Recovery of Judicial Costs: Distinction Between Factual Evaluation and Legal Errors in Cassation

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2020

Asupra cererilor de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să o oblige pe pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata sumei de 1.081.228,7384 RON reprezentând cheltuieli de judecata efectuate de reclamantă cu ocazia judecării litigiului dintre părţi având ca obiect suma de 12.518.957,97 CHF, în dosarele nr. x/1998 - Tribunalul Bucureşti, nr. x/2002 - Curtea de Apel Bucureşti, nr. x/2005 - Curtea de Apel Bucureşti, nr. x/2007 - Curtea de Apel Bucureşti şi nr. x/2010 - Tribunalul Bucureşti, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat pentru aceasta cauză şi dobânda legală de la introducerea acţiunii până la data efectuării integrale a plaţii.

Suma de 1.081.228,7384 RON este compusa din: taxe judiciare de timbru în suma de 533.947,92 RON, respectiv 170.489 RON taxă judiciară de timbru în dosarul nr. x/2007, 192.679,60 RON taxă judiciară de timbru pentru dosar nr. x/2010; 96.339,80 RON şi 34.719,96 RON taxe judiciare de timbru în dosarul nr. x/2010; 39.719,76 RON taxă judiciară de timbru pentru dosar nr. x/2010; onorariu avocat în suma de 542.780,8184 RON; onorariu experţi în suma de 4.500 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 6504/17.10.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă, ca prescrisă, acţiunea privind pe reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Împotriva sentinţei civile menţionate mai sus a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând casarea sentinţei atacate şi respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 11.09.2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 a fost recalificată, în apel, calea de atac a recursului declarată de reclamantă împotriva sentinţei pronunţate de tribunal.

Prin decizia civilă nr. 1471 A/25.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 a fost admis apelul formulat de apelanta - reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 6504/17.10.2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a fost anulată sentinţa apelată şi, evocând fondul, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 718.060,33 RON cheltuieli de judecată efectuate în litigiul anterior, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 10.835,6 RON aferente prezentei cauze.

Prin decizia civilă nr. 3275/02.10.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 1471 A din 25 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admis recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva aceleiaşi decizii, a fost casată decizia atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, sub aspectul stabilirii cuantumului onorariului de avocat şi expert, dar şi a îndreptăţirii reclamantului de a obţine cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2016*.

Rejudecând, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 771 din 07 mai 2019 a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă A. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 6504/17.10.2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.

A anulat sentinţa apelată şi, evocând fondul: a admis în parte cererea de chemare în judecată; a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 374.952 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în litigiul anterior, cheltuieli constând în: taxe judiciare de timbru - 170.779,52 RON; onorarii de avocat - 200.672,48 RON; onorarii de expert - 3.500 RON; a respins capetele de cerere privind cheltuielile de judecată efectuate în litigiul anterior, pentru diferenţă, ca neîntemeiate; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze, formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei sus menţionate au declarat recurs reclamanta A. S.A. şi pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.

Motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă A. S.A..

Recurenta-reclamantă A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că societatea nu este îndreptăţită la toate cheltuielile efectuate în dosarele soluţionate definitiv şi irevocabil, cheltuieli achitate şi dovedite de A. prin înscrisurile aflate în original la dosarele soluţionate.

Recurenta subliniază că a existat o singură acţiune, care a parcurs mai multe cicluri procesuale, iar momentul naşterii dreptului de a solicita cheltuieli de judecată este data de 02.12.2015, data la care s-a pronunţat decizia civilă nr. 2486/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Partea căzută în pretenţii este A.A.A.S, situaţie în care A. S.A. nu trebuie să demonstreze fapta ilicită, fiind prezumată prin pierderea procesului de către pârâta A.A.A.S.

Recurenta-reclamantă mai arată că aceste cheltuieli de judecată au fost solicitate printr-o acţiune separată în termenul legal de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii nr. 2486/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte onorariul de avocat apreciază că motivarea instanţei de apel cu privire la activitatea depusă de avocatul ales este greşită.

În ceea ce priveşte onorariul de expert, susţine că efectuarea şi dispunerea expertizei judiciare a fost utilă.

Referitor la cheltuielile de judecată din prezentul dosar, recurenta arată că solicită admiterea acestora, motivat de lipsa acceptării concilierii prealabile de către pârâtă.

În raport de aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi obligarea pârâtei la plata sumei de 1.081.228,73 RON.

Motivele de recurs formulate de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă critică decizia recurată sub un prim aspect în raport de soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Pârâta a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile din Decr. nr. 167/1958. În ceea ce priveşte excepţia evocată, recurenta-pârâtă arată că aceasta a început şi s-a împlinit sub vechea reglementare, fiind supusă în totalitate acesteia, prescripţia fiind începută înainte de 01 octombrie 2011 şi neîmplinită până la această dată, fiind supusă legii vechi.

Conform art. 223 din Legea nr. 71/2011 erau aplicabile dispoziţiile materiale şi procedurale în vigoare la data naşterii raportului juridic, respectiv art. 282 raportat la art. 297 C. proc. civ.

În continuare susţine că în mod corect a reţinut instanţa de fond că termenul de prescripţie de 3 ani se calculează de la momentul luării la cunoştinţă privitor la admiterea acţiunii, dreptul la acţiune fiind născut la date diferite, respectiv 09.06.2009 şi 22.03.2012, iar faţă de data introducerii acţiunii 13.05.2016 dreptul la acţiune este prescris.

De asemenea, se mai arată că în mod corect a reţinut instanţa de apel că s-au solicitat cheltuieli de judecată în baza mai multor hotărâri irevocabile care au format obiectul mai multor procese.

În consecinţă, solicită admiterea acestui motiv de recurs şi să se constate că în mod corect şi legal instanţa de fond a stabilit că dreptul material la acţiune al reclamantei este prescris.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă susţine că în mod nelegal instanţa de apel în rejudecare, a obligat pârâta la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 70.779,52 RON, având în vedere că reclamanta nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată, nici nu şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, nu a probat efectuarea lor pe baza documentelor justificative, care trebuiau depuse la dosarul cauzei în original, înainte ca instanţa să rămână în pronunţare în condiţiile legale menţionate mai sus.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, recurenta arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 127 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, această sumă fiind excesivă şi nejustificată.

În continuare, recurenta-pârâtă prezintă argumentele sale privind evaluarea onorariului de avocat în funcţie de valoarea pricinii şi munca avocatului şi condiţiile în care pot fi acordate. De asemenea, prezintă considerentele proprii privind aprecierea caracterului rezonabil, real şi necesar al cuantumului cheltuielilor de judecată, susţinând, în esenţă, că nu valoarea pretenţiilor reprezintă criteriul determinant în stabilirea onorariului avocaţial, ci numai timpul şi volumul de muncă necesare executării mandatului primit.

În consecinţă, arată că în prezenta acţiune în pretenţii nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor privind culpa procesuală şi prejudiciul cauzat părţii adverse. Onorariul avocaţial admis este foarte mare, abuziv şi nejustificat, întrucât contravine dispoziţiilor art. 273 C. proc. civ. şi art. 127 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurată, în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 21 noiembrie 2019 a fost încuviinţat raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis excepţia nulităţii în ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. şi a admis în principiu recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi a stabilit termen de judecată la data de 04 iunie 2020.

Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Se observă sub un prim aspect că recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs principala critică a recurentei-reclamante vizează cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate şi admise în parte de instanţa de apel, exprimându-şi nemulţumirea privind considerentele instanţei faţă de aprecierea muncii depusă de avocat, privind utilitatea administrării probei cu expertiză şi analizarea înscrisurilor faţă de justificarea plăţii taxei judiciare de timbru.

Or, aceste argumente vizează reanalizarea probatoriului şi implicit starea de fapt dedusă judecăţii şi nu pot fi examinate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, sens în care se apreciază că motivul de recurs a fost invocat formal în cauză.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecinţă, se constată că aspectele criticate de către recurenta-reclamantă nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, recurenta-reclamantă nu s-a conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât, în declaraţia de recurs nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, să constate nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 771 din 07 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Analizând recursul formulat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Criticile dezvoltate prin cererea de recurs au fost structurate pe două aspecte, respectiv neanalizarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune de către instanţa de apel în rejudecare şi nelegalitatea deciziei din perspectiva fondului cauzei.

Sub un prim aspect va fi analizată decizia recurată din perspectiva neanalizării de către instanţa de apel, în rejudecare a soluţiei pronunţată cu referire la excepţia prescripţiei extinctive.

Astfel cum a reţinut instanţa de apel, în primă instanţă a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar cererea de chemare în judecată a fost respinsă în consecinţă.

În apel, a fost anulată hotărârea primei instanţe, pentru motivul că soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune a fost dată cu încălcarea prevederilor legale incidente.

Prin recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în primul ciclu procesual, s-a criticat greşita motivare a deciziei pronunţate de către instanţa de apel în raport de prevederile noului C. civ. în materia prescripţiei dreptului material la acţiune, în opinia sa, fiind incidente prevederile Decretului-Lege nr. 167/1958.

Recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea hotărârii recurate şi din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (8) din C. proc. civ., arătând că în mod greşit s-a decis în apel că soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune de către prima instanţă nu este corectă, momentul de la care curge termenul de prescripţie fiind stabilit eronat ca fiind data de 12 12 2015, când dosarul a fost soluţionat în mod irevocabil, fără a avea în vedere că dreptul material la acţiune s-a născut în momente diferite: 9 06 2009 şi 23 03 2012.

Prin considerentele instanţei de recurs s-a apreciat că sunt nefondate criticile recurenţilor referitoare la greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în raport de luarea în considerare a momentului rămânerii irevocabile a cauzei, deoarece ar exista în cauză mai multe dosare soluţionate şi nu doar unul, ca şi criticile care, plecând de la această premisă, analizează încălcarea art. 453 şi 453 din C. proc. civ. în raport de partea cazută în pretenţii în fiecare din ciclurile procesuale anterioare soluţionării irevocabile a cauzei (menţionate la pct. 3 din recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului).

De asemenea, Înalta Curte a considerat că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) din C. proc. civ. nu este incident raportat la aplicarea greşită a art. 480 alin. (3) din noul C. proc. civ.

În ce priveşte motivul de recurs referitor la încălcarea art. 452 şi 453 din C. proc. civ. privind dovedirea cheltuielilor de judecată şi suportarea acestora de către partea care pierde procesul, motivând lipsa culpei sale procesuale, ca element al răspunderii civile delictuale, în raport de soluţiile pronunţate în fiecare dintre fazele procesuale pe care le-a parcurs cauza, Înalta Curte a apreciat că este fondat, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, doar sub aspectul stabilirii cuantumului onorariului de avocat şi expert, dar şi a îndreptăţirii reclamantului de a obţine cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

Având în vedere cele statuate de către instanţa de recurs prin decizia de casare, în mod corect instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., respectând limitele casării în măsura recomandărilor instanţei, cu luarea în considerare a dezlegărilor referitoare la problema prescripţiei dreptului material la acţiune.

În consecinţă, motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată, în mod corect nu au fost reanalizate de către instanţa de apel în rejudecare, acestea impunându-se cu putere de lucru judecat.

Pentru toate aceste considerente, critica recurentei-pârâte din acest punct de vedere este neîntemeiată.

Sub al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a apreciat că în mod nelegal instanţa de apel a obligat-o la plata sumei de 70.779,52 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, precum şi la plata sumei de 200.672,48 RON reprezentând onorariu de avocat.

Recurenta-pârâtă a încadrat aceste critici în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că au fost încălcate dispoziţiile de drept material reprezentate de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., art. 127 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi art. 452 C. proc. civ.

Se reţine că aspectele criticate vizează modalitatea de reparare a prejudiciului produs din culpa părţii care se face vinovată de declanşarea demersului judiciar.

În acord cu decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, se reţine că stabilirea proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor în raport de complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Considerentele deciziei evocate arată că stabilirea cheltuielilor de judecată de către partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii, fiind vorba aşadar pe o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt şi nu pe o interpretare a normei juridice.

În ceea ce priveşte criticile care vizează operaţiunea de stabilire a cheltuielilor de judecată reprezentate de taxele judiciare de timbru se reţine că acestea nu pot face obiectul controlului de legalitate al instanţei de recurs, întrucât vizează exclusiv cuantumul şi modul de acordare a cheltuielilor de judecată de către instanţa de apel, fiind aspecte care ţin de netemeinicie şi de apreciere a probelor administrate.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 771 din 07 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (FOSTĂ AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - A.V.A.S.) împotriva deciziei nr. 771 din 07 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac în ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantă A. S.A. .

Definitivă în ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (FOSTĂ AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - A.V.A.S.) .

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.