Absolute nullity of promissory note for illicit cause and evicton prescription start date under old CPC Article 520

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2020

Asupra recursurilor formulate:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 17 noiembrie 2015 sub nr. x/2015/a4, lichidatorul judiciar A. al debitoarei S.C. B. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. şi S.C. D. S.R.L. a solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute a Biletului la ordin seria x numărul x, pentru suma de 6.297.105,22 RON, cu scadenţa la data de 31 mai 2011, emis de S.C. B. S.A. în data de 4 aprilie 2011, la ordinul societăţii C., pentru o datorie fictivă (contravaloarea facturilor x şi y din 2 martie 2011), lipsind raporturile fundamentale care să determine crearea şi circulaţia biletului la ordin; Procesele-verbale de licitaţie publică imobiliară întocmite de BEJ E. din 15 noiembrie 2011 şi 20 septembrie 2011 în cadrul cărora s-au adjudecat fraudulos de către S.C. C. 43 imobile ale S.C. B. S.A. (conform lista Anexa 1) în contul unei creanţe fictive, precum şi actele de adjudecare 345 din 15 noiembrie 2011 şi 345 din 24 octombrie 2011 prin care s-a transferat dreptul de proprietate a acestor imobile în mod fraudulos către S.C. C.; Contractele de vânzare-cumpărare ulterioare dintre S.C. C. şi S.C. D. S.R.L. autentificate cu nr. x din 25 aprilie 2013 şi nr. 2184 din 10 august 2012 (conform principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis"); cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv reintrarea în patrimoniul S.C. B. S.A. a celor 43 imobile înstrăinate fraudulos.

Prin sentinţa nr. 427/2016 din 11 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015 s-a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a judecătorului-sindic şi s-a declinat competenţa funcţională în favoarea completelor specializate în materia litigiilor cu profesioniştii şi s-a dispus înaintarea dosarului către serviciul registratură în vederea repartizării aleatorie în sistem Ecris.

Cauza a fost repartizată completelor specializate în materia litigiilor cu profesioniştii la 31 mai 2016.

Prin încheierea din 20 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014 a fost respinsă excepţia prescripţiei extinctive, invocată de către pârâta S.C. D. S.R.L. şi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. D. S.R.L. sub aspectul petitelor ce formează obiectul primelor două capete de cerere, respectiv constatarea nulităţii absolute a biletului la ordin seria x nr. x emis la 4 aprilie 2011 şi a proceselor-verbale de licitaţie publică imobiliară întocmite de BEJ E. din datele de 15 noiembrie 2011 şi 20 septembrie 2011 şi a actelor de adjudecare nr. 345 din 15 noiembrie 2011 şi nr. 345 din 24 octombrie 2011.

Prin sentinţa nr. 1225 din 15 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea în anulare formulată de lichidator judiciar A. pentru debitoarea S.C. B. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. D. S.R.L., S.C. C..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta-debitoare S.C. B. S.A., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

Pârâta S.C. D. S.R.L. a declarat apel incident împotriva încheierii de şedinţă din 20 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova.

Prin decizia nr. 61 din 20 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost respins apelul declarat de reclamanta S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar A. împotriva sentinţei nr. 1225 din 15 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi apelul incident declarat de pârâta S.C. D. S.R.L. împotriva încheierii din 20 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva deciziei nr. 61 din 20 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă au declarat recurs reclamanta S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar A. şi pârâta S.C. D. S.R.L..

Motivele de casare privind recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.A..

Prin memoriul de recurs reclamanta S.C. B. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 966 şi 968 din C. civ., apreciind, în mod nelegal, că elementele ulterioare încheierii unui act juridic nu pot proba scopul urmărit de părţi la momentul încheierii actului, motiv de recurs subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de apel a reţinut în mod corect că, pentru a se dispune constatarea nulităţii absolute, este necesar ca motivele de nulitate să fie contemporane încheierii actului juridic şi, cu toate acestea, în aprecierea temeiniciei motivului de nulitate invocat - cauza ilicită - instanţa a înlăturat argumentele expuse apreciind că acestea sunt elemente exterioare şi ulterioare încheierii contractului.

Or, în dovedirea cauzei ilicite urmărite la încheierea actului juridic urmează a se avea în vedere şi elementele ulterioare încheierii actului juridic civil care pot contura intenţia reală a părţilor şt scopul ilicit urmărit de acestea încă de la data încheierii actului juridic.

In opinia recurentei, instanţa de apel face confuzie între motivul de nulitate care trebuie să fie, într-adevăr, contemporan încheierii actului juridic civil (cauza ilicită) şi elementele de fapt care dovedesc intenţia părţilor la încheierea actului şi care se pot avea loc ulterior încheierii actului juridic, însă în considerarea scopului iniţial prefigurat de părţi.

În speţă, chiar dacă parte din elementele prezentate de reclamantă în probaţiune au fost ulterioare încheierii titlurilor a căror anulare se solicită, acestea conturau scopul ilicit urmărit de părţi la încheierea actelor juridice.

Aşa fiind, instanţa de apel face o aplicare greşită a prevederilor art. 966 şi 968 din C. civ. şi constată, în mod nelegal, că în aprecierea motivului determinant la încheierea unui act juridic civil nu pot fi avute în vedere decât elemente contemporane încheierii actului juridic, nu şi elementele ulterioare. în realitate, încheierea contractului pentru o cauză ilicită conduce la nulitatea absolută a actului juridic astfel încheiat, elemente ulterioare putând contura scopul ilicit urmărit de părţi la momentul încheierii.

Într-o altă critică, recurenta susţine că hotărârea atacată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de apel nerăspunzând criticilor deduse judecăţii prin intermediul căii devolutive de atac, întrucât nu a analizat motivele invocate de reclamantă în dovedirea cauzei ilicite - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

In acest sens, recurenta face o înşiruire de evenimente care, privite coroborat şi în ordine cronologică, dezvăluie intenţia reală a părţilor şi implicit caracterul ilicit al acestor acte.

Astfel, instanţa era ţinută însă să examineze, în mod efectiv, observaţiile, argumentele şi mijloacele de probă, iar cu privire la aceste aspecte, instanţa are obligaţia de motivare a deciziilor sale, acesta fiind singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

În speţa, instanţa de apel lasă neanalizate motivele invocate, apreciind că toate aceste elemente sunt ulterioare momentului încheierii contractului şi nu pot fi avute în vedere pentru a se stabili nulitatea actului juridic.

In acest context, se apreciază că instanţa nu analizează toate motivele invocate de reclamantă coroborat ci, doar cu privire la parte din acestea, privite individual şi distinct, şi reţine că fiecare îşi poate găsi justificare legală, fapt ce, în opinia instanţei, conduce la legalitatea încheierii titlurilor a căror anulare se solicită.

Dar dacă instanţa ar fi efectuat o analiză temeinică şi coroborată a tuturor criticilor dezvoltate, ar fi ajuns la concluzia că, în realitate, este evidentă existenţa unei cauze false, ilicite încă de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare care a stat la baza emiterii facturilor şi biletului la ordin fictiv.

Motivele de casare privind recursul declarat de pârâta S.C. D. S.R.L..

Prin memoriul de recurs pârâta S.C. D. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, în principal, în raport de motivul nr. 1 de recurs, casarea în parte a deciziei recurate, în limitele exercitării recursului şi, în consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului incident la instanţa de apel, iar în subsidiar, în raport de motivul nr. II de recurs, casarea în parte a deciziei recurate, în limitele exercitării recursului şi, cu ocazia rejudecării apelului incident admiterea în tot a cererii de apel incident, urmând a se dispune: (i) schimbarea în parte a încheierii de şedinţă atacate, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei cu privire la petitele I şi II ale cererii introductive de instanţă şi, în consecinţă, al respingerii respectivelor cereri în justiţie, fără examen asupra fondului, ca fiind prescrise; (ii) menţinerea, în rest, a dispoziţiilor încheierii atacate în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive referitor la petitele I si II ale cererii de chemare în judecată.

În acest context, recurenta susţine nelegalitatea parţială a deciziei atacate decurgând din nemotivarea acesteia - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că prin decizia atacată, instanţa de apel a respins ca nefondat apelul incident declarat de împotriva încheierii de şedinţă din 20 septembrie 2017, în primă instanţă de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciind ca instanţa de fond ar fi stabilit şi aplicat corect dispoziţiile în vigoare la data întocmirii actelor de adjudecare atacate în cauză.

Simpla reiterare de către instanţa de apel a motivelor pentru care prima instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin intermediul încheierii atacate, în scopul de a confirma soluţia dispusă de către judecătorul primei instanţe de fond, nu poate însă echivala cu o motivare a soluţiei pronunţate cu privire la apelul incident, neputându-se susţine în mod pertinent faptul că instanţa de control judiciar ar fi analizat efectiv argumentele învederate de în cuprinsul cererii de apel.

Prin urmare, este fără echivoc faptul că, în realitate, instanţa de apel nu şi-a motivat soluţia pronunţată cu privire la apelul incident formulat de reclamanta, încălcând, astfel dispoziţiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Or, o astfel de încălcare este remediabilă exclusiv prin desfiinţarea în parte a hotărârii pronunţate, de vreme ce obligativitatea motivării în fapt şi în drept a soluţiilor dispuse de judecători este instituită ex lege tocmai pentru a permite, printre altele, exercitarea controlului judiciar asupra tuturor hotărârilor pronunţate în cauză, precum şi pentru evitarea pronunţării unor hotărâri arbitrare, cum este cazul deciziei atacate.

Nemotivarea deciziei atacate cu privire la soluţia dispusa asupra apelului incident urmează a fi sancţionată cu nulitatea parţiala a hotărârii atacate, întrucât instanţa de apel a încălcat atât norme procesuale civile din dreptul intern care vizează conţinutul hotărârii judecătoreşti (art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât şi dreptul fundamental la un proces echitabil, consacrat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, creând o vătămare procesuală - lipsa unui grad de jurisdicţie efectiv - ireversibilă altfel decât prin anularea actului (casarea parţiala a deciziei atacate).

Nelegalitatea parţială a deciziei recurate decurgând din încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor ex-art. 520 alin. (1) din C. proc. civ. anterior.

Separat de criticile formulate, referitoare la nemotivarea deciziei atacate, recurenta reiterează pe calea prezentului motiv de recurs motivele de nelegalitate ale încheierii atacate pe calea apelului incident, care însă nu au fost supuse unei examinări efective de către instanţa de apel.

Dispoziţiile exprese ale art. 520 alin. (1) din C. proc. civ. anterior, stabilesc, în mod evident, că momentul de la care începe să curgă termenul special de prescripţie de 3 ani, edictat de legiuitor în materia evicţiunii privind imobilele adjudecate în cadrul executării silite, este reprezentat de data cererii (cererilor) de înscriere în cartea funciara a dobânditorului anterior adjudecatarului cu privire la respectivele drepturi tabulare. Deşi prima instanţa a analizat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin prisma prevederilor ex-art. 520 alin. (1) din C. proc. civ. anterior, aplicabile din perspectiva conflictului temporal de legi în temeiul art. 6 alin. (4) din noul C. civ. - aspect corect reţinut de către prima instanţa în considerentele încheierii atacate - judecătorul fondului nu s-a raportat la respectivele dispoziţii legale în forma în vigoare la data întocmirii actelor de adjudecare atacate în cauză (octombrie- noiembrie 2011), ci la o forma anterioară modificării acestor dispoziţii prin Legea nr. 459/2006.

Raportându-se la o forma a dispoziţiilor ex-art. 520 alin. (1) din C. proc. civ. care nu mai era în vigoare la data întocmirii actelor de adjudecare atacate în cauză, prima instanţă a stabilit în mod greşit momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie al acţiunii în evicţiune privind imobilele adjudecate ca fiind cel al înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară şi, în consecinţă, a respins în mod greşit excepţia procesuală invocată, pronunţând astfel o hotărâre nelegală şi netemeinică. De vreme ce instanţa de apel a menţinut ca legală şi temeinica încheierea atacată, preluând motivele avute în vedere de către prima instanţa, soluţia astfel dispusă este, pentru identitate de raţiune, nelegală, în considerarea argumentelor expuse pe calea prezentului motiv de recurs.

Contrar celor reţinute de primele două instanţe, solicită instanţei de recurs să constate că în cauza dedusă judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile ex-art. 520 alin. (1) din C. proc. civ. anterior, în forma în vigoare la data întocmirii actelor de adjudecare atacate (octombrie- noiembrie 2011), care, spre deosebire de reglementarea anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 459/2006, stabileşte că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este cel al cererii (cererilor) de înscriere în cartea funciară a dobânditorului anterior adjudecatarului cu privire la respectivele drepturi tabulare.

Aşa fiind, în cauza dedusă judecăţii dreptul la acţiune cu privire la respectivele petite ale cererii introductive de instanţă este prescris, de vreme ce la datele actelor de adjudecare (20 septembrie 2011, respectiv 15 octombrie 2011), toate imobilele adjudecate erau aprioric înscrise în cartea funciară, fiind evident astfel că termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani s-a împlinit anterior învestirii instanţei cu cererea introductivă de instanţă, de vreme ce acesta se calculează de la data cererii (cererilor) de înscriere în cartea funciara a dobânditorului anterior adjudecatarului cu privire la respectivele drepturi tabulare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din 21 mai 2019 a fost încuviinţat raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 12 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia nulităţii recursului recurentei-reclamante şi a admis în principiu ambele recursuri şi a stabilit termen de judecată la data de 04 iunie 2020.

Analizând recursurile formulate, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Faţă de recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar A..

Prin intermediul prezentului recurs, reclamanta a supus analizei instanţei decizia pronunţată în apel, criticile fiind subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează pretinsa aplicare greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 966 şi 968 C. civ., în sensul că cauzele posterioare încheierii actului pot atrage nulitatea actului juridic.

Înalta Curte constată că decizia recurată este legală şi temeinică, acţiunea în nulitatea absolută a biletului la ordin fiind nefondată.

Se observă că reclamanta a motivat cererea de chemare în judecată pe lipsa raporturilor fundamentale care să determine crearea şi circulaţia biletului la ordin, invocând o succesiune de acte juridice încheiate de părţile în proces ulterior emiterii biletului la ordin, pentru a demonstra caracterul ilicit al scopului urmărit de părţi la momentul emiterii actului atacat.

Respingerea acţiunii de către instanţa de fond şi menţinerea acestei soluţii de către instanţa de apel a avut în vedere două considerente, şi anume declararea nulităţii instrumentului de plată va fi făcută în situaţia în care acesta a fost pierdut, sustras sau distrus în considerarea dispoziţiilor art. 89-90 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, precum şi inexistenţa viciilor actului juridic la momentul încheierii actului defăimat.

Prealabil se reţine că instanţa a apreciat aplicabilitatea în cauză în mod formal a dispoziţiilor art. 89-90 din Legea nr. 58/1934, întrucât raportul fundamental este independent de raportul cambial, nulitatea absolută a biletului la ordin pentru lipsa cauzei fiind exclusă ca efect al aplicării principiului rezoluţiunii, în legătură cu actul juridic din care rezultă raportul fundamental.

Cauzele de ineficacitate a raportului fundamental exced raportului cambial, fiind exclusă nulitatea absolută a biletului la ordin pentru lipsa cauzei, reclamanta nefăcând proba existenţei unei cauze ilicite la momentul încheierii actelor juridice a căror nulitate o invocă.

În ceea ce priveşte succesiunea de acte încheiate ulterior de B. S.A. şi C., respectiv strornările ulterioare ale celor două facturi, actele adiţionale la contractul de vânzare-cumpărare, procesele-verbale de licitaţie şi actele de adjudecare, Înalta Curte constată că aceste aspecte vizează raportul fundamental, care exced domeniului cambial, iar incidenţa principiului efectelor rezoluţiunii devine inaplicabil.

În consecinţă se reţine că în mod corect au fost respinse capetele de cerere referitoare la anularea proceselor-verbale de licitaţie publică imobiliară întomite de BEJ E., precum şi contractele de vânzare-cumpărare ulterioare dintre S.C. C. şi S.C. D. S.R.L. cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, instanţa de apel constatând că prin respingerea primului capăt al cererii devine inaplicabil principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.

De altel, pârâta nu poate să suporte efectele juridice ale unei aventuale anulări a actelor de adjudecare, deoarece are calitatea de terţ faţă de actele juridice menţionate, iar dreptul de proprietate a fost dobândit cu bună-credinţă.

A doua critică adusă deciziei recurată a vizat o pretinsă nemotivare a soluţiei pronunţată de către instanţa de apel, în sensul că nu au fost analizate motivele invocate de reclamantă în dovedirea cauzei ilicite.

Se observă că instanţa de apel a analizat întreaga situaţie de fapt existentă în dosar prin raportare la întreg probatoriul administrat în cauză şi că s-a preocupat să verifice dacă hotărârea apelată este fundamentată pe dispoziţiile legale aplicabile speţei.

În consecinţă, se constată că motivarea deciziei instanţei de apel corespunde exigenţelor prevăzute de art. 422 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 nefiind incident.

Raportat la cele amintite, susţinerea recurentei vizând nelegalitatea deciziei atacate şi invocarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apar ca nefondate.

Faţă de recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L..

Sub aspectul criticilor subsumate motivului de casare reprezentat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., referitoare la încălcarea art. 425 alin. (1) pct. b C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a motivat decizia recurată cu privire la soluţia dispusă asupra apelului incident, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

În urma analizei materialului probator administrat în faţa celor două instanţe de fond, interpretarea şi aplicarea în concret a normelor juridice incidente a vizat stabilirea în mod corect a termenului de la care începe să curgă termenul de prescripţie al acţiunii în evicţiune privind imobilele adjudecate, fiind cel al înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară potrivit art. 520 alin. (1) C. proc. civ.

Sub aspectul motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că analiza motivelor de apel ce priveau soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la petitele I şi II ale cererii de chemare în judecată formulată de pârâta D. S.R.L. a fost realizată în condiţii de legalitate, nefiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) pct. b C. proc. civ.

Se constată că a fost respectată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - art. 6, cu referire la noţiunea de proces echitabil, care presupune ca o instanţă internă să examineze în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, susţinerile părţilor fiind examinate de către instanţă, procedând la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă.

În consecinţă, din considerentele expuse de către instanţa de apel rezultă care sunt argumentele ce au stat la baza pronunţării hotărârii sub acest aspect, resepctiv dispoziţiile art. 520 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data întocmirii actelor de adjudecare (octombrie- noiembrie 2011).

Raportat la cele amintite, susţinerea recurentei-pârâte vizând nelegalitatea deciziei atacate şi invocarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apare ca nefondată.

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel, respectiv art. 520 alin. (1) C. proc. civ. se reţine că şi acestea sunt nefondate.

Recurenta-pârâtă susţine că dreptul la acţiune cu privire la respectivele petite ale cererii introductive de instanţă este prescris, de vreme la data actelor de adjudecare, respectiv 20 septembrie 2011 şi 15 octombrie 2011, toate imobilele adjudecate erau aprioric înscrise în cartea funciară, fiind evident că termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani s-a împlinit anterior învestirii instanţei cu cererea de faţă.

Se reţine că la data întocmirii actelor de adjudecare dispoziţiile art. 520 C. proc. civ. adoptate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 erau următoarele:

Orice cerere de evicţiune, totală sau parţială, privind imobilul adjudecat se va prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară. Această prescripţie curge şi împotriva dispăruţilor, minorilor şi persoanelor puse sub interdicţie.

Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie al acţiunii în evicţiune s-a raportat la dispoziţiile precitate, instanţa de fond reţinând din verificarea actelor dosarului că nu au fost întabulate actele de adjudecare în cartea funciară.

Susţinerile recurentei-pârâte referitoare la stabilirea calculului termenului de prescripţie de 3 ani de la data cererii de înscriere în cartea funciară a dobânditorului adjudecatarului cu privire la respectivele drepturi tabulare nu vor fi reţinute, întrucât aceste dispoziţii au fost introduse prin Legea nr. 459/2006, care diferă de cea anterioară.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia instanţei de apel este legală şi temeinică, criticile subsumate motivelor de casare invocate fiind nefondate.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată nefondat recursul şi îl va respinge ca atare, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. B. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR A.. şi de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 61 din 20 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.