Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 898/2020 AI generated

Validity of post-performance arbitration agreement and limits of judicial review for annulment

Case Number Decizia nr. 898/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal of the losing party, upholding the appellate court's dismissal of the action to annul the arbitral award, and ordered the appellant to pay the respondent €3,570 in judicial costs. The dispute arose from a transport contract where the defendant challenged an arbitral award for €6,252.85, arguing that the arbitration clause was inoperative because the written agreement containing it was signed one day after the service was rendered, and that the arbitral tribunal failed to admit requested evidence. The court rejected these arguments, holding that under Articles 548–551 of the Code of Civil Procedure, a valid written arbitration agreement existed at the time the arbitral tribunal was seized, rendering the post-performance signing of the document irrelevant absent consent defects. Furthermore, the court affirmed that the failure to admit evidence and arguments on the merits were not valid grounds for annulsion under Article 608(1)(b), as such matters fall outside the limited scope of judicial review for annulment, which is reserved for procedural grounds like the absence or nullity of the arbitration agreement.

Legislator headnote

AI generated

art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 480 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Validity of post-performance arbitration agreement and limits of judicial review for annulment: O altă critică subsumată aceluiaşi motiv de casare vizează încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. din perspectiva incidenţei art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
annulment of arbitral award validity of contract arbitration clause limits of judicial review article of civil procedure matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa arbitrală nr. 4/04.09.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi în consecinţă a dispus obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 6.252,85 EURO (echivalentul sumei de 29.080,13, în moneda naţională RON) precum şi la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.230,67 RON.

Anterior acestei soluţii, prin încheierea din data de 23.08.2018, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad a respins excepţia necompetenţei generale a Tribunalului Arbitral, excepţie invocată de către pârâta S.C. B. S.R.L., Tribunalul Arbitral apreciind că este competent a soluţiona acţiunea cu care a fost învestit.

Împotriva hotărârii şi încheierii arbitrale mai sus menţionate reclamanta S.C. B. S.R.L. (pârâta din acţiunea arbitrală) a formulat acţiune în anulare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei de necompetenţă generală a Tribunalului Arbitral Arad şi, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. b), anularea Hotărârii arbitrale nr. 4/2018 şi a încheierii din 23.08.2018, cu consecinţa soluţiei de înaintare a cauzei spre soluţionare Tribunalului Arad.

În subsidiar, în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. reclamanta a solicitat anularea Hotărârii arbitrale nr. 4/2018 şi a încheierii din 23.08.2018 şi, după administrarea probelor respinse de Tribunalul Arbitral Arad, respingerea acţiunii arbitrale formulată de S.C. A. S.R.L., ca nefondată.

Prin sentinţa nr. 1 din 15 ianuarie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L. împotriva Hotărârii arbitrale nr. 4/04.09.2018 şi a încheierii din 23.08.2018, ambele pronunţate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad în dosar nr. x/2018.

A obligat reclamanta să plătească intimatei suma de 3.570 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.C. B. S.R.L..

Recurenta îşi subsumează criticile motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

In raport de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta arată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., Curtea neîndeplinindu-şi obligaţia de a se pronunţa asupra probatoriilor solicitate în condiţiile în care hotărârea arbitrală a fost criticată şi pentru neadministrarea probatoriilor de către Tribunalul arbitral.

O altă critică subsumată aceluiaşi motiv de casare vizează încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. din perspectiva incidenţei art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

In cadrul acestei critici recurenta reproşează instanţei că, în mod greşit, a reţinut că acţiunea în anulare cuprinde o singură critică, aceasta vizând lipsa clauzei arbitrale, neluând în considerare celelalte critici ce priveau fondul cauzei.

In raport de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta precizează că, nepronunţându-se asupra motivelor din acţiunea în anulare, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre care nu indică motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive străine de natura motivelor de anulare formulate în ceea ce priveşte încălcarea art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. sub aspectul criticii esenţiale că Tribunalul Arbitral nu a administrat probele solicitate de recurentă.

In raport de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta arată că instanţa de anulare a avut în vedere un raţionament greşit atunci când a reţinut că ar fi lipsit de relevanţă momentul în care părţile întocmesc şi semnează înscrisul constatator al contractului conţinând şi clauza compromisorie atâta vreme cât nu s-ar invoca vreun viciu de consimţământ ori o altă voinţă internă decât cea exprimată, iar din moment ce convenţia arbitrală a fost consimţită în scris de către părţi anterior sesizării tribunalului arbitral, indiferent dacă ea apare sub forma unei clauze compromisorii ori a unui compromis, o astfel de înţelegere ar fi de natură a conferi instanţei arbitrale competenţa de a soluţiona eventualul litigiu dintre ele, dacă părţile nu consimt ulterior să lipsească convenţia arbitrală de efectele sale juridice.

Consideră recurenta că, pentru a reţine acest considerent profund nelegal, Curtea a făcut o greşită aplicare a art. 548, 549 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 550 - 551 C. proc. civ. potrivit cărora convenţia arbitrală se încheie în scris, sub sancţiunea nulităţii şi că tot în scris a fost încheiat şi "înscrisul constatator al contractului dintre părţi", reţinând că potrivit art. 548 - 551 C. proc. civ. convenţia arbitrală poate fi încheiată oricând de către părţi, inclusiv după naşterea litigiului.

Clauza arbitrală cuprinsă în Contractul de transport x/09.09.2017 nu poate produce efecte retroactiv şi de aceea, nu există niciun temei pentru competenţa Curţii de Arbitraj în soluţionarea vreunui litigiu dintre părţi născut la un moment ulterior datei de 09.09.2017.

Faţă de aceste argumente, recurenta consideră că Tribunalul arbitral trebuia să constate că, faţă de art. 548 C. proc. civ., la data naşterii litigiului nu exista o clauză compromisorie valabilă, motiv pentru care nu avea competenţa generală să soluţioneze o astfel de acţiune.

Precizează recurenta că, în opinia sa, raţionamentul instanţei este profund greşit, aceasta confundând contractul cu clauza compromisorie şi schimbând astfel natura actului juridic.

O altă critică vizează faptul că hotărârea nr. 4/04.09.2018 este, de asemenea, nelegală pentru încălcarea art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., recurenta reproşând instanţei de anulare faptul că nu a sancţionat instanţa arbitrală pentru neadministrarea probatoriilor solicitate şi reiterează cererea de administrare a probatoriilor pe care le consideră absolut necesare faţă de criticile formulate pe fondul hotărârii arbitrale.

Pentru aceste motive, recurenta solicită, în principal, admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, modificarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii în anulare astfel cum a fost formulată.

Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic şi nelegal.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părţilor.

La 25 noiembrie 2019, intimata a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat să se respingă raportul şi să se constate că recursul este nul.

Prin încheierea din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la data de 28 mai 2020, pentru judecata acestuia.

Înalta Curte, reţine că, în condiţiile în care recursul a fost admis în principiu, chestiunea privind nulitatea recursului a fost depăşită, impunându-se analizarea pe fond a cererii de recurs.

Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate şi în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine că acţiunea în anulare este un instrument juridic de realizare a unui control de legalitate asupra hotărârii arbitrale, iar controlul judecătoresc se declanşează prin mijloacele procedurale puse la îndemână de art. 608 C. proc. civ., astfel că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai pentru unul din motivele strict şi limitativ prevăzute de acest text de lege.

Temeiul de drept al acţiunii în anulare formulate în cauză este reprezentat de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:… b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperante;"

Curtea de Apel Timişoara nu a procedat la anularea hotărârii arbitrale, ci, analizând cererea din perspectiva acestui motiv, pe care nu l-a găsit întemeiat, a respins acţiunea în anulare şi a reţinut că aspectele ce interesează fondul cauzei (inclusiv probatoriul suplimentar solicitat a fi administrat) nu vor fi analizate deoarece ele pot fi examinate numai în măsura în care se ajunge la anularea hotărârii arbitrale şi la rejudecarea de către instanţa competentă a fondului litigiului dintre părţi, astfel încât critica recurentei, subsumată art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind încălcarea art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., art. 425 alin. (1) lit. b) din perspectiva incidenţei art. 480 alin. (3) C. proc. civ. nu poate fi primită.

Prin punctul 6 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., invocat de recurentă, legiuitorul a reglementat situaţia nemotivării hotărârii, motivare care trebuie să respecte dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a existenţei unor motive contradictorii ori numai a unor motive străine de natura cauzei.

Nu se poate susţine cu temei că instanţa nu s-a pronunţat asupra motivelor din acţiunea în anulare, aşa cum susţine recurenta, în condiţiile în care, cercetând considerentele sentinţei atacate, se observă că hotărârea răspunde motivului de anulare invocat printr-o analiză logico-juridică concretă şi relevând argumente în acord cu natura cauzei. Aspectele în legătură cu care se invocă nemotivarea sau reţinerea unor motive străine de natura motivelor de anulare sunt în realitate argumente ce interesează fondul cauzei şi care puteau să fie examinate numai în măsura în care se proceda la anularea hotărârii arbitrale, ceea ce nu este cazul în speţă.

Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a susţinerilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări sau existenţei unor motive străine de natura cauzei, în sensul textului legal anterior evocat, astfel încât acest motiv de recurs se dovedeşte a fi nefondat.

Critica recurentei potrivit căreia Curtea de Apel Timişoara a făcut o greşită aplicare a art. 548, 549 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 550 - 551 C. proc. civ. nu poate fi susţinută cu temei.

Art. 548 C. proc. civ. reglementează forma scrisă a convenţiei arbitrale, iar 549 alin. (1) C. proc. civ. evidenţiază formele convenţiei arbitrale, acestea fiind clauza compromisoire şi compromisul.

Dispoziţiile art. 550 C. proc. civ. dispun că prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancţiunea nulităţii, modalitatea de numire a arbitrilor. În cazul arbitrajului instituţionalizat este suficientă referirea la instituţia sau regulile de procedură ale instituţiei care organizează arbitrajul. În caz de îndoială, clauza compromisorie se interpretează în sensul că se aplică tuturor neînţelegerilor care derivă din contractul sau din raportul juridic la care ea se referă.

Ca formă a convenţiei arbitrale, compromisul este reglementat de art. 551 C. proc. civ.

Se reţine că între părţile litigiului a fost încheiat, în scris, un contract de transport (cu privire la mai multe transporturi, între care şi cel care a generat litigiul), care la pct. 14 insera o clauză compromisorie, astfel:

"eventualele litigii se vor rezolva pe cale amiabilă, în caz contrar, litigiile vor fi soluţionate de către Comisia de Arbitraj Comercial de pe lângă CCIA Arad".

Clauza compromisorie reprezintă o stipulaţie înscrisă în contract, anterioară naşterii vreunui litigiu legată de contractul în care este inserată sau de care este legată şi prin care se atribuie arbitrajului competenţa de soluţionare, în timp ce compromisul are ca obiect litigii deja existente ce urmează a fi soluţionate pe calea arbitrajului şi care se poate încheia chiar dacă litigiul este deşa pe rolul unei alte instanţe.

În speţă, a invocat recurenta caracterul inoperant al clauzei compromisorii inserată în contractul scris de către părţi, pe motiv că acest înscris a fost semnat ulterior încheierii şi executării contractului de transport.

Potrivit înscrisurilor dosarului, se constată că a existat o manifestare bilaterală anterioară a părţilor de a naşte raporturi juridice între acestea, iar cum pretenţiile întemeiate pe contractul de transport sunt născute din contractul în care a fost stipulată clauza compromisorie şi în legătură cu acest contract, în privinţa lor este aplicabilă clauza compromisorie inserată de părţi în contractul de transport şi faţă de care a existat un acord de voinţe anterior în sensul de a se renunţa la jurisdicţia de drept comun şi de a supune litigiul instanţei arbitrale.

Art. 548 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte în termeni imperativi obligaţia de a încheia convenţia arbitrală în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii, iar această condiţie este îndeplinită în cauză, convenţia fiind încheiată în forma cerută de lege, anterior sesizării tribunalului arbitral.

Existenţa semnăturii olografe, care atestă consimţământul părţilor cu privire la conţinutul convenţiei arbitrale, deci a formei scrise, la momentul sesizării tribunalului arbitral, faptul că, în plus, convenţia arbitrală poate fi încheiată, chiar şi în faţa instanţei arbitrale, înlătură relevanţa pe care recurenta tinde să o atribuie semnării acesteia după efectuarea transportului.

În condiţiile în care, aşa cum reiese din textele de lege anterior evocate, părţile puteau complini oricând contractul iniţial cu un act adiţional atributiv de competenţă instanţei arbitrale sau chiar puteau încheia un compromis după naşterea litigiului, în mod corect a reţinut instanţa de anulare că simpla semnare a înscrisului constatator al contractului de transport dintre părţi, conţinând şi clauza compromisorie, la o zi după efectuarea transportului, atâta vreme cât nu se invocă vreun viciu de consimţământ ori o altă voinţă internă decât cea exprimată şi care rezultă din înscrisul constatator, este irelevantă sub aspectul validităţii şi a caracterului operant al acestei convenţii arbitrale şi că este relevant ca forma scrisă a convenţiei arbitrale să existe la data sesizării tribunalului arbitral.

Atât tribunalul arbitral, cât şi instanţa de anulare nu au făcut altceva decât să respecte intenţia părţilor, adică voinţa lor reală, având în vedere că fundamentul forţei obligatorii a contractului îl constituie voinţa părţilor liber exprimată.

Aşadar, întrucât în speţă, anterior sesizării tribunalului arbitral, a fost consimţită în scris o convenţie arbitrală, al cărei efect principal îl constituie excluderea competenţei instanţelor judecătoreşti, în mod corect litigiul a fost soluţionat de pe calea arbitrajului, aşa cum legal şi temeinic a reţinut instanţa de anulare.

În condiţiile în care motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru care poate fi desfiinţată hotărârea arbitrală, nu a fost găsit întemeiat, iar instanţa a respins acţiunea în anulare, nu este incidentă ipoteza 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., care are ca premisă admiterea acţiunii şi anularea hotărârii arbitrale, astfel că nu poate fi privită ca întemeiată critica recurentei ce vizează încălcarea acestor dispoziţii legale.

Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1 din 15 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, urmează a fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere cererea formulată de intimata A. S.R.L., dovada aflată la dosarul de recurs, urmează a fi obligată recurenta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 3.570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1 din 15 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 3.570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2020.