Judicial expenses for criminal evidence storage: cassation appeal dismissed, civil jurisdiction upheld over penal authority

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2020

Asupra recursului de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la 14 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. SLATINA, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, a solicitat instanţei obligarea acestuia la plata sumei de 680.000 RON pentru perioada 3 februarie 2016 până în prezent şi în continuare până la rămânerea definitivă a hotărârii ce reprezintă, în conformitate cu art. 272 si următoarele C. proc. civ., cheltuielile judiciare efectuate de reclamant cu conservarea a 801,2 grame mercur metalic în stare pură lichidă ce a constituit mijloc material de probă în dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina jud. Olt.

Prin sentinţa civilă nr. 4020/2018 din 15 octombrie 2018, Judecătoria Slatina a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat în favoarea Tribunalului Olt competenţa de soluţionare a cererii formulate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la 30 octombrie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa nr. 758/2018 din 28 noiembrie 2018, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată din oficiu şi a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin decizia nr. 302/2019 din 7 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 758/2018 din 28 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia II civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Împotriva acestei decizii, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt în numele şi pentru pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt în numele şi pentru pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta consideră că prin soluţia dată, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, datorită efectului devolutiv al apelului statuat în art. 476 C. proc. civ., instanţa trebuia să se pronunţe asupra tuturor cererilor şi mijloacelor de apărare ale părţilor, invocate atât în apel cât şi în primă instanţă.

În acest context, se susţine că instanţa de apel nu a respectat acest lucru, nepronunţându-se asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi structurilor sale subordonate, invocată atât prin întâmpinarea formulată în cadrul dosarului de fond şi reiterată prin întâmpinarea formulată în cadrul dosarului de apel.

In atare situaţie, cum normele de procedură evocate au caracter imperativ, recurenta consideră că încălcarea acestora atrage sancţiunea nulităţii actului emis astfel, producând în mod evident părţii al cărei mijloc de apărare nu a fost analizat, o vătămare care nu poate fi înlăturat altfel.

Totodată, recurenta apreciază că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motiv de recurs ce se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta susţine că în cadrul motivării soluţiei, după expunerea desfăşurării procesului penal şi a diverselor cereri şi contestaţii formulate de societatea reclamanta si după menţionarea dispoziţiilor art. 272 alin. (1) C. proc. pen., făcând totodată trimitere la decizia Curţii Constituţionale, instanţa de apel anulează sentinţa instanţei de fond şi trimite cauza spre rejudecare, fără a arata de ce prima instanţă ar fi reţinut eronat situaţia de fapt din cauză şi ar fi aplicat greşit normele de drept incidente.

Astfel, instanţa de fond a apreciat că, în raport cu obiectul şi temeiul juridic al cererii reclamantei, respectiv cheltuieli judiciare efectuate în dosarul penal, revine organelor de urmărire penală/instanţei penale competenţa de a stabili cuantumul şi obligaţia suportării cheltuielilor judiciare efectuate în cadrul acestuia.

În acest context, recurenta susţine că instanţa de apel nu a arătat de ce soluţionarea cauzei pe excepţie de către instanţa de fond ar fi greşită, însă s-a pronunţat implicit pe fondul litigiului dedus judecaţii, fără a motiva de ce pretenţiile societăţii reclamante sunt întemeiate şi de ce pârâtul chemat în judecată este şi cel care trebuie obligat la plată, în condiţiile în care însăşi apelanta-reclamantă arată că între aceasta şi organele de poliţie a avut loc predarea-primirea cantităţii de mercur şi s-ar fi purtat "negocieri verbale" asupra, tarifului de depozitare, aşadar situaţia de fapt indica cu totul alţi participanţi ai eventualului raport obligaţional.

Faţă de această situaţie, recurenta arată că actele normative care reglementează regimul deşeurilor nu stabilesc nici o atribuţie sau obligaţie în această materie pentru Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice sau instituţiile subordonate acestuia, în acest sens menţionează dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.

De asemenea, recurenta consideră ca hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs subsumat dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în cazul cheltuielilor efectuate în cadrul dosarului penal de către o persoană care nu a avut calitatea de parte în acest dosar, potrivit art. 276 alin. (6) C. proc. pen., se stabilesc potrivit legii civile, însă de către instanţa penală sau organul de urmărire penală, deoarece textul menţionat nu prevede ca această stabilire a cuantumului cheltuielilor trebuie făcută de instanţa civilă.

Concluzia stabilirii şi în acest caz a cheltuielilor judiciare de către instanţa penală sau organul de urmărire penală se impune cu atât mai mult cu cât din interpretarea teleologică a textului legal, fiind vorba de C. proc. pen., capitolul referitor la cheltuielile judiciare, toate dispoziţiile din actul normativ au în vedere procedura înaintea instanţelor/organelor penale. Nu există nicio raţiune pentru care să se interpreteze că alin. (6) al art. 276 C. proc. pen. se referă la instanţa civilă, dacă acest lucru nu este prevăzut în mod expres.

Prin întâmpinarea depusă, la 21 august 2019, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea recursului, întrucât motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în prevederile art. 488 alin (1) punctele 5,6 şi 8 C. proc. civ. şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, în numele şi pentru MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE a depus, la 5 septembrie 2019, răspuns la întâmpinarea intimatei, solicitând înlăturarea susţinerilor acesteia ca nefondate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 17 octombrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 31 octombrie 2019, părţile depunând punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 20 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentul-pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE - DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE OLT împotriva deciziei nr. 302/2019 din 7 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi a acordat termen la data de 21 mai 2020, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurentul-pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE - DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE OLT este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta apreciază că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi structurilor sale subordonate, invocată atât prin întâmpinarea formulată în cadrul dosarului de fond şi reiterată prin întâmpinarea formulată în cadrul dosarului de apel şi cum normele evocate au caracter imperativ, consideră că încălcarea acestora atrage sancţiunea nulităţii actului emis astfel, producând în mod evident părţii al cărei mijloc de apărare nu a fost analizat, o vătămare care nu poate fi înlăturat altfel.

Critica formulată, în temeiul acestui motiv de recurs, este nefondată urmând a fi respinsă, având în vedere că Tribunalul Olt, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată din oficiu, apreciind cu privire la ordinea soluţionării excepţiilor, că sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Chiar dacă instanţa de apel nu a răspuns acestor critici, aceasta a avut în vedere pretenţiile financiare rezultând din faptul licit de conservare în condiţii de siguranţă până la finalizarea cercetărilor penale a cantităţii de mercur ridicate cu ocazia efectuării cercetării în dosarul penal nr. x/2014 şi cu privire la care s-a dispus definitiv în procesul penal măsura confiscării, sens în care a apreciat că, cantitatea de mercur aparţine Statului Român care, urmare a confiscării, are calitatea de proprietar.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Critica recurentei, subsumată acestui motiv de casare, prin care a susţinut că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât nu a arătat de ce soluţionarea cauzei pe excepţie de către instanţa de fond ar fi greşită, fără însă a motiva de ce pretenţiile societăţii reclamante sunt întemeiate, se constată a fi nefondată, pentru considerentele ce succed.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În raport de cele reţinute, Înalta Curte apreciază şi această critică a fi nefondată, întrucât contrar susţinerilor recurentei, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, reţinând, în esenţă, că obiectul cererii reclamantei S.C. A. S.R.L. este o acţiune în pretenţii, formulată de o societate terţă care nu are calitatea de parte în procesul penal, dar care a efectuat cheltuieli izvorâte din desfăşurarea procesului penal şi că pretenţiile financiare formulate în cadrul procesului penal nu au fost soluţionate în cadrul acestui proces.

Totodată, instanţa de apel a constatat că pretenţiile financiare ale societăţii reclamante rezultă din faptul licit de conservare în condiţii de siguranţă până la finalizarea cercetărilor penale a unei cantităţi de mercur, ridicate cu ocazia efectuării cercetărilor în dosarul penal nr. x/2014 şi cu privire la care s-a dispus definitiv în procesul penal măsura confiscării speciale şi că în acest context, cantitatea de mercur aparţine Statului Român care, urmare a confiscării are calitatea de proprietar până la distrugerea şi neutralizarea finală a cantităţii de 801,2 3 grame mercur, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 574 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

De asemenea, a reţinut faţă de considerentele Curţii Constituţionale statuate prin decizia nr. 440/2017, că persoana care a efectuat cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal şi care nu are calitate de parte în procesul penal, are deschisă calea acţiunii civile pentru pretenţiile ocazionate de desfăşurarea procesului penal rămase nesoluţionate în procesul penal, urmând a fi soluţionate potrivit legii civile.

Aşa fiind, în raport cu probatoriul administrat în cauză şi dispoziţiile legale incidente speţei, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la faptul că soluţia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, având în vedere că în cauză aceasta a stabilit situaţia de fapt şi anume că, în speţa dedusă judecăţii este vorba de cheltuieli judiciare, efectuate de societatea reclamantă, care nu are calitate de parte în procedura judiciar penală cu depozitarea şi conservarea cantităţii de 801,2 grame mercur şi care a făcut obiectul unei confiscări speciale, în faţa unor instanţe de judecată penale.

În acest context, Înalta Curte constată că motivarea hotărârii dată de către instanţa de apel se referă la probele administrate în cauză şi este în concordanţă cu acestea, răspunde în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de recurentă, întrucât conduce în mod logic la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă din examinarea criticilor din recurs nu rezultă că instanţa de apel ar fi încălcat sau aplicat greşit vreo normă de drept material în soluţionarea apelului, recurenta apreciind că în cazul cheltuielilor efectuate în cadrul procesului penal de o persoană care nu a avut calitatea de parte în dosar, potrivit art. 276 alin. (6) C. proc. pen. se stabilesc în temeiul legii civile, însă de către instanţa penală sau organul de urmărire penală, deoarece textul nu prevede că această stabilire a cuantumului cheltuielilor trebuie făcută de instanţa civilă.

În acest context, se reţine că, Curtea Constituţională prin decizia nr. 440/2017 s-a pronunţat şi cu privire la această situaţie nereglementată făcând trimitere la art. 276 din C. proc. pen., constatând că legiuitorul a statuat în această procedură de plată a cheltuielilor judiciare făcută de părţi, prevăzând în mod expres, la alin. (1-5) ale art. 276, că recuperarea acestor cheltuieli se face de la partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi inculpat. Cu privire la celelalte cazuri nereglementate în mod expres la art. 276 alin. (1-5) din C. proc. pen., în care alte persoane care nu au calitate de părţi în procesul penal, dar ar putea avea anumite pretenţii financiare izvorâte din desfăşurarea procesului penal, precum şi referitoare la alte situaţii decât cele reglementate la alineatele precedente, alin. (6) al art. 276 din acelaşi Cod prevede că instanţa stabileşte obligaţia de restituire conform legii civile.

Astfel, Curtea Constituţională a hotărât la pct. 17 din motivare că acest mecanism nu este de natură a lipsi persoanele îndreptăţite la restituirea unor sume de bani reprezentând cheltuieli judiciare de posibilitatea de a-şi valorifica respectivele drepturi, ci prevede un alt mecanism juridic de stabilire a drepturilor în cauză decât cel prevăzut de normele procesuale penale, mecanism ce impune aplicarea legii civile.

Prin urmare, invocarea de către recurentă a faptului că instanţa penală este cea chemată să se pronunţe asupra cheltuielilor judiciare, este greşită, având în vedere că potrivit deciziei nr. 440/2017 a Curţii Constituţionale, instanţa civilă este cea care se pronunţă asupra cuantumului acestor cheltuieli judiciare.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE - DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE OLT împotriva deciziei nr. 302/2019 din 7 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE - DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE OLT împotriva deciziei nr. 302/2019 din 7 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.