Cassation appeal annulled for failure to articulate legal grounds despite factual re-evaluation in uncontracted construction works claim

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 la 1 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A., societate în insolvenţă, a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.746.338,14 RON cu titlu de contravaloare a lucrărilor executate conform Anexei "Refacere Sistem Rutier", pentru obiectivul situat în municipiul Făgăraş, judeţul Braşov, la care se adaugă dobânda legală, sumă totală ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 468/C din 6 iulie 2018, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş la 9 august 2018 sub acelaşi număr unic.

Prin sentinţa civilă nr. 473 din 20 decembrie 2018, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 20.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.A., societate în insolvenţă, prin administrator judiciar Consorţiul format din C.I.I. C. şi C.I.I. D. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 390/A-COM din 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva deciziei din apel, S.C. A. S.A., societate în insolvenţă a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În motivare, a arătat că între intimată şi S.C. E. S.A. a fost încheiat contractul nr. x din 29 august 2014, vizând o lucrare intitulată "Centrală de Cogenerare de înaltă eficienţă cu o putere instalată de 22MWE, inclusiv echipamente si instalaţii conexe în Municipiul Făgăraş. str. x. judeţul Braşov prin instalarea, edificarea şi punerea în funcţiune a acesteia", finanţarea fiind asigurată de societatea S.C. F. S.A.

A mai arătat recurenta că intimata i-a subcontractat o parte dintre lucrări şi, având în vedere că unele dintre acestea au fost executate pe domeniul public, i-a fost adusă la cunoştinţă Municipiului Făgăraş prezenţa sa pe şantier.

În acest context, a subliniat că a arătat în faţa instanţelor de fond că la data emiterii de către intimată a adresei nr. x din 12 octombrie 2016, prin care i s-a comunicat că trebuie efectuate de urgenţă lucrări de remediere la spaţiul carosabil şi i s-a solicitat să precizeze măsurile luate şi intervalul de timp necesar, contractul de subantrepriză se finalizase.

Cu toate acestea, nici tribunalul şi nici curtea de apel nu au făcut nicio referire la această adresă, din care rezultă că a primit comanda de la intimată, iar nu de la S.C. E. S.A., aşa cum în mod eronat au reţinut instanţele de fond.

A subliniat recurenta că beneficiarul sumelor încasate ca urmare a realizării de către ea a lucrărilor de remediere este intimata, iar acţiunea este justificată din perspectiva faptului că între părţile acestui litigiu nu a fost încheiat un contract de execuţie lucrări, acestea fiind executate urmare a discuţiilor şi acordurilor primite din partea tuturor factorilor de decizie implicaţi în rezolvarea acestei probleme.

De asemenea, a subliniat că a solicitat instanţelor de fond să dispună depunerea la dosar a contractelor încheiate de părţile implicate, precum şi situaţia plăţilor, cerere care a fost respinsă fără niciun temei, încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil.

A mai arătat recurenta că prima instanţă a reţinut că la dosar nu există o dovadă din care să rezulte că reprezentantul antreprenorului ar fi acceptat efectuarea acestor lucrări, concluzie care este însă contrazisă chiar de înscrisurile depuse în probaţiune.

În opinia recurentei, judecătorul cauzei a preferat să analizeze doar susţinerile pârâtei, considerându-le lămuritoare pentru soluţionarea acestei cauze, fără a combate în vreun fel argumentele prezentate în acţiune.

A conchis recurenta că intimata, în calitate de antreprenor general, avea obligaţia efectuării "lucrărilor de remediere la spaţiul carosabil" efectuate în realitate de ea, aspect cunoscut şi de reprezentanţii acestei societăţi, dovadă fiind minutele încheiate în perioada 24 februarie 2014 - 28 iulie 2015, astfel că nu se poate susţine cu temei că nu are calitate procesuală pasivă.

Or, această situaţie nu poate fi negată, în caz contrar neputându-se explica semnarea procesului-verbal de recepţie, din care rezultă îndeplinirea în tot a obligaţiilor asumate.

În continuare, a evocat doctrina vizând condiţiile admisibilităţii actio de in rem verso şi a solicitat, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reducerea onorariului avocaţial în cuantum de 20.000 RON, la plata căruia a obligat-o tribunalul cu titlu de cheltuieli de judecată, subliniind că acesta trebuie raportat la munca îndeplinită de avocat şi, mai cu seamă, la caracterul lor rezonabil.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 14 octombrie 2019, administratorul judiciar al recurentei a depus o cerere prin care a arătat că îşi însuşeşte cererea de recurs.

La 17 octombrie 2019, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., care vizează nemotivarea hotărârii şi încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei nu se încadrează în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deşi a indicat motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulţumirea sa faţă de modul de administrare a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt.

Toate argumentele expuse în cadrul acestor critici urmăresc doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt; astfel, recurenta a susţinut că a arătat în faţa instanţelor de fond că, la data emiterii de către intimată a adresei nr. x din 12 octombrie 2016, beneficiarul sumelor încasate ca urmare a realizării de către ea a lucrărilor de remediere este intimata, că a solicitat instanţelor de fond să dispună depunerea la dosar a contractelor încheiate de părţile implicate, precum şi situaţia plăţilor, cerere care a fost respinsă fără niciun temei, încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil, dar şi că prima instanţă a reţinut că la dosar nu există o dovadă din care să rezulte că reprezentantul antreprenorului ar fi acceptat efectuarea lucrărilor de remediere, concluzie care este însă contrazisă chiar de înscrisurile depuse în probaţiune.

Or, acestea sunt împrejurări de fapt, analizate de instanţele de fond prin prisma probatoriului administrat, care scapă însă cenzurii instanţei de recurs, a cărei examinare este limitată de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Astfel, deşi pune în discuţie calitatea procesuală pasivă a intimatei şi îndeplinirea condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză, recurenta face trimitere doar la probe şi la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, fără a indica textele de lege încălcate sau greşit aplicate de instanţa de apel.

Nici criticile vizând cuantumul onorariului de avocat la plata căruia a fost obligată de prima instanţă nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, întrucât nu vizează nelegalitatea deciziei recurate.

Prin urmare, susţinerile recurentei, prezentate de aceasta drept motive de recurs, nu constituie critici de nelegalitate, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, fapt ce echivalează cu nemotivarea căii de atac.

Se impune subliniat faptul că sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost doar formal invocate.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul şi, în baza dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe recurentă la plata către intimată a sumei de 5.355 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., reprezentată de Consorţiul format din C.I.I. D. şi C.I.I. C., în calitate de administrator judiciar, împotriva deciziei nr. 390/A - COM din 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 5.355 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2020.