Adoption of first-instance reasoning in appellate review and scope of cassation regarding alleged lack of motivation on specific civil code provisions

Şedinţa publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 19.05.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat in judecata pe parata B. S.R.L., solicitând ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 325.741 RON cu titlu de contravaloare a lucrărilor de construcţie realizate conform situaţiei de lucrări nr. 3.

In drept, reclamanta a indicat prevederile art. 14, art. 1170, art. 1851 si urm. C. civ.

Parata a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat obligarea reclamantei parate la plata sumei de 119.097,75 RON cu titlu de contravaloare lucrari executate necorespunzator si achitate de parata in baza situatiilor de lucrari nr. x si nr. 2, la plata penalitatilor de intarziere in cuantum de 9.964,08 EURO.

Prin sentinţa civilă nr. 1076/12.04.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L.. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva reclamatei pârâte S.C. A. S.R.L..

Împotriva sentinţei civile nr. 1076/12.04.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a declarat apel S.C. A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 410 din 4 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1076/12.04.2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. A. S.R.L.., susţinându-se că aceasta este nelegală prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea aspectelor reţinute în cuprinsul sentinţei tribunalului şi a propriilor aprecieri cu privire la cele dezlegate prin hotărârile anterioare, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:

Prin punctul 6 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat situaţia nemotivării hotărârii, motivare care ar trebui să respecte dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea trebuie să creeze convingerea părţii din respectivul litigiu că are sau nu dreptate, motivarea fiind oglindirea în integralitate a părerii judecătorului cu privire la dreptul/raportul juridic litigios ce a fost analizat de instanţa de judecată.

Or, a susţinut recurenta, deşi a invocat dispoziţiile art. 1420 C. civ., nici Curtea de Apel şi nici Tribunalul nu şi-au exprimat opinia cu privire la acest aspect, subliniind că este consemnat acest lucru în practicaua deciziei recurate.

Practic, a susţinut recurenta, instanţa de apel a reluat motivarea tribunalului, fără a o convinge că nu are dreptate, lăsând pârâta să scape de plata activităţilor/serviciilor deja prestate şi recunoscute de aceasta.

În opinia recurentei, instanţa de apel nu a motivat hotărârea recurată nici prin raportare la dispoziţiile art. 1851 şi următoarele C. civ.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că instanţa de apel a interpretat în mod eronat minuta nr. 184/2016, însă aceasta nu trebuie apreciată ca fiind interpretarea greşită a unei probe, deoarece potrivit art. 1270 C. civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, astfel încât Minuta în litigiu poate fi apreciată drept lege între părţi.

Decizia recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 1420 C. civ., precum şi ale art. 1851 şi următoarele C. civ. judecătorul nemotivându-şi hotărârea cu privire la aceste texte legale invocate în cauza pendinte, discutate în contradictorialitate, sens în care apreciază recurenta că omisiunea motivării hotărârii prin raportare la acestea echivalează chiar cu încălcarea acestor texte legale.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil din perspectiva valorii litigiului.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părţilor, faţă de care niciuna dintre părţi nu a depus punct de vedere.

Prin încheierea din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la data de 28 mai 2020, pentru judecata acestuia.

Analizând recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. raportat la temeiurile juridice invocate şi motivele de recurs expuse, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată, susţinându-se din această perspectivă că decizia recurată nu a fost motivată prin raportare la dispoziţiile legale pe care le-a invocat, respectiv art. 1420 C. civ., art. 1851 şi urm. din acelaşi cod şi că, practic, instanţa de apel a reluat motivarea tribunalului, fără a o convinge pe recurentă că nu are dreptate.

Este indiscutabil faptul că instanţa de apel poate să-şi însuşească motivarea primei instanţe, dacă situaţia de fapt şi apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speţă. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuţie faptele, instanţa de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Însuşirea argumentată a raţionamentului juridic al primei instanţe de către instanţa de apel nu poate fi apreciată ca o lipsă a propriului raţionament juridic, iar raportările pe care instanţa le-a făcut în calea de atac a apelului cu privire la hotărârea tribunalului atunci când a cenzurat dezlegările în raport de motivele de apel formulate nu pot fi considerate o nemotivare a propriei decizii.

În speţă, aspectele în legătură cu care se invocă nemotivarea sunt în realitate argumente în susţinerea motivelor de apel.

Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a CEDO s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecaţii a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc toate susţinerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Or, analizând decizia atacată din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanţa a răspuns tuturor motivelor de apel cu care a fost învestită şi, prin urmare, nu se poate reţine că instanţa ar fi omis să se pronunţe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză, câtă vreme instanţa de apel a examinat problema de fond supusă judecaţii, analizând în mod efectiv motivele de apel formulate în cauză.

În speţă, nu poate fi primită susţinerea recurentei vizând lipsa unei motivări prin raportare la dispoziţiile art. 1420 C. civ., art. 1851 şi urm. din acelaşi cod, câtă vreme, astfel cum reiese din considerentele hotărârii atacate, instanţa a răspuns argumentat motivelor de apel care au fost formulate de apelantă în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, aspectele în legătură cu care se invocă nemotivarea fiind în realitate argumente în susţinerea motivelor de apel analizate.

Privită ca o garanţie a imparţialităţii instanţei şi ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară şi concisă şi să se constituie într-o analiză riguroasă şi concretă a problemelor esenţiale ce au făcut obiectul judecăţii, chiar dacă nu este necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părţi.

În aceeaşi măsură, hotărârea trebuie să cuprindă o analiză concretă şi coroborată a probelor administrate, stabilirea împrejurărilor esenţiale în cauză şi normele incidente.

În cauză, instanţa de apel a respectat aceste exigenţe, motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia la care s-a oprit instanţa, astfel că nu se poate susţine cu temei că este vorba de nemotivarea hotărârii.

Atâta timp cât în considerente, instanţa de apel analizează probele ce au fost administrate şi face aprecieri concrete cu privire la acestea şi cât se motivează pentru care anume considerente a luat în considerare probele administrate, decizia este la adăpost de orice critică din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referitoare la ipoteza lipsei motivelor pe care se sprijină.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Aceste dispoziţii vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Aspectele de nelegalitate din perspectiva interpretării minutei nr. 184/2016 prin raportare la dispoziţiile art. 1270 C. civ. nu pot fi reţinute. Recurenta tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a interpretării minutei nr. 184/2016 de către instanţa de apel, din perspectiva aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Aşa cum s-a arătat deja, criticile recurentei nu susţin nemotivarea, instanţa de apel efectuând o analiză logico-juridică de sinteză care reflectă răspunsul la toate motivele de apel invocate, aceasta nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, astfel încât criticile recurentei, potrivit cărora decizia a fost dată cu încălcarea art. 1420 C. civ., art. 1851 şi urm. din acelaşi cod, sunt neîntemeiate.

Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 410/2019 din 4 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară în sensul că:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 410/2019 din 4 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2020.

Opinie separată

În dezacord cu opinia majoritară, consider că recursul ar fi trebuit să fie admis, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat că hotărârea adoptată de instanţa de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină. În argumentarea acestui motiv de casare recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a reluat motivarea din hotărârea pronunţată de prima instanţă, fără ca instanţa de apel să analizeze incidenţa, în cauză, a prevederilor art. 1420 C. civ., asupra cărora s-au purtat dezbaterile contradictorii în apel, practicaua deciziei ilustrând acest aspect. Recurenta consideră că instanţa de apel nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei sau netemeiniciei acţiunii prin raportare la prevederile art. 1420 C. civ., situaţie faţă de care hotărârea apare nemotivată.

Examinarea deciziei atacate, prin prisma motivelor invocate, pune în evidenţă faptul că decizia adoptată de instanţa de apel conţine în cuprinsul considerentelor redarea motivelor de fapt reţinute de prima instanţă în hotărârea pronunţată, prezentarea apărărilor intimatei-pârâte, aprecierea asupra acestor apărări, ca fiind fondate şi, prin raportare la aceste apărări, constatarea instanţei de prim control judiciar că, "până în prezent, apelanta-reclamantă nu a fost prejudiciată (...)".

Considerentele care fundamentează hotărârea adoptată nu cuprinde o statuare a instanţei de apel, în fapt şi în drept, în legătură cu judecata realizată în apel, în limitele devoluţiunii determinate de ceea ce s-a criticat.

În cuprinsul deciziei adoptate de instanţa de apel nu se face nicio referire la criticile invocate de reclamantă prin cererea de apel, lipsind analiza acestora şi confirmând critica recurentei-reclamante referitoare la lipsa motivelor pe care se sprijină decizia recurată.

De aceea, nu poate fi cenzurată critica recurentei referitoare la încălcarea prevederilor art. 1420 C. civ. şi art. 1851 C. civ., întrucât lipsa motivării în drept, nu permite o evaluare a deciziei adoptate de instanţa de apel, din această perspectivă.

Pentru aceste motive, am exprimat opinia că recursul se impunea a fi admis.