Recusal ruling admissibility conditioned on final judgment communication under Article 53(1) Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă la 14 august 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea procesului-verbal din 9 aprilie 2014, emis de pârâtă, prin care s-a dispus concedierea reclamantei;

În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 1/2005 şi cele ale Legii nr. 53/2003.

La 20 noiembrie 2018, C. a formulat o cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei A., în temeiul art. 62 C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 mai 2019, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie.

Împotriva acestei încheieri, atât reclamanta A., cât şi intervenientul C. au declarat apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2018/a1.

Apelantul-intervenient C. a formulat o cerere de recuzare împotriva doamnei judecător D., în temeiul art. 42 pct. 1, 8 şi 13 C. proc. civ., cerere care a fost anulată ca netimbrată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale prin încheierea din 20 august 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 3550/2019 din 22 august 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva încheierii din 14 mai 2019 a Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă.

Împotriva încheierii din 20 august 2019, C. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia.

În susţinerea cererii de recurs, a prezentat argumente cu privire la imparţialitatea judecătorului recuzat, subliniind că acesta ar fi trebuit să formuleze declaraţie de abţinere.

În continuare, recurentul a dezvoltat critici cu privire la fondul litigiului şi la probatoriul administrat în cauză şi a solicitat instanţei de recurs să constate abuzul completului de judecată cu privire la stabilirea în sarcina sa a obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, în contextul în care acţiunile ce au ca obiect litigii de muncă şi cererile formulate în cadrul acestora sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

A mai susţinut autorul căii de atac că nu a fost înştiinţat procedural, printr-o citaţie, cu privire la obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON. Or, numai în măsura în care s-ar fi procedat astfel ar fi putut să îşi exercite drepturile ce îi sunt conferite de legiuitor, prin formularea unei cereri de reexaminare ori de scutire de la plata taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Recursul are ca obiect încheierea din 20 august 2019, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a anulat ca netimbrată cererea de recuzare formulată de apelantul-intervenient C. împotriva doamnei judecător D..

Conform art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

Trebuie subliniat că, deşi textul art. 53 alin. (1) C. proc. civ. indică numai încheierile de respingere a cererii de recuzare ca obiect al recursului, dispoziţia de anulare a cererii de recuzare ca netimbrată produce aceleaşi efecte juridice, aşa încât şi o atare încheiere (de anulare ca netimbrată a cererii de recuzare) este, la rândul său, supusă recursului.

Din analiza art. 53 alin. (1) C. proc. civ. se reţine că norma face distincţie între încheieri (referindu-se la cele prin care s-a respins cererea de recuzare) şi hotărâri (fiind avute în vedere cele prin care se soluţionează procesul în care s-a formulat cererea de recuzare). De asemenea, acelaşi text de lege distinge, în continuare, după cum hotărârea prin care se soluţionează procesul are sau nu caracter definitiv. În măsura în care ea este definitivă, părţii îi este recunoscută calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare doar de la comunicarea hotărârii, putând s-o exercite în termen de 5 zile, nu şi anterior.

Conform art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data iniţierii procesului - 14 august 2018 (aplicabile în speţă, potrivit art. 24 şi 25 C. proc. civ.), încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie, dată în primă instanţă, poate fi atacată numai cu apel.

În speţă, cererea de recuzare a fost formulată în cadrul apelurilor declarate împotriva încheierii din 14 mai 2019, prin care Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă, în primă instanţă, a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul C..

Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în apelurile declarate împotriva încheierii din 14 mai 2019 este una definitivă.

Aşadar, raportat la art. 53 alin. (1) C. proc. civ., încheierea din 20 august 2019, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a anulat ca netimbrată cererea de recuzare, este susceptibilă de a fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluţionat cauza.

Cum hotărârea definitivă prin care s-au soluţionat apelurile declarate împotriva încheierii din 14 mai 2019 a Tribunalului Giurgiu au fost comunicate recurentului la 4 septembrie 2019, însă recursul a fost declarat anterior, la 30 august 2019, Înalta Curte constată că la acel moment nu se născuse dreptul de a exercita calea de atac, în considerarea argumentelor expuse mai sus.

Faptul că ulterior promovării recursurilor împotriva încheierii de anulare a cererii de recuzare a fost comunicată hotărârea definitivă în apel nu are aptitudinea de a conduce la admisibilitatea recursului, căci admisibilitatea căii de atac se analizează prin raportare la momentul declarării recursului şi nu are un regim similar nulităţii - ca sancţiune de drept procesual care, ca regulă, poate fi acoperită.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 53 alin. (1) C. proc. civ., rap. la art. 64 alin. (4) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul C. împotriva încheierii din 20 august 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2020.