Civil damages for traffic accident: Application of 8-year criminal statute of limitations over 3-year civil limitation

Şedinţa publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 29.05.2017, sub nr x/2017 reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A, au formulat acţiune în pretenţii prin care au solicitat să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 de euro, în echivalent RON la data plăţii efective, cu titlu de daune morale, către reclamanta A., in calitate de sora a defunctului; obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 de euro, în echivalent RON la data plăţii efective, cu titlu de daune morale, către reclamanta B., in calitate de nepoata a defunctului; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4886/20.12.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. A fost respinsă cererea formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. şi intervenientul D., pentru prescripţia dreptului material la acţiune.

Împotriva sentinţei civile nr. 4886/20.12.2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti au declarat apel reclamantele A., B., asistată de mama sa A. şi E..

Prin practicaua deciziei recurate (2453/2018), instanţa de apel a dispus rectificarea citativului în sensul că în cauză calitate de apelanţi-reclamanţi au A. şi B..

Prin decizia civilă nr. 2453 din 28 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanţii reclamanţi A., B. împotriva sentinţei civile nr. 4886/20.12.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civila, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. C. S.A. şi intimatul intervenient D.. A fost anulată sentinţa civilă atacată. A fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. C. S.A..

Recurenta a apreciat că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale întrucât a reţinut că termenul de prescripţie pentru promovarea cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este de 8 ani şi nu de 3 ani.

A susţinut recurenta că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la prescripţia extinctivă din noul C. civ., iar nu cele din Decretul nr. 167/1958; cererea de chemare în judecată are un obiect patrimonial fiind aplicabile dispoziţiile art. 2501 C. civ. motiv pentru care termenul de prescripţie aplicabil este cel de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ.

De asemenea, recurenta a arătat că, potrivit art. 2528 C. civ., prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.

În continuare, în legătură cu momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, a opinat recurenta că instanţa de apel a arătat că reclamanţii au cunoscut paguba cât şi autorul accidentului chiar la data de 28.06.2013, apreciind că ambele hotărâri sunt corecte sub acest aspect. Ca atare, atunci când aceste elemente sunt cunoscute, termenul de prescripţie începe să curgă, nefiind condiţionat de pronunţarea unei soluţii de către organele de urmărire penală, aspect care rezultă din interpretarea art. 2537 alin. (3) C. civ.

Prin urmare, a susţinut recurenta, în cazul în care există un dosar de urmărire penală poate interveni doar întreruperea cursului termenului de prescipţie extinctivă prin constituirea ca parte civilă dacă despăgubirea se acordă, potrivit legii, din oficiu; în cauză nu a intervenit nici un caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, aceasta împlinindu-se la 1.05.2016. Or, acţiunea de faţă a fost introdusă la data de 29.05.2017, cu mult peste termenul de prescripţie.

In drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părţilor, faţă de care niciuna dintre părţi nu a depus punct de vedere.

Prin încheierea din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la data de 28 mai 2020, pentru judecata acestuia.

Înalta Curte, reţine că, în condiţiile în care recursul a fost admis în principiu, chestiunea privind inadmisibilitatea recursului a fost depăşită, impunându-se analizarea pe fond a cererii de recurs.

Analizând recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. raportat la temeiurile juridice invocate şi motivele de recurs expuse, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept, aspecte care nu pot fi reţinute în cauză.

Se reţine că prin cererea de chemare în judecată reclamantele solicită acordarea de despăgubiri civile decurgând din săvârşirea unei infracţiuni, eventual şi din nerespectarea unor reguli ce reglementează activitatea rutieră. Cum acţiunea are ca obiect valorificarea unui drept de creanţă, aceasta este prescriptibilă extinctiv.

Prin decizia recurată s-a statuat că termenul de prescripţie aplicabil în cauză este de 8 ani, iar nu de 3 ani, astfel cum a stabilit prima instanţă.

Conform prevederilor art. 2517 din C. civ.,"Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen", iar potrivit dispoziţiilor art. 2528 alin. (1) din acelaşi cod,"Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea".

Art. 1394 C. civ. instituie a prorogare a termenului prescripţiei şi anume: "În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că legiuitorul a prevăzut o derogare de la instituirea termenului general de prescripţie de 3 ani, în cazul în care despăgubirile civile derivă dintr-o faptă penală, termenul de prescripţie a răspunderii penale urmând a se aplica şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă.

Potrivit art. 122 lit. c) din C. pen., forma în vigoare la data producerii accidentului rutier, termenul de prescripţie a răspunderii penale este, "8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani"; în conformitate cu art. 178 alin. (2) din C. pen., "Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani".

În ceea ce priveşte termenul de prescripţie al răspunderii penale pentru infracţiunea de ucidere din culpă, acesta este de 8 ani în situaţia infracţiunii de ucidere din culpă, astfel cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor anterior redate.

Aplicând aceste dispoziţii normative la situaţia de fapt din cauză, nu se poate susţine cu temei că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale, întrucât a reţinut că termenul de prescripţie pentru promovarea cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este de 8 ani şi nu de 3 ani, aşa cum încearcă să impună recurenta-pârâtă.

Şi aceasta, întrucât, aşa cum, în mod corect, a reţinut instanţa de apel, raportat la materia penală din care derivă despăgubirile ce se pretind în acţiunea de faţă, sunt incidente dispoziţiile art. 1394 din C. civ., prin care se instituie a prorogare a termenului prescripţiei.

În condiţiile în care s-a statuat în sensul că termenul de prescripţie aplicabil în cauză este de 8 ani, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie nu mai prezintă relevanţă, întrucât, indiferent de momentul la care începe să curgă acest termen, acţiunea a fost promovată înăuntrul termenului de prescripţie faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată-29.05.2017.

Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2453 din 28 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2453 din 28 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2020.