Inadmissibility of cassation in social insurance disputes where appellate judgment is final under statutory suppression of appeal rights
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal against the appellate court’s decision as inadmissible, leaving the final appellate decision that rejected the claimant’s request for pension recalculation based on specific earnings certificates in force. The dispute concerned a public pension recalculation conflict under social insurance law, where the claimant argued that the appellate court’s decision was subject to further review due to procedural irregularities in a subsequent review proceeding. The decisive legal basis was Article XVIII(2) of Law No. 2/2013 (as amended by Law No. 310/2018), which suppresses the right to appeal for social insurance disputes arising in cases where first-instance decisions are subject only to appeal, rendering the appellate decision final and definitive under Article 155 of Law No. 263/2010; consequently, the decision on the review petition also attained final status under Article 513(5) of the Code of Civil Procedure, excluding it from cassation jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 153 din Legea nr. 263/2010, art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 510 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (6) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation in social insurance disputes where appellate judgment is final under statutory suppression of appeal rights: Împotriva deciziei instanţei de apel, A. a formulat cerere de revizuire, prin care a invocat motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 2 iunie 2020
Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Argeş la 5 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, contestatorul A. a chemat-o în judecată pe intimata Casa Judeţeană de Pensii Argeş, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:
1. să anuleze decizia de pensie nr. x din 4 iulie 2017;
2. să o oblige pe intimată la emiterea unei noi decizii, prin care să fie valorificate sumele menţionate în adeverinţa nr. x din 29 iunie 2016, eliberată de către OMV Petrom S.A. şi adeverinţa nr. x din 27 februarie 2017, eliberată de B.;
3. să o oblige pe intimată la plata diferenţelor de drepturi de pensie rezultate în urma recalculării, începând cu lunile următoare cererilor înregistrate la 27 iunie 2017 şi 23 august 2017, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii;
4. să o oblige pe intimată la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 107 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 1354/2018 din 20 martie 2018, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Argeş; a anulat decizia nr. x din 4 iulie 2017, emisă de intimată; a obligat-o pe intimată la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului prin raportare la salariile brute menţionate în adeverinţa nr. x din 29 iunie 2016, eliberată de OMV Petrom S.A. şi să plătească diferenţele de pensie aferente acestei recalculări, începând cu data de 1 iulie 2017, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii; a respins celelalte pretenţii; a obligat-o pe intimată la plata către contestator a cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON.
Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel atât A., cât şi Casa Judeţeană de Pensii Argeş.
Prin decizia civilă nr. 4019/2018 din 5 decembrie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanţii A. şi Casa Judeţeană de Pensii Argeş împotriva sentinţei primei instanţe.
Împotriva deciziei instanţei de apel, A. a formulat cerere de revizuire, prin care a invocat motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 879/2019 din 19 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei instanţei de apel.
Împotriva deciziei instanţei de revizuire, A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 aprilie 2019, sub nr. x/2019.
În motivarea recursului, recurentul a susţinut, în esenţă, că nu a putut depune la dosarul cauzei declaraţiile solicitate de instanţa de apel, dintr-un motiv mai presus de voinţa sa.
Totodată, a învederat că revizuirea nu a fost soluţionată de completul care a pronunţat decizia în apel, cu nesocotirea prevederilor art. 510 alin. (1) C. proc. civ.
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.
Intimata Casa Judeţeană de Pensii Argeş a depus întâmpinare la 28 mai 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul A. a depus răspuns la întâmpinare la 10 iunie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a reiterat concluziile de admitere a recursului.
Recurentul a menţionat că este de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ. .
În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că recursul este inadmisibil după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.
La 09 martie 2020 recurentul a depus punct de vedere la raport prin care insistă în soluţionarea pe fond a recursului.
Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac, la data de 2 iunie 2020, fără citarea părţilor.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, instanţa supremă constată că, deşi recurentul a menţionat în petitul cererii de recurs atât decizia instanţei de apel, cât şi decizia instanţei de revizuire, motivele de nelegalitate invocate vizează numai decizia instanţei de revizuire, în cuprinsul cererii de recurs fiind indicată în mod formal decizia instanţei de apel.
Acţiunea are ca obiect recalcularea pensiei cuvenite recurentului, fiind dedus judecăţii un conflict de asigurări sociale.
Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, cu menţiunea că, potrivit art. I, alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016, dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu modificările ulterioare, se aplică şi proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.
De asemenea, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă", iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că "hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".
În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de asigurări sociale.
Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de asigurări sociale, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.
Conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Având în vedere că hotărârea atacată cu revizuire este definitivă, rezultă că şi decizia instanţei de revizuire are acelaşi caracter, conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ.
Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia civilă nr. 879/2019 din 19 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Pentru aceste motive, în temeiul XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 310/2018, art. 155 alin. (1)-(2) din Legea nr. 263/2010 şi art. 513 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 879/2019 din 19 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 879/2019 din 19 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2020.