Inadmissibility of appeal against interlocutory suspension of enforcement under non-autonomous decision doctrine

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar , constată următoarele:

La data de 16 martie 2004, pârâta SC O.G. SA București a solicitat suspendarea executării sentinței nr. 5610 din 19 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția comercială, până la soluționarea recursului în anulare, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin încheierea nr. 1532 din 28 aprilie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis cererea și a suspendat executarea silită a sentinței menționate, până la soluționarea recursului în anulare, reținând că, prin executarea acestei hotărâri, activitatea petentei ar fi grav afectată.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta SC G.P. SA Aninoasa a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., invocând nelegala îndeplinire a procedurii de citare.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat de reclamantă, împotriva unei încheieri pronunțată de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ.

Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar, asupra unei încheieri, privind admiterea suspendării executării hotărârii primei instanțe, până la soluționarea recursului în anulare, în considerarea de către recurent a caracterului autonom al acesteia.

Însă, caracterul autonom al încheierii, prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării unei hotărâri definitive, este exclusă, în raport de dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la încheieri ca hotărâri date în cursul judecății și ale art. 300 alin. (2), cu referire la art. 3303 din același cod (în redactarea anterioară abrogării acestui text, prin art. 1 pct. 17 din O.U.G. nr. 58/2003), prin care este reglementată competența instanței sesizate, cu judecarea recursului de a dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii atacate.

Pe de altă parte, potrivit art. 299 teza II C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din același cod, încheierile pot fi atacate numai odată cu fondul, excepția de la regula generală statuată de textul legal menționat, fiind de strictă aplicare.

Cu privire la încheierile prin care se soluționează cererile de suspendare a executării hotărârii recurate, legea procesuală civilă nu a reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs, excepția menționată, privind exclusiv încheierile, prin care s-a suspendat cursul judecății.

Ca atare, încheierea prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării hotărârii urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesuală civilă, pentru hotărârea ce se va pronunța în cauză.

Or, conform art. 299 C. proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, sistemul român de jurisdicție a statuat asupra principiului unicității căii de atac a recursului, așa încât, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri, este exclusă.

Așadar, în raport de principiul enunțat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerințele ce se cer a fi întrunite cumulativ, privind existența unei hotărâri determinată de legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judecătoresc, prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamant, apare ca fiind inadmisibil.

Mai este de reținut că sintagma, „aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 403 alin. (3) și (4)”, la care face trimitere art. 300 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., exclude concluzia modificării art. 299 din același cod.

Ca atare, calea de atac a recursului, reglementată pentru încheierile provizorii pronunțate, în condițiile art. 403 alin. (1) și (2) C. proc. civ., privește exclusiv hotărârile pronunțate în primă instanță.

Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, Completul de 9 judecători judecă recursurile declarate, în cauzele soluționate în primă instanță, de secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 56/1993, republicată, a fost stabilită competența secțiilor de a judeca recursurile în cauzele determinate de C. proc. civ., iar prin art. 25 din aceeași lege a fost reglementată competența secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de a judeca în primă instanță procesele penale, în cauzele prevăzute expres, determinate de calitatea persoanei.

De reținut că, în același sens, sunt și dispozițiile art. 19-21 din Legea nr. 304/2004.

Din coroborarea textelor legale menționate, rezultă că secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale, în cazurile arătate, pronunță hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.

Așadar, cum, în cauză, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu judecă procesul în primă instanță, ci în calea de atac a recursului, iar decizia ce se va pronunța în cauză va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite nici condițiile art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, cu modificările ulterioare.

Ca atare, în raport de dispozițiile legale menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât și potrivit legii speciale.

În același timp, în măsura în care motivul invocat de petentă, privitor la neîndeplinirea procedurii de citare, pentru termenul la care a fost soluționată cererea de suspendare a executării de către instanța de recurs ar fi real, acesta ar putea face obiectul controlului judecătoresc al altei instanțe de judecată, în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cum, însă, încheierea menționată nu are caracter anticipatoriu și, ca atare, este lipsită de relevanță asupra temeiniciei și legalității soluției ce se va pronunța în recurs, iar potrivit art. 300 alin. (5) C. proc. civ., pentru motive temeinice, instanța poate reveni asupra suspendării acordate, încheierea atacată nu este susceptibilă a face obiectul controlului judecătoresc al Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, a recunoaște o cale de atac în condiții neprevăzute de legea procesuală civilă, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de reclamant, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul SC G.P. SA Aninoasa, împotriva încheierii nr. 1532 din 28 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 iulie 2004.