Union-sponsorship jurisdiction: territorial competence at the union’s seat vs. member domicile in salary-supplement recovery against public service entities

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 3 iunie 2019, reclamantul SINDICATUL POLIŢIŞTILOR EUROPENI EUROPOL - în numele şi pentru membrii săi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., în contradictoriu cu pârâta POLIŢIA DE FRONTIERĂ ROMÂNĂ - GARDA DE COASTĂ a solicitat obligarea acesteia la recalcularea drepturilor salariale de care beneficiază fiecare membru al Sindicatului, semnatar al Anexei nr. 1, precum şi la emiterea unor noi dispoziţii de încadrare a acestor membri, astfel încât, începând cu data de 9 aprilie 2015 să li se acorde sumele compensatorii reprezentate de sporul de fidelitate de 5-20%; obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor salariale de care beneficiază fiecare membru al Sindicatului, semnatar al Anexei nr. 1, precum si la emiterea unor noi dispoziţii de încadrare a acestor membri, astfel încât, începând cu data de 9 aprilie 2015, sa li se acorde sumele compensatorii reprezenta te de sporul/compensaţia de risc/pericol deosebit, respectiv 30%; obligarea paratului la recalcularea drepturilor salariale de care beneficiază fiecare membru al Sindicatului, semnatar al Anexei nr. 1, care a absolvit instituţii de învăţământ superior, precum şi la emiterea unor noi dispoziţii de încadrare a acestor membri, astfel încât începând cu data de 9 aprilie 2015, să li se acorde sumele compensatorii reprezentate de sporul de studii superioare de 25%; obligarea pârâtei la acordarea în mod retroactiv, pentru fiecare membru al Sindicatului, semnatar al anexei nr. 1, începând cu data de 9 aprilie 2015, a diferenţelor de drepturi salariale rezultate între plata la nivelul actual al drepturilor salariale ale acestor membri şi cea rezultată în urma recalculării, sume care vor fi actualizate cu coeficientul de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, de la data naşterii dreptului până la plata lor efectivă către membrii, precum şi la acordarea pe viitor a acestor diferenţe salariale către membrii Sindicatului, semnatari ai Anexei nr. l; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta GARDA DE COASTĂ a formulat întâmpinare prin care a invocat mai multe excepţii printre care şi excepţia necompetentei teritoriale a Tribunalului Ilfov.

Prin sentinţa civilă nr. 4020 din 21 noiembrie 2019, Tribunalul Ilfov a admis excepţia necompetentei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, reţinând că acţiunea a fost introdusă după data modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, iar niciunul dintre reclamanţii sindicalişti nu are domiciliul pe raza judeţului Ilfov, ci în judeţul Constanţa şi în judeţul Gorj.

În acest context, instanţa a apreciat că faţă de modificările aduse art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul persoană fizică, si mai ales prin introducerea alin. (4) al art. 10 nu mai poate fi stabilită competenţa teritorială a tribunalului în funcţie de sediul Sindicatului (care este pe oraşul Bragadiru, judeţ Ilfov) şi care a introdus acţiunea în numele membrilor său.

În raport cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, intitulat "Instanţa competentă", Tribunalul Ilfov a reţinut că acest text normativ instituie o competenţă teritorială exclusivă la sediul reclamantului, indiferent dacă acţiunea este formulată personal, sau prin reprezentat legal sau convenţional. In cazul de faţă, prezenta acţiune a fost introdusă de sindicat (persoana de drept privat), dar în numele membrilor săi de sindicat, deci în calitate de reprezentant al acestora.

Prin urmare, tribunalul a constatat că devin incidente dispoziţiile alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care, competenţa se stabileşte prin raportare la domiciliul reclamantului, membru de sindicat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei I Civile a Tribunalului Constanţa sub nr. x/2019 la data de 14 ianuarie 2020, instanţă ce a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei teritoriale şi excepţia necompetenţei funcţionale.

Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 573 din 13 martie 2020 a admis excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Constanţa şi Tribunalul Ilfov s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 19 mai 2020, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de pretenţiile reclamanţilor privind recunoaşterea şi plata unor drepturi de natură salarială, de către instituţia pârâtă.

În acest context, se reţine faptul că Înalta Curte a stabilit, prin decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 pronunţată în recursul în interesul legii, "că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Prin urmare, se constată că Tribunalul Ilfov a stabilit în mod greşit competenţa teritorială, în favoarea Tribunalului Constanţa, în raport de calitatea părţilor din dosar şi de obiectul pricinii.

Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

Aşadar textul normativ evocat stabileşte competenţa instanţelor specializate de contencios administrativ şi fiscal în analizarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, inclusiv sub aspectul salarial, în cauză, pârâţii având calitatea de funcţionari publici, în sensul reglementat de dispoziţiile Legii nr. 188/1999, aspecte ce constată natura cauzei ca fiind de contencios administrativ.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, urmând ca litigiul de faţă să fie soluţionat de un complet specializat în contencios administrativ, dat fiind că Tribunalul Ilfov nu are secţie de contencios administrativ şi fiscal.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.