Inadmissibility of cassation in labor and pension disputes where appeal is the sole remedy

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrata pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei la data de 27 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii U.M. 01037 Vatra Dornei, Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să se dispună:

1. recalcularea soldei lunare, începând cu luna aprilie 2010 (de când soldele au fost diferenţiate şi s-a creat această discriminare salarială) şi până la 31.10.2016 (când a fost trecut în rezervă), la nivelul funcţiilor care au avut şi solda de merit introdusă în solda funcţiei de bază şi la celelalte sporuri din anul 2009 (la fel ca acei colegi care au avut-o din 2009) şi, implicit, punerea în plată a sumelor de care a fost văduvit pe toată această perioadă, incluzând şi dobânda legală la aceste sume;

2. recalcularea pensiei, conform art. 28 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu media soldelor alese, cu respectarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 223/2015, pentru a beneficia de principiul unicităţii, egalităţii şi recunoştinţei la o pensie pentru munca depusă, egal cu acei colegi ce au avut solda mai mare, rezultată din introducerea soldei de merit;

3. actualizarea celor 6 (şase) solde alese pentru calculul pensiei, la data deschiderii drepturilor de pensie (31.10.2016), conform art. 28 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, actualizare ce nu trebuia să aibă în vedere, la stabilirea venitului brut, dispoziţiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare.

4. stabilirea şi acordarea ajutoarelor la trecerea în rezervă, conform Anexei VII art. 20 din Legea nr. 284 din 28.12.2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru a nu crea discriminare între categorii de pensionari trecuţi în rezervă.

5. obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizările depuse la data de 9 martie 2017, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la:

1. recalcularea soldelor lunare, de către serviciul financiar al unităţii la care şi-a desfăşurat activitatea, cuvenite începând cu luna ianuarie 2010 şi până la data de 31 octombrie 2016 (data trecerii în rezervă), în conformitate cu soldele în plată a funcţiei, gradului şi vechimii sale, cu solda de merit cuprinsă în coeficienţii de ierarhizare minimi şi maximi, la care se adaugă celelalte sporuri, la fel ca la funcţiile similare cu a sa, care aveau solda de merit din anul 2010 şi la care s-au luat în calcul la coeficienţii minimi şi maximi această soldă de merit;

2. punerea în plată a tuturor diferenţelor salariale lunare, rezultate din recalcularea soldelor lunare (conform pct. 1), cu solda de merit cuprinsă în coeficienţii soldelor de funcţie, la care s-au adăugat sporurile, începând cu data de 01 ianuarie 2010 şi până la data de 31 octombrie 2016, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală;

3. recalcularea pensiei, conform art. 28 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu media soldelor alese, având introduse în acestea solda de merit, pentru a fi respectat şi art. 2 din Legea nr. 223/2015 şi pentru a beneficia de principiul unicităţii, egalităţii şi recunoştinţei la o pensie pentru munca depusă, egal cu acei colegi ce au avut solda mai mare, rezultată din introducerea soldei de merit în coeficienţii minimi şi maximi ai funcţiei din anul 2010;

4. actualizarea celor 6 (şase) solde alese (actualizarea tuturor, nu copierea lor din statul de plată, aşa cum s-a procedat la calculul pensiei) pentru calculul pensiei, la data deschiderii drepturilor de pensie (31.10.2016), conform art. 28 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, actualizare ce nu trebuia să aibă în vedere, la stabilirea venitului brut, dispoziţiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare;

5. stabilirea şi acordarea ajutoarelor la trecerea în rezervă, conform Anexei VII Cap. II, Secţiunea a 3-a, art. 20 din Legea 284 din 28.12.2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru a nu crea discriminare între categorii de pensionari trecuţi în rezervă şi care au beneficiat (recunoscându-le activitatea depusă) de aceste ajutoare, faţă de reclamant care a ieşit în rezervă, fără ca aceste ajutoare să îi fie acordate.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 330/2009, Legii nr. 223/2015, O.G. nr. 57/2015, Legii nr. 138/1999, Legii nr. 284/2010, O.G. nr. 20/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 398 din 11 mai 2017, Judecătoria Vatra Dornei a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în baza art. 132 pct. 3 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I Civilă, la 07 iunie 2017, sub acelaşi număr de dosar

Prin sentinţa civilă nr. 1034 din 25 septembrie 2017, Tribunalul Suceava a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apărării Naţionale.

A respins cererea formulată în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la capetele unu şi doi de cerere, pentru perioada 1.01.2010 - 27.02.2014 şi a respins capetele unu şi doi de cerere, cu privire la perioada anterioară datei de 27.02.2014, ca fiind prescrise.

A respins, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii formulării cererii având ca obiect "drepturi băneşti", privind pe reclamantul A. şi pârâţii U.M. 01037 Vatra Dornei, Ministerul Apărării Naţionale Bucureşti şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale Bucureşti.

A respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii, cu privire la capetele trei şi patru de cerere.

A admis excepţia prematurităţii capătului cinci de cerere şi a respins capătul cinci de cerere, ca prematur formulat.

A respins capetele unu şi doi de cerere, cu privire la perioada 27.02.2014 - 31.10.2016, şi capetele trei şi patru de cerere, ca nefondate.

Împotriva sentinţei civile nr. 1034 din 25 septembrie 2017, reclamantul A. a declarat apel, criticând sentinţa apelată pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 995 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1034 din 25 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă - în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei nr. 995 din 25 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea cu reţinere sau cu trimitere la instanţa competentă, pentru ca cererile introductive să fie "citite", interpretate şi judecate în acord cu Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 24/2000, Decizia nr. 23/2005 a ÎCCJ, Legea nr. 71/2015, O.G. nr. 20/2016, Constituţia României şi cu pactele şi tratatele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului şi interzicerea oricărei discriminări, pe orice criteriu.

În termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, intimaţii-pârâţi Ministerul Apărării Naţionale (în nume propriu şi pentru U.M. 01037 Vatra Dornei) şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

La data de 6 martie 2019, recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi a apărărilor formulate de intimaţi.

În susţinerea respingerii excepţiei inadmisibilităţii, autorul căii extraordinare de atac arată că recursul este o cale de atac prevăzută de art. 456 din C. proc. civ., iar art. 634 din acelaşi act normativ nu îi interzice dreptul de a ataca hotărârea cu recurs.

Întrucât, în speţă, nu se poate vorbi de stabilirea condiţiilor de muncă sau de sancţiuni primite ca urmare a neîndeplinirii fişei postului, recurentul arată, în esenţă, că obiectul prezentului dosar îl constituie drepturile băneşti şi drepturile salariale, motiv pentru care, pretenţia dedusă judecăţii nu porneşte dintr-un conflict de muncă pentru a fi calificat astfel.

Recurentul dezaprobă încadrarea litigiului în categoria conflictelor de muncă, arătând că actualizarea soldelor este reglementată de art. 28 din Legea nr. 223/2015, iar, drepturile salariale sunt stabilite de Legea nr. 330/2009 şi de Legea nr. 284/2010, regulile generale de drept fiind cuprinse în Titlul IV din Codul Muncii care, la art. 159, interzice orice fel de discriminare, astfel încât, în baza celor arătate, solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să respingă excepţia inadmisibilităţii recursului ca fiind nefondată.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 22 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Prin corespondenţa înregistrată la 04 noiembrie 2019, recurentul a formulat punct de vedere la raport prin care dezaprobă vehement concluziile de inadmisibilitate a recursului, reluând, totodată, susţinerile din recurs.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (7) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Acţiunea are ca obiect recalcularea soldelor până la data trecerii în rezervă a reclamantului cu includerea drepturilor neacordate la data pensionării, precum şi recalcularea pensiei cuvenite acestuia, fiind dedus judecăţii atât un conflict de muncă, cât şi de asigurări sociale.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine faptul că recurentul-reclamant pune în discuţie o chestiune ce ţine de verificarea competenţei instanţei, invocând în apărare o problemă de drept tranşată prin Decizia nr. 10/2018 de ÎCCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Arătând că Înalta Curte a stabilit că cererile având ca obiect drepturi băneşti solicitate de cadre militare care nu au încheiate contracte individuale de muncă sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, recurentul consideră că, înainte de a fi analizată excepţia inadmisibilităţii, instanţa supremă trebuie să stabilească mai întâi dacă hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe.

Fiind adusă în discuţie competenţa materială procesuală (specializată) a instanţelor judecătoreşti care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii, instanţa supremă reţine că recurentul a introdus cererea de chemare în judecată anterior publicării Deciziei nr. 10/2018 în Monitorul Oficial al României. Mai mult, la data publicării deciziei date în procedura recursului în interesul legii (28 iunie 2018), cauza se afla pe rolul instanţei de apel.

Având în vedere problema de drept care a făcut obiectul Deciziei nr. 10/2018 antamată de recurent în cauza de faţă, instanţa supremă reţine că, prin Decizia nr. 17/2018, ÎCCJ- Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.

Luând în considerare, aşadar, că doar o excepţie de necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti putea fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat trebuia invocată în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Cum, însă, la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate problema de drept nu fusese tranşată în sensul celor dispuse prin Decizia nr. 10/2018, atât natura litigiului, cât şi competenţa materială procesuală a primei instanţe de judecată au rămas câştigate cauzei.

Aşadar, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată raportat la data publicării Deciziei nr. 10/2018 în Monitorul Oficial al României, normele materiale şi procesuale existente la momentul declanşării litigiului de faţă, sub aspectul calificării naturii juridice a cauzei deduse judecăţii, litigiul are atât caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum este definit de dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, cât şi natura unui litigiu de asigurări sociale, fiind aduse în discuţie atât cuantumul soldelor, cât şi al pensiei reclamantului.

Aşa fiind, având în vedere atât data introducerii acţiunii în primă instanţă (27 februarie 2017), cât şi data pronunţării primei sentinţe atacate cu apel (25 septembrie 2017), instanţa supremă reţine că, potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Textul de lege anterior evocat reglementează, aşadar, litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Totodată, prin Legea nr. 76/2012, art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 a fost modificat, în sensul că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

De asemenea, art. 100 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat (lege specială faţă de Legea nr. 263/2010, dar care conţine prevederi similare în ceea ce priveşte reglementarea jurisdicţiei în sistemul pensiilor) prevede că "jurisdicţia în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de apel", litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii fiind soluţionate în primă instanţă, potrivit art. 101 din acelaşi act normativ, de către tribunale.

În ceea ce priveşte calea de atac, legiuitorul a prevăzut la art. 103 din acelaşi act normativ mai sus amintit că "hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel", prevederile Legii nr. 223/2015 referitoare la jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat, completându-se cu dispoziţiile C. proc. civ. şi cu cele ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform art. 104 din Legea nr. 223/2015.

Aşa fiind, în litigiile de muncă şi asigurări sociale, pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai cea a apelului.

Totodată, în accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, recurs, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în conflictele de muncă şi de asigurări sociale, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi la art. 100-101 şi art. 103-104 din Legea nr. 223/2015.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia nr. 995 din 25 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru aceste motive, în temeiul XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018 şi art. 100-101, art. 103-104 din Legea nr. 223/2015, raportat la art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 995 din 25 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 995 din 25 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2020.