Recourse annulled for non-payment of judicial tax and dismissed as unfounded due to impermissible modification of appeal claims regarding late payment penalties

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2020

Asupra cererilor de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecata înregistrata în data de 28.03.2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A. ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, sa fie obligata parata la plata sumei de 560.890,41 RON, reprezentând valoarea rămasă de achitat din facturile nr. x/28.02.2013 si y/9.04.2013, a penalităţilor de întârziere şi, în subsidiar, a dobânzii legale, începând cu data scadentei facturilor, respectiv 30.03.2013 si 9.05.2013, pana la data plaţii, la efectuarea recepţiei materialului vegetal livrat si plantat de societatea reclamanta, iar, în subsidiar, acordarea consimţământului la ridicarea materialului livrat, cât şi obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, s-a arătat ca între parţi a fost încheiat pentru perioada 25.10.2012 -24.10.2013 contractul de furnizare material dendrologic nr. 115/26.10.2012. In baza comenzilor verbale ale societăţii parate, după expirarea perioadei contractuale, reclamanta a livrat şi plantat pe diferite aliniamente copaci. Pentru aceste servicii au fost emise facturile anterior menţionate, facturi ce au fost parţial achitate de către parata si care au fost recunoscute de către aceasta prin emiterea unui extras de cont, prin care se confirma datoria in valoare de 560.890,41 RON. Ulterior, în mod neîntemeiat, invocând propria culpa, parata a refuzat sa achite debitul restant întrucât în facturi se menţionează în mod greşit numele cumpărătorului şi aceştia nu au emis comenzi scrise pentru serviciile prestate de reclamanta.

Prin sentinţa civilă nr. 3216/19.09.2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A. şi a obligat pârâta la plata sumei de 560.890,41 RON, a penalităţilor de întârziere de 0,1%/zi aferente sumei de 558.990,41 RON începând cu data de 1.04.2013 până la data plăţii, a dobânzii legale aferente sumei de 1.900 RON începând cu data de 9.05.2013 până la data plăţii şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 19.427,82 RON.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta A. S.R.L. şi pârâta Administrarea Domeniului Public Bucureşti (A.D.P.B.) S.A.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 2268A din 15 noiembrie 2018 a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantele Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.9.2017 şi a sentinţei civile nr. 3216 din 19.09.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016 şi S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3216 din 19.09.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Împotriva deciziei civile nr. 2268A din 15 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A. au declarat recurs.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul recurentei-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi dezvoltarea lor.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că normele de drept încălcate de către instanţa de apel la momentul pronunţării şi motivării deciziei recurate sunt dispoziţiile art. 1350 alin. (2), art. 1516, art. 1538 şi art. 1539 C. civ.

Considerentele deciziei instanţei de apel potrivit cărora modul de calcul precizat în apel reprezintă cerere nouă care contravine dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ. este nelegală în condiţiile în care prin cererea introductivă reclamanta a investit instanţa de judecată cu petitul nr. 2 privind obligarea pârâtei în principal la plata penalităţilor de întârziere stabilite potrivit art. 4.2 din contractul de furnizare produse nr. 115 din 26.10.2012 şi în subsidiar la plata dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune interese, calculate de la data scadenţei facturilor menţionate anterior până la data sesizării instanţei de judecată şi în continuare până la data plăţii efective a sumelor datorate.

Clauza prevăzută la art. 4.2 din contract trebuie interpretată coroborat cu art. 3.2 potrivit căruia beneficiarul are obligaţia de a plăti la scadenţă contravaloarea mărfurilor livrate, termenul de scadenţă fiind cel convenit de părţi potrivit art. 5.2 din contract, fiind stipulat expres un termen de plată de 30 de zile.

Or, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că în mod corect s-a stabilit în sarcina pârâtei răspunderea contractuală ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligaţiilor rezultate din cele două facturi în discuţie, recurenta-reclamantă apreciază că raportat la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1538 C. civ., instanţa trebuia să aibă în vedere norme legale aplicabile contractului de furnizare produse nr. 115 din 2012, cât şi conduita pârâtei care a înţeles să îşi execute obligaţia de plată cu întârziere.

La data sesizării instanţei de fond, estimarea obiectului acţiunii a fost efetuată la 29 aprilie 2016, iar ulterior pronunţării hotărârii a trecut o perioadă considerabilă care determină un alt cuantum al penalităţilor de întârziere.

Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ. se reproşează instanţei de apel că trebuia să stăruie pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, independent de orice susţinere a societăţii reclamante.

În ceea ce priveşte cererea adiţională cu privire la care s-a reţinut că s-a renunţat la judecarea cererii privind modificarea obiectului, recurenta-reclamantă arată că s-a renunţat la solicitarea de a acorda cu acest titlu o sumă egală cu dublul contravalorii mărfurilor livrate.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurată, în sensul obligării pârâtei la plata penalităţilor de întârziere calculate la valoarea facturii nr. x/28.02.2013 potrivit art. 4.2 din contractul de furnizare produse nr. 115 din 26.10.2012 şi nu în modalitatea în care instanţa de apel a menţinut.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul recurentei-pârâte Administraţia Domeniului Public S.A. şi dezvoltarea lor.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 335 C. proc. civ., concluzionând că pârâta nu a fost prejudiciată prin administrarea probei cu expertiză, nefiind necesară convocarea părţilor.

Raţionamentul instanţei este greşit, întrucât partea adversă a fost prezentă la efectuarea expertizei.

Recurenta-pârâtă solicită ca instanţa să constate că lucrarea de expertiză a fost efectuată fără citarea în mod legal a societăţii, situaţie faţă de care apreciază că este lovită de nulitate.

De asemenea apreciază eronată soluţia instanţelor prin raportare la situaţia de fapt şi reţinerea expertului în sensul că pârâta a lipsit nejustificat. Citează dispoziţiile art. 335 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., potrivit cărora era necesară citarea părţilor, în cauză fiind necesare explicaţiile părţilor.

Vătămarea societăţii pârâte este reprezentată de depăşirea obiectivelor admise de instanţă, raportul oglindind opinia expertului consilier al reclamantei, ambele hotărâri ale instanţelor de fond fiind fundamentate pe concluziile raportului de expertiză.

În ceea ce priveşte fondul pretenţiilor reclamantei, se reproşează instanţei de apel că abordarea este părtinitoare, toate probele potrivit cărora s-a susţinut că parte din lucrările facturate nu s-au regăsit la faţa locului au fost înlăturate.

Se mai invocă greşita interpretare a dispoziţiilor art. 280 C. proc. civ., ipoteză care devine aplicabilă numai în situaţia în care înregistrările la care se face trimitere nu sunt contestate de părţi.

Relativ la situaţia centralizată a avizelor de însoţire, solicită să se constate că acestea nu sunt acceptate de societatea pârâtă pe baza semnăturii reprezentantului legal şi cu aplicarea ştampilei societăţii, nu poartă viza de înregistrare a societăţii pârâte, nu există procese-verbale de predare-primire semnate, în atare situaţie avizele nu au fost asumate de societatea pârâtă şi nu pot proba livrarea produselor de către beneficiar.

Plata parţială nu poate valora o recunoaştere a debitului şi acceptarea necondiţionată a facturilor emise de către societatea pârâtă, aceasta fiind contrazisă chiar de menţiunile din extrasul de cont nr. 4408/2013, acesta fiind şi motivul pentru care plata parţială a facturilor a fost întreruptă, ultima plată fiind efectuată la 02.10.2013.

Recurenta-pârâtă invocă prevederile art. 3.1 din contract, potrivit cărora semnarea procesului-verbal de recepţie este obligatorie la livrarea produselor.

De asemenea, se mai arată că certificatul de garanţie nu poartă ştampila şi semnătura societăţii, produsele neavând corespondent în factura depusă la dosarul cauzei.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurată şi în rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursurile sunt admisibile în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din 19 septembrie 2019 a fost încuviinţat raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis excepţia de netimbrare în ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A. şi a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a stabilit termen de judecată la data de 04 iunie 2020.

Înalta Curte luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., chestiunea prealabilă a timbrajului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează să anuleze cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A. ca netimbrată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal învestită.

Dispoziţiile art. 197 C. proc. civ. prevăd că "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

De asemenea, prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Dispoziţiile art. 32 ale O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, s-a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4.606,95 RON.

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţa, reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, instanţa va anula cererea sau o va soluţiona în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Înalta Curte, constată că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat şi că partea nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 4.606,95 RON, aşa cum rezultă din dovada aflată la dosar.

În aceste condiţii devin incidente dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu art. 197 C. proc. civ., care stabilesc că netimbrarea sau insuficienta timbrare atrag anularea cererii.

Reţinând că în speţă, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) şi art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 raportate la art. 197 C. proc. civ. şi să dispună anularea ca netimbrată a cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât Înalta Curte urmează a proceda la anularea ca netimbrată a cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă Administrarea Domeniului Public Bucureşti S.A.

Analizând recursul formulat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au vizat nelegalitatea deciziei pronunţată de instanţa de apel, normele de drept material pretins încălcate fiind art. 1350 alin. (2) C. civ., art. 1516 C. civ., art. 1538 C. civ. şi art. 1539 C. civ.

În esenţă, recurenta-reclamantă critică decizia instanţei de apel sub aspectul respingerii apelului, raportat la dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Se reţine că prin intermediul căii de atac a apelului, reclamanta a criticat modul de acordare a penalităţilor de întârziere, solicitând ca acestea să fie calculate la valoarea facturii nr. x/28.02.2013 potrivit contractului de furnizare produse nr. 115 din 26.10.2012 şi nu în modalitatea în care instanţa a dispus, respectiv prin raportare la suma de 558.990,41 RON.

Critica recurentei privind plata penalităţilor de întârziere este nefondată, argumentele instanţei privind formularea unei pretenţii noi în apel fiind corecte.

Prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei la plata la plata sumei de 560.890,41 RON, reprezentând valoarea rămasă de achitat din facturile nr. x/28.02.2013 si y/9.04.2013, a penalităţilor de întârziere şi, în subsidiar, a dobânzii legale, începând cu data scadentei facturilor, respectiv 30.03.2013 si 9.05.2013, pana la data plaţii, la efectuarea recepţiei materialului vegetal livrat si plantat de societatea reclamanta, iar, în subsidiar, acordarea consimţământului la ridicarea materialului livrat, cât şi obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

Valoarea menţionată de către reclamantă reprezintă prejudiciul solicitat prin cererea de chemare în judecată, în temeiul clauzei stabilite prin art. 4.2 din contractul de furnizare produse nr. 115 din 16.10.2012.

Prin cererea adiţională precizatoare formulată de către recurenta-reclamantă în cadrul judecării cauzei în apel s-a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor interese în cuantum de 1.760.890,41 RON.

Prin încheierea din 28.03.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a calificat cererea reclamantei de majorare a câtimii obiectului cererii privitoare la penalităţile de întârziere ca fiind o cerere modificatoare.

Prin cererea de renunţare formulată la 24.04.2017, recurenta-reclamantă a arătat că renunţă la judecarea cererii formulată privind precizarea cuantumului şi temeiului penalităţilor de întârziere, urmând ca instanţa de judecată să se pronunţe pe obiectul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost investită.

Având în vedere aceste considerente este evident că prin cererea adiţională precizatoare formulată în cursul apelului, recurenta-reclamantă tinde la modificarea obiectului cererii deduse judecăţii şi nu doar la precizarea cererii de chemare în judecată, astfel cum în mod corect a fost calificată de către instanţa de apel.

De altfel, recurenta-reclamantă a revenit asupra cererii modificatoare formulate, renunţând la ea, astfel încât criticile formulate în recurs exced cadrului procesual stabilit chiar de către reclamantă, în virtutea principiului disponibilităţii.

Argumentele recurentei-reclamante nu pot fi apreciate ca explicitarea pretenţiilor cuprinse în cererea de chemare în judecată, ci reprezintă încălcarea limitelor devoluţiunii determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, care intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC BUCUREŞTI S.A. împotriva deciziei civile nr. 2268 A din 15 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2268 A din 15 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac în ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC BUCUREŞTI S.A..

Definitivă în ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.