Compensability of uncertain future surgical costs under the "incontestable future harm" doctrine and the scope of cassation review over moral damages quantum

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă, la 5 iunie 2016, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Bucureşti şi intervenienta-forţată C., obligarea pârâtei la plata sumei de 64.299 RON, cu titlu de daune materiale, a sumei de 688.500 RON (echivalentul a 150.000 euro), cu titlu de daune morale, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 10 alin. (2) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 132/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 25 din 9 mai 2018, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis în parte acţiunea reclamantului A. şi a obligat-o pe pârâta B. S.A. Bucureşti să plătească reclamantului suma de 50.000 RON cu titlu de daune materiale, suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale şi suma de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În pronunţarea acestei hotărâri instanţa de fond a reţinut, în aplicarea dispoziţiilor art. 2223 C. civ., cu referire la art. 1381, 1385 şi 1387 C. civ., ca dovedite cheltuielile efectuate de reclamant, în legătură cu leziunile suferite, în cuantum de 5567,29 RON, a apreciat că acestuia i se cuvin şi cheltuielile efectuate cu corespondenţa purtată cu organele de urmărire penală şi cu eliberarea certificatului medical, de 114,18 RON.

Pentru cele 70-75 zile îngrijiri medicale instanţa a apreciat că reclamantul a avut nevoie de îngrijiri şi de alimentaţie specială, 300 RON pentru fiecare zi fiind o compensaţie materială rezonabilă, suma totală fiind în consecinţă de 22.500 RON.

Cât priveşte intervenţia chirurgicală şi costul acesteia, s-a reţinut că din actele medicale rezultă necesitatea efectuării ei iar cu privire la costurile aferente acesteia, că acestea constituie un prejudiciu viitor neîndoielnic, în sensul art. 1385 alin. (2) C. civ.. S-a constatat că din declaraţiile martorilor rezultă că, în continuare, reclamantul face proceduri de recuperare şi cu atât mai mult are nevoie de acestea în cazul intervenţiei chirurgicale.

Referitor la daunele morale, instanţa de fond s-a raportat, în stabilirea cuantumului acestora, la vârsta reclamantului, care la data accidentului avea 26 ani, la împrejurarea că posibilităţile sale de viaţă familială şi socială s-au restrâns şi la suferinţa psihică provocată de accident.

Împotriva sentinţei civile nr. 25 din 9 mai 2018 pronunţate de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă a declarat apel pârâta B. S.A. Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 182/A din 18 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 25 din 9 mai 2018 pronunţate de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată şi, în rejudecare, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 5.681,47 RON, în loc de 50.000 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 100.000 RON, în loc de 200.000 RON, cu titlu de daune morale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu sunt contrare hotărârii apelate.

A fost respinsă ca nefondată cererea intimatului-reclamant de obligare a apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în apel.

În fundamentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut următoarele:

Curtea a considerat dovedirea elementelor răspunderii civile delictuale şi nedovedirea unor cauze care să conducă la înlăturarea răspunderii intervenientei impun aplicarea dispoziţiilor art. 1349 şi art. 1359 C. civ.

Cu privire la daunele materiale, Curtea a constatat că în art. 53 din Legea nr. 136/1995, art. 50 pct. 1 lit. a) - e) din Ordinul CSA nr. 23/2014, sunt menţionate expres cheltuielile plătibile de asigurător în caz de vătămare corporală, dar şi faptul că aceste cheltuieli pot fi dovedite doar cu înscrisuri.

Curtea a constatat că, deşi este posibil ca reclamantul să fi avut nevoie de o alimentaţie specială în perioada de îngrijiri medicale, suma nu poate fi apreciată şi acordată decât tot cu respectarea dispoziţiilor art. 50 din Ordinul 23/2014, în sensul că se poate dispune obligarea asigurătorului-apelant să-i plătească intimatului-reclamant sumele de bani dovedite cu înscrisuri, iar nu în echitate.

S-a considerat că, din actele medicale depuse la dosar în primă instanţă, rezultă necesitatea monitorizării reclamantului-intimat în vederea unei potenţiale intervenţii chirurgicale - artroplastie de şold, dar nu şi efectuarea obligatorie, cu certitudine a acestei operaţii.

Instanţa de fond a recunoscut reclamantului dreptul de a primi o sumă de bani pentru o intervenţie chirurgicală ce este posibil a fi necesară, dar nu cu certitudine, ca fiind un prejudiciu viitor şi neîndoielnic, motiv pentru care nu a acordat despăgubiri, în opinia Curţii, creanţa nefiind născută încă.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, cuantum apreciat ca fiind prea mare de către apelanta-pârâtă, Curtea a reţinut că, dată fiind natura nepatrimonială a prejudiciului suferit în plan psihic urmare accidentului a cărui victimă a fost reclamantul-intimat, stabilirea acestuia este dificilă, rămânând la aprecierea instanţei care, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, va putea fixa o sumă de bani, nu atât pentru a repune victima într-o situaţie similară aceleia avute anterior evenimentului în care a fost implicată, ci, în special, pentru a-i aduce acesteia satisfacţii de ordin moral, susceptibile de a înlocui valorile de care a fost privată în perioada care a urmat accidentului.

Curtea a apreciat, că, raportat la urmările efective ale accidentului, aşa cum rezultă acestea din rapoartele medico-legale întocmite în cauză, suma de 100.000 RON pentru prejudiciul moral rezultat din vătămarea corporală a reclamantului este mult mai potrivită şi asigură menţinerea unei proporţionalităţi între suferinţele provocate reclamantului şi sarcina impusă societăţii de asigurare de a suporta efectiv plata despăgubirilor ce vor fi acordate cu titlu de daune morale.

Împotriva deciziei civile nr. 182/A din 18 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea deciziei atacate.

Recurentul îşi încadrează criticile în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică vizează faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 1385 alin. (2) din C. civ.

Argumentând această critică, recurentul arată că instanţa de apel a interpretat în mod nelegal situaţia juridică a recurentului-reclamant, apreciind eronat că art. 1385 alin. (2) din C. civ. nu este aplicabil în speţă şi că necesitatea intervenţiei chirurgicale, respectiv operaţia de artoplastie de şold, reprezintă un prejudiciu viitor.

Consideră că această interpretare este nelegală faţă de faptul că înscrisurile cu caracter medical aflate la dosarul cauzei atestă că se impune a fi efectuată intervenţia chirurgicală, costul intervenţiei fiind de 12.500 euro, sumă ce a fost acordată de către prima instanţă.

Apreciază recurentul, făcând trimitere şi la doctrina pe care o consideră relevantă, că actele medicale prezentate probează necesitatea efectuării operaţiei şi posibilitatea evaluării prejudiciului, respectiv valoarea intervenţiei ce se evidenţiază în oferta de preţ depusă la dosar.

Cea de-a doua critică vizează faptul că instanţa de apel, printr-o interpretare şi aplicare eronată a art. 1385 şi art. 1391 alin. (1) din C. civ., a diminuat în mod nelegal daunele materiale şi daunele morale.

Recurentul-reclamant a solicitat instanţei de recurs menţinerea cuantumului primar stabilit de către prima instanţă la suma de 200.000 de RON, invocând faptul că acesta este proporţional cu prejudiciul real încercat.

În susţinerea acestei critici recurentul prezintă relatările martorilor audiaţi de prima instanţă şi aspecte cu privire la disconfortul fizic şi psihic provocat de accident.

Totodată, recurentul-reclamant solicită instanţei de recurs să constate că suma acordată cu titlu de daune morale de către instanţa de apel nu este proporţională cu suferinţa efectiv încercată şi cu restrângerile de viaţă familială şi socială, ce i-au fost produse ca urmare a accidentului rutier. În acelaşi context recurentul arată că dispoziţiile art. 1391 alin. (1) C. civ. stabilesc în mod generic acordarea de despăgubiri pentru restrângerile de viaţă familială şi socială, fără a oferi însă criterii de apreciere în vederea cuantificării daunelor morale.

În final recurentul redă extrase din jurisprudenţa pe care o consideră relevantă.

Intimata-pârâtă B. S.A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat următoarele excepţii:

1. Excepţia netimbrării recursului, în argumentarea căreia a arătat că nu sunt incidente prevederile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 90/2013.

2. Excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., pentru lipsa criticilor de nelegalitate.

Pe fondul recursului s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, deoarece hotărârea recurată este temeinică şi legală sub aspectul cuantumului daunelor morale şi celor materiale.

Prin încheierea din 15 octombrie 2019 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 11 februarie 2020, a respins excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, invocate de intimata-pârâtă S.C. B. S.A. şi a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 182/A din 18 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Prin încheierea din 28 aprilie 2020 Înalta Curte a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 şi al dispoziţiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Potrivit rezoluţiei existente la dosar, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 9 iunie 2020, când a fost pronunţată prezenta hotărâre.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prima critică, referitoare la faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 1385 alin. (2) din C. civ. este nefondată.

Conform art. 1532 alin. (1) C. civ. (1) " la stabilirea daunelor-interese se ţine seama de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe" iar potrivit art. 1385 alin. (2) C. civ. "Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică".

Art. 1532 C. civ. reglementează una dintre condiţiile premisă ale reparării prejudiciului: caracterul cert al acestuia. Prejudiciul este cert dacă existenţa sa este sigură, prejudiciile actuale fiind întotdeauna certe. Condiţia caracterului cert este aplicabilă atât în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului, cât şi în privinţa întinderii acestuia.

Aşadar, pentru a putea fi reparat, prejudiciul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cert, adică să se fi produs şi să poată fi dovedit; să fie determinat sau determinabil inclusiv pe cale judecătorească, adică să poată fi apreciat sub aspect pecuniar; să fie direct, adică să fie consecinţa directă a faptului generator; să fie actual şi nu viitor.

Prejudiciul cert este prejudiciul a cărui existenţă este neîndoielnică şi a cărui întindere poate fi sigur stabilită, ceea ce înseamnă că este cert nu numai un prejudiciu actual ci şi unul viitor, dar numai în măsura în care apare ca o prelungire directă şi necesară a unor fapte actuale.

În cauză instanţa de apel a apreciat că, din probatoriul administrat, a rezultat necesitatea monitorizării reclamantului-intimat în vederea unei potenţiale intervenţii chirurgicale - artroplastie de şold, dar nu şi certitudinea efectuării acestei operaţii, prejudiciul reclamat nefiind astfel o consecinţă necesară a unor fapte actuale.

În cazul de excepţie reglementat de art. 1385 alin. (2) C. civ., aplicabil în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 1386 alin. (4) C. civ. potrivit cărora "despăgubirea, indiferent de forma în care s-a acordat, va putea fi sporită, redusă sau suprimată, dacă, după stabilirea ei, prejudiciul s-a mărit, s-a micşorat ori încetat". Aceasta însemnă că, în situaţia în care intervenţia chirurgicală va fi efectuată, recurentul va fi îndreptăţit să solicite aceste daune-interese.

Se reţine, aşadar, că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a art. 1385 alin. (2) C. civ.

Cea de-a doua critică este, de asemenea, nefondată.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1385 alin. (1) şi art. 1391 alin. (1) C. civ., întrucât sumele de bani acordate de către instanţa de apel cu titlu de daune morale nu au acoperit în integralitate prejudiciul nepatrimonial încercat de reclamant, cuantumul daunelor morale nefiind proporţional cu suferinţa şi restrângerile din viaţa familială şi socială ce i-au fost produse recurentului ca urmare a accidentului rutier.

Această critică este strict formală, prin intermediul acesteia, recurentul tinzând să obţină în recurs redimensionarea cuantumului daunelor morale, în sensul majorării acestora.

Contrar susţinerilor recurentului, în stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa de apel a ţinut seama de o serie de criterii, precum: importanţa valorilor protejate, consecinţele negative suferite în plan psihic de persoana prejudiciată, gravitatea acestor consecinţe şi intensitatea cu care aceste consecinţe au fost percepute de aceasta.

Pentru stabilirea cuantumului prejudiciului nu sunt prevăzute criterii ce ar putea fi avute în vedere de părţi şi de instanţa de judecată, cuantumul prejudiciului urmând a fi determinat în funcţie de elementele specifice, concrete ale speţei.

În acest context, aplicarea acestor criterii în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale presupune evaluarea probatoriilor, întrucât se referă la aspectele factuale ale cauzei. Or, evaluarea probatoriilor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive, cenzurarea modului în care instanţa de apel a stabilit cuantumul daunelor morale presupunând verificarea temeiniciei deciziei atacate.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalităţii deciziei recurate. Relevant în acest sens este art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia, "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legi, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Faţă de trimiterile jurisprudenţiale făcute de recurent, cu referire la aspectul criticat, este de menţionat faptul că jurisprudenţa naţională nu obligă instanţele naţionale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunţate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarate împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 182/A din 18 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2020.