Standing to appeal: sufficiency of corporate officer mandate under Civil Procedure Code articles 82 and 84
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the bank’s appeal, vacated the Court of Appeal’s decision, and remanded the case for retrial, effectively suspending the lower courts' findings of absolute nullity regarding specific currency risk clauses in CHF-denominated mortgage and consumer credit contracts. The dispute centered on a consumer's challenge to abusive contractual provisions that forced repayment in the original currency and authorized the bank to execute currency exchange operations at daily rates, with the consumer seeking contract annulment, interest stabilization at the signing date, and restitution of overpayments. The ICCJ determined that the Court of Appeal had erred in its procedural legality review, specifically violating Articles 82, 84, and 151 of the Civil Procedure Code, because the appellate court incorrectly dismissed the bank’s evidence of a special mandate granting the signing officers authority to represent the entity, thereby failing to address the merit of the case and erroneously basing its initial ruling on a defect in the appeal's representation that had been successfully cured.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 494 alin. (4) C. proc. civ, art. 151 C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ; Standing to appeal: sufficiency of corporate officer mandate under Civil Procedure Code articles 82 and 84: The dispute centered on a consumer's challenge to abusive contractual provisions that forced repayment in the original currency and authorized the bank to execute currency exchange operations at daily rates, with the consumer seeking contract annulment, interest stabilization at the signing date, and restitution of overpayments. The ICCJ determined that the Court of Appeal had erred in its procedural legality review, specifically violating Articles 82, 84, and 151 of the Civil Procedure Code, because the appellate court incorrectly dismissed the bank’s evidence of a special mandate granting the signing officers authority to represent the entity, thereby failing to address the merit of the case and erroneously basing its initial ruling on a defect in the appeal's representation that had been successfully cured.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis provision is explicitly cited in the dispositive as the legal basis for admitting the appeal, vacating the appealed decision, and remanding the case for retrial.
Full text
Şedinţa publică din data de 04 iunie 2020
Asupra recursului formulat:
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 noiembrie 2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a următoarelor prevederi contractuale: art. 5 pct. 1 teza I (rambursarea ratelor lunare se va face în moneda în care s-a acordat creditul…), art. 5 pct. 11 teza a II-a (… până la limita sumelor datorate, împrumutatul autorizează banca să facă în numele şi pe contul său orice operaţiune de schimb valutar necesară pentru conversia sumelor deţinute de împrumutat în conturile sale curente, în moneda prezentului contract…) din contractul de credit imobiliar HL 12126/12.06.2007; art. VI pct. 2.2 alin. (3) lit. i) (împrumutatul dă dreptul băncii şi o autorizează prin contract să debiteze oricare din conturile sale:… să efectueze schimburile valutare la cursul de schimb al băncii din ziua plăţii, dacă este cazul, pentru conversia în valuta creditului a sumelor necesare rambursării creditului…) din condiţiile generale de creditare din actul adiţional nr. x/11.02.2011 la contractul de credit imobiliar HL 12126/12.06.2007; aplicarea remediului stabilizării cursului de schimb valutar CHF-RON pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit menţionat la cursul la care
a făcut refinanţarea la momentul semnării contractului, respectiv 1,9912 RON/1 CHF, pentru întreaga perioadă de creditare; să se constate încălcarea de către pârâtă a obligaţiei legale de informare privind riscul valutar cu privire la contractul de credit de consum în franci elveţieni nr. x din 08.06.2007, cu aplicarea remediului stabilizării cursului de schimb la cel de la momentul semnării contractului, respectiv 2,0030 RON/1 CHF pentru întreaga perioadă de rambursare a creditului; obligarea pârâtei la achitarea sumei de 202.949,82 RON încasate în intervalul 12.06.2007-20.10.2017 din diferenţa de curs valutar faţă de momentul acordării creditului imobiliar din contractul x/12.06.2007 şi a creditului de consum din contractul x, sumă actualizată cu rata inflaţiei, cu dobânzi legale penalizatoare de la data achitării fiecărei sume şi până la plata integrală.
Prin sentinţa civilă nr. 1245 din data de 03.07.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Specializat Cluj s-a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B., şi, în consecinţă: s-a constatat nulitatea absolută parţială a clauzelor cuprinse în art. 5.1 teza I şi 5.11 teza a II-a, din contractul de credit imobiliar nr. x din 12 iunie 2007, încheiat cu pârâta, "Rambursarea ratelor lunare se va face în moneda în care s-a acordat creditul…", "…Împrumutatul autorizează banca să facă în numele şi pe contul său orice operaţiune de schimb valutar necesară pentru conversia sumelor deţinute de împrumutat în conturile sale curente în moneda prezentului contract...", precum şi a clauzei cuprinse în art. VI pct. 2.2 alin. (3) lit. i) din actul adiţional nr. x din 11.02.2011 - condiţii generale de creditare la contractul de credit imobiliar nr. x din 12 iunie 2007, "Împrumutatul dă dreptul băncii şi o autorizează în mod expres prin contract (…) să efectueze schimburile valutare la cursul de schimb al băncii din ziua plăţii, dacă este cazul, pentru conversia în valuta creditului a sumelor necesare rambursării creditului …", în măsura în care îl obligă pe reclamant să suporte variaţiile, pozitive sau negative, ale cursului de schimb al BNR aplicabil CHF/RON la data încheierii contractul de credit imobiliar nr. x din 12 iunie 2007: 1 CHF = 1,9912 RON, nulitatea constatată având ca efect obligaţia pârâtei de a încasa rata lunară a creditului la cursul anterior arătat pe toată durata de derulare a contractului de credit.
A fost obligată pârâta S.C. B. să restituie reclamantului toate sumele de bani percepute în plus faţă de sumele plătite de reclamant şi/sau debitate/încasate din conturile acestuia conform formulei de calcul: suma de rambursat în CHF conform graficului de rambursare X 1,9912/rata de schimb RON/CHF stabilită de BNR, pe parcursul perioadei cuprinse între data încheierii contractului de credit şi data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, cu dobânda legală aferentă sumelor de restituit conform prezentei hotărâri pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi au fost guvernate de O.G. nr. 9/2000, respectiv dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor de restituit conform prezentei hotărâri, prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi au fost/sunt guvernate de O.G. nr. 13/2011, dobândă calculată de la data achitării fiecărei sume şi până la data restituirii acestora.
S-a constatat nulitatea absolută a clauzei de risc valutar cuprinse implicit în contractul de credit de consum nr. x din 8 iunie 2007, în măsura în care l-a obligat pe reclamant să suporte variaţiile, pozitive sau negative, ale cursului de schimb al BNR aplicabil CHF/RON la data încheierii contractul de credit anterior menţionat: 1 CHF = 2,0030 RON, nulitatea constatată având ca efect obligaţia pârâtei de a încasa rata lunară a creditului la cursul anterior arătat pe toată durata de derulare a contractului de credit.
A fost obligată pârâta S.C. B. să restituie reclamantului toate sumele de bani percepute în plus faţă de sumele plătite de reclamant şi/sau debitate/încasate din conturile acestuia conform formulei de calcul: suma de rambursat în CHF conform graficului de rambursare X 2,0030/rata de schimb RON/CHF stabilită de BNR, pe parcursul perioadei cuprinse între data încheierii contractului de credit şi data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, cu dobânda legală aferentă sumelor de restituit conform prezentei hotărâri pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi au fost guvernate de O.G. nr. 9/2000, respectiv dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor de restituit conform prezentei hotărâri, prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi au fost/sunt guvernate de O.G. nr. 13/2011, dobândă calculată de la data achitării fiecărei sume şi până la data restituirii acestora.
A fost obligată pârâta S.C. B. să plătească reclamantului suma de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel S.C. B. solicitând admiterea apelului, cu consecinţa schimbării hotărârii apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecata.
Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a Civilă prin decizia civilă nr. 280/2019 din 20 mai 2019 a anulat apelul declarat de apelanta B. împotriva sentinţei civile nr. 1245, pronunţată la data de 03.07.2018 în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a menţinut-o în întregime.
A obligat apelanta să plătească intimatului A. suma de 3000 RON cheltuieli de judecată în apel.
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 17 octombrie 2019, în unanimitate, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.
În cadrul examenului de legalitate care priveşte decizia instanţei de apel, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Considerente relevante analizei care urmează sunt următoarele:
Prezenta cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., societatea care a fost absorbită pe parcursul litigiului de C. S.A..
Cererea de apel a fost promovată de C. S.A., fiind semnată în numele persoanei juridice de şeful se serviciu şi de consilierul juridic angajaţi ai scoietăţii pârâte.
Prin citaţia emisă la 23.04.2019, instanţa a solicitat apelantei-pârâte depunerea contravalorii taxei judiciare de timbru şi dovada calităţii de reprezentant a semnatarilor cererii de apel.
La data de 15.03.2019, apelanta-pârâtă a transmis la dosarul cauzei adresa de răspuns nr. x, înregistrată la dosarul cauzei la 16 mai 2019, prin care a arătat că cererea de apel a fost formulată de şef de serviciu şi consilier juridic, anexând Extras din Anexa 1 privind matricea posturilor, precum şi adeverinţe emise de B. la data semnării apelului de către şef serviciu D. şi consilier juridic E..
Se mai reţine că în faţa instanţei de fond, întâmpinarea depusă a fost semnată de aceleaşi şef de serviciu împreună cu un alt consilier juridic, reclamantul necontestând calitatea semnatarilor cererii.
La termenul de judecată din data de 20 mai 2019, instanţa de apel a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru promovarea căii de atac a apelului şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.
Prin decizia civilă nr. 280/2019 din 20 mai 2019 Curtea de Apel Cluj a anulat apelul declarat de apelanta B. împotriva sentinţei civile nr. 1245, pronunţată la data de 03.07.2018 în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a menţinut-o în întregime.
Trecând la analiza criticilor din cererea de recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a analizat raportul de drept procesual prin prisma regularităţii investirii instanţei, fiind pusă în discuţie promovarea apelului de către persoane fără calitatea de a reprezenta pe titularul dreptului, în condiţiile lipsei mandatului special în temeiul căreia d-na D. îşi poate asuma actul de dispoziţie.
Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 82 coroborat cu art. 84, respectiv art. 151 C. proc. civ., instanţa de apel analizând în mod greşit excepţia invocată de reclamantă privind lipsa calităţii de reprezentant a semnatarelor cererii de apel, în condiţiile în care pârâta a depus la dosarul cauzei dovada unei împuterniciri speciale pentru formularea cererii de apel, făcând dovada mandatului special de reprezentare.
De altfel, potrivit normei privind competenţele de reprezentare, s-a arătat că pentru angajarea băncii în relaţiile cu terţii, în faţa instanţelor de judecată sau arbitrale repezentarea băncii se realizează de către o singură persoană pentru care delegaţia de reprezentare se semnează de către Directorul Executiv al Direcţiei Juridice şi Şeful Biroului Litigii/Şef Serviciu din cadrul Direcţiei Juridice.
Cererea de apel a fost semnată de şef de serviciu şi consilier juridic, iar potrivit adeverinţelor cu nr. x şi nr. y din 15.02.2019 a fost dovedită calitatea persoanelor menţionate.
Concluzionând, se constată că cererea de apel a fost semnată de către reprezentanţii legali şi convenţionali ai societăţii B., reprezentarea în faţa instanţei de judecată fiind efectuată prin consilierul juridic desemnat în baza mandatului de reprezentare.
În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte dezvoltate prin cererea de recurs care vizează fondul cauzei, se reţine că acestea nu pot fi analizate în această etapă procesuală, având în vedere că pricina în apel a fost soluţionată prin prisma excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, considerentele nevizând fondul cauzei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. art. 497 C. proc. civ., urmează să admită recursul, să caseze decizia atacată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. (B.) PRIN SERVICIUL JURIDIC LITIGII JUDICIARE împotriva deciziei civile nr. 280/2019 din 20 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.