Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 957/2020 AI generated

Vendor liability for administrative fine and construction redo costs when contractor installs uncertified products outside certified thermosystem

Case Number Decizia nr. 957/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the civil claimant, leaving in force the Court of Appeal’s decision which had previously dismissed the claimant's lawsuit for damages and upheld the vendor's exoneration. The dispute involved a contractor claiming material damages and liability for an administrative fine incurred after a public works inspection revealed that the exterior insulation composite system (thermosystem) installed on the building was non-conforming because it incorporated specific products lacking the required technical clearance and not listed in the certified system components. The decisive legal basis centered on the interpretation of Article 25 of Law no. 10/1995 and Article 38 of Government Emergency Ordinance no. 34/2006, where the court held that the contractor bore the burden of proving agreement to substitute certified materials; since the contractor had purchased products known to be outside the certified thermosystem and failed to obtain the necessary project and beneficiary approval for such substitution, the vendor was not liable for the resulting administrative sanctions and the cost of rectifying the non-conforming installation.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 alin. (21) din O.U.G. nr. 13/2011, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 25 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/1995, art. 25 lit. f) din Legea nr. 10/1995, art. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ; Vendor liability for administrative fine and construction redo costs when contractor installs uncertified products outside certified thermosystem: Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă supune analizei instanţei de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/1995 şi a dispoziţiilor art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006.

Keywords

AI generated
contractor liability construction materials building inspection construction costs non-administrative dispute administrative costs

Cited Legislation

AI generated
art. 3 alin. (21) din O.U.G. nr. 13/2011
10/1995 şi a dispoziţiilor art. 38 din O.U.G.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art.
art. 25 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/1995
civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/1995 şi a încălcat dispoziţiile 38 din O.U.G.
art. 25 lit. f) din Legea nr. 10/1995
Faţă de interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 25 lit. f) din Legea nr. 10/1995 se arată că meritul agrementului tehnic este acela că certifică performanţele unui produs, componentele termosistemului putând fi înlocuite cu produse livrate de alţi operatori.
art. 488 pct. 5 C. proc. civ
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
art. 9 C. proc. civ
Prin hotărârea atacată instanţa de apel a adus atingere principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., în conformitate cu care obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.
art. 14 alin. (6) C. proc. civ
Recurenta-pârâtă citează dispoziţiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ.
art. 488 pct. 6 C. proc. civ
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că motivarea instanţei de apel în ceea ce priveşte lipsa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu este superficială.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2020

Asupra recursului formulat:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov din data de 06.09.2017, reclamanta S.C. RECON SI A. S.R.L. a formulat cerere în pretenţii prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata a sumei de 239.661,46 RON + TVA reprezentând daune - interese şi anume, pierdere efectivă cauzată de utilizarea mărfurilor grund acrilic rugos pentru amorsaj Kraft Plaster şi tencuiala decorativă cu aspect granulat pe bază de lianţi organici Basik K20- (contravaloare: materiale aplicare; manopera aplicare - desfiinţare; transport; schelă montare - demontare; chirie schelă), pe care pârâta i le-a vândut, fără a deţine un agrement tehnic al acestor produse, obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale penalizatorii în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (21) din O.U.G. nr. 13/2011 referitoare la dobânda legală, de la data rămânerii definitive a hotărârii din prezenta cauză şi până la data plăţii efective, obligarea pârâtei la plata sumei de 13.000 RON, reprezentând contravaloare amendă achitată de reclamantă, stabilită în baza Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x înregistrat la Inspectoratul Regional de Construcţii Bucureşti nr. 56631/02.12.2015, încasată din culpa pârâtei şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 192 din 30 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Ilfov a admis în parte cererea formulată de către reclamanta S.C. RECON SI A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 109.436,82 RON, reprezentând prejudiciu material, a obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului de 109.436,82 RON, calculată conform O.G. nr. 13/2011, de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la data plăţii efective şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.293,74 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, proporţională pretenţiilor admise, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta S.C. B. S.R.L. prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei apelate şi respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru din apel.

Prin decizia civilă nr. 2193/A din 6 noiembrie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 192/30.01.2018 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Recon şi A. S.R.L..

A schimbat sentinţa apelată în sensul că:

A respins cererea ca neîntemeiată.

A obligat intimata reclamantă la plata către apelanta pârâtă a sumei de 1646,86 RON cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă de timbru. Împotriva acestei decizii reclamanta S.C. RECON SI A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/1995 şi a încălcat dispoziţiile 38 din O.U.G. nr. 34/2006.

Aceste dispoziţii sunt aplicabile întrucât lucrările executate de reclamantă aveau caracter public. Soluţia instanţei de apel este nelegală sub aspectul achiziţionării şi folosirii de către recurentă a unor produse despre care ştia că nu fac parte din termosistemul pe care ar fi fost obligată să îl pună în practică conform proiectului.

Dispoziţiile legale sus menţionate demonstrează că prin caietul de sarcini nu poate fi obligat executantul lucrării să achiziţioneze materiale de la un anumit operator economic. Aşadar materialele componente puteau fi înlocuite, cu condiţia ca acestea să îndeplinească condiţiile tehnice prevăzute în caietul de sarcini, iar aceste condiţii puteau fi aprobate exclusiv prin prezentarea de către intimată a agrementului tehnic, document pe care s-a stabilit că nu-l deţinea.

Recurenta-reclamantă mai arată că pornind de la această premisă greşită, întreaga motivare concepută de instanţa de apel este greşită şi nelegală.

Instanţa de apel nu poate aprecia că proiectul a fost încălcat atât timp cât la dosarul cauzei nu a fost depus proiectul tehnic din care să reiasă că intimata trebuia să folosească anumite produse.

Proiectantul nu a impus folosirea anumitor materiale, ci a impus Specificaţii tehnice pe care acestea trebuie să le respecte.

Faţă de interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 25 lit. f) din Legea nr. 10/1995 se arată că meritul agrementului tehnic este acela că certifică performanţele unui produs, componentele termosistemului putând fi înlocuite cu produse livrate de alţi operatori.

Soluţia instanţei de apel cu privire la acest motiv de apel vine în contradicţie cu dispoziţiile H.G. nr. 766/1997, singura condiţie fiind legată de faptul că produsele trebuie să îndeplinească anumite condiţii tehnice, conform agrementului obţinut de vânzător.

În concluzie, interpretarea instanţei de fond în sensul că reclamanta a fost amendată pentru că nu a prezentat documente care să ateste conformitatea termosistemului, prin aceea că nu a prezentat agrementul tehnic este corectă.

Se mai citează dispoziţiile art. 5 şi 6 din Legea nr. 10/1995 potrivit cărora comercializarea de către Recon către pârâtă a unor produse care nu deţineau agrement tehnic în baza căruia să se verifice îndeplinirea cerinţelor de calitate aduce atingere Legii nr. 10/1995.

Sub un alt aspect se arată că decizia instanţei de apel se fundamentează pe greşita calificare a faptei contraventionale reţinute în sarcina recurentei prin procesul-verbal de contravenţie, aspect ce atrage incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În mod greşit a reţinut instanţa de apel că aplicarea sancţiunii a avut în vedere şi folosirea de către reclamantă a unui polistiren şi a unei plase de armare cu caracteristici necoprespunzătoare fişei tehnice din caietul de sarcini.

Soluţia instanţei de apel este în contradicţie cu art. 10 din O.G. nr. 2/2001, iar motivarea instanţei de apel este una superficială şi contradictorie în condiţiile în care înscrisurile pe care se fundamentează au alt conţinut decât cel menţionat în cuprinsul hotărârii.

Prin urmare, sub aspectul obligării intimatei la despăgubirea recurentei pentru amenda cu care a fost sancţionată, apreciază că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii contractuale, sancţiunea fiind aplicată pentru lipsa agrementului tehnic care atestă similitudinea dintre produsul vândut de intimată şi cel prevăzut în termosistemul certificat.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Prin hotărârea atacată instanţa de apel a adus atingere principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., în conformitate cu care obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Intimata nu a argumentat prin apelul formulat că nu există legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu în sensul că desfacerea lucrării s-ar fi produs din alte motive, singurul său argument fiind că recurenta nu ar fi respectat proiectul.

Cu toate acestea instanţa de apel a admis apelul pârâtei şi a construit o argumentaţie nouă, străină de cererea de apel, prin care a arătat că recurenta ar fi în culpă pentru realizarea unor lucrări de slabă calitate.

Aşadar, cu încălcarea principiului disponibilităţii, instanţa de apel s-a pronunţat asupra unui motiv de apel nou, ce nu a fost inclus în cererea de apel cu care a fost investită.

Pe de altă parte, instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii, sens în care a recalificat argumentaţia pârâtei în sensul că refacerea lucrării s-a datorat unor deficienţe semnificative ale lucrării, fără a supune acest aspect dezbaterii contradictorii a părţilor.

Recurenta-pârâtă citează dispoziţiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ. potrivit cărora recalificarea unui motiv de apel şi folosirea unor argumente ce nu au fost supuse în prealabil dezbaterii părţilor este de natură să aducă atingere principiului contradictorialităţii, având în vedere faptul că recurenta nu a avut ocazia să aducă explicaţii cu privire la aspectele reţinute în decizia atacată în ceea ce priveşte lipsa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că motivarea instanţei de apel în ceea ce priveşte lipsa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu este superficială.

Expertiza respectivă nu era utilă pentru soluţionarea cauzei şi nu trebuia să fie folosită de instanţa de apel în motivarea sa.

Motivarea instanţei de apel în sensul că intimata nu răspunde pentru desfacerea şi refacerea lucrării, atâta vreme cât tocmai lipsa agrementului tehnic a dus la încheierea procesului-verbal de control, la informarea proiectantului cu privire la controlul ISC şi apoi al efectuarea unei expertize în urma căreia s-a dispus refacerea lucrării este lipsită de fundament juridic.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din 17 octombrie 2019 a fost încuviinţat raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. RECON ŞI A. S.R.L. şi a stabilit termen de judecată la data de 4 iunie 2020.

Analizând recursul formulat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă supune analizei instanţei de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/1995 şi a dispoziţiilor art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006.

În esenţă, recurenta arată că din coroborarea acestor două dispoziţii legale rezultă faptul că se interzice în mod expres prin caietul de sarcini, ca executantul lucrării să folosească materie primă cumpărată de la un anumit operator economic.

În opinia recurentei, soluţia instanţei de apel este nelegală sub aspectul reţinerii achiziţionării şi folosirii de către recurentă a unor produse care nu fac parte din termosistemul pe care ar fi trebuit să îl pună în practică.

Aşadar, impunerea de către Beneficiar a unui anumit termosistem este interzisă de art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006.

Înalta Curte constată critica recurentei nefondată, neexistând nicio contradicţie între considerentele instanţei de apel şi dispoziţiile de drept material evocate.

Astfel, obiectul vânzării a fost reprezentat de produsele menţionate în Anexa 1 la contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 30 iulie 2015, respectiv grund acrilic rugos pentru amorsaj Kraft Plaster şi tencuială decorativă cu aspect granulat pe bază de lianţi organici pentru preţul stabilit de părţi.

La data încheierii contractului, reclamanta în calitate de cumpărător a primit declaraţia de performanţă x pentru tencuială decorativă cu aspect granulat pe bază de lianţi organici Basik K20 şi declaraţia de conformitate nr. x privind C..

Reclamanta în calitatea sa de executant şi cumpărător avea cunoştinţă despre obligaţia de a pune în operă termosistemul nr. 617 din 20 iunie 2013, modificat la 13 ianuarie 2015, sistem care reprezintă un compozit de izolare termică la exterior, care a făcut obiectul certificării de către D., care a expus punctual componentele sistemului compozit cât şi producătorii acestora.

În acest context al situaţiei de fapt, corect reţinută de către instanţa de apel, reclamanta a folosit produsele livrate de pârâtă care nu făceau parte din Termosistemul nr. 617 din 20 iunie 2013, modificat la 13 ianuarie 2015.

Instanţa de apel în mod corect aplică dispoziţiile art. 25 lit. f) din Legea nr. 10/1995, potrivit căruia executantul lucrărilor de construcţii are obligaţia de a utiliza numai produsele prevăzute în proiect, certificate sau pentru care există argumente tehnice.

În ipoteza existenţei unui acord al proiectantului şi al beneficiarului, produsele pot fi înlocuite, însă această probă nu a fost efectuată de către reclamantă.

Argumentele recurentei vin în contradicţie cu Anexa certificatului nr. 617 care a expus punctual atât componentele sistemului compozit, recunoscute şi acceptate de Organismul acreditat pentru Certificarea Conformităţii Produselor, cât şi producătorii acestora, cu indicarea agrementelor tehnice şi a rapoartelor de încercare recunoscute pentru fiecare componentă.

De altfel, sancţiunea aplicată recurentei a avut în vedere punerea în operă a unui termosistem care nu deţine documente care să ateste conformitatea, procesul-verbal de control concluzionând în sensul că nu au fost puse în operă strict produsele componente ale sistemului certificat.

În consecinţă, sancţionarea reclamantei a avut în vedere punerea în operă a unui produs necertificat, termosistem rezultat prin încorporarea unor produse ce nu făceau obiectul anexei la certificatul menţionat, ci nu încorporarea unui produs lipsit de agrement termic, dovadă fiind sancţiunea aplicată în temeiul art. 36 din Legea nr. 10/1995.

Soluţia pronunţată de instanţa de apel a avut în vedere în mod corect faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile, având în vedere că sanţionarea reclamantei şi refacerea lucrării de termoizolare a fost cauzată de punerea în operă a unui produs necertificat, ci nu de lipsa agrementului tehnic pentru produsul grund acrilic rugos pentru amorsaj Fraft Plaster.

Pe de o parte, prin contractul de vânzare-cumpărare, pârâta nu s-a obligat să vândă produse componente ale certificatului de conformitate nr. 617. Mai mult decât atât, o dată cu cumpărarea produselor au fost înmânate şi certificatele aferente, prin care se putea cunoşte că produsele nu sunt parte a Termosistemului nr. 617/2013.

Pe de ală parte, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor din 2 decembrie 2018, consemnează două fapte pentru care s-a dispus refacerea lucrărilor şi anume: "la termoizolare nu au fost puse în operă materiale care nu intră în componenţa termosistemului ce face obiectul certificatului de conformitate nr. x din 13 ianuarie 2015 eliberat de D. S.A. prezentat pe perioada controlului, şi, pentru termosistemul pus în operă nu au fost prezentate documente care să ateste conformitatea acestuia,,

Pentru aceste considerente criticile recurentei formulate în raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu vor fi reţinute.

În ceea ce priveşte criticile privind greşita calificare a faptei contravenţionale, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că sunt nefondate.

Statuările instanţei de apel nu pot fi apreciate străine de natura cauzei, prin interpretarea observaţiilor cuprinse în procesul-verbal de control, în mod corect apreciindu-se că aplicarea sancţiunii a avut în vedere şi folosirea de către reclamantă a unui polistiren termofix şi a unei plase de armare cu caracteristici necorespunzătoare fişei tehnice din caietul de sarcini.

Se reţine că interpretarea situaţiei de fapt şi a probelor administrate reprezintă atributul suveran al instanţelor devolutive, reinterpretarea acestor aspecte neputând face obiect de analiză în această etapă procesuală.

În consecinţă, valabilitatea procesului-verbal de contravenţie nu face obiectul pricinii de faţă, instanţa fiind ţinută de verificarea îndeplinirii condiţiilor angajării răspunderii civile contractuale sub aspectul neexecutării obligaţiilor contractuale şi prejudiciului cert care ar fi produs prin această faptă.

Cu privire la al treilea motiv de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii şi contradictorialităţii, întrucât s-a pronunţat asupra unui motiv de apel nou, ce nu a fost inclus în cererea de apel şi a statuat în sensul că reclamanta este în culpă pentru realizarea unor lucrări de slabă calitate.

Se reţine că instanţa de apel a fost investită cu o cerere prin care s-au adus argumente pertinente care determină concluzia potrivit căreia în cauză nu sunt întrunite cerinţele angajării răspunderii civile a pârâtei, raportat la împrejurarea potrivit cu care sancţionarea reclamantei şi măsura de refacere de către aceasta a lucrării de termoizolare nu au fost cauzate de lipsa agrementului tehnic pentru produsul grund acrilic rugos pentru amorsaj Kraft Plaster.

Cu alte cuvinte, prin apel se invocă lipsa legăturii de cauzalitate între fapta pârâtei şi prejudiciul reclamat de reclamantă, fiind invocate dispoziţiile art. 1371 C. civ. şi utilizarea de produse neconforme.

Pentru stabilirea vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate, instanţa de apel a verificat cauza sub toate aspectele şi a reţinut că nu sunt întrunite elementele necesare răspunderii pârâtei sub aspectul legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu astfel cum a fost cuantificat de către reclamantă.

Având în vedere aceste considerente, criticile recurentei privind încălcarea principiului contradictorialităţii şi al disponibilităţii nu subzistă.

În ce priveşte ultimul motiv de recurs, recurenta susţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportat la motivarea superficială a hotărârii instanţei de apel.

Din argumentarea criticilor, se observă că aspectele criticate de către recurentă vizează aprecierea probelor administrate în dosar şi reinterpretarea acestora de către instanţa de recurs, care nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care se referă la existenţa motivelor străine de natura pricinii sau la nemotivarea hotărârii.

Se impune observaţia că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară nedevolutivă ce are ca obiect decizia prin care s-a soluţionat calea de atac a apelului împotriva sentinţei instanţei de fond şi este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel enumerate de art. 488 C. proc. civ.

Această cerinţă va impune cenzurarea argumentelor propuse de recurentă în sensul limitării analizei la cele care ar fi de natură a genera un control de legalitate şi înlăturării celor care privesc aspecte de netemeinicie.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată nefondat recursul şi îl va respinge ca atare, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. RECON ŞI A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2193/A din 06 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.