Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 905/2020 AI generated

Loss of current interest in appeal after subsequent resolution of underlying clarification request

Case Number Decizia nr. 905/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as lacking interest, leaving the lower court's suspension order effectively moot because the underlying procedural issues were subsequently resolved by the appellate court. The dispute concerned a civil appeal against an interlocutory order that had suspended proceedings due to the parties' failure to appear for a hearing on a request to clarify the operative part of a decision, a request originally filed in a labor and social security case. Applying the doctrine that interest in appealing must be current and practical at the time of decision, the Court found that the appellant no longer had an interest in challenging the suspension after the appellate court independently resumed proceedings and rejected the underlying clarification and correction requests, rendering the appeal futile under Articles 32(1)(d), 33, and 458 of the Romanian Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 425 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 458 C. proc. civ; Loss of current interest in appeal after subsequent resolution of underlying clarification request: The dispute concerned a civil appeal against an interlocutory order that had suspended proceedings due to the parties' failure to appear for a hearing on a request to clarify the operative part of a decision, a request originally filed in a labor and social security case. Applying the doctrine that interest in appealing must be current and practical at the time of decision, the Court found that the appellant no longer had an interest in challenging the suspension after the appellate court independently resumed proceedings and rejected the underlying clarification and correction requests, rendering the appeal futile under Articles 32(1)(d), 33, and 458 of the Romanian Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
loss of legal interest current interest Civil Procedure Code interlocutory decision procedural issues legal doctrine

Cited Legislation

AI generated
art. 425 alin. (1) C. proc. civ
Prin cererea înregistrată la 4 decembrie 2018 şi 10 decembrie 2018, recurenta a solicitat lămurirea dispozitivului cu privire la datele de identitate ale părţilor, astfel cum a precizat prin cererea înregistrată la 18 decembrie 2018, conform art. 425 alin. (1) C. proc. civ..
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din 4 octombrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu, a reţinut următoarele:
art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
Basis for dismissing the appeal due to the lack of legal interest in pursuing the procedural remedy.
art. 458 C. proc. civ
Mandates that appeals can only be exercised by parties who justify an interest, supporting the dismissal.
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
În speţă, prin încheierea atacată s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.
art. 33 teza I C. proc. civ
Establishes that the interest must be current and practical, which was no longer the case when the court ruled.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Basis for dismissing the appeal due to the lack of legal interest in pursuing the procedural remedy.

art. 33 teza I C. proc. civ.

Establishes that the interest must be current and practical, which was no longer the case when the court ruled.

art. 458 C. proc. civ.

Mandates that appeals can only be exercised by parties who justify an interest, supporting the dismissal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 mai 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

A. a formulat recurs împotriva încheierii din Camera de consiliu din 20 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, cauza având ca obiect reexaminare anulare cerere.

Prin decizia civilă nr. 101 din 10 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins nefondat, recursul formulat de recurenta A..

Prin cererea înregistrată la 4 decembrie 2018 şi 10 decembrie 2018, recurenta a solicitat lămurirea dispozitivului cu privire la datele de identitate ale părţilor, astfel cum a precizat prin cererea înregistrată la 18 decembrie 2018, conform art. 425 alin. (1) C. proc. civ.. Prin aceeaşi cerere, recurenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 442, 443, 444 C. proc. civ. în raport de art. 21 din Constituţie şi principiul priorităţii regulilor de drept instituite de CEDO şi TFUE.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2019 s-a dispus suspendarea judecării cererii de lămurire a dispozitivului pentru lipsa părţilor, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 teza 1 C. proc. civ., deoarece la termenul de judecată menţionat, niciuna dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu s-a solicitat judecata în lipsă.

La 25 ianuarie 2019, împotriva încheierii din 23 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, A. a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurenta A. a solicitat admiterea recursului şi rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti, susţinerile din cuprinsul cererii vizând, în esenţă, încălcarea de către instanţa de judecată a dreptului la un proces echitabil.

În drept, au fost invocate prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cele ale art. 1, 11 şi 20 din Constituţie.

Intimatul-pârât Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, întrucât în cauză, recurenta nu a solicitat judecata în lipsă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 4 octombrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimatul-pârât Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a depus la dosar punct de vedere la raportul întocmit.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, fiind acordat termen la 20 martie 2020 pentru discutarea excepţiei lipsei de interes în promovarea recursului.

La termenul din 20 martie 2020, s-a constatat suspendarea judecăţii de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Prin rezoluţia din 13 mai 2020 a fost acordat termen la 29 mai 2020, pentru discutarea repunerii pe rol a cauzei şi reluării judecăţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu, a reţinut următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Astfel, printre condiţiile care se cer a fi îndeplinite în vederea exercitării acţiunii civile se numără şi existenţa interesului, prin interes înţelegându-se folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca acesta să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, astfel cum impun dispoziţiile art. 33 teza I C. proc. civ.

Cerinţa interesului trebuie să se verifice nu numai la data sesizării instanţei, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii civile (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac etc.).

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii cererii în procedura specifică.

Conform art. 458 C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes (…)".

În speţă, prin încheierea atacată s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, ulterior promovării prezentului recurs, la 6 martie 2019, prin încheierea pronunţată la acea dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a dispus reluarea judecării având în vedere cererea de redeschidere a judecăţii făcută de către recurentă, iar cauza a fost soluţionată, în sensul că a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 104 din 10 octombrie 2018 şi cererea de îndreptare lămurire dispozitiv, formulate de recurenta A., în contradictoriu cu intimaţii MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE şi CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, ca neîntemeiate.

În consecinţă, interesul promovării prezentei cereri de recurs nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul că nu mai este actual, recurenta nu mai poate justifica un interes în exercitarea căii de atac, întrucât efectele încheierii recurate s-au produs până la data de 6 martie 2019, când cauza a fost soluţionată.

Astfel, cererea de recurs promovată de recurentă a rămas lipsită de interes, demersul procesual, iniţial justificat, a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluţia consacrată jurisprudenţial în atare situaţii este aceea a respingerii cererii ca fiind lipsită de interes.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2020.