Pension benefit for special radiation work conditions: unreasoned rejection of constitutional referral under Article 425 of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I Civilă la 20 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei nr. 27800/9.07.2018 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensie, la care să fie valorificată întreaga perioadă lucrată în condiţii speciale, potrivit sentinţei civile nr. 761/8.05.2014 a Tribunalului Braşov, dată în dosarul civil nr. x/2014, în acord şi cu adeverinţele eliberate de Compania Naţională a Uraniului S.A. - Sucursala Feldioara şi S.C. B. S.R.L., urmând ca drepturile de pensie să fie acordate începând cu data de 30.05.2018, actualizate funcţie de rata inflaţiei, la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 541/MAS/2019 din 20 iunie 2019, Tribunalul Braşov a admis acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 27800/9.07.2018 emisă de pârâtă, obligând pârâta să emită decizie de pensie pentru limita de vârstă, la care să fie valorificată perioada lucrată în condiţii speciale, zona I de radiaţii, conform sentinţei civile nr. 761/MAS/2014, pronunţată în dosarul civil nr. x/2014 a Tribunalului Brasov, atestată şi prin adeverinţa nr. x/24.02.2014 eliberată de COMPANIA NAŢIONALĂ A URANIULUI -S.A., Sucursala Feldioara şi nr. 45/18.02.2013 eliberată de S.C. B. S.R.L., urmând ca drepturile de pensie să fie acordate începând cu data de 30.05.2018, actualizate în funcţie de rata inflaţiei, la care se adaugă şi dobânda legală penalizatoare.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov a declarat apel, prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia, a solicitat inclusiv sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, raportate la prevederile art. 2-6, art. 9, 13 şi 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte condiţiile speciale, aşa cum au fost interpretate prin Decizia nr. 12/2016 de ÎCCJ în recurs în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 904 din 10 noiembrie 2016, faţă de drepturile prevăzute în Constituţie la art. 16, art. 22 şi art. 41.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale şi aici se referă la încadrarea societăţilor înainte de apariţia Legii nr. 263/2010 şi a anexei acesteia unde sunt încadrate prin raportările prevăzute, a prevederilor din art. 2-6, 9, 13 şi 16 din Hotărârile Guvernului nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 cu modificările şi completările ulterioare formulată de intimatul - reclamant A., prin reprezentant convenţional C..

Ulterior, prin decizia civilă nr. 83/Ap din 13 februarie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis apelul declarat de apelanta Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei civile nr. 541/MAS/20.06.2019 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov.

Împotriva încheierii din 23 ianuarie 2020, reclamantul A. a declarat recurs.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant arată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile legale ce îngrădesc salariatului recunoaşterea muncii prestate în condiţii de muncă speciale, a indicat textele din Constituţie ce ocrotesc acest drept, respectiv, art. 16 - Egalitatea în Drepturi, art. 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi art. 41 - Munca şi protecţia socială a muncii.

Totodată, recurentul menţionează faptul că a indicat prevederile legale ce ar fi în opoziţie cu textele din Constituţie, şi anume, dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, raportate la prevederile art. 2-6, art. 9, 13 şi 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte condiţiile speciale, aşa cum au fost interpretate prin Decizia nr. 12/2016 de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 904 din 10 noiembrie 2016.

Recurentul reiterează ceea ce susţine că a arătat deja, şi anume, faptul că acţiunile pentru recunoaşterea muncii depuse în condiţii speciale nu sunt deschise atunci când nu sunt întrunite condiţiile cumulative privind înscrierea activităţii şi a unităţii angajatoare în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006 şi în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările, textul de lege înlăturându-l pe salariat de la încadrarea în condiţii de muncă speciale, fără să poată reclama această chestiune care, în mod evident, contravine drepturilor constituţionale prevăzute de art. 22 şi 41 din Constituţie.

Mai mult decât atât, având în vedere că instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pe motiv că aceasta nu are legătură cu soluţionarea litigiului, recurentul susţine că, prin litigiul dedus judecăţii, acesta solicită Casei Judeţene de Pensii valorificarea dreptului său privind munca depusă în condiţii speciale.

Se mai învederează faptul că intimata-pârâtă refuză valorificarea acestui drept pentru motivul că societatea angajatoare nu face parte din lista cu societăţile ce se încadrează în condiţii speciale de muncă, toate acestea, în condiţiile în care documentele depuse la dosarul cauzei fac dovada faptului că autorul recursului şi-a desfăşurat munca pe platforma CNU Feldioara cu expunere totală la radiaţii.

În final, recurentul afirmă că excepţia invocată are legătură directă cu cauza dedusă judecăţii, textul de lege mai sus arătat îngrădind dreptul salariatului la valorificarea muncii depuse în condiţii speciale.

Prin urmare, se arată că, în cazul admiterii acestei excepţii de neconstituţionalitate, Casa Judeţeană de Pensii va fi obligată să procedeze la valorificarea adeverinţelor emise de autorităţi pentru încadrarea în grupa specială de muncă.

În apărare, intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Braşov a depus întâmpinare la data de 30 martie 2020, prin care a evocat situaţia de fapt şi parcursul litigiului, precum şi ceea ce a reţinut instanţa de apel prin încheierea din 23 ianuarie 2020, solicitând respingerea cererii de recurs, ca fiind inadmisibilă.

Examinând încheierea atacată, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în considerarea motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ridicat, din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Aşa fiind, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate nu are de verificat decât îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei, cerinţe care, de altfel, sunt şi condiţii de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a se pronunţa asupra temeiniciei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Art. 29 alin. (5) din acelaşi act normativ arată că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi 3, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Având în vedere că, prin recursul formulat, instanţa supremă este chemată să exercite un control judecătoresc asupra încheierii din 23 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că, prin încheierea recurată, instanţa s-a limitat la a reţine faptul că obiectul prezentului litigiu îl constituie o contestaţie formulată împotriva unei decizii emisă de Casa Judeţeană de Pensii, iar nu o cerere de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu fostul angajator pentru încadrarea în condiţii speciale de muncă. Totodată, Curtea a apreciat faptul că cererea de sesizare nu are legătură cu soluţionarea prezentului litigiu, motiv pentru care, nefiind îndeplinite prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Or, instanţa în faţa căreia s-a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale avea obligaţia să arate, în concret, care sunt motivele pentru care a apreciat că textele de lege criticate sub aspectul neconstituţionalităţii nu sunt aplicabile litigiului în asigurări sociale cu care era legal învestită. Altfel spus, în cuprinsul încheierii s-a limitat la a însera doar o concluzie, care nu a fost precedată de un raţionament logico-juridic care să o fundamenteze, ceea ce reprezintă o veritabilă nemotivare a hotărârii.

Pentru exercitarea unui control judecătoresc, însă, o astfel de hotărâre trebuie motivată, or, în condiţiile în care instanţa de apel, în faţa căreia a fost formulată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, s-a rezumat doar la a formula o apreciere lacunară asupra neîndeplinirii unei condiţii de admisibilitate pentru o astfel de cerere, Înalta Curte nu îşi poate exercita rolul de instanţă de control judecătoresc, aceasta fiind şi raţiunea pentru care instanţa supremă a ridicat, din oficiu, motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ. prevede situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti.

Din dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

În acest sens, lit. b) din acest text normativ se referă la necesitatea arătării în considerente a obiectului cererii, a expunerii situaţiei de fapt pe baza probelor administrate, precum şi a motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind, astfel, o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

În cauză, din examinarea încheierii recurate, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, pentru a se putea verifica dacă măsura respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este justificată.

Aşa fiind, se constată că instanţa de apel a încălcat obligaţia stabilită de 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv, aceea de a arăta, în scris, de ce a ajuns la soluţia adoptată, motiv pentru care se impune casarea încheierii recurate, cu reluarea judecăţii, întrucât asupra acesteia nu se poate realiza controlul judiciar.

Este util de subliniat că o astfel de hotărâre nu respectă nici exigenţele art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse analizei, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Cauza Virgil Ionescu contra României - Hotărârea din 28 iunie 2005, Cauza Van de Hilrk împotriva Olandei - Hotărârea din 19 aprilie 1994, Cauza Dalaurans împotriva Franţei - Hotărârea din 21 martie 2000).

Faţă de acest aspect al nemotivării hotărârii, care s-a impus cu prioritate analizei instanţei de recurs, celelalte critici formulate prin cererea de recurs nu se mai impun a fi cercetate, urmând a fi avute în vedere în rejudecare.

În raport de cele ce preced, se impune admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru ca instanţa de trimitere să pronunţe o hotărâre care să respecte prevederile art. 425 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., asigurând, astfel, atât dreptul părţilor la un proces echitabil, conform art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi posibilitatea exercitării unui control judiciar, în cazul promovării unei eventuale căi de atac.

Pentru considerentele prezentate, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa în parte încheierea atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe numai în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată, prin întâmpinare, de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018.

Casează în parte încheierea atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe numai în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2020.