea asigurării condiţiilor tehnice şi economice în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (3) din aceeaşi lege.

Din această perspectivă şi consecventă motivării în sensul că sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) din C. civ., Înalta Curte reţine că nu este aplicabil art. 1255 C. civ., care reglementează nulitatea parţială, deoarece nulitatea unui contract nu este verificată prin raportare la normele legale ulterioare, nefiind posibil ca un act juridic încheiat sub imperiul legii vechi să fie valabil până la un anumit moment, iar pentru perioada intervenirii normei legale ulterioare să fie anulabil.

Va fi înlăturată şi critica referitoare la faptul că instanţa de apel nu a aplicat în mod corect prevederile art. 4 din Directiva 2002/21/CE, Înalta Curte reţinând că aceasta a fost invocată în mod formal, recurenta nemotivând de ce este nelegală decizia atacată din perspectiva aplicării Directivei.

Având în vedre considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1267/A din 04 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1267/A din 04 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 10 iunie 2020.