Admissibility of revision for contradictory judgments where the prior final judgment's res judicata was explicitly analyzed and rejected in the underlying litigation

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 31 octombrie 2016 sub nr. x/2016, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatele Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Locală de Pensii Bucureşti, contestaţie împotriva hotărârii nr. 17482 din 10 octombrie 2016 emisă de Comisia Centrală de Contestaţii prin Casa Naţională de Pensii Publice, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 232037 din 18 iunie 2014, emisă de Casa locală de pensii Bucureşti şi deciziei nr. 232037 din 18 iunie 2014, emisă de Casa locală de pensii Bucureşti, decizie prin care s-a stabilit ieşirea la pensie pentru limită de vârstă la 64 ani şi 10 luni, în loc de 62 de ani şi 7 luni, cum a fost stabilit prin sentinţa civilă nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, definitivă şi irevocabilă.

Contestatorul A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea acestor decizii, emiterea unei noi decizii, prin care să fie stabilită vârsta de ieşire la pensie de 62 de ani şi 7 luni şi menţionarea pe decizia de pensionare că are un stagiu de muncă de 3 ani, 7 luni şi 4 zile în grupa 1 de muncă şi 1 an şi 6 luni spor de vechime aferent grupei I de muncă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 11, art. 16, art. 20, art. 21, art. 52, art. 57, art. 124 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 148 din Constituţia României, art. 430-433, art. 304 pct. 1-5 şi 7-9 şi art. 315 C. proc. civ., art. 49 alin. (4), art. 55 alin. (1) lit. a)1) şi art. 82 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 137 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale, art. 20, art. 21 şi art. 23 din H.G. nr. 567 din 15 iunie 2005 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat, art. 16 din Ordinul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1453/2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei Centrale de Contestaţii din cadrul CNPP, jurisprudenţa română relevantă, art. 2, art. 6 § 1, art. 8, art. 14 şi art. 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 şi Protocolul nr. 14, jurisprudenţa CEDO.

La 15 noiembrie 2016, contestatorul A. a depus cerere precizatoare prin care a solicitat acordarea pensiei pentru limită de vârstă începând cu 1 martie 2012 şi menţionarea pe decizia de pensionare a unui stagiu total de cotizare de 30 ani şi 7 luni, din care un stagiu de 3 ani, 7 luni şi 4 zile în grupa 1 de muncă şi 1 an şi 6 luni spor de vechime aferent grupei I de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 1671 din 10 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, s-a admis în parte acţiunea precizată şi completată formulată de reclamantul A. şi s-a dispus anularea deciziei nr. 232037 din 18 iunie 2014 şi a deciziei nr. 232037 din 9 noiembrie 2016, fiind obligată pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti să emită o nouă decizie de pensionare prin care pensia pentru limită de vârstă a reclamantului să fie stabilită începând cu 28 iunie 2014 în raport cu următoarele date: stagiu complet de cotizare de 34 ani şi 8 luni, vârsta standard de pensionare şi vârsta la data pensionării de 64 ani şi 10 luni, un stagiu realizat în grupa I de muncă de 3 ani, 7 luni 4 zile şi un spor aferent grupei I de muncă de 1 an şi 6 luni.

De asemenea, a fost obligată pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti să facă aplicarea prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 la 28 iunie 2014.

A fost anulată decizia de debit nr. x din 28 decembrie 2016 şi a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie prin care să recalculeze debitul stabilit prin decizie în raport cu elementele stabilite prin sentinţă pentru pensia de limită de vârstă după aplicarea prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 263/2010. S-a respins ca neîntemeiată cererea sub celelalte aspecte.

Împotriva sentinţei civile nr. 1671 din 10 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale au declarat apel reclamantul A. şi apel incident pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 4231/2017 din 11 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale au fost respinse ca nefondate apelul declarat de reclamantul A. şi apelul incident declarat de pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1671 din 10 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul A..

Prin decizia civilă nr. 6211/2017 din 15 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca inadmisibilă contestaţie în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 4231/2017 din 11 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva sentinţei civile nr. sentinţei civile nr. 1671 din 10 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a formulat cerere de revizuire revizuentul A., în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuentul a susţinut că sentinţa civilă atacată este contradictorie în raport cu sentinţa civilă nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, prin care s-a stabilit că revizuentul are dreptul la un stagiu obligatoriu total de cotizare de 30 ani şi 7 luni, un stagiu de 3 ani 7 luni şi 4 zile în grupa 1 de muncă, 1 an şi 6 luni spor de vechime aferent grupei I de muncă şi un punctaj mediu anual de 1,51987 puncte.

Prin decizia civilă nr. 453 din 1 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de revizuentul A., de revizuire a sentinţei civile nr. 1671 din 10 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016.

În fundamentarea acestei soluţii Curtea, analizând incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport cu hotărârile definitive invocate, a constatat că nu sunt întrunite toate cerinţele de admisibilitate pentru reţinerea motivului de revizuire susţinut de revizuentul reclamant.

Aceasta întrucât, în faţa instanţei de fond, în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale revizuentul a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 6812/04.11.2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, susţinând însă că instanţa a ignorat excepţia ridicată.

A reţinut instanţa de revizuire că, în cel de-al doilea litigiu, în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită, autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri a fost invocată, dar şi analizată de instanţa de judecată, cu arătarea considerentelor pentru care nu a putut fi reţinută.

Prin urmare, Curtea a constatat că partea nu o mai poate reitera pe calea revizuirii, deoarece se opune însăşi autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date respectivei chestiuni, iar instanţei care soluţionează calea extraordinară de atac declarată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod procedură nu-i este permis, într-o atare situaţie, să examineze şi modul de rezolvare a excepţiei autorităţii de lucru judecat invocate, întrucât ar presupune să exercite un control judiciar, ce nu se poate realiza însă prin intermediul revizuirii.

La 7 decembrie 2018, revizuentul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 453 din 1 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.

În cuprinsul recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., recurentul-revizuent a solicitat casarea hotărârii recurate, iar pe fond să se dispună, cu respectarea dublului grad de jurisdicţie, reluarea judecăţii de la cel mai vechi act de procedură, pentru ca instanţa competentă să pronunţe o hotărâre neviciată.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa a depăşit atributele puterii judecătoreşti atunci când a reţinut că acesta a fost pensionat în 2014 şi că nu beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 1 an şi 6 luni, deoarece a fost pensionat înainte de 25 iunie 2015, dată la care Legea nr. 263/2010 a fost modificată.

În acest sens, recurentul-revizuent a subliniat că stabilirea, determinarea şi deschiderea dreptului la pensie prin plata efectivă a acestor prestaţii pecuniare cu titlu de venit de înlocuire trebuie să se facă şi să fie circumscrise normelor de drept incidente, cuprinse expres, imperativ şi limitativ în legislaţia din domeniu, în vigoare la 1 iulie 2005, când revizuentul a primit prima pensie de asigurări sociale în sistemul public de pensii.

S-a învederat că prin sentinţa civilă nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, revizuentul a câştigat dreptul de a fi pensionat cu 1 an şi 6 luni mai devreme.

Recurentul-revizuent a precizat că instanţa a reţinut că nu poate beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu 1 an şi 6 luni, deşi a lucrat peste 3 ani în grupa I de muncă, încălcând astfel prevederile art. 16, 20 şi 148 din Constituţia României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, în sensul că dispoziţiilor Legii nr. 155 din 18 iunie 2015 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 444 din 22 iunie 2015, se aplică numai persoanelor care solicită înscrierea la pensie începând cu 25 iunie 2015, deşi au lucrat în grupa I de muncă înainte de 1 aprilie 2001.

În opinia recurentului, limitarea aplicării dispoziţiilor art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare numai în ceea ce priveşte cetăţenii care au lucrat mai mult de 6 ani în grupa 1 de muncă, cu excluderea celor care au lucrat mai puţin de 6 ani în aceeaşi grupă de muncă şi s-au pensionat înainte de 25 iunie 2017 este în totală contradicţie cu principiul egalităţii în faţa legii, conform căruia, în situaţii egale, condiţiile de pensionare nu pot fi diferite pentru cei care s-au pensionat înainte şi după 25 iunie 2015.

Recurentul a învederat că nerecunoaşterea acestui raţionament juridic încalcă drepturile fundamentale ale omului, astfel cum acestea sunt definite de art. 2, 8 şi 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi Constituţia României. Recurentul invocă aplicabilitatea directă a dreptului comunitar.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-revizuent a invocat faptul că instanţa de revizuire, în examinarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, a motivat în cadrul unor considerente contradictorii şi străine de natura pricinii inexistenţa triplei identităţi.

A mai menţionat recurentul că instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a omis să cerceteze motivele pentru care revizuentul a afirmat că instanţa de apel a înlăturat cererea sa prin care solicitase să se constate că hotărârea nr. 17482 din 10 octombrie 2016 a Comisiei Centrale de Contestaţii este nelegală şi dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii.

S-a mai învederat că revizuirea deciziei intervine ca o consecinţă obligatorie a admiterii totale sau parţiale a contestaţiei, în sensul celor statuate de comisie, legea nepermiţând o soluţie de revizuire din oficiu în cazul respingerii contestaţiei împotriva deciziei de pensie atacate.

Recurentul a mai susţinut că, în urma pronunţării sentinţei civile nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti - Casa Locală de Pensii Sector 6 a emis decizia nr. 232037 din 26 februarie 2009, cu un număr total de 46,47761 puncte, un stagiu total de cotizare de 30 ani şi 7 luni, un stagiu de 3 ani 7 luni şi 4 zile în grupa 1 de muncă, 1 an si 6 luni spor de vechime aferent grupei I de muncă şi un punctaj mediu anual de 1,51987 puncte.

Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. vizează autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, această excepţie fiind ignorată de către instanţă, care a judecat cauza plecând de la premisa că drepturile de pensie se stabilesc începând cu data de 28 iunie 2014, când revizuentul a fost trecut cu întârziere la pensie pentru limită de vârstă, faţă de dispoziţiile sentinţei civile nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, luând în considerare doar prevederile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, s-a susţinut că valorificarea evoluţiei şi traseului profesional al revizuentului trebuie făcută respectând autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-revizuent a precizat că încălcarea normelor de drept material s-a făcut prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică şi restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, inclusiv violarea unor principii generale de drept.

Totodată, s-a subliniat că a fost ignorată norma legală incidentă în cauză, respectiv norma specială, aplicându-se astfel greşit norma generală.

Recurentul a învederat că în situaţia de faţă este aplicabil art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificat de pct. 9 al art. 54 din Legea nr. 76 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012, care trimite la C. proc. civ.

S-a arătat că Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 6812 din 4 noiembrie 2008, a analizat problema stagiului de cotizare şi a decis că, întrucât în propriul său recurs revizuentului nu i se poate crea o situaţie mai grea, stagiul total de cotizare care trebuie luat în calcul este de 30 ani şi 7 luni.

Prin urmare, s-a învederat că nu poate fi reţinută concluzia instanţei că stagiul complet de cotizare în situaţia revizuentului este cel prevăzut de Legea nr. 263/2010, atât timp cât a fost pensionat la 1 iulie 2005 prin decizia nr. 232037 din 29 septembrie 2005, emisă de Casa de pensii a Municipiului Bucureşti - Casa Locală de Pensii Sector 6, care a stabilit o pensie de invaliditate gradul III, în temeiul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 iulie 2005, respectându-se sentinţa civilă nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2019 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 3 martie 2020, a admis în principiu recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 453 din 1 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.

La termenul din 28 aprilie 2020 Înalta Curte a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 şi al dispoziţiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Potrivit rezoluţiei existente la dosar, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 9 iunie 2020, când a fost pronunţată prezenta hotărâre.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile subsumate de recurent motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ. sunt susţinute de argumente ce tind să supună analizei modul în care au fost aplicate dispoziţiile legale în stabilirea drepturilor de pensie ale recurentului. Întrucât prezentul recurs are ca obiect o decizie prin care s-a respins ca inadmisibilă o cerere de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., examinarea acestor critici excede limitelor învestirii, examenul de legalitate în prezentul recurs fiind limitat exclusiv la verificarea modului în care instanţa de revizuire a analizat condiţiile de admisibilitate a unei cereri de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat.

Sub acest aspect, instanţa nu a depăşit limitele privind atribuţiile puterii judecătoreşti, dimpotrivă a soluţionat cererea de revizuire conform dispoziţiilor procedurale evocate, astfel că nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de asemenea, se constată că nu a fost identificată vreo încălcare a dispoziţiilor de drept material în soluţionarea cererii de revizuire, cu atât mai mult cu cât elementele privind inadmisibilitatea cererii de revizuire sunt unele de drept procesual iar nu de drept material.

Referitor la motivele de casare reglementate e art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ., pot fi identificate însă şi critici ce privesc în bună-măsură analiza pe care instanţa de revizuire a făcut-o cu privire excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 6812 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, în baza căreia intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti - Casa Locală de Pensii Sector 6 a emis decizia nr. 232037/26.02.2009, prin care a stabilit un stagiu total de cotizare de 30 de ani şi 7 luni, un stagiu de 3 ani, 7 luni şi 4 zile în grupa 1 de muncă şi un punctaj mediu anual de 1,51987 puncte.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în calea de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti în cauză să fie pronunţate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, acest motiv de revizuire având ca finalitate anularea ultimei hotărâri care încalcă autoritatea de lucru judecat decurgând dintr-o hotărâre pronunţată anterior numai dacă sunt îndeplinite, cumulat, condiţiile anterior evocate.

Prin sentinţa civilă nr. 6812/04.11.2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3452R/18.05.2009 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a admis în parte acţiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti; s-a anulat decizia nr. 232037/29.09.2005 emisă de CPMB - Casa Locală de Pensii Sector 6 şi a fost obligată intimata să emită o nouă decizie, prin care să stabilească drepturile de pensie de invaliditate cuvenite contestatorului cu luarea în considerare a unui număr total de 46,47761 puncte (din care 1,65744 puncte pentru stagiul potenţial), un stagiu complet de cotizare de 30 ani şi 7 luni, un stagiu în grupa I de muncă de 3 ani, 7 luni şi 4 zile, a sporului de vechime aferent grupei I de muncă de 1 an şi 6 luni şi a unui punctaj mediu anual de 1,51987 puncte; s-au respins celelalte pretenţii, ca neîntemeiate.

Prin sentinţa civilă nr. 1671/10.03.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 4231/11.09.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a admis în parte acţiunea precizată şi completată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti; s-au anulat decizia nr. 232037/18.06.2014 şi decizia nr. 232037/09.11.2016 şi a fost obligată pârâta CPMB să emită o nouă decizie de pensionare prin care pensia pentru limită de vârstă a reclamantului să fie stabilită începând cu data de 28.06.2014 în raport de următoarele date: stagiu complet de cotizare de 34 ani şi 8 luni, vârsta standard de pensionare şi vârsta la data pensionării de 64 ani şi 10 luni, un stagiu realizat în grupa I de muncă de 3 ani 7 luni 4 zile şi un spor aferent grupei I de muncă de 1 an şi 6 luni; a fost obligată pârâta CPMB să facă aplicarea prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 la data de 28.06.2014; a fost anulată decizia de debit nr. x/28.12.2016 şi obligată pârâta să emită o nouă decizie de debit prin care să recalculeze debitul stabilit prin decizie în raport de elementele stabilite prin sentinţă, pentru pensia de limită de vârstă după aplicarea prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 263/2010; s-a respins cererea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată.

Prin hotărârea ce formează obiectul recursului de faţă, instanţa de revizuire a statuat asupra faptului că în faţa instanţei de fond, care a pronunţat hotărârea ce a format obiectul cererii de revizuire, în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, revizuentul a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 6812/04.11.2008 a aceleiaşi instanţe, definitivă şi irevocabilă.

Observând chestiunile tranşate în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, Curtea a constatat că instanţa de judecată nu a "ignorat" autoritatea de lucru judecat, invocată de reclamant (efectul pozitiv, iar nu ca excepţie procesuală, ce corespunde efectului negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), ci a analizat aspectele susţinute, reţinând următoarele:

"reclamantul a fost pensionat pentru invaliditate în temeiul Legii nr. 19/2000, condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă fiind îndeplinite la data de 28.06.2014 sub imperiul Legii nr. 263/2010, astfel că solicitările reclamantului vor fi analizate prin prisma prevederilor legii în vigoare la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă, fiind fără relevanţă, în speţă, elementele anterior stabilite la determinarea drepturilor de pensie de invaliditate sub imperiul unei legi anterioare, abrogate la data la care au fost îndeplinite condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă, o eventuală autoritate de lucru judecat putând fi invocată doar cu respectarea condiţiilor menţionate la art. 430-432 C. proc. civ. - dispoziţii ce nu sunt incidente în cauza de faţă".

Mai mult, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a constatat că şi în apelul apelantul reclamant împotriva sentinţei civile nr. 1671 din 10 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul a invocat "autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 6812 din 04.11.2008 a Tribunalului Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, prin care consideră că a câştigat dreptul de a fi pensionat cu 1 an şi 6 luni mai devreme.

Aşadar, instanţa de revizuire a statuat asupra faptului că, privitor la considerentele expuse în cuprinsul sentinţei civile nr. 6812 din 04.11.2008 a Tribunalului Bucureşti, acestea nu se pot impune ca autoritate de lucru judecat în privinţa unei pensii de altă natură, distinctă, ce urmează reguli proprii şi care nu se supune legii în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de invaliditate, context în care au fost apreciate ca nefondate şi susţinerile privitoare la încălcarea art. 6 din CEDO.

Una dintre condiţiile cerute pentru admisibilitatea revizuirii, care rezultă din economia dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este aceea ca în al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat, ori dacă a fost invocată, instanţa să nu se fi pronunţat asupra ei.

În ipoteza în care instanţa a soluţionat excepţia autorităţii de lucru judecat în sensul respingerii acesteia, situaţie proprie prezentei cauze, desfiinţarea hotărârii nu mai poate fi obţinută pe calea revizuirii, întrucât, într-o atare situaţie, rezolvarea nu se mai limitează la anularea ultimei hotărâri ci impune în primul rând examinarea temeiniciei soluţiei pronunţate asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Aşadar, analizând incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport de hotărârile definitive invocate, Curtea a constatat, în mod corect, că nu sunt întrunite toate cerinţele de admisibilitate pentru reţinerea motivului de revizuire susţinut de revizuentul reclamant.

Din aceste raţiuni, faţă de faptul că în cauză instanţa de a constatat inexistenţa autorităţii de lucru judecat sentinţei civile nr. 6812 din 04.11.2008 a Tribunalului Bucureşti, Înalta Curte constată că instanţa de revizuire a statuat în mod legal asupra faptului că revizuentul nu mai poate reitera aceeaşi excepţie pe calea revizuirii, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, aspect ce rezultă din hotărârea prin care s-a examinat, în cadrul celui de-al doilea proces, excepţia autorităţii de lucru judecat.

Faptul că legea stabileşte condiţii speciale de admisibilitate pentru promovarea unei căi extraordinare de atac, în speţă a revizuirii, nu poate fi interpretat ca o limitare a accesului părţii la justiţie sau ca o negare a drepturilor reglementate de art. 6, 8 şi 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau ca o încălcare a jurisprudenţei europene în această materie.

În cazul revizuirii condiţiile de admisibilitate au fost reglementate expres şi limitativ şi în Noul C. proc. civ., tocmai prin prisma caracterului extraordinar al acesteia, nefiind permisă punerea în discuţie a unei hotărâri definitive pentru alte motive decât cele prevăzute de lege sau cu nerespectarea cerinţelor legale imperative.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1)teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 453 din 1 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2020.