Nullity of extraordinary appeal for failing to articulate specific legal violations in carrier liability insurance indemnity claim

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la 17 septembrie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. le-a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâta S.C. C. S.A. la plata sumei de 100.000 euro, în echivalent în RON, reprezentând indemnizaţia de asigurare datorată în baza asigurării de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuş, pentru mărfurile transportate cu vehicule - CMR nr. EG 15307; să o oblige pe pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 57.137,06 euro, în echivalent în RON, reprezentând diferenţa dintre prejudiciul total suportat de societate şi indemnizaţia de asigurare solicitată prin primul capăt de cerere, în temeiul contractului de prestări servicii nr. x din 12 martie 2012; în subsidiar, a solicitat ca, în cazul în care instanţa va respinge primul capăt de cerere, pârâta S.C. B. S.R.L. să fie obligată la plata către reclamantă a sumei pe care S.C. C. S.A. nu va fi obligată să o plătească.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1.270 şi ale art. 2.214 C. civ., precum şi dispoziţiile art. 192 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2879/2015 din 18 noiembrie 2015, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat-o pe pârâta S.C. C. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 100.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii efective, precum şi la plata sumei de 10.779 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins acţiunea formulată împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, atât pârâta S.C. C. S.A., cât şi reclamanta au declarat apeluri, care au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 1590/A din 18 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, fiind obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 16.795,88 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata S.C. B. S.R.L.

Împotriva deciziei din apel, S.C. C. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia.

În motivare, după reiterarea situaţiei de fapt cu privire la modul în care s-a desfăşurat evenimentul asigurat, datorat culpei şi neglijenţei cărăuşului S.C. B. S.R.L., consemnat în procesul-verbal de contravenţie întocmit de organele de poliţie, recurenta a susţinut că este aplicabilă clauza de la art. 3 pct. 3.3.10 din poliţa de asigurare privind exonerarea sa de la plata sumei asigurate şi că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 2.208 alin. (1) C. civ., care prevăd că "în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizaţia de asigurare în condiţiile prevăzute în contract. Atunci când există neînţelegere asupra cuantumului indemnizaţiei de asigurare, partea necontestată din aceasta se va plăti de asigurător anterior soluţionării neînţelegerii prin bună învoială sau de către instanţa judecătorească", situaţie în care devin incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză, a arătat recurenta, instanţa de apel a reţinut doar concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, înlăturând o serie de probe administrate atât la prima instanţă, cât şi în apel.

În continuare, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat toate cele trei ipoteze ale acestui motiv de recurs.

În susţinere, a redat fragmente din raportul de expertiză şi din declaraţia şoferului cu privire la modul în care s-a desfăşurat accidentul şi a subliniat că instanţa de apel a înlăturat în mod neîntemeiat procesul-verbal de contravenţie şi discreţionar unele mijloace de probă, dând prevalenţă expertizei efectuate la mai bine de 5 ani de la accident.

În final, recurenta a solicitat instanţei de recurs să aibă în vedere şi faptul că şoferul a fost amendat şi că în sarcina acestuia s-a reţinut contravenţia prevăzută de art. 37 şi art. 102 alin. (1) pct. 37 din O.U.G. nr. 195/2002.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului. Pe fond, a susţinut că recurenta a reluat argumentele expuse prin cererea de apel, solicitând respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate. În final, intimata a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.114,24 RON, potrivit înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Calea extraordinară de atac de faţă are ca obiect decizia civilă nr. 1590/A din 18 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă într-o cerere evaluabilă în bani.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, "(...) în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

În speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la 17 septembrie 2014, iar decizia recurată a fost pronunţată la 18 iulie 2018.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, decizia atacată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Apărările intimate-reclamante, în sensul că, la data pronunţării hotărârii în apel, calea de atac a recursului era suprimată prin decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar recurenta ar fi trebuit să formuleze cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate privind decizia enunţată, nu pot fi primite.

Aceasta întrucât la data comunicării hotărârii, de la care a început să curgă termenul de recurs, erau în vigoare dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, care deschid calea de atac a recursului pentru deciziile pronunţate în cereri evaluabile în bani, în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv.

Aşa fiind, Înalta Curte urmează să respingă excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă pe calea întâmpinării.

Pe de altă parte, instanţa supremă reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate în unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenta a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă însă faptul că nu au fost formulate critici de nelegalitate concrete împotriva deciziei din apel, recurenta reluând în mare parte criticile expuse în cererea de apel, cu privire la situaţia de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părţi şi principalele etape ale procesului.

Astfel, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub pretextul încălcării de către instanţa de apel a prevederilor art. 2.208 C. civ., recurenta s-a limitat la o reluare a susţinerilor expuse în faţa instanţelor de fond.

Toate argumentele expuse în cadrul acestor critici urmăresc doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt; astfel, recurenta a prezentat pe larg argumentele cu privire la exonerarea sa de la plata sumei asigurate şi la culpa cărăuşului în producerea accidentului, sens în care a redat paragrafe din declaraţii şi rapoartele de expertiză.

Or, acestea sunt împrejurări de fapt, analizate de instanţele de fond prin prisma probatoriului administrat, care scapă însă cenzurii instanţei de recurs, a cărei examinare este limitată de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Aşadar, în lipsa indicării unor argumente care să vizeze nelegalitatea deciziei recurate şi nu netemeinicia acesteia, prin criticile pe care le circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta urmăreşte să obţină o nouă evaluare a fondului pretenţiilor şi a probelor administrate, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De asemenea, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat pentru toate cele trei ipoteze ale sale, însă doar formal, fără argumente care să conducă la concluzia lipsei motivării sau a unei motivări contradictorii ori străine de natura cauzei, neputându-se identifica critici ce ar putea fi subsumate acestui motiv de recurs.

Prin urmare, susţinerile recurentei, prezentate de aceasta drept motive de recurs, nu constituie critici de nelegalitate, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, fapt ce echivalează cu nemotivarea căii de atac.

Se impune subliniat faptul că sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost doar formal invocate.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul şi, în baza dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe recurentă la plata către intimată a sumei de 3.114 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1590/A din 18 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata S.C. A. S.R.L. a sumei de 3.114 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2020.