Service date contestation: material falsity procedure inapplicable to postal agent's incorrect mailbox notation

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 27 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN a chemat în judecată pe pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata sumei de 384.000 RON, reprezentând contragaranţia acordată Fondului pentru garanţia asumată de acesta în favoarea CEC Bank S.A., în baza notificării de includere în plafonul de garantare nr. CGP 9101 din 7.03.2012 şi a confirmării de garantare nr. CGP 9101 CTG din 16.03.2012 beneficiar fiind S.C. A. S.R.L., la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 11 noiembrie 2014 (data împlinirii termenului de 90 de zile calendaristice în care Fondul Român de Contragarantare avea obligaţia să efectueze plata) până la plata efectivă a sumei datorate; să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi urm. C. proc. civ., art. 1270 C. civ. şi cele ale art. 2 din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 1816 din 11 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici Şi Mijlocii S.A. - IFN, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 384.000 RON reprezentând contragaranţie şi dobânda legală la aceasta, calculată de la data de 11.11.2014 şi până la plata efectivă a sumei datorate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A.

La termenul de judecată din data de 10.10.2018 Curtea din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii cererii de apel, raportat la faptul că hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost comunicată la data de 4.05.2018, iar cererea de apel s-a depus la data de 7.06.2018, data poştei de pe plic.

Apelanta, prin consilier juridic, a arătat că pe procesul-verbal de înmânare a comunicării s-a menţionat că "sunt absenţi, iar actele au fost depuse la cutia poştală", ori la sediul respectiv, în condiţiile în care apelanta nu avea cutie poştală. A apreciat apelanta că, faţă de această împrejurare, potrivit art. 163 alin. (3) C. proc. civ., agentul poştal trebuia să lase o înştiinţare cu menţiunea că în termen de 7 zile apelantul trebuie să se prezinte la instanţă să ridice corespondenţa, după acest termen fiind considerată comunicată hotărârea.

Apelanta a declarat că, potrivit art. 304 C. proc. civ., înţelege să formuleze o cerere de denunţare a înscrisului reprezentat de procesul-verbal de înmânare a comunicării hotărârii ca fals.

Curtea verificând actele dosarului, a constatat că nu sunt incidente prevederile art. 304 C. proc. civ. întrucât acestea prevăd că înscrisul trebuie să fie folosit de una dintre părţi, ori în cazul de faţă înscrisul nu emană de la o parte.

La interpelarea Curţii, apelanta a precizat că nu înţelege să formuleze plângere penală împotriva factorului poştal.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a reţinut apelul în pronunţare asupra excepţiei tardivităţii formulării cererii iar, prin decizia civilă nr. 1899 A din 10 octombrie 2018, a anulat apelul ca tardiv formulat.

În pronunţarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut că, potrivit dovezii de comunicare a sentinţei civile nr. 1816/11.05.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă aflată la dosarul de fond vol. II, sentinţa a fost comunicată apelantului la data de 04.05.2018 iar cererea de apel s-a depus la data de 7.06.2018, data poştei de pe plic, cu depăşirea termenului reglementat de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 27 noiembrie 2018, pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1899 A din 10 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, pentru a fi respinsă excepţia tardivităţii formulării apelului şi judecată cauza pe fond.

Recurentul şi-a încadrat criticile în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material privind dispoziţiile legale referitoare la înscrierea în fals, respectiv la procedura de citare, aspect în raport de care a fost admisă excepţia tardivităţii declarării apelului şi aplicată sancţiunea nulităţii cererii.

Cu privire la excepţia tardivităţii apelului, recurentul a învederat că a formulat cerere de denunţare ca falsă a dovezii de comunicare a sentinţei civile nr. 1816/11.05.2018 aflată la dosarul primei instanţe, vol. II, potrivit art. 164 alin. (4) coroborat cu art. 304 C. proc. civ.

În motivarea denunţării înscrisului ca fiind fals, pârâtul a arătat că pe acesta s-a menţionat:

"sunt absenţi, iar actele au fost depuse în cutia poştală", însă la sediul Fondului Roman de Contragarantare S.A. din Calea x nu există cutie poştală.

Recurentul-pârât a mai subliniat că instanţa de apel a respins în mod neîntemeiat cererea de înscriere în fals, cu argumentarea că nu sunt incidente prevederile art. 304 C. proc. civ., întrucât acestea prevăd că înscrisul trebuie să fie folosit de una dintre părţi, ori în cazul de faţă înscrisul nu emană de la o parte.

Recurentul a arătat că, prin această interpretare eronată a normelor de drept material, instanţa de apel l-a pus într-o imposibilitate efectivă de a se apăra, neindicând nici măcar un text de lege pe care l-ar considera întemeiat pentru înscrierea în fals a înscrisului şi neacordând nicio şansă recurentului de a face proba contrară faptelor constatate prin înscris, respectiv de a dovedi realitatea faptelor susţinute.

Recurentul a apreciat că, prin respingerea cererii de înscriere în fals, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 164 alin. (4) şi art. 270 C. proc. civ.

Recurentul a mai precizat că în practică s-a reţinut că, prin aplicarea art. 304 C. proc. civ., se îndeplineşte procedura de înscriere în fals indicată la art. 164 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul a subliniat că menţiunile cu privire la data la care s-a făcut comunicarea hotărârii pot fi combătute numai prin procedura înscrierii în fals, alte mijloace de probă nefiind admisibile, însă prin respingerea acestei cereri de către instanţa de judecată, se află în imposibilitate de a proba cele invocate cu privire la excepţia tardivităţii apelului.

Recurentul-pârât a învederat că excepţia tardivităţii apelului trebuie respinsă, întrucât apelul a fost introdus în termen, potrivit art. 163 alin. (3) lit. f) C. proc. civ.

Invocând faptul că la sediul din Calea x al Fondului Român de Contragarantare S.A. nu există cutie poştală, recurentul a precizat că agentul însărcinat cu corespondenţa trebuia să lase înştiinţarea la uşa sediului respectiv.

Prin urmare, în opinia recurentului, termenul de comunicare a hotărârii trebuie considerat îndeplinit după curgerea celor 7 zile, respectiv la data de 12.05.2018. Ca atare, s-a subliniat că apelul, depus la data de 7 iunie 2018, este formulat în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Recurentul-pârât a considerat că instanţa de apel era obligată să judece cererea de înscriere în fals, aceasta fiind suficientă pentru declanşarea şi soluţionarea procedurii de înscriere în fals de către instanţa civilă, care, potrivit dispoziţiilor art. 304 - 308 C. proc. civ. urma să înainteze înscrisul parchetului competent.

Recurentul-pârât conchide în sensul că cererea sa a fost întemeiată iar, în considerarea rolului activ, instanţa de judecată avea îndatorirea să califice juridic situaţia de drept şi să aplice corect legea, stabilind cadrul legal de soluţionare a cererii.

În opinia recurentului, prin respingerea cererii de înscriere în fals, instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti întrucât, practic, a legiferat, abrogând în fapt dreptul unei părţi de a combate prin procedura înscrierii în fals menţiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit, drept consacrat prin dispoziţiile art. 164 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 8 februarie 2019, intimatul-reclamant Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, precizând că susţinerile recurentei nu vizează motive concrete de nelegalitate a deciziei recurate, iar dezvoltarea motivelor invocate nu reprezintă o motivarea a recursului în acord cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate, ca fiind legală şi temeinică, susţinând că în mod corect instanţa de apel a admis excepţia tardivităţii declarării apelului.

Prin încheierea din 15 octombrie 2019 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 11 februarie 2020, a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN şi a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A. împotriva deciziei civile nr. 1899 A din 10 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin încheierea din 28 aprilie 2020 Înalta Curte a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 şi al dispoziţiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 164 alin. (4) C. proc. civ. "Menţiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals."

Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ. " Dacă cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre părţi declară că acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii, ea este obligată să arate motivele pe care se sprijină".

Procedura de verificare a înscrisurilor, în reglementarea cuprinsă în art. 301 - 308 C. proc. civ., vizează falsul material prin contrafacerea scrierii sau a semnăturii de pe înscrisurile folosite în proces de către una dintre părţi. Cu alte cuvinte, pot forma obiectul acestei proceduri, deci şi a cererii de denunţare a înscrisului ca fals, numai acele înscrisuri care emană de la părţile cauzei şi care sunt folosite ca probe în proces.

Ceea ce a contestat recurentul în susţinerea cererii de denunţare a fost o constatare a agentului procedural cu privire la faptul că actele procedurale au fost depuse la cutia poştală de la sediul recurentului, în condiţiile în care acesta a susţinut că la acel sediu nu avea cutie poştală.

Înalta Curte constată că premisele prevăzute de 304, art. 164 alin. (4) din C. proc. civ. nu se regăsesc în prezenta cauză, reţinând că procedura înscrierii în fals priveşte numai falsul material astfel cum acesta este reglementat de dispoziţiile legale menţionate anterior, respectiv tot ceea ce înglobează modificări, ştersături, adăugiri sau alte intervenţii asupra scrierii sau semnăturii originale, olografe ale părţilor.

În acest context, în mod corect instanţa de apel a statuat asupra faptului că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 C. proc. civ. şi, implicit, nici cele ale art. 164 alin. (4) C. proc. civ., întrucât singura cale procedurală pe care partea o avea la îndemână pentru a demonstra realitatea faptului susţinut era aceea a promovării unei plângeri penale împotriva factorului poştal, demers la care recurentul, la interpelarea instanţei, nu a consimţit.

Aceasta întrucât vătămarea pretins a fi suferită de recurent nu putea fi examinată decât în cadrul unei plângeri penale, în reglementarea art. 289 C. proc. pen. care, în mod generic, reprezintă încunoştiinţarea făcută organelor judiciare de o persoană fizică sau juridică care pretinde că i-a fost cauzată o vătămare sau pagubă.

Aşa fiind, soluţia instanţei de apel, de anulare a apelului ca tardiv, s-a întemeiat pe un raţionament corect rezultat ca urmare a unei corecte interpretări şi aplicări a art. 304 şi art. 164 alin. (4) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A. împotriva deciziei civile nr. 1899 A din 10 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2020.