Criminal liability for fraud and money laundering arising from a real estate transaction

Şedinţa publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 11.08.2016 sub nr. x/2016, reclamantele A., B., C., au chemat în judecată pe pârâta D. prin corespondent convenţional E. S.A. şi pe intervenientul forţat F., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: obligarea pârâtei la plata către reclamanta A. a sumei de 300.000 euro (echivalent în RON 1.350.000 RON la cursul B.N.R. de 4,50 RON/euro) pentru acoperirea prejudiciului moral şi suma de 22.500 RON pentru acoperirea prejudiciului material, urmare a decesului soţului său, G.; obligarea pârâtei la plata către reclamanta B. a sumei de 300.000 euro (echivalent în RON 1.350.000 RON la cursul B.N.R. de 4,50 RON/euro) pentru acoperirea prejudiciului moral, urmare a decesului tatălui său, G.; obligarea pârâtei la plata către reclamanta C. a sumei de 300.000 euro (echivalent în RON 1.350.000 RON la cursul B.N.R. de 4,50 RON/euro) pentru acoperirea prejudiciului moral, urmare a decesului tatălui său, G..

Prin sentinţa civilă nr. 1973 din 23 mai 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. prin corespondent convenţional E. S.A. şi intervenientul forţat F.; a obligat pârâta să plătească reclamantelor următoarele sume: - către A. suma de 10.000 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 30.000 Euro cu titlu de daune morale; către B. suma de 100.000 Euro cu titlu de daune morale; către C. suma de 100.000 Euro cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantele, cât şi pârâta.

Prin decizia civilă nr. 2472A din 6 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii A., B. şi C. şi D. prin E. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1973 din 23.05.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul F..

Împotriva deciziei civile nr. 2472A din 6 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a formulat recurs recurenta-pârâtă D. PRIN S.C. E. S.A., indicând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În memoriul de recurs, după expunerea situaţiei de fapt, recurenta a redat dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Ordinul RCA 14/2011 şi a susţinut, în esenţă că hotărârea a fost data cu încălcarea si aplicarea greşita a normelor de drept material.

Astfel, s-a arătat că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel nu au luat în considerare documentele depuse de E. la dosarul cauzei, prin care s-a făcut dovada că reclamanta A. a semnat la data de 14.04.2014 împuternicirea acordată societăţii H., prin care a acordat un mandat de reprezentare in faţa asigurătorului in scopul negocierii şi încasării tuturor sumelor reprezentând despăgubirea cuvenita in urma pierderii suferite.

Recurenta a susţinut că, în baza mandatului, societatea de asigurări D. a achitat către societatea H. suma de 216.000 CZK la data de 07.10.2014.

Totodată, a considerat că susţinerile contradictorii ale reclamantei exprimate atât prin avocat, cât şi în faţa instanţei de judecata, prin care fie a arătat ca nu a încasat sumele achitate de D., fie a încasat doar o parte din acestea, nu pot avea ca efect o nerecunoaştere a mandatului acordat societăţii H. si implicit, nu se poate considera ca asigurătorul de răspundere civila din Cehia nu si-a îndeplinit obligaţiile de plata.

Ca urmare, a susţinut recurenta, având in vedere că plata despăgubirilor a fost efectuata de asigurător in contul societăţii mandatate de reclamanta A., solicitarea de plată a despăgubirilor formulată in prezenta cauza ar fi trebuit respinsa de instanţa de fond sau de apel, care au omis sa se pronunţe cu privire la aceste documente.

Recurenta, a arătat, de asemenea, că la cuantificarea prejudiciului moral si material, instanţa de apel a omis sa se pronunţe cu privire la procentul de culpa reţinut in sarcina asiguratului D., deşi prin concluziile formulate a arătat ca la cuantificarea sumei achitate de asigurător a fost luata in considerare si agravarea urmărilor accidentului suferit de victima G. in urma nepurtării centurii de siguranţa.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei civile recurate si in principal, trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, iar in subsidiar, rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare in judecata si pe cale de consecinţa, respingerea pretenţiilor reprezentând despăgubiri morale si materiale formulate de reclamanţii A., B. si C., in urma decesului numitului G..

La 8 mai 2019, intimatele-reclamante A., B. şi C. au transmis întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului (în realitate excepţia nulităţii) susţinând că în cererea de recurs nu sunt indicate motive de nelegalitate; totodată, au menţionat că nu sunt de acord cu soluţionarea prezentei cauze in complet de filtru, in ipoteza în care acesta va fi admis în principiu.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părţilor; niciuna dintre părţi nu a depus punct de vedere.

Constatându-se că recursul nu poate fi soluţionat conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin încheierea din 5 martie 2020, s-a admis în principiu recursul şi s-a acordat termen la 28 mai 2020.

În şedinţa publică din 28 mai 2020, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia nulităţii recursului şi a reţinut cauza în apronunţare din această perspectivă.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Casarea unei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Aceste dispoziţii vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta-pârâtă a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul memoriului de recurs, nu au fost evidenţiate critici concrete de nelegalitate prin raportare la motivul de recurs invocat, ci doar a fost redat conţinutul dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Ordinul RCA 14/2011, aducându-se, totodată, critici care ţin de situaţia de fapt reţinută de instanţă şi de interpretarea probatoriului administrat, subliniinându-se că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel nu au luat în considerare documentele depuse de E. la dosarul cauzei în referire la împuternicirea acordată de reclamanta A. societăţii H..

Situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar împrejurarea legată de semnarea sau nesemnarea împuternicirii acordate societăţii de naţionalitate cehă privind obţinerea unei despăgubiri pentru repararea pejudiciului suferit prin decesul soţului, este o chestiune ce ţine de situaţia de fapt.

În expunerea argumentelor, recurenta-pârâtă face trimitere la situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, la probele administrate în cauză, la mandatul acordat în vederea obţinerii despăgubirilor, la modalitatea de cuantificare a prejudiciului moral si material, precum şi la modul în care au fost interpretate probele de către instanţă.

Susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de nelegalitate nu conţin critici, în sens propriu-zis, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au aflat deja rezolvarea prin hotărârea atacată, criticile recurentei primind răspunsuri în limitele atribuţiilor jurisidicţionale conferite.

În speţă, se tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurenta-pârâtă tinde, în realitate, la reanalizarea în faza recursului a materialului probator administrat în cauză, la o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

În considerarea celor ce preced, reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, faţă de faptul că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta D. prin S.C. E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2472 A din 6 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2020.