Lease breach penalties and repair counterclaims: res judicata limits and independence of separate contractual obligations in extraordinary appeal review

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2020

Asupra recursului formulat:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 10 septembrie 2013 sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 102.000 Euro, echivalentul a 456.195 RON la data promovării cererii reprezentând contravaloarea daunelor determinate, potrivit clauzei penale stipulate la art. 7.21 din contractul nr. xi din 6 aprilie 2012, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 533.463,5 RON (430.212,5 RON + TVA) constând în contravaloarea reparaţiilor efectuate de pârâtă în baza acordului dintre părţi, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea precizatoare, reclamanta a indicat petitul acţiunii în sensul extinderii aplicării clauzei penale stipulată la art. 7.21 din contractul nr. xi/2012 la toate cele 52 vagoane închiriate ce fac obiectul acestui contract, respectiv la suma de 312.000 Euro (echivalentul sumei de 1.408.492,8 RON la data formulării cererii precizatoare).

Prin cererea reconvenţională formulată de pârâta B. S.A. s-a solicitat plata contravalorii sumei de 533.463,5 RON constând în reparaţii efectuate de aceasta în baza acordului dintre părţi, motivând raporturile anterioare desfăşurate prin contractul nr. x/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 5417 din 6 noiembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă pronunţată în dosarul nr. x/2013 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. şi a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. să-i plătească suma de 150.000 Euro echivalent în RON la cursul oficial al BNR din data plăţii reprezentând contravaloare daune potrivit clauzei penale stipulate la art. 7.21 din contractul nr. xi/2012 pentru un nr. de 25 vagoane, indicate prin înscrisul denumit anexa 1 la note de şedinţa depuse de reclamanta prin serviciul registratură la 16 octombrie 2014 şi anume, vagoanele: nr. x, precum şi suma de 5156,87 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

De asemenea, s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 1597A din 20 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-au admis apelurile declarate de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. şi de apelanta-pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 5417 din 6 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi, în consecinţă:

A fost schimbată în parte sentinţa şi a fost obligată pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. la plata către reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A. a sumei de 246.000 Euro echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloare daune pentru un număr de 41 vagoane.

De asemenea, a fost obligată pârâta reclamantă S.C. B. S.A. la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 37.906,19 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea reclamantei-pârâte de acordare a sumei de 13.816 RON şi a sumei de 19.339 RON, cu titlu de onorariu avocaţial.

A fost admisă cererea reconvenţională şi a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. a sumei de 533.463,5 RON (TVA inclus) cu titlu de contravaloare reparaţii vagoane.

A fost obligată reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A. la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 13.409,44 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară timbru fond şi apel), fiind menţinute restul dispoziţiilor.

Prin încheierea civilă nr. 41A din 8 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel, secţia a VI-a civilă s-a admis cererea formulată de petenta S.C. B. S.A. de îndreptare eroare materială din cuprinsul considerentelor şi a dispozitivului deciziei civile nr. 1597A din 20 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A., în sensul că a fost obligată pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. la plata către reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A. a sumei de 174.000 Euro echivalent în RON la cursul BNR din ziua plaţii reprezentând contravaloare daune pentru un număr de 29 vagoane, iar nu de 41 vagoane.

Împotriva acestei decizii, părţile au declarat recurs, iar reclamanta a formulat recurs şi împotriva încheierii nr. 41A din 8 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1390 din 4 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013 a fost admis recursul principal declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii nr. 41A din 8 aprilie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, precum şi recursul principal declarat de pârâta S.C. B. S.A. cât şi recursul incident declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1597A din 20 octombrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, fiind casate încheierea şi decizia atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Prin decizia civilă nr. 156A/2019 din 1 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-au admis apelurile formulate de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. şi de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 5417 din 6 noiembrie 2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Obligă pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. la plata către reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A. a sumei de 174.000 Euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloare daune pentru un număr de 29 vagoane.

Obligă pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. la plata către reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A. a sumei de 48.123,26 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea reclamantei-pârâte de acordare a sumelor de 13.816,35 RON, de 19.339,04 RON şi de 18.379,98 RON, cu titlu de onorariu avocaţial.

Admite cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. şi obligă reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A. la plata către pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. a sumei de 533.463,5 RON (TVA inclus), cu titlu de contravaloare reparaţii vagoane şi a sumei de 17.381,44 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară timbru fond, apel şi recurs), fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Împotriva deciziei civile nr. 156A/2019 din 1 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A..

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul: i) constatării încălcării obligaţiilor de către S.C. B. S.A. şi pentru diferenţa de vagoane până la total celor 52 de vagoane închiriate şi în sensul ii) respingerii pretenţiilor reconvenţionale şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în aceste limite, cu obligarea S.C. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce vizează hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurenta apreciază că acest motiv de recurs este incident, prin raportare la următoarele aspecte: instanţa de apel a apreciat că poate fi admisă cererea principală a A., chiar şi în parte, laolaltă cu cererea reconvenţională, deşi cele două se exclud reciproc şi, din motivarea Curţii de Apel Bucureşti nu se desprinde considerentul pentru care instanţa a înlăturat de la analiza sa Adresa Biroului Vamal Moraviţa nr. 2445/02.09.2014, hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect.

Astfel, în primul rând, decizia atacată este bazată pe o motivare contradictorie a instanţei de apel, care pe de o parte, a reţinut culpa B. în utilizarea vagoanelor la transportul cu sare, sens în care a admis în parte apelul A., iar pe de altă parte, a reţinut temeinicia cererii reconvenţionale a B., deşi tocmai din pricina acesteia a fost reziliat Contractul nr. xi/2012.

În acest sens, arată că în cauză există situaţia în care izvorul obligaţiilor celor două părţi este acelaşi, respectiv Contractul nr. xi/2012, astfel încât din acelaşi raport juridic nu pot deriva două interpretări contradictorii, respectiv culpa B. nu este compatibilă cu pretenţiile acesteia de a fi operantă compensarea pentru reparaţiile vagoanelor.

În al doilea rând, Curtea de Apel Bucureşti nu explică în cadrul considerentelor deciziei recurate de ce nu a analizat şi argumentele A. privind încălcările B. constatate prin Adresa Biroului Vamal Moraviţa nr. 2445/02.09.2014, în decizie nefăcându-se nicio menţiune cu privire la aceasta sau cu privire la motivele pentru care s-ar fi impus înlăturarea argumentelor A. întemeiate pe Adresa nr. x/02.09.2014.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. - hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat, se arată că instanţa de apel a ignorat autoritatea de lucru judecat a hotărârii primei instanţe în privinţa încălcărilor constatate de aceasta.

În acest sens, arată că hotărârea primei instanţe referitoare la încălcările recunoscute (aferente unui număr de 25 de vagoane cu care s-a transportat sare) nu a fost atacată nici de A. (care a criticat în apel exclusiv faptul că acţiunea a fost respinsă pentru celelalte vagoane, până la totalul de 52), nici de B. (care a apelat soluţia primei instanţe exclusiv cu privire la soluţia dată asupra cererii reconvenţionale), astfel încât soluţia primei instanţe asupra vagoanelor pentru care a fost admisă cererea principală beneficiază de autoritate de lucru judecat.

În continuare, se arată că unul dintre motivele pentru care instanţa a admis pretenţiile A., în fond, a fost recunoaşterea valorii probatorii a expertizelor realizate independent de către părţi, respectiv ale Vagon Materiale S.R.L. şi C. S.R.L..

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că, în mod eronat, instanţa de apel a exclus vagoanele menţionate în expertizele realizate de către Vagon Materiale S.R.L. şi C. S.R.L., motivând că acestea reprezintă expertize extrajudiciare care nu pot fi opuse intimatei, deşi valoarea probatorie a acestora a fost recunoscută de prima instanţă şi necontestată de niciuna dintre părţi.

De asemenea, în mod eronat, instanţa de apel a reţinut că cele două expertize ar avea caracter echivoc, aspect ce nu le-ar face apte pentru a stabili încălcarea obligaţiilor contractuale de către B..

Prin urmare, deşi în mod corect prima instanţa a acordat valoare probatorie acestor expertize, constatând încălcările produse de B., în mod greşit instanţa de apel a înlăturat aceste rapoarte de expertiză prin considerentele sale. Aşadar, prin decizie, instanţa de apel a înlăturat efectele definitive ale sentinţei pronunţate în fond de Tribunalul Bucureşti şi necontestate de către niciuna dintre părţi în cadrul apelului.

Din această perspectivă, recurenta apreciază că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale care consacră autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri, aspect ce se încadrează în motivul evocat care atrage casarea deciziei.

Prin critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta consideră că înlăturarea în apel a argumentelor A. întemeiate pe încălcările obligaţiilor contractuale ale B., dovedite prin Adresa nr. x/18.02.2014 al Biroului Vamal Moraviţa şi a Specificaţiei nr. 8/2012, a fost realizată cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce privesc îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale semnalate de către A..

Astfel, în privinţa argumentelor A., întemeiate pe încălcările reţinute de Adresa nr. x/18.02.2014 a Biroului Vamal Moraviţa şi de Specificaţia nr. 8/2012, în mod incorect instanţa de apel nu a analizat condiţiile răspunderii contractuale a B., interpretând incorect că cele două înscrisuri nu ar fi aplicabile perioadei contractuale pe durata căreia s-au desfăşurat raporturile dintre A. şi B. sau că nu ar atesta în mod nemijlocit că cea din urmă ar fi transportat sare cu vagoanele închiriate.

În acest sens, în mod eronat Curtea de Apel Bucureşti a considerat că nu ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale în privinţa încălcărilor ce rezultă din Specificaţia nr. 8/2012, deşi aceasta confirmă încărcarea cu sare a vagoanelor menţionate în cuprinsul acesteia de către B., iar din întreg ansamblul probator, a rezultat că vagoanele respective au rămas în posesia B. inclusiv pe durata dintre încetarea Contractului nr. xi/2011 şi încheierea Contractului nr. xi/2012, aspect ce înlătură posibilitatea că altă entitate să le fi încărcat cu sare.

În ceea ce priveşte recurarea deciziei cu referire la soluţia pronunţată în apel, ce viza cererea reconvenţională a B., recurenta apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, în opinia sa, instanţa a interpretat în mod eronat faptul că prin Procesul-verbal nr. x/2011, părţile au înţeles să deroge de la prevederile Contractului nr. xi/2011 sau că ar fi intenţionat să dea naştere unei noi obligaţii în sarcina A., grefată pe recunoaşterea creanţei privind contravaloarea reparaţiilor.

În acest sens, se arată că procesul-verbal a fost încheiat pe fondul existenţei obligaţiei B. de a proceda la reparaţiile periodice ale vagoanelor, iar prin încheierea sa, nu a operat o recunoaştere de către A. a creanţei B. privind contravaloarea reparaţiilor periodice.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, faptul că părţile au prevăzut iniţial că societăţii B. îi revine obligaţia de a realiza reparaţiile periodice este un element esenţial în determinarea validităţii pretenţiilor reconvenţionale ale B., astfel încât, aspectele menţionate în cadrul procesului-verbal nu pot avea caracter independent şi constitutiv de drepturi, astfel cum le califică instanţa de apel în considerentele deciziei recurate.

Contrar opiniei instanţei de apel, procesul-verbal nu a fost încheiat sub forma unui act adiţional, în scopul de a modifica dispoziţiile Contractului 3i/2911 sau de a avea prevalenţă asupra acestuia, ci pentru a rezilia Contractul nr. xi/2011 şi a negocia condiţiile încheierii Contractului 2i/2012.

Astfel, este relevant faptul că anterior încheierii Contractului nr. xi/2012, vagoanele au fost utilizate în temeiul Contractului nr. xi/2011, care stipulează obligaţia locatarului B. de a efectua reparaţii periodice ale bunurilor închiriate de la A.. Aşadar, contrar celor reţinute de instanţa de apel, prin procesul-verbal nr. x/2012, părţile nu au înţeles să deroge de la dispoziţiile contractuale, de vreme ce aceleaşi prevederi cu privire la starea bună a vagoanelor la momentul predării au fost incluse şi în Contractul nr. xi/2012.

În acest context, instanţa de apel în mod incorect a apreciat ca ar fi operat o recunoaştere a creanţei pretinse de B. faţă de înţelegerea ulterioară a părţilor din procesul-verbal nr. x/2012, ce a avut în vedere alte aspecte. Într-o altă critică, recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat în mod eronat că ar putea exista o compensare între prestaţii în lipsa unei cauze şi cu încălcarea duratei iniţiale de 2 ani a Contractului nr. xi/2012.

Astfel, potrivit considerentelor instanţei de apel, s-a apreciat că operaţiunea de compensare prin reducerea chiriei poate avea loc chiar dacă raporturile dintre părţi nu s-au derulat până la sfârşitul perioadei contractuale agreate iniţial, deoarece nu ar exista nicio dispoziţie agreată expres de părţi care să prevadă consecinţa nerespectării duratei convenite prin art. 2.1 sau care să instituie o condiţionare între existenţa dreptului de creanţă şi derularea relaţiilor contractuale pe toata durata convenită.

Or, tocmai aceasta a fost una din raţiunile încheierii procesului-verbal nr. x/2012, respectiv că această compensare să fie realizată sub condiţia suspensivă a derulării Contractului până la sfârşitul perioadei de 2 ani, ce conferea o siguranţă a continuităţii raporturilor, juridice dintre părţi. În caz contrar, concesia realizată de către A. ar fi complet lipsită de cauză juridică, iar A. ar fi putut în mod obiectiv să încheie un contract similar cu orice altă entitate.

De asemenea, nici pentru B. nu s-ar fi justificat încheierea Contractului nr. xi/2012, dacă A. nu ar fi agreat această compensare, care opera exclusiv în situaţia derulării unor raporturi corespunzătoare prevederilor contractuale şi pe întreaga durată a noului contract încheiat între părţi. În alte condiţii, nici nu ar fi avut un sens juridic menţionarea în procesul-verbal nr. x/2012 a detaliilor privind încheierea contractului subsecvent nr. 2i/2012, privind durata şi predarea bunurilor închiriate.

În plus, instanţa de apel a interpretat complet contrar oricărei logici juridice că returnarea vagoanelor s-ar fi realizat ca urmare a unui motiv imputabil locatorului, deşi locatorul, prin Notificarea nr. 1 din 27 februarie 2013 reacţionase la constatarea culpei B.. Practic, în opinia instanţei de apel, în mod complet absurd, rezilierea contractului ar fi survenit din motive imputabile locatorului A., deşi acesta doar reacţionase faţă de culpa evidentă, constatată chiar de instanţa de apel, a locatarului B..

În mod eronat, instanţa de apel a apreciat şi că ar fi trebuit să existe o clauză în procesul-verbal nr. x/2012 sau în contractul nr. xi/2012 care să prevadă că dacă intervine desfiinţarea contractului înainte de termen, creanţa se va stinge.

Din contră, instanţa de apel ar fi trebuit să constate că această creanţă nici nu ar fi putut opera în absenţa derulării şi finalizării raporturilor contractuale în temeiul contractului nr. xi/2012, după cum a fost prevăzut chiar în procesul-verbal nr. x/2012. Aşadar, încheierea procesului-verbal ar fi fost nejustificată în lipsa existenţei unei cauze, de vreme ce chiar în cuprinsul acestui document se menţionează că "suma va fi dedusă din valoarea chiriei din contractul de închiriere ce se va încheia între cele două părţi", iar ulterior se menţionează şi condiţiile în care va fi încheiat acest contract, respectiv pe o perioadă de doi ani.

Mai departe, instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că părţile au reglementat şi obligaţiile ce îi incumbă locatorului în caz de returnare a vagoanelor anterior expirării termenului iniţial de 2 ani, conform art. 6.3 din Contractul nr. x/2012:

"Dacă vagoanele sunt solicitate pentru a fi returnate mai devreme de expirarea termenului contractual, pe baza unui preaviz de 3 (trei) luni, Locatorul va achita o penalitate echivalentă cu suma rămasă de recuperat de către Locatar din contravaloarea reparaţiilor executate la vagoanele solicitate, pe baza documentelor justificative care atestă reparaţia lor".

Prin coroborarea celor două texte, rezultă că restituirea reparaţiilor a fost agreată exclusiv în situaţia în care Contractul nr. xi/2012 ar fi fost denunţat unilateral, deci într-un caz în care nu ar surveni culpa vreunei părţi.

În aceste condiţii, din modul de redactare al contractului nr. xi/2011, al contractului nr. xi/2012 şi a procesului-verbal nr. x/2012, instanţa de apel nu putea reţine decât concluzia instanţei de fond, în sensul că acest beneficiu al deducerii valorii reparaţiilor din chirie nu se justifică a fi acordat în situaţia rezilierii contractului nr. xi/2011 din culpa locatarului, de vreme ce reparaţiile în sine au fost convenite a fi efectuate de către B..

Mai susţine recurenta, că instanţa de apel a interpretat în mod eronat că ar putea exista o compensare între prestaţii concomitent cu o culpă a B.. Astfel, în mod eronat, prin considerentele deciziei, instanţa de apel a apreciat că A. ar fi putut agrea compensarea sumelor cu B. concomitent cu reţinerea unei culpe în sarcina acelei societăţi, de vreme ce aceste două circumstanţe de exclud reciproc.

Aşadar, nu poate subzista cauza actului juridic de compensare în acelaşi timp cu această culpă recunoscută a B., constatată nemijlocit chiar de instanţa de apel.

Din contră, această modalitate pentru deducerea reparaţiilor din valoarea chiriei ar fi fost acordată doar ca o facilitate pentru B., ce nu se justifică în situaţia rezilierii Contractului nr. xi/2011 chiar din culpa acesteia din urmă, pe care de altfel, instanţa o reţine.

Pentru aceste considerente, recurenta consideră că este îndreptăţită să solicite admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul: i) constatării încălcării obligaţiilor de către S.C. B. S.A. şi pentru diferenţa de vagoane până la total celor 52 de vagoane închiriate şi în sensul ii) respingerii pretenţiilor reconvenţionale şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în aceste limite, cu obligarea S.C. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 19 septembrie 2019 a fost încuviinţat raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la data de 4 iunie 2020.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, se impune observaţia că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară nedevolutivă ce are ca obiect decizia prin care s-a soluţionat calea de atac a apelului împotriva sentinţei instanţei de fond şi este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel enumerate de art. 488 C. proc. civ.. Această cerinţă va impune cenzurarea argumentelor propuse de recurentă în sensul limitării analizei la cele care ar fi de natură a genera un control de legalitate şi înlăturării celor care privesc aspecte de netemeinicie.

În acest cadru, Înalta Curte subliniază că înlănţuirea logică a faptelor reţinută de instanţa de apel în urma amplei analize a materialului probator administrat în faţa celor două instanţe de fond, modalitatea de stabilire a situaţiei de fapt avută în vedere cu prilejul interpretării şi aplicării în concret a normelor juridice incidente nu poate fi supusă cenzurii cu prilejul declarării recursului, fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond.

De asemenea, Înalta Curte apreciază relevante considerentele relevante şi obligatorii [în temeiul art. 501 alin. (1) C. proc. civ..] ale deciziei instanţei supreme, prin care s-a reţinut că: (a) este fondată critica referitoare la contradictorialitatea hotărârilor pronunţate de instanţa de apel, sub aspectul întinderii daunelor la care a fost obligată, corelativă numărului de vagoane care au fost utilizate în transportul cu sare, deoarece din considerentele deciziei reiese că au fost utilizate la transportul cu sare un număr de 29 de vagoane, enumerate limitativ, însă în dispozitivul hotărârii nivelul despăgubirilor s-a stabilit corelativ unui număr de 41 de vagoane, pentru ca, ulterior, instanţa să modifice dispozitivul printr-o încheiere de îndreptare eroare materială; (b) în situaţia în care există neconcordanţă între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia, nu reprezintă o eroare materială, în sensul art. 442 C. proc. civ., acesta putând constitui numai motiv de recurs împotriva hotărârii; (c) pronunţarea în cauză a unei hotărâri cu conţinut diferit, respectiv a încheierii civile nr. 41A/8.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în care a fost menţionată suma de 174.000 euro echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii reprezentând contravaloare daune pentru un număr de 29 vagoane, după ce, în minuta deciziei nr. 1597A/20.10.2015 a aceleiaşi instanţe, s-a consemnat obligarea pârâtei reclamante S.C. B. S.A. la plata către reclamanta pârâtă S.C. A. S.A. a sumei de 246.000 euro echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii reprezentând contravaloare daune pentru un număr de 41 vagoane, s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale anterior arătate (art. 401, art. 429 C. proc. civ.), reprezentând o revenire a judecătorilor asupra soluţiei iniţiale; (d) instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului pretenţiilor deduse judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită.

Se mai reţin drept relevante considerentele instanţei de apel potrivit cărora sentinţa de fond, nefiind atacată cu apel de singura parte interesată (pârâta chemată în judecată), a rămas definitivă, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi a căpătat autoritate de lucru judecat, în sensul art. 430 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. civ., neputând fi repusă în discuţie în prezentul cadru procesual, dezlegarea dată prin sentinţa civilă nr. 5417/06.11.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013, cu privire la obligarea pârâtei S.C. B. S.A. să-i plătească reclamantei S.C. A. S.A. suma reprezentând contravaloarea daunelor stabilite potrivit clauzei penale stipulate la art. 7.21 din contractul nr. xi/2012 pentru acele 25 vagoane evidenţiate în dispozitivul sentinţei antereferite.

În mod corect instanţa de apel a reţinut că, prin sentinţa obiect al apelurilor de faţă, pe de o parte, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta reclamanta S.C. B. S.A., în sensul că a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. să-i plătească reclamantei (numai) suma de 150.000 euro, echivalent în RON la cursul oficial al BNR din data plăţii, reprezentând contravaloare daune potrivit clauzei penale stipulate la art. 7.21 din contractul nr. xi/2012 pentru un număr de 25 vagoane (respectiv cele cu numerele x), iar, pe de altă parte, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională promovată de pârâta S.C. B. S.A. în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.A..

Împotriva acestei sentinţe, ambele părţi litigante au declarat apel, instanţa de apel reţinând că apelul reclamantei S.C. A. S.A. a urmărit schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul de a se admite în întregime cererea de chemare în judecată, respectiv acordarea daunelor stabilite prin aplicarea clauzei penale şi la celelalte 27 vagoane utilizate la transportul de sare, precum şi că apelul pârâtei S.C. B. S.A. a tins la reformarea exclusiv a soluţiei adoptate de prima instanţă în ceea ce priveşte cererea reconvenţională.

Analizând critica recurentei-reclamante cu referire la cazul de casare fondat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., teza privind existenţa contradicţiei dintre considerente şi dispozitiv, se reţin următoarele:

Existenţa motivării contradictorii se referă la două aspecte.

Primul are în vedere admiterea cererii principale laolaltă cu cererea reconvenţională, deşi s-a reţinut culpa pârâtei în utilizarea vagoanelor de transport sare, iar izvorul obligaţiilor este acelaşi, interpretările fiind astfel contradictorii.

Argumentele recurentei-reclamante în sensul incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate, pretenţiile având temeiuri diferite, fiind independente.

Astfel, în ceea ce priveşte cererea reconvenţională instanţa de apel a schimbat concluzia primei instanţe, reţinând că mecanismul compensării priveşte modalitatea de stingere a obligaţiei şi nu condiţiile de existenţă ale creanţei, iar desfiinţarea contractului înainte de termen nu produce efecte asupra creanţei solicitate de pârâtă prin cererea reconvenţională.

Temeiul juridic al cererii reconvenţionale este reprezentat de procesul-verbal nr. x prin care reclamanta a recunoscut creanţa cu titlu de reparaţii vagoane, recunoaştere care este independentă de raportul juridic dedus judecăţii în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată, respectiv contractul de închiriere nr. 2i/2012.

Procesul-verbal sus evocat a stabilit condiţiile în care se reziliază contractul nr. xi/2011, fără a cuprinde vreo clauză care să condiţioneze existenţa creanţei de derularea contractului pe toată durata convenită.

Al doilea aspect are în vedere nemotivarea considerentului pentru care instanţa de apel a înlăturat de la analiza sa Adresa Biroului Vamal Moraviţa nr. 3445 din 02 septembrie 2014.

Critica recurentei-reclamantă este nefondată şi din acest punct de vedere, obligaţia instanţei cu privire la motivarea hotărârii nu impune prezentarea unui argument pentru fiecare mijloc de apărare, ci efectuarea unei motivări clare şi concise, în concordanţă cu probele administrate în cauză.

Instanţa de apel a procedat la analizarea în ansamblu a întregului material probatoriu, inclusiv anexa la Adresa Biroului Vamal Moraviţa, astfel încât se poate aprecia că hotărârea îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Analizând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., cu referire la încălcarea autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte apreciază că este nefondat.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că soluţia primei instanţe asupra vagoanelor pentru care a fost admisă cererea principală beneficiază de autoritate de lucru judecat, precum şi valoarea probatorie a expertizelor extrajudiciare recunoscută de prima instanţă şi necontestată de niciuna dintre părţi.

Este de observat că excepţia autorităţii lucrului judecat se referă la efectele hotărârii judecătoreşti pronunţate de prima instanţă şi la necesitatea de a se evita o nouă judecată asupra chestiunii litigioase referitoare la admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa obligării pârâtei la plata daunelor pentru un număr de 25 de vagoane.

Argumentele invocate de reclamantă nu pot fi circumscrise acestui motiv de casare distinct prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., întrucât autoritatea de lucru judecat ataşată considerentelor în ceea ce priveşte dezlegarea dată de prima instanţă pentru cele 25 de vagoane evidenţiate în dispozitivul sentinţei a fost reţinută de către instanţa de apel fiind operantă.

Raportat la limitele casării stabilite prin decizia de casare singurul aspect analizat de către instanţa de apel, în rejudecare a fost dacă pârâta poate fi obligată la plata clauzei penale contractuale pentru 29 de vagoane ori de 41 de vagoane.

Se reţine că instanţa de apel a rejudecat apelurile pornind de la premisa autorităţii de lucru judecat a considerentelor dezlegate prin sentinţa civilă nr. 5417/06.11.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013, cu privire la obligarea pârâtei S.C. B. S.A. să-i plătească reclamantei S.C. A. S.A. suma reprezentând contravaloarea daunelor stabilite potrivit clauzei penale stipulate la art. 7.21 din contractul nr. xi/2012 pentru acele 25 vagoane evidenţiate în dispozitivul sentinţei antereferite, în sensul art. 430 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excluderea concluziilor menţionate de rapoartele de expertiză extrajudiciară cu privire la vagoanele menţionate în acestea, se constată, contrar susţinerilor recurentei-reclamante că acestea au fost contestate de pârâtă prin întâmpinarea formulată în instanţa de fond, fiind solicitată efectuarea probei cu expertiză având ca obiect determinarea stării vagoanelor.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante privind recunoaşterea valorii probatorii a acestor probe extrajudiciare de către prima instanţă, Înalta Curte arată că instanţa de apel în primul ciclu procesual a examinat cauza sub toate aspectele, inclusiv al probatoriului, neputându-se reţine nici autoritatea de lucru judecat a considerentelor sau a dezlegării unei chestiuni litigioase conform art. 432 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte considerentele instanţei de apel faţă de rapoartele extrajudiciare menţionate, se constată că nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, analizarea probatoriului administrat şi a situaţiei de fapt fiind atributul exclusiv al instanţelor devolutive.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost întemeiat generic pe teza privind aplicarea greşită a normelor de drept material ce privesc îndeplinirea condiţiilor civile contractuale.

Argumentaţia acestui motiv de recurs face trimitere la adresa nr. x/2014 a Biroului Vamal Moraviţa şi la Specificaţia nr. 8/2012, interpretate în mod eronat de către instanţa de apel în sensul că nu ar fi aplicabile perioadei contractuale pe durata căreia s-au desfăşurat raporturile dintre părţi sau că nu ar atesta că pârâta ar fi transportat sare cu vagoanele închiriate.

Se constată că aplicarea greşită a legii se referă la reaprecierea probelor ci nu la motive de nelegalitate propriu zise care pot fi analizate în această etapă procesuală.

Din cuprinsul deciziei recurată se reţine că instanţa de apel a analizat în mod temeinic probele administrate, fiind respectate dispoziţiile art. 264 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată nefondat recursul şi îl va respinge ca atare, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 156 A/2019 din 01 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.