Contractual penalty rate for unpaid minimum guarantee in joint venture: applicability of addendum's daily rate versus original agreement's monthly rate

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la 18 februarie 2015 sub nr. x/2015, reclamanţii CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL IAŞI şi MUNICIPIUL IAŞI prin Primar au chemat în judecată pe pârâţii: S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., solicitând instanţei să dispună: obligarea pârâţilor la plata sumei de 7.606.155,21 RON, compusă din 3.843.998,56 RON - suma minimă garantată, parţial an 2011 şi integral 2012 şi 2013, 3.024.672,65 RON - penalităţi de întârziere calculate la data de 5 decembrie 2014 pentru neplata la termen a sumei minime garantate şi 737.484 RON penalităţi de întârziere calculate pentru nefinalizarea la termen, convenite în contract.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1270 şi 1350 C. civ.

La termenul de judecată din 29 februarie 2016, reclamanţii au depus precizări la acţiune - cerere de modificare a acţiunii - prin care au arătat că, întrucât se atestă, prin adresa x din 4 noiembrie 2015 a compartimentului de specialitate, faptul că a fost achitat în totalitate debitul principal, solicită instanţei să dispună: obligarea pârâţilor la plata sumei de 4.782.827,11 RON calculată la data de 24 februarie 2016, compusă din 3.651.517,85 RON - penalităţi de întârziere aferente anilor 2010 parţial, 2011, 2012, 2013 şi 2014 - şi 1.131.309,26 RON (253.004,02 euro la curs BNR la 24 februarie 2016) - penalităţi de întârziere pentru nefinalizarea la termen a întregului ansamblu.

Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 679/2017 din 26 iulie 2017 a admis capătul de cerere formulat de reclamanţii Consiliul Local Iaşi şi Municipiul Iaşi, prin Primar privind obligarea pârâţilor la plata penalităţilor de întârziere calculate pentru neplata la termen a sumei minime garantate.

A obligat pârâtele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. să plătească reclamanţilor suma de 3.651.517,22 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente anilor 2010 parţial, 2011,2012, 2013 şi 2014, calculate la data plăţii debitului principal, datorate pentru neplata la termen a sumei minime garantate.

A respins capătul de cerere privind plata sumei de 1.131.309,26 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente anilor 2011 parţial, 2012, 2013 şi 2014, datorate pentru nefinalizarea la termen a "Ansamblului G.".

A admis în parte cererea reclamantei privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată şi a obligat pârâtele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu parţial de avocat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Consiliul Local Municipal Iaşi şi Municipiul Iaşi - prin Primar, precum şi S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate.

Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, prin decizia nr. 125/2019 din 20 martie 2019 a admis apelurile formulate de Consiliul Local Municipal Iaşi, Municipiul Iaşi - prin Primar şi de S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 679 din 26 iulie 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Obligă pârâtele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. să plătească reclamanţilor Consiliul Local Iaşi şi Municipiul Iaşi, prin Primar, cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON, reprezentând onorariu expert, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât reclamantele Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi Municipiul Iaşi prin Primar, cât şi pârâtele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L..

Motivele de casare privind recursul reclamantelor Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi Municipiul Iaşi prin Primar.

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, în consecinţă, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată.

În raport de motivele de nelegalitate invocate recurentele-reclamante apreciază hotărârea instanţei de apel ca fiind nelegală în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata sumei de 1.131.309,26 RON penalităţi de întârziere aferente anilor 2011 parţial, 2012, 2013 datorate pentru nefinalizarea la termen a întregului ansamblu G. şi în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată.

Penalităţile de întârziere pentru nefinalizarea la termen a întregului Ansamblu G. au fost calculate conform art. 5.1 alin. (1) din contractul de asociere nr. x/03.02.2005 modificat prin art. 7 din actul adiţional nr. x/02.07.2007.

Data finalizării a fost 31 decembrie 2010, termen care a avut în vedere şi procesele-verbale de recepţie a lucrărilor încheiate în anul 2011, 2012 şi 2014.

Se mai arată că scrisoarea de garanţie bancară prevăzută de art. 8 alin. (3) din actul adiţional nr. x/02.07.2007 nu a fost emisă nici până astăzi, deşi a fost solicitată, ceea ce face să opereze prezumţia neîndeplinirii condiţiei de depunere, respectiv lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor pentru Ansamblul G..

În ce priveşte cheltuielile de judecată, recurentele susţin că la dosarul cauzei există dovada efectuării cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.990 RON reprezentând onorariu de expert, ci nu a sumei de 1500 RON onorariu de avocat.

Motivele de casare privind recursul recurentelor-pârâte S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L..

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-pârâte solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, având în vedere că hotărârea este nelegală fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest context, se arată că mod greşit instanţa de apel a obligat recurentele la diferenţa de 3.291.543,84 RON sub aspectul calculării acestora, faţă de dispoziţiile art. 8 alin. ultim din Actul adiţional nr. x la contractul de asociere nr. x/2005, respectiv prin aplicarea unui procent de 0,1% pe zi de întârziere. În realitate sunt aplicabile prevederile actului adiţional care stabilesc un procent de 0,5% pe zi de întârziere.

Din această perspectivă, recurentele consideră că instanţa trebuia să le oblige doar la suma de 359.973,51 RON - sumă calculată, în conformitate cu înţelegerea părţilor respectiv art. 8 din contractul nr. x/2005, iar nu art. 8 din actul adiţional.

Mai susţin recurentele, că instanţa de apel în mod eronat asimilează noţiunea de suma minimă garantată cu noţiunea contractuală de profit aplicând în acest sens cuantumul prevăzut în mod special în art. 8 din actul adiţional nr. x calculat la suma minimă garantată.

În acest mod, instanţa de apel a interpretat greşit intenţia părţilor la încheierea contractului cât şi dispoziţiile legale care reglementează contractul de asociere.

Potrivit dispoziţiilor care reglementează acest contract, art. 1949-1954 C. civ., suma minimă garantată nu poate reprezenta un profit, ci reprezintă suma de bani pe care recurentele s-au obligat să o plătească în lipsa profitului, în condiţiile art. 1954 C. civ. şi care nu poate să urmeze regimul sancţionator al penalităţilor stabilite de către părţi cu privire la neplata profitului respectiv aplicarea procentului penalizator de 0,1% aplicabil situaţiei de neplată a profitului.

În ceea ce priveşte suma minimă garantată sediul materiei în ceea ce priveşte regimul sancţionator se regăseşte în dispoziţiile Capitolul VI din contractul de asociere şi nu în art. 8 din Actul adiţional x/2007.

Greşeala constă în faptul că instanţele de judecată au aplicat o penalitate de 0,1% pe zi de întârziere la plata sumei minime garantate, în condiţiile în care părţile au convenit ca acest procent să fie aplicabil doar în ceea ce priveşte încălcarea obligaţiei de plată a profitului.

În concluzie, recurentele apreciază că nu sunt aplicabile dispoziţiile reţinute de către instanţa de apel referitoare la cuantumul penalităţii de 0,1% pe zi de întârziere, ci sancţiunea pentru neplata sumei minime garantate urmează să aibă regimul sancţionator general prevăzut de părţi în art. 8 din contractul de asociere nr. x/2005, respectiv aplicarea unui procent de 0,5% pe luna de întârziere.

Recurentele-reclamante au depus întâmpinare, la 31 iulie 2019, prin care au invocat nulitatea recursului pârâtelor şi au solicitat respingerea recursului acestora ca nefondat.

Recurentele-pârâte au depus întâmpinare, la 7 august 2019, prin care au solicitat respingerea recursului reclamantelor ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 17 octombrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 23 octombrie 2019, reclamantele depunând punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 20 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi MUNICIPIUL IAŞI - prin Primar şi CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL IAŞI şi de recurentele-pârâte S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. împotriva deciziei nr. 125/2019 din 20 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă şi a acordat termen la data de 26 martie 2020 şi apoi la 21 mai 2020, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi MUNICIPIUL IAŞI - prin Primar şi CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL IAŞI şi de recurentele-pârâte S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Recursul reclamantelor Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi Municipiul Iaşi prin Primar.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentele-reclamante apreciază hotărârea instanţei de apel ca fiind nelegală în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.131.309,26 RON penalităţi de întârziere aferente anilor 2011 parţial, 2012, 2013 datorate pentru nefinalizarea la termen a întregului ansamblu G. şi în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată.

Această critică este nefondată, urmând a fi respinsă având în vedere că instanţa de apel a reţinut în mod corect că recurentele şi-au dezvoltat criticile făcând referire la acţiunea în constatare finalizată prin pronunţarea sentinţei civile nr. 202/2013 a Tribunalului Iaşi pronunţată în dosarul nr. x/2012, în sensul datorării de către societăţile pârâte a sumei minime garantate de 902.456 RON şi suma de 337.396,26 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate, în cuantum de 20% din suma minimă garantată pe an, raportată la numărul de zile de întârziere faţă de data finalizării, respectiv 31 decembrie 2010.

Prin urmare, având în vedere că atât prin cererea de apel cât şi prin actul de învestire al instanţei, recurentele Consiliul Local laşi si Municipiul laşi prin Primar, recunosc puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 202 din 5 februarie 2013 a Tribunalului Iaşi pronunţată în dosarul nr. x/2012, sub aspectul datei finalizării ansamblului G., ca fiind 31 decembrie 2010, criticile formulate ulterior, prin care se invocă pretinsa nelegală respingere a capătului de cerere privind plata sumei de 1.131.309,26 RON reprezentând penalităţi de întârziere pretins datorate pentru nefinalizarea la termen a "Ansamblului G.", se constată că nu pot fi primite.

Aceasta deoarece, considerentele sentinţei evocate fac referire doar la penalităţi de întârziere datorate pentru neplata sumei minimă garantată, statuările instanţei neputând fi extinse şi la penalităţile pentru nefinalizarea Ansamblului G. la termen, astfel cum susţin recurentele, aşa încât aceste aspecte urmează a fi înlăturate.

Din această perspectivă, se constată că orice altă analiză a unor apărări care să vizeze posibilitatea aplicării unor sancţiuni contractuale având ca temei juridic nefinalizarea Ansamblului G., apare ca nefondată, cu atât mai mult cu cât chiar recurentele şi-au fundamentat cererea pe sentinţa nr. 202/2013 a Tribunalului Iaşi.

Aşadar, faţă de cererea de învestire a instanţei de fond în care au fost solicitate daune ca urmare a încălcării obligaţiei de finalizare a Ansamblului G., ulterioare datei de 31 decembrie 2010, se constată că această critică este nefondată urmând a fi respinsă.

Se mai susţine că scrisoarea de garanţie bancară prevăzută de art. 8 alin. (3) din actul adiţional nr. x/02.07.2007 nu a fost emisă nici până în prezent, deşi a fost solicitată, ceea ce face să opereze prezumţia neîndeplinirii condiţiei de depunere, respectiv lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor pentru Ansamblul G..

Analizând această critică, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât, în mod corect a apreciat instanţa de apel, reţinând că aceasta a fost formulată direct în faţa instanţei de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât nu a mai fost examinată de instanţă.

În ce priveşte cheltuielile de judecată, recurentele susţin că la dosarul cauzei există dovada efectuării cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.990 RON reprezentând onorariu de expert, ci nu a sumei de 1500 RON onorariu de avocat.

În raport cu susţinerile recurentelor, se constată că instanţa de apel a reţinut că în cauză, reclamanţii au efectuat şi dovedit cheltuielile de judecată în cuantum de 2.990 RON, reprezentând onorariu expert şi că, prin apelul formulat nu se critică cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, prin raportare la limita în care au fost admise pretenţiile, ci doar titlul cu care acestea au fost acordate, respectiv de onorariu avocat, în loc de onorariu expert, astfel încât, prin decizia atacată s-au acordat cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON, reprezentând onorariu expert.

Prin urmare, Înalta Curte constată că aspectele antamate vizează exclusiv critici de netemeinicie, fără a se arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele adoptate de instanţă în fundamentarea acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurente, este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentele nu au formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta fiind invocat doar formal.

Recursul recurentelor-pârâte S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L..

În dezvoltarea motivului de casare, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentele susţin teza interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor contractuale, în ceea ce priveşte modul de calcul al cuantumul penalităţilor de întârziere datorate ca urmare a întârzierii la plata sumei minime garantate.

În acest context, se susţine că în mod greşit s-au calculat penalităţile de întârziere, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alineat ultim din Actul Adiţional nr. 1 la Contractul de Asociere nr. x/2005, respectiv prin aplicarea unui procent de 0,1% pe zi întârziere, în condiţiile în care în speţă, ar fi aplicabile dispoziţiile art. 8 din Contractul de Asociere, care prevăd că pentru încălcarea obligaţiilor contractuale partea în culpă datorează 0,5 % pe luna întârziere cu titlu de penalităţi şi că, suma maximă la plata căreia puteau fi obligate era de 359.973,51 RON, iar nu de 3.651.517.22 RON, aşa cum în mod eronat au considerat cele două instanţe.

Această critică este nefondată, având în vedere că prin Contractul de asociere în participaţiune nr. x/03.02.2005 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi S.C. H. S.R.L. s-a decis asocierea părţilor în vederea construirii ansamblului I., contractul fiind modificat prin actul adiţional nr. x/02.07.2007, context în care se reţine, prin chiar voinţa părţilor, astfel cum a fost materializată în art. 8 din actul adiţional nr. x/2007, ce a modificat art. 6 din contractul de asociere, că suma minimă garantată constituie profit.

În acest context, se reţine că este corectă interpretarea clauzelor contractuale în acord cu cele reţinute de cele două instanţe, având în vedere că dispoziţiile art. 6 fac referire exclusiv la plata profitului şi se coroborează, în materia întârzierii la plata obligaţiei, cu cele înscrise în art. 8 alineat ultim din actul adiţional nr. x/2007 care prevede un procent de penalitate de 0,1% pe zi de întârziere din suma datorată şi neplătită, în condiţiile în care articolul evocat reglementează noua modalitate în care părţile vor împărţi profiturile rezultate din asociere.

Aşadar, din analiza clauzelor contractuale evocate de pârâte, Înalta Curte constată că, în mod judicios au reţinut instanţele incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. ultim din actul adiţional nr. x în privinţa procentului de penalitate de 0,1%, câtă vreme nu există niciun element care să facă aplicabile dispoziţiile art. 8 din Contractul de Asociere, astfel cum în mod greşit susţin acestea.

Prin urmare, critica referitoare la maniera de interpretare a dispoziţiilor contractuale, în ceea ce priveşte modul de calcul al cuantumul penalităţilor de întârziere se constată că este nefondată, întrucât instanţele au statuat corect atât asupra intenţiei iniţiale a părţilor la încheierea contractului de asociere în participaţiune nr. x/03.02.2005, intenţie care a suferit modificări importante, urmare a semnării actului adiţional nr. x/2007, potrivit celor anterior dezvoltate.

Astfel, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurente se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În ceea ce priveşte cererea formulată de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., privind restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 36.512 RON, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 45 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 "sumele achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal".

Potrivit dispoziţiilor evocate, Înalta Curte constată că taxa judiciară de timbru, datorată pentru soluţionarea recursului declarat de recurentele-pârâte S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. împotriva deciziei nr. 125/2019 din 20 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă este în cuantum de 18.261 RON, fiind achitată cu OP nr. x din 6 iunie 2019 emisă de J..

Astfel, taxa judiciară de timbru în cuantum de 36.512 RON achitată cu OP nr. x din 6 iunie 2019 emisă de J. de către recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., se constată că a fost achitată din eroare, aşa încât aceasta urmează a fi restituită, întrucât nu a fost folosită pentru soluţionarea recursului declarat de recurentele-pârâte S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. împotriva deciziei nr. 125/2019 din 20 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi MUNICIPIUL IAŞI - prin Primar şi CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL IAŞI şi de recurentele-pârâte S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. împotriva deciziei nr. 125/2019 din 20 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea formulată de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L..

Dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 36.512 RON achitată cu OP nr. x din 6 iunie 2019 emisă de J. către recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L..

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi MUNICIPIUL IAŞI - prin Primar şi CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL IAŞI şi de recurentele-pârâte S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. împotriva deciziei nr. 125/2019 din 20 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2020.